“Secretele Parisului” de Natasha Lester (recenzie)

• Titlul original: “The Paris Secret”
• Autor: Natasha Lester
• Editura: Nemira
• Colecția: Damen Tango
• Anul apariţiei: 2021
• Număr de pagini: 544
• Traducere de Gabriela Badea

Anglia, 1939: Surorile Penrose sunt cum nu se poate mai diferite. Skye pilotează avioane, cu mult curaj, iar Liberty îi critică fiecare mișcare. Chiar dacă femeile nu sunt primite în Forțele Aeriene Regale Britanice, Skye e hotărâtă să contribuie la câștigarea războiului. Când se reîntâlnește cu sufletul ei pereche, Nicholas, bucuria e de scurtă durată, fiindcă acesta e logodit cu o misterioasă franțuzoaică.

Paris, 1947: Creatorul de modă Christian Dior își lansează prima colecție strălucitoare, într-o lume secătuită de război. Primul său parfum – Miss Dior – îi e dedicat surorii sale, Catherine, care s-a împrietenit cu Skye în Rezistența Franceză.

În zilele noastre: Kat Jourdan este uluită să găsească o neprețuită colecție vintage de rochii Dior, în cabana bunicii sale. Pe măsură ce se afundă în misterele trecutului, Kat descoperă o femeie fascinantă și o poveste de dragoste unică.

“Secretele Parisului” a ajuns în atenţia mea de cum au anunţat cei de la editura Nemira publicarea ei şi de când am zărit-o prima dată, mi-a rămas fixată în minte şi mi-o doream cu ardoare, mai ales când am început să văd reacţiile pozitive pe care le primea. Până şi Rox îmi zicea s-o citesc, să nu o amân prea mult, pentru că voi regreta apoi şi chiar m-am bucurat când am primit-o din partea editurii alături de alte două bookurii, “Misery” a lui Stephen King şi “Transformarea” de Justin Cronin, primul volum al seriei ce poartă acelaşi nume şi despre care urmează să vă vorbesc cât de curând.

Este o carte minunată, dar şi tulburatoare, care vorbeşte despre o lume în care vulnerabilitatea femeilor era folosită într-un mod îngrozitor de bărbaţi. O carte pe care am citit-o cu zâmbetul pe buze şi cu durere-n suflet, care m-a răscolit şi m-a determinat să condamn bărbaţii pentru modul în care văd şi percep femeia, drept un bun material şi nimic mai mult, nu ca pe o fiinţă unamă, capabilă de numeroase acte de vitejie şi sacrifii, mult mai puternică şi curajoasă decât bărbaţii, dar şi isteaţă peste măsură. Un titlu ce m-a zguduit, convingându-mă, încă o dată, să spun “mulţumesc” pentru că trăiesc vremurile acestea, să apreciez ceea ce am, dar totodată, înfăţişându-mi ororile petrecute în anii celui de-Al Doilea Razboi Mondial, orori despre care nu ştiam şi aici vorbesc despre alte lagăre de concentrare ce mi-au fost necunoscute până la cartea de faţă.

“Secretele Parisului” dezvăluie povestea mai multor personaje: a lui Skye şi a surorii sale, Liberty, dar şi relaţia dintre acestea, a lui Nicholas, băieţelul de 11 ani care ajunge să marcheze copilăria lui Skye, Margaux, o femeie spion, dar şi Kat, o femeie pasionată de fashion şi a cărei meserie este de a fi conservatoare de moda. Ce legătură au toate aceste personaje, dar şi cum se împletesc pasiunea pentru zbor şi lumea modei, vă îndemn să descoperiţi, titlul îl găsiţi pe site-ul editurii aici şi merită toată atenţia voastră, în special dacă sunteţi atraşi de ficţiunea istorică. Este o poveste care vorbeşte despre femei puternice şi curajoase, despre sacrificii şi adevărata iubire, prietenie şi nu numai…

De fiecare dată întâmpin greutăţi în a vorbi despre cărţile care mi-au plăcut enorm şi care au avut un impact puternic asupra mea şi la fel păţesc şi în cazul de faţă. Multe detalii nu vă pot împărtăşi, m-aş bucura să îi acordaţi o şansă şi să descoperiţi singuri cât este de superbă, cât de multă emoţie poate să cuprindă, cât de dureroase sunt unele evenimente, dar şi cu cât de mult curaj înfruntă personajele feminine toate provocările. Dacă tot nu-mi găsesc cuvintele să îi aduc laudele bine meritate, sper ca citatele de mai jos să vă convingă, nu am putut să aleg doar câteva, am sticker-it cartea de am zăpăcit-o, atât de mult am iubit povestea cuprinsă între coperţi.

Citiţi-o! Iubiţi-o! Mângâiaţi-o! Strângeţi-o la piept şi daţi frâu liber lacrimilor! Mă îndoiesc de faptul că nu veţi avea ochii înlăcrimaţi atunci când o veţi citi!

“Viitorul nu e o promisiune care trebuie ţinută, este un act care stă să înceapă. Poate a început deja.”

“Ştii, nu caut pe cineva cu care să mă căsătoresc, dar nici pe cineva care să-mi încălzească patul pentru o noapte sau când îmi convine mie. Dansează cu cine vrei, când vrei. Eu nu sunt o cuşcă. Caut doar pe cineva care e prins într-un război ca şi mine şi care are nevoie de cineva cu care să treacă prin asta.”

“Prietenii erau ca pisoii, nu provocau alte emoţii decât căldura reconfortantă şi fericită.”

“Unii oameni fac parte mereu din viaţa ta oricum.”

“Dragă soră, îţi porţi emoţiile prea la vedere, spuse Liberty. De asta te răneşte războiul.”

“Mă gândesc la tine ca la un bărbat pe care îl doresc în felul în care e interzis să doreşti pe cineva care e logodit şi urmează să se căsătorească. Un bărbat pe care îl iubesc mai mult decât orice pe lume.”

“Imaginează-ţi ce-ar fi să descoperi, după ce te-ai întors dintr-un loc ca acela, că Aliaţii decretaseră în 1944 că niciunul dintre prizonierii de lagăre nu ar trebui eliberat, pentru că ar fi însemnat prea mare confuzie, prea mulţi oameni strămutaţi care ar dăuna efortului de a câştiga războiul. Imaginează-ţi ce ar însemna să ştii că ai fi putut fi eliberat mai devreme, dacă nu ai fi fost considerat un obstacol. (…) Şi imaginează-ţi cum ar fi să fii nevoit să împaci tot ce trăiseşi în lagărele de concentrare – tortura, foamea, bătăile – cu ceea ce a urmat după război. Propaganda guvernamentală insista că femeile trebuie să se întoarcă acasă şi să gătească cine la cuptor pentru bărbaţii lor. Că rolul lor era unul decorativ.”

“Nu au niciun obiect de la Ravensbruck pe care să-l ardă, pentru că au lăsat în urmă în Elveţia puţinele lucruri pe care le aveau. În schimb, îşi aruncă amintirile în foc – toată lumea le spune, foarte insistent, că trebuie să uite, că povestea lor e prea încărcată de durere ca să poată fi conţinută de conturul fragil al limbii. Dar amintirile sunt la fel de perseverente ca păduchii de la Ravensbruck: le înţeapă pielea, se strecoară înăuntru reîntorcându-se cu forte înnoite la fiecare încercare de a le stârpi.”

“Obrajii lor se atingeau în timp ce dansau, ea în picioarele goale şi într-o rochie frumoasă, el în frac, şi fiecare dans de când aveau zece şi respective unsprezece ani era cuprins în această clipă, dezvăluind prietenia pe care o legaseră, o construiseră şi o transformaseră în ceva mult mai frumos şi mai periculos decât o furtună dezlănţuită peste marea din Cornwall.”

“Dar nu-şi puteau permite să stea să jelească prea mult timp. Ăsta era războiul: o explozie mult prea scurtă de suferinţă, care apoi trebuia să fie îngropată înăuntru, acoperită cu straturi de hotărâre.”

“Era înconjurată de femei ale căror suflete fuseseră ucise, dar ale căror corpuri continuau să trăiască o existenţă mizerabilă.”

“Niciodată nu-şi împărtăşeau visele. Nu vorbeau decât despre trecut – un timp care fusese real şi frumos şi care nu le putea fi răpit, spre deosebire de viitorul ipotetic şi prezentul fantasmagoric.”

“(…) o strânse în braţe şi plânseră împreună, pentru prima oară în viaţă ca nişte surori adevărate. Ca nişte surori pe care războiul, tortura, minciunile şi neînţelegerile nu reuşiseră până la urmă să le despartă.”

“Işi dorea să fie atât de simplu; ca viaţa să poată fi schimbată aşa cum cuvintele dintr-o carte puteau fi modificate aşa încât să rezulte o versiune mai bună. Un sfârşit de poveste, în care toţi erau fericiţi până la adânci bâtrâneţi.”