“Regatul flăcărilor argintii” de Sarah J. Maas (recenzie)

• Titlu original: ”A Court of Silver Flames”
• Autor: Sarah J. Maas
• Serie: ”A Court of Thorns and Roses”
• Volum: IV
• Editura: RAO
• Data apariției: decembrie 2021
• Număr pagini: 760
• Traducător: Andra-Elena Agafiţei

Nesta Archeron a fost întotdeauna mândră, iute la mânie și neiertătoare. Din clipa în care a fost forțată să intre în Cazan și să devină Mare Spiriduș, s-a zbătut să își găsească locul în lumea stranie în care este nevoită să trăiască. Ea nu poate să depășească ororile războiului cu Hybernul și să uite tot ce a pierdut în acele momente.

Cassian este cel care îi provoacă furia mai mult decât oricine. Dar războinicul cu un rol important în regatul lui Rhysand și al lui Feyre îi stârnește mult mai multe trăiri. Între ei e o flacără ce nu poate fi negată. Aceasta arde tot mai puternic pe măsură ce petrec mai mult timp împreună.

Reginele umane formează o alianță ce amenință fragila pace stabilită cu greu. Cheia destabilizării acestei forțe ar putea fi curajul Nestei și al lui Cassian de a înfrunta trecutul care încă îi bânuie.

Într-o lume pârjolită de război și copleșită de incertitudine, Nesta și Cassian au de luptat cu monștrii dinăuntrul lor și cu cei din lumea exterioară, căutând în același timp acceptare și vindecare unul în brațele celuilalt.

Atât de discutat a fost acest volum la momentul apariției sale, atât de multe spoilere scăpate pe bookstagram, nici nu știu cum le-am evitat până-n prezent. Nu știu ce anume m-a determinat să-i acord o șansă volumului, sincer, posibil să fi fost o influență și nuvela seriei, pe care am citit-o în noiembrie, anul trecut, sau pur și simplu curiozitatea , dar am făcut pasul și am citit volumul cu ajutorul celor de la Cartepedia, cărora țin să le mulțumesc pentru oportunitate.

Părerile sunt împărțite în privința acestui volum, la fel sunt și sentimenele mele, contradictorii, pentru că au fost unele aspecte ce mi-au plăcut și mi-au atins o parte din laturile sensibile, dar au fost și unele de care m-aș fi putut lipsi, ce e drept, nu simțeam o nevoie anume de a le întâlni în poveste, dar au fost acolo… Nu am avut-o la suflet pe Nesta absolut deloc, de la primul volum și până la acesta, când am ajuns să-mi schimb puțin părerea despre ea și să o înțeleg, cât de cât, ceea ce nu pot spune despre Cassian, pe care l-am îndrăgit de la prima apariție în volumele anterioare. Iar cum cei doi au fost piesele de rezistență ale volumului, m- am destins urmărindu-le evoluția.

Aș minți dacă aș spune că m-a dat pe spate volumul pentru că nu s-a întâmplat asta, a fost o lectură ok, relaxantă în ce mă privește și m-a încântat să mă reîntâlnesc și cu celelalte personaje. Mi-ar fi plăcut ca povestea să se concentreze mult mai mult asupra Nestei și a lui Cassian, să evite anumite detalii privind personajele celelalte, mai ales că ei doi au fost “cireașa de pe tort”. Nu m-am entuziasmat prea mult nici în ce privește scenele de “tăvăleală”, deși știam că sunt specifice seriei și că vor fi nelipsite, dar parcă nu le-am simțit eu chiar necesare pe unele, probabil e ceva defect la mine . În schimb, ce mi-a plăcut extrem de mult a fost relația dintre Nesta, Emerie și Gwyn; m-am topit de dragul lor, când le vedeam împreună și Nesta a demonstrat că poate mult mai mult decât lasă să se observe, aici a mai crescut puțin în ochii mei…

Cum spuneam adineauri, m-a relaxat mult, am râs din suflet și cred că de asta am avut nevoie la momentul acela, să reîntâlnesc personajele și ale lor relații frumos dezvoltate, acea ferocitate în apărarea familiei, chiar dacă nu toată familia este formată din legături de sânge, sper final a reușit să mă și emoționeze puțin, recunosc, dar nu am legat conexiuni așa puternice cu Nesta și Cassian, poate și pentru că aveam o reținere în privința personajului feminin. Mă bucur că mi-am făcut curaj și am citit volumul, deși spusesem în repetate rânduri că seria ACOTAR s-a încheiat pentru mine o dată cu volumul trei, nefiind necesară o prelungire a seriei (pentru toate cele trei volume găsiți recenziile pe blog…), dar autoarea se pare că a avut alte gânduri. Curiozitatea mi-a fost satisfăcută, găsiți și voi volumul aici dacă aveți nevoie de un impuls și sunteți fani ai seriei, iar de acum, să spun că aștept volumul din perspectiva lui Azriel…Oare cu ce m-o surprinde autoarea?

”Nemurirea nu era o tinerețe senină. Era foc. Era minereu topit turnat în venele ei, fierbându-i sângele uman până ce nu mai fu decât abur, călindu-i oasele fragile până deveniră de oțel. Iar când deschise gura ca să țipe, când durerea o sfâșie în două, nu se auzi niciun sunet. Nu era nimic în acest loc, în afară de întuneric, agonie și putere…”

”Sărbătorile atrag oamenii. Și le aduc bucurie. Sunt o perioadă în care toți o iau o pauză, meditează și se adună, iar astea nu sunt niciodată lucruri rele.”

”Să știi că întunericul o să rămână întotdeauna, dar cum alego să îl înfrunți, să îl stăpânești… Asta e partea importantă. Să nu îl lași să te mistuie. Să te concentrezi la bine, la lucrurile care te umplu de mirare.”