“Obsesia” (2 volume) de Helene N. (recenzie)

• Titlul: “Obsesia”
• Autor: Helene N.
• Serie: “Obsesia”
• Volume: I şi II
• Editura: Bookzone
• An apariţie: 2021
• Număr pagini: 224 şi 296

Cum ai putea să te accepți așa cum ești când întreaga lume te judecă după aparențe? Esmay duce cea mai grea luptă: cu sine. Descoperă acum în cele două volume din „Obsesia” la ce sacrificii te poate supune nevoia de iubire!

Esmay ar fi putut schimba lumea cu forța ei dacă nu ar fi văzut în oglindă doar kilogramele în plus, ci și sufletul său. Dar fiecare poveste vine cu dificultățile sale, nu doar cu un sfârșit fericit.

Complexată de felul cum arăta, Esmay își dorea să fie acceptată. Să fie iubită. Să fie „normală”. Iar când l-a întâlnit pe Ewan, a crezut că a descoperit iubirea. A căutat frumosul în sufletul lui Ewan, fiind vrăjită de exteriorul său perfect. Dar a descoperit doar ziduri prea înalte, care nu o lăsau să-l vadă pe adevăratul Ewan. Iar adorația și disperarea de a fi iubită s-au transformat în obsesie. O obsesie care a rănit-o mai tare decât o făcuseră toți oamenii care o judecaseră după aparențe și care-i aruncaseră comentarii răutăcioase.

Esmay și-ar fi dorit să creadă că nu a pierdut totul. Ar fi vrut să plece, să lase totul în urmă și să nu se mai întoarcă niciodată. La doi ani după ce sufletul i-a fost rănit, aparențele s-au schimbat, însă obsesia din trecutul său încă o urmărește. Oare își va da seama la timp care este diferența dintre dragoste și obsesie?

Pe Ana am descoperit-o în urmă cu doi ani, prin intermediul titlului „Locul unde obişnuiai să mă iubeşti”, carte primită din partea ei şi despre care v-am vorbit puţin pe blog aici, iar anul trecut am avut ocazia de a citi primul volum al seriei „Obsesia” în format electronic, tot cam prin această perioadă. Planetele s-au aliniat în aşa fel încât, la distanţă de aproximativ un an, să citesc şi volumul doi, iar astăzi să vă împărtăşesc o parte din gândurile mele privind aceste două volume. Acestea au ajuns la mine prin intermediul celor de la Bookzone, m-au surpins zilele trecute cu un colet total neaşteptat şi nu vă pot exprima în cuvinte ce am simţit în momentul în care am văzut volumele, dar mai când le-am luat în mână. Dacă mă urmăriţi pe Instagram probabil mi-aţi văzut figura pe story, dacă nu, asta e, aţi pierdut-o, însă zâmbetul ce l-am avut întins pe chip la acel moment este de nedescris. Coperţile sunt de-a dreptul superbe şi le-am admirat minute bune, chiar şi acum când vă scriu aceste rânduri, arunc un ochi către ele şi mă minunez de cât sunt de frumoase…

Primul volum din “Obsesia” ne face cunoştinţă cu Esmay, o adolescentă ce se confruntă cu obezitatea, lipsa încrederii în sine şi astfel, devine batjocura tuturor celor din jurul său, chiar şi a fratelui ei, cel care se presupune că ar trebui să-i fie alături, mai ales că face parte din familia sa. Consolarea sa cea mai mare este mâncare şi în mâncare îşi îneacă toate frustrările…Singurul ei prieten adevărat este Kevin, o bombonică de băiat, de care eu am prins drag de la prima întâlnire şi mi-a ajuns la suflet, mereu îi ia apararea şi încearcă să o facă să se simtă bine, îi înfruntă pe ceilalţi fără teamă şi nu-i pasă deloc de ceea ce ar putea să creadă cei din jurul lor. L-am admirat foarte mult şi m-am bucurat pentru Esmay că are alături aşa un prieten. Când nu credea că viaţa ei poate fi mai dezastruoasă decât este deja, în cale îi apare Ewan, cel mai bun prieten al fratelui ei, până acum un băiat căruia nu i-a acordat nicio atenţie, dar care trezeşte în ea sentimente nebănuite până în prezent, iar de la acea întâlnire, viaţa lui Esmay se schimba şi ia o turnură total nebună…

În cel de-al doilea volum al seriei, ne reîntâlnim cu Esmay, la o distanţă de doi ani, o tânără schimbată fizic, dar nu şi-n interior. Încă se luptă cu demonii trecutului, aceştia nu-i dau pace şi singura soluţie pentru a-şi găsi liniştea este să-i înfrunte… Cum evoluează povestea ei de-a lungul celor două volume, eu vă îndrum să descoperiţi, titlurile le găsiţi pe site-ul editurii aici şi vă garantez că veţi da peste o poveste ce vă va obseda şi pe care cu greu o veţi putea lăsa din mână…

Am emptizat foarte mult cu Esmay, am înteles-o, mâncarea pare a fi refugiul cel mai potrivit atunci când nu reuseşti să te descarci de tot ce te apasă, lupta cu kilogramele în plus este foarte grea şi dacă eşti slab de caracter, te doboară…been there, done that…dar totodată, mă şi enerva când vedeam că se complăcea în acel fel şi nu dorea în niciun fel să se schimbe, să aducă o mică îmbunătăţire personalităţii sale, mai ales când îl avea pe Kevin alături. În ciuda tuturor defectelor pe care şi le cauta şi pe care le vedea, Esmay era inteligentă, cu un simţ al umorului foarte dezvoltat, dar avea şi un suflet frumos, deşi îl lăsa măcinat de îndoieli şi negativitate… M-am temut pentru ea când şi-a făcut apariţia Ewan, nu ştiam ce reacţie va avea şi cum va decide să acţiuneze, dreptate mare am avut să mă tem…situaţia a luat o întorsătură la care nu mă aşteptam şi m-a dat puţin peste cap, ce e drept. De la dragoste la obsesie nu este decât un pas mic, iar când ajungi să faci şi acel pas, e grav, întrucât nu mai gândeşti raţional şi depăşeşti limite ce nu ar trebui depăşite…

Volumul întâi m-a încântat foarte mult, deşi mi-aş fi dorit mai multe pagini, mi s-a părut mult prea scurt şi m-a lăsat cu numeroase întrebări, dar mi-a venit în ajutor volumul doi, mi-a răspuns la unele întrebări şi m-a lăsat cu altele, ca să nu mai spun că finalu m-a blocat, efectiv, şi nu mai ştiu ce să cred. Îmi formasem unele idei, însă tind să le abandonez, întrucât simt că nu sunt ceea ce trebuie şi mi le-am format total greşit. Ştiam că mă va surpinde volumul următor, însă nu mă aşteptam să mă ia complet pe nepregătite şi să mă lase în pom… În ce priveşte volumul doi, pot spune că am respirat paginile, chiar i-am spus Anei şi-n mesaje, nu ştiu când au trecut pagini, când am ajuns la final, ştiu doar că amorţisem pe canapea şi am devorat volumul în doar trei ore, ceea ce e un record şi pentru mine. Nu am putut să mă desprind de poveste nici măcar o clipă şi m-am întristat maxim când am ajuns la final… O să-mi rod unghile până se va lansa volumul trei, dar am să mă torturez cu frânturi din ce va mai posta Ana pe pagina ei de Instagram, o puteţi găsi şi voi aici.

Şi ca-n orice poveste, am avut personaje pe care le-am iubit, dar şi personaje pe care le-aş fi lăsat fără aer, doar aşa puţin…sau poate mai mult…Luke, deşi m-a enervat maxim în primul volum şi-mi venea să-I sparg faţa, am ajuns să-l iubesc în cel de-al doilea, să-l privesc cu alţi ochi şi să mă bucur pentru Esmay că are aşa un frate, chiar dacă în trecut nu a fost tocmai fratele perfect. Asher este iar un personaj de care am prins drag, însă nu ştiu de ce simt că îmi va frânge inima, sper să nu mă înşel, altfel voi suferi cumplit. Iar despre Sierra am numai cuvinte de laudă, o veţi descoperi în volumul doi, iar eu am rămas super încântată de cum a dezvoltat autoarea relaţia dintre ele, încurajarea şi spijinul pe care şi l-au oferit una alteia atunci când a fost nevoie. În ce priveşte personajele nesuferite, ei bine, unul care m-a călcat pe nervi maxim a fost Raissa, o fostă cea mai bună prietenă de-a lui Esmay, ce nu ezita să-i sară la gât cu fiecare ocazie şi s-o atace verbal; aşa aş fi luat-o de-o aripă şi aş fi desfiinţat-o…Nici pe Ewan nu pot să spun că l-am simţit tocmai sincer, dar am să văd cu ce mă va surpinde în volumul următor…

Cred că v-am împărtăşit suficiente şi sper eu că nu am spoiler-it nimic, am încercat să mă limitez cât mai mult posibil. “Obsesia” mi-a ajuns la suflet şi acolo va rămâne o bună perioadă de timp, autoarea a reuşit să creeze o poveste încărcată de frământări şi nesiguranţă, dar şi prietenie, susţinere, pe lângă acestea şi o iubire bolnavă, pe alocuri m-a ţinut şi-n suspans, m-a determinat să o urmăresc pe Esmay cu sufletul la gură şi totodată, mi-a intrat sub piele…

“Când dragostea trece limite, devine devotement, dar când devotamentul se duce pe căi greşite, devine obsesie.”

“(…) viaţa nu stă şi te priveşte cum te străduieşti, nu te ajută şi, cu siguranţă, nu îţi dă nimic care să te ajute. Ea doar îţi pune piedici şi te testează până când ajungi la epuizare.”

“Poţi realiza atât de multe lucruri într-o viaţă, dar fără dragoste nimic nu mai are nicio valoare. Ce rămâne în urma noastră? Ne transformăm în amintiri de iubire, nimic mai mult.”

“Durerea schimbă oameni. Le distruge sufletul, le smulge inima din piept şi îi transformă în recipient goale. Le fură încrederea, speranţa şi dragostea. Durerea le construieşte o barieră fix în faţa ochilor şi îi împiedică pe toţi ceilalţi să se mai apropie.”

“Viaţa te doboară de multe ori, însă toate obstacolele sunt doar nişte încercări prin care ni se dovedeşte că noi nu avem niciun control asupra ei. Suntem constant supuşi unor anumite limite, pentru a vedea cât putem suporta. Uneori, ni se pare că ajungem la capătul puterilor. În acele momente, suferim şi ne consumăm sufletul, dar toată durerea are şi ea o parte bună. Ne face să simţim, să ne dorim să depăşim toate piedicile şi să ne vindecăm. Şi după toată această perioadă în care ne adunăm rămăşiţele de pe jos, vine liniştea noastră sufletească. De cele mai multe ori este amestecată cu frici, neîncredere şi o doză mica de durere, dar natura omenească ne îndeamnă să mergem mai departe. Deşi cicatricile rămân, ca o dovadă supremă a suferinţei noastre, simţim că ne regăsim în final. Durerile se uită şi ajungem să ne dorim să o luăm de la capăt şi să fim fericiţi. Cel puşin, până când în viaţa noastră apare un alt obstacol. Partea bună este că a doua oară ar trebui să avem deja lecţia învăţată şi să îl putem îndepărta mult mai uşor.”

“Iubirea mi-a dat viaţă, iar lipsa ei m-a ucis, în timp ce durerea m-a schimbat. M-am risipit în timp şi m-am transformat în dor.”

“Oamenii nu sunt conştienţi de iubirea pe care le-o purtăm. Cu cât îi iubim mai mult, cu atât mai semnificativi devenim. Însă, când dragostea noastră începe să se stingă uşor în ignoranţa lor, abia atunci ei ne vor iubi cel mai mult.”

“Este frustrant, trist şi dureros când sufletul îţi este furat de cineva care nu are nevoie de el, iar lucrul ăsta m-a învăţat că viaţa este o secundă zbuciumată între două eternităţi. Poţi avea totul şi mâine, nimic. Viaţa este un complex de bucurii, de supărări, de realizări şi de înfrângeri.”

“Atunci când îţi pierzi încrederea în ei, o pierzi  şi pe cea în tine însuţi. Ajungi să nu te mai iubeşti, pentru că toţi ţi-au dovedit că nu există nimic de iubit la tine. Întreaga luptă se transformă într-un cerc vicios. Deşi oamenii nu te merită, nici tu nu îi meriţi pe ei. Îţi pierzi toate şansele de a te iubi şi de a mai fi iubit. Iar asta este dureros de tragic.”

“Iubirea chiar putea fi cea mai cumplită boală a sufletului.”

“Dacă ar exista numai bine în lume, oamenii ar fi superficiali. Nu ar mai aprecia viaţa şi lucrurile bune.”

“Oamenii nu mai sunt răbdători. În ziua de azi, ei doar vin şi pleacă, niciodată nu rămân prea mult în acelaşi loc. Nimeni nu-şi mai doreşte să lupte pentru fericire sau pentru dragoste. Ajungem să le căutăm în grabă şi să plecăm imediat ce nu le găsim. Dezamăgirile ne transformă în fiinţe atât de frivole. Amăgirile ne rămân adânc ascunse în suflet ca nişte funii invizibile şi ne opresc, împotriva voinţei noastre, să căutăm necunoscutul în continuare, ne opresc din a-l exploata, din a-l aprecia. Noi, oamenii, suntem nişte creaturi care se tem de neştiut. Ar trebui ca întotdeauna să alegem calea fericirii. Ar trebui să alegem doar acele motive care ne-ar putea face să ne iubim pe noi înşine mai mult.”