”Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina (recenzie)

Titlul original: ”Zuleikha”

Autor: Guzel Iahina

Editura: Humanitas Fiction

Colecția: Raftul Denisei

Anul aparitiei: 2018

Numar de pagini: 424

Traducere şi note: Luana Schidu

”Zuleiha, o tânără gravidă dintr-un sat de tătari, e deportată în Siberia după uciderea soțului ei de către un ofițer din Armata Roșie. Face o călătorie lungă și chinuitoare, alături de țărani deschiaburiți și intelectuali leningrădeni, deținuți de drept comun, musulmani și creștini, credincioși și atei, ruși, tătari, nemți și ciuvași, ajungând într-un loc pustiu, cu o natură neîndurătoare. Iar comandantul coloniei de muncă înființate aici este chiar ucigașul soțului ei. Cu o tensiune crescândă, redată magistral de autoare, între Zuleiha și comandant se înfiripă o iubire stranie, reținută, dar de o intensitate covârșitoare. Personajele se transformă, rolurile se inversează, adevărurile devin incerte. Singura certitudine a eroinei rămâne dragostea față de fiul ei, Iusuf, pentru salvarea căruia este hotărâtă să plătească orice preț. Un roman impresionant prin amploare, suflu epic, forță de evocare și umanism.”

”Zuleiha deschide ochii” este o carte recomandată de @lavinia.anghelache și m-a atras încă din prima clipă în care am văzut-o, atât prin coperta splendidă, cât și prin titlul răsunător, despre care am observat de-a lungul lecturii că este plin de esență și însemnătate. Dintr-o femeie tătară, simplă și supusă soțului și soacrei, care crede în mituri și superstiții și este temătoare să nu comită păcate, Zuleiha se transformă într-o femeie de o forță uluitoare, atât fizică, cât și psihică și sufletească, o femeie care ar fi în stare să facă orice pentru a supraviețui copilul mult dorit și iubit. Mulți au murit în taigaua siberiană, dar Zuleiha a renăscut. Mie mi-a dat speranță să citesc despre o femeie care, în acele vremuri crâncene și condiții inumane de trai, a reușit nu doar să supraviețuiască, ci și să iubească, să renască, să se maturizeze și să dea naștere unui copil. Ce mi-a plăcut și mai mult la această carte este faptul că, deși este o operă de ficțiune, povestea Zileihăi a fost inspirată din istorisirile bunicii autoarei (Guzel Iahina), care a trăit 16 ani într-o colonie de muncă din Siberia. Și acțiunea acestei cărți se desfășoară pe o perioadă de 16 ani, începând cu anul 1930 și până în anul 1946.

Revenind la începutul romanului, acesta ne face cunoștință cu tânăra Zuleiha, căsătorită cu un bărbat mult mai mare decât ea, pe nume Murtaza, mult prea crud și aspru pe lângă sufletul plin de bunătate al ei. Pe lângă viața grea pe care o duce alături de soțul ei, muncind cot la cot cu el, Zuleiha trebuie să se ocupe de toate treburile casei, cum îi este dat femeii, dar și de soacra ei oarbă și aproape surdă, pe care a numit-o pe bună dreptate ”Strigoaica”. M-am înfuriat cumplit pe Zuleiha, îmi venea s-o iau frumos și s-o zgâlțâi până i-ar fi venit mintea la cap, să-i spun că ceea ce trăiește ea în fiecare zi nu poate fi numită viață, că nu merită așa ceva, însă vremurile acelea au fost total diferite de vremurile noastre, regulile nescrise după care ea își trăia viața erau perfect normale atunci…crude, inumane, dar, din păcate, normale. De apreciat la personajul Zuleihăi este modul în care și-a acceptat destinul, cu tot ce acesta i-a dat sau luat, inclusiv cele patru fetițe care i-au murit la scurt timp după naștere.

Punctul culminant al romanului începe atunci când soldații sovietici au venit să adune cotele de la țărani, iar Murtaza, încăpățânat din fire, s-a împotrivit, acesta fiind împușcat de către comandantul Ivan Ignatov. La scurt timp după această întâmplare, Zuleiha împreună cu alți țărani au fost trecuți pe lista deschiaburiților, confiscându-le averea și deportându-i tocmai în Siberia, și însuși comandantul Ignatov i-a însoțit în această ”călătorie” nesfârșită cu trenul, dar și pe parcursul șederii acelora care au supraviețuit în colonia siberiană de muncă.

Personajele, deși numeroase, sunt complexe și foarte frumos conturate, fiecare dintre acestea având un rol primordial în desfășurarea acțiunii. Nu ai cum să nu o iubești pe Zuleiha și să nu-l îndrăgești pe Ignatov. Legătura care se naște între aceștia este de o forță de-a dreptul copleșitoare, iar împrejurările în care ei își trăiesc această pasiune îți dau, inevitabil, fiori. Și celelalte personaje, cu mici excepții, mi-au ajuns, fără doar și poate, la suflet. Alt lucru care mi-a plăcut foarte mult este scriitura lui Guzel Iahina, atât de profundă și complexă, însă deloc greoaie, romanul se citește aproape dintr-o răsuflare.

”Zuleiha deschide ochii” este o carte pe care o recomand oricui cu drag, atât pentru contextul istoric în care se desfășoară acțiunea (deportarea țăranilor deschiaburiți în colonii siberiene de muncă), cât și pentru călătoria interioară a personajului principal feminin spre renaștere. O carte de o frumusețe cum rar am întâlnit!

”Dar moartea îi aștepta pe toți – se cuibărea în ei sau mergea alături, li se împleticea ca pisica între picioare, se așeza ca praful pe haine, le intra în plămâni odată cu aerul. Moartea era omniprezentă – mai vicleană, mai dreaptă și mai puternică decât viața neroadă, care pierdea mereu bătălia.”

”Viața e o cale încâlcită, ulîm. Încâlcită și lungă. Uneori îți vine să te așezi pe marginea drumului și să-ți întinzi picioarele – n-are decât să treacă totul pe lângă tine, să te ducă la naiba -, așază-te, întinde-le, o să vezi că se poate!”

One thought on “”Zuleiha deschide ochii” de Guzel Iahina (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s