Titlul original: “Lockwood & Co: The Screaming Staircase”

Editura: RAO

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 320

Traducere de Graal Soft SRL

De mai bine de cincizeci de ani, Marea Britanie este zguduită de o Problemă nemaiîntâlnită: noaptea, locuitorii săi sunt asaltaţi de Vizitatori nu tocmai prietenoşi, sosiţi dintr o altă lume. Nimeni nu ştie care este cauza acestor bântuiri, nici cum pot fi ele oprite. Anthony Lockwood, Lucy Carlyle şi George Cubbins, membrii Agenţiei Lockwood, îşi unesc fortele în lupta împotriva Vizitatorilor, înarmaţi cu un întreg arsenal, din care nu lipsesc săbiile, pilitura de fier, lanţurile sau… pliculeţele de ceai. Primul volum al seriei semnate de Jonathan Stroud este, cu siguranţă, o lectură palpitantă, care vă va ţine cu sufletul la gură şi cu luminile aprinse… până târziu în noapte.

„Conacul bântuit” este cartea care te va determina să te uiţi de două ori în urma ta, să îţi ciuleşti urechile foarte bine şi să îţi deschizi ochii şi mai bine, ca nu cumva să fi surprins…te va bântui. Nu am mai avut parte de aşa o lectură care să mă bage în sperieţi de foarte mult timp, să-mi fie teamă să stau singură în casă, pe întuneric. Lumea fantomelor chiar este interesantă şi m-am simţit precum un Ghostbuster parcurgând cartea alături de Lucy, Lockwood şi George. Un trio fantastic ce mi-a adus un zâmbet pe buze şi care m-au transformat într-o neînfricată.

Lucy Carlyle a devenit vânător de fantome la o vârstă fragedă, reuşind să aducă un venit considerabil în familia sa. Avea un Talent deosebit în a simţi şi asculta prezenţa fantomelor, dar şi sentimentele acestora. În urma unui eveniment neplăcut este nevoită să părăsească locul natal şi porneşte spre Londra, unde speră să se angajeze în domeniul în care a profesat. Este isteaţă şi descurcăreaţă, nu se teme să-şi asume riscuri…puţin necibzuită, aş îndrăzni să spun, dar când eşti copil, te crezi erou… Anthony Lockwood este un adolescent ce deţine Agenţia Lockwood şi este în căutarea unui nou coleg de muncă. Este inteligent şi impulsiv, tratează lucrurile cu superficialitate, posedă un simţ al umorului ieşit din comun şi asemeni lui Lucy, îşi asumă anumite riscuri ce-l poate pune în pericol atât pe el, cât şi pe cei din jurul său. George Cubbins este un tocilar şi l-am îndrăgit maxim, este rotofei şi iubeşte să se documenteze, cel mai mult timp îl petrece în bibliotecă, la Arhive, pentru a face cercetări amănunţite cu privire la cazurile acceptate de Agenţia Lockwood. Este colegul de serviciu al lui Lockwood, dar şi prietenul său. Are o pasiune pentru gogoşi şi ceai (ca şi mine, de altfel…), este foarte inteligent, judecă majotitatea lucrurilor la rece şi preferă să cunoască toate plusurile şi minusurile înainte de a se implica în misiune, îi place să fie pregătit complet şi nu este mare fan al riscurilor, precum ceilalte două personaje. Cei trei formează un trio excepţional şi mi-au amintit de trioul din „Harry Poter”. Sunt atât de diferiţi unul de celălalt, însă au atât de multe lucruri în comun.

Alături de ei am râs pe înfundate, au avut nişte replici de m-au binedispus instant, dar am trecut şi prin momente periculoase, cu fantomele nu e de joacă. Datorită lor am descoperit că fantomele sunt de mai multe feluri, printre care Umbre, Vânători, Metamorfi, Pândari, fiecare având un anumit grad de „răutate”, unele sunt mai blânde şi pot fi doborâte uşor, altele sunt extrem de periculoase şi dacă nu eşti pregătit corespunzător împotriva lor, îţi pot veni de hac. Am fost trup şi suflet implicată în cazurile Agenţiei Lockwood, însă cum mi-a zburlit părul pe ceafă şi m-a determinat să strâng cartea în mâini misiunea de la Combe Carey, nu m-a înfricoşat niciuna. La fiecare întâlnire cu Vizitatorii, indiferent de caz, mi-a fost teamă să stau cu lumina stinsă în casă, ca să vedeţi cum acţionează paranoia… I-am urmărit cu răsuflarea tăiată în misiunea lor la conacul bântuit , iar deznodământul m-a luat pe nepregătite, ceva total neaşteptat.

Fără doar şi poate acest prim volum din seria „Lockwood şi Asociaţii” este unul foarte bun, încărcat cu umor adolescentin, ce te determină să citeşti cartea cu zâmbetul pe buze, însă are şi numeroase scene de groază ce reuşesc să te captiveze încă de la primele pagini, dar să te bântuie până la ultima. Elementele supranaturale sunt descrise excelent şi mi-a amintit de emisiunile paranormale ce le urmăream în tinereţile mele, chiar au reuşit să mă înfricoşeze. Un prim volum promiţător şi mi-a stârnit curiozitatea în privinţa celui de-al doilea, atât în privinţa cazurilor ce vor fi investigate de membrii Agenţiei Lockwood, dar şi a evoluţiei personajelor.

Titlul original: The 5 AM Club: Own Your Morning. Elevate Your Life

An apariție: 2019

Editura: ACT SI POLITON

Număr pagini: 416

Traducator: Dana Dobre

Te-ai întrebat vreodată dacă are vreo importanță ora la care ne trezim? Dacă o oră în plus sau în minus de somn ne poate influența în vreun fel nivelul de performanță și reușită de peste zi? Sau dacă are vreo importanță ceea ce facem dimineața la prima oră: mișcare, meditație, lectură, vizionat știri sau lenevit în pat până târziu pentru a ne bucura de o viață frumoasă și a avea realizări excepționale? Robin Sharma crede că da. Asta pentru că studiile consultate de el arată că cele 5 atuuri ale geniului, și anume:  concentrarea mentală, energia fizică, voința personală, talentul original și timpul zilnic se află la nivelul cel mai ridicat dimineața.

Autorul îți prezintă metoda și stilul de viață 5 a.m prin intermediul a 4 personaje simbolice, mentori și ucenici: Vrăjitorul, vagabondul (Domnul Riley), artistul și antreprenoarea. Cei patru se întâlnesc la o conferință de dezvoltare personală în cadrul căreia ia cuvântul Vrăjitorul, un reputat orator. Fiecare dintre aceste personaje are o lecție de învățat și o lecție de oferit. Problemele lor, pot fi și problemele tale, iar răspunsurile pe care le oferă unii dintre ei pot fi răspunsurile pe care le cauți tu chiar în acest moment. Fiecare dintre cele patru personaje devine astfel o voce. Artistul surprinde cât se poate de obiectiv societatea zilelor noastre cu slăbiciunile, ridicolul și snobismul ei, antreprenoarea surprinde problemele cu care se confruntă liderii, în timp ce vagabondul, ca și Vrăjitorul de altfel, sunt vocile ce par să dețină cheia la toate marile probleme ale societății.

După ce am citit ”Scrisorile secrete ale călugărului care și-a vândut Ferrari-ul”, carte care m-a impresionat enorm și din care am avut ce învăța (pentru mai multe detalii, recenzia o găsiți aici), mi-am propus să descopăr și alte cărți de-ale lui Robin Sharma, iar cu ajutorul celor de la Act și Politon acest lucru a fost posibil și țin să le mulțumesc pe această cale 😊.

Antreprenoarea este patroana unei companii tehnologice pe care a fondat-o încă de pe băncile facultății, devenind astfel un titan al intrusiei sale și totodată, un lider al societății și un filantrop la cei aproape 40 de ani ai săi. Este, însă, surprinsă de o lovitură neașteptată, ce o pune în postura de a renunța la firma sa și de a-și găsi un nou loc de muncă, situație ce o pune în dificultate și o determină să acționeze cum nu credea că este posibil. Artistul este un pictor frustrat, ce se consideră bun, dar nu extraodinar, prins într-o luptă continuă cu demonii interiori și care-și dorește să înțeleagă cum să-și alimenteze creativitatea și să-și amplifice talentul pentru a putea lăsa o amprentă care să dăinuiască veșnic prin picturile sale. Cei doi sunt protagoniștii acestei cărți, iar a lor întâlnire se realizează în urma unui seminar susținut de Vrăjitor, un orator renumit în toată lumea ca un mare maestru al inspirației, o legendă a leadershipului, ce îi ajută pe oamenii obișnuiți să-și valorifice cele mai mari înzestrări. Antreprenoarea și Artistul sunt angrenați într-o conversație în care-și împărtășesc impresiile cu privire la seminarul ținut de Vrăjitor, când sunt abordați de Vagabond, un bărbat cu aspect neîngrijit, haine murdare și rupte, însă cu un accesoriu opulent ce le atrage atenția protagoniștilor noștrii. Astfel, discuția continuă și impresiile sunt din nou împărtășite până la momentul când Vagabontul le propune o escapadă de câteva zile pe o insulă retrasă, unde Artistul și Antrepenoarea să se regăsească și să descopere cum este posibil să dea ce e mai bun din ei alăturându-se Clubului 5 A.M.. Dacă se vor alătura străinului sau nu, și cum decurge povestea, rămâne să aflați voi, cartea o puteți găsi pe site-ul editurii aici.

”Clubul 5 A.M.” conține baza teoretică a unui concept ce se bazeasă pe o rutină matinală revoluționară, capabilă să-ți maximizeze productivitatea și creativitatea, să îți fortifice sănătatea și să te facă să te simți mai fericit și mai plin de viață. Eu sunt deja alăturată acestui club de aproximativ trei ani și pot să vă spun sincer, deși mi-a fost extrem de greu la început, mă simt mult mai bine și reușesc să fac tot ce mi-am propus în ziua respectivă și nu numai. Cartea prezintă atât povestea de dragoste a Antreprenoarei și a Artistului, dar și adevărate lecții ce te ajută să te dezvolți în cel mai armonios mod posibil. Povestea de dragoste pune ceva bețe în roate și ești nevoit să sapi după lectiile promise, ceea ce este puțin frustrant, însă o dată lecțiile dezvăluite, totul se schimbă (cam spre finalul cărții, din păcate…). Ca să vă stârnesc puțin curiozitatea, ”Clubul 5 A.M.” îți dezvăluie anumite formule după care să te ghidezi pentru a deveni mai bun: formula 20/20/20 ce te învață cum să divizezi prima oră a dimineții în trei intervale de timp în care poți face exerciții fizice, să înveți, să te hidratezi, să meditezi sau să te rogi, să citești sau să asculți audiobookuri, toate acestea având un impact pozitiv asupra vieții tale și care sunt beneficiile acestei formule, dar și formula 90/90/1 care presupune un timp de 90 zile a câte 90 de minute pe zi dedicate unui singur țel, pentru a-l putea stăpânii complet și să nu-ți pierzi concentrarea, plus foarte multe alte învățături. Pentru a vă putea și voi alătura acestui club, va fi nevoie ca somul de seară să înceapă cu orele 9-10, întrucât este nevoie de 7-8 ore de somn pentru ca ziua următoare să fi la capacitatea maximă, ceea ce presupune să vă schimbați complet programul.

”Clubul 5 A.M.” este o carte din care ai foarte multe de învățat dacă dorești o schimbare în viața ta și dacă ești dispus să faci sacrificii reale pentru acea schimbare. Mie, personal, mi-a plăcut mult mai mult ”Scrisorile secrete ale călugărului care și-a pierdut Ferrari-ul”, însă nici ”Clubul 5 A.M.” nu este o carte de lepădat.

”Limitarea nu este decât o mentalitate pe care prea mulți oameni p practică zilnic, până ajung să o considere o realitate.”

”Poți să te integrezi. Sau poți să schimbi lumea. Nu se poate să le faci pe ambele.”

”Momentul în care simți cel mai tare că vrei să renunți este clipa când trebuie să găsesști resursele interioare pentru a merge mai departe.”

”Viața este prea valoroasă ca să ți-o petreci cu oameni care nu te înțeleg. Cu care pur și simplu nu rezonezi. Care au valori diferite de ale tale și standarde mai scăzute. Care sunt diferiți din puctul de vedere al valorilor gândirii, inimii, sănâtâții și sufletului. Este un mic miracol felul atât de puternic și de profund în care influențele și mediul ne modelează atât productivitatea, cât și impactul pe care îl avem.”

”Mediul chiar îți modelează percepțiile, inspirația și modul în care aplici. Arta îți hrănește sufletul. Cărțile extraordinare îți întăresc speranța. Conversațiile fertile îmi amplifică creativitatea. Muzica minunată îmi înalță inima. Priveliște frumoase îmi fortifică spiritul. Și să stiți că nu este nevoie decât de o singura dimineață plină de optimism pentru a da naștere unei descărcări monumentale de idei inedite, capabile să înalțe o întreagă generație.”

”Adulții sunt niște copii deteriorați. Când erați mult mai mici, înțelegeați cum să trăiți. Vă simțeați plini de încântare dacă vă uitați la stele. Alergatul prin parc vă făcea să vă simțiți vii. Și vă inunda bucuria când alergați după fluturi. Apoi, pe măsură ce ați crescut, ați uitat cum să fiți oameni. Ați uitat cum să fiți îndrăzneți și entuziaști, plini de iubire și de viață. Prețioasele voastre rezerve de speranță au scăzut. A devenit acceptabil să fiți obișnuiți. Lumina creativității, optimismul și intimității voastre cu măreția a slăbit în intensitate pe măsură ce a început să vă preocupe cum să vă integrați, să aveți mai mult decât alții și să fiți populari.”

”Durerea este poarta către profunzime. Și tragedia este cea mai bună modalitate a naturii de a te purifica. Ea arde falsitatea, frica și aroganța care aparțin egoului. Ne face să ne întoarcem la sclipirea și geniul nostru, dacă avem curajul să ne ocupăm de ceea ce ne rănesște. Suferința aduce multă răsplată, inclusiv empatie, originalitate, capacitatea de a te identifica cu oamenii și autenticitate.”

Titlul original: ”Memoirs of a Geisha”

An apariție: 2019

Editura: Humanitas Fiction

Colectia: Raftul Denisei

Număr pagini: 504

Traducător: Oana Cristescu

”Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi inițiată în artele gheișelor (dansul, actoria, conversația spumoasă). Ritualurile seducției sunt nenumărate și surprinzătoare, într-o lume al cărei eșafodaj se sprijină uneori pe culorile unui kimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginității unei adolescente (mizuage) sau pe țeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheișă, întâlnește iubirea, însă în calea împlinirii acesteia înfruntă piedici și rivale nenumărate, printre care vestita gheișă Hatsumomo. Sub îndrumarea înțeleptei Mameha, Sayuri ajunge să stăpânească destine, să dețină secrete și să construiască un imperiu al erotismului ritualic. Fără să destrame misterul țesut în jurul celor mai invidiate femei ale Japoniei, ci doar stârnind curiozitatea cititorului, romanul ne aduce în fața ochilor imaginea panoramică a unui Kyoto care, dintr-un ”buzunar” al lumii închistat în tradiții, se transformă treptat în orașul cosmopolit de astăzi, martor al unei șocante reinventări a femeii – spectacol.”

Am citit ”Memoriile unei gheișe” când eram prin clasa a XI-a sau a XII-a, nu mai știu exact, la vremea respectivă o împrumutasem de la o colegă de clasă și țin minte că m-a impresionat foarte mult, încât mi-am păstrat gândul de a o avea și eu, ca s-o pot reciti când vrea sufletul meu. Cu ajutorul persoanelor minuntate de la Târgul Cărții am reușit să o aduc în biblioteca mea, pe această cale țin să le mulțumesc din tot sufletul, dacă și voi vi-o doriți la fel de tare ca și mine, o puteți găsi aici 😊. Astfel, am avut posibilitatea de a o reciti și am constatat cât de multe detalii am uitat și cât de fascinant este acest personaj ”gheișa”.

Chiyo este o fată sărmană, ce locuiește împreună cu părinții săi și sora sa Satsu în Yoroido. Tatăl ei este pescar și astfel își câștigă venitul, reușind să întrețină familia pe cât posibil, până când soția sa se îmbolnăvește foarte rău și singura soluție este să-și vândă fetele…ceea ce mi s-a părut extrem de dureros, tu, ca părinte să fii nevoit să renunți la bucuria sufletului tău pentru că nu mai ai posibilitatea de a le oferi cele necesare. Drumurile lui Chiyo și al lui Satsu se despart brusc, după ce sunt luate din sânul familiei, fiecare fiind vândută unei alte case. Chiyo ajunge într-o okiya pentru a fi inițiată în arta gheișelor, pe când Satsu…rămâne să aflați voi… Până să devină gheișă, viața lui Chiyo a fost plină de nedreptăți, a fost slujnică în casa care a cumpărat-o sau mai bine spus, sclavă, pentru că muncile ce trebuia să le facă erau foarte multe și mâncarea era destul de precară, clar stăpânii nu se gândeau la bunăstarea slujnicelor, ci la exploatarea acestora. A fost de multe ori pedepsită pentru lucruri ce nu le-a făcut, însă neputând să le dovedească, trebuia să suporte pedeapsa…așa eram de frustrată în acele momente și așa niște nervi aveam, că-mi venea să dau cu cartea de toate cele, doar să mă descarc. Responsabilă pentru unele nedreptăți aduse lui Chiyo era și Hatsumomo, o vestită gheișă, ce o învidia pe biata fată și mereu îi punea gând rău, doar ca să o nenorocească și să nu poată deveni gheișă, m-am gândit eu că de teamă să nu-i fure faima…oricum, cineva e acolo sus și le vede pe toate, le aranjează așa cum trebuie… O fărâmă de speranță că totul va fii bine apare atunci când Chiyo ajunge pe mâna Mamehei, o altă gheișă, mult mai înțeleaptă, ce o îndrumă în arta gheișelor, iar de aici…cartea m-a uns pe suflet și mi-a răsfățat imaginile create în minte cu ajutorul descrierilor, de nici nu știu cum să vă explic.

Chiyo suferă foarte multe transformări și dintr-o fată simplă de pescar, devine o femeie căutată și apreciată, mai ales datorită frumseții ei deosebite. Ajunge să cunoască și iubirea, să-i simtă fiorii, însă are parte și de bețe în roate, de parcă nu-i fusese suficient cât a tras cu chinurile în okiya, însă nu am să vă dezvălui cum evoluează situația. Cert este, că a suferit enorm de mult Chiyo, încă de când a fost vândută de tatăl ei și a avut parte de multe nedreptăți, ce pe mine mă frustrau maxim și mă iritau atât de tare, că-mi venea să intru în carte și să le agăț în cui pe acele persoane ce o necăjeau atât de mult. Descoperă și prietenia, se bucură de ea atât cât îi este permis, dar cunoaște și bunătatea o dată ce Mameha intră în viața ei. După atâtea ploi, mai răsare și soarele…

Probabil țineți minte că v-am tot spus că nu sunt fană a descrierilor lungi și încărcate, însă tocmai descrierile fac această carte și mai fascinantă. M-am pierdut în acea lume a gheișelor, am aflat care este semnificația obiului, cum sunt deosebite femeile în funcție de cum poartă obiul, dar și de vestimentație, m-am delectat cu tesăturile din care erau create chimonourile și m-am mirat de puterea gheișelor de a purta pe ele atâta material (chimonourile aveau metri de țesătură, ce se rula într-un anume fel…), ca să nu mai spun de papucii pe care erau nevoite să-i poarte…eu, personal, nu cred că aș fi fost în stare și-mi rupeam gâtul de vreo câteva ori, sunt mai împiedicată de felul meu…, până și coafura reprezenta ceva, îți transmitea poziția acelei femei ce o purta, ca să nu mai spun de machiaj. Pe lângă toate acestea, ele erau învățate cum să stăpânească arta dansului, a cântatului, a ceaiului și multe altele…o reală încântare pentru mine, să descopăr secretele din spatele unei gheișe.

Toate sentimentele m-au încercat citind această carte și mi-am reamintit de ce mi-a rămas în gând și în suflet, de ce nu mă încălzea filmul la fel de mult pe cum o făcea cartea, deși filmul a reușit să-mi creeze o imagine mult mai bună asupra aspectului gheișelor…una este când citești despre ele și alta este când le vezi transformarea, din femeie simplă într-o artistă. Chiar mi-aș dori să văd și în viața reală o gheișă, ar fi o experiență unică și de neuitat, întrucât ele mi-au demonstrat că este nevoie de o tărie de fier și de multe sacrifii pentru a fi o gheișă respectată și să nu fi asociată cu femeile ușoare. Concepțiile sunt foarte diferite, mulți asociază gheișa cu prostituata, însă sunt foarte diferite.

”Memoriile unei gheișe” a fost, este și va rămâne una dintre cele mai bune cărți citite de mine vreodată și sufletul îmi zâmbește de bucurie că am reușit să o am în bibliotecă. Este o carte complexă, ce prezintă o lume total ascunsă nouă, cuprinde și o fărâmă de adevăr, dar și istorie…o adevărată plăcere să te pierzi în acea lume încărcată de erotism și rafinament. Dacă nu ați citit-o până acum, nu știți ce pierdeți…

”Ne trăim viața ca apa care curge la vale, mergând într-o direcție până ne izbim de ceva care ne forțează să găsim un nou curs.”

”Mi-am dat seama că noi – fluturele și cu mine – suntem două extreme. Existența mea era instabilă ca un râu, preschimbându-se în toate felurile; insecta însă era ca o piatră, complet neschimbată.”

”Nu era important să devii gheișă, ci să fii gheișă. Să devii gheișă…nu reprezenta un scop în viață. Dar să fii gheișă…vedeam acum acest lucru ca pe o treaptă către altceva.”

”O pisică e fericită atâta timp cât zace la soare, fără alte pisici în jur. Dar dacă își dă seama că altcineva se învârte în jurul castronului ei cu mâncare…”

”În viață poticnelile sunt o greșeală. Trebuie să înveți să găsești locul și timpul potrivit fiecărui lucru. Șoarecele care vrea să păcălească pisica nu se repede afară din gaura lui când îi vine cheful.”

”Noi, oamenii, suntem numai o părticică din ceva mult mai cuprinzător. Mergând, putem strivi un gândac sau putem crea un curent de aer care să facă o gâză să ajungă într-un loc unde altfel n-ar fi ajuns. Iar dacă ne gândim la același exemplu, dar cu noi în rol de insectă și universul în rolul nostru, devine limpede că suntem zilnic afectați de forțe asupra cărora nu avem mai mult control decât are bietul gândac asupra piciorului uriaș care-l calcă. Ce putem face? Trebuie să folosim orice metodă pentru a înțelege mișcările universului și a ne plănui faptele în așa fel încât să nu luptăm contra curentului, ci să ne lăsăm ajutați de el.”

”Lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val care se ridică din ocean. Oricare ar fi chinurile și triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curând se împrăștie toate, ca tușul prea subțire pe hârtie.”

Titlul original: ”The Roses Of May”

Data apariției: 2019

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Număr de pagini: 304

Traducere din limba engleză de Cristina Nemerovschi

”La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori.

Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal, cu ani în urmă. Acum, ea și mama ei își schimbă locuința la câteva luni, căutând un nou început. Când ea se va nimeri în calea criminalului, vânătoarea va deveni inevitabilă, imposibil de amânat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorința ei disperată de a avea o finalitate pentru trauma suferită o va face să-și riște viața?”

M-am apucat de ”Trandafirii de mai” la scurt timp după ce am finalizat ”Grădina cu Fluturi”, mă prinsese febra thrillerelor, dar nici nu mai vroiam să dorm nopțile…glumesc, doar că nu mai avea stare și chiar eram curioasă în privința volumul doi. După ce l-a citit Roxi (recenzia ei o găsiți aici), mi-a țâțâit fundul să-l descopăr și eu, doar nu degeaba m-a bătut la cap cu seria asta 😊.

La câteva luni după explozia din Grădină ce a ajutat Fluturii să evadeze din acel infern, polițiștii Victor, Eddison și Ramirez încă păstrează legătura cu Fluturii și le ajută să se adapteze la libertate. Totodată, cu aceste luni trecute, vine și primăvara, deci crește posibilitatea unui nou caz de crimă a unei fete tinere, al cărei cadavru va fi părăsit într-o biserică, înconjurat de flori. Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal în urmă cu 5 ani, iar acest anotimp este unul dureos atât pentru ea, cât și pentru mama sa, Deshani, le trezește atât de multe amintiri…În acești 5 ani și-au schimbat locuința de câteva ori, căutând un nou început, însă, se pare că trecutul le urmărește. Cum vor face față situației și dacă va fi prins criminalul rămâne să aflați voi 😉, cartea o găsiți pe site-ul aici😊.

Mă așteptam la un nou volum care să mă cutremure precum primul volum al seriei ”Colecșionarul”, însă am rămas uluită de motivile ce stăteau în spatele crimelor. Nu vă pot detalia, că ar fi spoiler și nu vreau, aș strica farmecul total al cărții. M-am bucurat enorm că m-am reîntâlnit cu cei trei polițisti, dar și cu o parte din Fluturi, exact cei care-mi erau mie dragi și mi-au rămas la suflet, dar și plăcut surpinsă de cum a evoluat relația lor și unde era situat locul Priyei.

Priya era doar o fată de 12 ani când s-a întâlnit pentru prima dată cu polițiștii, însă de la acea vârstă a știut să se impună și să spună lucrurilor pe nume, astfel câștigând apecierea celor trei și rămânând în relații strânse. A da, să nu uit să vă vorbesc puțin și de Deshani, mama Priyei…femeia asta este o fiară, vă jur, capabilă să intimideze orice bărbat indiferent de statut, mereu sigură de ea și cu ironia la înaintare, dar și cu replicile tăioase. Chiar dacă și-a pierdut fiica cea mare, nu se transformă într-o mamă posesivă și foarte protectivă, ci îi oferă Priyei libertatea de care are nevoie, ceea ce demonstrează cât de puternică este…așa ca ea vreau să fiu și eu cnd voi deveni mamă, o leoaică, dar nu una extrem de grijulie. Am apreciat-o enorm pe Deshani și am avut foarte multe de băgat la cap din acțiunile ei…durerea chiar dacă te doboară, te face de două ori mai puternic, asta mi-a demonstrat Deshani. Iar Priya a avut un exemplu pe măsură și a devenit cine a trebuit, respectaă și impunătoare, deși este doar o adolescentă.

”Trandafirii de mai” am parcurs-o cu sufletul la gură, dar și cu o furie de nedescris, mai ales când nimeream subcapitolele din perspectiva criminalului, așa-i puteam afla gândurile și realizam cât de nesănătoase erau. Subcapitolele din perspectiva Priyei au fost cele care mi-au adus un zâmbet pe buze, dar și cele relatate la persoana a treia, unde își făceau apariția Eddison, Victor și Ramirez. Nu am dus lipsă de sentimente contradictorii: nervi întinși la maxim, neputință, dar și impulsul de a pocni pe careva, toate acestea combinate cu emoția evenimentelor…și vă spun sincer că am vărsat câteva lacrimi, a fost o lectură intensă și dură. Nici nu mă așteptam la altceva și m-am bucurat din suflet că nu am fost dezamăgită de acest volum, își merită toate laudele această serie. Dacă aceste două volume le-am parcurs într-un timp așa de scurt, cu siguranță la fel le voi parcurge și pe ultimile două. Am avut parte de răsturnări de situație, acte de curaj, dar și de iubire, câteodată duse la extrem, devotament, prietenie, dar și un criminal cu o minte bolnavă de-a dreptul ce se crede justițiar…un thriller excepțional și țin să mulțumesc editurii Herg Benet pentru ocazia de a-l descoperi, atât eu, cât și biblioteca mea suntem mai mult decât bucuroase să găzduim un asemenea exemplar 😊.

”Nu ar trebui să fim obligate să ne reparăm dacă nu vrem asta. Nu ar trebui să ni se ceară să fim puternice, curajoase, pline de speranță și alte căcaturi. Mama a avut dintotdeauna suficientă empatie ca să spună că e în regulă să nu fii bine. Nu suntem datori nimănui să fim bine tot timpul.”

”E liniștitor să constați că poți întoarce spatele în orice clipă și că ei te vor lăsa să îți vezi de drum. La fel de bine e când înțelegi că poți rămâne fiindcă așa vrei. Că ne este permis să avem asta. Ne este permis să fim fericite.”

”De ce un criminal care ucide mai rar este mai greu de prins? Modelul după care ucide se diluează și este mai greu de observat. Piesele – semnătură se pierd. Un criminal care o ia razna și ucide la nimereală, rapid, face mai multe greșeli. Un criminal calculat este mult mai atent. Cineva care ucide o singură dată pe an nu se grăbește, nu e disperat, nu-i predispus să o dea în bară. Un om răbdător nu-și face griji că ar putea fi prins.”

An apariție: 2019

Editura: Crizoteca

Număr pagini: 120

”Emil, un corporatist deziluzionat, eșuat la malul mării în căutare de răspunsuri la întrebări existențiale, este readus la realitate de evenimente ce-i sparg bula traiului fără griji pe care și-o plămădise în jurul oamenilor întâlniți pe plajă.

‘Valuri, nisip, urme’… O poveste despre alegerile făcute în viață, în dragoste și în… amintiri.”

La momentul când autorul mi-a propus să-mi trimită cartea, am fost super încântată de acest lucru, eram foarte entuziasmată de a descoperi un nou autor român, dar și de o nouă poveste, ca apoi să aud doar laude despre această carte, iar eu am devenit tot mai curioasă în privința ei. Deși aveam în plan să citesc alte cărți înainte ei (le setasem în funcție de priorități…așa se întâmplă când vrei să le citești pe toate…), am spus că este subțirică și merge repede, în două ore o dau gata, deci i-am dat întâietate și după două ore chiar a fost gata 😊.

Emil a fost un corporatist, ce și-a dat demisia de la job și a renunțat la viața în conservă de București în favoarea mării, sătul de tot și toate: de rutina jobului, dar și de relația sufocantă cu o femeie ce încearcă să-i dicteze viața, iar evadarea la mare a fost cea mai potrivită: avea toată libertata din lume, bere la discreție, nisip și valuri, dar și nelipsitele cuceriri de-o vară. Își trăiește viața după propriile reguli, nu mai vrea să urmeze tiparele pentru a se încadra în societate, își împune să nu se mai atașeze de nimeni, lucru ce nu-i prea reușește, mai ales când o întâlnește pe Ana, o femeie ce se află în concediu la mare împreună cu colegii de muncă, dar și persoanele cu care are contact zilnic: Marcel, Veteranu’ și doamna Mia. Fără să vrea, ajunge să se implice mai mult decât își dorește. Este mai atașat de străini decât este de propria familie, a preferat să-și evite părinții severi și fixiști, doar pentru a avea liniștea necesară. Povestea lui este redată cu dialoguri savuroase, autoironice, dar și monologuri încărcate cu umor, ceea ce a fost plăcut și mi-a dat o stare de bine. M-a trimis cu gândul la mare, să-mi afund degetele de la picioare în nisip, să aud valurile și să mă răsfăț cu briza mării, să mă deconectez de lume și să mă bucur de simplitate. Este o poveste simplă despre un bărbat simplu ce te determină să reflecți la ceea ce ai și la ceea ce-ți dorești, dacă se potrivesc cele două. Cum spuneam, am citit-o relativ repede, este scurtuță și ok…deși nu știu cum să o descriu, lejeră cred că este cel mai potrivit, iar după thrillerele citite anterior, a fost o relaxare pentru mine.

Având în vedere că citisem foarte multe păreri pozitive privind cartea, am avut așteptări mari, când am observat ce impresie lăsase cititorilor ce-i urmăresc pe Instagram și am fost cam dezamagită când am realizat că pe mine nu m-a impresionat cu nimic. Ca să mă fac înțeleasă, eu trebuie să simt cartea, să leg o conexiune cu povestea, să-mi transmită ceva, iar ”Valuri, nisip, urme” pentru mine a fost doar o altă carte citită, nu a reușit să-mi transmită nimic, să-mi intre pe sub piele. Povestea este simplă și de actualitate, întrucât sunt convinsă că suntem foarte mulți în situația lui Emil, însă nu cred că toți avem curajul său de a renunța la tot pentru un moment de liniște și de redescoperire. Este plăcută, ușoară și vorbește despre nevoia de libertate, redescoperirea sinelui, evadarea din cotidian, diferențele dintre generații și conflictele acestora, dar și despre iubire.

Mi se pare foarte potrivită pentru cei aflați la început de drum, iar aici mă refer la cei ce încă sunt în băncile școlii și nu sunt deciși ce și cum, să-și facă un rost în viață. Cartea te îndrumă și spune povestea noastră, a oamenilor și prezintă realitatea de zi cu zi, te determină să vezi lumea și într-un alt mod, iar pentru mine, deja călită de anii de muncă și ceva experiență în spate, am experimentat și munca de birou, știu ce presupune și de câtă putere este nevoie pentru a face față. Așa că, vi-o recomand, chiar dacă pe mine nu m-a atins cum mi-am dorit eu, însă este o carte actuală și chiar merită să-i aflați povestea lui Emil, o găsiți aici 😊.

Titlul original: ”The Butterfly Garden”

An apariției: 2018

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Număr de pagini: 304

Traducere din limba engleză de Cristina Nemerovschi

Lângă un conac impresionant se află o grădină.

În această grădină cresc flori luxuriante, arbori seculari și… o colecție de prețioși fluturi: tinere femei care au fost răpite și atent tatuate pentru a semăna cu noile lor nume date. Supraveghetor este Grădinarul, un bărbat aspru, delirant și întunecat, obsedat cu capturarea și păstrarea specimenelor sale atât de prețioase.

Atunci când este descoperită grădina, o supraviețuitoare este adusă pentru interogatoriu. Agenții FBI Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt însărcinați cu descurcarea ițelor unuia dintre cele mai lugubre cazuri din întreaga lor carieră. Însă fata, cunoscută doar sub numele de Maya, este ea însăși un puzzle care trebuie descifrat.

Pe măsură ce povestea ei avansează, aruncând lumină asupra vieții în Grădina cu Fluturi, Maya dezvăluie vechi dușmănii, noi izbăviri și faptele tulburătoare ale unui bărbat care nu pregetă cu nimic în a-și proteja propria sa versiune asupra frumuseții. Iar cu cât mai multe detalii ies la suprafață prin povestea fetei, cu atât mai mult agenții se gândesc la ce încă oare le mai ascunde ea…

Când am pornit cu gândul să încep ”Grădina cu Fluturi” i-am scris Roxanei și i-am spus: ”Băi, o să mă termine de ochi cartea asta, la ce scris mic are…”, la care ea îmi răspunde ”Lasă că o să te prindă și nu mai simți scrisul mic.” Și chiar așa a fost, după ce m-a prins povestea, am uitat de toate, nu am mai simțit niciun scris mic…însă ce am simțit cât am citit cartea, nu știu cum să vă descriu…și nici nu știu cum să încep această recenzie, ce să vă spun…până atunci, țin să le mulțumesc celor de la editura Herg Benet pentru acest exemplar, dar și Roxanei pentru că m-a zăpăcit de cap cu această carte și datorită ei am ajuns să-mi doresc s-o citesc. O găsiți și voi pe site-ul editurii aici 😊.

Fata cunoscută sub numele de Maya este una dintre supraviețuitoarele Grădinii și singura capabilă să ofere măcar un mic detaliu cu privire la aceasta. Este interogată de agenții Victor Hanoverian și Brandon Eddison, însă interogatoriul ei este unul dintre cele mai ciudate și mărturisirile unele dintre cele mai brutale. Ce m-a șocat a fost lejeritatea cu care a relatat evenimentele, chiar dacă acestea nu au fost cursive, ci relatate cum a considerat ea…a fost un adevărat puzzle și o mare provocare de a-l asambla. Grădinarul era un supraveghetor bolnav la cap, că numai sănătos nu era ce făcea el, sincer vă spun și nici nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie așa cum trebuie. Răpea fete cu vârste cuprinse între cincisprezece și șaptesprezece ani, le tatua pe spate o specie de fluture, mai exact aripile fluturilor, tatuajele fiind realizate până în cele mai mici detalii, iar odată tatuajul finalizat, le viola, astfel le transforma în proprietatea sa. După ce acest ”ritual” era îndeplinit, revenea la Fluturii lui de fiecare dată când simțea nevoia…dereglat la mansardă, jur. Ce poate să fie sănătos în toate acțiunile lui? Și ce era și mai șocant, era că lui i se părea ceva firesc ce făcea, ca și cum fetele acelea tatuate erau specii pe cale de dispariție și le imortalizezi într-un insectar…mi-a bubuit mintea, nu alta…

M-am cutremurat citind această carte și de multe ori înghițeam noduri, ca să nu mai spun că am și plâns, mai ales ultimile 30 de pagini ale cărți…m-au rupt, efectiv, mult mai mult decât m-a rupt pe parcurs. Am avut pagini care le-am recitit de două – trei ori, întrucât lacrimile nu-mi permiteau să citesc cum trebuie. Chiar și acum că vă scriu aceste rânduri, mă zburlesc toată pe mâini. De mult nu am mai fost încercată de atâtea sentimente în același timp, acum mă minunam la detaliile din mărturisile Mayei, ca în următoarea secundă să mă treacă toți fiorii la ce le supunea Grădinarul, să mă apuce o furie nebună, de-mi venea să dau cu cartea de toți pereții, ca apoi să zâmbesc la unele gesturi și chiar să râd…un amalgam de emoții ce nu pot fi descrise cum trebuie în cuvinte. În urma tuturor celor trăite în interiorul Grădinii, Fluturii au fost extrem de puternice și am fost mai mult decât impresionată de tăria lor, eu, una, cred că înebuneam instant, îmi pierdeam toată rațiunea și aia era…ceau și la gară. Dar nu și ele…deși au fost răpite, tatuate, violate, iar violul nu se întâmpla doar o dată, ci se repeta, rebotezate, astfel erau constrânse să-și uite numele anterior și să trăiască cu noul nume, au fost puternice, chiar și când una din Fluturi era nevoită să părăsească Grădina. Au știut cum să se ajute una pe cealaltă, să se sprijine, să-și facă șederea cât mai plăcută în acel infern, atât cât erau nevoite să trăiască acolo.

”Grădina cu Fluturi” a fost unul dintre cele mai cutremurătoare thrillere citite de mine anul acesta și fără doar și poate se va afla pe lista cu recomandări de la finalul anului. Am parcurs cartea cu genunchi la piept și ochii măriți, cu fiori prin corp și ochi înlăcrimăți, dar și furie și neputință, cu o stare de nestare, nu știu dacă mă înțelegeți. Cert este că mi-a dat daună acest volum și-mi va rămâne imprimat în minte pentru multă vreme de acum încolo…acum curiozitatea mea este stârnită de ”Trandafirii de mai”, dacă mă va da peste cap asemeni cărții ”Grădina cu Fluturi”…

”Ce ești tu nu este un nume, este o poveste, un trecut.”

”Dreptatea e ceva relativ, defectuos în cele mai multe cazuri, și în realitate nu se repară nimic.”

”Nu contează cât de bine te ascunzi, mereu va fi cineva care să te găsească.”

”Fluturii adevărați pot zbura departe, unde să nu fie prinși. Fluturii Grădinarului nu puteau decât să cadă, dar și asta foarte rar.”

”Să nu alegi nimic e tot o alegere. Neutralitatea e un concept, nu un fapt. Nimeni nu reușește să-și ducă viețile așa.”

”Iubirea e mai mult decât plăcere. Iubirea presupune să faci și…lucruri dificile.”

”Lașitatea este o stare naturală, dar în cele din urmă e o alegere.”

Titlul original: ”Just Kiss Me”

An apariție: 2017

Editura: ACT SI POLITON

Număr pagini: 299

Traducător: Alina Grozea

”Pentru Vivien au trecut câțiva ani de când nu îl mai văzuse pe Henry Whitley-Shuler. De pe vremea când era adolescentă și îți câștiga existența lucrând ca menajera. Iar el era fiul unei familii bogate, deloc genul de băiat care i s-ar fi potrivit lui Vivien.

Vivien și-a promis că va pleca din Charleston, va deveni vedetă de cinema și se va revanșa față de toate acele fete care râdeau de ea. A obținut ceea ce își dorea, chiar mai mult decât atât, dar de ce viața ei plină de farmec pare atât de banală?

Si Henry a reușit să cunoască succesul. Și-a creat un drum glorios pe Wall Street, până când un atac de cord l-a obligat să-și reorienteze viața profesională. Nu caută dragoste. Nici măcar aventură. Totuși de ce nu-i poate rezista unei femei ca Vivien?”

Cartea a fost un dar din partea celor de la Act și Politon, alături de o altă bookurie despre care am să vă vorbesc într-un articol viitor, și nu știam absolut nimic despre ea, nici descrierea nu o citisem, am ales să fiu surprinsă de poveste. Și chiar am fost surprinsă într-un mod plăcut…de așa surprize să tot ai parte 😊.

Vivien Leigh Rochet locuia împreună cu mama ei în casa – garaj din spatele unei locuințe în care se ocupau cu menajul ușor. Își dorea să devină vedetă de cinema când va fi mare, să fie faimoasă și să se răzbune pe toți cei care au făcut-o să sufere în copilărie. Dovadă clară stau confesiunile sale notate în jurnal, confesiuni ce pe mine m-au distrat copios și m-au determinat să o îndrăgesc foarte mult. Henry Whitley – Shuler locuia în casa în care Vivien se ocupa cu menajul, alături de mama sa și fratele său Spencer. Nu o putea suferi pe Vivien absolut deloc pentru că mereu își băga nasul unde nu-i fierbea oala și-i invada intimitatea de fiecare dată când el nu era acasă, ceea ce-l enerva maxim, însă lui Vivien îi dădea o satisfacție enormă. Nu aveau nimic în comun, el cu sânge albastru, ea o simplă menajeră, se puteau înghiți unul pe celălalt și drumurile lor se despart pentru o perioadă de timp. Fiecare cunoaște succesul din punct de vedere profesional, însă nu sunt îndepliniți complet , din punct de vedere personal, lucrurile stau diferit. Mâna destinului este jucată în așa fel încât drumurile lui Vivien și Henry se încrucișează după câțiva ani, dar cum va fi situația dintre ei rămâne să aflați voi 😉.

Am parcurs cartea într-o zi, au fost necesare doar câteva ore pentru a o finaliza, s-a citit foarte ușor și m-a distrat maxim. Am avut zâmbetul pe buze de la prima până la ultima pagină, mi-a dat o stare de bine și mi-a bucurat sufletul o așa frumoasă poveste de dragoste. Și cum nu este totul roz, am avut parte și de pasaje emoționante care m-au întristat. M-am pierdut între paginile cărții ”Taci și sărută-mă!” și a fost o reală încântare, mi-a dat o stare de bine și chiar aveam nevoie de o poveste de dragoste amuzantă. Volumul a fost încărcat de dovezi de iubire, replici umoristice, amintiri din copilărie, dar și secrete, toate aceastea au fost împletite foarte bine și mi-au făcut lectura ușoară, caldă și plăcută, iar dacă și vouă v-am trezit puțin interesul în privința ei, o găsiți aici 😊.

”Să încerci să-i urmărești gândurile era deseori ca și cum a-i încerca să privești zborul unui fluture. Un fluture minunat, care zboară din floare în floare.”

”Acel sărut începu delicat, ca o șoaptă de iubire. Era ca o aspirație ușoară și-o ațâțare a dorinței. Era o rază caldă de soare în cea mai neagră zi a vieții sale.”

 ”Era dorință și ardoare, prinse în capcana unei plase de păianjen și mai seducătoare decât tot farmecul, toți banii, și toată puterea din lume. Era seducția ce-i întărea sânii. Care-i smulgea suspine din plămâni și îi înfiora pieptul.”

”Gura lui o găsi pe a ei și o sărută lung și profund, un sărut încărcat cu toate emoțiile pe care le simțea înăuntrul lui. Cu tot ce nu putea spune. Teamă și dor.”

”Îl ura pentru că îi era dor de atingerea mâinilor lui, de fiorii pe care mângâierea lui i-i dădea pe șina spinării. Îl ura pentru căldura pieptului lui lipit de spatele ei în timp ce dormea. Îl ura pentru că în fiecare dimineață când se trezea avea încă inima rănită.”

”Tu ești soarele și mierea mea. Whisky-ul din ceai și tot ce-mi doresc de la viață.”