• Titlu original: “Furyborn”
• Autor: Claire Legrand
• Seria: “Empirium”
• Volum: I
• Editura: Nemira
• Colecții/Serii: Young Adult
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 576
• Traducător: Mădălina Sîrghi

O lume se prăbușește. Două regine se ridică.

Două femei, la distanță de niște secole ,au puterea să salveze lumea sau s-o piardă pentru totdeauna.

O profeție despre două regine: cea care aduce lumina și cea care aduce sângele. Când asasinii amenință să-i ucidă cea mai bună prietenă, Rielle Dardenne riscă totul ca s-o salveze, dezvăluindu-și astfel adevărata natură. Ca să demonstreze că este Regina Soarelui, Rielle trebuie să treacă prin mai multe încercări. Dacă eșuează, va fi omorâtă.

O mie de ani mai târziu, Regina Rielle este un basm pentru Eliana Ferracora, vânător de recompense pentru imperiu. Când mama ei dispare, ea i se alătură unui căpitan rebel și descoperă secretele murdare din inima imperiului.

Rielle și Eliana duc povara unui război milenar, iar destinele lor se intersectează în feluri spectaculoase, legătura lor fiind cea care poate salva sau distruge întreaga lume.

La început de 2021 mi-am propus să nu mai cumpăr nicio carte până nu citesc mare parte din titlurile ce deja le deţin şi la care n-am ajuns din cauza cumpăratului meu excesiv. Am rezistat să mă controlez în ianuarie şi n-am cumpărat niciuna, însă nu pot spune acelaşi lucru şi pentru luna februarie. Da, am păcătuit şi am păcătuit sănătos, să spun aşa, şi nu-mi pare rău absolut deloc. Una dintre cărţile achiziţionate este cea despre care vă vorbesc puţin astăzi, şi anume “Cele două regine”, primul volum al trilogiei “Empirium”, carte pe care am luat-o la îndrumarea Cătălinei, ea e de vină, dar şi pe care am văzut-o la Anto, cu care am şi citit-o la buddy read. Nu puteam să închei altfel luna februarie, decât cu o carte explozivă, cel puţin în cazul meu şi am fost extrem de încântată de faptul că m-am lăsat coruptă şi am pus mâna pe asemenea carte.

“Cele două regine” cuprinde povestea lui Rielle Dardene, o tânără ce deţine puteri menite să salveze lumea sau să o distrugă. Le ţine ascunse, tocmai pentru a nu pune în pericol viaţa celor pe care îi iubeşte, însă acest secret iese la iveală în momentul în care prietenul ei este ameninţat de asasini şi, în urma impulsului de a-l proteja, îşi dezvăluie secretul bine tăinut. Odată cu puterile făcute publice, Rielle este pusă la numeroase încercări pentru a demonstra dacă este una dintre reginele menţionate de profeţie, iar dacă eşuează în probele la care este supusă, va fi omorâtă. La o distanţă de o mie de ani, Regina Rielle este doar un basm pentru Eliana Ferracora, un vânător de recompense pentru imperiu. Primeşte însărcinarea de a captura un inamic al imperiului, însă misiunea se suprapune cu dispariţia mamei sale şi ajunge să se alăture celui pe care îl vâna, descoperind astfel secrete dintre cele mai mizerabile şi cutremuratoare din interiorul imperiului. Deşi Rielle şi Eliana trăiesc la o distanţă mare una de cealaltă, dar şi-n timpuri diferite, acestea iau parte la un război ce pare că nu se mai încheie, destinele lor se întrepătrund, iar legătura dintre ele poate fi una salvatoare sau una nimicitoare…

Ce mi-a plăcut extrem de mult la această carte a fost că nu m-a luat cu zăhărelul, nu a fost nevoie să parcurg un sfert din carte pentru a pătrunde cum trebuie în acţiune, ci m-a lovit de la primele pagini, ceea ce a fost demenţial. De ceva vreme n-am mai pătruns aşa, dintr-o bucată, într-o poveste şi chiar m-am bucurat de acest lucru. A început în forţă şi aşa a continuat până la ultima pagină. Am cunoscut personaje ambiţioase, puternice, dar şi periculoase, bântuite de secrete, dominate de teamă uneori, dar şi impulsive. Mi-a fost uşor să leg conexiuni cu cele două personaje feminine principale, întrucât acţiunea a fost redată atât din perspectiva lui Rielle, cât şi a Elianei, urmărindu-le cursul poveştii în paralel, fiindu-mi mult mai la îndemână să-mi formez propriile idei şi să-mi alimentez bănuielile. N-am fost străbătută nici măcar o clipă de plictiseală, din contra, mi-am dorit, din ce în ce mai mult, să iau parte la acţiune, să urmăresc firul poveştii fără să fiu deranjată şi să nu mă întrerup deloc din lectură, pot spune că am devorat cartea, greu mi-a fost să o las din mână când am fost nevoită. Constant am fost în alertă, luată prin surprindere în unele momente, dar şi răsfăţată de dialogul spumos, mai ales dintre Eliana şi Simon, mă topesc toată doar când mă gândesc la ei…M-am îndrăgostit de personaje şi de povestea lor, atât de cele principale, cât şi de cele secundare, m-am emoţionat teribil în faţa unor momente de iubire şi dovezi de prietene, am avut răsuflarea tăiată de nenumărate ori…pot spune că am trăit acest volum la intensitate maximă şi am fost tare tristă când am ajuns la final; veşnica mea problemă şi anume, că-mi doresc mult mai multe pagini atunci când povestea este una extraordinară…

Absolut tot mi-a plăcut la acest volum, în capul meu a fost vraişte vreme lungă, de aici şi motivul pentru care apare aşa târziu recenzia, având în vedere că am citit volumul la finalul lunii februarie, însă nici acum nu ştiu dacă am reuşit să vă transmit tot ce am vrut pentru că mi-e teamă să nu vă spoiler-esc, aşa că mai ţin din informaţii şi pentru mine. Însă dacă vă doriţi o carte cu protagoniste puternice, ambiţioase, fiinţe supranaturale, îngeri, dar şi un război milenar, atunci “Cele două regine” este pentru voi. Veţi avea parte de o poveste explozivă, încărcată de neprevăzut, secrete şi minciuni, devotament, iubire, prietenie, sacrificii şi nu numai, dar vă mai las şi pe voi să descoperiţi, că altfel dau tot din casă…Sper doar ca Nemira să traducă repede şi celelalte volume ale trilogiei, cred că am dat peste o nouă serie ce mă va obseda, că la suflet deja mi-a ajuns cu acest prim volum…

“Un tată care îşi iubeşte fiica nu o face prizonieră.”

“Să păstrezi un secret nu este o minciună.”

“Tuturor ne este frică. Tu doar te pricepi mai bine decât ceilalţi să ascunzi asta.”

“Oamenii ca noi nu luptă pentru propria speranţă (…). Luptăm pentru speranţa celorlaţi.”

“Cu toţii avem o parte întunecată în noi, Rielle. Asta înseamnă să fii om.”

• Titlu original: “Alif the Unseen”
• Autor: G. Willow Wilson
• Editura: Young Art
• An apariție: 2015
• Număr pagini: 414
• Traducător: Andra Matzal, Cosmin Postolache

Într-un stat totalitar din Orientul mijlociu, un tânăr hacker face tot posibilul să-și protejeze clienții – disidenți, islamiști, proscriși și alte grupări supravegheate de Securitate – de Mâna Statului. Își spune Alif și e îndrăgostit de o femeie din rândul aristocrației, care îl părăsește pentru un prinț bogat, ales de familie.

Din acest punct, viața lui Alif ia o turnură cu totul neașteptată. Ființe supranaturale desprinse din negura timpurilor, o carte magică ce ascunde sensuri pe care oamenii nu le pot pătrunde, dușmani de temut de care Alif trebuie să se ascundă și de care trebuie să-și apere prietenii, toate acestea dau peste cap lumea până atunci banală a tânărului erou, aruncându-l într-o nebuloasă din care cu greu găsește calea de ieșire.

Despre „Alif Nevăzutul” am aflat de la Sînziana, tot recomanda această carte şi m-a făcut extrem de curioasă în privinţa ei, mai ales că până s-o văd la ea, nu o mai văzusem nicăieri, nu vorbea nimeni de acest volum şi nici nu-l recomanda, deci aveam numeroase semne de întrebare şi simţeam nevoia să primesc răspunsuri. Zis şi făcut, am trecut-o pe wishlist şi am aşteptat ocazia potrivită de a pune mânuţa pe ea şi de a o citi. A ajuns la mine cu ajutorul celor de la Cartepedia şi ţin să le mulţumesc pentru exemplarul oferit, iar dovada cât de mult mi-a plăcut stă chiar în faţa voastră…recenzia este proaspăt coaptă, întrucât volumul l-am citit în urmă cu o zi şi nu am pace până nu vă vorbesc despre el, vreau să ajungă la cât mai multă lume povestea lui Alif, astfel poate decideţi să îi acordaţi o şansă şi să-i aflaţi povestea…

Alif este un hacker în vârstă de douăzeci şi trei de ani, care locuieşte într-un oraş din Orientul Mijlociu, numit simplu Oraşul. Duce o viaţă modestă, este îndrăgostit de o femeie din rândul aristocraţilor, însă aceasta, fiind conştientă că Alif nu-i va putea dea niciodată luxul cu care a fost obişnuită, decide să-l părăsească şi să se mărite cu un bărbat bogat, ales de familia ei. Cu inima frântă şi capul înţesat de gânduri nu tocmai coerente, Alif ia nişte decizii neinspirate, ce ajung să îi pună viaţa în pericol, atât a lui, cât şi a celor care-i sunt apropiaţi, iar când îşi fac apariţia fiinţele supranaturale, viaţa banală a lui Alif nu mai este atât de banală, din contră, fiecare pas şi mişcare trebuie bine gândite, întrucât se vede aruncat într-o lume plină de neprevăzut…

Începutul poveştii este unul mai greuţ, mi-a trebuit răbdare ca să-l pot parcurge şi înţelege, însă după ce s-a dezmorţit şi am prins firul acţiunii, nu am mai putut lăsa cartea din mână şi mi-am dorit să descopăr mai mult şi mai mult, mai ales când am văzut că Dina, prietena din copilărie a lui Alif, îi va fi alături în această aventură şi nu-l va lăsa să treacă peste obstacole singur, ci chiar îl va ghida. Au fost câteva elemente ce mi-au pus beţe în roate pentru că nu sunt deloc familiară cu aceastea şi aici mă refer la cele cibernetice, au fost pasaje unde se discuta aprins şi se ofereau detalii privind diverse programe şi calculatoare, iar pe mine mă depăşeşc acestea pentru că nu sunt chiar aşa atrasă de acel domeniu. Dar chiar şi cu acele detalii, povestea a reuşit să mă ţină captivă, elementele cibernetice şi cele de fantasy au fost împletite într-un mod excepţional şi au creat o poveste originală. I-am urmărit pe Alif şi Dina cu sufletul la gură de-a lungul acţiunii, chiar m-am temut pentru ei şi îmi strângeam pumnii de tensiune la un moment dat, ca să nu mai spun că am avut câteva episoade când mi-am dorit să fiu alături de ei în carte, să-i pot trage lui Alif câteva palme, avea nevoie să fie readus cu picioarele pe pământ. Am îndrăgit-o de la prima apariţie pe Dina, a fost un personaj feminin demn de apreciat, mai ales că mi-a demonstrat că femeile nu sunt aşa inculte pe cum se crede, n-ar trebui marginalizate şi privite doar ca nişte obiecte, ci din contră sunt puternice şi inteligente şi merită apreciate la adevărata lor valoare.

Între coperţi am dat peste o poveste încărcată de mister, suspans, fiinţe supranaturale, loialitate, iar pe lângă elementele cibernetice şi fantasy, am avut parte de o aventură pe cinste şi o poveste de dragoste, ce mi-a adus un zâmbet pe chip, dar mai ales am avut ocazia de a descoperi cât de fermecător este folclorul Orientului Mijlociu. Până-n prezent am citit foarte puţine cărţi cu acţiunea desfăşurată în tările arabe, iar „Alif Nevăzutul” mi-a întărit dorinţa de a descoperi cât mai multe titluri cu acţiunea în acele tări. Povestea lui Alif m-a purtat cu gândul la „Pe urmele flăcării” şi duologia „Urgia şi zorile”, în ce priveşte lumea arabă, dar şi la „Ursul şi privighetoarea”, când am parcurs fragmentele desprinse din folclor, însă şi la duologia „Warcross” atunci când eram bombardată de elementele cibernetice. Dacă aţi citit şi savurat aceste titluri, atunci trebuie să citiţi şi „Alif Nevăzutul”…cartea o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici.

„Nicio poveste, niciun simbol şi niciun secret de pe această lume nu poate trezi morţii.”

„Un înţelept, fie el djinn sau om, nu are niciodată nevoie de ajutor ocult, ci doar de isteţime.”

„Dar o poveste-i o poveste şi fiecare înţelege din ea ce-i place. Simţul comun n-are nimic de-a face.”

„Ce e mai înfricoşător decât dragostea? Cum se poate ca cineva să nu fie copleşit de măreţia unui creator care dă şi ia viaţă în egală măsură, cu o iuţeală care-ţi taie răsuflarea? Priveşte toţi trandafirii din grăsină, care se vor ofili şi vor muri fără să încolţească, şi vei vedea că simplul fapt de a fi în viaţă ţi se va părea o minune.”

• Titlu original: “Girl in the Blue Coat”
• Autor: Monica Hesse
• Editura: Young Art
• An apariție: 2018
• Număr pagini: 328
• Traducător: Virgil Stanciu

Un roman extraordinar despre curaj, durere și dragoste în niște vremuri imposibile.

Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră, le ascunde părinților îngrijorați adevărata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara.

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.

Mi-am dorit această carte de foarte multă vreme şi o aveam pe lista de dorinţe de tot la fel de mult timp, iar după ce a citit-o Roxi, recenzia ei o găsiţi pe blog aici, mi-a trezit interesul şi mai mult. Uitasem, ce e drept, de ea, la un moment dat, la câte cărţi am notate în agendă, însă nu ştiu cum s-a făcut că mi-au căzut ochii pe titlu şi am spus că acum e momentul să o iau, să nu trec peste ea, că apoi cine ştie când mai reuşesc să o obţin. A ajuns la mine prin intermediul celor de la Cartepedia şi ţin să le mulţumesc pentru exemplarul oferit; îl găsiţi şi voi pe site-ul lor aici.

În „Fata cu palton albastru” o urmărim pe Hanneke în Amsterdamul ocupat de nazişti, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în anul 1943. Hanneke lucrează la o firmă de pombe funebre, însă pe lângă această slujbă, procură şi livrează mărfuri de pe piaţa neagră, aducând un venit în plus, dar şi consistent familiei sale. Deşi nu le mărturiseşte părinţilor ei cu ce se ocupă în realitate, Hanneke reuşeşte să se descurce destul de bine cu învârtelile sale. Într-una dintre livrările sale, o clientă îi cere ajutorul, dar nu unul obişnuit, de a-i procura un anumit aliment sau bun material, ci să-i găsească o persoană, ceea ce Hanneke nu a mai făcut până acum şi nici nu intră în „îndatoririle” sale. Chiar dacă nu-şi doreşte să se implice în această „misiune”, reuşeşte să se lase atrasă de anumite descoperiri ce o aduc în interiorul Rezistenţei, dar îi şi deschid mult mai bine ochii în ce priveşte acest război. Ce decide Hanneke să facă, nu vă rămâne decât să aflaţi…

Romanul a reuşit să mă captiveze de la primele pagini şi m-a prins în mrejele sale cum nu mă aşteptam, mi-a fost ciudă pe mine că eram obosită în momentul în care am decis să mă apuc de carte şi am cam lungit-o pe câteva zile, dar chiar şi aşa, a fost o lectură ce a reuşit să-mi ajungă la suflet. Am întâlnit o ţară ce rar am avut ocazia de a o descoperi în ficţiunile istorice, cred că este a doua carte citită de mine în care acţiunea se desfăşoară în Olanda pe vremea războiului, însă am reuşit să îmi formez o imagine şi să realizez că al Doilea Război Mondial a marcat atât populaţia, cât şi ţările. A nenorocit familii, a călcat în picioare speranţe şi a vânat oameni nevinovaţi…printre aceşti nevinovaţi s-au aflat şi tineri care au încercat să se revolte impotriva nazismului şi să îi pună piedici, astfel punându-şi vieţile în pericol. Una dintre aceşti nevinovaţi a fost şi Hanneke…îşi punea zilnic viaţa în primejdie procurând bunuri de pe piaţa neagră, doar pentru a aduce un zâmbet pe chip celor ce apelau la serviciile ei, dând dovadă de un curaj ieşit din comun şi de o îndrăzneală pe care puţini o au.

Am întâlnit multe informaţii rupte din realitate, aşa cum a confirmat şi nota autoarei, lectura având o anumită greutate, în ciuda faptului că se parcurge extrem de uşor, am realizat cât de multe acţiuni au întreprins ceilalţi pentru a veni în ajutor celor condamnaţi, cât de multe sacrificii au fost constrânşi să facă, prin câte minciuni să se învârtă pentru a-şi proteja familiile…Citind atât de multe opere de ficţiune istorică, fie că sunt bazate complet pe realitate sau cuprind doar anumite evenimente reale, am ajuns să mulţumesc Domnului că trăiesc în zilele de astăzi şi nu-n acele vremuri, că nu ştiu dacă aş fi făcut faţă (nu că zilele ce le trăim în această perioadă sunt lipsite de greutăţi…). A fost cumplită acea perioadă şi mereu voi avea un nod în gât, dar şi sufletul mic gândindu-mă la câte au fost nevoiţi să pătimească oamenii în acei ani cutremurători…

„Fata cu palton albastru” prezintă o poveste captivantă şi emoţionantă, ce vorbeşte despre lupta pentru supravieţuire, trădare şi prietenie, familie şi iubire, pierdere şi sacrificii, umanitate, dar în special despre curaj…

„Războiul ăsta este ca un concurs între ei şi noi: câţi oameni putem salva înainte să-i înhaţe naziştii.”

„Însă uneori ignor adevărul adevărat, pentru că e mai uşor să pretind că iau deciziile din motive raţionale. E mai uşor să mă prefac că am de ales.”

„Aşa am aflat că a fi curajos este uneori lucrul cel mai periculos, ca o înşiruire de folosit cu zgârcenie.”

• Titlul original: Saga, Vol.2
• Autor: Brian Keller Vaughan
• Ilustrații de Fiona Staples
• Editura: Grafic Art
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 152
• Traducere de Beatrice Feleagă

În cel de-al doilea volum din Saga, bătălia pentru supraviețuire a lui Marko și a Alanei continuă, prioritatea fiind s-o protejeze pe Hazel, fetița lor nou-născută. În încercarea de a-și găsi un loc sigur în Univers, tânăra familie înfruntă asasini, armate distrugătoare și monstruozități extraterestre. Dar în întinderea vastă și rece a Spațiului îi așteaptă cea mai bizară aventură de până acum: întâlnirea cu bunicii paterni a lui Hazel.

Zilele trecute am primit un colet de la Cartepedia cu trei bookurii, printre ele aflându-se şi „Saga” #2 de Brian K. Vaughan, volum pe care l-am amânat până acum pentru că nu-mi doream să mă despart prea repede de personaje, având în vedere că volumul următor al serie încă nu este tradus. Dar mi-a şoptit o vrăbiuţă că urmează să apară anul acesta, deci dacă nu i-aţi acordat nicio şansă până-n prezent, vă las aici link-ul către recenzia primului volum al seriei, poate vă stârneşte puţin interesul, iar recenzia de faţă sper să vă convingă să îi acordaţi acea şansă; volumul îl găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici. Chiar dacă au trecut aproape patru luni de la citirea primul volum al seriei, nu am simţit această distanţă atunci când am început volumul doi, şi l-am început de cum am deschis coletul, n-am mai putut aştepta, deşi am amânat atâta vreme citirea lui…

Lupta pentru supravieţuire a Alanei şi a lui Marko continuă şi-n acest volum. Încă sunt vânaţi de asasini, armată, dar şi diverse vietăţi extraterestre, iar locul lor în Univers nu poate fi unul stabil, mai ales când sunt nevoiţi să o protejeze pe fiica lor nou-născută, Hazel. Protecţia ei este prioritară, dar se pare că, totdată, este şi o aventură, mai ales când cei trei au parte de o vizită neaşteptată: îşi fac apariţia părinţii lui Marko, deci „distracţia” este şi mai mare…sau poate nu?

Mi-a fost dor să mă reîntâlnesc cu Alana şi Marko, chiar dacă eram conştientă că o să mă despart de ei când îmi este lumea mai dragă şi aşa a fost, din păcate. De ce trebuie să fie aşa scurte romanele grafice? De ce? Să tânjim după mai mult şi mai mult? Eu, cel puţin, nu m-aş putea sătura să le citesc povestea, cred că aş fi pe repeat, doar ca să o mai lungesc puţin… Revenind la volum şi la dorul meu pentru personaje, am savurat şi de această dată paginile romanului, delectându-mă cum am putut eu mai bine şi ridicând din sprâncene la unele ilustraţii. Am avut şi câte un zâmbet mai altfel pe chip, pe ici pe colo, chiar am şi chicotit, ceea ce nu prea o fac, dar de această dată nu m-am putut abţine. Am fost încântată să descopăr şi mai multe detalii din viaţa lui Marko şi a Alanei, din trecutul lor, dinainte de a se cunoaşte, dar şi după ce s-au întâlnit, de ce au ajuns unde au ajuns şi care a fost motivul care i-a adus în punctul acela. Ilustraţiile au fost explozive şi explicite, exact pe gustul meu şi sincer vă spun, că nu m-am putut stăpâni să nu mângâi unele ilustraţii, cu gândul că sunt reale…ştiu că nu e prea sănătos, dar n-am avut cum să mă abţin, zău de nu, până şi iubitul mi-a spus că sunt puţin cu capul plecată, dar doar puţin, însă eu cred că puţin mai mult…

Am reîntâlnit aceleaşi personaje amuzante, brutale, sincere, dar şi încărcate de iubire, dornice de a avea o viaţă normală, deşi asemenea lucru nu este posibil pe vreme de război, iar războiul pare că nu se mai termină…şi, încă o dată, m-am îndrăgostit de ele. Le-a urmărit cu interes maxim şi-n acest volum, am savurat fiecare pagină ilustrată şi m-am întristat tare mult când am ajuns la final şi am realizat că s-a încheiat distracţia, fiind nevoită să aştept după următorul volum. „Saga” este o serie care nu te menajează, este explozivă şi crează dependenţă, se pare, determinându-te să-ţi doreşti mai mult şi mai mult…

• Titlul original: “Red Rising”
• Autor: Pierce Brown
• Serie: “Red Rising Saga”
• Volum: 1
• Editura: Paladin
• Colecţie: Paladin SCI-FI Masters
• An apariţie: 2020
• Număr pagini: 506
• Traducere din engleză de Iulia Pomagă

În viitor, populaţia lumii e împărţită în clase având funcţii strict și clar definite, iar fiecărei clase îi corespunde câte o culoare. Darrow e un Roşu şi un Sondor al Iadului care lucrează în adâncul minelor de pe Marte pentru a face suprafaţa planetei locuibilă. La fel ca toţi cei din neamul lui, trudeşte din greu pentru a oferi un viitor mai bun generaţiilor următoare. Darrow va descoperi însă destul de repede că umanitatea ajunsese demult să populeze planeta Marte, iar cei ca el sunt ţinuţi drept sclavi de o clasă conducătoare decadentă, cea Aurie. Singurul mod în care se poate face dreptate în această societate abuzivă este ca Darrow să se infiltreze în mijlocul Auriilor, devenind unul dintre ei.

Am tânjit atât de mult la această serie şi m-am bucurat enorm când am primit-o de la Editura Paladin, însă ulterior am realizat că nu aveam volumul întâi al trilogiei şi a fost nevoie să o mai amân o perioadă. Nu vă spun că-mi tot făcea cu ochiul din teancul meu de necitite, dar şi când am primit volumul, nu am mai pierdut vremea şi m-am apucat de el. Greu mi-am adunat gândurile să vă pot vorbi despre el, a fost o lectură complexă şi acum înţeleg de ce a primit atâtea laude, nu ştiu dacă am să reuşesc să vă transmit tot ce vreau privind „Furia Roşie”, dar am să încerc pe cât îmi este posibil.

Darrow lucrează de la vârsta de 13 ani în mină, în prezent are 16 ani şi este deja căsătorit, de şase luni chiar, cu Eo, pe care o cunoaşte încă de când erau copiii. Fac parte din acelaşi clan de mineri Roşii – un clan al cântecului, al dansului şi al pământului. Darrow provine dintr-o familie modestă, are un frate mai mare cu trei ani, Kieran, dar şi o soră, Leanna, tatăl lor fiind răpit de lângă ei la vremea când Darrow avea doar şase ani, a fost luat de câtre Aurii, judecat şi spânjurat pentru câ-şi dorea ca raţiile de mâncare să fie mai mari, ajungţnd astfel la un protest paşnic, însă acest protest i-a adus moartea. Familia sa a fost distrusă de acest eveniment şi au încercat pe cât posibil să evite conflictele şi să-şi vadă de treabă, însă când Darrow realizează nedreptatea ce i se face clanului din care face parte, o furie greu de stăvilit îl cuprinde. Cei din clanul lui sunt constrânşi să muncească pentru alţii, să pregătească Marte pentru cei ce urmează a veni, însă când Darrow descoperă că tot ceea ce a ştiut nu a fost real şi a trăit în minciună, iar Societatea în care trăieşte este condusă de cei de sus, măcelărindu-i pe cei de jos, Darrow face o alegere…Care este aceasta, nu îţi voi dezvălui, însă te îndemn să fii alături de „Furia Roşie”…

Între coperţi am dat peste o poveste crudă şi, în acelaşi timp, fascinată, deşi din primele pagini nu prea pricepusem eu mare lucru şi încercam să fac unele legături între personaje, dar pe parcurs ideile au prins contur şi am rămas uluită. Mi-a amintit puţin de povestea din „Jocurile Foamei”, însă aici jocul a fost unul şi mai crunt, părinţii îşi aruncă fiii într-o competiţie mortală, îngăduie să fie măceliţi şi nu mişcă un deget pentru aceştia atunci când dau de greu, întrucât nu le permit regulile…un joc în care trebuie să-şi cunoşti duşmanii, dar şi mai bine prietenii. Acţiunea volumul a fost de-a dreptul brutală, personajele au dat dovadă de o  cruzime ieşită din comun, ajunsesem să cred că le lipseşte ceva la mansardă, îmi era greu să cred că sunt capabile de asemenea acţiuni şi să fie aşa pasivi la tot ce se întâmplă, având în vedere că erau implicaţi în competiţie şi sânge din sângele lor.

Nici nu ştiu când am parcurs paginile, totul s-a mişcat pe repede – înainte după ce am prins firul poveştii şi paginile au trecut ca vântul. Am citit-o cu sufletul la gură, mai ales a doua jumătate a cărţii, când acţiunea deja explodase şi eu nu mai aveam stare, palmele îmi erau transpirate şi eram străbătută de toţi fiorii, dar şi de furie…vaaai, ce aş fi exterminat unele personaje, exact ca pe gândaci şi aşa un deja-vu avusesem cu acele personaje, mi-au trezit amintiri neplăcute din alte cărţi citite şi nu aveam ochi să le privesc atunci câţnd apăreau în peisaj, îmi venea să dau cu cartea de toate cele, deşi nu avea nicio vină săraca. Aşa ştiu că o carte este ce trebuie pentru mine, când mă poartă pe toate culmile şi-mi trezeşte până şi cele mai urâte sentimente la viaţă, când reuşeşte să mă captiveze până mă deconectez de tot ce mă înconjoară. N-am dus lipsă nici de întorsături de situaţie, că nu eram eu destul de năucită, au mai venit şi ele să mă doboare de tot, dar şi ce mult mi-au plăcut…am savurat povestea pe cât mi-a fost posibil.

„Furia Roşie” este un prim volum în forţă, încărcat de dinamism şi personaje interesante, dar are şi o poveste pe măsură, unde sacrificiul nu lipseşte, lupta pentru supravieţuire este una aprigă, brutalitatea este la ea acasă, unde nu toate cricatricile se vindecă şi nici păcatele nu sunt iertate…iar eu, de acum, îmi fac curaj să mă apuc de volumul următor, pentru că nu mă simt pregătită psihic să-l încep, mă tem de ceea ce voi descoperi, mai ales după cum m-a lăsat finalul primului volum. Îşi merită toate laudele această serie şi mă bucur că mi-am făcut curaj s-o încep, trebuie doar s-o continui, ştiu că va merita cu vârf şi îndesat, deşi îmi va termina degetele la cât de groase sunt volumele… Dacă v-am convins, chiar şi puţin, sper să fi reuşit să vă transmit tot ce mi-am dorit (însă este vraişte în mintea mea în ce priveşte volumul şi-mi este greu să-mi găsesc cuvintele pentru a vorbi despre el), volumul îl găsiţi pe site-ul celor de la Paladin aici.

„Răbdarea este cea mai însemnată parte a curajului. Iar supunerea este cea mai însemnată calitate a umanităţii.”

„Moartea nu e atât de goală precum spui tu. Goală este o viaţă fără libertate, Darrow. Goală e o viaţi înlănţuită de frică, frică de moarte sau frica de-a pierde ce ai.”

„Poporul meu cântă, dansăm şi iubim. Asta e tot ce putem. Dar mai şi săpăm. Dup-aia murim. Foarte raralegem pentru ce. Această alegere înseamnă putere. Această alegere a fost singura noastră armă. Dar nu-i de ajuns.”

„Mă doare când o ţin în braţe, dar durerea vine din trecut, nu de la ea. Ea e ceva nou, ceva plin de speranţă. Ca primăvara pentru iarna mea întunecată.”

„Nimeni nu înţelege jocul pentru că nimeni nu cunoaşte regulile. E la fel ca în viaţă. Unii consideră că onoarea are valoare universală. Unii cred că legile ţin lucrurile împreună. Dar până la urmă, cei care se ridică cu ajutorul otrăvii, n-o să moară din pricina ei?”

„Dragostea şi războiul sunt două câmpuri de luptă diferite.”

• Titlul original: “The Stone Sky”
• Seria: Pământul sfărâmat
• Volum: 3
• Autor: N.K. Jemisin
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy. Paladin
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 392
• Traducător: Laura Ciobanu

Neclintirea se confruntă în continuare cu seisme frecvente și consecințele sunt dezastruoase, iar Luna pare să fie singura ce poate pune capăt celui de-Al Cincilea Anotimp… dacă va fi readusă pe orbita Pământului. Așa speră Essun, hotărâtă să îndrepte o lume în declin. Planul ei nu coincide însă cu al lui Nassun, care are acum puterea deplină de a deschide Poarta Obeliscului și de a distruge omenirea.

Vai de steaua mea, cum a fost volumul acesta, demn de un ultim volum al trilogiei, forță pură și o reală încântare. Vă spuneam că tot la prietenii mei de la Cartepedia apelez și pentru celelalte volume ale seriei după ce am citit ”Al Cincilea Anotimp”, despre care am scris pe blog aici. Cum am finalizat volumul doi, ”Poarta Obeliscului”, a cărei recenzie o găsiți aici pe blog, n-am mai avut pace și l-am început imediat pe cel de-al treilea, am avut prea multe întrebări și prea puține răspunsuri. Așa că, vreau să le mulțumesc tare mult celor de la Cartepedia, pentru că mi-au oferit oportunitatea de a descoperi o nouă serie de suflet, o găsiți și voi pe site-ul lor aici, dar totodată vreau să îi mulțumesc și Cătălinei , ea a fost Cupidon în relația mea cu N.K. Jemisin și nu regret că săgeata – fantasy m-a lovit așa în plin.

”Cerul de Piatră” de-o înfățișează pe Essun în fața unei mari elegeri, după ce a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a-i proteja pe cei din com-ul Castrima, com ce a acceptat orogenii în mijlocul său și i-a tratat ca pe ceilalți, fără a face diferențe între aceștia și unde Essun a locuit câteva luni, unde și-a făcut prieteni, dar unde s-a și reîntâlnit cu persoane din trecutul său. Al Cincilea Anotimp încă își face de cap în Neclintire, însă acesta poate fi oprit dacă Luna va fi readusă pe orbita Pământului, iar Essun își pune în plan să întocmească acestea, acum că este mult mai puternică și deci capabilă de acțiuni greu de imaginat, dar întâlnește o piedică…Nassun, fiica de care n-a știut nimic vreme de aproape doi ani reapare și planul său nu coincide cu cel al mamei sale. Ce decide Essun să facă în continuare și cum va decurge întâlnirea cu fiica sa, te îndemn să afli…acordă-i o șansă acestei trilogii și nu vei regreta nicio clipă…

Încă o dată am fost fascinată de lumea creată de Jemisin și m-am pierdut în neștire printre paginile acestui volum, o încântare să o urmăresc pe Essun și de această dată, să-i observ evoluția și să mă aștept la ceva măreț din partea ei. Deși am avut unele bănuieli, povestea a reușit să mă suprindă și am savurat fiecare capitol în parte. Mi-au fost satisfăcute și curiozitățile, am reîntâlnit personaje ce nu credeam că-și vor mai face apariția, am suferit alături de ele, parcurcând volumul cu sufletul la gură și ochii bulbucați. Jemisin a dat dovadă de o originalitate ieșită din comun creând această lume și țesând asemenea poveste, personaje complexe, cu un rol bine definit, chiar și cele secundare s-au făcut remarcate și și-au lăsat amprenta, ce să mai spun de cele principale: puternice, conturate exact așa cum trebuie. Nici acțiunea nu se lasă mai prejos, a fost în așa fel încât să-ți capteze atenția și să te rupă de lumea reală pentru a li te alătura personajelor într-o altă lume, una post apocaliptică, unde orice mișcare trebuie gândită de două ori înainte de a o executa.

Am ajuns să le îndrăgesc de-a lungul celor trei volume atât pe Essun, cât și pe Nassun, iar evoluția lor m-a uluit. Am suferit pentru fiecare în parte, le-am înțeles acțiunile în totalitate și nu le-am condamnat alegerile, deși n-au fost mereu cele mai inspirate, dar chiar și așa, și-au făcut drum spre sufletul meu și a lor poveste mi-a rămas imprimată în inimă și-n gând. Dacă până acum am fost încântată de fiecare carte fantasy ce mi-a trecut prin mânuțe, ei bine ”Cerul de Piatră” mi-a făcut mintea să explodeze, m-a năucit cu detaliile unei lumi dominată de manipulare, abuz, condamnare, dar mi-a demonstrat că supraviețuitorii sunt capabili să lupte până la ultima suflare pentru bunăstarea lor, dar să-i și salveze pe cei rămași în urmă. Am dat peste o poveste puternică și, totodată, copleșitoare pentru că mi-a arătat cât de importantă este prezența unui părinte în viața copilului, rolul semnificativ al mamei și îndrumarea sa, cât de ușor pot fi copiii de neînțeles și judecați fără nicio reținere, doar pentru că sunt diferiți.

Nu știu dacă v-am convins sau nu să-i acordați o șansă acestei trilogii, dar să știți că Essun, Schaffa, Nassun, Tonkee și Hoa vă așteaptă să vă alăturați lor în această aventură și să le descoperiți poveștile, dar să-i și sprijiniți în această luptă cu cel de-Al Cincilea Anotimp.

„Ei bine, unele lumi sunt construite pe o falie a suferinţei şi şinute în picioare de coşmaruri. Nu te văicări când se vor prăbuşi. Înfurie-te că au fost condamdate încă din clipa construcţiei lor.”

„Lumea nu-i formată din prieteni şi duşmani. E formată din oameni care te pot ajuta şi oameni care-ţi stau în drum.”

„Cred că dacă iubeşti pe cineva nu ai dreptul să alegi cum anume te iubeşte persoana aia pe tine.”

„Dar uneori, când lumea e dură, dragostea trebuie să fie şi mai dură.”

• Titlul original: “Crenshaw”
• Autor: Katherine Applegate
• Editura: Arthur
• Colecții/Serii: Smart Blue
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 200
• Traducător: Iulia Arsintescu

Crenshaw este un motan. Este uriaș, este vorbăreț și este imaginar.

Lui Jackson îi plac foarte mult lucrurile adevărate, care pot fi verificate, și visul lui este să devină zoolog. Urăște să fie mințit, iar părinții lui tocmai asta fac: ca să-i protejeze pe el și pe surioara lui, se poartă ca și cum totul ar fi bine și le ascund că s-ar putea să ajungă din nou fără casă.

Doar Crenshaw, prietenul lui imaginar, îl înțelege și îl ascultă. Motanul uriaș care se dă cu skateboardul și căruia îi place să facă baie cu clăbuci îl ajută pe Jackson să înțeleagă că nu e nevoie să poarte singur pe umeri povara familiei și că uneori chiar trebuie să spună tot ce are pe suflet.

După ce am finalizat ”Ivan Cel fără de Seamăn”, carte a cărei recenzie o găsiți pe blog aici, dacă sunteți curioși, am spus că voi citi și alte titluri ale autoarei Katherine Applegate, ei bine n-am stat degeaba și am parcurs și ”Crenshaw”. Cu ajutorul celor de la Cartepedia, evident, și vreau să le mulțumesc din tot sufletul, copilul din mine a fost extrem de fericit de povestea pe care a descoperit-o și cu siguranță o va recomanda mai departe.

De acestă dată, în ”Crenshaw”, am făcut cunoștință cu Jackson, un băiețel în vârstă de zece ani, căruia ăi plac foarte mult faptele reale și-și dorește să devină zoolog. Pe cât de mult îi plac adevărurile, pe atât de mult urăște minciunile, însă părinții săi, pentru a-l proteja și a nu dezvălui cât de dificilă este situașia lor financiară momentan, se tot dau după vișin, iar Jackson nu apreciază deloc acest lucru. Nu este prima dată când întâmpinp aceste dificultăți, deci Jackson este familiar cu astfel de lucruri, mai ales când îți face apariția Crenshaw, prietenul său imaginar, care i-a fost alături la vremea când Jackson avea doar șapte ani. Crenshaw este singurul care-l înțelege și-l ascultă atunci când băiețelul are nevoie, dar este și cel care-l îndrumă să spună mereu tot ce are pe suflet, să fie sincer. Prietenia celor doi este una magică și îți recomand să o descoperi și tu; cartea o găsești aici 😊.

”Crenshaw” mi-a adus un zâmbet pe buze și m-a teleportat în anii copilăriei mele, când credeam în magie și mă vedeam invincibilă. Acum că sunt adult, magia nu mi-am pierdut-o, însă nu știu ce să spun în ce privește invincibilitatea… Când ești copil se presupune că ești ferit de griji, că-ți trăiești copilăria în cel mai frumos mod cu pușință, întrucât acei ani nu îi mai poti recupera, însă necazurile nu feresc pe nimeni, exact cum a fost și-n cazul lui Jackson. Este un băiat isteț pentru vârsta lui și vede lucruri pe care nu ar trebui să le observe un copil, își face griji, deși n-ar trebui să știe ce sunt acelea, cel puțin deocamdată, și trăiește cu teamă că va fi, din nou, despărțit de confortul său. Am încercat pe cât posibil să mă pun în pielea lui și m-a întristat, ce e drept, realizând că situația este una ce poate fi ușor desprinsă din realitate și este dureroasă, însă cel mai important lucru este să ai alături familia, să fiți împreună indiferent de greutăți. În ceea ce privește motanul al cărei nume dă și titlul acesti cărți, el este unul tare simpatic, plin de sfaturi, dar și magic, reușind într-un fel sau altul să-i redea speranța lui Jackson și să-i reamintească cum trebuie să fie copil, dar și sincer, atât cu el, cât și cu cei din jurul său.

Povestea cărții este una înduioșătoare, vorbește despre sărăcie și greutăți, importanța familiei și a spijinului acesteia, frumusețea și magia copilăriei, dar și despre cum prietenii imaginari nu sunt doar un refugiu când întâmpini piedici, ci și un imbold spre a deveni curajos.

„Poveştile nu sunt decât minciuni, în fond. Iar mie nu-mi place să fiu minţit.”

„Sincer să fiu, cred că mi-ar fi prins bine un alt prenume. Unul nou-nouţ. Unul care să nu fi fost folosit deja. Poate de aceea mi-a plăcut numele Crenshaw. Mi se părea că seamănă cu o foaie de hârtie goală, înainte să desenezi pe ea. Era genul de nume care te făcea să te gândeşti că totul e posibil.”

„Prietenii imaginari sunt aidoma cărţilor. Creaţi, savuraţi, răsfoiţi, cu colţurile paginilor îndoite şi pe urmă puşi deoparte până când este din nou nevoie de noi.”

• Titlu original: “The Girl in the Red Coat”
• Autor: Kate Hamer
• Editura: Paladin
• Colecţie: Crime fiction
• An apariţie: 2020
• Număr pagini: 360
• Traducere din limba engleză de Alina Bogdan

Orice părinte se teme pentru siguranța copilului său. Dar ce faci când temerile ți se adeveresc? Cum reușești să nu-ți pierzi mințile? Festivalul Poveștilor se transformă pentru Beth în cel mai cumplit coșmar: Carmel, fiica ei de opt ani, este răpită. Sensibilă, diferită de copiii de vârsta ei, dotată cu o imaginație surprinzătoare și cu un har special, fetița pornește într-o călătorie extraordinară, o luptă continuă pentru păstrarea identității, trăind cea mai cruntă întemnițare: aceea de a nu ști că este captivă.

“Tremur și plâng după vechea mea viață: plimbări, Crăciun, grădină, prietenele mamei bând vin la masa din bucătărie, fierbătorul dimineața și doamna Buckfast în fața clasei. Dar cel mai mult o să-mi lipsească albastrul tandru din ochii mamei.”

Carmel este o fetiţă de opt ani, ai cărei părinţi sunt divorţaţi, locuind cu mama sa, Beth. Ea are o imaginaţie extrem de bogată pentru vârsta sa, de multe ori pierzând noţiunea timpului datorită gândurilor visătoare pe care le are. Beth a devenit super protectoare, dar şi anxioasă, în ce o priveşte pe Carmel, acestea datorându-se unui eveniment traumatizant petrecut în trecut, când a pierdut-o pe fetiţă într-un labirint. Aşa că, atunci când cele două hotărăsc să meargă la festivalul poveştilor, mama este străbătută de temeri şi încearcă să nu-şi piardă din vedere fetiţa, însă din cauza îmbulzeli din cortul în care acestea s-au adăpostit de ploaie, Beth n-o mai zăreşte pe Carmel şi i se dezlânţuie cea mai cumplită temere: că fetiţa i-a fost răpită.

Orice părinte îşi face griji pentru pruncul său, îşi doreşte să îi fie bine, să nu păţească nimic şi încearcă să-l protejeze cât mai mult, devenind posesiv, conştient sau inconştient. Însă când realizează că tot ce a făcut nu a fost suficient pentru a-l ocroti, lumea i se prăbuşeşte şi este nevoit să îţi găsească puterea de a merge mai departe, deşi la fiecare pas făcut, pământul se crapă sub el… Povestea lui Beth şi a lui Carmel a reuşit să-mi trezească pielea de găină şi am parcurs-o cu fiori străbătându-mi corpul. Am încercat să mă pun în pielea lui Beth şi am realizat că eu, dacă aş fi păţit ce a păţit ea, aş fi luat-o razna mai mult ca sigur. Datorită faptului că acţiunea volumului a fost redat atât din perspectiva lui Beth, cât şi a lui Carmel, m-am putut conecta mult mai repede cu personajele, dar şi cu povestea, atât a lor, când erau împreună, cât şi după ce drumurile lor au fost separate, urmărind firul narativ în paralel.

Sincer vă spun, am rămas uluită de povestea descoperită, neştiind despre ce e vorba, am ales carte ala recomandarea Elei, însă am evitat să citesc descrierea, tocmai pentru a fi surprinsă de ceea ce se află între coperţi şi nu am fost absolut deloc dezamăgită. Am citit „Fata cu palton roşu” cu sufletul la gură, dorindu-mi ca mama şi fiica să nu fi fost nicicând despărţite, mai ales prin câte au fost nevoite să treacă, m-a durut sufletul pentru câte suferinţe a îndurat Beth, dar şi pt ceea ce Carmel a trăit departe de mama sa. Mi-a fost greu să cred de ce sunt în stare unii oameni să facă şi până unde sunt capabili să meargă pentru un simplu beneficiu, să profite de inocenţa, bunătatea şi suferinţa altora.

„Fata cu palton roşu” dezvăluie o poveste cutremurătoare şi emoţionantă despre temeri, pierdere, puterea de a merge mai departe, strânsa conexiune dintre o mamă şi copilul său, suferinţă, manipulare şi multe altele. Este un debut uimitor, nici nu l-am simţit ca fiind unul şi cu siguranţă voi mai citi şi alte titluri de-ale autoarei atunci când editura Paladin se va decide să le traducă. Dacă a mea recenzie v-a convins, măcar puţin, să îi acordaţi o şansă acestei cărţi, o găsiţi pe site-ul editurii aici, eu ţin să le mulţumesc din suflet pentru exemplarul oferit, dar şi Elei pentru recomandare.

„Oamenii cred că, atnci când eşti copil, eşti doar un şoarece cu creier mic.”

„Nu-ţi spune nimeni cum va fi atunci când vei avea un copil. Nu-ţi spune nimeni că vor fi numai griji, griji, griji, griji, griji. Tot timpul. Nu-ţi spune nimeni cum copiii tăi îţi ţin soarta în mâini, chiar viaţa pe când înainte erai liber, liber şi nu ştiai. Nu-ţi spune nimeni că dacă se va întâmpla ceva cu ei, vei fi distrus şi vei duce cu tine o povară pentru tot restul vieţii.”

• Titlul original: “The Obelisk Gate”
• Seria: “Pământul sfărâmat”
• Volum: 2
• Autor: N.K. Jemisin
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy Masters
• An apariție: 2018
• Număr pagini: 408
• Traducător: Laura Ciobanu

Ăsta-i mersul lumii: nu cei puternici îi mănâncă pe cei slabi, ci cei slabi îi înșală, îi otrăvesc și le șoptesc la ureche celor puternici până când aceștia devin slabi la rândul lor.

Continua decădere a civilizației face mai sumbru sfârșitul anotimpului. Soarta planetei poate fi însă schimbată, numai că speranța este adânc îngropată sub cenușă. Vechile adevăruri ale popoarelor dispărute ies din nou la suprafață, iar războiul purtat de-a lungul veacurilor se poate apropia de final. Alabastru – nebunul, distrugătorul lumii, salvatorul – s-a întors cu o misiune: să-și instruiască succesoarea, pe Essun, pecetluind astfel, pentru totdeauna, soarta Neclintirii.

Dar deodată înțelegi ceva: magia derivă din viață, din ceea ce trăiește sau a trăit, ba chiar și din ceea ce a trăit acum atâtea ere încât s-a transformat în altceva.

De prea multă n-am mai postat nimic pe blog, trebuie să remediez această problemă, aşa că vin către voi cu o nouă recenzie, de data această a cărţii „Poarta Obeliscului”, volumul doi al seriei „Pământul sfărâmat”. Vă spuneam în recenzia volumului trecut (pe blog o găsiţi aici) că sigur voi apela tot la Cartepedia pentru următoarele volume ale trilogiei şi ei au reuşit să mă suprindă, primindu-le într-un timp foarte scurt, aşa având posibilitatea de a citi seria completă luna aceasta, deci le mulţumesc pe această cale. Eram tare nerăbdătoare să mă reîntâlnesc cu Essun şi să aflu ce întorsături va mai lua povestea sa, însă n-am fost deloc pregătită pentru ceea ce am descoperit între coperţile cărţii. Volumul anterior m-a lăsat cu numeroase semne de întrebare şi nu pot spune că „Poarta Obeliscului” mi-a răspuns la toate, însă ce vă pot spune este că mi-a trezit alte întrebări la care sigur voi afla răspunsurile în „Cerul de piatră”.

În acest volum am urmărit-o pe Essun în com-ul Castrima, com care a primit-o în mijlocul lui cu tot cu tovarăşii ei neobişnuiţi, însă şederea ei aici nu a fost una tocmai liniştită. Trecutul a ajuns-o din urmă, secretele au început să-şi facă drum spre suprafaţă, iar ea trebuie să-şi dea seama cine este cu adevărat şi ce menire are pe acest tărâm. Războiul bate şi el la uşă, îngreunând situaţia tuturor, iar Alabastru se reîntoarce. Persoana pe care Essun a iubit-o şi a urât-o în aceeaşi măsură, revine cu o nouă misiune, însă care este aceasta şi cum face faţă Essun tuturor schimbărilor, a vieţii pe care o duce în com-ul Castrima, nu vă rămâne decât să aflaţi, găsiţi volumul pe site-ul cartepedienilor aici, veţi fi, din nou, vrăjiţi şi uluiţi.

Nu am permis să treacă foarte mult timă pentru a citi volumul doi, tocmai pentru a nu uita din acţiune şi să nu întâmpin dificultăţi în a parcurge povestea, de parcă aş putea uita aşa uşor această poveste… Am parcurs paginile cu palmele umede, într-o tensiune continuă, cu o mână ţineam cartea, iar cu cealaltă mă strângeam de mâna-suport, zicându-mi mereu că „nu cred aşa ceva…”. Am citit volumul pe nerăsuflate şi-mi era ciudă când eram nevoită să-l pun deoparte ca să mă pregătesc de a doua zi, dar chiar şi aşa am reuşit să-l dau gata în trei zile. Lumea creată de autoare este una extraordinară şi complexă, cuprinde foarte multe detalii şi m-a muncit psihic, probabil ştiţi că eu nu sunt fană descrieri interminabile şi detalii peste detalii, însă de această dată, au reuşit să-mi capteze atenţia şi să mă fascineze. Acţiunea, de cealaltă parte, m-a fiert la foc mic şi m-a năucit. Nu am avut nicio clipă de respiro, de plictiseală nici nu e vorba, constant în priză, exact aşa cum trebuie.

În „Poarta Obeliscului” am întâlnit o Essun mai hotărâtă şi sufletistă, în ciuda tuturor celor câte i s-au întâmplat, dar şi umană, deşi se spunea că cei asemeni ei sunt nişte sălbăticiuni. Am reuşit să o înţeleg mult mai bine, să conştientizez de ce a acţionat în acel fel, alegerile luate au costat-o enorm, fiind nevoită să renunţe de multe ori pentru a le fi bine celor din jurul său. Nu doar o dată m-am emoţionat şi mi-a părut rău pentru câte a trebuit să îndure sufletul ei, de pe canapeaua mea bătută de soartă am susţinut-o pe Essun şi am apreciat-o tot mai mult, este un personaj demn de urmărit şi de admirat, care a ajuns să sacrifice tot pentru bunăstarea celor dragi. Nici din acest volum nu lipsesc răsturnările de situaşie, suspansul, pielea de găină sigur vă va lovi şi pe voi, nu doar pe mine, iar alături de ele veţi da peste o poveste încărcată de emoţii, devotament, alegeri grele, sacrificii, descoperire de sine, familie şi multe, multe altele.

Acum că am încheiat cu volumul doi, sunt nerăbdătoare să-l citesc pe cel de-al treilea şi ultimul din serie, ştiu că-mi va părea rău când am să dau ultima pagină a volumului, dar până atunci vă îndrum să îi acordaţi o şansă trilogiei, a devenit una dintre favoritele mele şi vă spun asta fără să fi citit volumul trei. Totodată mă bucur nespus că am ţinut cont de recomandarea Cătălinei şi am făcut cunoştinţă cu autoarea N.K. Jemisin

„Animalele dresate şi puse în lesă tot animale rămân.”

„Nu e nevoie să-ţi imaginezi planeta ca pe o forţă răuvoitoare, dornică de răzbunare. E doar stâncă. Pur şi simplu aşa-i viaţa: teribilă, scurtă şi încheindu-se în uitare, asta dacă eşti norocos.”

„Uneori trebuie să acceptăm pur şi simplu cărţile pe care ni le-a dat viaţa.”

„E întotdeauna mai greu să lupţi pentru alţii decât pentru tine însăţi.”

„E o prostie să trăieşti sub pământ: odată ce lumea ştie că te afli acolo, asta te face mai uşor de prins, nu mai greu.”