”Cele zece mii de uși ale lui January” de Alix E. Harrow (recenzie)

• Titlu original: ”The Ten Thousand Doors of January”
• Autor: Alix E. Harrow
• Editura: Paladin
• Colecția: Paladin Young Books 
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 416
• Traducere din limba engleză și note de Oana Cristea

Întotdeauna există un portal. Un punct care desparte aici de acolo, pe noi de ei, mundanul de magic. Poveștile se petrec în momentele în care ușile se deschid, în care întâmplările circulă între lumi.

În inima reședinței Locke, January este o curiozitate printre alte curiozități – o copilă metisă, în grija unui colecționar excentric. Uneori ar vrea să plângă pe umărul tatălui ei, numai că el este aproape tot timpul absent, iar mamă nu are. Așa că, ori de câte ori simte că nu-și găsește locul în lumea ei tristă, evadează într-o carte. Pentru că o carte – nu-i așa? – poate deschide o ușă spre o altă lume. Însă cartea pe care January o găsește în cufărul albastru deschide multe uși, iar în spatele uneia dintre ele își descoperă adevărata ei poveste de viață.

Sper că această poveste este firul tău și că la capătul ei vei găsi o ușă.

Țin minte că anul trecut am tot dat peste cartea aceasta pe bookstagram, mi-a furat ochii coperta, n-am să mint, dar promitea și descrierea, ce e drept. Așa că am trecut-o pe wishlist, iar cu prima ocazie să pun mâna pe ea. Ei bine, a venit ocazia, am adus-o în bibliotecă, mă rog, întâi în teancul de TBR, cel care nu se mai termină și și-a așteptat rândul până acum, la început de 2022. Mi-am propus ca și anul acesta să fiu pornită pe TBR, să dovedesc din el cât mai multe titluri, iar ce nu mă prinde, să abandonez fără remușcări, nu toate titlurile mi se potrivesc și am început să accept asta, să mă resemnez.

”Cele zece mii de Uși ale lui January” am început-o în paralel cu o altă carte, ”Între două lumi”, am vrut să alternez genurile, nonficțiunea cu fantasy, să evit un reading slump, însă ”Cele zece mii de Uși ale lui January” nu a fost ce m-am așteptat și am început luna ianuarie cu un DNF, din păcate… Așa cum îi spune și titlul, volumul mi-a făcut cunoștință cu January, o fetiță curioasă în vârstă de 7 ani, lăsată de tatăl ei în grija ”angajatorului” său, să-i spun așa, pentru că tatăl ei obține pentru acesta diverse bunuri și este mai mereu plecat de lângă fetiță. Curiozitatea lui January este stopată forțat de către Locke, cel în grija căruia se află, însă își mai găsește alinarea în câte-o carte, atunci când citește, asta până când dă peste ”Cele zece mii de Uși”, iar schimbările încep să intervină în viața sa…

Am pornit extrem de optimistă în lecturarea titlului, mai ales că văzusem multe recenzii pozitive, eu, din păcate, mă aflu în tabăra cealaltă *inserez față pleoștită*. Butonul de stop a fost apăsat undeva după 100 de pagini parcurse, cam la un sfert de carte și ajunsesem la concluzia că mă obosește teribil, trist, știu, mai ales când am realizat că nici cu January nu puteam lega niciun fel de conexiune, iar dacă între mine, ca și cititor, și poveste nu se produce clicul, cu părere de rău o abandonez, nu vreau să mă torturez cu o lectură care nu reușește să-mi transmită nimic.

Nu știu dacă am fost eu de vină sau cartea, dacă nu m-a prins pe mine nu înseamnă că la fel va fi și-n cazul vostru, până nu o citiți nu aveți de unde să știți, dar eu se pare că am pornit cu stângul în ianuarie privind cititul, însă nu e bai, îl reglez pe parcurs. Povestea promite, are o scriitură frumoasă, metaforică, poate prea metaforică, chiar și inserție de ”carte în carte”, abia așteptam să aflu despre ce e vorba, dar se pare că a lăsat de dorit… Acțiunea lentă, statică chiar, detalii mult prea multe pentru gustul meu, personaje la fel de multe, aveam senzația să se pierde esența poveștii și-n același timp mă pierdeam și eu, ceea ce nu era deloc plăcut.

Dar mda, asta este situația și nu este deloc o plăcere să scriu o recenzie negativă, însă cum ziceam, nu e musai să fie la fel și-n cazul vostru. Dacă totuși vă faceți curaj, titlul în găsiți la Paladin pe site aici, cine știe, poate povestea este pentru voi…

”Dacă privim poveștile ca pe niște situri arheologice și îndepărtăm colbul de pe straturi cu grijă meticuloasă, descoperim că, la un anumit nivel, întotdeauna există un portal. Un punct care desparte aici de acolo, pe noi de ei, mundanul de magic. Poveștile se petrec în momentele în care ușile se deschid, în care întâmplările circulă între lumi.”

”Aceia din voi care sunteți mai mult decât familiarizați cu cărțile – aceia care își petrec după-amiezile libere în librării cu iz de vechi, care mângâie pe furiș cotoarele titlurilor cunoscute – înțeleg că frunzăritul paginilor este un element esențial atunci când cineva se prezintă unei cărți noi. Nu este vorba de citit cuvinte, ci de citit mirosul, care se ridică de pe pagini într-un norișor de praf și celuloză. Poate să miroasă a scump, a carte bine legată, sau poate să miroasă a hârtie subțire ca borangicul și a imagini tipărite în două culori, cu contururi neclare, ori a volum care a stat necitit cincizeci de ani în casa unui bătrân fumător. Cărțile pot mirosi a aventuri ieftine sau a învățăminte profunde, a literatură greu de înțeles sau a mistere nerezolvate.”

”(…) povestea asta nu este de fapt despre Uși, ci despre acele uși mai intime, cu desăvârșire mai miraculoase, care se pot deschide între două lumi. Poate că așa este, în cele din urmă – se întâmplă să cred că fiecare poveste este o poveste de dragoste dacă o surprinzi la momentul potrivit, dintr-un unghi pieziș în lumina asfințitului – dar atunci nu a fost așa.”

”Puterea, draga mea, are o limbă proprie. Are o geografie, o monedă și o culoare a ei. Nu este un fapt pe care să-l iei personal sau la care să obiectezi; este doar o realitate a lumii în care trăim, și cu cât te obișnuiești mai repede cu ea, cu atât mai bine.”

”Vezi tu, ușile sunt multe lucruri: fisuri și crăpături, căi de trecere, mistere și granițe. Dar mai mult decât orice altceva, ușile înseamnă schimbare. Când diverse chestii se strecoară pe ele, indiferent cât de puțin sau mult timp, schimbarea le urmează ca niște delfini care se țin după o navă.”

”Este un sentiment foarte ciudat să dai de cineva ale cărui dorințe sunt modelate atât de asemănător cu ale tale, încât parcă întinzi mâna către reflexia ta dintr-o oglindă și întâlnești căldura cărnii sub vârfurile degetelor. Dacă vei avea vreodată norocul să găsești această simetrie magică, înfricoșătoare, sper că vei fi destul de curajos s-o apuci cu ambele mâini și să nu-i mai dai drumul.”