“Poarta Obeliscului” de N.K. Jemisin (recenzie)

• Titlul original: “The Obelisk Gate”
• Seria: “Pământul sfărâmat”
• Volum: 2
• Autor: N.K. Jemisin
• Editura: Paladin
• Colecții/Serii: Fantasy Masters
• An apariție: 2018
• Număr pagini: 408
• Traducător: Laura Ciobanu

Ăsta-i mersul lumii: nu cei puternici îi mănâncă pe cei slabi, ci cei slabi îi înșală, îi otrăvesc și le șoptesc la ureche celor puternici până când aceștia devin slabi la rândul lor.

Continua decădere a civilizației face mai sumbru sfârșitul anotimpului. Soarta planetei poate fi însă schimbată, numai că speranța este adânc îngropată sub cenușă. Vechile adevăruri ale popoarelor dispărute ies din nou la suprafață, iar războiul purtat de-a lungul veacurilor se poate apropia de final. Alabastru – nebunul, distrugătorul lumii, salvatorul – s-a întors cu o misiune: să-și instruiască succesoarea, pe Essun, pecetluind astfel, pentru totdeauna, soarta Neclintirii.

Dar deodată înțelegi ceva: magia derivă din viață, din ceea ce trăiește sau a trăit, ba chiar și din ceea ce a trăit acum atâtea ere încât s-a transformat în altceva.

De prea multă n-am mai postat nimic pe blog, trebuie să remediez această problemă, aşa că vin către voi cu o nouă recenzie, de data această a cărţii „Poarta Obeliscului”, volumul doi al seriei „Pământul sfărâmat”. Vă spuneam în recenzia volumului trecut (pe blog o găsiţi aici) că sigur voi apela tot la Cartepedia pentru următoarele volume ale trilogiei şi ei au reuşit să mă suprindă, primindu-le într-un timp foarte scurt, aşa având posibilitatea de a citi seria completă luna aceasta, deci le mulţumesc pe această cale. Eram tare nerăbdătoare să mă reîntâlnesc cu Essun şi să aflu ce întorsături va mai lua povestea sa, însă n-am fost deloc pregătită pentru ceea ce am descoperit între coperţile cărţii. Volumul anterior m-a lăsat cu numeroase semne de întrebare şi nu pot spune că „Poarta Obeliscului” mi-a răspuns la toate, însă ce vă pot spune este că mi-a trezit alte întrebări la care sigur voi afla răspunsurile în „Cerul de piatră”.

În acest volum am urmărit-o pe Essun în com-ul Castrima, com care a primit-o în mijlocul lui cu tot cu tovarăşii ei neobişnuiţi, însă şederea ei aici nu a fost una tocmai liniştită. Trecutul a ajuns-o din urmă, secretele au început să-şi facă drum spre suprafaţă, iar ea trebuie să-şi dea seama cine este cu adevărat şi ce menire are pe acest tărâm. Războiul bate şi el la uşă, îngreunând situaţia tuturor, iar Alabastru se reîntoarce. Persoana pe care Essun a iubit-o şi a urât-o în aceeaşi măsură, revine cu o nouă misiune, însă care este aceasta şi cum face faţă Essun tuturor schimbărilor, a vieţii pe care o duce în com-ul Castrima, nu vă rămâne decât să aflaţi, găsiţi volumul pe site-ul cartepedienilor aici, veţi fi, din nou, vrăjiţi şi uluiţi.

Nu am permis să treacă foarte mult timă pentru a citi volumul doi, tocmai pentru a nu uita din acţiune şi să nu întâmpin dificultăţi în a parcurge povestea, de parcă aş putea uita aşa uşor această poveste… Am parcurs paginile cu palmele umede, într-o tensiune continuă, cu o mână ţineam cartea, iar cu cealaltă mă strângeam de mâna-suport, zicându-mi mereu că „nu cred aşa ceva…”. Am citit volumul pe nerăsuflate şi-mi era ciudă când eram nevoită să-l pun deoparte ca să mă pregătesc de a doua zi, dar chiar şi aşa am reuşit să-l dau gata în trei zile. Lumea creată de autoare este una extraordinară şi complexă, cuprinde foarte multe detalii şi m-a muncit psihic, probabil ştiţi că eu nu sunt fană descrieri interminabile şi detalii peste detalii, însă de această dată, au reuşit să-mi capteze atenţia şi să mă fascineze. Acţiunea, de cealaltă parte, m-a fiert la foc mic şi m-a năucit. Nu am avut nicio clipă de respiro, de plictiseală nici nu e vorba, constant în priză, exact aşa cum trebuie.

În „Poarta Obeliscului” am întâlnit o Essun mai hotărâtă şi sufletistă, în ciuda tuturor celor câte i s-au întâmplat, dar şi umană, deşi se spunea că cei asemeni ei sunt nişte sălbăticiuni. Am reuşit să o înţeleg mult mai bine, să conştientizez de ce a acţionat în acel fel, alegerile luate au costat-o enorm, fiind nevoită să renunţe de multe ori pentru a le fi bine celor din jurul său. Nu doar o dată m-am emoţionat şi mi-a părut rău pentru câte a trebuit să îndure sufletul ei, de pe canapeaua mea bătută de soartă am susţinut-o pe Essun şi am apreciat-o tot mai mult, este un personaj demn de urmărit şi de admirat, care a ajuns să sacrifice tot pentru bunăstarea celor dragi. Nici din acest volum nu lipsesc răsturnările de situaşie, suspansul, pielea de găină sigur vă va lovi şi pe voi, nu doar pe mine, iar alături de ele veţi da peste o poveste încărcată de emoţii, devotament, alegeri grele, sacrificii, descoperire de sine, familie şi multe, multe altele.

Acum că am încheiat cu volumul doi, sunt nerăbdătoare să-l citesc pe cel de-al treilea şi ultimul din serie, ştiu că-mi va părea rău când am să dau ultima pagină a volumului, dar până atunci vă îndrum să îi acordaţi o şansă trilogiei, a devenit una dintre favoritele mele şi vă spun asta fără să fi citit volumul trei. Totodată mă bucur nespus că am ţinut cont de recomandarea Cătălinei şi am făcut cunoştinţă cu autoarea N.K. Jemisin

„Animalele dresate şi puse în lesă tot animale rămân.”

„Nu e nevoie să-ţi imaginezi planeta ca pe o forţă răuvoitoare, dornică de răzbunare. E doar stâncă. Pur şi simplu aşa-i viaţa: teribilă, scurtă şi încheindu-se în uitare, asta dacă eşti norocos.”

„Uneori trebuie să acceptăm pur şi simplu cărţile pe care ni le-a dat viaţa.”

„E întotdeauna mai greu să lupţi pentru alţii decât pentru tine însăţi.”

„E o prostie să trăieşti sub pământ: odată ce lumea ştie că te afli acolo, asta te face mai uşor de prins, nu mai greu.”