”Eu, cea de pe locul doi” de Cezara Zamfir (recenzie)

An publicație: 2018

Editura: Libris Editorial

Număr pagini: 202

”‘Eu, cea de pe locul doi’ este inspirată dintr-o multitudine de surse și prezintă perspectiva personajului principal feminin referitor la identificarea pe locul doi în absolut orice aspect al vieții ei, negăsind puterea să depășească acestă condiție. Momentul culminant este acela al descoperirii faptului că și un sentiment atât de nobil precum iubirea, o poate plasa pe același loc, făcând-o să își defragmenteze, psihologic vorbind, personalitatea, astfel ajungând de nerecunoscut atât pentru cei apropiați, cât și pentru societatea din care face parte.

Pornind de la premisa că toți ne naștem inocenți și neatinși de defectele clasice ale societății, cartea urmăreste povestea unei tinere ce cunoaște suferința la limitele ei cele mai acerbe, se redescoperă și decade moral prin intermediul unei aventuri pe care o are cu un bărbat însurat. Prin această poveste, încerc să urmăresc traseul psihic și nu numai al tinerei Amalia, ce învață pe parcurs că doar în ea va găsi puterea necesară să treacă de fiecare dată peste orice obstacol pe care i-l impune soarta.

Această poveste este una clasică și de actualitate în același timp. Ea nu vrea să mulțumească publicul feminin cu oratorii motivaționale, nu vrea să judece pe nimeni, nu vrea să atragă atenția asupra infidelității. ci vrea să expună din toate punctele de vedere, un caracter cât se poate de obișnuit al societății de zi cu zi care decade, se schimbă, învață sau nu din greșeli și într-un final ia decizii ce vor genera consecințe indiferent de situație. Cheia acestor consecințe este asumarea, ceea ce naște o bătălie interioară în Amalia creionată în carte la nivel semi-erotic și psihanalist.”

Începusem să văd tot mai des această carte pe rețelele de socializare în ultimele luni, iar pe Instagram urmăream un cont ce o lăuda extrem de mult, atunci a crescut și dorința mea de a o avea în bibliotecă. Cezara Zamfir a fost o drăguță și mi-a dăruit cartea, astfel am avut ocazia să o descopăr, iar pe această cale vreau să-i mulțumesc din tot sufletul, a făcut un omuleț tare fericit 😊. Pornisem cu ideea că voi face recenzia cărții ”Eu, cea de pe locul doi” împreună cu volumul doi, dar nu am putut să mai rezist, trebuia să mă descarc cumva, dar o să vă surprind și cu recenzia volumului doi cât mai curând (să îl cumpăr întâi…).

Amalia este personajul în care este imposibil să nu te regăsești măcar o bucățică. Femeie cu capul pe umeri, cu valori bine stabilite, determinată și independentă, dar care, în momentul în care îl zărește pe el, își pierde mințile…ca majoritatea femeilor, dar tind să cred că și bărbații au avut parte de astfel de momente. Să nu fim ipocriți, cel puțin o dată a pățit-o fiecare, să-și piardă capul și să nu mai judece limpede când vine vorba de un el sau o ea…eu, una, clar mi l-am pierdut de câteva ori… M-am regăsit foarte mult în acest personaj și am înțeles-o, deși îmi venea să o scutur puțin câteodată, toate sentimentele trăite de ea și acțiunile nechibzuite, acțiuni ce erau produse în urma iubirii nebune ce nu-i dădea pace. De-a lungul poveștii, am observat cât de mult se schimbă un om din cauza iubirii, și nu neaparat în bine, cum își pierde onoarea și-și calcă singur în picioare valorile, doar pentru o fărâmă de dragoste, să nu mai judeci cum trebuie…ce să mai judeci când fluturi de la stomac ți s-au mutat la mansardă?

L-am îndrăgit foarte mult pe Octav, a fost personajul exact pe sufletul meu, de așa om clar are nevoie fiecare în viața lui și mi-a amintit puțin de iubitul meu, probabil de aceea l-am și îndrăgit așa de tare, îl asociam cu bărbatul ce deja există în viața mea, o persoană ce ți-o spune verde-n față, că-ți place sau nu, dar este necesar, altfel nu te mai trezești la realitate și rămâi să trăiești în minciună, într-o relație toxică…

”Eu, cea de pe locul doi” nu este doar o poveste, este o realitate prezentată printr-o poveste și sunt convinsă că mulți s-au regăsit și încă se regăsesc în Amalia. Lucrurile scapă de sub control fără să realizezi acest lucru, iar când te afli pe locul doi nu este chiar așa de plăcut. Toți ne dorim să ne situam pe primul loc în viața cuiva, dar nu tot timpul este posibil, din păcate…Trebuie să învățăm să ne apreciem adevărata valoare și să permitem accesul în viața noastră doar acelor persoane care merită, de la care avem ceva de învățat și care ne sunt mereu alături, nu doar pentru beneficii și nici cu minciuni. Pare așa ușor câd este spus, dar este foarte greu să ne putem ține…

Volumul a avut și puțină psihologie, ne-a demonstrat cum relațiile dintre oameni produc schimbări în viața acestora, te pun în fața alegerilor, fie că este vorba de prietenie sau de iubire, și oricât de solide îți sunt zidurile, acestea pot fi dărâmate cu doar un simplu gest. Așa cum un om te urcă, la fel te și coboară, deși coborările s-ar putea să fie mult mai neplăcute. Am citit cartea pe nerăsuflate, nu am avut deloc stare până nu am dat-o gata, am trecut de la agonie la extaz, am savurat-o…Nu a fost loc pentru dezamăgire și mă bucur de acest lucru. M-a surprins într-un mod plăcut, iar finalul m-a lăsat cu foarte multe întrebări și probabil am să-mi fac toate scenariile posibile până când am să citesc volumul următor. Dacă și tu ai fost pus pe locul doi măcar o dată în viață, este imposibil să nu simți cartea în toată profunzimea ei, să nu te regăsești în cuprinsul ei. I-am acordat 5 stele pentru că am simțit-o așa cum trebuie și sunt tare curioasă de volumul doi, am sentimentul că voi fi plăcut surprinsă, la fel cum s-a întâmplat cu ”Eu, cea de pe locul doi”.

”Mi s-au înmuiat inima și tot trupul când ni s-au întâlnit privirile…era tot ce aveam nevoie în seara aia și într-o secundă îmi creasem o mie de scenarii în minte despre cum avea să decurgă seara, mai puțin despre cum avea să se întâmple cu adevărat.”

”În momentele alea, simțeam că sunt alt om și am realizat că sunt dependentă de tot ce înseamnă el. L-am primit în brațele mele și i-am dăruit trupul, sufletul, gândurile…tot. I-am dat toată ființa mea pentru eternitate, știind că niciodată nu voi mai privi pe altcineva cum îl priveam pe el. Eram dependentă de un om căsătorit și pentru acele momente cu el aș fi fost în stare să accept orice, chiar și locul doi în viața lui.”

”Între noi era un război continuu de cuvinte, gesturi, priviri și manipulări pline de seducție. Niciodată nu încetam să ne incităm, ca apoi să ne răsplătim reciproc cu clipe minunate, cu drogul aprig al corpurilor incinse printre cearșeafuri. Tot ce făceam noi era să ne jucăm cu focul fără să ne pese prea mult de consecințe, căci atunci când iubirea âți ia mintea, cu ce naiba mai poți gândi?”

”Se spune despre iubire că este un sentiment magic și nobil ce naște bunătate, istoria ne arată că iubirea poate naște și războaie, căci niciun sentiment nu este în esență pur. Cred că sentimentele pot fi puse în valoare și pot fi caracterizate mai pe înțelesul oricui dacă sunt puse în balanță sau dacă se întrepătrund. În definitiv, un om este o multitudine de sentimente, care nasc un comportament și duc la crearea unui portret emoțional.”

”Iubirea poate fi un lucru înșelător de cele mai multe ori. Eu am învățat pe propria piele că iubirea este sentimentul care doare cel mai mult: este sentimentul pentru care sacrificiul suprem este considerat normal.”

”Oamenii au un singur dușman natural: ei înșiși. Nimeni nu te poate obliga să faci altfel decât îți dorești, totul ține doar de tine, iar eu am rămas blocată încă de atunci în acel infim moment de revelație, spunându-mi că nu mă voi mai lăsa călcată în picioare niciodată.”