• Titlu original: ”Where the Crawdads Sing”
• Anul apariției: 2019
• Editura: Pandora M
• Număr de pagini: 384
• Traducere de: Bogdan Perdivară

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii.
Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură.
Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens.
Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
”Acolo unde cânta racii” îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.

”Acolo unde cântă racii” a făcut vâlvă la book club-ul lui Reese Witherspoon anul trecut și de pe atunci tot mi-am zis că voi pune mâna pe ea. Minunea s-a înfăptuit cu o mică comandă online, unde am luat un exemplar pentru mine și unul pentru Roxi, nu se putea altfel. Ea fiind mai harnică, a citit cartea înaintea mea în urmă cu câteva luni și de atunci m-a tot zăpăcit de cap s-o citesc…da’ s-o citesc o dată, că nu știu ce pierd. Și chiar așa a fost…dacă nu se ținea de capul meu și nu mă vedeam că promit să citesc ”Acolo unde cântă racii” , nu cred că ajungeam la ea curând, deși mi-am dorit atât de mult să o am. Cum altfel să dai startul primăverii dacă nu alături de o carte pe măsură?

Kya Clark locuia în mlaștină cu familia sa, până nu de mult, când mămica a ales să-i părăsească și să nu mai privească în urmă. La scurt timp, au plecat alți trei membri ai familiei, ea rămânând cu tăticu’ și cu Jodie, fratele ei. Însă nici Jodie nu a mai stat mult alături de ei și a ales să părăsească mlaștina pentru a-și face un rost în viață. Astfel, Kya a rămas cu tăticu’, un părinte alcoolic, ce-și pierdea majoritatea timpului la jocurile de noroc. Fetița s-a văzut nevoită să se descurce singură, încercând să facă totul bine pentru a fi băgată în seamă de tăticu’, de a-i face pe plac acestuia, să fie bine, sperând că dacă se comportă cuviincios, mămica se va întoarce. Nu s-a întors însă, iar într-o zi și tăticu’ a plecat…La o vârstă fragedă, Kya a fost părăsită de familie și uitată în mlaștină.  Dar chiar și așa, copilă fiind, a reușit să se descurce pentru a se întreține, să-și asigure cele necesare pentru a supraviețui și a făcut o treabă excepțională…mlaștina era casa ei, pescărușii îi erau cei mai apropiați prieteni, uneori și confidenți. Devenind adolescentă, Kya a început să simtă nevoia unei apropieri, atâta izolare și singurătate nu este sănătoasă, iar o singură alegere îi transformă viața complet și îi face cunoștință cu neprevăzutul…

Sincer vă mărturisesc că această carte mi-a rupt inima-n mii de bucățele și cu greu am reușit s-o întregesc. Chiar de la începutul poveștii am avut inima frântă, Kya a avut parte de atâta durere, nedreaptă sincer, pentru că niciun copil nu merită să sufere cum a suferit ea. Trăind într-o familie abuzivă, apoi părăsită de cei dragi, ajungă să construiască un zid în jurul ei, să se izoleze de lume de teamă să nu fie din nou părăsită. A devenit o sălbatică doar pentru că a ales că trăiască în singurătate și a fost numită Fata Mlaștinii. Însă sub toate acele dureri și suferințe, Kya este o fată isteață, descurcăreață, cu o inimă bună, ce devine o femeie demnă de toată admirația, dornică de iubire, atât să ofere, cât să și primească, având în vedere că mereu a fost părăsită și această frică nu a părăsit-o nicicând….este o altfel de eroină, pe care ajungi s-o îndrăgești cu toată inima.

Am pus mult suflet citind ”Acolo unde cântă racii”, am avut lacrimi în ochi, m-a durut inima când vedeam de cât de multă tristețe are Kya parte în a sa viață, urmăream o mică fărâmă de speranță. L-aș fi luat pe tăticu’ de-o aripă și i-aș fi tras câteva bucăți, așa o ciudă am avut pe omul ăla, de nu vă pot explica, doar gândindu-mă la el, mă apucă nebuniile…Am trăit un amalgam de sentimente, ce n-am știut cum să le mai gestionez la un moment dat. Pe cât de tristă a fost povestea Kyei, pe atât a fost de puternică, îmi era greu să las cartea din mână, când dădeam peste un fragment ce-mi alimenta speranța, eram cea mai bucuroasă. ”Acolo unde cântă racii” a fost un roller – coster de emoții și m-a surprins cu o poveste emoționantă și tulburătoare, dar și cu un final ce m-a lovit în plin…m-a sucit cum a vrut el, dar și când mi-a dat lovitura, mi-a dat fatala, nu alta, mi-a explodat mintea și mi-a fost greu să cred asemenea deznodământ. M-a răsfățat cu detaliile naturii, dar și ale animalelor, acele descrieri au transformat această carte într-o capodoperă. Este de-a dreptul superbă și complexă și sper că v-am stârnit măcar puțin curiozitatea în privința ei.

”Să nu crezi că poezia-i numai pentru pâmpălai. Există poezie dulceagă de dragoste, da’ există și poezie amuzantă, multe chestii despre natură ori chiar despre război. Toată chestia-i să te facă să simți ceva.”

”Nimeni n-a ajuns vreodată să-și umple creierul cu totul. Cu toții suntem ca niște girafe care nu-și folosesc gâturile ca să ajungă la frunzele cele mai de sus.”

”Nu poți fugi de fiecare data când nu-ți convine. Uneori trebuie să discuți lucruri. Să le înfrunți.”

”Trecu un an. Singurătatea deveni tot mai cuprinzătoare decât putea îndura. Tânjea după vocea cuiva, după o prezență, după o atingere, dar și mai mult voia să-și apere inima. Lunile se scurseră, încă un an trecut. Și încă unul.”

”Dăduse o șansă iubirii; acum nu mai voia decât să umple spațiile goale. Să-și domolească singurătatea și să-și ușureze inima.”

”De multe ori, iubirea nu merge șnur. Dar și când dă greș, tot te conectează cu alții și, până la urmă, asta-i tot ce ai, legătura.”

”Femelele de licurici atrag masculii cu semnale mincinoase și-i mânâncă; femelele călugăriță își devorează propria parteneri. Insectele femele știu cum să se descurce cu iubiții.”

• Titlul original: ”Graffiti Girl (Graff Coeur)”
• An publicație: 2018
• Editura: Act și Politon
• Număr pagini: 288
• Traducere de Teodora Olenici

”Lena are douăzeci și trei de ani. Singura ei pasiune este graffiti-ul și a realizat deja fresce murale demne de atenție, sub pseudonimul LicuRici. Dar printre petreceri cu alcool și aventuri e o noapte, Lena nu mai suportă viața pe care o duce. Dintr-un impuls de moment, după ce renunță la studiile la Belle-Arte, pleacă pe urmele lui Caden, cel cu care avusese o relație pasională și pe care nu reușește să-l uite. Acesta plecase la Londra în urmă cu patru ani și nu îi explicase niciodată motivul plecării sale precipitate și nici nu o mai căutase de atunci. Acolo, Lena este întâmpinată de Anna, o veche prietenă, și de Ellen, sora geamănă a lui Caden. Când îl revede pe acesta din urmă, el nu mai seamănă deloc cu băiatul de care își amintea ea. Rebelul care o fascinase s-a transformat într-un bărbat de afaceri rece și distant, logodit cu o femeie cu maniere perfecte și care pare să trăiască într-o realitate numai de ea știută. Dar Lena nu intenționează să se dea bătută și va face tot ce-i stă în putere să-l recucerească…

Fanny Andre ne antrenează într-o poveste de dragoste în care două lumi se întâlnesc, se ciocnesc, se bulversează, se atrag și se resping.”

Nici nu știu cu ce să încep sau cum, dar cred că cel mai potrivit ar fi să vă spun că m-am îndrăgostit iremediabil de coperta cărții, o explozie de culori, iar titlul mi-a trezit interesul foarte mult. Mereu am fost fascinată de graffiti, aceste desene realizate de artiștii stradali reușeau să mă lase fără cuvinte, să transmită atât de multe printr-o artă mai puțin cunoscută și ilegală, se pare. Chiar și-n orașul unde locuiesc, atunci când se întâmplă să le întâlnesc, mă minunez minute-n șir, deși le consideram de multe ori acte de vandalism având în vedere că nu sunt permise. Pentru mine, care maximul în materie de desen sunt copacii, norii, soarele, V-ul reprezentând păsări, inimioare și steluțe, aceste graffiti sunt artă curată și toată stima pentru cei ce le realizează.

Lena, graffitista noastră, ne-a explicat în povestea sa, cum se realizează un astfel de desen, de ce este nevoie, cum trebuie să fie spray-urile, pulverizatoarele tuburilor de vopsea și multe altele, dar ne-a și vorbit despre povestea sa de dragoste ce s-a terminat brusc la vârsta de 19 ani. După patru ani de la finalizarea relației, Lena își propune să meargă la Londra să-l recucerească pe Caden, bad boy-ul cu suflet de poet, care i-a frânt inima în adolescență și pe care nu a reușit să-l uite după atâția ani. Însă lucrurile nu se întâmplă chiar așa cum a visat ea și este surprinsă de schimbări care-i pun bețe-n roate, dar îi dau și de gândit cu privire la decizia luată. Dacă va reuși să-l recucerească pe Caden și cum decurge viața ei la Londra, rămâne să aflați voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii Act și Politon aici 😊.

”Graffitista” este o poveste încărcată de culoare, emoții, fiori, frustrări, trădări, minciuni, secrete, dovezi de prietenie, legături de familie, vise, dar și scene erotice…toate acestea cuprinse în mai puțin de 300 de pagini și împletite între planul prezent și trecut. Lena își deschide sufletul în fața noastră și ne prinde în povestea ei fără să ne dăm seama, pe alocuri, este imposibil să nu te regăsești în personajul ei. Pornind de la povestea de dragoste adolescentină, ce-ți rămâne în gând și-n suflet, acea reală primă iubire ce-ți marchează viața, și până la realizarea visului mult râvnit, să devină o graffitistă de renume, iar arta ei să nu mai fie considerată un act de vandalism, ci o artă reală, care este realizată cu aceeași pasiune ca un tablou pictat de un artist de renume. Ne face cunoștință cu Anna, colega sa de apartament bisexuală, și Dane, colegul de apartament gay, cei trei formând unul dintre cele mai ciudate și amuzante triouri întâlnite de mine, cărora li se alătură și Ellen, sora geamănă a lui Caden, un fotomodel ce face parte dintr-o cu totul altă lume decât ”cei trei muschetari”, fiind învățată cu finețuri, nu cu simplitate, și deși face parte dintr-o lume diferită de a Lenei, este cea mai bună prietenă a ei. Toate bune și frumoase până aici cu prezentările, însă când apare Caden în peisaj, atunci apar și turbulențele…

Cred că v-am dezvăluit suficient, iar dacă v-am trezit măcar puțin interesul, m-aș bucura să citiți cartea. Este o poveste frumoasă ce împletește foarte bine atât de multe trăiri, indiferent de momentul când s-au petrecut evenimentele, poveste ce eu am descoperit-o cu un zâmbet tâmp pe față de la prima până la ultima pagină. Mulțumesc mult de tot, Act și Politon, pentru acest exemplar, a fost o reală bucurie să pot pătrunde puțin în lumea graffitiștilor, dar și să descopăr povestea Lenei 😊.

”Tocmai asta îmi plăcea mie la graffiti: mișcarea, evoluția constantă, concurența pe care o surescita. Talentul celorlalți te inspiră și te face să-ți dorești să te autodepășești, să trântești pe perete niște culori atât de vii încât orice s-ar opti să le admire. Viața stă-n loc pentru un scurt moment.”

”Te rog să nu te căsătorești cu mine. Te rog să nu mă iubești din tot sufletul, așa cum o fac eu, tot mai mult cu fiecare bătaie a inimii.”

”Indiferent de ce aș fi făcut, pieptul lui lipit de al meu mi-a oferit o alinare pe care nu mi-o doream. Persoana care-mi făcea rău nu putea fi și cea care-mi făcea bine, nu părea să aibă nicio logică. Oricum, cu el, nimic nu avea logică.”

”Mi-am amintit că nu mă ajută cu nimic să o urăsc. Nu-i reproșezi unei lebede că are mai mult farmec decât o rață, ci o ierți.”

Titlul original: ”The Bear and the Nightingale”

An apariție: 2018

Editura: YoungArt

Număr pagini: 300

Traducere din limba engleză de Cătălina Stanislav

În sălbăticia Rusiei, iarna pare că durează mai tot anul. Dar pe Vasilisa nu o deranjează frigul, şi după o zi petrecută afară, serile rămâne lângă foc, ascultând basmele doicii sale despre Împăratul Îngheţ, demonul zăpezii. La câţiva ani după ce mama Vasilisei moare, tatăl ei călătoreşte la Moscova, de unde se întoarce cu o nouă nevastă. O femeie cu credinţă în Dumnezeu, care le interzice tuturor să mai slujească spiritele casei şi datinile păgâne. Familia întreagă o ascultă, doar Vasya i se împotriveşte, hrănind în continuare spiritele ce sălăşluiesc în jurul căminului, simţind că dispariţia lor ar putea aduce cu sine necazuri mari. Şi, într-adevăr, recoltele devin tot mai slabe, rele de tot felul se abat asupra întregului sat, în vreme ce creaturi malefice apar tot mai aproape de casă. E timpul ca Vasya să-şi descopere adevăratele puteri.

”Ursul şi privighetoarea” e mai mult decât un basm – e o incursiune într-o lume în care o tânără fată se maturizează, îşi ascultă instinctul şi refuză să se supună „destinului femeilor”, într-o epocă în care acestea nu puteau decât să-şi slujească bărbatul şi gospodăria.

Mi-am dorit această carte de prima dată când am văzut-o pe bookstagram, mai ales la cei străini, era extrem de lăudată și mi-a trezit interesul foarte mult. Întâmplarea a făcut să merg și la Bookfest (asta a fost anul trecut) și să o zăresc la standul celor de la YoungArt, printre multe alte cârți tânjite, mi-am clătit ochii cu ea, am luat-o în brațe, am răsfoit-o, însă nu știu cum am făcut și în loc să o opresc în mână, am pus-o la loc 😐. Abia acasă am realizat că, de fapt, nu am și cartea, ci doar alte patru…Mda, mai fac și din astea și nu vă spun cât de necăjită am fost. Dar acum sunt extrem de bucuroasă, deoarece cu ajutorul celor de la Cartepedia am reușit să o aduc pe rafturile bibliotecii mele și vreau să le mulțumesc pentru că mi-au îndeplinit dorința de a o avea și a citi-o. Dacă și voi vi-o doriți, o puteți găsi aici 😊. 

Vasea este ultimul copil născut în familia lui Piotr Vladimirovici, venirea ei pe lume a cauzat moartea mamei sale. A crescut ascultând basme și de cei din familia sa, având grijă ca mereu să slujească spiritele casei, dar și să păstreze datinile familiei. Cât timp s-au îngrijit de aceste spirite, nu au cunoscut dificultăți, însă când Piotr Vladimirovici hotărăște să aducă o nouă femeie în casă, care să se ocupe de gospodărie și de copii săi, situația se schimbă radical. Țin să vă spun că nu am suportat-o absolut deloc pe Anna, noua soție a lui Piotr și mama vitregă a Vasyei, iar dacă ați citit cartea sau o veți citi, veți știi la ce mă refer. Femeie cu frică de Dumnezeu, Anna încearcă să se impună cât mai mult în noua familie și să-i transforme pe membrii acesteia în credincioși, însă Vasea nu împărtășește deloc aceste dorințe. Răzvrătirea ei îi crează foarte multe probleme și pentru acestea este pedepsită, ceea ce ar trebui să o potolească, însă are efect invers. Într-o lume în care femeia este bună doar pentru a naște prunci cât mai mulți și a se îngriji de gospodărie, să fie supusă bărbatului în totalitate, Vasea vrea să-și schimbe destinul. Dacă va reuși sau nu, rămâne să aflați voi 😉.

”Ursul și privighetoarea” m-a fascinat încă de la primele pagini, când m-a prins în relatarea basmelor, mi-a făcut cunoștință cu diverse spirite, fie bune sau rele. Am aflat ce rol are fiecare spirit și de ce este bine să te îngrijești de ele, poate va veni momentul când vei avea nevoie de ajutorul lor. M-a învăluit în umbre și m-a purtat pe un tărâm magic, de care cu greu m-am putut desprinde și m-a determinat să o urmez pe Vasea până la ultima pagină, să aflu cum i se va încheia povestea. Mă repet, nu am suportat-o deloc pe Anna, am avut momente când și Piotr mă necăjea maxim și așa-mi venea să-i trag două, având în vedere că era părintele ei, trebuia să o susțină pe Vasea și să o înțeleagă, nu să se arunce după femeia sa, să-i urmeze orbește deciziile. L-am îndrăgit pe Alioska, fratele mic al Vasyei, un năzdrăvan ca și ea, ce o iubea necondiționat, dar și pe Dunia, dădaca lor.

Pe cât de mult mi-am dorit această carte, pe atât de mult m-a încântat cu fiecare pagină, mi-am dat seama de ce a fost așa de laudată și eu, una, consider că-și merită toate laudele cu vârf și îndesat, a creat o lume de-a dreptul fantastică. Eu, oricum, sunt mare fan fantasy și de fiecare data când descopăr un nou roman din acest gen, îmi crește inima, nu alta. Să pot pătrunde într-o lume nouă, ireală chiar, să am alături o eroină de neuitat, clar va rezulta o aventură pe cinste. Finalul a fost pe măsură și, fără doar și poate, volumul următor va fi în forță, nu mă îndoiesc de acest lucru. Aștept cu nerăbdare să mă reîntâlnesc cu Vasea, dar și cu Împăratul Îngheț, am eu unele bănuieli și vreau să văd dacă mi se confirmă sau nu, așa că, YoungArt, hai cu traducerea pentru ”The Girl în the Tower.”

”Basmele sunt frumoase în nopțile de iarnă, nimic mai mult.”

”El i-a ridicat capul și și-a pus degetele în locul moale de sub maxilarul ei. Capul ei de învărtea. Mirosea a mosc și mied și cai. Mâna lui era foarte mare, în contrast cu spatele ei. Cealaltă mână a lui i-a alunecat peste umăr, sân și șold. Orice ar fi găsit, părea să-i facă plăcere. Cân i-a dat drumul, pieptul lui era agitat și nările i se mișcau ca ale unui armăsar. Vasea a stat nemișcată, înghițind în gol ca să-i treacă greața. S-a uitat în sus către fața lui. Sunt o iapă pentru el, a realizat dintr-o dată. Și dacă iapa nu cedează când îi pune hamurile, ei bine, o s-o omoare.”

”Sângele e un lucru. Văzul e altceva. Dar curajul – ăsta e cel mai rar dintre toate.”

An apariție: 2019

Editura: Mysterio

Număr pagini: 250

”Antonio Fognini, un chirurg cardiovascular de succes din Milano își scrie memoriile mânat de povestea cutremurătoare a vieții lui. Pe când era mai tânăr se îndrăgostise nebunește de Paola, contrar lumii, moralității și rolului tinerei, acela de pacientă. Acum a revenit în viața lui fiind internată de urgență și așteptând o nouă inimă. Lângă ea, noapte și zi, realizează că iubirea nu l-a părăsit niciodată. Pas cu pas, cei doi își reamintesc ce sufletele lor știau deja. Se iubesc. Dar zilele Paolei sunt numărate. Va reuși Antonio să își salveze marea iubire?

Descoperă romanul tulburător al unei vieți incredibile, povestite cu multă sensibilitate de chirurgul cardiovascular.”

Cartea am primit-o în dar din partea autoarei Ioana Dumitrăchescu, iar pe această cale țin să-i mulțumesc tare mult. Am văzut cartea în grupul ei și mi-a atras atenția din prima, atât titlul, cât și coperta, ca apoi să citesc diverse fragmente din carte, deci clar trebuia să o parcurg și eu cap – coadă, să aflu povestea completă a lui Antonio Fognini, chirurgul cardiovascular de succes din Milano.

Povestea sa a fost extrem de tulburătoare și mi-a demonstrat că și doctorii, indiferent de specializarea lor, sunt oameni, nu Dumnezeu, cum tindem toți să îi credem. Avem pretenția să facă minuni, să ne vindece de toate bolile posibile și să ne trateze doar pocnind din degete, însă nu e chiar așa. Da, multe lucruri țin de medici, dar și de noi, dar mai ales de Cel de Sus, iar când e să fie gata, păi e gata, nu are rost să te amăgești. Din destăinuirile sale mi-am dat seama că viața sa nu e deloc așa cum lasă impresia, era împlinit pe o parte și nefericit pe cealaltă…și totul și-a făcut-o cu mâna lui. Pe plan profesional era cel mai bun, căutat de foarte multă lume, însă pe plan sentimental…o epavă. Este căsătorit de câțiva ani cu iubita sa din adolescență, însă nu se simte deloc așa cum trebuie, iar când o pacientă își face apariția la cabinetul său, viața sa este complet dată peste cap. Atât de multe aș vrea să vă vorbesc, dar nu pot, este maximul ce vi-l dezvălui, va trebui să aflați voi, cartea o găsiți aici 😊.

Ce am simțit eu când am citit cartea, ei bine…am simțit de toate: emoție, iubire, frustrare, furie, amestecate în fel și chip. L-am judecat pe Antonio în unele acțiuni, am țipat la el, dar degeaba, că oricum nu mă auzea, în mintea mea i-am tras și niște palme, mă irita cu aroganța lui, aveam impresia că nu-i ajung nici cu prăjina la nas, dar l-am și înțeles când și-a pierdut mintea și a ales să se lase învăluit în fiorii iubirii, să uite de tot și toate pentru o clipă de fericire. Eu sunt de concepția că trebuie să trăiești momentul pentru că altul nu mai vine sau dacă vine, nu va mai fi la fel, clar, și asta m-a bucurat când observasem că și Antonio mai făcea. În multe alte situații aș fi procedat diferit de cum a ales el să facă, deși aș avea mai multă încredere în mine nu m-aș culca pe-o ureche și nici nu m-aș transforma într-o îngânfată, cum a făcut el, aș accepta și greșelile comise, cum spuneam, suntem oameni și nu putem dicta lucrurile, nici să le facem perfecte, nu suntem Dumnezeu să mânuim totul după bunul nostru plac. Pe cât de mult l-am judecat, pe atât de mult m-a întristat viața lui, mi-a tulburat sufletul și nu cred că aș fi fost capabilă să îndur toate câte a îndurat el, să pot merge mai departe după atâtea palme primate. Clar, te doboară și trebuie să-ți găsești tăria necesară de a merge mai departe, chiar și cu inima frântă.

Eu vă recomand din tot sufletul să descoperiți și voi povestea lui Antonio, veți avea parte de iubire adolescentină, pasiune pentru o meserie (în acest caz medicina), emoție, suferință, fiorii primei iubiri (adevărate), puțină nebunie, că fără nebunie nu se prea poate, dezamăgiri, toate împletite într-un mod armonios în planul prezent și trecut, ce te vor prinde în mrejele dezvăluirilor, te vei regăsi în unele din ele, vei fi pus în fața alegerilor, dar și a pierderilor…o poveste emoționantă ce-și va găsi loc în sufletul tău.

”Unde ajung bătăile de inimă prea rapide atunci când se pierd de tot? Le mai putem elucida? Există undeva un loc în care dragostea să nu doară?”

”Când iubirea decide să-și facă loc spre închisoarea vieții, cred că ia cu ea o parte din noi, din fiecare. O purtăm în suflet până la ultima respirație, iar atunci când ne ducem în partea cealaltă rămâne doar amintirea ei…Și suferința.”

”Un copil este o viață, un copil este un suflet, o trăire, o dragoste nemărginită. Un copil este darul suprem al lui Dumnezeu, care stă și ne verifică destinele. Unul nemilos, dar bun câteodată. Unul care azi îți dă tot ce ai nevoie și mâine îți ia acel lucru cu o viteză precipitată.”

”Iubirea nu are formă, este doar energie, vibrații întregi de energie, fluturi în stomac, dar fiindcă nu este altceva decât un amalgam de emoții, ne amăgim cu ea sau o trăim, bucuroși că face parte din ființa noastră.”

”Iubirea nu doare dacă este adevărată, dar uneori poate omorî.”

”Ea este medicina mea, drogul cu care mă îmbăt în fiecare noapte și în fiecare zi, gândul care nu piere și nu se distruge. Băutura cea mai răcoritoare. Acul care mă străpunge. Soarele care mă arde. Este totul și nimic în același timp! Este aerul și apa, pământul și focul. Este femeia pentru care aș ucide cu sânge rece pe oricine.”

”Dragostea se strecoară în tine, uneori în momente când nici nu te aștepți. Ți se bagă sub piele și precum un ac, te înțeapă atunci când vrei să o scoți, să o uiți sau să rămâi indiferent.”

Titlul original: ”The Waters and the Wild”

An aparitie: 2019

Editura: RAO

Număr pagini: 320

Traducere de Graal Soft

”Liniștea lumii lui Daniel Abend, un psihanalist de success din New York, se răsucește cu o sută optzeci de grade atunci când una dintre tinerele lui paciente se sinucide. Moartea fetei, explicate prin depresie și dependență de droguri, devine punctul de plecare al declinului protagonistului. Un șir de scrisori anonime, având ca leitmotiv un poem criptic, îl proiectează în trecut, unde se confruntă cu propriile greșeli pe care trebuie să le plătească. Moartea iubitei din tinerețe, un copil care se încăpățânează să vină pe lume, sfidându-și destinul, un preot bântuit de incertitudinea misiunii sale eclesiatice care, din executor testamentary, devine, fără să vrea, intrumentul unei justiții primare sunt elemente componente ale unei bombe mentale al cărei ceas ticăie în versuri și marchează momentul zero, cel al judecății.

Dacă răzbunarea se servește rece, ce poate fi mai potrivit decât să te folosești de sentimentele de vină ale victimei pentru a forța un deznodământ fatal?

Cercul se închide. Un gest disperat influențează destine, le aruncă într-un vârtej nebun care lasă în urmă, nu un teren neted, ci mormane de întrebări al căror răspuns nu va putea fi găsit niciodată.”

”Adâncuri sălbatice” a fost cu totul și cu totul un altfel de thriller de cum mă așteptam. Atât coperta, cât și titlul mi-au trezit interesul, iar declarația celor de la Daily Mail ”Un thriller psihologic cu puternic impact emoțional” mi-a aprins toate becurile. Așa că am pornit optimistă la drum, mai ales că în luna februarie am mai parcurs ceva thrillere foarte bune.

Psihanalistul Daniel Abend alege să se confeseze la trei ani după sinuciderea unei paciente de-a sale. Moartea acesteia, rezultată în urma dependenței de heroină și a depresiei, trezește la viață amintiri îngropate din trecutul psihanalistului. Confesiunea sa este una dintre cele mai neobișnuite, întrucât alege să se confezeze tocmai preotului care a oficializat ceremonia de înmormântare pentru pacienta sa și nu este oricum, și redactată și expediată prin poștă. Mărturia sa este încărcată de secrete și de minciuni, însă care este rolul părintelui Nelson Spurlock, rămâne să descoperiți voi 😉.

Chiar de la primele pagini mi-am spus că este o carte ciudată, multe mi se păreau că nu se leagă, iar trecerea de la persoana a treia la cea dintâi și tot așa, m-a bulversat complet. Ca să nu mai spun de firul poveștii, că ajunsesem într-un punct, la un moment dat, când nu mai reușeam să deosebesc adevărul de minciună și realitatea de ficțiune. Acțiunea este destul de lentă, ceea ce mi-a îngreunat lectura, aș putea să spun, fiind obișnuită ca în genul thriller să întâlnesc un ritm mai alert, să mă țină în priză. Chiar și așa, nu am abandonat cartea, eram curioasă de final, să văd dacă măcar legăturile ce am reușit să le fac, au vreo legătură și ceea ce credeam eu era real sau nu. Evident că nu mi s-a confirmat nimic și finalul a reușit să mă surpindă, abia la ultimile pagini a prins ceva formă și lectura mea, dar parcă a apărut și acel dinamism ce-l tot căutam. Ce nu am simțit însă, a fost zvâcul ală, care să-mi declanșeze ceva, orice ☹… Tenta psihologică nu a lipsit și chiar se simte, poate puțin prea mult pentru gustul meu în materie de thrillere, însă dacă sunteți fani ai thrillerelor psihologice, găsiți cartea aici.

An publicație: 2019

Editura: Bookzone

Număr pagini: 160

”Trăiește autentic – Lecții de fericire de la un psihoterapeut” este o carte care explică, într-o manieră prietenoasă și deschisă, ce este cu adevărat fericirea și cum să depășești obstacolele mentale care te împiedică să o trăiești. Mai mult decât atât, îți oferă instrumentele necesare pentru a te reconecta cu sinele tău autentic, pentru a descoperi cine ești cu adevărat și a deveni autorul poveștii tale de viață!
Nu îți vinde promisiuni și nici rețete miraculoase! Dar te ajută să conștientizezi fiecare aspect al vieții tale, să accepți ce nu poți schimba, să nu îți mai reprimi emoțiile și să îți asumi responsabilitatea pentru propria fericire.
Psihoterapeut Andreea Săvulescu te provoacă prin intermediul acestei cărți să treci de la simpla încercare de a supraviețui, la a trăi cu intensitate! Ești pregătit?

”Trăiește autentic” a făcut parte din coletul surpriză primit din partea celor de la Bookzone de Crăciun, alături de ”O iubire de Crăciun” (despre care am scris aici) și ”Slujba de la miezul nopții” (recenzia o găsiți aici), plus încă o carte despre care am să vă vorbesc zilele viitoare, însă am amânat-o până acum pentru că nu am simțit că este momentul ei încă. Am ales s-o citesc acum pentru că am simțit nevoia să schimb puțin genul și-mi era dor să mă încânt cu o nouă carte despre dezvoltare personală. Luna aceasta este deja a doua carte de dezvoltare personală ce o citesc, însă n-aș știi să vă spun dacă va mai urma una sau nu, am să mă surprind 😊.

”Trăiește autentic” este cartea ce trebuie citită de toată lumea pentru că ai foarte multe de învățat din ea. Parcurgând-o, am realizat că până în prezent, am întâlnit foarte multe din cele prezentate de Andreea, atât întâmplări, cât și trăiri, pe cât de multe am trăit, pe atât de multe mai am de descoperit, dar și cum să le gestionez. Atinge suficiente subiecte și ți le explică într-un limbaj cât mai uzual, de parcă ar fi o conversație între prietene, nu una psihoterapeut – pacient, cu toată franchețea din lume (o găsiți pe site-ul editurii aici 😊)

Totul pornește de la cum am fost crescuți, formați de către părinți și educați, dar și de modul cum gândim, acestea stau la baza fericirii sau nefericirii noastre. Dacă îți contruiești fericirea în funcție de ceilalți, fie persoane ce le admiri, tipicul femeii – fotomodel sau bărbatul musculos, sculptat, fără burtă sau mai știu eu ce, în funcție de persoana de alături cu care îți petreci viața de zi cu zi sau colegii de muncă, este posibil să fii extrem de dezamăgit și să contribui la nefericirea ta. Tu reprezinți cheia fericirii tale și doar tu hotărăști ce te face fericit, cum alegi să fii fericit și dacă vrei să trăiești fericit. Fiecare persoană e unică și prin comparația cu ceilalți, din punct de vedere fizic sau psihic, nu rezolvi nimic…trebuie să fim noi și să ne trăim viața cât mai unicat, fără a fi trași la xerox. Dacă pe X îl bucură y lucru, nu înseamnă că și pentru tine va avea același efect. Învață să te pui pe tine pe primul loc, să ții cont de fericirea ta, apoi de a celor din jurul tău.

Andreea Săvulescu îți vorbește despre componentele fericirii, care sunt acestea și cum să le activezi în cazul în care nu le cunoști sau nu le stăpânești complet, dar și despre obstacolele ce stau în calea fericirii și cum să le depășești. Va fi un plus pentru tine să descoperi această carte și chiar este foarte utilă, mai ales dacă ești la început de drum și acum te formezi. Te ajută să te dezvolți într-un mod armonios din punct de vedere psihic, să conștientizezi fiecare aspect al vieții tale și să te accepți, cu bune și rele. Suntem unici și așa trebuie să rămânem, nu este necesar să copiem pe nimeni…

”Viața trăită autentic este calea spre fericire. Iar fericirea nu este destinația, ci calea în sine. Ca să o experimentezi este necesar să devii conștient de viața ta, de tine, de puterea ta, să te accepți, să preiei controlul și să-ți asumi responsabilitatea pentru propria viață, să îți iei angajamentul și să adopți comportamente care îți vor aduce beneficii pe termen lung.”

”Una dintre căile către fericire constă în a învăța să fii fericit indiferent de ceea ce se întâmplă în jurul tău. Fericirea este o alegere pe care o facem atunci când decidem să ne concentrăm asupra lucrurilor care se găsesc în interiorul nostru. Lumea nu este perfectă, iar lucrurile nu vor fi niciodată aliniate în așa fel încât să fim complet mulțumiți, iar dacă îți refuzi fericirea în alte condiții decât acestea, nu vei ajunge să-i cunoști sensul.”

”Suferința este un rău necesar, pentru că doar atunci când ești în genunchi începi să îți dorești o viață mai bună. Suferința este un promotor al evoluției. Suferința te anunță că există o altă viață care te așteaptă să o trăiești, o viață în care există fericire, fericire pe care o meriți pe deplin. Momentul suferinței este momentul trezirii, acela în care îți auzi sufletul plângând după progres. Este momentul în care primești vestea că ești pregătit să trăiești expresia ta cea mai înaltă.”

”Viața este o experiență, o călătorie, iar tu alegi destinația. Viața este ca o bucată de plastilină pe care o poți modela așa cum dorești.”

”Uităm că frumusețea este, de fapt, punctul de întâlnire dintre ceea ce doare și ceea ce vindecă, dintre umbrele tragediilor și luminile bucuriei. Frumusețea constă în cicatrici. Cu toții avem cicatrici, atât la interior, cât și la exterior. Avem pistrui de la expunerea la soare, semne care declanșează trigger-uri emoționale, oare rupte și inimi frânte. Oricum s-ar manifesta cicatricile noatre, nu trebuie să ne simțim rușinați că le avem, pentru că ele au rolul de a ne înfrumuseța. Ele ne oferă unicitate.”

”Frumusețea nu se rezumă la a ajunge la măsura XS, la liftinguri faciale, injecții cu botox sau abdomen plat. Frumusețea este zâmbetul nostru interior, nativ, cel care persistă chiar și atunci când trecem prin momente dificile, dureroase, traumatizante.”

”Viața nu este mare filozofie. Este chiar simplă, doar că nouă ne place să o complicăm și să ne transformăm în propriul nostru dușman. Nu poți fi învins de nimeni în afară de propria persoană, încetează să te mai lupți cu tine, iubește-te și permite-ți să trăiești o viață plină de împliniri pentru că doar așa vei reuși să rămâi în picioare!”

Titlul original: ”Losing Hope”

Data publicării: 2018

Editura: Epica

Colecția: EpicLove

Număr pagini: 352

Traducere de Adrian Deliu

”Hopless. Fără speranță” a fost povestea lui Sky. Acum, în ”Speranța pierdută”, aflăm adevărul despre Dean Holder. Bântuită de amintirea fetiței pe care n-a putut s-o salveze dintr-o primejdie iminentă, viața lui Holder a fost umbrită de sentimente de vinovăție și de remușcări. N-a încetat niciodată s-o caute, convins fiind că găsirea ei îi va aduce împăcarea de care are nevoie ca să meargă mai departe. Dar nu bănuia câtă suferință avea să îndure din clipa în care aveau să reia legătura. În romanul de față, Holder dezvăluie felul cum evenimentele din copilăria lui Sky l-au afectat atât pe el, cât și pe familia lui, determinându-l să-și caute mântuirea prin salvarea ei. Dar numai iubind-o pe Sky poate începe să se vindece pe el însuși.

Cum v-am spus în recenzia de la ”Hopeless. Fără speranță.” (pe care o găsiți aici), am preferat să las câteva săptămâni distanță până la citirea acestea părți, am vrut să am cât de cât memoria mai liberă și să percep diferit volumul. Și foarte bine am făcut pentru că am simțit volumul acesta până în măduva oaselor. Chiar dacă știam povestea, tot am avut parte de fiori, emoții, frustrări, însă am și râs copios, clar este romanul meu preferat dintre cele două, poate și pentru că Holder este noul meu crush 😊.

Mi-a plăcut tare mult să aflu povestea și din perspectiva lui, a avut alte detalii ce nu au fost menționate în primul volum, mai ales cele care o priveau pe Les (le veți afla voi dacă citiți cartea, în cazul în care nu ați citit-o…). Am retrăit povestea alături de Holder, m-a durut sufletul și mi s-au adunat lacrimile-n ochi când îi citeam destăinuirile, i-am înțeles frământările, dar și sentimentul de vinovăție. Câtă putere se poate găsi într-un simplu băiețel? Ce poți face când se presupune că adulții au grijă de copii și trebuie să ai încredere în ei? Aveam împresia că evenimentele s-au petrecut total diferit de cum au fost în primul volum, însă a fost doar o impresie, povestea începând din alt punct, ce e drept. Și am ajuns la concluzia că sunt mai interesante cărțile în care povestea este redată din perspectiva personajului masculin, acestea fiind mai rare. Lasă impresia că sunt mult mai puternici din punct de vedere sentimental, că nu se lasă doborâți cu una, cu două, însă nu e chiar așa, sunt la fel de fragili ca și noi, femeile, și simt cu aceeasși intensitate, doar că diferă modul de exprimare.

”Speanța pierdută” m-a rupt în bucăți și mi-a frânt inima exact ca primul volum, însă fiind din perpectiva lui Holder, m-a zdruncinat mult mai tare. Am aflat despre relația cu sora lui, cât de puternică era legătura dintre ei și cât de mult a suferit când ea a făcut acea alegere, cu ce a trebuit să se înfrunte și cât de greu i-a fost să se obișnuiască fără prezența ei. Eu, una, aș înebunii dacă ar păți ceva fratele meu, sincer, nici nu vreau să mă gândesc. Mă mai enervează el și-mi vine să-i sparg fața câteodată, dar e al meu și asta se presupune că trebuie să facă frații, să se iubească și să se enerveze în același timp. Clar nu voi fi nicicând pregătită pentru un nou roman marca Colleen Hoover pentru că stilul de scriere te atinge, povestea e menită să te frângă, să te treacă prin toate stările posibile și imposibile. Am parcurs cartea în câteva ore, n-am avut pace până nu am ajuns șa final, deși eram terminată de ochi… dependență curată, nu alta.

Cert este că nu mă așteptam ca acest volum să mă scuture la fel ca primul având în vedere că este aceeași poveste, doar că din altă perspectivă, detaliile, de data aceasta au făcut diferența și m-au determinat să-l transform în favoritul meu. Deși mi-a rupt sufletul, mi l-a și uns, i-a oferit tratamentul necesar pentru vindecare. Colleen Hoover este fără doar și poate o autoare ce nu trebuie ratată și, Roxi, îți mulțumesc pentru că mi-ai dăruit cărțile ei, ești maximă, deja știi asta…dacă nu mi le dăruiai tu, cine știe când puneam eu mânuța pe ele…

”Să sfârșești cu totul, fără să știi ce urmează? Fără să știi dacă urmează ceva? Mai ușor e să duci în continuare o viață în care n-a rămas nici pic de viață decât să zici doar dă-o naibii și să pleci.”

”În următoarele câteva minute, ne pierdem complet în ceea ce pare să fie perfecțiunea în stare pură. Timpul s-a oprit complet și singurul meu gând, în timp ce ne sărutăm, e că asta e ceea ce-i salvează pe oameni. Momente ca astea, cu oameni ca ea, sunt ceea ce face să merite toate suferințele. Momente ca astea sunt cele care-i fac pe oameni să privească înainte și nu-mi vine să cred că le-am lăsat să-mi scape timp de o lună întreagă. Ea e mântuirea mea. Ea e Speranța mea. Și n-o să mă mai îndepărtez de ea niciodată.”

”Dar uneori nici măcar toată dragostea din lume a mamelor și a fraților nu e suficientă ca să scoată pe cineva din propriul coșmar. Trebuie doar să acceptăm faptul că lucrurile sunt așa cum sunt, iar toate remușcările și regretele din lume n-au cum să schimbe asta.”

Titlul original: ”Lady Smoke”

An apariție: 2019

Editura: Storia Books

Număr pagini: 464

Traducere de Anca Zaharia

”Lady Smoke”, continuarea romanului ”Prințesa de cenușă”, este un dark fantasy despre un tron furat cu violență și o fată care trebuie să lupte pentru a-l înapoia poporului ei.

Kaiserul a omorât-o pe mama Theodosiei, Regina de Foc, când Theo avea doar șase ani. A pus stăpânire pe țara ei și a ținut-o prizonieră, încoronând-o drept Prințesă de Cenușă – un animal de companie cu care să se joace și pe care să-l umilească vreme de zece ani. Dar s-a terminat. Kaiserul și-a considerat prizoniera slabă și lipsită de apărare. Nu și-a dat seama că o minte ascuțită este cea mai letală armă.

Theo nu mai poartă o coroană de cenușă. Și-a luat înapoi titlul de drept și un ostatic – pe prințul Soren. Dar poporul ei rămâne înrobit Kaiserului, iar ea e acum la mii de kilometri distanță de ei și de tronul său.

Pentru a recupera totul, va avea nevoie de o armată. Doar că, pentru a face rost de o armată, trebuie să aibă încredere în mătușa ei, temutul pirat Dragonsbane. Și conform lui Dragonsbane, o armată se poate obține doar dacă Theo se căsătorește. Ceva ce o regină astreană nu a făcut vreodată. Theo știe că libertatea vine cu un preț, dar e determinată să găsească o cale prin care să-și salveze țara fără să se piardă pe sine însăși.

Și uite că nu au trecut decât câteva zile până să pun mâna pe volumul doi al trilogiei și să-l citesc 😊. Sunt extrem de bucuroasă de acest lucru și țin să le mulțumesc celor de la Storia Books pentru că m-au fericit cu ”Lady Smoke”, nu cred că realizează entuziasmul meu, sufletul și-a dublat mărimea. Eram curioasă de evoluția Theodosiei, dar și a celorlalte personaje, însă cel mai mult îmi doream să aflu cum se va desfășura povestea. Mamă, și cum m-a izbit volumul ăsta, sper să-mi găsesc cuvintele potrivite să vă descriu, deși în mintea mea se luptă idei și multe altele.

Deci, Theo a evoluat enorm și acest lucru a putut să mă încânte maxim. Conștientă că este lipsită de putere și nu are absolut nimic, momentan depinde ce alții pentru a se ridica, nu renunță la gândul de a-și recupera casa și de a se întoarce la locul ce i-a fost răpit de Kaiser. Această dorință presupune enorm de multe riscuri, dar în primul rând presupune sacrificiu: căsătoria. La cei 16 ani ai săi, numai la căsătorie nu-i stă ei gândul și nici nu se vede în această ”relație”, având în vedere că ea are cu totul alte planuri. La îndrumarea temutului pirat Dragonbone, ce se dovedește a fi mătușa sa, Theo acceptă să-și sacrifice libertatea pentru poporul său și pentru a se putea întoarce acasă. Cum decurge povestea, rămâne să aflați voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊.

Vă mărturisesc cu mâna pe inimă că acest volum mi-a dat complet daună, a fost mult mai intens decât ”Prințesa de Cenușă” (despre care am scris aici), Kaiserul și-a pus amprenta pe Theo în cei 10 ani petrecuți ca și trofeul său, iar acest lucru l-am observat foarte repede. Era imposibil să nu rămână o mică urmă a acelui individ în dezvoltarea ei și nu numai, dar și celelalte personaje au evoluat și s-au impus așa cum trebuie. A fost un volum puternic, întrucât a avut parte de personaje puternice, determinate să lupte pentru bunăstarea lor, pentru casa lor și pentru a tăia răul de la rădăcină o dată pentru totdeauna. Am trăit povestea, m-a lovit cu o mulțime de răsturnări de situație, prefăcătorii duse la extrem doar pentru beneficii, până și crime ce nu erau necesare, dar care transmit diverse mesaje. Nu au lipsit nici trădările, când este în joc o coroană, nu se prea poate fără, lupta pentru bani, dar și adevărata prietenie, sentimente de iubire și multe altele. O continuare în forță, cu un personaj feminin badass, ce să mai…o continuare care are nevoie de traducerea celui de-al treilea volum cât mai repede posibil. Finalul m-a lăsat în pom, cu o mulțime de întrebări, dar niciun răspuns, așa că, Storia, fie-vă milă de sufletul meu și nu-l chinuiți prea tare cu așteptarea, ca mine sigur sunt mai mulți cititori…

”Pentru mine, tu ești acasă. Locul în care se întâmplă să fim este lipsit de importanță.”

”Frica le dă putere monștrilor. Nu mi-e frică de el; nu are această putere asupra mea. Nu o mai are.”

”Noi, femeile, trebuie să avem propriile arme în această lume, fie că sunt mințile noastre sau pumnii sau viclenia sau lacrimile.”

”Cuvintele nu înseamnă mare lucru; amândoi știm că oamenii nu au de ales când moartea vine să îi ia – am pierdut mult prea mulți oameni înainte de vreme. Dar e bine să te prefaci o clipă că ai avea control asupra morții.”

”Speranța este contagioasă. Când ai tu destulă, se răspândește în mod natural.”

”Nu se poate să mulțumesști pe toată lumea fără să te pierzi pe tine însuți.”