”După sfârșit” de Clare Mackintosh (recenzie)

  • Titlul original: ”After the End”
  • Autor: Clare Mackintosh
  • Editura: Trei
  • Colecție: Fiction Connection
  • An apariție: 2020
  • Număr de pagini: 496
  • Traducere de: Mihaela Ionescu

Când Dylan se îmbolnăveşte grav, iar doctorii le cer să decidă în privinţa supravieţuirii lui, părinții săi, Max și Pip, nu pot cădea de acord. Pip crede că supraviețuirea cu orice preț este de neacceptat. Max caută cu înfrigurare un tratament nou pentru boala fiului. Nereuşind să găsească o soluţie comună, Max şi Pip ajung în cele din urmă la proces. Care va fi oare soarta lui Dylan?
O captivantă explorare a iubirii, căsniciei şi vieţii de părinte, noul roman al lui Clare Mackintosh este povestea unei familii care trece prin chinuri inimaginabile, dar în cele din urmă reuşeşte să găsească forţa de a merge mai departe. Pentru că uneori sfârşitul nu e decât un nou început.

Multă vreme mi-am dorit să acord o șansă romanelor scrise de autoarea Clare Mackintosh, iar ocazia a venit o data cu romanul ”După sfârșit”, pe care l-am primit din partea editurii Trei, pe această cale le și mulțumesc pentru oportunitate; cu siguranță urmează să le citesc și pe celelalte traduse de editură, având în vedere ce impact a avut această poveste asupra mea…

Povestea romanului este una extrem de tristă și emoționantă totodată, doi părinți se văd puși în posatura de a lua o decizie extrem de grea și anume, dacă fiul lor de nici trei ani ar trebui să fie deconectat de la aparate sau să caute un tratament minune, care să-i dea o speranță de viață mai lungă decât are până-n prezent. Credințele fiecărui părinte sunt diferite și cum nu reușesc să cadă de acord, ajung în instanță, astfel un judecător va decide soarta fiului lor Dylan…

Vă mărturisesc că am citit povestea cu noduri în gât, cel puțin prima parte a cărții, m-a atins cum nu credeam și nu știu ce mi-a venit să pun mâna pe această carte. Nu citisem descrierea, am vrut să mă surprind și m-am surprins la modul că am rămas efectiv fără cuvinte… Povestea mi-a amintit de “Al nostru este cerul”, titlu ce a rupt sufletul în mine și despre care găsiți mai multe impresii pe blog aici, însă la fel face și “După sfârșit”, a frânt tot ce putea fi frânt în interiorul meu…

Copilașii nu ar trebui să cunoască ce e aia boală incurabilă, să fie condamnați la suferință, ci să se bucure de faptul că sunt copii, să-și creeze amintiri, să se dezvolte, să crească și să descopere cât de multe are lumea aceasta de oferit. Este de-a dreptul crunt ca un copil să nu cunoască aceste bucurii și să fie țintuit de pat, supraviețuind doar cu ajutorul aparatelor, dar mai cumplit este ca un părinte să fie legat de mâini și de picioare, să nu poată face nimic pentru a lua din suferința pruncului lor, de a-i oferi o alinare, dacă le-ar fi capabil, ar lua locul fără să stea pe gânduri, să pătimească ei toate cele câte sunt nevoiți a pătimi puii de om…

“După sfârșit” este tandră, încărcată de iubire, dar și de multă suferință, speranțe năruite și epuizare care, într-un final, își spune cuvântul. Asta s-a simțit și s-a văzut în această poveste, am înțeles fiecare părinte în parte și m-a durut sufletul pentru ce aveau de îndurat, nici nu vreau să mă gândesc ce aș fi făcut dacă aș fi fost în situația lor, să mă întreb oare ce ar fi fost dacă… Este tristă și atinge acolo unde trebuie, sau cel puțin pe mine m-a atins teribil, este acea poveste pe care nu doar o citești ca să spui că ai citit-o și gata, e povestea care trezește în tine unele emoții și sentimente, care te cutremură și te determină să rotești situația pe toate părțile, doar ca să găsești soluția potrivită. Dar dacă aceasta nu există, atunci ce faci? ”După sfârșit” este o poveste cu un puternic impact emotional, care captivează și totodată arată cât de puternică este iubirea unui părinte, la câte este decis să renunțe pentru copilul său, cât este de puternic și cât de grele sunt unele decizii, doar pentru a realiza că un sfârșit nu reprezintă decât un nou început…

Vi-o recomand cu dragă inimă, doar să vă pregătiți emoțional pentru ea, pentru că lovește din plin; o găsiți pe site-ul editurii aici.

”Plânsul nu este atât de simplu ca atunci când verși o lacrimă apoi găsești un șervețel și îți vezi mai departe de ale tale. Plânsul durează o oră și mai bine, chircită undeva cu respirația întretăiată de junghiuri dureroase în plămâni, în timp ce nasul meu transformă orice cuvințel într-un concert de vocale. Plânsul înseamnă că prima zi e pierdută, apoi și a doua, din cauza ochilor umflați și a unei senzații de plumb, chinuitoare, ca și cum te-ai fi trezit dintr-un somn alimentat de Valium. Plânsul nu mai este ceva ce poate fi luat prea ușor.”

”Poți să te lupți cu ce ai vrea să se întâmple, dar uneori este pur și simplu timpul. Câteodată trebuie să știi când să renunți.”

”Dar când ești la o răscruce, nu poți vedea fiecare destinație, vezi doar capătul drumurilor cate duc într-acolo. Tot ce poți să faci este să-l alegi pe unul dintre ele și să mergi pe el, sperând că cineva va păși alături de tine.”

Advertisement

2 thoughts on “”După sfârșit” de Clare Mackintosh (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s