”Secretul fotografei franceze” de Natasha Lester (recenzie)

• Titlul original: ”The French Photographer”
• Autor: Natasha Lester
• Editura: Nemira
• Colecție: Damen Tango
• An apariție: 2022
• Număr pagini: 496
• Traducere de Mihaela Ioncelescu

1942: Când cariera sa de fotomodel celebru este brusc întreruptă de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Jessica May devine ziaristă și fotografă pentru Vogue și pleacă în Europa să scrie despre conflagrație. Tânăra își găsește salvarea în compania celor trei prieteni ai săi: jurnalista Martha Gellhorn, care o încurajează să încalce toate regulile, parașutistul Dan Hallworth, care o ajută să scrie povești cu adevărat importante, și Victorine, o fetiță care a crescut într-un spital de campanie.

2005: Curatoarea australiană DʼArcy Hallworth este chemată la un superb chateau francez ca să arhiveze o faimoasă colecție de fotografii. Însă, adevăratul mister care îi poate schimba viața este identitatea persoanei din spatele camerei foto.

“Secretele Parisului” a fost prima mea întâlnire cu scriitura autoarei Natasha Lester, impactul pe care l-a avut asupra mea a fost imens și a fost, totodată, un semn că trebuie să citesc tot ce scrie autoarea, personajele feminine puternice și neînfricate sunt exact ce căutam, iar construcția lor în viziuna autoarei a fost top . Așa că, atunci când editura Nemira a anunțat apariția unui nou titlu semnat de Natasha Lester, mi s-au activat beculețele și trebuia să pun mânuța pe carte, cât mai repede posibil. Planetele s-au aliniat, astfel am reușit să o aduc în bibliotecă, dar să o și citesc la fel de repede, nu am putut rezista tentației de a descoperi “Secretul fotografei franceze”…

Astfel, am avut posibilitatea de a descoperi povestea Jessicăi May, un tânăr model care ajunge fotoreporter pe front și scrie despre impactul celui de-Al Doilea Război Mondial, chiar cu o sinceritate neacceptată la acele vremuri și, într-un fel, judecată din cauza profesiei pe care a avut-o. Însă Martha, o altă jurnalistă, e asemeni unui drăcușor și o îndeamnă pe Jess să încalce regulile, Dan, un comandant care o primește în batalionul său, o susține și o ajută să-și transmită poveștile cu cea mai brută sinceritate, dar și Victorine, o fetiță crescută într-un spital de campanie, își pune amprentă pe viața lui Jess dusă pe front… Povestea lui Jess se împletește cu cea a lui D’Arcy, o femeie în vârstă de 29 de ani, curatoare din Australia, chemată la un castel din apropierea lui Reims pentru a arhiva o faimoasă colecție de fotografii. Dar timpul petrecut la castel, deși scurt, va produce schimbări în viața sa…

Cu mâna pe suflet vă mărturisesc, am fost captivată de poveste de la primele pagini și știam că până la final mi se va întări tot mai mult gândul că este o carte de 5 , fără doar și poate. Jess a fost o femeie puternică, exact cum îmi place mie, francă în vorbire și care nu permitea să fie călcată în picioare, cu riscul că atrăgea neaprobările celor din jurul său. Știa cum să se facă plăcută, nu doar datorită meseriei sale, dar și prin simpla prezență, dând dovadă de empatie față de străini, dar și de curaj. Nici D’Arcy nu s-a lăsat mai prejos, tânăra știa cum să profite de fiecare moment, să se bucure de cele oferite, dar și cum să nu se atașeze, deși a avut parte de piedici, pe ici, pe colo… Se asemăna la caracter cu Jess, de aceea am și îndrăgit-o la fel de mult, urmărindu-le cu drag și interes pe amândouă. M-am conectat foarte repede cu fiecare din ele, parcursesem poveștile lor cu sufletul la gură, îmi formasem diverse ipoteze, unele din ele chiar mi s-au confirmat și m-am bucurat, ce e drept, dar m-am și întristat, totodată, pentru că știam că ipotezele se bazau pe ceva dureros. Vremurile trăite de Jess erau crunte, începutul războiului a întărit tot mai mult gândirea bărbaților că femeile sunt doar bune pentru a profita de ele, erau văzute ca un ghimpe în coastă și nu ca pe o persoană care poate avea un cuvânt de spus sau un impact asupra altor persoane, bărbații aveau mereu întâietate indiferent că erau capabili sau nu să facă un anumit lucru, deci cu mult superiori femeilor, ceea ce nu mi s-a părut deloc drept față de femei. Nu exista egalitate între sexe, ci doar condamnări și judecări… În ciuda acestora, Jess s-a ținut tare și s-a simțit impactul său, ceea ce mi-a plăcut teribil și mi-a cucerit inima… mi-am dorit poveste cu femei puternice, asta am primit .

Un alt personaj care m-a câștigat de la prima apariție a fost Jennings, un soldat cu magnet la a se împiedica chiar și pe drum drept, ce să mai spun pe front, și deși a fost un personaj secundar, a avut un rol tare fain în poveste și a adus multă bucurie prin împotmoleala sa, ceea ce era nevoie în toată acea durere și suferință. A fost ca o gură de aer și mereu când își facea apariția, era clar că ceva trebuie să se întâmple… Au fost multe alte personaje care au avut impact asupra mea, însă nu vreau să intru în detalii, vă las pe voi să le descoperiți… chiar merită titlul toată atenția voastră. Încă un aspect de care am fost tare încântată a fost multipla perspectivă în care a fost redată acțiunea, astfel am avut șansa de a observa fiecare personaj, să le aflu punctul de vedere, să le înțeleg mai bine gândurile și sentimentele, să nu le judec alegerile…

“Secretul fotografei franceze” demonstrează faptul că o femeie este capabilă să își găsească locul pe front, să fie acceptată printre soldați ca și cum ar fi unul dintre ei și nu doar un sex slab și frumos, așa cum credeau majoritatea. Arată și cum o îmbrățișare poate aduce un zâmbet sau bucurie în vreme de război, cât de mult contează să te faci respectat și să-și cunoști limitele, să-ți găsești curajul de a înfrunta necunoscutul și de a nu permite nimănui să te dea la o parte, să te judece și să te calce în picioare, doar pentru că nu sunteți de același sex, dar mai ales vorbe despre compasiune, prietenie între o femeie și un bărbat, iubiri pure și inocente, dar și despre abuzuri fizice și psihice, manipulări și cât de marginalizate erau femeile la vremea respectivă… Eu vi-o recomand cu dragă inimă, mai ales dacă sunteți în căutate de povești cu femei-bărbat, cum îmi place mie să le spun, femei care au un cuvânt de spus și care nu se lasă până nu se fac auzite; o găsiți pe site-ul editurii aici.

”Jess, nu înseamnă că îți fac o favoare dacă te țin în brațe când plângi. Înseamnă că îți sunt prieten.”

”(…) aceea era tocmai menirea imaginilor, s-a gândit ea: ele reprezentau singurele mijloace prin care, aici, pe front, bărbații puteau să țină în mâinile lor frumusețea. Și poate că acele fotografii îi aminteau fiecărui soldat că mai exista și o altă lume în afară de aceasta, o lume în care ar fi putut să se întoarcă dacă ar fi reușit să supraviețuiască.”

”Războiul ne transformă în monștri sau în îngeri, însă la fel face și dragostea.”