“Furia Aurie” de Pierce Brown (recenzie)

• Titlul original: “Golden Son”
• Autor: Pierce Brown
• Serie: “Red Rising Saga”
• Volum: 2
• Editura: Paladin
• Colecţie: Paladin SCI-FI Masters
• An apariţie: 2016
• Număr pagini: 562
• Traducere din engleză de Iulia Pomagă

Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

Ştiam că nu sunt pregătită să continui cu al doilea volum al trilogiei, însă îmi doream enorm să aflu cum va evolua povestea lui Darrow, şi sincer, m-a năucit, n-am mai ştiut ce să mai cred şi nici ce speranţe să-mi mai fac în ce-l priveşte…acum încerc să-mi fac curaj pentru următorul volum, sper să mă adun cât mai repede şi să-l încep curând.  În “Furia Aurie” l-am întâlnit pe Darrow mai înaintat în vârstă, nu mai este adolescentul în vârstă de 16 ani, care se vede pus în faţa unor încercări brutale şi care nu ştie ce-l loveşte şi cum să mai acţioneze, ci este un tânăr în vârstă de 20 de ani, trecut prin multe lupte brutale, cu un bagaj mult prea mare pentru cât poate duce, dar şi nevoit să lupte pentru cel care i-a spânzurat soţia…În ciuda anilor care au trecut, dar şi ale piedicilor pe care a trebuit să le depăşească, Darrow a rămas acelaşi adolescent a cărei viaţă îi este încărcată de secrete, prins într-un război ce trage de el din toate părţile, fiind constrâns să aleagă o “tabără” şi să lupte pentru cee ace crede el că e corect. Cine îi sunt adevăraţi prietenii? Cine îi sunt duşmanii? În cine să mai aibă încredere când lumea este clădită pe minciună şi se hrăneşte cu minciună?…Descoperă în acest volum captivant, încărcat de neprevăzut şi mereu în alertă la tot pasul, ce decide Darrow să facă şi cum îi este schimbată viaţa…Găseşti volumul pe site-ul celor de la Editura Paladin aici.

Cum să vă vorbesc despre acest volum, când nici eu nu ştiu ce să mai cred şi ce să spun? N-am fost, nu sunt şi nici nu voi pregătită pentru ce a mai creat Pierce Brown în volumul următor al trilogiei, “Furia Aurie” m-a dat complet peste cap, dar şi un mare pumn în faţă, sincer…Mă gândeam că va fi la fel de bun ca primul volum, însă a fost mult mai bun, constant am fost cu sufletul la gură şi m-am temut pentru fiecare acţiune în care era implicat Darrow şi nu numai, mi-am spus că nu vreau să mă mai ataşez de personaje pentru că sigur voi suferi, dar chiar şi fără ataşament, atât cât am putut, tot am suferit. De ce trebuie, mereu, autorii să se joace cu sentimentele mele? Cu ce le-am greşit eu de sunt aşa malefici? Cu fiecare pagină parcursă, am stat cu sufletul la gură, luată pe nepregătite de tot ce m-a lovit şi m-a lovit să mă sature, îmi şi părea rău de Darrow că el trăieşte acele lucruri şi trebuie să le suporte, m-a cuprins şi pe mine furia şi aş fi vrut să împart câteva lovituri în stânga şi-n dreapta, să mă descarc de tot ce am acumulat de-a lungul lecturii.

Mereu când citesc o carte ce reuşeşte să mă prindă aşa cum trebuie în mrejele sale, îmi este cumplit de greu să îmi exprim sentimentele în ce o priveşte, iar “Furia Aurie” s-a jucat cu sentimentele mele aşa cum a vrut ea, nu a ţinut cont de compasiune, de o inimă frântă, de nimic…Dacă lui Darrow i-a fost data viaţa peste cap, s-a gândit să o dea şi pe a mea, că deh…să fim doi zăpăciţi, nu doar unul, să nu cumva Darrow să fie singur în toată nebunia aia. “Furia Roşie” mi s-a părut o carte extrem de bună, cu greu mi-am găsit cuvintele să vorbesc despre ea, recenzia ei a apărut la câteva săptămâni bune după ce am citit-o, o găsiţi pe blog aici dacă sunteţi curioşi, însă am zis ca pentru volumul de faţă să încerc să mă descarc de gânduri mult mai repede, sper că am şi reuşit puţin. “Furia Aurie” este mult mai bună decât primul volum, nu este de umplutură cum de întâmplă de obicei cu volumele de mijloc ale trilogiilor şi m-a prins într-o cursă de roller-coster, sincer…M-a lovit cu trădări din plin, toată încrederea ce am avut-o în anumite personaje s-a spulberat într-o clipă, nici nu am mai avut activate simţurile de a le recunoaşte, pur şi simplu am mers la risc şi am acordat încredere cui nu trebuia şi am fost surprinsă cum nu mă aşteptam, s-a jucat cu emoţiile şi nervii mei după bunul plac, îmi şi venea să dau cu cartea la un moment dat, când realizam câte nedreptăţi se întâmplă şi nimeni nu face nimic, am fost manipulată de nişte maestrii, că exact asta au fost, pentru că nu am reuşit să le ghicesc jocul nici măcar când am ajuns la finalul volumului. Am urmărit cum se leagă noi alianţe între persoane complet diferite, atât ca şi culoarea din care fac parte, dar şi ca personalitate, m-am înduioşat în faţa dovezilor de prietenie şi am turbat în faţa trădărilor, care n-au lipsit absolut deloc şi care veneau din partea cui nu te aşteptai. Cum e vorba aia, tineţi prietenii aproape, dar duşmani şi mai aproape…

Nu degeaba trilogia este numită a fi “fenomenală”, chiar este şi merită să-i acordaţi o şansă, dacă până acum nu aţi făcut-o. Eu nu mai stiu de câte ori am văzut-o recomandată şi acum înţeleg de ce este aşa ridicată în slăvi: acţiunea este alertă, povestea captivantă şi încărcată de numeroase răsturnări de situaţie, nu lipsesc trădările, manipularea, jocurile murdare, crimele, luptele brutale (ajungi să-ţi doreşti să înveţi şi tu mişcările de luptă), secretele, personaje puternice, dar şi cu două feţe, poate chiar mai multe, depinde de caz, însă are şi o parte frumoasă, aici vorbesc despre prietenie, familie, respect şi în special iubire…

“Se spune că un regat dezbinat nu poate să reziste. Dar nimeni nu spune ce se întâmplă cu o inimă.”

“Suntem cu toţii doar spirite rănite bâjbâind prin întuneric, încercând cu disperare să ne coasem la loc, să umplem găurile pe care le-au făcut în noi.”

“Oamenii înţelepţi citesc istorie, Pliniu. Oamenii puternici o fac.”

“Moartea cere moarte care cere moarte, întotdeauna mai multă moarte.”

“Şerpii nasc şerpi. (…) Şi ce fac şerpii, draga mea? Alunecă. Aşteaptă, cruzi şi cu sângele rece în iarbă, apoi muşcă.”

“Oamenii se pot schimba. Uneori trebuie să cadă. Alteori trebuie să sară.”

“Muritorii care fac planuri mor de o mie de ori. Noi, cei care ne supunem, murim doar o singură dată.”