”Aristotel şi Dante Descoperă Secretele Universului” de Benjamin Alire Sáenz (recenzie)

• Titlul original: ”Aristotle and Dante Discover the Secrets of the Universe”
• Autor: Benjamin Alire Sáenz
• Serie: ”Aristotle and Dante”
• Volum: I
• Editura: Trei
• Colecție: Fiction Connection Young
• Anul apariţiei: 2015
• Număr de pagini: 384
• Traducere de: Ciprian Şiulea

Aristotel e un adolescent răzvrătit, cu un frate în închisoare. Dante e un băiat sarcastic şi curios, cu un fel neobişnuit de a privi lumea.

Când se întâlnesc la piscină, cei doi nu par să aibă nimic în comun. Dar pe măsură ce încep să petreacă mai mult timp împreună, descoperă că prietenia dintre ei e specială – una dintre acelea care te schimbă profund şi durează o viaţă. Şi tocmai prin această prietenie, Ari şi Dante vor afla adevărurile cele mai importante despre ei înşişi şi despre ce fel de oameni vor să devină.

Nici nu mai știu de cât timp am avut pe wishlist “Aristotel și Dante descoperă secretele Universului”, însă s-a întâmplat minunea, de pe wishlist a ajuns în teancul de TBR, i-a venit rândul și am citit-o, asta doar datorită editurii Trei și țin să le mulțumesc pe această cale pentru ocazia oferită, fără ei nu știu cât timp ar mai fi stat pe wishlist, tristul adevăr…

Și ce poveste emoționantă, sinceră, tandră și amuzantă am descoperit! Aristotel și Dante sunt două personaje la poli opuși, unul răzvrătit, mereu furios și singuratic, care provine dintr-o familie greu încercată, formată dintr-o o mamă cu inima frântă și un tată închis în el după ce s-a întors din război,  celălalt curios din fire, încărcat de iubire și sarcasm, a cărui familie este foarte deschisă și armonioasă. S-au întâlnit la piscină, când Dante s-a oferit să-l învețe pe Ari să înoate, iar de acolo, s-a dezvoltat una dintre cele mai frumoase prietenii, fără ca să fie ceva planificat.

Am avut un zâmbet tâmp pe chip de-a lungul lecturii, chiar de la primele pagini am simțit că am ales momentul potrivit pentru a o citi și nu m-am înșelat nicio clipă. M-am îndrăgostit de personaje, le-am urmărit cu entuziasm și mi-aș fi dorit să fiu alături de ei în toate descoperirile ascunse ale Universului. Să pătrund în sânul fiecărei familii, chiar și doar din perspectiva lui Ari (mi-ar fi plăcut să fi fost și perspectiva lui Dante) a fost o plăcere și o reală surpriză, nicio familie nu este perfecta, își au propriile cruci de dus, probleme de înfruntat, iar să crești un adolescent nu este tocmai ușor, având în vedere că sunt la vârsta la care trebuie să descopere cât mai multe, să învețe ce înseamnă responsabilitatea. Ari și Dante au avut parte de bucurii, dar și de necazuri, de secrete dureroase de împărtășit, temeri și sentimente neînțelese, greu de exprimat, însă prin toate acestea au învățat cine sunt, ce vor să devină și să se accepte așa cum sunt!  

Cartea mea este plină de adnotări, câteva dintre citatele marcate vi le voi lăsa și vouă mai jos, poate vă conving să-i acordați o șansă acestei povești. De multe ori am râs cu poftă luând parte la dialogurile dintre Ari și Dante, dar și dintre Dante și a sa familie, respectiv Ari și mama sa, iar în ciuda sarcasmului resimțit în replici, respectul nu a lipsit, ceea ce m-a încântat. M-am și emoționat, ce e drept, pe alocuri, în special când secretele au început să iasă la lumină, acele momente m-au atins acolo unde trebuie, determinând povestea să-mi intre sub piele și cu greu să mă conving a pune cartea deoparte chiar și pentru câteva mine. Nu mi-a fost deloc greu să îndrăgesc personajele, din contra, pe fiecare în parte le-am iubit de la prima apariție și le-am urmărit povestea cu bucurie și emoție în suflet.

Posibil să nu fie foarte coerentă în exprimare, încerc să nu vă dezvălui prea multe privind povestea, însă eu vi-o recomand cu dragă inimă, Ari și Dante așteaptă să vă împărtășească a lor poveste! Găsiți titlul pe site-ul editurii aici, eu însă, de acum aștept cu nerăbdare traducerea volumului doi, vreau să mă reîntâlnesc, cât mai curând posibil, cu Ari și Dante, să aflu cum va evolua povestea lor și ce alte descoperiri vor mai face…

”Problema cu viața mea era că ea era ideea altcuiva.”

”Uneori, atunci când oamenii vorbesc, nu spun neapărat adevărul.”

”Am început să mă gândesc că poeziile erau ca oamenii. Pe unii îi prindeai din prima. Pe alții, pur și simplu, nu puteai să-i înțelegi – și nici n-aveai să-i înțelegi vreodată.”

”Uneori nu trebuie decât să le spui oamenilor adevărul. N-or să te creadă, și după asta, or să te lase în pace.”

”M-am întrebat cum ar fi asta, să iubești o fată, să știi cum gândește o fată, să vezi lumea prin ochii unei fete. Poate că ele știau mai multe decât băieții. Poate că înțelegeau lucruri pe care un băiat nu putea să le înțeleagă niciodată.”

”Uneori, părinții își iubeau fiii atât de mult, încât făceau din viețile lor niște idile. Credeau că tinerețea noastră ne poate ajuta să învingem orice. Poate că mamele și tații uitau acest mic detaliu: faptul că erai în pragul vârstei de 17 ani putea fi brutal, dureros și derutant. A fi în pragul vârstei de 17 ani putea fi foarte nasol.”

”Alt secret al universului: uneori, durerea e ca o furtună care apare de nicăieri. Cea mai limpede dimineață de vară se poate termina cu o ploaie torențială. Se poate termina cu fulgere și tunete.”

”Uneori faci anumite lucruri și le faci nu din cauză că gândești, ci din cauză că simți. Pentru că simți prea mult. Și nu poți întotdeauna să controlezi lucrurile pe care le faci atunci când simți prea mult. Poate că diferența dintre a fi băiat și a fi bărbat este că băieții nu pot controla lucrurile groaznice pe care le simt uneori. Dar bărbații pot.”

”Eu nu am nevoie de ploaie, a spus el. Am nevoie de tine.”