”Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” de Suleika Jaouad (recenzie)

• Titlul original: ”Between Two Kingdoms”
• Autor: Suleika Jaouad
• Editura: Humanitas
• Colecția: Memorii Jurnale. Humanitas
• Data apariției: septembrie 2021
• Număr pagini: 396
• Traducător: Ines Simionescu

La numai douăzeci și doi de ani, Suleika Jaouad are în față un viitor strălucit. Visurile îi sunt însă curmate de un diagnostic necruțător: leucemie, cu 35% șanse de supraviețuire. Vor urma ședințe îndelungate de chimioterapie și o operație foarte riscantă: transplant de măduvă. În ciuda suferinței fizice și psihice extreme, Suleika Jaouad găsește puterea de a ține un jurnal, în care consemnează amănunțit încercările la care o supune boala. Când, după patru ani, primește în sfârșit vestea că nu mai suferă de cancer, descoperă că vindecarea sufletească de abia acum începe. Dorința de a se reintegra în lumea celor sănătoși o îndeamnă să pornească într-o lungă călătorie cu mașina, împreună cu terierul ei. Pe drum, îi întâlnește pe câțiva dintre noii prieteni cu care corespondase despre boală și nu numai. În comuniunea cu ei își găsește speranța și puterea de a începe o nouă viață.

Mi-aș dori să pot spune că citesc des non-ficțiune, dar ar fi o minciună, din contră, fug de acest gen pentru că sunt un cititor care caută acțiune, povești aventuroase, emoții, trăiri, însă ”Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” a fost o non-ficțiune care m-a surprins într-un mod extrem de plăcut. Observasem pe contul editurii Humanitas, dar și pe contul altor cititori de pe bookstagram, că romanul este foarte lăudat, de aici și teama mea de a mă avânta între coperțile cărții, și totodată dorința tot mai aprinsă de a afla povestea Suleikăi. Am încercat să o strecor anul trecut pe lista lecturilor din decembrie, însă nu mi-au ieșit planurile, așa că a fost printre primele lecturi ale anului 2022 alături de ”Cele zece mii de uși ale lui January”, despre care v-am împărtășit impresii pe blog aici.

Pornind cu gândul că e non-ficțiune și probabil va cuprinde multe detalii, mi-am propus să citesc în jur de 50-100 de pagini pe zi din ea, să nu mă prindă în vreo pasă mai puțin plăcută sau să mă lovească Sfântul Reading Slump, pentru că mai mereu după non-ficțiune mă întâlnesc cu prietenul RS, dar de data aceasta nu a fost cazul, din contră, m-a prins teribil și nu o mai puteam lăsa din mână, deși mă durea sufletul cu cât înaintam tot mai mult în povestea Suleikăi. Puneam cartea jos doar pentru câteva momente, cât să-mi trag sufletul, ce mai rămăsese din el, să asimilez toate informațiile și detaliile oferite, pentru că au fost suficiente de rumegat. Așa carte care să mă răscolească, să-mi trezească amintiri, să mă determine să empatizez din ce în ce mai mult cu Suleika, nu am mai avut de mult pe mână. N-am fost în postura ei, ca să pot spune că am înțeles-o perfect, dar am fost și încă sunt, în postura familiei sale și sunt mai mult decât conștientă de ce reprezintă boala și cât de mult poate schimba o persoană…

Povestea Suleikăi a fost ca un duș cu apă rece, o trezire la cruda realitate, că doar nu eram destul de trezită, și nu știu cum de mi-am ales să o citesc tocmai acum, cred că a fost un fel de chemare. Pe cât a fost de sfâșietoare, pentru că m-a copleșit în unele momente, pe atât de multe mângâieri a oferit, a insuflat speranță, a fost puternică și curajoasă; o parte din citatele de mai jos demonstrează acest lucru, am extras numeroase citate și mi-a fost greu să mă decid pe care să le cuprind în recenzie, sper că am făcut alegerile potrivite.

”Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată” este acea carte pe care o citești cu sufletul, nu este una despre care doar să spui că ai citit-o pentru că marchează, pune punctul pe i și intră sub piele, își face loc în inimă și-n gând, determinând cititorul să reflecteze la tot ce are ș ice nu are, să acorde importanța necesară cui trebuie. Pe mine m-a răvășit și mi-a trezit numeroase sentimente, ultimele pagini le-am parcurs cu ochii înlăcrimați, dar cu bucurie în suflet, pentru că Suleika nu a fost doar o supraviețuitoare, ci o luptătoare… Să răzbești prin asemenea boală, să rămâi fără puteri, să-ți pierzi independența, să cazi și apoi să te ridici pentru a cădea din nou, în toate acestea se găsește voința și curajul, chiar dacă sunt în cantități mici.

Volumul de memorii al Suleikăi Jaouad a fost a doua lectură pe anul 2022 și prima care a primit cinci steluțe din partea mea, desi steluțele sunt irelevante în acest caz. Povestea ei este emoționantă și copleșitoare, mai ales că autoarea relatează toată evoluția sa, de dinainte de diagnostic, după diagnostic și urmarea tratamentului, ca să-și încheie jurnalul cu o călătorie cu mașina, în care-și propune să viziteze mai multe persoane cu care a corespondat cât timp a urmat tratamentul și care, prin cuvintele lor, au reușit să o motiveze pe Suleika de a merge mai departe.

Mă bucur că am avut oportunitatea de a citi acest titlu și pentru acest lucru trebuie să mulțumesc celor de la Cartepedia, fără ajutorul lor probabil nu ajungeam așa curând la titlu, iar eu nu pot decât să vă recomand cu dragă inimă memoriile Suleikăi. Este printre puținele cărți de non-ficțiune care și-a atins scopul, în ce mă privește, mi-a deschis ochii și mai mult decât îi aveam deschiși și și-a pus amprenta. Nu știu dacă am reușit să transmit tot ce mi-am dorit sau sa fiu foarte coerentă în ce am redat până acum, cert este că titlul m-a lăsat fără cuvinte și-mi este foarte dificil să mă exprim așa cum trebuie. O găsiți și voi aici pe site-ul cartepedienilor. Chiar merită! O veți strânge la piept, la final, deși vă va răscoli cum nu vă așteptați…

”Suferința te poate face egoist, te poate transforma într-un om crud.”

”Pentru cel care se confruntă cu moartea, doliul începe în prezent, cu o serie de despărțiri intime, prevestitoare, care au loc cu mult înainte ca trupul să-și dea ultima suflare.”

”Sensul vieții nu se găsește în lucruri materiale – fie că e vorba de o cină, jazz, de cocktailuri sau de vreo conversație. Sensul este ceea ce rămâne când orice altceva a fost îndepărtat.”

”Moartea nu vine niciodată într-un moment potrivit, dar o condamnare la moarte atunci când ești tânăr este o încălcare a contractului cu prdinea firească a lucrurilor.”

”Suferința este o apariție fantomatică ce te vizitează fără să te prevină. Vine noaptea și te smulge din somn. Îți umple pieptul cu cioburi de sticlă. Te întrerupe când râzi la o petrecere, pedepsindu-te fiindcă, numai pentru o clipă, ai îndrăznit s-o uiți. Te bântuie până când devine o parte din tine, însoțindu-ți fiecare răsuflare.”

”Am crezut întotdeauna într-o lume în care dragostea poate depăși orice. Credeam că dragostea ar putea să răscumpere suferința și să transforme suferințele vieții în ceva suportabil, chiar frumos.”

”(…) când supraviețuiești unui lucru căruia de obicei nu i se poate supraviețui, câștigul este evident. Ți-ai recuperat viața – acum ai timp. Însă numai când ajungi în acest punct îți dai seama că supraviețuirea ta a avut un preț.”

”Vreau să fiu în mișcare – să găsesc o cale să mă desprind de tot ce mă ține pe loc, să pornesc să văd lumea în toată vastitatea ei. Și asta nu pentru că mi-e poftă să explorez, ci tocmai pentru că am ajuns să-mi fie frică de lume și să nu mă încred în puterea mea de a mă descurca de una singură. Nu vreau să mă aștept la nimic. Nu vreau să cer nimic. Nu vreau să depind de nimeni. Vreau să știu ce se află de cealaltă parte a hotarului dintre cele două lumi. Să încep să trăiesc din nou.”

”M-am învățat că, atunci când viața te trântește la pământ, ai de ales: poți lăsa acel lucru  – cel mai rău care ți s-a întâmplat vreodată – să te distrugă, sau poți lupta din răsputeri să revii la viață și să mergi mai departe.”

”Pentru oamenii ca noi nu există restituire, nu există întoarcele la zilele în care trupurile ne erau nevătămate, iar inocența, intactă. Recuperarea nu-i ca o vacanță în care te ocupi mai atent de tine și care apoi te readuce la starea de dinainte de îmbolnăvire. Deși cuvântul poate sugera altceva, recuperarea nu înseamnă sub nicio formă salvarea trecutului. Înseamnă acceptarea faptului că trebuie să te lepezi pentru totdeauna de tot ceea ce știi despre tine, în favoarea unui om care abia atunci se naște. Este un act de descoperire de sine brută, înspăimântătoare.”

”(…) niciodată nu știm nimic. Viața este o incursiune în mister.”

”Să ierți înseamnă să refuzi să-ți blindezi inima – e un refuz să trăiești cu inima încărcată. (…) Să trăiești cu inima deschisă înseamnă să simți durerea. Nu e deloc plăcut, dar să nu faci asta înseamnă să nu mai simți nimic.”

”Nu te gândi la lucruri care te fac nefericită; mai bine concentrează-te pe ceea ce iubești. E singura opțiune. Iubește-i pe cei din jur. Iubește-ți viața. Iubirea e cel mai puternic antidot pentru suferință.”