“Conacul bântuit” de Jonathan Stroud (recenzie)

Titlul original: “Lockwood & Co: The Screaming Staircase”

Editura: RAO

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 320

Traducere de Graal Soft SRL

De mai bine de cincizeci de ani, Marea Britanie este zguduită de o Problemă nemaiîntâlnită: noaptea, locuitorii săi sunt asaltaţi de Vizitatori nu tocmai prietenoşi, sosiţi dintr o altă lume. Nimeni nu ştie care este cauza acestor bântuiri, nici cum pot fi ele oprite. Anthony Lockwood, Lucy Carlyle şi George Cubbins, membrii Agenţiei Lockwood, îşi unesc fortele în lupta împotriva Vizitatorilor, înarmaţi cu un întreg arsenal, din care nu lipsesc săbiile, pilitura de fier, lanţurile sau… pliculeţele de ceai. Primul volum al seriei semnate de Jonathan Stroud este, cu siguranţă, o lectură palpitantă, care vă va ţine cu sufletul la gură şi cu luminile aprinse… până târziu în noapte.

„Conacul bântuit” este cartea care te va determina să te uiţi de două ori în urma ta, să îţi ciuleşti urechile foarte bine şi să îţi deschizi ochii şi mai bine, ca nu cumva să fi surprins…te va bântui. Nu am mai avut parte de aşa o lectură care să mă bage în sperieţi de foarte mult timp, să-mi fie teamă să stau singură în casă, pe întuneric. Lumea fantomelor chiar este interesantă şi m-am simţit precum un Ghostbuster parcurgând cartea alături de Lucy, Lockwood şi George. Un trio fantastic ce mi-a adus un zâmbet pe buze şi care m-au transformat într-o neînfricată.

Lucy Carlyle a devenit vânător de fantome la o vârstă fragedă, reuşind să aducă un venit considerabil în familia sa. Avea un Talent deosebit în a simţi şi asculta prezenţa fantomelor, dar şi sentimentele acestora. În urma unui eveniment neplăcut este nevoită să părăsească locul natal şi porneşte spre Londra, unde speră să se angajeze în domeniul în care a profesat. Este isteaţă şi descurcăreaţă, nu se teme să-şi asume riscuri…puţin necibzuită, aş îndrăzni să spun, dar când eşti copil, te crezi erou… Anthony Lockwood este un adolescent ce deţine Agenţia Lockwood şi este în căutarea unui nou coleg de muncă. Este inteligent şi impulsiv, tratează lucrurile cu superficialitate, posedă un simţ al umorului ieşit din comun şi asemeni lui Lucy, îşi asumă anumite riscuri ce-l poate pune în pericol atât pe el, cât şi pe cei din jurul său. George Cubbins este un tocilar şi l-am îndrăgit maxim, este rotofei şi iubeşte să se documenteze, cel mai mult timp îl petrece în bibliotecă, la Arhive, pentru a face cercetări amănunţite cu privire la cazurile acceptate de Agenţia Lockwood. Este colegul de serviciu al lui Lockwood, dar şi prietenul său. Are o pasiune pentru gogoşi şi ceai (ca şi mine, de altfel…), este foarte inteligent, judecă majotitatea lucrurilor la rece şi preferă să cunoască toate plusurile şi minusurile înainte de a se implica în misiune, îi place să fie pregătit complet şi nu este mare fan al riscurilor, precum ceilalte două personaje. Cei trei formează un trio excepţional şi mi-au amintit de trioul din „Harry Poter”. Sunt atât de diferiţi unul de celălalt, însă au atât de multe lucruri în comun.

Alături de ei am râs pe înfundate, au avut nişte replici de m-au binedispus instant, dar am trecut şi prin momente periculoase, cu fantomele nu e de joacă. Datorită lor am descoperit că fantomele sunt de mai multe feluri, printre care Umbre, Vânători, Metamorfi, Pândari, fiecare având un anumit grad de „răutate”, unele sunt mai blânde şi pot fi doborâte uşor, altele sunt extrem de periculoase şi dacă nu eşti pregătit corespunzător împotriva lor, îţi pot veni de hac. Am fost trup şi suflet implicată în cazurile Agenţiei Lockwood, însă cum mi-a zburlit părul pe ceafă şi m-a determinat să strâng cartea în mâini misiunea de la Combe Carey, nu m-a înfricoşat niciuna. La fiecare întâlnire cu Vizitatorii, indiferent de caz, mi-a fost teamă să stau cu lumina stinsă în casă, ca să vedeţi cum acţionează paranoia… I-am urmărit cu răsuflarea tăiată în misiunea lor la conacul bântuit , iar deznodământul m-a luat pe nepregătite, ceva total neaşteptat.

Fără doar şi poate acest prim volum din seria „Lockwood şi Asociaţii” este unul foarte bun, încărcat cu umor adolescentin, ce te determină să citeşti cartea cu zâmbetul pe buze, însă are şi numeroase scene de groază ce reuşesc să te captiveze încă de la primele pagini, dar să te bântuie până la ultima. Elementele supranaturale sunt descrise excelent şi mi-a amintit de emisiunile paranormale ce le urmăream în tinereţile mele, chiar au reuşit să mă înfricoşeze. Un prim volum promiţător şi mi-a stârnit curiozitatea în privinţa celui de-al doilea, atât în privinţa cazurilor ce vor fi investigate de membrii Agenţiei Lockwood, dar şi a evoluţiei personajelor.