- Titlul original: “The City We Became”
- Autor: N.K. Jemisin
- Serie: “Mărețele orașe”
- Volum: I
- Editura: Nemira
- Colecţie: Armada
- An apariţie: 2020
- Număr pagini: 416
- Traducere de Ana-Veronica Mircea
Cinci newyorkezi trebuie să-și unească forțele ca să-și apere orașul.
Pentru că orice oraș este însuflețit. Unele suflete sunt străvechi ca miturile, altele sunt tinere și crude ca niște copii care se joacă. New Yorkul are șase.
Fiecare oraș are, totodată, și o parte întunecată. Un rău vechi, neliniștit zace sub pământ, amenințând să distrugă orașul, iar cei cinci protectori ai săi trebuie să facă echipă și să-l oprească, o dată pentru totdeauna.
Deci, cu mâna pe suflet vă spun că nu ştiu cum să încep această recenzie şi deşi am finalizat cartea în urmă cu câteva ore (până va apărea recenzia va mai dura puţin), nu ştiu exact cum să vă vorbesc despre ea, N.K. Jemisin are calitatea de a mă lăsa fără replică. Probabil ştiţi că am ajuns la această autoare datorită Cătălinei şi sunt foarte încântată că am mers pe mâna ei şi i-am acordat o şansă autoarei. Am realizat că prin stilul de scriere şi poveştile create reuşeşte să-mi facă mintea să explodeze şi asta în sensul bun, nu ştiu de unde îi vin ideile, dar pe mine m-a cucerit de la prima lectură, şi anume seria „Pământul sfărâmat”, publicată la Paladin. Deşi nu mă încântă foarte mult faptul că un autor are cărţile publicate la mai multe edituri, am început să trec peste acest lucru şi să mă bucur, pur şi simplu, de creaţie, chiar dacă mă zăpăceşte de cap…Aşa că, m-am bucurat asemeni unui copil când primeşte ceva nou atunci când am văzut că cei de la Editura Nemira au publicat un nouă carte de-a autoarei, iar circuitele mele deja erau activate şi dorinţa tot mai mare de a obţine şi acest volum. Chiar dacă am spus că nu voi mai începe serii noi pţnă nu închei cu cele deja începute, ei bine, nu pot să mă ţin de acest lucru şi pace, îmi place să mă torturez, se pare…Datorită celor de la Nemira am reuşit să obţin cartea într-un timp foarte scurt şi vreau să le mulţumesc pentru această oportunitate, au făcut un cititor extrem de fericit…
Dar să revin la „Oraşul care ne uneşte” şi să-mi las lamentările deoparte, acum începe partea cu adevărat grea pentru mine. Povestea ne poartă în oraşul New York, însă nu în oraşul din zilele noastre, ci într-un însufleţit, iar New York-ul are şase astfel de suflete. Aşa cum are o parte bună, are şi o parte întunecată, care ameninţă să distrugă oraşul, iar atunci intră în cadru personajele principale, districtele oraşului, în număr de cinci: Manhattan, Bronx, Brooklyn, Qeens şi Staten Island, care au menirea de a proteja oraşul, dar înainte de toate, trebuie să se alăture unul celuilalt pentru a putea avea succes în această sarcină. Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, mai ales că persoanele devenite districte nu se cunosc între ele, iar de aici începe adevărata distracţie…Pătrunde şi tu în această călătorie, permite-i lui Jemisin să-ţi explodeze gândurile, cum a făcut cu mine, volumul îl găseşti pe site-ul editurii Nemira aici.
Nu a fost genul de lectură în care să pătrund cu uşurinţă, din contră, m-a muncit puţin cam mult şi bine, sincer, dar acum că am ajuns la final, mă gândesc că a meritat fiecare pagină. Am fost foarte confuză la început, nu pricepeam mare lucru şi încercam să leg toate informaţii oferite, însă nu reuşeam mare lucru, aşa că mi-am spus că trebuie să am răbdare, că voi fi complet lămurită la momentul potrivit. Ei, dar şi când am fost lămurită, n-am mai lăsat cartea din mână, mintea mi s-a scurtcircuitat şi eram într-o alertă continuă. Povestea a luat o întorsătură la care nu m-am aşteptat şi de acolo înainte, a fost încărcată de neprevăzut, mai ales că şi aşa nu era uşoară misiunea personajelor. Îmi era greu să procesez toate detaliile oferite, să le diger să pot înţelege cât mai bine firul poveştii, dar a meritat fiecare pagină, cititorul rapid din mine s-a transformat în unul extrem de lent şi de analitic, tocmai în ideea de a nu-mi scăpa ceva. Mi-a bubuit mintea când deja se făcuse lumină completă în căpuşorul meu şi am rămas uluită de ce poveste a reuşit autoarea să creeze, pur şi simplu m-a şocat şi m-a lăsat fără cuvinte. După ce am încheiat volumul, a fost nevoie să stau câteva minute bune, să-mi trag sufletul şi să mă liniştesc, mai ales că ultimele 100 de pagini nici nu ştiam când au trecut, la cât de aprinsă le-am citit, atunci se activase cititorul rapid din mine, cred…
Fiecare personaj desemnat unui anumit district a fost creat în aşa fel încât să reprezinte cât mai bine zona atribuită, iar cu cât ajungeam să le cunosc mai bine, cu atât am rămas mai surprinsă. Nu aveau absolut nimic în comun, au fost alese aleatoriu, diferenţele dintre ei erau de la cer la pământ, însă au avut un singur scop comun: să salveze oraşul, iar această misiune le-a oferit alte opţiuni, să le spun aşa. Pe cât de ciudate au fost personajele, până am ajuns să le cunosc aşa cum trebuie, pe atât de mult le-am îndrăgit, au fost înzestrate cu umor şi sarcasm exact în dozele potrivite şi pe gustul meu, dar au avut şi poveşti dintre cele mai emoţionante, dureroase, încărcate de greutăţi, marginalizări şi nu numai…În ciuda tuturor dificultăţilor întâmpinate, au fost puternice şi determinate, nici nu mă aşteptam la altceva de la Jemisin, sincer…
Dacă nu aţi făcut până acum cunoştinţă cu scrierile autoarei, nu ştiu ce aşteptaţi, mai ales dacă sunteţi împătimiţi ai genului fantasy. Lumea creată de Jemisin este dea dreptul impresionantă şi vă va lăsa fără cuvinte, personajele sunt complexe, încărcate de bunătate şi mafelice, deopotrivă, iar povestea…este una nervoasă, dinamică, plină de suspans, dar şi emoţionantă. Nu ştiu cât de bine mi-a ieşit redarea tuturor impresiilor mele cu privire la această carte, am dat tot ce am putut, însă în mintea mea încă e vraişte. De acum, începe o nouă tortură, şi anume, aşteptarea volumul doi din trilogia „Măreţele oraşe” şi sper ca Nemira să nu mă lase să aştept prea mult…
„Nu-i vorba despre a fi în viaţă. (…) E vorba despre a trăi.”
„Marile oraşe sunt la fel ca orice creaturi vii: se nasc, se maturizează, se ofilesc şi mor la rândul lor.”
„Casa ta nu e acolo unde ţi-e inima; e oriunde simţi că vântul suflă aşa cum trebuie.”
„Zeii adevăraţi nu sunt aşa cum îi cred majoritatea dintre voi, creştinii. Zeii sunt oameni. Uneori morţi, alteori încă în viaţă, uneori n-au trăit niciodată (…). îndeplinesc nişte sarcini – aduc bogăţie, au grijă de oameni, se asigură că-n lume merge totul aşa cum trebuie. Se îndrăgostesc. Au copii. Luptă. Mor.”
„Un oraş nu e niciodată singur, nu cu adevărat – iar aceasta pare mult mai puţi solitar decât majoritatea. E mai degrabă ca o familie: alcătuit din mai multe părţi, care adesea se ceartă între ele, dar care la final, în faţa duşmanilor, se unesc şi se protejează reciproc. Trebuie să o facă, dacă nu vor să moară.”
„Lumea poate fi groaznică, dar nu suntem obligaţi să ne placă aşa cum e.”
Bookworm in a cozy corner 