• Titlu original: ”The Devil and the Dark Water”
• Autor: Stuart Turton
• Editura: RAO
• Colecția: Opere XX 
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 544
• Traducător: Alexandru Maniu

Acțiunea se petrece în anul 1634, când Samuel Pipps, cel mai mare detectiv din lume, este transportat la Amsterdam pentru a fi executat pentru o crimă pe care ar fi putut să o comită sau nu. Împreună cu el călătorește garda sa de corp loială, Arent Hayes, care este hotărât să demonstreze că prietenul său este nevinovat. Dar, când sunt în larg, diavolul începe să distrugă călătoria. Un lepros îi urmărește pe punte. Simboluri ciudate apar pe pânze. Animalele sunt sacrificate. O poveste despre o crimă în largul mării, doi detectivi și un demon care poate sau nu poate să existe.

Am ochit de ceva vreme acest titlul, iar după ce am urmărit un live al autorului cu un bookstagramer din Austria, mi-am dorit-o tot mai mult. Când am văzut că s-a tradus la editura Rao nu mi-am mai încăput în piele de bucurie, ce să mai spun despre faptul când am avut în mâini datorită celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru șansa de a o citi atât de repede.

M-am îmbarcat pe corabia Saardam, alături de Arent Hayes, un fost mercenar devenit locotenent, prietenul său Sammy Pipps, care este prizonier și necesită a fi dus la Amsterdam pentru a fi judecat, un guvernator și familia acestuia, un predicator, mușchetari, dar și mulți alți pasageri pe care vi las vouă să-i descoperiți… Însă înainte de a începe îmbarcarea, au început să apară probleme, dar din cauza aroganței și a preocupărilor personale, nu s-a ținut cont de avertizarea unui lepros, acesta a fost și el parte din echipajul navei, care le-a transmis că la bord se află un demon și le va pune în pericol călătoria… Dacă ajung personajele la destinație sau nu, rămâne să aflați, titlul în găsiți pe site-ul Cartepediei aici.

Chiar dacă nu știam exact la ce să mă aștept, mai uitasem din detalii de la vizionrea live-ului și până-n prezent, am savurat romanul și am rămas plăcut impresionată, ceea ce mă bucură enorm. Am avut ocazia de a mă transpune în anul 1634, să descopăr femei puternice, inteligente și curajoase, dar care erau tratate cu indiferență, umilite, fără a se ține cont de calitățile lor, ci văzute doar ca o bucată de carne care satisface poftel trupești sau care poate fi abuzată fizic după bunul plac al bărbaților, fapt care m-a durut cumplit. În ciuda acestor nedreptăți și-au păstrat tăria și le-am admirat. Am întâlnit și bărbați deschiși la minte, care apreciau valoarea femeii și o respectau, realizând că mai există o speranță și pentru sexul feminin. Două personaje care m-au cucerit de la prima apariție au fost Arent, fostul mercenar devenit locotentent, care avea sarcina de a-l proteja pe Sammy, și Sara, soția guvernatorului general îmbarcat pe Saardam. Trecuturile celor doi aveau asemănări, ambii au avut parte de suferințe numeroase și cumva se înțeleau unul pe celălalt, întrucât viața nu a fost ușoară cu ei, nu se judecau, ci își păstrau mintea limpede, plus de asta, erau extrem de devotați în a-i proteja pe cei dragi cu prețul vieții.

Acțiunea poveștii a fost exact așa cum trebuie, cel puțin pentru mine, a fost alertă cu mici momente statice, unde se dezvoltau anumite detalii menite să consolideze ulterior deznodământul, dar și când a fost statică, tot am avut interesul ridicat la cote maxime, mai ales când au început să aibă loc evenimente…neortodoxe. Am parcurs cartea cu răsuflarea tăiată, misterul ce învăluia povestea a fost extrem de încâlcit și n-am reușit în niciun fel să-l deslușesc, să nu mai spun că finalul m-a lăsat cu gura căscată, nu avusesem nici măcar o mică idee pentru ce avea să vină, a avut elementul surpriză și m-a fiert până la final.

N-aș știi exact cum să clasific romanul, este și thriller, are și mister, pe ici, pe colo, elemente de fantasy, este și puțin ficțiune istorică, ținând cont de anul în care are loc acțiunea, iar toate acestea combinate au creat o poveste captivantă și năucitoare, cu personaje interesante și de ținut minte. Un alt plus al romanului, că era să uit de el, este schița corabiei, unde sunt menționate cabinele, calele acesteia și toate celelalte componente ale unei corăbii și poziționarea acestora, pe mine m-a ajutat această schiță și mă puteam plasa mult mai ușor în spațiu de-a lungul acțiunii. Vă recomand romanul cu dragă inimă, păcat că nu se vorbește despre el atât de mult pe bookstagramul românesc pe cât ar trebui și se promovează aceleași titluri până la epuizare. Abia aștept să citesc și celălalt roman al autorului, ”Cele șapte morți ale lui Evelyn Hardcastle”, mai ales că mi-a tot fost recomandat de mai mulți cititori și am devenit curioasă și-n privința lui.

”Întrebările sunt tăișuri, iar răspunsurile sunt păvaze.”

”Carnea nu putea decide pentru sine de al cui cârlig urma să atârne.”

”Istețimea este un fel de tărie, iar ei nu vor accepta niciodată ca o femeie să fie mai puternică decât ei. Mândria nu le va permite așa ceva, iar mândria este bunul lor cel mai de preț.”

”Disperarea ne dupe pe toți la prostie, din când în când.”

”Răul vine de aici – și se lovi cu pumnul în piept. Se naște înăuntrul nostru: e ceea ce mai rămâne când dai la o parte uniformele, și gradele, și ordinea.”

”Cel puternic e puternic, iar cel slab e slab, și nu contează dacă porți pantaloni sau fustă atunci când faci parte din a doua categorie. Viața te va zdrobi.”

”Nimănui nu îi lipsește războiul, Sara. Ar fi ca și cum ți-ar fi dor de o boală venerică.”

”Cu durerea, treaba stă în felul următor: cu fiecare moarte, grămada crescândă de cadavre ajunge să fie mai puțin apăsătoare. O moarte cântărește mai greu decât zece, dar o sută abia dacă se mai simt.”

”Curajul nu înseamnă lipsa fricii. E lumina care o găsim atunci când suntem înconjurați de frică.”

”Iubirea poate fi trucată, draga mea. Te poți convinge să iubești pe cineva dacă te străduiești destul de mult, în schimb e imposibil să cheltui o avere imaginară. Căsătoria este un aranjament câteodată incomod. Lanțul pe care îl acceptăm în schimbul siguranței noastre.”

”Regretul e răul cel mai mare pe care ni-l putem face singuri.”

”Partea minunată la o frică atât de mare este faptul că nimeni nu căuta dincolo de ea, nimeni nu va încerca să înțeleagă.”

• Titlul original: ”House of Earth and Blood”
• Autor: Sarah J. Maas
• Serie: ”Orasul Semilunii”
• Volum: I
• Editura: Litera
• Colectie: New Moon
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 928
• Traducator: Loredana Voicilă

Bryce Quinlan avea o viață perfectă – muncea din greu în fiecare zi și petrecea de zor în fiecare noapte – până când un demon i-a ucis cei mai buni prieteni și a lăsat-o sfâșiată de durere, rănită și singură. Când acuzatul ajunge în spatele gratiilor, dar crimele continuă, Bryce se trezește în mijlocul cercetărilor și își jură că va face tot ce poate pentru a-și răzbuna prietenii.

Hunt Athalar este un celebru înger căzut, sclav la Arhanghelii pe care a încercat mai demult să-i răstoarne de la putere. Abilitățile lui feroce și puterea incredibilă au fost folosite cu un singur scop: să-i asasineze pe dușmanii stăpânului său, fără să pună întrebări. Dar fiindcă un demon a dat peste cap tot orașul, i se oferă o șansă incredibilă: va fi liber, dacă o va ajuta pe Bryce să găsească criminalul.

Bryce și Hunt ajung în subsolurile cele mai insalubre ale Orașului Semilunii, unde descoperă o putere întunecată ce amenință tot ce au mai drag pe lume. În același timp, sunt cuprinși de o pasiune înflăcărată, care ar putea să-i elibereze pe amândoi dacă s-ar lăsa în voia ei.

Cu personaje de neuitat, o poveste incitantă de iubire și pagini întregi de acțiune plină de suspans, ”Casa Pământului și a Sângelui”, primul volum din seria ”Orașul Semilunii”, îi dă ocazia autoarei să ne arate ce înseamnă durerea pierderii, prețul libertății și puterea dragostei.

Nu cred că Sarah J. Maas mai are nevoie de vreo prezentare, dar ce să mai spun de ”Casa Pământului și a Sângelui”, a înnebunit bookstagramul străin și cel românesc în 2020, iar anul acesta înnebunește datorită volumului doi, ce urmează să se lanseze la editura Litera. Dar până să vă vorbesc despre al doilea volum, am să vă spun câteva cuvinte despre primul volum al seriei ”Orașul semilunii”, l-am recitit pentru a mă pregăti psihic de ce urmează să mă lovească în continuare. Nu pot spune că mă simt pregătită, dar nici nu prea am de ales, indiferent ce mă va lovi, clar voi plânge…

Am citit ”Casa Pământului și a Sângelui” în 2020, chiar când a apărut, dar în engleză, și cum la vremea respectivă nu am vorbit despre ea, m-am gândit că e de menționat de data aceasta, mai ales că am să vă vorbesc și despre volumul doi, atunci când va fi vremea. Prima data am dat-o gata în trei zile, la recitire a fost gata în cinci zile, pentru că am mai și lucrat, altfel o topeam în mai puțin de trei zile. Mi s-a părut excepțională atunci, mă îndrăgostisem de lumea create de Sarah, dar și de personaje, cum era de așteptat, de altfel, iar acum că am recitit-o m-am reîndrăgostit. Nu cred că are vreun rost să vă fac prezentarea cărții, fanii genului fantasy sigur au bifat-o deja, poate și volumul doi, iar dacă nu, să o bifați, merită; descrierea cărții o voi lăsa mai sus… Volumul are de toate pentru toți, ce e drept, de la slow burn la romance, mult fantasy și elemente care surprind cu fiecare pagină parcursă, replici încărcate de umor și sarcasm, dar care dă o stare de bine și te determină să iubești personajele.

Chiar dacă a fost recitire, în cazul meu, tot am lăcrimat la scenele emoționante, ba am plâns din tot sufletul, deși știam ce urmează să se întâmple, parcă aș fi trăit eu acele evenimente și nu niște personaje fictive, am râs cu poftă de cele mai multe ori, rămânând fără aer uneori, întrucât îmi imaginam oare cum ar fi să văd personajele în ipostazele respective în viața reală, am parcurs-o cu sufletul și cu un nesaț greu de stăvilit, dar cel mai mult mi-a plăcut faptul că am putut-o citi alături de fetele mele dragi, Anto și Delia, pe care le-am tot menționat, de data aceasta nu am mai luat-o înainte cu mult, ci am citit cartea cam în același timp cu ele, finalizând-o la un interval de câteva ore diferență. Tare faină experința buddy reading-ului, chiar vi-l recomand, să poți împărtăși păreri și să te descarci altor cititori este mișto, realizezi că nu doar tu simți unele sentimente, ci îți sunt și alți alături… Eu mi-am descărcat la fete frustrările și supărările, mi-am declarant iubirea și ura față de autoare pentru modul cum a țesut povestea și cum s-a jucat cu ale mele sentimente, sufletul meu prăpădit, ca la final să-i apreciez genialitatea.

Volumul meu din ”Casa Pământului și a Sângelui” este plin de stickere, prin care sigur voi mai trece atunci când mă va lovi dorul nebun sau când am să fiu cu moralul la pământ. Sarah are un fel anume de a mă binedispune, deși mă destined, îmi frânge și inima, dar nu regret nimic, tot am să-i citesc volumele ce le lansează. Nu încetează să mă surprindă cu ce îi bubuie mintea în țesutul poveștilor, iar poveștile ei mereu au fost o plăcere de parcurs, dulci să dai în diabet, dar și acrișoare, pe ici, pe colo, să îți mai smulgi și două-trei fire de păr… Dar da, în toată aberația mea, vă recomand cartea cu drag, a fost excepțională, și atunci când am citit-o în engleză, dar și acum că am aprofundat-o în română, m-a rupt emotional, m-a făcut să-mi doresc să dau cu cartea de pereți de nervi sau să rănesc grav câteva personaje, dar m-a și distrat maxim. Povestea vorbește despre prietenie, familie, pierdere, subapreciere, îndoieli, suferințe, dar are și personaje puternice, cu un trecut tumultos și care-și găsesc curajul cu ajutorul persoanelor la care se așteptau mai puțin, cât de mult contează susținerea indiferent de cât de idioată poate părea o idee… O ador pe Sarah și abia aștept să dea cu mine de pământ cu volumul doi al seriei ”Orașul semilunii”…

”Caută acolo unde doare cel mai tare. Acolo se află întotdeauna răspunsurile.”

”Asta-i și ideea, Bryce! De viață! Să trăiești, să iubești, știind că toate ar putea să se termine chiar mâine. Asta face lucrurile să fie cu atât mai prețioase!”

”Hunt deschise gura ca să îi spună lui Quinlan că înțelege. Nu doar partea despre o relație complicate, ci și ce înseamnă să pierzi pe cineva. Să te trezești alături de prieteni și de persoana iubită…și apoi, la sfârșitul zilei, să fie cu toții morți. Înțelegea cum durerea îți roade oasele și sângele și sufletul însuși. Și că nimic nu poate să îndrepte lucrurile.”

”Tu ești locul în care vreau să ajung. O viață cu tine. La dracu’, tu ești calea mea!”

• Titlul original: ”The French Photographer”
• Autor: Natasha Lester
• Editura: Nemira
• Colecție: Damen Tango
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 496
• Traducere de Mihaela Ioncelescu

1942: Când cariera sa de fotomodel celebru este brusc întreruptă de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Jessica May devine ziaristă și fotografă pentru Vogue și pleacă în Europa să scrie despre conflagrație. Tânăra își găsește salvarea în compania celor trei prieteni ai săi: jurnalista Martha Gellhorn, care o încurajează să încalce toate regulile, parașutistul Dan Hallworth, care o ajută să scrie povești cu adevărat importante, și Victorine, o fetiță care a crescut într-un spital de campanie.

2005: Curatoarea australiană DʼArcy Hallworth este chemată la un superb chateau francez ca să arhiveze o faimoasă colecție de fotografii. Însă, adevăratul mister care îi poate schimba viața este identitatea persoanei din spatele camerei foto.

“Secretele Parisului” a fost prima mea întâlnire cu scriitura autoarei Natasha Lester, impactul pe care l-a avut asupra mea a fost imens și a fost, totodată, un semn că trebuie să citesc tot ce scrie autoarea, personajele feminine puternice și neînfricate sunt exact ce căutam, iar construcția lor în viziuna autoarei a fost top . Așa că, atunci când editura Nemira a anunțat apariția unui nou titlu semnat de Natasha Lester, mi s-au activat beculețele și trebuia să pun mânuța pe carte, cât mai repede posibil. Planetele s-au aliniat, astfel am reușit să o aduc în bibliotecă, dar să o și citesc la fel de repede, nu am putut rezista tentației de a descoperi “Secretul fotografei franceze”…

Astfel, am avut posibilitatea de a descoperi povestea Jessicăi May, un tânăr model care ajunge fotoreporter pe front și scrie despre impactul celui de-Al Doilea Război Mondial, chiar cu o sinceritate neacceptată la acele vremuri și, într-un fel, judecată din cauza profesiei pe care a avut-o. Însă Martha, o altă jurnalistă, e asemeni unui drăcușor și o îndeamnă pe Jess să încalce regulile, Dan, un comandant care o primește în batalionul său, o susține și o ajută să-și transmită poveștile cu cea mai brută sinceritate, dar și Victorine, o fetiță crescută într-un spital de campanie, își pune amprentă pe viața lui Jess dusă pe front… Povestea lui Jess se împletește cu cea a lui D’Arcy, o femeie în vârstă de 29 de ani, curatoare din Australia, chemată la un castel din apropierea lui Reims pentru a arhiva o faimoasă colecție de fotografii. Dar timpul petrecut la castel, deși scurt, va produce schimbări în viața sa…

Cu mâna pe suflet vă mărturisesc, am fost captivată de poveste de la primele pagini și știam că până la final mi se va întări tot mai mult gândul că este o carte de 5 , fără doar și poate. Jess a fost o femeie puternică, exact cum îmi place mie, francă în vorbire și care nu permitea să fie călcată în picioare, cu riscul că atrăgea neaprobările celor din jurul său. Știa cum să se facă plăcută, nu doar datorită meseriei sale, dar și prin simpla prezență, dând dovadă de empatie față de străini, dar și de curaj. Nici D’Arcy nu s-a lăsat mai prejos, tânăra știa cum să profite de fiecare moment, să se bucure de cele oferite, dar și cum să nu se atașeze, deși a avut parte de piedici, pe ici, pe colo… Se asemăna la caracter cu Jess, de aceea am și îndrăgit-o la fel de mult, urmărindu-le cu drag și interes pe amândouă. M-am conectat foarte repede cu fiecare din ele, parcursesem poveștile lor cu sufletul la gură, îmi formasem diverse ipoteze, unele din ele chiar mi s-au confirmat și m-am bucurat, ce e drept, dar m-am și întristat, totodată, pentru că știam că ipotezele se bazau pe ceva dureros. Vremurile trăite de Jess erau crunte, începutul războiului a întărit tot mai mult gândirea bărbaților că femeile sunt doar bune pentru a profita de ele, erau văzute ca un ghimpe în coastă și nu ca pe o persoană care poate avea un cuvânt de spus sau un impact asupra altor persoane, bărbații aveau mereu întâietate indiferent că erau capabili sau nu să facă un anumit lucru, deci cu mult superiori femeilor, ceea ce nu mi s-a părut deloc drept față de femei. Nu exista egalitate între sexe, ci doar condamnări și judecări… În ciuda acestora, Jess s-a ținut tare și s-a simțit impactul său, ceea ce mi-a plăcut teribil și mi-a cucerit inima… mi-am dorit poveste cu femei puternice, asta am primit .

Un alt personaj care m-a câștigat de la prima apariție a fost Jennings, un soldat cu magnet la a se împiedica chiar și pe drum drept, ce să mai spun pe front, și deși a fost un personaj secundar, a avut un rol tare fain în poveste și a adus multă bucurie prin împotmoleala sa, ceea ce era nevoie în toată acea durere și suferință. A fost ca o gură de aer și mereu când își facea apariția, era clar că ceva trebuie să se întâmple… Au fost multe alte personaje care au avut impact asupra mea, însă nu vreau să intru în detalii, vă las pe voi să le descoperiți… chiar merită titlul toată atenția voastră. Încă un aspect de care am fost tare încântată a fost multipla perspectivă în care a fost redată acțiunea, astfel am avut șansa de a observa fiecare personaj, să le aflu punctul de vedere, să le înțeleg mai bine gândurile și sentimentele, să nu le judec alegerile…

“Secretul fotografei franceze” demonstrează faptul că o femeie este capabilă să își găsească locul pe front, să fie acceptată printre soldați ca și cum ar fi unul dintre ei și nu doar un sex slab și frumos, așa cum credeau majoritatea. Arată și cum o îmbrățișare poate aduce un zâmbet sau bucurie în vreme de război, cât de mult contează să te faci respectat și să-și cunoști limitele, să-ți găsești curajul de a înfrunta necunoscutul și de a nu permite nimănui să te dea la o parte, să te judece și să te calce în picioare, doar pentru că nu sunteți de același sex, dar mai ales vorbe despre compasiune, prietenie între o femeie și un bărbat, iubiri pure și inocente, dar și despre abuzuri fizice și psihice, manipulări și cât de marginalizate erau femeile la vremea respectivă… Eu vi-o recomand cu dragă inimă, mai ales dacă sunteți în căutate de povești cu femei-bărbat, cum îmi place mie să le spun, femei care au un cuvânt de spus și care nu se lasă până nu se fac auzite; o găsiți pe site-ul editurii aici.

”Jess, nu înseamnă că îți fac o favoare dacă te țin în brațe când plângi. Înseamnă că îți sunt prieten.”

”(…) aceea era tocmai menirea imaginilor, s-a gândit ea: ele reprezentau singurele mijloace prin care, aici, pe front, bărbații puteau să țină în mâinile lor frumusețea. Și poate că acele fotografii îi aminteau fiecărui soldat că mai exista și o altă lume în afară de aceasta, o lume în care ar fi putut să se întoarcă dacă ar fi reușit să supraviețuiască.”

”Războiul ne transformă în monștri sau în îngeri, însă la fel face și dragostea.”

• Titlul original: ”The Life She Was Given”
• Autor: Ellen Marie Wiseman
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2019
• Număr de pagini: 472
• Traducere de: Ana Dragomirescu

Lilly Blackwood trăiește închisă într-o cameră din podul conacului Blackwood. Nu are voie să iasă afară, părinții insistă că așa e cel mai bine, lumea s-ar speria de înfățișarea ei. Dar, într-o seară de vară din 1931, Lilly este scoasă în sfârșit din casă — și e vândută circului care tocmai a poposit în apropiere. La început, circul este o nouă închisoare pentru ea, dar în scurtă vreme viața lui Lilly se schimbă…
După mai bine de două decenii, tânăra Julia Blackwood primește moștenire conacul Blackwood și ferma de cai. La întoarcerea acasă, Julia retrăiește amintirile dureroase ale copilăriei sale pline de interdicții și descoperă dormitorul secret din pod, precum și pozele unei fete neobișnuite. Care să fie misterul ei?
Pendulând între povestea Juliei și a lui Lilly, Ellen Marie Wiseman face portretul a două femei cu destine neobișnuite într-un roman tulburător, presărat cu momente fermecătoare de speranță și bucurie.

“Viața care i s-a dat” am zărit-o prima dată la Alina de la @shereads.books în urmă cu doi ani, dacă nu mă înșeală memoria, apoi am văzut-o la Gabriela de la @asternix, ambele fiind extrem de impresionate de povestea descoperită, iar a mea curiozitatea devenise tot mai mare și trebuia alimentată într-un fel sau altul. A ajuns la mine datorită celor de la editura Trei în urmă cu câteva luni, însă abia luna aceasta am reușit să ajung la ea, iar povestea dintre coperți m-a rupt emotional; le și mulțumesc pe această cale pentru oportunitatea oferită.

Urmărim două fire narative, unul din anul 1931, când facem cunoștință cu Lily, o fetiță de nouă ani, încuiată în podul conacului unde locuiește cu familia sa, pentru că este o ciudățenie, dar nu i se spune ce anume este în neregulă cu ea, este privată de libertate și abuzată fizic, iar cel de-al doilea este din anul 1956, când apare Julia, o tânără de 18 ani, fugită de acasă de la vârsta de 15 ani, care stă cu un prieten abuziv, pe deasupra îi mai toacă și puținii bani pe care aceasta îi câștigă, nu e suficient abuzul fizic la care o supune… Aparent, destinele fetelor nu au nicio legătură, însă, într-un fel sau altul, ajung să se împletească, scoțând la lumină secrete cutremurătoare și dureroase.

De la primele pagini parcurse mi-am spus că această carte va fi una de 5, doar din primele 50-60 de pagini a reușit să mă tulbure teribil, să mă atingă atât de tare încât să-mi pară rău de Lily la modul că mă durea sufletul… Probabil și pentru că povestea mi-a prezentat-o întâi pe ea, apoi a fost introdusă perspectiva Juliei, dar cu Lily am reușit să mă conectez imediat și să empatizez mult mai mult. Viața lui Lily a fost una condamnată chiar de la naștere, deși nu a avut nicio vină, poate doar pentru că s-a născut, iar pentru acest fapt a suferit cumplit. A fost mințită de mama sa și vândută unui circ pentru că era o ciudățenie, iar ciudații își au locul între alți ciudați, rămânând o fetiță neînțeleasă, care și-a dorit doar să fie iubită, din acel moment, viața i s-a schimbat…

Nu știu la ce anume m-am așteptat când am pătruns în poveste, dar clar nu la ceea ce am descoperit, exact cum am pățit și-n cazul titlului “După sfârșit”, dar a reușit să-mi atingă cele mai sensibile coarde și să mă emoționeze. M-a durut sufletul pentru Lily, nu puteam concepe faptul că are parte de atâta suferință și cruzime, că este abuzată și se profită de pe urma ei cu nesimțire, fiind totuși doar o copilă, și-mi doream să i se întâmple și ei ceva frumos, să aibă parte de înțelegere și iubire. Mă temeam de tot ce era mai rău când îi parcurgeam perspectiva, stăteam cu sufletul la gură și eram mereu nervoasă din cauza nedreptății… De cealaltă parte, perspectiva Julie nu m-a atins chiar așa mult, dar și-a adus contribuția și a dezvăluit unele secrete, ca-n final să realizez că cele două nu au fost chiar atât de diferite una de cealaltă, în ciuda deceniilor trecute dintre ele.

“Viața care i s-a dat” prezintă o poveste tulburătoare, destinele a două fete neînțelese și neiubite, care trăiesc într-o realitate crudă, dar care, deși nu au avut parte de nimic bun în viață, sunt curajoase și puternice, încărcate de speranță și iubire, chiar dacă ele nu au cunoscut asemenea sentimente din partea celorlați. Este un titlu pe care vi-l recomand cu dragă inimă și mă întristează să realizez că este un titlu despre care nu am auzit mai nimic pe bookstagram, deși povestea este una care atinge până-n măduva oaselor și lasă cititorul fără cuvinte…

• Titlul original: ”The Love Hypothesis”
• Autor: Ali Hazelwood 
• Editura: Penguin Publishing Group
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 384

As a third-year Ph.D. candidate, Olive Smith doesn’t believe in lasting romantic relationships–but her best friend does, and that’s what got her into this situation. Convincing Anh that Olive is dating and well on her way to a happily ever after was always going to take more than hand-wavy Jedi mind tricks: Scientists require proof. So, like any self-respecting biologist, Olive panics and kisses the first man she sees.

That man is none other than Adam Carlsen, a young hotshot professor–and well-known ass. Which is why Olive is positively floored when Stanford’s reigning lab tyrant agrees to keep her charade a secret and be her fake boyfriend. But when a big science conference goes haywire, putting Olive’s career on the Bunsen burner, Adam surprises her again with his unyielding support and even more unyielding…six-pack abs.

Suddenly their little experiment feels dangerously close to combustion. And Olive discovers that the only thing more complicated than a hypothesis on love is putting her own heart under the microscope.

“The love hypothesis” a făcut vâlvă multă pe bookstagram și din câte am auzit, la fel a făcut și pe booktok. Nu contest, am fost extrem de curioasă de această carte, mai ales că am auzit multe păreri pozitive despre ea și mult prea puține negative, deci sigur trebuia să fie ceva ce merita citit. Multe conturi pe care le urmăresc pe bookstagram o recomandau, printre care Antonia de la @read.it.out, vestita Cătă de la @catethereader, Aida de la @unicornulciteste, sunt primele care-mi vin în minte pe moment, așa că trebuia să aflu și eu care era treaba cu cartea, doar nu?

Zis și făcut, am luat-o pe kindle că îmi era la îndemâna s-o citesc în engleză, apoi am văzut că s-a tradus și la noi, dar am optat pentru engleză, de teamă ca prin traducere să nu se fi pierdut din calitatea poveștii, cum s-a mai întâmplat la alte titluri parcurse de mine . Dar să revin… O avem în prim plan pe Olive, o studentă în anul trei la doctorat, care nu crede în romantismul de lungă durată, și pe Adam, un tânăr profesor, de care se aude doar de “bine” în cadrul Universității Stanford. Buzele celor doi se întâlnesc atunci când Olive intra în panică și-l “asaltează” pe Adam, doar pentru că prietena sa cea mai buna, Anh, era prin zona și dorea să-i demonstreze că și ea se întâlnește cu cineva. Când te joci cu focul, riști să te arzi, iar Olive nu se aștepta ca Adam să-i facă jocul, astfel alegându-se cu statutul de iubit “fals”, dar cum se termină acest joc, ei bine…cu arsuri

A fost unul dintre cele mai bune titluri citite de mine luna aceasta, pe lângă “Sanatoriul”, dar și un rom-com savuros, cum n-am mai avut parte de la “Dragoste în contratimp” sau “Te urăsc, te iubesc”. Am râs din tot sufletul parcurgând cartea, m-am îndrăgostit instant de personaje și iremediabil, se pare, pentru că i-am urmărit cu sufletul la gură, parcă aș fi fost în vreo misiune secretă. Mă distrau teribil ipostazele în care erau surprinși, dar mă și topeam de dulcegăria lor, sincer, iar relația dintre ei chiar era sănătoasă, în ciuda presupusei falsități. M-am lăsat vrăjită de Adam și se pare că nu doar eu am fost vrăjită, acea duritate și aroganță ascundeau mult mai multe, iar să descopăr tot ce se afla dedesupt, a fost un deliciu. În ce o privește pe Olive, mă amuzau gândurile ei maxim, dar i le și înțelegeam, pe alocuri, adică să fim serioși, cine nu a făcut câte o mică pasiune pentru un prof tânăr?  Au fost drăguți împreună, dar și separat, povestea lor a dar dependență și am citit-o în câteva ore, mi-a intrat sub piele și am înțeles de ce este atât de mult hype în jurul ei, chiar îl merită, iar eu abia aștept să citesc un nou roman semnat de autoare . Îmi și pare rău că s-a terminat cartea atât de repede, n-am simțit când au trecut paginile, m-a fiert la foc mic și am avut momente când simțeam că turbez de la atâta slow burn, dar a fost ce trebuiec iar când s-a întâmplat ce mi-am dorit eu și nu mă refer la ce vă gândiți voi, am țipat de bucurie, pentru că așteptam să se întâmple și mă omora tensiunea.

“The love hypothesis” a fost exact așa cum trebuie, cu slow burn care să-ți ridice tensiunile, cu dialoguri și ipostaze la care să te strici de râs, chiar și momente înduioșătoare care să te topească încet, încet, a fost grijulie și simpatică și faină rău… Și m-am îndrăgostit! Atât… Dacă până acum nu ați citit-o pentru că vă temeți de tot hype-ul din jurul ei, vă spun că merită, chiar este super drăguță povestea și vă v-a prinde de la primele pagini, plus că se citește extrem de ușor și personajele sunt iubibile .

Este disponibilă și-n limba română, la editura Litera sub titlul ”Ipoteza iubirii”.

• Titlul original: ”Firefly Lane” și ”Fly Away”
• Autor: Kristin Hannah
• Serie: ”Firefly Lane”
• Volume: II
• Editura: Litera
• Colectie: Blue Moon
• An apariție: 2018, 2019
• Număr pagini: 496, 416
• Traducator: Valentina Georgescu

În vara agitată a anului 1974, Kate Mularkey pare că s-a împăcat cu faptul că viața nu are să-i ofere nimic special. Dar, spre uimirea sa, „cea mai grozavă fată din lume“ se mută pe strada ei și vrea să-i fie prietenă. Tully Hart pare să aibă totul: frumusețe, inteligență, ambiție. La prima vedere, cele două fete sunt cât se poate de diferite: Kate, condamnată să fie veșnic o ființă obișnuită, cu o familie iubitoare care o umilește în permanență; Tully, plină de strălucire și mister, dar cu un secret care o distruge. Ele fac un pact pentru a fi cele mai bune prietene pe vecie, iar până la sfârșitul verii devin de nedespărțit.
Timp de treizeci de ani, Tully și Kate se sprijină una pe alta, trecând printr-o mulțime de evenimente și stări care le pun la încercare prietenia: gelozie, furie, durere, resentimente. Și cred că au supraviețuit tuturor încercărilor vieții până când un singur act de trădare le va despărți… și le va supune curajul și prietenia la testul final.
Scris de autoarea bestsellerului ”Privighetoarea”, ”Aleea cu licurici” este un roman impresionant despre promisiuni, secrete și trădări, despre dragoste, pierdere și magia prieteniei…

Sunt mare fană a autoare Kristin Hannah, am devorat parte din cărțile sale traduse la noi, unele dintre ele clasându-se și printre favoritele mele, cum ar fi “Grădina de iarnă”, “Un nou început” sau “Privighetoarea”, iar când mi-au căzut ochii pe “Aleea cu licurici”, era musai să o aduc în bibliotecă. A ajuns pe rafturile mele în urma cumpăratuluu impulsiv din 2018, alăturându-i-se și “Dincolo de stele” la scurt timp, acolo și-au dus veacul până luna aceasta, din păcate . Nu știu de ce am amânat-o atât, cert este că mă bucur că am reusit să o citesc acum și să nu o mai țin necitită pe raft, la fel și-n cazul volumului doi al duologiei.

“Aleea cu licurici” spune povestea lui Tully si Kate, două fete care ajung să se cunoască în momentul în care devin vecine, la vârsta adolescenței. Kate este o fată liniștită, provine dintr-o familie armonioasă, însă este invizibilă la școală și nu are niciun pic de viață socială, pe când Tully este exact contrariul, face parte dintr-o familie dezbinată, locuiește cu o mamă dependentă de droguri, fumează și atrage privirile tuturor… Se face cum se face, iar cele două devin cele mai bune prietene, în. ciuda diferențelor dintre ele. Despre cum evoluează povestea lor în “Dincolo de stele” nu am să vă spun, pentru că e posibil să mă scape vreun spoiler, în schimb am să mă rezum strict la sentimentele mele de-a lungul lecturii celor două volume.

Inițial, am început cu audiobookul pentru “Aleea cu licurici”, pe parcurs alternându-l cu cititul fizic, însă ajunsesem într-un punct în care eram confuză și nu mai puteam distinge trecerea de la prezent la trecut sau cea de la Tully la Kate și viceversa. A fost frustrant o perioadă, până am reușit să fac distincția între perioade/personaje, dar mi-ar fi plăcut să fie evidențiată în vreun fel. Tully m-a iritat teribil, deși în aceeași măsură o compătimeam pentru viața ce o ducea, însă această viață nu era o scuză pentru comportamentul său, dar nici pentru egoismul de care dădea dovadă. În schimb, ce mi-a plăcut la ea, a fost determinarea și ambiția de a-și îndeplini visele. Kate, de cealaltă parte, mi-a cucerit sufletul de la prima apariție, blândețea și bunătatea sa au fost copleșitoare, chiar și atunci când era vorba de o persoană pe care nu o cunoștea foarte bine. Mi-a fost ciudă pe ea, de câteva ori, și-mi venea să turbez când o vedeam că bate în retragere atunci când era vorba să obțină ceva sau să-și urmeze visurile, ducând lipsă de curajul pe care-l avea Tully. Într-un fel, cele două se temperau una pe cealaltă și se completau, totodată, cred că de aici a pornit și această prietenie frumoasă între ele, una atât de strânsă, că emoționează instant. Lecturile au fost cu suișuri și coborâșuri, acum mă enervam și mă umflam toată de supărare pentru unele acțiuni ale lor, ca-n minutele următoare să râd ca turbata sau să mă emoționez până la lacrimi. Am avut posibilitatea de a le urmări de-a lungul câtorva decenii, viețile lor luând drumuri diferite, dar totuși au păstrat prietenia, ceea ce m-a încântat. M-a determinat să mă gândesc la prietenia mea strânsă cu o fostă colegă de clasă, pe care am cunoscut-o în clasa întâi, care între timp mi-a devenit ca o sora și cu care leg o prietenie deja de 24 de ani, la care se vor adăuga mulți alții…

Poveștile țesute de autoare sunt create în așa măsură încât să atingă, și deși “Aleea cu licurici” și “Dincolo de stele” nu s-au clasat printre favoritele mele, au atins subiecte dintre cele mai diverse, printre care: abuzul fizic, dar și cel al substanțelor, abandonul, anturajul nepotrivit, impactul acestora asupra unei persoane, ca apoi să “îndulcească” pe cât mai mult posibil cu fiorii primei iubiri, legăturile de familie, relațiile de prietenie. N-au lipsit nici suferințele, pierderile, lacrimile și amăgirile, dramele adolescentine, răsturnările de situație și finaluri neașteptate… Nu pot să spun că nu mi-au plăcut volumele pentru că aș minți, “Aleea cu licurici” chiar mi-a plăcut, în ciuda faptului că Tully mă dispera uneori, iar pe Kate mi-aș fi dorit să o iau la palme, ca să prindă puțin curaj, în schimb “Dincolo de stele” mi s-a părut mai slab calitativ decât prima carte, poate și datorită dramelor adolecentine pe care eu nu le mai “gust” de la o vreme, vârsta, ce să și fac… Dar, per ansamblu, este o duologie bună, cum ziceam, cu diverse teme atinse, și chiar o recomand. Dacă pe mine nu m-a atins teribil pentru a mă determina să îi dau 5, nu înseamnă că la fel va fi și-n cazul altui cititor . Deci, dă-i o șansă, cine știe, poate pentru tine este exact ce trebuie…

• Titlul original: ”King of Scars”
• Autor: Leigh Bardugo
• Serie: ”Nikolai Lantsov”
• Volum: I
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2019
• Număr de pagini: 608
• Traducere de: Ciprian Șiulea

O nouă aventură palpitantă în Universul Grisha

Nikolai Lantsov, tânărul şi chipeşul rege al Ravkăi, a trecut în timpul războiului civil printr-o încercare teribilă, care l-a schimbat pe viaţă — însă are de gând să ţină totul secret.
Acum, când duşmanii se adună la graniţe, Nikolai — Regele Cicatricilor — trebuie să încheie noi alianţe, să umple vistieria regatului şi să îndepărteze pericolul ce ameninţă faimoasa Armată Grisha. Dar, pe zi ce trece, secretul îi este tot mai ameninţat, căci puterea întunecată din adâncul său devine tot mai greu de stăpânit, riscând să distrugă regatul.
Cu ajutorul unui tânăr călugăr şi al unei Furtunoase legendare, Nikolai porneşte prin ţinuturile ravkane, în care se ascund cele mai tainice puteri magice, sperând să afle cum să învingă întunericul ce pune stăpânire pe el. Regele Cicatricilor e gata să rişte totul pentru a-şi salva ţara şi pe el însuşi. Dar poate că anumite răni nu se vindecă niciodată…

”Regele Cicatricilor” a ajuns în biblioteca mea anul trecut pe vremea aceasta și deși mi-am dorit să o citesc de când am văzut în mâini, am amânat-o până acum pentru că nu îmi doream să aștept prea mult până voi citi și al doilea volum. Când cei de la editura Trei au anunțat că urmează să apară și volumul doi al douologiei, dar cum s-a dezlănțuit nebunia cu al doilea sezon al serialului ”Shadow and Bone”, mi-am spus că acum e momentul să mă reîntâlnesc cu o parte din personajele Universului Grisha.

De data aceasta, cap de listă a fost Nikolai Lantsov, chipeșul rege al Ravkăi, dar și una din feblețele mele din trilogia ”Shadow and Bone”, pe care am citit-o în decembrie 2020. Acțiunea volumului are loc la câțiva ani după cea din trilogie, un război s-a încheiat, dar se apropie un altul, iar Nikolai trebuie să lege alianțe pentru a-și proteja mult iubitul regat. Este destul de dificil de îndeplinit această sarcină, mai ales că secretul lui amenință să iasă la suprafață. Lupta pe care o poartă atât cu sine, cât și pentru țara asta este una interesantă, aș putea spune, având în vedere personajele care-i sunt alături în acest volum captivant… Dacă ați fost cucerit de Nikolai prin intermediul trilogiei, e musai să-i descoperiți și mai amplu povestea prin ”Regele cicatricilor”, vor fi dezvăluite multe secrete…titlul găsiți pe site-ul editurii aici.

Mi-a fost ușor să mă pierd printe pagini și să mă conectez repede cu povestea, am dus dorul personajelor și abia așteptam să mă reîntâlnesc cu ele, nu doar o dată am avut impulsul de a citi trilogia și duologia, la cât de mult drag am prins de personaje, ca să nu mai spun să mă uit la ecranizare… Aștept al doilea sezon cu nerăbdare, mai ales că voi vedea în acțiune și personaje noi, dar aștept și mai înfocată după apariția volumul doi al duologiei ”Nikolai Lantsov”, mi-au mai rămas câteva întrebări la care vreau să primesc răspuns, iar la cum m-a lăsat finalul nu pot să nu-mi rod unghile, metaforic vorbind.

În acest volum am putut să mă reîntâlnesc cu irezistibilul și sarcasticul Nikolai, furtunoasa Zoya, năzdrăvana Nina, dar și un personaj nou despre care nu am să vă dau detalii, rămâne să-l descoperiți voi, însă nu au lipsit nici aparițiile Genyei și a lui David sau cele ale gemeilor, Tamar și Tolya. Avându-i pe toți aceștia în cele 600 de pagini ale cărții, m-am distrat copios urmărindu-i, am râs cu lacrimi la dialogurile lor, m-am amuzat de ipostazele în care se vedeau prinși, dar am stat de multe ori și cu sufletul la gură, neștiind ce urmează să se mai întâmple în povestea lor. M-am bucurat să pot pătrunde mai adânc în istoria lui Nikolai, dar și a Zoyei, să-i vâd altfel decât îi văzusem până acum, din detaliile oferite de-a lungul trilogiei, am descoperit cât de puternice sunt acest două personaje, ținând cont de evenimentele prin care au fost obligați să treacă până-n prezent. De Nina ce să mai spun? Mi s-a rupt inima pentru ea, știind cum m-a lăsat autoarea după finalizarea duologiei ”Banda celor șase ciori”, nici în zi de azi nu cred că am iertat-o complet pentru ce a făcut, dar să o revăd în acțiune, a fost un deliciu. Nu am mai putut de dragul ei în urmă cu doi ani, când am întâlnit-o prima dată, iar acum iubirea a devenit și mai mare… Ce să mai, am toate personajele Universului Grisha la suflet, fiecare este deosebit în felul său și mi-a cucerit bucățele din suflet.

”Regele Cicatricilor” a fost o lectură foarte relaxantă, deși mi-a dat palpitații pe alocuri și m-a zăpăcit de cap cu strategiile politice, dar a compensat prin sarcasmul și umorul dialogurilor dintre personaje, prin ipostazele în care se vedeau acestea prinse, demonstrându-mi, pentru a nu știu câta oară cât de puternice sunt aceste personaje, în ciuda vârstei lor fragede, dar și cât de iubibile sunt. Chiar dacă și de această dată, autoarea a avut grijă să-mi frângă inima și să-mi spulbere unele speranțe, are un stil aparte de a scrie și pe mine m-a cucerit de la prima lectură a creațiilor sale, iar modul cum a ales să-și creeze și să-și dezvolte personajele este de-a dreptul delicios, că mie, personal, îmi vine să mănânc personajele de drag. Nu știu cum să descriu exact sentiment, dar le ador și pace. Mă doare sufletul că m-am despărțit de ele, chiar și pentru scurt timp până apare volumul doi al duologiei lui Nikolai, chiar m-am atașat teribil de ele, ceea ce nu pățesc prea des, sincer, să rămână personajele cu mine atât de mult timp, să le simt ca parte din mine. Vă recomand cu tot dragul titlurile din Universul Grisha, dacă până acum nu le-ați descoperit, merită o șansă și sunt sigură că veți fi captivați de poveștile descoperite, dar și de personaje…

”(…) temerile sunt ca buruienile. Cresc necontrolat dacă nu ai grijă de ele.”

”Lupii care rămân nevăzuți sunt cei care mănâncă cele mai multe oi.”

”Credința pierdută e rădăcina unei păduri uitate, care așteaptă să crească iar.”

”Nu intri într-o luptă pe care nu o poți câștiga. (…) A fi puternic nu e același lucru cu a fi neglijent.”

”Dacă ascultai cuvintele unui om, puteai să afli care sunt dorințele lui. Șmecheria era să privești în inima lui și să-i descoperi nevoile.”

”Speranța era vântul care venea de nicăieri ca să-ți umple pânzele și să te ducă acasă.”

”Smecheria jucării unui rol e să crezi tu însuți minciuna, măcar un pic. Jocul începe în trup. Dacă vrei să convingi pe cineva de ceva, începi prin modul în care ți se mișcă trupul. Trupul spune o mie de povești înainte ca tu să apuci să dezchizi gura.”

”Uneori un dragon e doar un dragon, Zoya Nazyalensky, și pot să te asigur că nicio metaforă nu a uci vreodată atât de mulți oameni.”

”Combustibilii ard diferit. Unii mai repede, alții mai fierbinte. Ura e un tip de combustibil. Dar ura care începe ca devotament scoate un cu totul alt tip de flăcări.”

• Titlul original: ”After the End”
• Autor: Clare Mackintosh
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection
• An apariție: 2020
• Număr de pagini: 496
• Traducere de: Mihaela Ionescu

Când Dylan se îmbolnăveşte grav, iar doctorii le cer să decidă în privinţa supravieţuirii lui, părinții săi, Max și Pip, nu pot cădea de acord. Pip crede că supraviețuirea cu orice preț este de neacceptat. Max caută cu înfrigurare un tratament nou pentru boala fiului. Nereuşind să găsească o soluţie comună, Max şi Pip ajung în cele din urmă la proces. Care va fi oare soarta lui Dylan?
O captivantă explorare a iubirii, căsniciei şi vieţii de părinte, noul roman al lui Clare Mackintosh este povestea unei familii care trece prin chinuri inimaginabile, dar în cele din urmă reuşeşte să găsească forţa de a merge mai departe. Pentru că uneori sfârşitul nu e decât un nou început.

Multă vreme mi-am dorit să acord o șansă romanelor scrise de autoarea Clare Mackintosh, iar ocazia a venit o data cu romanul ”După sfârșit”, pe care l-am primit din partea editurii Trei, pe această cale le și mulțumesc pentru oportunitate; cu siguranță urmează să le citesc și pe celelalte traduse de editură, având în vedere ce impact a avut această poveste asupra mea…

Povestea romanului este una extrem de tristă și emoționantă totodată, doi părinți se văd puși în posatura de a lua o decizie extrem de grea și anume, dacă fiul lor de nici trei ani ar trebui să fie deconectat de la aparate sau să caute un tratament minune, care să-i dea o speranță de viață mai lungă decât are până-n prezent. Credințele fiecărui părinte sunt diferite și cum nu reușesc să cadă de acord, ajung în instanță, astfel un judecător va decide soarta fiului lor Dylan…

Vă mărturisesc că am citit povestea cu noduri în gât, cel puțin prima parte a cărții, m-a atins cum nu credeam și nu știu ce mi-a venit să pun mâna pe această carte. Nu citisem descrierea, am vrut să mă surprind și m-am surprins la modul că am rămas efectiv fără cuvinte… Povestea mi-a amintit de “Al nostru este cerul”, titlu ce a rupt sufletul în mine și despre care găsiți mai multe impresii pe blog aici, însă la fel face și “După sfârșit”, a frânt tot ce putea fi frânt în interiorul meu…

Copilașii nu ar trebui să cunoască ce e aia boală incurabilă, să fie condamnați la suferință, ci să se bucure de faptul că sunt copii, să-și creeze amintiri, să se dezvolte, să crească și să descopere cât de multe are lumea aceasta de oferit. Este de-a dreptul crunt ca un copil să nu cunoască aceste bucurii și să fie țintuit de pat, supraviețuind doar cu ajutorul aparatelor, dar mai cumplit este ca un părinte să fie legat de mâini și de picioare, să nu poată face nimic pentru a lua din suferința pruncului lor, de a-i oferi o alinare, dacă le-ar fi capabil, ar lua locul fără să stea pe gânduri, să pătimească ei toate cele câte sunt nevoiți a pătimi puii de om…

“După sfârșit” este tandră, încărcată de iubire, dar și de multă suferință, speranțe năruite și epuizare care, într-un final, își spune cuvântul. Asta s-a simțit și s-a văzut în această poveste, am înțeles fiecare părinte în parte și m-a durut sufletul pentru ce aveau de îndurat, nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi făcut dacă aș fi fost în situația lor, să mă întreb oare ce ar fi fost dacă… Este tristă și atinge acolo unde trebuie, sau cel puțin pe mine m-a atins teribil, este acea poveste pe care nu doar o citești ca să spui că ai citit-o și gata, e povestea care trezește în tine unele emoții și sentimente, care te cutremură și te determină să rotești situația pe toate părțile, doar ca să găsești soluția potrivită. Dar dacă aceasta nu există, atunci ce faci? ”După sfârșit” este o poveste cu un puternic impact emotional, care captivează și totodată arată cât de puternică este iubirea unui părinte, la câte este decis să renunțe pentru copilul său, cât este de puternic și cât de grele sunt unele decizii, doar pentru a realiza că un sfârșit nu reprezintă decât un nou început…

Vi-o recomand cu dragă inimă, doar să vă pregătiți emoțional pentru ea, pentru că lovește din plin; o găsiți pe site-ul editurii aici.

”Plânsul nu este atât de simplu ca atunci când verși o lacrimă apoi găsești un șervețel și îți vezi mai departe de ale tale. Plânsul durează o oră și mai bine, chircită undeva cu respirația întretăiată de junghiuri dureroase în plămâni, în timp ce nasul meu transformă orice cuvințel într-un concert de vocale. Plânsul înseamnă că prima zi e pierdută, apoi și a doua, din cauza ochilor umflați și a unei senzații de plumb, chinuitoare, ca și cum te-ai fi trezit dintr-un somn alimentat de Valium. Plânsul nu mai este ceva ce poate fi luat prea ușor.”

”Poți să te lupți cu ce ai vrea să se întâmple, dar uneori este pur și simplu timpul. Câteodată trebuie să știi când să renunți.”

”Dar când ești la o răscruce, nu poți vedea fiecare destinație, vezi doar capătul drumurilor cate duc într-acolo. Tot ce poți să faci este să-l alegi pe unul dintre ele și să mergi pe el, sperând că cineva va păși alături de tine.”