• Titlu original: “The Talented Mr. Ripley”
• Autor: Patricia Highsmith
• Editura: Paladin
• Colecţie: Paladin BLACK Pocket
• Publicată: 2016
• Număr pagini: 344
• Traducere din engleză de Iulia Dromereschi

“După o copilărie marcată de moartea ambilor părinţi şi de experienţele traumatizante trăite alături de o mătuşă care îl umileşte, Tom Ripley devine un tânăr anxios, cu o sexualitate incertă, care îşi câştigă existenţa în New York punând la cale diverse fraude fiscale şi luându-şi identităţi false. Atunci când magnatul Herbert Greenleaf îl roagă pe Tom să meargă în Italia pentru a-l convinge pe fiul său, Dickie, să se întoarcă acasă, el acceptă fără ezitări. Ajuns acolo, Tom este vrăjit de personalitatea lui Dickie, însă fascinaţia lui se transformă treptat în ataşament bolnav, apoi în dorinţa obsesivă a tânărului de a deveni chiar persoana pe care o adoră. Iar de aici până la crimă ar putea fi doar un pas.”

”Talentatul domn Ripley” am citit-o la recomandarea Mihaelei și eram extrem de curioasă ce talent ascuns are domnul Ripley și, sincer vă spun, chiar m-a surprins povestea sa. Tom Ripley a avut o copilărie dificilă, ambii părinți i-au murit într-un accident de mașină, iar el a fost nevoit să locuiască împreună cu o mătusă la Boston. Toată copilăria și-a petrecut-o încercând să fugă de această mătușă care-l umilea, copilăria sa devenind una marcată de evenimente traumatizante. O dată devenit adult, nu poate spune că este o persoană realizată, ci se ocupă cu diverse fraude în New York, nu are un domiciu stabil, locuiește prin diferite locuri, sub identități false. Mereu privind peste umăr, este surprins când un domn respectat și extrem de bogat îl abordează într-o bodegă, Herbert Greenleaf propunându-i o călătorie în Italia, mai exact în Mongibello, pentru a-l convinge pe Dickie, fiul lui Herbert, să se reîntoarcă acasă, Tom acceptând oferta fără să se gândească de două ori, mai ales când a aflat că nu trebuie să cheltuie niciun ban în această călătorie, totul fiind suportat de magnat. Însă lucrurile nu se desfășoară așa cum ar fi trebuit, Tom este fascinat de personalitatea lui Dickie și începe să fie bântuit de gânduri bolnave, dorindu-și să se tranforme și el în Dickie, iar de la gând la crimă este doar un pas…

Nu pot să spun că l-am simpatizat pe Ripley, chiar mă irita de multe ori, dar am rămas șocată de cum i-au ieșit smecheriile, toată lumea jucând după cum a cântat el, demonstrându-mi, totodată, cât de talentat este. Nu a fost unul dintre cei mai școliți, cu o educație să te dea pe spate, dar a avut în el o altfel de școală, să-ți dai pălăria jos în fața sa, nu alta… Tom Ripley este un personaj ce merită urmărit, cu fiecare acțiune m-a uimit tot mai mult și treptat mi-a câștigat admirația, nu complet, dar în mare parte. Lectura a fost una interesantă, antrenantă chiar, am parcurs-o foarte ușor, paginile au trecut de la sine, în ciuda faptului că au fost încărcate de descrieri. Alături de Ripley am vizitat numeroase locuri din Italia, mi-am delectat ochii prin rândurile parcurse și m-am șocat de bucuria cu care Ripley savura aceste excursii, în ciuda evenimentelor care l-au plasat acolo, ajunsesem să-l invidiez la un moment dat. Imaginația sa a fost una extrem de bogată, astfel a reușit să iasă la suprafață din fiecare împrejurare, totul părând atât de ușor pentru el, ca o plimbare a raței prin apă…

Mă bucur foarte mult că am parcurs această carte la recomandarea Mihaelei și sunt extrem de curioasă cu ce anume mă va surprinde Ripley în volumul următor. De asemenea, vreau să-I mulțumesc editurii Paladin pentru oportunitatea oferită de a citi acest volum, fără ajutorul lor nu cred că-l obțineam atât de curând, îl găsiți și voi aici, dacă v-a convins măcar puțin recenzia mea…

• Titlul original: “Qui a tué Heidi?” 
• Autor: Marc Voltenauer
• Editura: Tritonic
• Colecție:  Thriller & Mystery
• An aparitie: 2020
• Număr pagini: 476
• Traducere de Claudia Dionise

”Un asasin ucide un politician în timpul unei reprezentații la Opera din Berlin. Următoarea sa destinație: Geneva. Apoi: Gryon. Este momentul în care pașnicul sat devine gazda unor evenimente dramatice, iar inspectorul de poliție Andreas Aeur este nevoit să revină în serviciu și, cu sprijinul partenerului său Mikael, să investigheze câteva cazuri violente, aparent fără legătură unul cu altul.”

”Cine a ucis-o pe Heidi” a fost un dar din partea editurii Tritonic și vreau să le mulțumesc pentru oportunitatea oferită, de a descoperi un nou autor, a fost prima mea întâlnire cu autorul Marc Voltenauer și nu am fost deloc dezamagită, sigur vor mai urma și alte întâlniri… Romanul îl are în cadru pe inspectorul Andreas Auer, care, aflat în concediu de odihnă, este nevoit să renunțe la relaxare, întrucât localitatea unde conviețuiește cu partenerul său, jurnalistul Mikael Achard, este gazda unor crime violente. Deși, aparent,  evenimentele par să nu aibă nicio legătură între ele, eh…veți descoperi dacă sunteți curioși citind cartea, o găsiți pe site-ul editurii aici…vă garantez o investigație ce vă va ține cu sufletul la gură…

Încă de la primele pagini am avut sentimentul că această carte cu greu o voi lăsa din mână și așa a fost, chiar dacă mi-a fost puțin dificil la început să urmăresc firul acțiunii, aceasta fiind redată la persoana a III – a și urmărind perspectivele a trei personaje, ulterior a prins formă și am parcurs-o rapid. S-a citit foarte ușor și m-am pierdut în neștire în poveste. Am fost surprinsă de crimele comise, unele dintre ele chiar m-au durut și-mi doream să iau de gât făptașul, am avut bănuielile mele în ceea ce-l privește și m-am bucurat enorm când am observat că mi se adeveresc, o parte din ele. Chiar și cu confirmarea acestora, am fost lovită de numeroase răsturnări de situație, ce m-au ținut în alertă și cu răsuflarea tăiată, m-au determinat să dau pagină după pagină, apropiindu-mă cu pași repezi de deznodământ. Fiecare dintre personajele acestui volum a fost învăluit într-un mister greu de deslușit, secrete dintre cele mai tulburătoare erau ascunse, iar unele acțiuni, pentru mine, au fost de-a dreptul cutremurătoare.

”Cine a ucis-o pe Heidi” a fost o nebunie totală, acțiunea m-a zăpăcit complet, dar în modul bun, nici nu reușeam să-mi revin bine după un eveniment că eram surprinsă de altul și din nou eram dată peste cap. Am observat cât de bolnave pot fi unele gânduri pornite în urma acțiunilor generate de persoane care, se presupune, că ar trebui să te susțină, cât de departe poate merge gelozia și de ce ești capabil să faci în urma acesteia, mai ales când este o gelozie bolnavă de-a dreptul, dar și cât de neînțelese sunt cei ce nutresc sentimente pentru persoanele de același sex, aceste neînțelegeri pot fi cauza uneia dintre cele mai periculoase bombe, iar când amenință să explodeze, nu mai poți face nimic pentru a o controla… Sufletul meu a avut parte și de puțină dragoste, Andreas și Mikael mi-au căzut la suflet instant, susținerea reciprocă și înțelegerea celor doi, chiar și din priviri, m-a cucerit complet. ”Cine a ucis-o pe Heidi” a fost un thriller numai bun de devorat, a avut crime, mister, răsturnări de situație și mult suspans, astfel determinându-mă să fiu cu ochii pe autor și să-i urmăresc viitoarele opere ce urmează a fi traduse la noi.

• Titlul original: ”Crown of Midnight”
• Autor: Sarah J. Maas
• Editura: RAO
• An apariție: 2014
• Număr pagini: 576
• Traducător: Cristina Barbu

”Doi bărbaţi o iubesc.
O lume întreagă se teme de ea.
Dar numai ea poate să salveze lumea.

Celaena Sardothien, asasină, este arma cea mai ucigătoare a Regelui din Adarlan. Ea trebuie să-şi câştige libertatea prin sângele duşmanilor ei – dar nu suportă să ucidă pentru rege. Iar cu fiecare moarte pe care Celaena o înscenează, cu fiecare minciună pe care o rosteşte îi pune în pericol pe cei pe care îi iubeşte. Atrasă de cei doi protectori ai ei, un căpitan şi un prinţ, şi luptând împotriva unor forţe întunecate mult mai puternice decât regele însuşi, Celaena trebuie să se hotărască pentru ce să se zbată: libertatea ei, inima ei ori destinul regatului…”

La două luni după ce am citit primul volum al seriei ”Tronul de Cleștar”, despre care am scris pe blog aici,  am reușit să citesc și al doilea volum datorită verișoarei mele nebune, ce m-a surprins cu un cadou de ziua copilului (ajuns la mine anticipat) – îți mulțumesc din suflet și aici, Andre! (nu a fost suficient pe rețelele de socializare…)

În acest volum, Celaena, ca și Campionul Regelui, trebuie să-i urmeze ordinele și să-și îndeplinească misiunile de a ucide diverse persoane, fiind considerate amenințări pentru rege. Doar așa își poate obține libertatea mult dorită, însă nu poate îndeplinii misiunile atribuite, iar în loc să-i ucidă pe cei ai cărora nume ajunge în mâinile sale, alege să le însceneze moartea și să-l ducă de nas pe rege, dar cu fiecare minciună spusă, viața celor dragi ei le este pusă în pericol. Astfel, trebuie să facă alegeri dificile și cu greu reușește să meargă pe drumul său, mai ales când forțele întunecate de dezlănțuie…

Mi-a fost așa dor de ea și am regăsit-o pe aceeași Celaena nechibzuită, cu o pasiune nebună după tortul de ciocolată, până și mie mi s-a făcut poftă cum o vedeam că se aruncă în el, parcă o și vedeam cum îl devorează, dar care luptă ca o posedată atunci când le este amenințată viața celor pe care-i iubește. Am urmărit-o cu sufletul la gură, știam că alături de ea nu voi duce lipsă de surprize, și ce surprize…că au fost mai mult pumni în față la cum m-au lovit… Au ieșit la iveală alte secrete bine tăinuite, au apărut personaje din trecutul de mult lăsat în urmă și închis într-un cufăr, dar oricât încerci să fugi de el, nu poți scăpa de el, se ține de tine ca o umbra. Călătoria alături de Celaena a fost mult mai încărcată de crime în acest volum, crime nemiloase, transpirațiile au fost prezente, la fel și pielea de găină, pot să spun că am trăit acest volum. Nu l-am putut pune deoparte, l-am devorat așa cum Celaena devora diversele feluri de mâncare, am și amorțit pe canapea stând în aceeași poziție mult timp, m-au durut toate oasele când m-am mișcat, dar a meritat. Am dat pagină după pagină, nu am mai ținut cont de cât de repede trec acestea, am fost prinsă de la prima pagină până la ultima, n-am avut pace până nu m-am văzut la final, dar și când m-am văzut acolo, surpriză…m-am lovit de o bombă… Am bănuit eu una alta pe parcurs, dar paginile de la final le-am citit de câteva ori să mă conving că este așa cum am crezut și eu.

”Diamantul de la miezul nopții” m-a trecut prin toate stările posibile, m-am întristat tare când vedeam că Celaena este tot mai prinsă în lupte greu de dus la bun sfârșit, m-am bucurat când și-a dat frâu liber sentimentelor ce o măcinau și și-a urmat inima, am stat cu sufletul la gură când viața sa era în pericol. Nu a fost lipsit de lupte sângeroase, secrete și minciuni, magie de multă uitată, forțe întunecate pe cale să se dezlănțuie și mult suspans, pericol la tot pasul, dar și iubire, exact pe gustul sufletului meu, prietenie, susținere și încredere, deși încrederea, de multe ori, s-a întâmplat a fi trădată. Părerile sunt împărțite în ceea ce privește această serie, însă eu mă declar îndrăgostită de ea și știu că voi fi lovită din toate părțile în celelalte volume și că voi suferi maxim când am să ajung la ultimul volum, dar până atunci, rămâne să mă delectez cu celelalte…

”Da. Mai mult decât o iubise cineva vreodată. O iubise destul cât să riște totul, să renunțe la tot. O iubise atât de mult încât încă simțea ecourile iubirii lui, chiar și acum.”

”- Cum te simți? o întrebă el.

Ca și cum ar fi fost pretutindeni și nicăieri în același timp. Ca și cum fusese pe jumătate oarbă toată viața ei, iar acum putea vedea totul clar. Ca și cum ar fi putut sta acolo o veșnicie și ar fi fericită.”

”Chiar era. Pentru prima dată în atâția ani, era cu adevărat fericită. Sentimentul îi învălui orice gând, un fior de speranță care creștea cu fiecare suflare. Îi era teamă să se gândească prea mult la el, ca și cum faptul că era conștientă de el avea să îl facă să dispară cumva. Poate că lumea nu avea să fie niciodată perfectă, poate că unele lucruri nu aveau niciodată să fie cum trebuie, dar poate că ea mai avea o șansă să își găsească un fel de pace și libertate.”

• Titlu original: ”Die unendliche Geschichte”
• Autor: Michael Ende
• Editura: Arthur
• Colecții/Serii: Arthur GOLD
• Data apariției:  2019
• Pagini: 520
• Traducător: Yvette Davidescu

„Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantázia, spuse domnul Koreander, și mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna. Și mai există câțiva care se duc în Fantázia și se întorc înapoi. Așa ca tine, Bastian. Iar aceștia vindecă ambele lumi.“

Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva. Adevărata încercare pe care Bastian e nevoit să o depășească nu este pătrunderea în Fantázia și salvarea ei, ci descoperirea căii prin care se poate întoarce în lumea reală. Iar părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește cu atât mai grea.

Scriind o poveste în poveste ce se autogenerează la infinit, Michael Ende le demonstrează cititorilor săi că nimic nu se sfârșește cu adevărat, ci doar se preschimbă, și că, în final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilităților stă în puterea de a afla cine ești cu adevărat.

Dorința de a avea această carte mi-a fost îndeplinită de Cartepedia, chiar de ziua copilului, nici nu puteam să primesc un cadou mai frumos, nu știu cum aș putea să exprim în cuvinte ceea ce am simțit în momentul în care am privit-o și luat-o în mâini, am rămas efectiv fascinată de cum arată, am mângâiat coperta pe toate părțile, am răsfoit-o și i-am mirosit paginile, doar un om nebun face așa, ei bine, eu nu sunt un om normal, m-am minunat de cât de frumos este scrisă, în două culori, chiar eram curioasă de ce era scrisă așa (ulterior am descoperit că sunt două perspective și fiecăreia i-a fost atribuită o culoare), ca să nu mai spun că după ce am observat cum începe fiecare capitol, prima literă a paragrafului era frumos reprezentată, cum mai văzusem doar în basmele copilăriei, mi-au strălucit ochii de încântare și sufletul meu era în extaz. Le mulțumesc din suflet oamenilor frumoși de la Cartepedia pentru minunăția oferită, biblioteca mea a câștigat o nouă bijuterie, o găsiți și voi pe site-ul lor aici.

”Povestea fără sfârșit” ne poartă în povestea lui Bastian, un băiețel isteț, dar grăsuț și cu picioare stâmbe, ce mereu este batjocorit de ceilalți din cauza aspectului său, ce-și face apariția într-un anticariat când încearcă să se protejeze de copiii răutăcioși. Atenția sa este captată de o carte cu copertă roșie-arămie, ce are ca ilustrație, pe coperta din față, un cerc format din doi serpi ce-și mușcă unul altuia coada și nu ezită, o fură și se ascunde în podul școlii pentru a descoperi povestea ascunsă între misterioasele coperți. Nu știe însă, că o dată începută povestea, i se va încredința una dintre cele mai importante misiuni, trebuie să salveze Fantazia, iar pentru a putea face acest lucru, trebuie să pătrundă în poveste. Fantazia este un tărâm al imaginației, unde totul este posibil, dar în care te și poți pierde foarte ușor, iar ca acest tărâm să continue a exista trebuie să salveze și viața Crăiesei Copile. Acestea nu sunt singurele încercări ce trebuie depășite de Bastian, el va trebui să revină înapoi în lumea oamenilor, însă părăsirea unui tărâm ce nu are hotare se dovedește a fi una extrem de dificilă. Lasă-te și tu răpit de ”Povestea fără sfârșit”…

Pot spune că am pătruns și eu în această lume fantastică, m-am pierdut prin meleaguri mirifice, am cunoscut ființe cu totul neobișnuite, bune și rele, viclene și îndrăznețe, a căror frumusețe sau urâțenie te lasă fără cuvinte, totul depinzând de cât de bogată îți este imaginația. Bastian a avut de trecut peste multe încercări, personajele ce-i erau alături l-au îndrumat spre bine, dar l-au făcut să se îndoiască de sine, dintre toate aceste încercări cea mai importantă a fost să descopere cine este el cu adevărat. Fiecare pagină a cărții abundă de frumusețe și de magie, iar eu am savurat fiecare rând parcurs. L-am urmărit pe Bastian foarte atentă, curioasă de cum va evolua povestea sa, am empatizat cu el, dar m-am și supărat uneori pe acțiunile sale, totodată realizând cât de mult te poate schimba o dorință nutrită în suflet sau o vorbă venită din partea cuiva ce știe cum să te manipuleze. Fantazia este un tărâm ce depășește orice imaginație, iar fiecare pas făcut pe acel tărâm este o nouă aventură, modul în care a fost împletit tărâmul magic cu lumea reală a fost de-a dreptul grozav, parcă aș fi fost eu în locul lui Bastian în această aventură plină de neprevăzut.

”Povestea fără sfârșit” este o poveste în poveste, ce-ți demonstrează că magia există cu adevărat, nimic nu se sfârșește, ci doar se schimbă. Parcurgând-o, m-am simțit din nou copil și m-am bucurat de aventura la care am luat parte, n-aș fi putut să mă satur de peripeții, chiar am mai căutat pagini când am ajuns la finalul cărții, Fantazia este o lume magică ce merită descoperită de cât mai mulți împătimiți ai genului fantasy, dar mai ales de copiii, nu trebuie să ratați aventurile lui Bastian alături de Atreiu și Fuhur…

”Totul se repetă veșnic, ziua și noaptea, vara și iarna, lumea e goală și lipsită de orice sens. Totul se învârte într-un cerc. Ceea ce apare trebuie să dispară, ceea ce se naște trebuie să moară. Totul se compensează, binele și răul, prostia și înțelepciunea, frumusețea și urâțenia. Totul e searbăd. Nimic nu-i real. Nimic nu-i important.”

”Orice ou e începutul unei noi vieți.”

”A fi însă înțelept înseamnă a fi mai presus de bucurie și durere, de teamă și milă, de ambiții și mâhniri. A fi înțelept înseamnă a te ridica deasupra tuturor sentimentelor, a nu urî și a nu iubi pe nimeni și nimic, dar și a privi cu toată indiferența la sentimentele celor din jur. Cel ce era adevărat înțelept nu se mai lăsa impresionat de nimic. Era inaccesibil și nimic nu-l mai putea atinge.”

”Orice poveste adevărată e o poveste fără sfârșit.”

• Titlu Original: ”A Spark of Light”
• Autor: Jodi Picoult
• Editura: LITERA
• Colectie: Blue Moon
• An aparitie: 2019
• Nr. pagini: 368
• Traducator: Mihaela-Magdalena Dumitru

”Ziua călduroasă de toamnă începe ca oricare alta la Centru – o clinică în care găsesc ajutor la nevoie femeile din statul Mississippi, stat în care funcționează una dintre cele mai severe legislații în privința avortului. Apoi, spre sfârșitul dimineții, un bărbat disperat și îndurerat deschide focul, luându-i ostatici pe toți cei prezenți.

Sosit la fața locului, Hugh McElroy, un negociator al poliției, încearcă să ia legătura cu bărbatul și află, cu groază, că fiica sa de cincisprezece ani, Wren, se află în clinică. Dar Wren nu este singură. Alături de ea se află o asistentă care își depășește propria panică pentru a salva viața unei femei rănite; un medic care își face meseria nu în ciuda credinței sale, ci datorită acesteia; o protestatară pro-viață, deghizată în pacientă, care se găsește în fața aceleiași furii pe care ea însăși a simțit-o cândva; o tânără care a venit să avorteze și bărbatul extrem de tulburat, care a jurat să-și facă auzită vocea.

În acest roman captivant, nuanțat și bine documentat, Jodi Picoult abordează o temă complicată, reluând dezbaterea asupra opoziției dintre dreptul femeii de a alege și sacralitatea vieții, încă din momentul concepției.”

Am cunoscut-o pe Jodi Picoult anul trecut, prin intermediul cărții ”Nouăsprezece minute”, impresiile mele privind acest roman le găsiți pe blog aici, și de atunci mi-am dorit să-i mai descopăr și alte creații. ”O scânteie de viață” tratează unul dintre cele mai delicate și discutate subiecte, și anume avortul, dreptul femeii de a alege să întrerupă o sarcină nedorită sau de a o continua. Între paginile coperții am făcut cunoștință cu Wren, o adolescentă de 15 ani, însoțită de mătușa ei Bex la Centru, cu doctorul Louie Ward, cel care făcea avorturile și asistenta sa, Izzy , Joy, o tânără ce se prezintă la clinică pentru procedura de avort, Janine, o activistă ce se dă drept pacientă în speranța că va afla ceva compromițător în ceea ce privește activitatea Centrului și George, un tată cuprins de o furie nebună, care decide să se răzbune pe clinică și-i ia ostatici pe toți cei aflați în interior. Fiecare dintre aceste personaje are propria poveste, una mai cutremurătoare decât cealaltă, și deși aveam impresia că voi ajunge să judec unele personaje, am fost înduioșată până la lacrimi și chiar le-am înțeles alegerile.

Nu a fost ușor pentru niciunul dintre personajele poveștii să meargă pe drumul ales, deciziile luate au fost și bune și rele, mustrările de conștiință nu au lipsit și s-au gândit oare cum ar fi fost dacă ar fi acționat diferit. În trecutul fiecăruia era ascuns un mic secret, care îi leagă într-un fel sau altul, am încercat să mă pun în locul tuturor să-i pot înțelege cât mai bine și am relizat că indiferent de alegere, va fi foarte greu. Nu pot spune că sunt pro sau contra avorturilor pentru că nu vreau să dezbat această chestiune, nu sunt în măsură, însă am ajuns să mă gândesc că femeia are dreptul de a alege ce va face mai departe: dacă sarcina a rezultat în urma unui viol, incident ce oricum marchează pe viață o persoană sau o minoră abuzată sexual de un părinte dereglat la mansardă, a cărei copilărie a fost distrusă de la o vârstă fragedă, când ea nici măcar nu și-a putut trăi copilăria așa cum se cuvine sau o viitoare mămică pusă în fața alegerii de a păstra fătul sau nu, care, în urma unui control ginecologic, află că fătul prezință marformații care îi amenință viața după naștere, posibil să moară prematur. Situațiile pot fi mult mai multe, acelea au fost primele ce mi-au trecut prin minte, iar subiectul avortului are multe argumente pro, dar și contra, cel mai mare fiind religia.  

Acțiunea romanului este puțin ciudată, în sensul că evenimentele sunt descrise de la coadă la cap și a durat puțin până am prins firul poveștii. Primele pagini am fost puțin în ceață, dar apoi a mers ca unsă, nici nu știu când au trecut paginile, iar la final am empatizat cu fiecare personaj în parte, le-am cunoscut trecutul, secretele și frustrările, ce anume i-a determinat să acționeze astfel și, totodată, să-și asume consecințele în prezent. Nu există alegere bună sau rea, depinde de cum o vezi… Pentru această poveste se observă documentarea autoarei și eu, personal, am rămas plăcut surpinsă de această carte, m-a atins acolo unde trebuie și mi-a permis să văd punctele de vedere atât ale medicului, ale unei paciente, dar și ale unei activite pro-viață. Nu trebuie să judecăm pe nimeni, fiecare își poartă propria cruce, iar nota autoarei a fost ca un duș cu apă rece pentru mine… Fără doar și poate, pe mine m-a cucerit și cu această poveste și sunt nerăbdătoare să le descopăr și pe celelalte traduse la noi.

”Toți suntem capabili de lucruri pe care nu ni le-am imaginat niciodată.”

”Așa arată dragostea: frgedă și nesigură, nestăpânită și în același timp apărată de o cochilie moale.”

”Asta înseamnă să fii om. Suntem doar pânze pe care se pictează cicatricile noastre.”

”În momentul acela de final, nu te gândești. Simți. Ce a simțit ea? Că niciodată nu încetezi să te subestimezi. Că dragostea este trecătoare. Că viața este un miracol.”

”Ceea ce este violență, privit dintr-un unghi, pare milă, privit dintr-un altul.”

”Să crești un copil era ca și cum te-ai trezit cu un balon de săpun în căușul palmei și ți se spune că trebuie să îl duci așa în timp ce sari cu parașuta de la o înălțime amețitoare, traversezi un lanț muntos și lupți în prima linie. Tot ce îți dorești este să-l pui la adăpost, departe de dezastre naturale, de violență și prejudecăți, și sarcasm, dar această opțiune nu există. Trăiești zi de zi cu temerea că îl vei vedea spărgându-se, că îl vei distruge tu însuți. Într-un fel sau altul, știi că dacă ar dispărea, ai dispărea și tu odată cu el.”

• Titlul original: ”La bibliotecaria de Auschwitz”
• Autor: Antonio G. Iturbe
• Editura: RAO
• Anul apariției: 2015
• Număr pagini: 416
• Traducere de Graal Soft

”Romanul redă întâmplările din viaţa Ditei, o copilă de 14 ani, care, în blocul 31 de la Auschwitz, a luat în grijă cele câteva cărţi interzise, folosite ca manuale de un grup de adulţi, “profesori” ai copiilor deportaţi. Blocul 31 era o mică oază de linişte în interiorul lagărului de concentrare, întrucât aici Fredy Hirsch, un prizonier, a căpătat permisiunea să creeze un spaţiu rezervat copiilor, pe care acesta l-a
transformat în şcoală. Biblioteca Ditei este cea mai mică din istorie: opt cărţi, însă una dintre cele mai valoroase, întrucât ea îşi riscă viaţa pentru a-i ajuta pe ceilalţi ca, prin lectură, să poată evada din dura realitate. Cititorul află, puţin câte puţin, nu numai povestea Ditei, ci şi pe aceea a celorlalţi supraveghetori şi profesori din blocul 31. Va descoperi Rezistenţa şi va înţelege cum acţiona aceasta şi, inevitabil, se va confrunta cu doctorul Moarte (Josef Mengele), care trece adesea prin blocul 31, în căutare de noi victime pentru experienţele sale macabre, dintre care unele sunt descrise, în detaliu, în carte.”

Mulți ani mi-am dorit să obțin și eu această carte, auzisem doar păreri bune despre ea, iar după ce Roxi și Alina au citit-o, nu a mai încăput îndoială și trebuia să o descopăr cât de curând. A ajuns pe rafturile bibliotecii mele cu ajutorul celor de la Rao, la începutul anului, și țin să le mulțumesc din suflet pe această cale, chiar dacă am reușit să o citesc abia acum, însă nu a fost târziu să aflu povestea Ditei, bibliotecara blocului 31 din lagărul de concentrare de la Auschwitz, găsiți și voi cartea pe site-ul editurii aici.

Dita este o fată de 14 ani, care are una dintre cele mai frumoase îndatoriri, este bibliotecară în lagărul de concentrare de la Auschwitz – Birkenau și deși este o bibliotecă mica, cuprinde doar 8 cărți, este una bogată, întrucât aduce bucurii celorlalți. Misiunea sa este de a împărți, colecta și de a se îngriji de puținele cărți aflate în blocul 31, bloc în care copiii uită, pentru câteva clipe, de urâțenia lagărului și au oportunitatea de a se bucura de o altă lume. Deși este doar de fațadă și destinul tuturor poate și curmat în orice secundă, școala din cadrul blocului 31, aflată sub îndrumarea lui Fredy Hirsch, le dă puțină speranță prizonierilor minori. Dita își pune, zilnic, viața în pericol, mai ales că blocul 31 este des vizitat de doctorul dement Josef Mengele, trebuie să fie mereu cu ochii-n patru pentru a se proteja și a nu-și da de gol misiunea.

Am pornit la drum extrem de hotărâtă, având în vedere cât de tare am tânjit după această carte, însă m-am izbit de scrisul mic, ce mi-a terminat ochii, mai ales în prima zi, și nu am reușit să citesc în ritmul în care-mi doream. Povestea a reușit să mă prindă de la primele pagini și cu ușurință m-am pierdut între pagini, deși am avut nevoie de pauze dese până mi s-au obișnuit ochii. Dar după ce am prins viteză, ochii mei deja știau care e treaba, nu am mai putut să las cartea din mână, am parcurs paginile pe nerăsuflate și cu sufletul cât un purice, curioasă să descopăr cum decurge misiunea Ditei, dar și ce se va mai întâmpla cu personajele care o înconjoară. Dita, deși este doar o copilă, este inteligentă, foarte îndrăzneață, plină de energie și nu se dă în lături de la nimic, mai ales dacă-și pune ceva în gând, nu avea pace până nu-l ducea la bun sfârșit. Era extrem de hotărâtă, iar acest lucru m-a determinat s-o îndrăgesc din toată inima și s-o urmăresc cu interes. Să fii bibliotecară într-un loc în care cărțile sunt interzise, dar să te mai și plimbi cu ele de colo-colo este foarte riscant, însă Dita a fost extrem de ingenioasă și a reușit să-și îndeplinească sarcina. Între coperțile cărții am descoperit și povestea altor persoanje, povești de dragoste ce mi-au trezit un zâmbet pe buze, dar care mi-au declanșat și lacrimile, mi-au trezit speranța și mi-au spulberat-o, sufletul mi s-a bucurat, ca apoi să-mi fie frânt în cel mai cumplit mod. Am descoperit prietenii dintre cele mai neobișnuite, dar și frumoase, și chiar dacă acel loc era menit să le distrugă viețile prizonierilor, să-i stoarcă de orice putere și să le nimicească speranțele, am dat peste personaje care au ținut cu dinții de fiecare fărâmă de lumină…

”Bibliotecara de la Auschwitz” prezintă o poveste cutremurătoare, dar totodată superbă, încărcată de speranță și de riscuri, îți demonstrează că nimic nu este imposibil atâta timp cât îți dorești cu ardoare un lucru și lupți cu toate forțele pentru a-l obține. Într-un cimitir plin de oameni vii, dar mai mult morți, secați de puteri, nimiciți fizic și sufletește, dominați de frică și amenințați din clipă-n clipă, mulți au riscat, au sperat, și-au permis să simtă fiorii iubirii, și-au pus încrederea în necunoscuți, au luptat pentru supraviețuire. Mi s-a bucurat sufletul pentru cum s-a aranjat viața Ditei, având în vedere modul în care copilăria sa a luat sfârșit, lipsurile cu care a fost nevoită să supraviețuiască, riscurile asumate și sacrificiile făcute, am plâns de bucurie, dar și de tristețe. ”Bibliotecara de la Auschwitz” a fost una dintre cele mai tulburătoare cărți citite anul acesta, dar și o carte care mi-a ajuns la suflet și acolo va rămâne multă vreme, mi l-a frânt și, totodată, mi l-a mângâiat. Nu sunt cuvinte pentru a descrie potrivit cărțile ce au ca subiect Auschwitz-ul, fie că sunt ficțiune sau bazate pe fapte reale, acestea sunt menite să te zguduie din temelii…

”Nimeni nu vorbește, iar zgomotul gărzilor cotrobăind se aude limpede în acel hangar care miroase a umezeală și mucegai. Și a teamă. Este mirosul războiului.”

”Soldatul adevărat este cel care nu trebuie să aștepte să primească ordine, pentru că știe întotdeauna care îi este datoria.”

”Curajoșii nu sunt cei cărora nu le este teamă. Aceștia sunt temerarii, cei care ignoră riscul și se pun în pericol fără a fi constienți de consecințe. Cineva care nu e conștient de pericol poate expune unui risc pe oricine s-ar afla lângă el. ”

”Ca să fii copilă trebuie să ai copilărie.”

”Adulții se consumă inutil căutând o fericire pe care nu o găsesc niciodată; în schimb, copiilor fericirea le tâșnește din palmele mâinilor.”

”Cărțile păstrează în paginile lor înțelepciunea celor care le-au scris. Cărțile nu-și pierd niciodată memoria.”

”Romanele adaugă vieții ceea ce-i lipsește.”

”Când un câine latră sălbatic la un străin, chiar și când îl mușcă, nu o face din ură; o face de teamă. Dacă te confrunți vreodată cu un câine agresiv, nu trebuie să fugi, nici să țipi, pentru că până la urmă îl vei speria și te va mușca. Trebuie să stai liniștită și să-i vorbești încet, ca să-i astâmperi frica.”

”…știe că o carte este o ușiță care duce într-un pod secret: o deschizi și intri înăuntru. Și lumea ta este alta.”

”Dar ura seamănă mult cu dragostea: niciuna nu poate fi impusă dinainte.”

”Viața, orice viață, durează foarte puțin. Dar dacă ai reușit să fii fericit, măcar o clipă, a meritat osteneala de a o fi trăit.”

                ”Dar războiul nu distruge doar trupurile pe care le seceră mitraliera și exploziile, anihilează și chibzuința, ucide sufletele.”

• Titlu: ”Reziliență”
• Autor: Bogdan Hrib
• Editura: Tritonic
• Colectia: Thriller & Mystery
• Număr pagini: 354

Angajat să elucideze moartea fiicei unei important baron local, Stelian Munteanu este prins într-o complicată pânză de păianjen cu grave implicații geopolitice. Împreună cu experimentatul Tony Demetriade și tânăra Anabella Păduraru, poliția britanică și serviciile secrete românești investighează o serie de evenimente care par să ducă spre o criză fără precedent în Estul Europei. Personaje noi și vechi, răsturnări de situație, politică, corupție, iubiri și trădări, mistere aparent imposibil de rezolvat – toate se amestecă cu doze potrivite în acest nou roman semnat de Bogdan Hrib.

”Reziliență” a fost prima mea întâlnire cu autorul Bogdan Hrib, deși auzisem de cărțile sale, nu am avut ocazia, până acum, să le citesc. Nu am pornit cu foarte mari speranțe pentru că nu îmi doream să mă entuziasmez prea tare, însă am rămas plăcut suprinsă când am realizat cât de repede m-a prins acțiunea romanului. Deși volumul face parte din seria ”Stelian Munteanu” (fiind cel de-al șaselea), unul dintre persoanjele principale este cel ce a dat și numele seriei, și persoanjele au fost noi pentru mine (sunt vechi pentru cei ce au parcurs celelalte volume ale seriei), nu am întâmpinat deloc dificultăți în a citi volumul și am reușit foarte repede să mă pierd între paginile coperții. Am avut ocazia de a-l cunoaște puțin pe Stelian Munteanu, un civil ce are lipici la belele, se pare, dar care are printre cunoscuții săi persoane de interes, este angajat de Pavel Coman, un baron local, pentru a elucida misterul ascuns în spatele morții fiicei sale, Ana Coman.  Această anchetă pare una extrem de dificilă de dus la bun sfârșit și Stelică se vede prins într-un joc de puzzle, doar că fără piese. Alături de Tony Demetriade și Anabella Pădureanu, Stelică își pune toată speranța și baza că va reuși să-i dea de capăt acestui mister, care, pe zi ce trece, devine tot mai complicat de descâlcit.

Acțiunea volumului este împărțită în trei părți, astfel am avut posibilitatea să descopăr locuri din Londra, dar și din aglomeratul București sau Iași. M-am bucurat foarte mult că au fost evenimente ce au avut loc în România, am citit foarte puține cărți care au avut acțiunea plasată în țara mea, iar acest lucru mi-a trezit interesul mult mai tare și urmăream firul mult mai intens. În prima parte a romanului am făcut cunoștință cu personajele și vă mărturisesc că am prins drag de Stelică instant, îmi era așa de simpatic, dar îmi părea și rău de el, în același timp, toate bubele trăgeau la el și indiferent ce făcea, măgăreața pica tot pe el…, mi-a atras atenția și cuplul Tony – Anabella, cum se completau unul pe celălalt în diverse acțiuni, dar și comunicarea lor cu ajutorul privirii…pe toți trei i-am urmărit cu sufletul la gură în această cursă și eram extrem de nerăbdătoare să văd în ce ițe vor mai fi prinși și dacă vor reuși să se desprindă. În cea de-a doua parte, acțiunea devine mai profundă, sunt introduse elemente din politică, care pe mine m-au băgat puțin în ceață, sunt total pe lângă în ceea ce privește acest subiect, însă am reușit să mă țin la nivel de plutire și să-mi formez ideile ca să pot înțelege acțiunea. Tot aici am început să simt care cum este corupt, ce smecherii întreprinde fiecare și deja curiozitatea mea era stârnită la maxim. În cea de-a treia și ultima parte a volumului se dezlănțuie nebunia. Nici nu știu când am parcurs acele pagini, dintr-o dată m-am trezit la final și eram complet năucită. Am avut eu unele mici bănuieli, chiar am simțit pe cine trebuie la un moment dat, și m-am bucurat când am văzut că mi se confirmă și mie, măcar o dată, bănuielile.

Cum vă spuneam mai sus, am reușit să mă pierd foarte repede printre pagini și acțiunea m-a prins. Volumul se citește foarte ușor, deși sunt și elemente care probabil vă vor da de furcă, în cazul meu politica, au avut parte și de iubire, relația dintre Stelian și soția sa m-a înduioșat foarte mult, dar și multe trădări, piperate cu corupție, toate acestea au fost împletite foarte bine cu numeroase răsturnări de situație și mistere ce par imposibil de elucidat. ”Ingredientele” au creat un volum cu o acțiune intensă, ce a trezit pielea de găină la viață, i-am simțit prezența, au curs și câteva ape pe mine, am fost în priză și-mi era greu să mă desprind, îmi doream mai mult și mai mult, iar paginile treceau fără să realizez. M-am întristat puțin când am ajuns la final, dar m-am și bucurat pentru că astfel am descoperit că sunt atrasă de creațile autorului și-mi doresc să descopăr și celelalte romane, să mă reîntâlnesc cu Stelică.

• Titlul original: ”The Light between Oceans”
• Autor: M.L. Stedman
• Editura: Polirom
• An apariție: 2017
• Număr pagini: 360
• Traducere din limba engleză şi note de Anca-Gabriela Sîrbu

”După patru ani de coşmar petrecuţi pe fronturile Primului Război Mondial, Tom Sherbourne se întoarce în ţara natală, Australia, angajîndu-se paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la distanţă de o jumătate de zi de coastă. Izolaţi de restul lumii, Tom şi frumoasa lui soţie, Isabel, încearcă zadarnic să devină părinţi. Cînd orice speranţă părea pierdută, pe ţărm eşuează o barcă ducînd un cadavru şi un nou-născut. Încălcîndu-şi principiile, Tom şi Isabel decid să păstreze copilul, considerîndu-l un dar de la Dumnezeu. După doi ani, cînd se întorc pe continent, descoperă că hotărîrea luată le-a schimbat iremediabil destinele.”

”Lumina dintre oceane” am cumpărat-o din impuls, am fost atrase de copertă și titlu, apoi mi-au căzut ochii pe informația că a fost ecranizat romanul și atât mi-a trebuit, nu se putea să nu o citesc și eu. Abia după un an și ceva am reușit să ajung la ea, e foarte complicat de ales următoarea lectură când toate cărțile necitite strigă după mine.

Tom Sherbourne se întoarce în Australia, după ce a luat parte la Primul Război Mondial, patru ani ce l-au marcat într-un mod teribil, i-au distrus tinerețea și toate speranțele la ceva mai bun. Nu știe, însă, că o plimbare pe faleză îi va schimba viața și i-o va scoate în cale pe Isabel Graysmark, o adolescentă răpitoare, plină de viață, îndrăzneață și mereu cu zâmbetul pe buze…fericirea întruchipată. Se angajează ca și paznic de far pe Ianus Rock, o insulă aflată la câțiva kilometri distanță de civilizație. Stă izolat timp de șase luni de zile, singur pe acea insulă, însă în tot acest timp corespondează cu Izabel și ajung să se căsătorească atunci când el primește permisie de concediu. Pofta de viață a lui Tom a revenit și traiul împreună cu proaspăta lui soție pe insulă este unul plăcut, mai ales când Izabel rămâne însărcinată, însă îi lovește necazul în momentul în care sarcina nu este dusă la bun sfârșit. Cu orice speranță pierdută, au parte de un eveniment ce le va schimba viața: o barcă ajunge la țărm, în ea aflându-se un cadavru și un nou-născut, cei doi hotărând să păstreze copilașul. Cum le va influența această alegere viața, dacă în bine sau rău, rămâne de descoperit…

Povestea lui Tom și a Izabelei este una frumoasă, dar și foarte tristă, iar cei doi, deși au caractere total diferite, se completează perfect. Izabel este plină de viață, zâmbăreață, îndrăzneață, deschisă către noi aventuri, pe când Tom este stors de viață, cu sufletul condamnat la nefericire, reținut în acțiuni, străbătut de gânduri cutremurătoare și vinovăție pentru că el a supraviețuit acelui infern în care a curmat viețile multor oameni și în care și-a pierdut camarazii. Întâlnirea celor doi îi trezește o mică speranță, o rază de lumină îi apare în drum și deși este protejat de un zid pe care l-a ridicat singur în jurul său, își permite acest lux de a simți măcar puțină iubire. Căsătoria celor doi nu este lipsită de probleme, chiar dacă iubirea lor este mare, Tom întâmpină dificultăți în a se deschide față de soția sa, de a-și da frâu liber amintirilor și a-și vărsa oful, ajungând să se îndoiască de alegerile făcute. M-am bucurat pentru ei, dar am și suferit, necazurile nu le mai dădeau pace și nu le permiteau să se bucure de frumusețea unei căsnicii. Am avut momente când acțiunile lui Izabel mă iritau cumplit și am ajuns s-o judec, nu o puteam înțelege și mă durea când observam cât de repede a renunțat în a-și susține soțul și se gândea doar la ea. Mi-a fost milă de Tom, sincer, îl compătimeam și mă întristam cumplit când vedeam că speranța sa este din nou spulberată. Am plâns la finalul poveștii ca o magdalenă, m-am emoționat foarte tare și mi-a răsărit un zâmbet pe bune realizând că în urma tuturor piedicilor, speranța rămâne vie, chiar dacă este foarte mică…

Mi-a fost dificil să parcurg paginile cărții, a fost încărcată de descrieri ale peisajelor, nu e un secret că nu sunt fană a descrierilor în exces, și deși am reușit să mă pierd, la un moment dat, în acele descrieri, le-am vizualizat frumusețea. De asemenea, au fost și foarte multe detalii în ceea ce privește viața personajelor, mi-a fost greu să țin pasul cu ele și m-au obosit într-un anumit punct, simțeam nevoia de pauză, altfel nu reușeam să procesez nimic. Scrisul mic a fost o altă pierdică, iar toate cumulate, mi-au dat puțin de furcă, m-au muncit când am citit romanul. În ciuda acestor impedimente, în ceea ce mă privește pe mine, am descoperit o poveste încărcată de greutăți, de speranțe năruite, apoi readuse la viață, de sacrificii, gânduri ce te macină în cel mai cumplit mod posibil, principii încălcate, judecăți, dar și una frumoasă, înduioșătoare, în ciuda tuturor piedicilor întâmpinate…

”Viețile se duc, urmele rămân. Nu doar războiul te poate face să-ți pierzi mințile.”

”Uneori e mai bine să lași trecutul să fie trecut.”

”Cred că niciodată nu putem vorbi cu adevărat despre viitor. Putem vorbi doar despre ceea ce ne închipuim că ar putea fi viitorul, despre ceea ce ne-am dori. Nu este același lucru.”

”E incredibil cum un copil îți doboară toate mijloacele de apărare. Pătrunde pur și simplu în ființa ta. E  ca un atac care te ia prin surprindere.”

”Binele și răul sunt ca niște șerpi scârboși: atât de încurcați, că nu-i deosebești unul de altul decât după ce-i împuști pe amândoi, și atunci e prea târziu.”

”Purtăm cu noi toată viața hotărârile pe care le luam. Ăsta e adevăratul curaj. Să accepți consecințele greșelilor tale.”

”Uneori viața se dovedește a fi dură. Uneori te lovește crunt. Și uneori, când îți spui că mai rău de atât nu se poate, se întoarce și îți mai trage una.”

• Titlu original: ” A Reaper at the Gates”
• Autor: Sabaa Tahir
• Data apariției:  2020
• Editura: Young Art
• Pagini: 512
• Traducător: Iulia Arsintescu

Cel de-al treilea volum al seriei ridică miza: Helene Aquilla, Sfrânciocul, e asaltată din toate direcțiile. Împăratul Marcus, bântuit de propriul trecut, devine tot mai instabil mental, torturându-și, crud, soția. În vreme ce Helene caută să țină departe de ei întunericul ce se apropie, viața surorii sale și a tuturor celor din Imperiu atârnă de un fir de păr. Departe, spre est, Leia din Serra începe vânătoarea: îl caută, neobosită, ce cel ce-și spune Zburătorul, chinuită, în același timp, de amintirea mamei sale. Iar pe tărâmul aflat undeva între cei morți și cei vii, Elias Veturius abia începe să înțeleagă ce sacrificiu a făcut, renunțând nu doar la propria libertate pentru a fi Profet, ci la toți cei dragi și chiar la propria umanitate. Pentru toți aceștia, un război teribil se apropie. ”Moartea la porți” este un roman de devorat: aici se țes intrigi, se ascund secrete de nebănuit, se fac tactici și se dau lupte până la moarte pentru dragoste, familie și Imperiu.

Și uite că am reușit să pun mânuța pe volumul trei cu ajutorul celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc din suflet pe această cale, datorită lor nu a trebuit să aștept mult timp să mă reîntâlnesc cu Elias, Laia și Helene, dar și cu celelalte persoanje, care nu-mi sunt așa dragi și pe care le-aș extremina… De data aceasta, călătoria alături de cei trei a fost una furtunoasă și captivantă, plină de lupte sângeroase, atât cu oameni, cât și cu ființe supranaturale, în care trebuie să dai absolut tot din tine, chiar și sufletul, dar și o călătorie în care am descoperit secrete de nebănuit, ce m-au bulversat, sacrifiici în care ești constrâns să renunți la ceea ce ești.

Helene, Sfrânciocul, este pusă la grea încercare și are o misiune dificilă: trebuie să-i protejeze viața surorii sale, soția Împăratului Marcus, care a luat-o grav de tot pe ulei și este bântuit de propriul trecut, nici de data aceasta nu l-am putut suporta, mai ales pentru că-și tortura soția, vaaaiii…ce l-aș fi sugrumat…, dar în același timp, trebuie să protejeze și Imperiul, întrucât este amenințat și viața tuturor este în pericol. Am empatizat foarte mult cu ea, chiar m-a durut sufletul când observam câte sacrificii trebuie să facă, să-și înfrângă sentimentele pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea, să lupte până și cu ea însăși, doar pentru bunăstarea Imperiului și pentru a-și reprezenta cât mai bine poziția ocupată ca și Sfrâncioc. Îmi păstrasem o fărâmă de speranță că va fii împăcată și nu va mai fi nevoită să lupte atât de aprig, însă rațiunea a fost mai puternică decât simțirea… De cealaltă parte, Laia are o altă sarcină de îndeplinit: pornește în căutarea Zburătorului, vânătoare ce-i pune numeroase piedici și devine tot mai grea de dus la bun sfârșit,  mai ales când este bântuită de amintirea mamei sale. Aceasta îi apare tot mai des în minte și Laia începe să se îndoiască de cine este, își dorește să devină precum Leoaica, neștiind că în interiorul ei arde un foc mult mai puternic. În vânătoarea sa, află secrete ce o doboară și peste care cu greu reușește să treacă, o frământă și încearcă să le caute justificare, acestea o zdruncină și îi distrug încrederea în cei din jurul său. Nu a fost ferită de suferință și de sacrificii, deși am crezut că nu mai are ce să piardă, m-am înșelat amarnic, iar în această misiune am urmărit-o cu sufletul la gură, dornică să văd ce anume o va mai lovi și de data aceasta, de parcă tot ce s-a întâmplat în volumele celelalte nu a fost de ajuns… Elias este și el nevoit să-și ducă propria luptă, din nou, o luptă ce se dă pe un tărâm situat undeva între cei vii și cei morți, care-l obligă să-și asume complet sarcina luată, să înțeleagă sacrificiul ce trebuie făcut pentru a-și putea îndeplini misiunea, cu riscul de a-și pierde umanitatea și de a renunța la cei dragi. Deși fiecare își poartă propria luptă și dau tot ce este mai bun din ei, sunt amenințați de ceva mult mai teribil: un război nemit să le distrugă lumea…

Am parcurs volumul pe nerăsuflate, îmi doream să ajung la ultima pagină și-n același timp nu-mi doream, pentru că eram conștientă că nu-mi vor ajunge paginile, că vreau mult mai multe și că sunt nevoită să aștept și mai mult după următorul volum ☹…de acum așteptarea va fii și mai grea, pentru că sunt nerăbdătoare să aflu cum se va încheia povestea. Clar nu mi-au ajuns paginile, am mai căutat, dar, din păcate, nu au mai fost, iar eu eram tare tristă, am reușit să mă pierd complet, și de această dată, în poveste. Călătoria alături de Elias, Laia și Helene a fost mult mai intensă și a ridicat miza mult mai sus decât volumele anterioare, despre care am scris aici și aici, și nu am fost dezamagită nici măcar o pagină, din contră, am realizat cât de prinsă sunt de această serie și de cât de repede mi-a ajuns la suflet. Îmi era tot mai greu să las cartea din mână, să mă desprind de personaje, iar seara adormeam cu gândul la ele, digeram tot ce citisem în ziua respectivă, am simțit că trăiesc alături de ele. Am avut parte de personaje noi, m-am reîntâlnit cu o parte dintre cele vechi, s-au țesut alte intrigi, am fost lovită de secrete tulburătoare, m-am luptat cu toată forța, chiar de pe canapea, au curs puțin apele pe mine și am avut sufletul mic, mic, mi-au scăpat și câteva lacrimi, nu se putea altfel, iar finalul m-a clătinat bine, nici nu mă așteptam la altceva, sincer… Acțiunea a fost redată din trei perspective, ca și în volumul doi, a Laiei, a Sfrânciocului și a lui Elias, dar am avut și o supriză când am dat și peste o bucățică din perspectiva Zburătorului, personaj cu care am făcut cunoștință în volumele trecute, dar pe care nu am ajuns să-l cunosc atât de bine, însă nici de această dată nu am reușit să-l suport, deși într-un fel îl înțelegeam, sunt sigură că-n volumul următor îmi va da fatala… Am ajuns să cunosc personajele mult mai bine și să le înțeleg mult mai profund, să empatizez cu fiecare în parte și să le urmăresc cu interes de la început până la sfârșit.

”Elias și spioana Cărturarilor. Moartea la porți” a venit în forță și a fost forță de la prima până la ultima pagină. Am savurat la maxim acest volum și mi-a demonstrat că această serie este una ce nu trebuia să-mi scape, mă bucur din suflet că am descoperit-o și că am reușit să citesc atât de repede cele trei volume traduse la noi. Volumul patru este extrem de așteptat, atât de mine, dar sunt convinsă că și de alți cititori, nerăbdarea devine tot mai mare și greu de controlat. Nu am dus lipsă de nimic, mi-a dat și cu iubire, de m-a înduioșat până la lacrimi, mi-a creat și nervi, de-mi venea să-i iau pe toți de-o aripă și să-i zvârl cât colo, mi-a oferit puțin din toate și mi-a pătruns în suflet cu fiecare pagină parcursă. Așa că, dacă sunteți fani fantasy și până acum nu ați descoperit această serie, iar ale mele recenzii v-au convins măcar puțin, sper să fi reușit să fac acest lucru, gândurile mele sunt greu de exprimat prin cuvinte, mai ales dacă nu vreau să dau spoiler, cărțile seriei le găsiți pe site-ul celor de la Cartepedia aici 😊.

”Mânia cea mai crudă se naște din cea mai profundă durere.”

”Speranța e mai puternică decât frica. E mai puternică decât ura.”

”Dragoste. Dragostea înseamnă bucurie însoțită de nefericire, exaltare menită să devină disperare. E un foc care mă ispitește delicat și pe urmă mă arde, când mă apropii prea mult. Urăsc dragostea. Tânjesc după ea. Și mă scoate din minți.”

”Există succes. Și există eșec. Locul dintre ele este pentru cei prea slabi ca să trăiască.”