“Neadaptații magici” de Neil Patrick Harris (recenzie)

• Titlu original: “The Magic Misfits”
• Autor: Neil Patrick Harris
• Ilustrator: Lissy Marlin
• Serie: “The Magic Misfits”
• Volum: I
• Editura: Arthur
• Colecții/Serii: Orange Fantasy
• An apariție: septembrie
• Număr pagini: 247
• Traducător: Iulia Arsintescu

Ești curajos dacă citești cartea aceasta și nu te temi că s-ar putea să dispari, să te transformi în broască sau să ieși dintr-o pălărie metamorfozat în iepure pufos. Dar citește-o și o să înveți să faci trucuri magice care îi vor impresiona pe prietenii tăi.

Carter este un băiat care duce o viață dificilă. Două lucruri bune a deprins de la Sly, unchiul lui: dibăcia mâinilor și viteza. Acum reușește să facă numere de magie perfecte, și nu le folosește pentru a-i răni sau jefui pe alții. E nevoit să fugă de unchiul lui care îl are în custodie, și dă peste alte probleme, odată ajuns într-un parc de distracții, condus de un om malefic. Chiar dacă necazurile se înmulțesc, Carter învață că magia înseamnă mai mult decât să stăpânești niște tertipuri. Mai important, face această descoperire alături de noii săi prieteni.

De Neil Patrick Harris am auzit prima dată când l-am văzut jucând în filmele „The Smurfs”, unele dintre filmele la care aş fi capabilă să mă uit fără oprire şi să nu mă plictisesc. Aşa că am fost extrem de surprinsă, scroll-uind printre cărţile de copiii pe site-ul celor de la Cartepedia, să văd o carte publicată de actor. Am fost atrasă instant de copertă şi titlu, dar parcurgând descrierea, mi s-a trezit dorinţa de a afla şi mai multe privind povestea lui Carter şi să fac în aşa fel încât să o obţin cât mai repede. Mi-am activat magiile şi volumul a ajuns în mânuţele mele, mai mare bucuria, sincer…

În „Neadaptații magici” am făcut cunoştinţă cu Carter, un băieţel care şi-a pierdut părinţii în urma unui eveniment nefericit, ajungând în custodia unui unchi, fiind singura rudă de care se ştia, astfel fiind încredinţat acestuia. Unchiul Syl nu era o persoană cinstită şi nici capabilă că aibă grijă de sine, dar mai de un copil, însă singurul lucru benefic pe care Carter le-a învăţat de la unchiul său a fost cum să-şi mişte mâinile, să fie cât mai îndemânatice, dar şi rapide. Băieţelul nu se simte în siguranţă alături de unchiul său, nici viaţa pe care o duce cu acesta nu este lipsită de griji, aşa că decide să fugă de unchiul său fuga nu-i aduce nimic bun, întâmpină pericole, dar totodată învaţă şi cum trebuie folosită cu adevărat magia, şi nu numai.

De puţin timp am descoperit titlurile de la Arthur şi am realizat că sunt tot mai atrasă de ele, nu prea trece luna fără să citesc minim un titlu, ceea ce mă încântă enorm. Povestea lui Carter este una foarte tristă, dar în acelaşi timp, încărcată de bunătate, speranţă, frumuseţea prieteniei şi mai ales magie. Este captivantă şi emoţionantă, şi deşi este o carte pentru copiii, a reuşit să mă ţină în suspans, să mă determine să mă tem de câteva ori pentru viaţa lui Carter, neştiind pe ce drum o va lua, ce alegeri va face şi dacă sunt potrivite pentru el. În ciuda dificultăţilor de care a avut parte până când a luat decizia de a fugi de unchiul Syl, Carter a avut capul pe umeri, nu s-a lăsat ademenit de fapte necuviincioase, iar viaţa alături de unchiul său se pare că l-a învăţat să recunoască cu uşurinţă când ceva nu era tocmai potrivit pentru el. M-am bucurat de fiecare pagină şi-mi era imposibil să o pun deoparte, mai ales datorită paginilor în care erau prezentate diverse trucuri de magie. Am încercat şi eu, însă nu mi-a reuşit nimic, evident, dar am să mai exersez, repetiţia este mama învăţăturii, asta ştiu de când eram mică. Un alt plus al acestei cărţi au fost ilustraţiil…Doamne, că le-am privit de nenumărate ori şi-mi era atât de uşor să vizualizez fiecare personaj în parte, să-i observ trăsăturile, să-l citesc dacă este un personaj pozitiv sau negativ.

Probabil este ciudat să spun asta, dar mi-a dat un vibe de “Banda celor şase ciori”, doar că middle grade, nu ştiu dacă mă exprim coerent. Avem tot un grup de şase personaje, unul mai diferit decât celalălalt, însă nu avem perspective multiple, ci doar perspectiva lui Carter, povestea fiind redată la persoana întâi. În jurul lui se învârte povestea şi a fost o reală încântare să o descopăr. Cu uşurinţă am empatizat cu Carter, dar şi cu celelalte personaje, le-am îndrăgit mult şi sunt foarte curioasă unde îi va mai purta volumul doi, din ce am observant este în pregătire la Arthur.

“Neadaptații magici” este un middle grade încărcat de imaginaţie şi suspans, ce te poartă într-o cursă de sentimente şi te prinde în mrejele sale cu fiecare pagină parcursă, are personaje simpatice care-şi poartă propriile greutăţi aşa cum reuşesc ei mai bine. O poveste emoţionantă, ce te învaţă cum să îţi alegi persoanele în care să ai încredere, cum să fii sincer, în primul rând cu tine, apoi cu cei din jurul tău, cum să rişti, neştiind ce rezultat vei obţine, dar mai ales cum să devii dintr-un “neadaptat” un “adaptat”. Volumul îl găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici, am un sentiment că v-am convins, puţin acolo, să îi acordaţi o şansă…

„Magia poate însemna, pentru oameni diferiţi, lucruri diferite. Pentru unii, înseamnă să scoţi un iepure din joben sau să tai pe cineva în două cu fierestrăul şi apoi să-l lipeşti la loc (dacă ai noroc). Pentru alţii, e magică o zi răcoroasă de toamnă ori îmbrăţişarea blândă a cuiva drag. Pentru mine, pot fi magice o poveste, un joc, o ghicitoare sau o surpriză care mă lasă cu răsuflarea tăiată, încât să nu pot să zic nici mâlc.”

„Părerile sunt ca inimile. Toată lumea are câte una.”

„Magia adevăraţilor prieteni este că şi atunci când sunt departe, nu pot fi separaţi pentru multă vreme de ceea ce trăieşte în inima lor.”

„Magia înseamnă fericire. Înseamnă râs. Înseamnă să te facă să te simţi într-un anumit fel.”