”Dansul Răului” de Michel Benoît (recenzie)

Titlul original: ”La danse du mal”

An apariție: 2018

Editura: Rao

Număr pagini: 320

Traducere de Elena Arhire prin Graal Soft

”Trei călugări care studiază la Roma originile creştinismului află despre un vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce se știe despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispare în deșertul sirian, Nil porneşte pe urmele lui și ale manuscrisului. Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican și jihadiștii din Statul Islamic vor cu orice preț să ajungă înaintea lui la manuscris, astfel că Nil trebuie să lupte nu doar pentru protejarea manuscrisului, ci și pentru propria viață și pentru salvarea frumoasei surori a lui Georges, marcată de un trecut tenebros.”

Michel Benoît este o noutate pentru mine, nu am mai citit nicio carte de la el și nu știam la ce să mă aștept atunci când am primit cartea din partea celor de la Rao. Spre surprinderea mea, ”Dansul Răului” a fost un thriller cu totul altfel, având în vedere că subiectul tratat are legătură cu religia. Nu sunt expert în teologie, însă unele detalii cu privire la religie chiar m-au șocat…anumite acțiuni în numele religiei au fost de-a dreptul oripilante.

Anselm, Nil și Georges sunt trei călugări ce studiază originile creștinismului în capitala Italiei, ce sunt surprinși de vestea că s-a descoperit un manuscris vechi al Coranului, document ce poate dărâma tot ceea ce se știa despre apariția islamului. Călugărul Georges este chemat pentru a porni într-o călătorie, însă dispare în deșertul sirian, iar Nil, alături de Sara, sora lui Georges, pornesc în căutarea lui și a manuscrisului. Nu sunt singurii porniți pe urmele manuscrisului, ci și jihadiștii din Statul Islamic, dar și un înalt prelat al Vaticanului vor să obțină acel manuscris. Astfel, călătoria lui Nil este mult mai primejdioasă decât crede și este nevoit să lupte pentru viața sa.

Cum am menționat și mai sus, ”Dansul Răului” are ca subiect religia, însă modul în care este tratat acest subiect pe mine m-a captivat total, dar m-a și oripilat. Nu cred că este cineva străin de actele celor din Statul Islamic făcute în numele religiei, acte ce nu sunt deloc binevoitoare, ci încărcate de răutate și cruzime, violuri atât asupra minorelor, cât și a femeilor împlinite, maltratări fizice, crime ce-ți ridică părul pe ceafă și te oripilează… Nu este o carte foarte activă, acțiunea este mai degrabă statică, însă esența este profundă, cu tentă psihologică. Chiar și așa, consider că merită citită, întrucât deține câte puțin din fiecare: începând cu religia tratată la nivel universal, adevăr, dar și secrete dăunătoare, mărturii tulburătoare, acte de cruzime, toate acestea stârnindu-ți curiozitatea la extrem și te determină să-ți dorești să afli deznodământul și ce reprezintă “Dansul Răului” cu adevărat.

Se presupune că edițiile de buzunar sunt ușurele sau cel puțin îți lasă impresia că ar fi așa, însă ”Dansul Răului” nu pot să spun că a fost ușoară, dar nici grea, a fost exact cum trebuie. M-a prins în cercetările călugărilor, mi-a dezvăluit foarte multe privind religia și cum este privită de oameni diferiți, dar m-a și îngrozit cu ale sale crime, descrierea, explicația și motivul ce stătea în spatele acelor crime mi-au zburlit părul, nu alta. Suntem înconjurați de Rău și deși nu este vizibil, este mereu prezent în viața noastră și fără să ne dăm seama, îi generăm tot mai multă putere. Aș fi povestit mult mai multe în privința cărții, dar mă limitez la atât, dar dacă te-am făcut măcar puțin curios de ”Dansul Răului” o găsești pe site-ul editurii aici 😊.

”Ce este normal? Normal pentru cine? Cine impune normele? Cine poate să judece inima omenească și sentimentele?”

”Inima mea este un desert traversat de hoardele Răului. L-am văzut în acțiune în toate religiile, în toate civilizațiile care i-au dat mii de nume, diavolul, demonul, Satana, Mara, Iblis… Dar este întotdeauna același, cel care este pe cale să mă distrugă din interior!”

”Să ierți nu înseamnă să uiți, ci să trăiești. Atât timp cât iertarea nu este trecută prin distrugerea provocată de Rău, cel de pe urmă învinge. Nu-i oferi victoria asta.”

”Încă de la începuturi, Răul a dansat pe scena lumii. Nu există teren pustiu, nu există colibă din desert, nu există cartier în vreun oraș aglomerat în care să nu danseze. Dacă dă înapoi într-o parte, revine în alta, prin spate, peste tot. Răul a știut să devină urzeala vieții de zi cu zi. Dansa în univers, în jurul sorilor nenumăratelor galaxii, dar și în secretul încăperilor în care se împerecheau oamenii. Organiza dorința, violența și haosul, le conferea o coerență a cărei frumusețe era singurul a o percepe. Se strecura prin crăpături, prin cea mai mica falie, lărgea, săpa, sfâșia, frângea. Peste ruinele idealurilor din care se hrăneau fințele umane și pe care își întemeiau puterea, dansa cu ușurătate, cu grație, cu fericire. În vreme ce aceștia se înfășurau în urzeala opacă a suferinței lor. Nu i se cunoștea nici chipul, nici numele.”

”Nimic important nu moare. Oameni mor, da – și ideile, de epuizare. Dar câteva adevăruri foarte simple, la fel de discrete și de fluide ca parabolele lui Iisus – dragostea dezinteresată, dăruirea de sine, libertatea interioară – nu, acestea nu mor niciodată.”

”Speranța…este o viclenie a lui Dumnezeu prin care îi lasă pe oameni să îndure alte suferințe.”