Titlul original: ”The Reckoning”

An apariție: 2019

Editura: Rao

Număr pagini: 496

Traducere de Gabriel Stoica

Pete Banning este fiul preferat al oraşului Clanton – erou decorat în cel de-Al Doilea Război Mondial, exponent al unei familii importante din zonă, fermier de succes, tată, soţ şi totodată membru de vază al Bisericii Metodiste. El revine acasă din război, în orăşelul său natal din Mississippi, şi îl ucide pe predicatorul metodist al comunităţii aparent fără niciun motiv. După ce este condamnat, confruntându-se cu moartea prin spânzurare, respinge oferta guvernatorului de a-i fi comutată pedeapsa dacă îşi divulgă motivul şi singura sa declaraţie – în faţa şerifului, a avocaţilor săi, a judecătorului şi a familiei – rămâne „Nu am nimic de spus”. El pare să nu se teamă de moarte şi e gata să ia cu el în mormânt motivul secret al crimei comise.
Călătoria incitantă prin care ne însoţeşte John Grisham ne poartă din junglele din Filipine şi tranşeele războiului până în lumea plină de secrete a unui azil de boli mintale şi sălile de tribunal în care avocaţii încearcă disperaţi să îi salveze viaţa lui Pete Banning.

John Grisham este autorul al căror cărți mereu mi-am dorit să le descopăr, însă din nu știu ce motiv l-am evitat și m-am temut puțin, poate și pentru că a fost și încă este lăudat. Se pare că cei de la editura Rao au știut acest lucru și mi-ai dăruit un exemplar din ”Ziua răzbunării”, romanul fiind o provocare pentru mine, m-a ajutat să trec peste teama de Grisham (primul pas a fost mai greu, să obțin o carte de-a lui…). Știind că majoritatea cărților sale sunt în ediție de buzunar, a fost o surpriză să descopăr că romanul este în format hardcover, deci clar un volum complex și încărcat de evenimente.

Acțiunea romanului este împărțită în trei părți, fiecare parte vorbind despre o anumită perioadă din viața personajului principal Pete Banning. Prima parte îl prezintă pe Pete în prezent, fermier de succes, erou de război, dar și membru al Bisericii Metodiste. Din motive cunoscute doar de el, hotărăște să-l ucidă pe predicatorul Dexter Bell, iar pentru această crimă va fi judecat și condamnat fie la închisoare pe viață, fie la moarte pe scaunul electric. În cea de-a doua parte, ne întoarcem în trecut, unde îl descoperim pe Pete ca proaspăt absolvent al Academiei Militare West Point, dar aflăm și cum s-a cunoscut cu actuala sa soție, Liza Sweeney. Tot în această parte ne este relatată și perioada lui Pete petrecută în cel De-al Doilea Război Mondial, perioadă ce nu o voi detalia, întrucât nu cred că suntem străini de acea perioadă, plus de asta, trebuie să descoperiți si voi povestea… În cea de-a treia parte, secretele ies la iveală. Mi s-au confirmat pe ici, pe colo, mici bănuieli, dar tot am rămas surprinsă de deznodământul întâlnit în această parte.

Numărul personajelor este relativ mare, ceea ce mi-a cam dat de furcă, mi-a fost greu să rețin unele din ele și să fac asocierile necesare, însă pe parcurs am reușit să-mi mai revin și să le pot corela mai bine. De asemenea, acțiunea este destul de statică, cel puțin în prima jumătate a romanului, nu știu de ce mă așteptam la mai mult dinamism. Cea de-a doua jumătate însă, a avut alte planuri cu mine, m-a ținut cu sufletul la gură și-ntr-o alertă continuă. Deși am întâmpinat dificultăți la început, romanul a reușit să mă captiveze și să mă determine să-mi doresc să aflu deznodământul, să descopăr ce l-a împins pe Pete să recurgă la un asemenea gest șocant, de a ucide un om al Bisericii.

”Ziua răzbunării” este un roman complex și greuț, poate doar eu l-am perceput așa fiind străină de operele lui John Grisham, împletește foarte bine planul prezent cu cel trecut, prezintă evenimente din istorie, dar are si secrete ascunse, capabile să dea totul peste cap, dispute între avocați și nu numai. Găsești de toate în această carte și chiar vi-o recomand să o citiți. Pete este un personaj misterios și deși am sucit eu pe toate părțile motivul ce a stat în spatele plănuirii crimei, tot a reușit să mă surprindă cu hotărârea sa. Cartea o găsiți pe site-ul editurii Rao aici 😊.

A da…și ce am uitat să vă menționez, este că la momentul când încă citeam cartea, m-a mâncat să caut recenzii, ca să văd dacă doar eu am mici dificultăți cu ea sau au mai fost și alții în situația mea…și ce credeți? Mi-am luat un spoiler de toată frumusețea…mda…a reușit să-mi strice bucuria cum nici nu vă dați seama, însă dacă m-a mâncat, am fost scărpinată. Cartea a stat pe tușă câteva zile, însă spoilerul nu avea cum să se facă uitat așa de repede, așa că am decis să revin la ea și să ii dau de capăt, în ciuda spoilerului primit…dacă cumva printre cei ce-mi citesc blog sau urmăresc ocazional postările sunt și persoane ce scriu recenzii, fiți buni și nu dați tot din casă, mai lăsați să fie învăluiți în farmecul cărților și ceilalți, țineți spoilere pentru voi sau atenționați de la bun început, nu să ne aflăm pe teren minat…

”Viața e plină de mistere și nu avem răspunsuri garantate.”

”Moartea face parte din viață. Toți ajuungem la capăt. Unii mai devreme decât alții.”

”Viața este plină de lucruri pe care nu le putem înțelege. Nu există nicio garanție că ți se va permite să trăiești știind totul despre toate. Există o mulțime de mistere. Acceptă-le și mergi mai departe.”

Titlul original: ”Tu as change ma vie”

An apariție: 2020

Editura: Bestseller

Număr pagini: 296

Traducere de Ioana Plety

„În viața reală a fost mult mai interesant decât în film.” — Abdel Sellou

Abdel nu voia acest post, ieșise de foarte puțin timp din închisoare și nu avea nicio experiență și niciun chef să se joace de-a dădaca, cu atât mai puțin să o facă pentru un bogătan. Philippe, în schimb, nu-l voia decât pe el: toți ceilalți aveau prea multă falsă pudoare, prea multă compasiune. Fiecare dintre cei doi protagoniști a oferit celuilalt o șansă, fără emoții exagerate, într-o provocare mutuală: anume să-și transforme propriile slăbiciuni și pe ale celuilalt în puncte forte.

În autobiografia sa, Abdel Sellou ne expune o versiune surprinzătoare a acestei aventuri, o lecție de viață, o „dragoste la prima vedere” de tip amical, pe cât de hilară, pe atât de emoționantă. — Philippe Pozzo di Borgo

O carte despre prietenie adevărată, despre cum prietenia schimbă oamenii, vindecă sufletul. O carte care inspiră și sădește speranță și credință în oameni.

De când am văzut că va apărea această carte mi-am spus că trebuie, neapărat, să o citesc și eu (cam așa spun cu toate cărțile, însă nu tot timpul se întâmplă, din păcate…), iar cu ajutorul celor de la Editura Bestseller am reușit să-mi îndeplinesc dorința de a afla povestea ce stă în spatele filmului ”The Intouchables”, pe această cale țin să le și mulțumesc 😊. Am iubit acel film și l-am văzut de nenumărate ori, nu m-aș putea sătura niciodată să-l vizionez, de fiecare dată era ca și cum l-as fi văzut pentru prima oară, m-a distrat și m-a emoționat în același timp. Exact la fel a fost și cartea ”Tu mi-ai schimbat viața”, având în vedere că știam mare parte din acțiune, tot au fost detalii ce în film au fost omise…Abdel și-a relatat povestea cu o dezinvoltură ieșită din comun, într-un limbaj cât mai simplu, el fiind un om simplu și doar cu șașe clase, astfel mărturisindu-și viața și demonstrându-ne cât de mult ne poate influența o persoană gândirea și, totodată, viața.

Abdel provenea dintr-o familie cu cinci copii, stabilită în Alger, însă ajunge să fie abandonat, alături de un alt frate de-al său, unor rude din Paris, aceștia devenindu-i mamă și tată, deși nu au niciun drept asupra lui. Din mărturisirile lui Abdel, am aflat că este o practică foarte frecventă între cei de naționalitatea sa, deci nu este nimic ieșit din comun să fii încredințat altor rude și să trăiești total rupt de propria familie. Chiar și așa, Abdel s-a descurcat în viață, a devenit un delincvent și a tratat toate lucrurile cu foarte mare superficialitate, nu stătea locului, era argint viu. Gândurile lui erau cum să producă bani cât mai mulți, căuta oportunități peste tot din care să obțină un beneficiu, neștiind că toate aceste nelegiuiri îl vor ajunge din urmă și vor avea consecințe asupra lui. Nici nu împlinise vârsta de douăzeci de ani, că era deja uns cu toate alifiile. A avut diverse slujbe, unde nu a reușit să stea mai mult de câteva zile, poate săptămâni, asta până când l-a întâlnit pe Philippe…

ANPE-ul i l-a scos în față pe acest tetraplegic putred de bogat, iar acea întâlnire îi schimbă viața lui Abdel, dar și lui Philippe. Abdel ajunge în casa lui Philippe pentru a obține o semnătură, însă nu se obține chiar așa ușor, ci trebuie să muncească pentru ea, așa că i se propun câteva zile de probă. Cât de fraier să fii să refuzi să trăiești în lux, să ai parte de toate condițiile de care tu ai fost privat de-a lungul vieții, să trăiești și tu ca un barosan? Cam așa a gândit Abdel…iar de la acea propunere, începe adevărata poveste.

Nu am să vi-o dezvălui, însă dacă și voi ați văzut filmul, cunoașteți mare parte din poveste. Eu, personal, nu am reușit să mă desprind de poveste, mărturisile lui Abdel m-au amuzat cumplit, dar m-au și emoționat foarte mult, mi-au demonstrat că trebuie să profiți de fiecare ocazie ivită, să-ți trăiești viața la maxim, dar și că o prezența unei singure persoane îți poate schimba total concepțiile și te poate influența într-un mod foarte constructiv. Relația dintre cei doi este una dintre cele mai frumoase și reprezintă adevărata prietenie, chiar dacă sunt total diferiți unul de celălalt: un delincvent ce nu a dat doi bani pe nimic, a trecut prin viață ca rața prin apă și un burghez condamnat la o viață în scaun cu rotile în urma unui nefericit accident cu parapanta, dependent complet de cei din jurul său, chiar și pentru strictul necesar. Vă recomand să descoperiți și cartea, să vă lăsați furați de dezvăluirile lui Abdel și să vă binedispuneți cu peripețiile acestuia (cartea o găsiți pe site-ul editurii aici 😊).

„Eram convins că lumea reală are propriii ei supereroi, adevărați și rari, și că eu făceam parte dintre ei.”

”Ne băteam în joacă. Totul era pretext de distracție. Frica pe care o puteam citi pe chipul celuilalt ne stimula ca pe un leu la vederea unei gazele care o ia la fugă. Nu ne amuza să fugim după o pradă ușoară. În schimb, savuram să o vedem având îndoieli, să pândim momentul când avea să conștientizeze pericolul, să o ascultăm negociindu-și salvarea, să o lăsăm să creadă în bunăvoința noastră chiar cu puțin înainte să lovim… Nu aveam inimă…”

„Nu aștepta ca lucrurile să devină mai ușoare, mai simple, mai bune. Viața va fi întotdeauna complicată. Învață să fii fericit în acest moment. Altfel, vei rămâne fără timp.”

”Îmi petreceam timpul cu amicii din cartier. Și spun ‘amici’ pentru că nu erau prieteni în adevăratul sens al cuvântului. La ce servește un prieten? Să i te destăinui. Or, eu nu aveam nimic de mărturisit nimănui pentru că nimic nu mă afecta. Nu aveam nevoie de nimeni.”

„Nu renunța. Nu renunța niciodată. Nu renunța înainte ca lupta să ia sfârșit.”

”Nu mă identificam cu ei, priveam viața mai degrabă ca pe un desen animat: cazi într-o prăpastie, te lățești ca o clătită pe pământ și te ridici. Moartea și suferința nu există. În cel mai rău caz te alegi cu un cucui în frunte și steluțe care ți se învârt înaintea ochilor. Îți vei reveni repede și repeți aceleași greșeli.”

”Viața nu este decât o mare înșelătorie. Nu posed nimic, totul îmi este indiferent.”

„Nu e nevoie de instructaj pentru dragoste și devotament.”

„Durerea dispare uneori, dar amintirile sunt încă aici.”

„Profit de viață! Nu-i rău să profiți. Ar trebui să încercați toți asta! Ați arăta mult mai bine!

„Nu contează cine ești la exterior, important e cine ești în interior.”

„Savuram fiecare clipă, fără să-mi pese de ceea ce avea să urmeze și fără să-mi rememorez vreodată trecutul.”

”Un adevăr ascunde o minciună. Un alt adevăr poate părea atât de ieșit din comun, că este văzut drept minciună. Minciunile se adună și sunt atât de mari, că în final ne întrebăm dacă nu cumva ascund în ele o parte de adevăr.”

Titlu original: „Tre volte te”

An publicaţie: 2019

Editura: Bestseller

Număr pagini: 470

Traducător: Viorica Ungureanu

După șase ani, viața protagoniștilor noștri s-a schimbat. Păreau să fie fericiți, dar când se așteptau mai puțin, drumurile lor s-au încrucișat din nou…
După succesul cărților „Trei metri deasupra cerului” și „Te doresc”, vine continuarea poveștii de dragoste dintre Step, Babi și Gin. Vor rămâne împreună Step și Gin? Este fericită Babi în căsnicia ei?
În „Trei metri deasupra cerului”
Babi i-a frânt inima
În „Te doresc”
Gin l-a învățat să iubească din nou
În „De trei ori tu”
Step se află la o răscruce…
Cum se va termina povestea lui Step, Babi și Gin?

Eram extrem de curioasă de cum se va încheia povestea triunghiului amoros Gin – Step – Babi și am rămas surprinsă de final. Bănuiam eu că se vor întâmpla anumite lucruri, însă la finalul cu care am fost lovită chiar nu mă așteptam. Stiți foarte bine ce părere am avut eu despre personaje, am detaliat puțin în recenzia primei părți a volumului trei (pe care o găsiți aici, în cazul în care nu ați citit-o 😊), și din păcate mult nu prea pot să vă dezvălui în privința acțiunii (poate sunt printre voi persoane care încă nu au citit primele volume), dar nici a personajelor, pentru că părerea mea nu s-a schimbat foarte mult în privința acestora.

Babi a rămas la fel de enervantă, eu cel puțin, nu am reușit să o înghit nici acum după ce am finalizat seria, mi-a demonstrat că este capabilă să calce în picioare fericirea oricui pentru bunăstarea ei, nu a renunțat la șiretlicuri pentru a obține ce-și dorește, însă ce m-a iritat și mai mult a fost faptul că de cele mai multe ori i-au reușit șmecheriile. Nici Step nu s-a lăsat mai prejos, m-au supărat foarte tare nehotărârile lui, așa-mi venea să-l iau de gât și să-i trag vreo doi pumni, cu palmele n-aș fi rezolvat nimic, sincer, oricum, nu prea cred că aș fi rezolvat ceva nici cu pumnii…cert este că mă așteptam să-și revină și să-și bage mințile-n cap o dată pentru totdeauna, să realizeze că unele gesturi ale sale rănesc persoanele din jurul său. Nu se comporta ca un bărbat matur, ci ca un băiețandru în călduri…Pe de altă parte, Gin m-a determinat s-o iubesc și mai mult și mi-a demonstrat că merită toată aprecierea mea. A fost, este și va rămâne unul dintre personajele mele feminine favorite. Chiar și în cele mai dureroase momente a fost capabilă de bunătate și a ales să se sacrifice pentru binele celorlați, cu riscul de a fi devastată complet. Este un personaj puternic și nu am să-mi schimb prea curând părerea în privința ei, am înțeles-o complet în tot ceea ce avea în gând, în modul cum acționa și de ce lua decizile pe care le lua.

Acum înțeleg de ce autorul a ales să împartă volumul trei în două părți, prima parte te pregătește cumva pentru ce urmează în partea a doua, însă, chiar și așa, tot te surprinde și asta a foost ceea ce mi-a plăcut la această parte. M-a luat pe nepregătite și mi-a tras niște palme de m-au dezechilibrat, nu mă așteptam ca povestea să ia o asemenea întorsătură, bănuiam eu una, alta, dar bănuielile mele erau mai light, pe când deznodământul mi-a dat să mă satur. Am râs, m-am enervat maxim, m-au lovit frustrările, dar am și plâns, mai ales spre final când mi-a fost servită lovitura de grație. Visam la un cu totul alt final, însă autorul a avut alte planuri… A construit o poveste frumoasă, cu bune și cu rele, cu iubiri și dezamăgiri, trădări și suferințe, familie și prietenie, dar și secrete ce ies la iveală când nu te aștepți și care îți dau lumea peste cap. Această călătorie alături de Gin, Step și Babi a fost intensă, deși nu cum aș fi vrut eu, și țin să le mulțumesc celor de la Editura Bestseller pentru oportunitatea de a afla finalul acestei povești. Dacă te-am făcut și pe tine măcar puțin curios în privința trilogiei, o găsești aici 😊.

”Așa e viața, e glumeață, uneori se distrează pe seama noastră, uneori ne dă o mână de ajutor, iar alteori este foarte nedreaptă.”

”Zâmbetul este un semicerc care îndreaptă totul.”

”Tu mă faci să mă simt deosebit, mă faci să mă simt cel mai bogat bărbat din lume. Acei cincizeci de euro pe care ți i-am șterpelit valorau sute de miliaone de euro, și știi de ce? Pentru că m-au ajutat să te cunosc pe tine.”

”Sunt lucruri care nu au o explicație rațională. Cum ar fi dragostea. Poți să faci ceea ce trebuie de făcut, să-i pregătești dejunul și prânzul cu aceeași grijă, să te îmbraci drăguț pentru el, să fii femeia perfectă de lângă el, dar apoi îți dai seama că ești doar o actriță într-un film.”

”O sinucidere e un fel de faliment pentru cei care te iubesc și care ți-au fost mereu în preajmă, dar n-au fost de-ajuns.”

”Și atunci o sărut, fără rușine, fără gânduri, stăpân rebel al vieții mele. Continuăm s-o facem așa, de parcă am fi doi adolescenți care i-au trântit lumii ușa în nas, care vor să rămână singuri, care dintotdeauna au așteptat acest moment, pentru că cei ce iubesc nu au frică. Sărutul ei este unic, e iubire, e poveste fără sfârșit, e lacrimile mele și e durerea mea, e fericirea mea și viața mea, e blestem și dorință, e condamnare și libertate. Este ceea ce-mi doresc și fără de care nu pot trăi.”

”Știm că suntem păcătoși, nu vrem să ne pocăim, pentru că atunci când iubești, și iubești în acest fel, te gândești că ești deja iertat. Nu este aceasta iubirea despre care vorbea Dumnezeu? Aș da totul și aș renunța la tot numai să pot continua să trăiesc…Nu putea fi totul mai ușor de la început?”

”O iubire interzisă este cea mai mare nedreptate.”

”Iubirea înseamnă să-l faci pe celălalt să nu simtă greutatea propriilor incapacități.”

Titlul original: ”La danse du mal”

An apariție: 2018

Editura: Rao

Număr pagini: 320

Traducere de Elena Arhire prin Graal Soft

”Trei călugări care studiază la Roma originile creştinismului află despre un vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce se știe despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispare în deșertul sirian, Nil porneşte pe urmele lui și ale manuscrisului. Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican și jihadiștii din Statul Islamic vor cu orice preț să ajungă înaintea lui la manuscris, astfel că Nil trebuie să lupte nu doar pentru protejarea manuscrisului, ci și pentru propria viață și pentru salvarea frumoasei surori a lui Georges, marcată de un trecut tenebros.”

Michel Benoît este o noutate pentru mine, nu am mai citit nicio carte de la el și nu știam la ce să mă aștept atunci când am primit cartea din partea celor de la Rao. Spre surprinderea mea, ”Dansul Răului” a fost un thriller cu totul altfel, având în vedere că subiectul tratat are legătură cu religia. Nu sunt expert în teologie, însă unele detalii cu privire la religie chiar m-au șocat…anumite acțiuni în numele religiei au fost de-a dreptul oripilante.

Anselm, Nil și Georges sunt trei călugări ce studiază originile creștinismului în capitala Italiei, ce sunt surprinși de vestea că s-a descoperit un manuscris vechi al Coranului, document ce poate dărâma tot ceea ce se știa despre apariția islamului. Călugărul Georges este chemat pentru a porni într-o călătorie, însă dispare în deșertul sirian, iar Nil, alături de Sara, sora lui Georges, pornesc în căutarea lui și a manuscrisului. Nu sunt singurii porniți pe urmele manuscrisului, ci și jihadiștii din Statul Islamic, dar și un înalt prelat al Vaticanului vor să obțină acel manuscris. Astfel, călătoria lui Nil este mult mai primejdioasă decât crede și este nevoit să lupte pentru viața sa.

Cum am menționat și mai sus, ”Dansul Răului” are ca subiect religia, însă modul în care este tratat acest subiect pe mine m-a captivat total, dar m-a și oripilat. Nu cred că este cineva străin de actele celor din Statul Islamic făcute în numele religiei, acte ce nu sunt deloc binevoitoare, ci încărcate de răutate și cruzime, violuri atât asupra minorelor, cât și a femeilor împlinite, maltratări fizice, crime ce-ți ridică părul pe ceafă și te oripilează… Nu este o carte foarte activă, acțiunea este mai degrabă statică, însă esența este profundă, cu tentă psihologică. Chiar și așa, consider că merită citită, întrucât deține câte puțin din fiecare: începând cu religia tratată la nivel universal, adevăr, dar și secrete dăunătoare, mărturii tulburătoare, acte de cruzime, toate acestea stârnindu-ți curiozitatea la extrem și te determină să-ți dorești să afli deznodământul și ce reprezintă “Dansul Răului” cu adevărat.

Se presupune că edițiile de buzunar sunt ușurele sau cel puțin îți lasă impresia că ar fi așa, însă ”Dansul Răului” nu pot să spun că a fost ușoară, dar nici grea, a fost exact cum trebuie. M-a prins în cercetările călugărilor, mi-a dezvăluit foarte multe privind religia și cum este privită de oameni diferiți, dar m-a și îngrozit cu ale sale crime, descrierea, explicația și motivul ce stătea în spatele acelor crime mi-au zburlit părul, nu alta. Suntem înconjurați de Rău și deși nu este vizibil, este mereu prezent în viața noastră și fără să ne dăm seama, îi generăm tot mai multă putere. Aș fi povestit mult mai multe în privința cărții, dar mă limitez la atât, dar dacă te-am făcut măcar puțin curios de ”Dansul Răului” o găsești pe site-ul editurii aici 😊.

”Ce este normal? Normal pentru cine? Cine impune normele? Cine poate să judece inima omenească și sentimentele?”

”Inima mea este un desert traversat de hoardele Răului. L-am văzut în acțiune în toate religiile, în toate civilizațiile care i-au dat mii de nume, diavolul, demonul, Satana, Mara, Iblis… Dar este întotdeauna același, cel care este pe cale să mă distrugă din interior!”

”Să ierți nu înseamnă să uiți, ci să trăiești. Atât timp cât iertarea nu este trecută prin distrugerea provocată de Rău, cel de pe urmă învinge. Nu-i oferi victoria asta.”

”Încă de la începuturi, Răul a dansat pe scena lumii. Nu există teren pustiu, nu există colibă din desert, nu există cartier în vreun oraș aglomerat în care să nu danseze. Dacă dă înapoi într-o parte, revine în alta, prin spate, peste tot. Răul a știut să devină urzeala vieții de zi cu zi. Dansa în univers, în jurul sorilor nenumăratelor galaxii, dar și în secretul încăperilor în care se împerecheau oamenii. Organiza dorința, violența și haosul, le conferea o coerență a cărei frumusețe era singurul a o percepe. Se strecura prin crăpături, prin cea mai mica falie, lărgea, săpa, sfâșia, frângea. Peste ruinele idealurilor din care se hrăneau fințele umane și pe care își întemeiau puterea, dansa cu ușurătate, cu grație, cu fericire. În vreme ce aceștia se înfășurau în urzeala opacă a suferinței lor. Nu i se cunoștea nici chipul, nici numele.”

”Nimic important nu moare. Oameni mor, da – și ideile, de epuizare. Dar câteva adevăruri foarte simple, la fel de discrete și de fluide ca parabolele lui Iisus – dragostea dezinteresată, dăruirea de sine, libertatea interioară – nu, acestea nu mor niciodată.”

”Speranța…este o viclenie a lui Dumnezeu prin care îi lasă pe oameni să îndure alte suferințe.”

Titlul original: “Lockwood & Co: The Screaming Staircase”

Editura: RAO

Anul apariţiei: 2015

Număr de pagini: 320

Traducere de Graal Soft SRL

De mai bine de cincizeci de ani, Marea Britanie este zguduită de o Problemă nemaiîntâlnită: noaptea, locuitorii săi sunt asaltaţi de Vizitatori nu tocmai prietenoşi, sosiţi dintr o altă lume. Nimeni nu ştie care este cauza acestor bântuiri, nici cum pot fi ele oprite. Anthony Lockwood, Lucy Carlyle şi George Cubbins, membrii Agenţiei Lockwood, îşi unesc fortele în lupta împotriva Vizitatorilor, înarmaţi cu un întreg arsenal, din care nu lipsesc săbiile, pilitura de fier, lanţurile sau… pliculeţele de ceai. Primul volum al seriei semnate de Jonathan Stroud este, cu siguranţă, o lectură palpitantă, care vă va ţine cu sufletul la gură şi cu luminile aprinse… până târziu în noapte.

„Conacul bântuit” este cartea care te va determina să te uiţi de două ori în urma ta, să îţi ciuleşti urechile foarte bine şi să îţi deschizi ochii şi mai bine, ca nu cumva să fi surprins…te va bântui. Nu am mai avut parte de aşa o lectură care să mă bage în sperieţi de foarte mult timp, să-mi fie teamă să stau singură în casă, pe întuneric. Lumea fantomelor chiar este interesantă şi m-am simţit precum un Ghostbuster parcurgând cartea alături de Lucy, Lockwood şi George. Un trio fantastic ce mi-a adus un zâmbet pe buze şi care m-au transformat într-o neînfricată.

Lucy Carlyle a devenit vânător de fantome la o vârstă fragedă, reuşind să aducă un venit considerabil în familia sa. Avea un Talent deosebit în a simţi şi asculta prezenţa fantomelor, dar şi sentimentele acestora. În urma unui eveniment neplăcut este nevoită să părăsească locul natal şi porneşte spre Londra, unde speră să se angajeze în domeniul în care a profesat. Este isteaţă şi descurcăreaţă, nu se teme să-şi asume riscuri…puţin necibzuită, aş îndrăzni să spun, dar când eşti copil, te crezi erou… Anthony Lockwood este un adolescent ce deţine Agenţia Lockwood şi este în căutarea unui nou coleg de muncă. Este inteligent şi impulsiv, tratează lucrurile cu superficialitate, posedă un simţ al umorului ieşit din comun şi asemeni lui Lucy, îşi asumă anumite riscuri ce-l poate pune în pericol atât pe el, cât şi pe cei din jurul său. George Cubbins este un tocilar şi l-am îndrăgit maxim, este rotofei şi iubeşte să se documenteze, cel mai mult timp îl petrece în bibliotecă, la Arhive, pentru a face cercetări amănunţite cu privire la cazurile acceptate de Agenţia Lockwood. Este colegul de serviciu al lui Lockwood, dar şi prietenul său. Are o pasiune pentru gogoşi şi ceai (ca şi mine, de altfel…), este foarte inteligent, judecă majotitatea lucrurilor la rece şi preferă să cunoască toate plusurile şi minusurile înainte de a se implica în misiune, îi place să fie pregătit complet şi nu este mare fan al riscurilor, precum ceilalte două personaje. Cei trei formează un trio excepţional şi mi-au amintit de trioul din „Harry Poter”. Sunt atât de diferiţi unul de celălalt, însă au atât de multe lucruri în comun.

Alături de ei am râs pe înfundate, au avut nişte replici de m-au binedispus instant, dar am trecut şi prin momente periculoase, cu fantomele nu e de joacă. Datorită lor am descoperit că fantomele sunt de mai multe feluri, printre care Umbre, Vânători, Metamorfi, Pândari, fiecare având un anumit grad de „răutate”, unele sunt mai blânde şi pot fi doborâte uşor, altele sunt extrem de periculoase şi dacă nu eşti pregătit corespunzător împotriva lor, îţi pot veni de hac. Am fost trup şi suflet implicată în cazurile Agenţiei Lockwood, însă cum mi-a zburlit părul pe ceafă şi m-a determinat să strâng cartea în mâini misiunea de la Combe Carey, nu m-a înfricoşat niciuna. La fiecare întâlnire cu Vizitatorii, indiferent de caz, mi-a fost teamă să stau cu lumina stinsă în casă, ca să vedeţi cum acţionează paranoia… I-am urmărit cu răsuflarea tăiată în misiunea lor la conacul bântuit , iar deznodământul m-a luat pe nepregătite, ceva total neaşteptat.

Fără doar şi poate acest prim volum din seria „Lockwood şi Asociaţii” este unul foarte bun, încărcat cu umor adolescentin, ce te determină să citeşti cartea cu zâmbetul pe buze, însă are şi numeroase scene de groază ce reuşesc să te captiveze încă de la primele pagini, dar să te bântuie până la ultima. Elementele supranaturale sunt descrise excelent şi mi-a amintit de emisiunile paranormale ce le urmăream în tinereţile mele, chiar au reuşit să mă înfricoşeze. Un prim volum promiţător şi mi-a stârnit curiozitatea în privinţa celui de-al doilea, atât în privinţa cazurilor ce vor fi investigate de membrii Agenţiei Lockwood, dar şi a evoluţiei personajelor.

Titlul original: The 5 AM Club: Own Your Morning. Elevate Your Life

An apariție: 2019

Editura: ACT SI POLITON

Număr pagini: 416

Traducator: Dana Dobre

Te-ai întrebat vreodată dacă are vreo importanță ora la care ne trezim? Dacă o oră în plus sau în minus de somn ne poate influența în vreun fel nivelul de performanță și reușită de peste zi? Sau dacă are vreo importanță ceea ce facem dimineața la prima oră: mișcare, meditație, lectură, vizionat știri sau lenevit în pat până târziu pentru a ne bucura de o viață frumoasă și a avea realizări excepționale? Robin Sharma crede că da. Asta pentru că studiile consultate de el arată că cele 5 atuuri ale geniului, și anume:  concentrarea mentală, energia fizică, voința personală, talentul original și timpul zilnic se află la nivelul cel mai ridicat dimineața.

Autorul îți prezintă metoda și stilul de viață 5 a.m prin intermediul a 4 personaje simbolice, mentori și ucenici: Vrăjitorul, vagabondul (Domnul Riley), artistul și antreprenoarea. Cei patru se întâlnesc la o conferință de dezvoltare personală în cadrul căreia ia cuvântul Vrăjitorul, un reputat orator. Fiecare dintre aceste personaje are o lecție de învățat și o lecție de oferit. Problemele lor, pot fi și problemele tale, iar răspunsurile pe care le oferă unii dintre ei pot fi răspunsurile pe care le cauți tu chiar în acest moment. Fiecare dintre cele patru personaje devine astfel o voce. Artistul surprinde cât se poate de obiectiv societatea zilelor noastre cu slăbiciunile, ridicolul și snobismul ei, antreprenoarea surprinde problemele cu care se confruntă liderii, în timp ce vagabondul, ca și Vrăjitorul de altfel, sunt vocile ce par să dețină cheia la toate marile probleme ale societății.

După ce am citit ”Scrisorile secrete ale călugărului care și-a vândut Ferrari-ul”, carte care m-a impresionat enorm și din care am avut ce învăța (pentru mai multe detalii, recenzia o găsiți aici), mi-am propus să descopăr și alte cărți de-ale lui Robin Sharma, iar cu ajutorul celor de la Act și Politon acest lucru a fost posibil și țin să le mulțumesc pe această cale 😊.

Antreprenoarea este patroana unei companii tehnologice pe care a fondat-o încă de pe băncile facultății, devenind astfel un titan al intrusiei sale și totodată, un lider al societății și un filantrop la cei aproape 40 de ani ai săi. Este, însă, surprinsă de o lovitură neașteptată, ce o pune în postura de a renunța la firma sa și de a-și găsi un nou loc de muncă, situație ce o pune în dificultate și o determină să acționeze cum nu credea că este posibil. Artistul este un pictor frustrat, ce se consideră bun, dar nu extraodinar, prins într-o luptă continuă cu demonii interiori și care-și dorește să înțeleagă cum să-și alimenteze creativitatea și să-și amplifice talentul pentru a putea lăsa o amprentă care să dăinuiască veșnic prin picturile sale. Cei doi sunt protagoniștii acestei cărți, iar a lor întâlnire se realizează în urma unui seminar susținut de Vrăjitor, un orator renumit în toată lumea ca un mare maestru al inspirației, o legendă a leadershipului, ce îi ajută pe oamenii obișnuiți să-și valorifice cele mai mari înzestrări. Antreprenoarea și Artistul sunt angrenați într-o conversație în care-și împărtășesc impresiile cu privire la seminarul ținut de Vrăjitor, când sunt abordați de Vagabond, un bărbat cu aspect neîngrijit, haine murdare și rupte, însă cu un accesoriu opulent ce le atrage atenția protagoniștilor noștrii. Astfel, discuția continuă și impresiile sunt din nou împărtășite până la momentul când Vagabontul le propune o escapadă de câteva zile pe o insulă retrasă, unde Artistul și Antrepenoarea să se regăsească și să descopere cum este posibil să dea ce e mai bun din ei alăturându-se Clubului 5 A.M.. Dacă se vor alătura străinului sau nu, și cum decurge povestea, rămâne să aflați voi, cartea o puteți găsi pe site-ul editurii aici.

”Clubul 5 A.M.” conține baza teoretică a unui concept ce se bazeasă pe o rutină matinală revoluționară, capabilă să-ți maximizeze productivitatea și creativitatea, să îți fortifice sănătatea și să te facă să te simți mai fericit și mai plin de viață. Eu sunt deja alăturată acestui club de aproximativ trei ani și pot să vă spun sincer, deși mi-a fost extrem de greu la început, mă simt mult mai bine și reușesc să fac tot ce mi-am propus în ziua respectivă și nu numai. Cartea prezintă atât povestea de dragoste a Antreprenoarei și a Artistului, dar și adevărate lecții ce te ajută să te dezvolți în cel mai armonios mod posibil. Povestea de dragoste pune ceva bețe în roate și ești nevoit să sapi după lectiile promise, ceea ce este puțin frustrant, însă o dată lecțiile dezvăluite, totul se schimbă (cam spre finalul cărții, din păcate…). Ca să vă stârnesc puțin curiozitatea, ”Clubul 5 A.M.” îți dezvăluie anumite formule după care să te ghidezi pentru a deveni mai bun: formula 20/20/20 ce te învață cum să divizezi prima oră a dimineții în trei intervale de timp în care poți face exerciții fizice, să înveți, să te hidratezi, să meditezi sau să te rogi, să citești sau să asculți audiobookuri, toate acestea având un impact pozitiv asupra vieții tale și care sunt beneficiile acestei formule, dar și formula 90/90/1 care presupune un timp de 90 zile a câte 90 de minute pe zi dedicate unui singur țel, pentru a-l putea stăpânii complet și să nu-ți pierzi concentrarea, plus foarte multe alte învățături. Pentru a vă putea și voi alătura acestui club, va fi nevoie ca somul de seară să înceapă cu orele 9-10, întrucât este nevoie de 7-8 ore de somn pentru ca ziua următoare să fi la capacitatea maximă, ceea ce presupune să vă schimbați complet programul.

”Clubul 5 A.M.” este o carte din care ai foarte multe de învățat dacă dorești o schimbare în viața ta și dacă ești dispus să faci sacrificii reale pentru acea schimbare. Mie, personal, mi-a plăcut mult mai mult ”Scrisorile secrete ale călugărului care și-a pierdut Ferrari-ul”, însă nici ”Clubul 5 A.M.” nu este o carte de lepădat.

”Limitarea nu este decât o mentalitate pe care prea mulți oameni p practică zilnic, până ajung să o considere o realitate.”

”Poți să te integrezi. Sau poți să schimbi lumea. Nu se poate să le faci pe ambele.”

”Momentul în care simți cel mai tare că vrei să renunți este clipa când trebuie să găsesști resursele interioare pentru a merge mai departe.”

”Viața este prea valoroasă ca să ți-o petreci cu oameni care nu te înțeleg. Cu care pur și simplu nu rezonezi. Care au valori diferite de ale tale și standarde mai scăzute. Care sunt diferiți din puctul de vedere al valorilor gândirii, inimii, sănâtâții și sufletului. Este un mic miracol felul atât de puternic și de profund în care influențele și mediul ne modelează atât productivitatea, cât și impactul pe care îl avem.”

”Mediul chiar îți modelează percepțiile, inspirația și modul în care aplici. Arta îți hrănește sufletul. Cărțile extraordinare îți întăresc speranța. Conversațiile fertile îmi amplifică creativitatea. Muzica minunată îmi înalță inima. Priveliște frumoase îmi fortifică spiritul. Și să stiți că nu este nevoie decât de o singura dimineață plină de optimism pentru a da naștere unei descărcări monumentale de idei inedite, capabile să înalțe o întreagă generație.”

”Adulții sunt niște copii deteriorați. Când erați mult mai mici, înțelegeați cum să trăiți. Vă simțeați plini de încântare dacă vă uitați la stele. Alergatul prin parc vă făcea să vă simțiți vii. Și vă inunda bucuria când alergați după fluturi. Apoi, pe măsură ce ați crescut, ați uitat cum să fiți oameni. Ați uitat cum să fiți îndrăzneți și entuziaști, plini de iubire și de viață. Prețioasele voastre rezerve de speranță au scăzut. A devenit acceptabil să fiți obișnuiți. Lumina creativității, optimismul și intimității voastre cu măreția a slăbit în intensitate pe măsură ce a început să vă preocupe cum să vă integrați, să aveți mai mult decât alții și să fiți populari.”

”Durerea este poarta către profunzime. Și tragedia este cea mai bună modalitate a naturii de a te purifica. Ea arde falsitatea, frica și aroganța care aparțin egoului. Ne face să ne întoarcem la sclipirea și geniul nostru, dacă avem curajul să ne ocupăm de ceea ce ne rănesște. Suferința aduce multă răsplată, inclusiv empatie, originalitate, capacitatea de a te identifica cu oamenii și autenticitate.”

Titlul original: ”Memoirs of a Geisha”

An apariție: 2019

Editura: Humanitas Fiction

Colectia: Raftul Denisei

Număr pagini: 504

Traducător: Oana Cristescu

”Chiyo, o fată dintr-un sat de pescari, este vândută unei okiya pentru a fi inițiată în artele gheișelor (dansul, actoria, conversația spumoasă). Ritualurile seducției sunt nenumărate și surprinzătoare, într-o lume al cărei eșafodaj se sprijină uneori pe culorile unui kimono, pe dezgolirea unei cefe pictate, pe licitarea virginității unei adolescente (mizuage) sau pe țeserea unei intrigi de budoar. Sayuri, pe numele ei de gheișă, întâlnește iubirea, însă în calea împlinirii acesteia înfruntă piedici și rivale nenumărate, printre care vestita gheișă Hatsumomo. Sub îndrumarea înțeleptei Mameha, Sayuri ajunge să stăpânească destine, să dețină secrete și să construiască un imperiu al erotismului ritualic. Fără să destrame misterul țesut în jurul celor mai invidiate femei ale Japoniei, ci doar stârnind curiozitatea cititorului, romanul ne aduce în fața ochilor imaginea panoramică a unui Kyoto care, dintr-un ”buzunar” al lumii închistat în tradiții, se transformă treptat în orașul cosmopolit de astăzi, martor al unei șocante reinventări a femeii – spectacol.”

Am citit ”Memoriile unei gheișe” când eram prin clasa a XI-a sau a XII-a, nu mai știu exact, la vremea respectivă o împrumutasem de la o colegă de clasă și țin minte că m-a impresionat foarte mult, încât mi-am păstrat gândul de a o avea și eu, ca s-o pot reciti când vrea sufletul meu. Cu ajutorul persoanelor minuntate de la Târgul Cărții am reușit să o aduc în biblioteca mea, pe această cale țin să le mulțumesc din tot sufletul, dacă și voi vi-o doriți la fel de tare ca și mine, o puteți găsi aici 😊. Astfel, am avut posibilitatea de a o reciti și am constatat cât de multe detalii am uitat și cât de fascinant este acest personaj ”gheișa”.

Chiyo este o fată sărmană, ce locuiește împreună cu părinții săi și sora sa Satsu în Yoroido. Tatăl ei este pescar și astfel își câștigă venitul, reușind să întrețină familia pe cât posibil, până când soția sa se îmbolnăvește foarte rău și singura soluție este să-și vândă fetele…ceea ce mi s-a părut extrem de dureros, tu, ca părinte să fii nevoit să renunți la bucuria sufletului tău pentru că nu mai ai posibilitatea de a le oferi cele necesare. Drumurile lui Chiyo și al lui Satsu se despart brusc, după ce sunt luate din sânul familiei, fiecare fiind vândută unei alte case. Chiyo ajunge într-o okiya pentru a fi inițiată în arta gheișelor, pe când Satsu…rămâne să aflați voi… Până să devină gheișă, viața lui Chiyo a fost plină de nedreptăți, a fost slujnică în casa care a cumpărat-o sau mai bine spus, sclavă, pentru că muncile ce trebuia să le facă erau foarte multe și mâncarea era destul de precară, clar stăpânii nu se gândeau la bunăstarea slujnicelor, ci la exploatarea acestora. A fost de multe ori pedepsită pentru lucruri ce nu le-a făcut, însă neputând să le dovedească, trebuia să suporte pedeapsa…așa eram de frustrată în acele momente și așa niște nervi aveam, că-mi venea să dau cu cartea de toate cele, doar să mă descarc. Responsabilă pentru unele nedreptăți aduse lui Chiyo era și Hatsumomo, o vestită gheișă, ce o învidia pe biata fată și mereu îi punea gând rău, doar ca să o nenorocească și să nu poată deveni gheișă, m-am gândit eu că de teamă să nu-i fure faima…oricum, cineva e acolo sus și le vede pe toate, le aranjează așa cum trebuie… O fărâmă de speranță că totul va fii bine apare atunci când Chiyo ajunge pe mâna Mamehei, o altă gheișă, mult mai înțeleaptă, ce o îndrumă în arta gheișelor, iar de aici…cartea m-a uns pe suflet și mi-a răsfățat imaginile create în minte cu ajutorul descrierilor, de nici nu știu cum să vă explic.

Chiyo suferă foarte multe transformări și dintr-o fată simplă de pescar, devine o femeie căutată și apreciată, mai ales datorită frumseții ei deosebite. Ajunge să cunoască și iubirea, să-i simtă fiorii, însă are parte și de bețe în roate, de parcă nu-i fusese suficient cât a tras cu chinurile în okiya, însă nu am să vă dezvălui cum evoluează situația. Cert este, că a suferit enorm de mult Chiyo, încă de când a fost vândută de tatăl ei și a avut parte de multe nedreptăți, ce pe mine mă frustrau maxim și mă iritau atât de tare, că-mi venea să intru în carte și să le agăț în cui pe acele persoane ce o necăjeau atât de mult. Descoperă și prietenia, se bucură de ea atât cât îi este permis, dar cunoaște și bunătatea o dată ce Mameha intră în viața ei. După atâtea ploi, mai răsare și soarele…

Probabil țineți minte că v-am tot spus că nu sunt fană a descrierilor lungi și încărcate, însă tocmai descrierile fac această carte și mai fascinantă. M-am pierdut în acea lume a gheișelor, am aflat care este semnificația obiului, cum sunt deosebite femeile în funcție de cum poartă obiul, dar și de vestimentație, m-am delectat cu tesăturile din care erau create chimonourile și m-am mirat de puterea gheișelor de a purta pe ele atâta material (chimonourile aveau metri de țesătură, ce se rula într-un anume fel…), ca să nu mai spun de papucii pe care erau nevoite să-i poarte…eu, personal, nu cred că aș fi fost în stare și-mi rupeam gâtul de vreo câteva ori, sunt mai împiedicată de felul meu…, până și coafura reprezenta ceva, îți transmitea poziția acelei femei ce o purta, ca să nu mai spun de machiaj. Pe lângă toate acestea, ele erau învățate cum să stăpânească arta dansului, a cântatului, a ceaiului și multe altele…o reală încântare pentru mine, să descopăr secretele din spatele unei gheișe.

Toate sentimentele m-au încercat citind această carte și mi-am reamintit de ce mi-a rămas în gând și în suflet, de ce nu mă încălzea filmul la fel de mult pe cum o făcea cartea, deși filmul a reușit să-mi creeze o imagine mult mai bună asupra aspectului gheișelor…una este când citești despre ele și alta este când le vezi transformarea, din femeie simplă într-o artistă. Chiar mi-aș dori să văd și în viața reală o gheișă, ar fi o experiență unică și de neuitat, întrucât ele mi-au demonstrat că este nevoie de o tărie de fier și de multe sacrifii pentru a fi o gheișă respectată și să nu fi asociată cu femeile ușoare. Concepțiile sunt foarte diferite, mulți asociază gheișa cu prostituata, însă sunt foarte diferite.

”Memoriile unei gheișe” a fost, este și va rămâne una dintre cele mai bune cărți citite de mine vreodată și sufletul îmi zâmbește de bucurie că am reușit să o am în bibliotecă. Este o carte complexă, ce prezintă o lume total ascunsă nouă, cuprinde și o fărâmă de adevăr, dar și istorie…o adevărată plăcere să te pierzi în acea lume încărcată de erotism și rafinament. Dacă nu ați citit-o până acum, nu știți ce pierdeți…

”Ne trăim viața ca apa care curge la vale, mergând într-o direcție până ne izbim de ceva care ne forțează să găsim un nou curs.”

”Mi-am dat seama că noi – fluturele și cu mine – suntem două extreme. Existența mea era instabilă ca un râu, preschimbându-se în toate felurile; insecta însă era ca o piatră, complet neschimbată.”

”Nu era important să devii gheișă, ci să fii gheișă. Să devii gheișă…nu reprezenta un scop în viață. Dar să fii gheișă…vedeam acum acest lucru ca pe o treaptă către altceva.”

”O pisică e fericită atâta timp cât zace la soare, fără alte pisici în jur. Dar dacă își dă seama că altcineva se învârte în jurul castronului ei cu mâncare…”

”În viață poticnelile sunt o greșeală. Trebuie să înveți să găsești locul și timpul potrivit fiecărui lucru. Șoarecele care vrea să păcălească pisica nu se repede afară din gaura lui când îi vine cheful.”

”Noi, oamenii, suntem numai o părticică din ceva mult mai cuprinzător. Mergând, putem strivi un gândac sau putem crea un curent de aer care să facă o gâză să ajungă într-un loc unde altfel n-ar fi ajuns. Iar dacă ne gândim la același exemplu, dar cu noi în rol de insectă și universul în rolul nostru, devine limpede că suntem zilnic afectați de forțe asupra cărora nu avem mai mult control decât are bietul gândac asupra piciorului uriaș care-l calcă. Ce putem face? Trebuie să folosim orice metodă pentru a înțelege mișcările universului și a ne plănui faptele în așa fel încât să nu luptăm contra curentului, ci să ne lăsăm ajutați de el.”

”Lumea noastră nu e cu nimic mai durabilă decât un val care se ridică din ocean. Oricare ar fi chinurile și triumfurile noastre, oricât de mult am suferi, mult prea curând se împrăștie toate, ca tușul prea subțire pe hârtie.”