• Titlul original: “Blood & Honey”
• Autor: Shelby Mahurin
• Serie: “Şarpe & Porumbel”
• Volum: II
• Editura: CorinTeens
• An apariţie: 2021
• Număr pagini: 528
• Traducere de Adina Raţiu

UNDE MERGI TU, VREAU SĂ MERG ȘI EU

Lou și Reid s-au reunit. Dar, după ce au scăpat ca prin urechile acului de pumnalul lui Morgane, acum sunt vânați din toate părțile de clan, de regat și de Biserică. Însă timpul și norocul lor nu țin cu ei.

UNDE LOCUIEȘTI TU, VREAU SĂ LOCUIESC ȘI EU

Împreună, erau convinși că vor putea depăși orice obstacol. Dar când Morgane îi momește într-un joc letal de-a șoarecele și pisica, cei doi sunt siliți să apeleze la ajutorul lui La Voisin – Regina Vrăjitoarelor Roșii și inamica declarată a clanului lui Lou.

CÂT TIMP VOM TRĂI

În timp ce Lou descoperă o latură întunecată a magiei, despre care crede ca e necesară pentru a-și proteja soțul și prietenii, Reid își cercetează fără nicio tragere de inimă puterea nou dobândită. Iar cei doi sunt legați unul de celălalt pentru tot restul vieții.

DAR MOARTEA NU IARTĂ PE NIMENI

Ajunsesem să tânjesc după acest volum de cum am finalizat „Şarpe & porumbel”, despre care am scris pe blog aici, iar cum mi-am propus să nu mai cumpăr titluri noi, pentru că deja sărisem calul într-un hal în care chiar nu mai aveam spaţiu să pun un ac, m-am abţinut să o cumpăr de când am văzut că s-a tradus. Îmi tot spuneam că nu pleacă nicăieri cartea şi îi va veni vremea cândva, dar n-am avut pace şi am apelat la prietenii mei de la Cartepedia, şi-au făcut magiile şi am obţinut cartea J. Nu aveam ce citi, ce e drept, doar ştiţi şi voi cum e cu ispitele…

Îmi era extrem de dor de Lou şi Reid, dar şi de Coco şi Ansel, iar când am început volumul, a fost nevoie să parcurg câteva pagini bune să realizez unde mă lăsase primul volum şi de unde se continuă acţiunea. Am fost puţin în ceaţă, ce e drept, dar mi-am revenit destul de repede şi am topit mai bine de 300 de pagini într-o zi. De ce trebuie să scoată editurile cărţi cu scrisul minuscul? Să ne fractureze de tot ochii? Nu de alta, dar ai mei sunt fractutaţi de-a binelea şi nu mă ajută prea mult scrisul mic, dar mă sacrific, pentru cărţi îndur orice tortură…Revenind la poveste şi lăsând văivărelile mele, în această recenzie ă să încerc să evit acţiunea, întrucât sunt oferite destule detalii în descriere, şi o să mă axez, pe cât o să pot, pe ceea ce am simţit şi ce am observat de-a lungul poveştii, deci e posibil să fie puţin mai scurtă recenzie şi nu aşa kilometrică, cum probabil v-am obişnuit.

Chiar dacă am auzit şi citit, pe ici, pe colo, păreri mai puţin pozitive privind „Sânge & miere”, am parcurs cartea în ritmul meu, detaşându-mă de tot ce ştiam de la ceolalţi cititori şi sincer vă spun, că am savurat povestea. Ce e drept, au fost anumite pasaje ce nu le-am considerat relevante, descrieri care puteau fi omise, însă am reîntâlnit aceleaşi personaje puternice, sufletiste şi cu magnet pentru necazuri. Nu au lipsit nici replicile spumoase dintre Lou şi Reid, aceeaşi tachinare cu care m-am obişnuit în primul volum, dar de această dată a venit şi cu ceva piperat, ce au fost un deliciu pentru mine şi mi-au adus numeroase zâmbete pe buze. I-am îndrăgit în primul volum, i-am îndrăgit şi de această dată, iar volumul trei, cu siguranţă, mă va determina să îi transform în unul dintre cuplurile mele favorite, că doar n-am destule, mai merge adăugat unul… Lou a rămas la fel de impulsivă, spurcată de gură, nu avea astâmpăr deloc şi nici limită în a face şi spune multe, dar pe lângă acestea era extrem de devotată prietenilor ei, determinată să meargă până-n pânzele albe pentru ei şi nu numai. A devenit şi mai puternică decât în volumul precend, am simţiti o evoluţie a sa şi chiar m-am bucurat de acest lucru, că nu a stagnat ca şi personaj. Mi-a şi părut rău de ea, că era nevoită să suporte anumite lucruri, o compătimeam, sincer, dar mă şi încânta faptul că avea alături persoane care o susţineau şi o ridicau atunci când era la pământ. Reid a fost un simpatic şi jumătate, de cele mai multe ori prins între ciocan şi nicovală, dar şi constrâns în a lua anumite decizii, nu tocmai…inspirate. Dar să-i revăd împreună a fost un deliciu. De multe ori am stat cu sufletul la gură urmărindu-i de-a lungul poveştii, mă temeam pentru ce aveam să mai descopăr în paginile următoare, i-am compătimit şi nu doar o singură dată, pe cât de bucuroasă am fost de unele întâmplări, pe atât de mult m-au întristat altele.

Iar finalul…băi, ce a fost cu finalul ăla? Că nici nu am ştiut ce să mai cred, am refuzat să diger ce citisem şi-mi venea să arunc cartea de-a lungul sufrageriei (menţionez că nu a suferit cartea asemenea tratament…), simţeam că avea să se întâmple ceva, dar nu îmi doream să descopăr ce anume. M-a plesnit direct în figură, să v-o spun pe-a dreaptă şi am rămas blocată câteva minute bune pe ultimele pagini ale volumului, chiar le şi recitisem, întrucât îmi era greu să accept finalul… Nu m-a wow-uit să mă dea pe spate, dar şi cum spuneam anul trecut despre primul volum, a devenit plăcerea mea vinovată această serie şi sunt extrem de nerăbdătoare să apară volumul trei cât mai repede, mai ales când am văzut ce copertă are…dragoste la prima vedere. Sunt tristă că am finalizat şi acest volum pentru că sunt nevoită să mă despart de personaje, iar până mă voi reîntâlni cu ele va mai dura mult şi bine, dar pe de altă parte mă bucur că am reuşit să-l parcurg. N-am dus lipsă de răsturnări de situaţie şi au fost, să mă sature, acţiunea a fost puţin cam statică la început, dar s-a dezmorţit bine pe parcurs, personajele sunt de iubit, strâns la piept şi alinat, de urmărit cu sufletul la gură în tot ceea ce fac…este o poveste cu suişuri şi coborâşuri, încărcată de pericole la tot pasul, suspans, secrete, minciuni, manipulări, umor, sarcasm, vrăjitoare, vârcolaci, Vânători, dar şi luptă pentru supravieţuire, relaţii de prietenie dintre cele mai puternice şi o iubire cu năbădăi, iar eu vi-o recomand cu dragă inimă, merită să îi acordaţi o şansă; o găsiţi pe site-ul celor de la Cartepedia aici, dacă a mea recenzia şi-a atins scopul şi v-a convins să o încercaţi…

„Îţi înţeleg ezitarea de a accepta realitatea, Louise, dar, dacă închizi ochii, nu înseamnă că nu te mai văd monştrii. Doar tu vei fi oarbă.”

„As vrea să trăim aici pe vecie. Dar, cu cât rămânem mai mult, cu atât am sentimentul că…furăm clipe de fericire. Că aceste clipe nu ne aparţin.”

„Amintirile sunt un lucru…sacru. experienţele pe care le trăim ne modelează ca oameni – cam cum ai zice că trăsăturile dobândite sunt mai presus decât cele înnăscute – şi, dacă modificăm amintirile acelor experienţe, e posibil să ne schimbăm ca oameni.”

„Să dezvălui secretele unei persoane e totuna cu a-i vărsa sângele. Odată ce-ai făcut-o, nu mai există cale de-ntoarcere.”

„Uneori, e dureros să-ţi aminteşti morţii aşa cum erau şi nu cum ţi-ai fi dorit tu să fie.”

„Când viaţa te pune să alegi între a lupta şi a fugi – când trăieşti fiecare clipă pe muchie de cuţit – , totul devine o armă. Nu conteată cine le are. Armele rănesc.”

• Titlul original: “Six of Crows” & “Crooked Kingdom”
• Autor: Leigh Bardugo
• Duologie: “Six of Crows”
• Număr volume: 2
• Editura: Trei
• Colecții/Serii: Fiction Connection Young
• An apariţie: 2016, 2017
• Număr pagini: 592, 688
• Traducător: Laurenţiu Dulman

Șase proscriși periculoși.

O misiune imposibilă.

Ketterdam: un centru înfloritor al comerţului internaţional, unde poţi găsi orice dacă eşti dispus să plăteşti preţul – şi nimeni nu o ştie mai bine decât Kaz Brekker, un hoţ de geniu. Lui Kaz i se propune să dea o lovitură extrem de periculoasă, care l-ar putea face putred de bogat. Dar nu poate să acţioneze de unul singur…

Așa că iată care este banda lui: Un condamnat însetat de răzbunare. Un trăgător împătimit de jocurile de noroc. Un fugar cu un trecut privilegiat. O spioană poreclită Fantoma. O Sfâşie-Inimi care îşi foloseşte puterea ca să supravieţuiască într-un cartier rău famat. Un hoţ cu darul evadărilor imposibile. Kaz şi echipa lui sunt singurii care pot împiedica distrugerea întregii lumi – dacă nu se ucid mai întâi între ei.

Să vă spun de câte ori am văzut duologia „Banda celor şase ciori” recomandată pe bookstagram? Iar şi iar şi iar? Ei bine, vă spun…de nenumărate ori că am pierdut şi socoteala, sincer, iar de când s-a anunţat serialul pentru trilogia „Shadow and Bone”, doar peste cărţile lui Leigh Bardugo am dat, fie trilogia, fie duologia, Bardugo era prezentă. Nu am putut să mai rezist tentaţiei de a citi şi duologia, trilogia ei am citit-o în decembrie alături de Delia şi Anto, am pus-o de un buddy read atunci, la fel am făcut şi cu Ciorile, însă am avut-o doar pe Delia alături, care a cam tras chiulul şi ar cam trebui şă o trag de urechi, dar mă mai gândesc…Sunt şi eu om, deci tentaţiile rămân tentaţii şi cu greu le rezist, de această dată nu am putut rezista şi am devorat cele două volume în patru zile…şi ce mai patru zile, că m-a zdruncinat cumplit şi mi-a frânt inima într-un hal fără de hal…Bardugo, sper că îţi iei revanşa, că de nu, ne desprietenim fără discuţie…Am observat pe prietenul meu, Goodreads, că este anunţat şi un viitor volum trei, deci am unele speranţe în ce priveşte unele personaje, iar acum îl aştept ca pe pâinea caldă…

Revenind la duologie, a fost o reală încântare să descopăr povestea celor şase personaje principale, personaje ce mi-au ajuns la suflet extrem de repede şi de care m-am ataşat instant. Când mă gândesc câte am pătimit citind duologia, mă întristez foarte tare şi nu vreau, pentru că mi-a plăcut enorm, dar mi-a şi dat daună totală…Kaz, Inej, Jesper, Wylan, Nina şi Mathias sunt nişte luptători, deşi sunt doar nişte adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani, în ciuda tinereţii lor, au avut parte de multe nedreptăţi, au suferit încă de pe vremea când erau doar nişte copiii nevinovaţi, viaţa lor a fost încărcată de dificultăţi şi m-a durut sufletul pentru fiecare în parte, îmi doream să am un burete magic, să le şterg toate durerile, oferindu-le puţină alinare. Pentru a putea supravieţui, au luat multe decizii, nu tocmai cele mai inspirate, se pare, dar s-a făcut cum s-a făcut şi au avut câştig de cauză, deşi erau mereu pe muchie de cuţit şi cu riscuri la tot pasul.

Am parcurs volumele pe repede – înainte şi nici nu realizam când treceau paginile, nu sunt volume subţiri, din contră, sunt stufoase şi le simţi când citeşti, dar tot nu a fost suficient pentru mine, având în vedere cum s-a jucat cu sufletul meu. Am devorat duologia, la propriu, nu doar o dată am avut palmele transpirate şi îi urmăream pe cei şaşe cu ochii cât cepele şi răsuflam uşurată când realizam că le-au ieşit smecheriile şi sunt în regulă. Nu vă mai spun că am umplut-o de bileţele lipicioase, am salvat citate multe, multe, dar şi diferite pasaje ce mi-au dat o stare de bine, m-au distrat copios replicile spumoase şi ironice, pe alocuri, dar mai ales, am marcat micile dovezi de iubire, ce mi-au topit inima…îmi vine să strâng volumele în braţe, să-mi alin dorul de ele şi să mă reîntâlnesc cu personajele. Fiecare în parte a avut o poveste cu un trecut cutremurător, o copilărie zdruncinată, distrusă de alţii, fiind obligaţi să recurgă la diverse acţiuni pentru a trece cu bine peste fiecare piedică. Au fost manipulaţi, minţiţi, vânduţi, batjocoriţi, călcaţi în picioare şi nu numai, însă în ciuda acestora, au supravieţuit tuturor răutăţilor la care au fost supuşi, au devenit mai puternici, învăţând ceva chiar şi de la persoanele ce le-au marcat vieţile. Au fost elevi şi au devenit maeştrii…

Îmi doresc atât de multe să vă spun, să aduc laudele cuvenite acestei duologii, însă mi-am propus să mă limitez strict la sentimentele mele în ce o priveşte şi să vă vorbesc, în mare, despre ambele volume, să nu le iau separat, de teama să nu vă dezvălui prea multe, dar şi aşa îmi e teamă, chiar dacă încerc să mă limitez. Ce e drept, chiar merită duologia asta, curând trilogie, dacă mă iau după fratele Goodreads…Are personaje puternice, deşi sunt consideraţi a fi nişte copiii, cu un bagaj emoţional încărcat, un trecut tumultos şi plin de greutăţi, determinate şi nechibzuite, ce nu se retrag din faţa riscurilor, dar totodată sunt şi sufletiste, generoase, loiale, inteligente, amuzante şi…iubilile de la prima până la ultima pagină…Acţiunea este aşa cum trebuie, dozată potrivit, nu m-am plictisit nici măcar o clipă, deşi a avut şi paragrafe din categoria care mie nu-mi este dragă deloc, dar pe acestea chiar le-am savurat şi mă bucuram când dădeam peste ele, am fost mereu în alertă, dialogoul a fost brici, a avut umor şi sarcasm, exact pe gustul meu, povestea m-a distrat de multe ori, dar a şi dat cu mine de pământ şi am plâns din toată inima, cu o patimă de până şi iubitul s-a panicat, nu ştia ce am păţit…Pe cât de mult am ajuns să îndrăgesc această duologie, pe atât de mult am suferit…şi puţine sunt cărţile la care am plâns din suflet, la care chiar le-am simţit durerile ca şi cum ar fi fost ale mele…Am iubit tot la această duologie, absolut tot, chiar dacă am avut parte de unele evenimente ce m-au doborât, însă tind să cred că se va schimba ceva în viitorul apropiat…până atunci, eu mă opresc aici cu recenzia, sper că am reuşit să vă corup în a-i acorda o şansă, de nu, poate vă conving o parte din citatele ce m-am gândit să le împărtăşesc cu voi…

„Eu sunt negustor de informaţii, Geels, adică mă ocup de lucrurile pe care le fac oamenii când cred că nu-i vede nimeni. Ruşinea e mai valoroasă decât orice monedă.”

„Vezi tu, fiecare om e un seif, un cufăr cu secrete şi dorinţe. Unii aleg calea brutală, dar eu prefer abordarea mai blândă – presiunea potrivită aplicată la momentul potrivit, în locul potrivit. E o operaţiune delicată.”

„Un joc de cărţi e ca un duel. Micile înţepături şi tăieturi pregătesc terenul pentru lovitura mortală.”

„Ne întâlnim cu frica. Îl salutăm pe musafirul neaşteptat şi ascultăm ce are să ne spună. Când vine frica, ceva urmează să se întâmple.”

„O încuietoare e ca o femeie (…). Trebuie s-o seduci ca să-ţi destăinuiască secretele ei.”

„Ciorile ţin minte feţele oamenilor. Îşi amintesc cine le-a dat de mâncare, cine a fost bun cu ele. Şi îşi amintesc şi cine le-a făcut rău. (…) Nu uită. Îşi spun una alteia de cine să se apropie şi de cine să se ferească.”

„Lumea era făcută din miracole, din cutremure neaşteptate, din furtuni care veneau de nicăieri şi puteau să schimbe un continent întreg.”

• Titlul original: “Golden Son”
• Autor: Pierce Brown
• Serie: “Red Rising Saga”
• Volum: 2
• Editura: Paladin
• Colecţie: Paladin SCI-FI Masters
• An apariţie: 2016
• Număr pagini: 562
• Traducere din engleză de Iulia Pomagă

Darrow e nevoit să lupte în apărarea bărbatului care i-a spânzurat soţia, să fie cel mai bun dintre lăncierii lui. Pe fondul unui adevărat război civil declanşat în sânul Auriilor, într-un fundal desprins din Războiul stelelor, eroul nu trebuie să piardă niciun moment din vedere adevăratul lui scop: revoluţionarea Societăţii care înrobeşte Culorile considerate inferioare. În rândul duşmanilor săi, Darrow reuşeşte să găsească prietenie, respect, ba chiar şi dragoste. Însă cine ar mai rămâne alături de el dacă adevărata lui identitate ar ieşi la iveală?

Ştiam că nu sunt pregătită să continui cu al doilea volum al trilogiei, însă îmi doream enorm să aflu cum va evolua povestea lui Darrow, şi sincer, m-a năucit, n-am mai ştiut ce să mai cred şi nici ce speranţe să-mi mai fac în ce-l priveşte…acum încerc să-mi fac curaj pentru următorul volum, sper să mă adun cât mai repede şi să-l încep curând.  În “Furia Aurie” l-am întâlnit pe Darrow mai înaintat în vârstă, nu mai este adolescentul în vârstă de 16 ani, care se vede pus în faţa unor încercări brutale şi care nu ştie ce-l loveşte şi cum să mai acţioneze, ci este un tânăr în vârstă de 20 de ani, trecut prin multe lupte brutale, cu un bagaj mult prea mare pentru cât poate duce, dar şi nevoit să lupte pentru cel care i-a spânzurat soţia…În ciuda anilor care au trecut, dar şi ale piedicilor pe care a trebuit să le depăşească, Darrow a rămas acelaşi adolescent a cărei viaţă îi este încărcată de secrete, prins într-un război ce trage de el din toate părţile, fiind constrâns să aleagă o “tabără” şi să lupte pentru cee ace crede el că e corect. Cine îi sunt adevăraţi prietenii? Cine îi sunt duşmanii? În cine să mai aibă încredere când lumea este clădită pe minciună şi se hrăneşte cu minciună?…Descoperă în acest volum captivant, încărcat de neprevăzut şi mereu în alertă la tot pasul, ce decide Darrow să facă şi cum îi este schimbată viaţa…Găseşti volumul pe site-ul celor de la Editura Paladin aici.

Cum să vă vorbesc despre acest volum, când nici eu nu ştiu ce să mai cred şi ce să spun? N-am fost, nu sunt şi nici nu voi pregătită pentru ce a mai creat Pierce Brown în volumul următor al trilogiei, “Furia Aurie” m-a dat complet peste cap, dar şi un mare pumn în faţă, sincer…Mă gândeam că va fi la fel de bun ca primul volum, însă a fost mult mai bun, constant am fost cu sufletul la gură şi m-am temut pentru fiecare acţiune în care era implicat Darrow şi nu numai, mi-am spus că nu vreau să mă mai ataşez de personaje pentru că sigur voi suferi, dar chiar şi fără ataşament, atât cât am putut, tot am suferit. De ce trebuie, mereu, autorii să se joace cu sentimentele mele? Cu ce le-am greşit eu de sunt aşa malefici? Cu fiecare pagină parcursă, am stat cu sufletul la gură, luată pe nepregătite de tot ce m-a lovit şi m-a lovit să mă sature, îmi şi părea rău de Darrow că el trăieşte acele lucruri şi trebuie să le suporte, m-a cuprins şi pe mine furia şi aş fi vrut să împart câteva lovituri în stânga şi-n dreapta, să mă descarc de tot ce am acumulat de-a lungul lecturii.

Mereu când citesc o carte ce reuşeşte să mă prindă aşa cum trebuie în mrejele sale, îmi este cumplit de greu să îmi exprim sentimentele în ce o priveşte, iar “Furia Aurie” s-a jucat cu sentimentele mele aşa cum a vrut ea, nu a ţinut cont de compasiune, de o inimă frântă, de nimic…Dacă lui Darrow i-a fost data viaţa peste cap, s-a gândit să o dea şi pe a mea, că deh…să fim doi zăpăciţi, nu doar unul, să nu cumva Darrow să fie singur în toată nebunia aia. “Furia Roşie” mi s-a părut o carte extrem de bună, cu greu mi-am găsit cuvintele să vorbesc despre ea, recenzia ei a apărut la câteva săptămâni bune după ce am citit-o, o găsiţi pe blog aici dacă sunteţi curioşi, însă am zis ca pentru volumul de faţă să încerc să mă descarc de gânduri mult mai repede, sper că am şi reuşit puţin. “Furia Aurie” este mult mai bună decât primul volum, nu este de umplutură cum de întâmplă de obicei cu volumele de mijloc ale trilogiilor şi m-a prins într-o cursă de roller-coster, sincer…M-a lovit cu trădări din plin, toată încrederea ce am avut-o în anumite personaje s-a spulberat într-o clipă, nici nu am mai avut activate simţurile de a le recunoaşte, pur şi simplu am mers la risc şi am acordat încredere cui nu trebuia şi am fost surprinsă cum nu mă aşteptam, s-a jucat cu emoţiile şi nervii mei după bunul plac, îmi şi venea să dau cu cartea la un moment dat, când realizam câte nedreptăţi se întâmplă şi nimeni nu face nimic, am fost manipulată de nişte maestrii, că exact asta au fost, pentru că nu am reuşit să le ghicesc jocul nici măcar când am ajuns la finalul volumului. Am urmărit cum se leagă noi alianţe între persoane complet diferite, atât ca şi culoarea din care fac parte, dar şi ca personalitate, m-am înduioşat în faţa dovezilor de prietenie şi am turbat în faţa trădărilor, care n-au lipsit absolut deloc şi care veneau din partea cui nu te aşteptai. Cum e vorba aia, tineţi prietenii aproape, dar duşmani şi mai aproape…

Nu degeaba trilogia este numită a fi “fenomenală”, chiar este şi merită să-i acordaţi o şansă, dacă până acum nu aţi făcut-o. Eu nu mai stiu de câte ori am văzut-o recomandată şi acum înţeleg de ce este aşa ridicată în slăvi: acţiunea este alertă, povestea captivantă şi încărcată de numeroase răsturnări de situaţie, nu lipsesc trădările, manipularea, jocurile murdare, crimele, luptele brutale (ajungi să-ţi doreşti să înveţi şi tu mişcările de luptă), secretele, personaje puternice, dar şi cu două feţe, poate chiar mai multe, depinde de caz, însă are şi o parte frumoasă, aici vorbesc despre prietenie, familie, respect şi în special iubire…

“Se spune că un regat dezbinat nu poate să reziste. Dar nimeni nu spune ce se întâmplă cu o inimă.”

“Suntem cu toţii doar spirite rănite bâjbâind prin întuneric, încercând cu disperare să ne coasem la loc, să umplem găurile pe care le-au făcut în noi.”

“Oamenii înţelepţi citesc istorie, Pliniu. Oamenii puternici o fac.”

“Moartea cere moarte care cere moarte, întotdeauna mai multă moarte.”

“Şerpii nasc şerpi. (…) Şi ce fac şerpii, draga mea? Alunecă. Aşteaptă, cruzi şi cu sângele rece în iarbă, apoi muşcă.”

“Oamenii se pot schimba. Uneori trebuie să cadă. Alteori trebuie să sară.”

“Muritorii care fac planuri mor de o mie de ori. Noi, cei care ne supunem, murim doar o singură dată.”

• Titlul original: “Eliza and Her Monsters”
• Autor: Francesca Zappia
• Editura: Storia Books
• Colecţia: Young Adult
• An apariţie: 2018
• Număr pagini: 384
• Traducător: Ionela Chirilă

Povestea ei este un fenomen
Viața ei este un dezastru

În lumea reală, Eliza, o fată de 18 ani, este timidă, ciudată și lipsită de prieteni. Online este LadyConstellation, creatoarea anonimă a Monstrous Sea, un webcomic extrem de popular, cu milioane de followers și de fani în întreaga lume. Eliza nu-și închipuie că ar putea vreodată să îndrăgească lumea reală așa cum o iubește pe cea online și nu simte nicio dorință să încerce.

Apoi Wallace Warland, cel mai mare scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, se transferă la școala ei. Wallace crede că Eliza este un fan ca oricare altul și, pe măsură ce băiatul o scoate din carapacea ei, fata începe să se întrebe dacă nu cumva viața offline merită o șansă. Dar, când secretul Elizei este împărtășit din greșeală cu restul lumii, tot ce a construit – povestea ei, relația ei cu Wallace, până și propria sănătate mintală – începe să se năruiască.

„Eliza şi monştrii ei” a ajuns în biblioteca mea prin intermediul unui concurs organizat de nişte fete tare simpatice în colaborare cu Storia Books, unde am avut oportunitatea de a alege un titlu râvnit de mine, aşa că mi-am dorit-o pe Eliza, mai ales că se afla pe wishlistul meu de foarte mult timp. Nu ştiam detalii prea amănunţite în ce o priveşte, doar că trata subiectul depresiei şi al anxietăţii, însă eu rămăsesem de-a dreptul captivată de copertă, iar titlul a reuşit să-mi transmită că merită toată atenţia mea, deci mă bucur că am reuşit să o obţin şi să o citesc, iar acum să vă pot împărtăşii impresiile mele şi sper să vă conving în a-i acorda o şansă, dacă până acum nu a-ţi parcurs-o.

Eliza este o adolescentă timidă şi ciudată în vârstă de 18 ani, care se află în ultimul an de liceu şi abia aşteaptă să se încheie această tortură. Nu-i face nicio plăcere să discute cu cei din jurul său, de aceea preferă să tacă, să nu iasă în evidenţă cu absolut nimic, nu doreşte să atragă niciun fel de atenţie asupra sa. Aceasta este Eliza din mediul offline…Însă în mediul online, Eliza e super smecheră. Sub pseudonimul LadyConstellation a creat webcomicul Monstrous Sea, un webcomic de mare succes, citit de foarte multe persoane din întreaga lume. În online se simte în mediul ei şi acolo-şi petrece cea mai mare parte din timp, ruptă efectiv de realitate, oricum nu-şi doreşte să îndrăgească şi realitatea la fel de mult cum îndrăgeşte lumea virtuală. În online are şi prieteni, nu mulţi, doar doi, Max, în vârstă de 21 de ani şi Em, în vârstă de 14 ani, aceştia sunt mereu alături de ea şi o ajută atunci când online-ul o ia razna. Deşi nu-i cunoaşte în realitate, de ei se simte cea mai apropiată, ceea ce mi s-a părut drăguţ şi trist în acelaşi timp, sincer, să nu ai o persoană reală, fizic alături de tine, căreia să-i împărtăşeşti ofurile tale…Dar prietenia dintre ei, chiar şi online, a fost una dintre cele mai puternice şi frumoase. Revenind la Eliza şi dorinţa ei de a fi invizibilă, ei bine…lucrurile se schimbă în momentul în care la liceul pe care-l frecventează se transferă Wallace, un scriitor de fanfiction pentru Monstrous Sea, acesta reuşind, puţin câte puţin, să o scoată pe Eliza din carapacea ei. Eliza nu-i mărturiseşte cine este ea cu adevărat şi ce reprezintă pentru Monstrous Sea, ci îl lasă pe Wallace să creadă că este un simplu fan, asemeni lui, însă când secretul Elizei iese la iveală dintr-o greşeală nevinovată, tot ce ea a creat atât în online, cât şi în offline se prăbuşeşte, inclusiv sănătatea ei mintală…

Mi-a plăcut tot la acest volum, începând de la copertă, care este de-a dreptul superbă şi doar privind-o m-am îndrăgostit, la povestea cuprinsă între coperţi, poveste care m-a atins pe suflet şi a mişcat ceva bine în căpuşorul meu, până la personajele din poveste, atât cele principale, cât şi cele secundare. Cu uşurinţă am prins drag de personaje şi m-am pierdut în povestea lor, i-am adorat pe Sully şi Church, fraţii gemeni ai Elizei, faptul că erau extrem de determinaţi şi mereu cu ochii pe sora lor mai mare, deşi ea nu observa acest lucru. Pe Wallace, de multe ori, mi-am dorit să-l strâng în braţe, am simţit eu că are şi el monştrii lui cu care se luptă, nu doar Eliza…ce să mai, pe ambii i-aş fi cuprins în braţe şi i-aş fi sufocat cu a mea iubire, să le dau să le ajungă. A lor poveste a reuşit să-mi intre pe sub piele şi să mă facă să-mi pară rău că eram nevoită să mă apropi de final. M-am ataşat de personaje, am empatizat cu ele, aş fi vrut să le dau şi câte o palmă, aşa de drag, că au avut episoade când m-au iritat şi simţeam că turbez, dar în proporţie de 98% m-am topit aflându-i povestea Elizei şi totodată, m-a durut să-i văd şi părţile întunecate.

Această carte mi-a dat enorm de gândit, mai ales în ce priveşte mediul online şi mediu ce ne înconjoară, cât de puternică este lumea virtuală, cât de uşor ne putem pierde în ea, fără să mai realizăm că sunt şi alte lucruri importante, dar şi ce consolare oferă căteodată. În online putem fi oricine ne dorim, nu suntem constrânşi să ne expundem dacă nu vrem să ne expunem, putem păstra nişte limite impuse tot de noi. În acest sens, am înţeles-o pe Eliza, întrucât şi eu am avut o perioadă mai întunecată, în care m-am închis în mine şi nu-mi doream să am contact cu realitatea atât de des pe cât trebuia la vremea respectivă. Am realizat cât de important era pentru ea Monstrous Sea, cât de mult îşi dorea să le ofere fanilor din creaţia ei, însă mă durea sufletul când observam că acest lucru o consuma, deşi nu-şi dădea seama, că se pierdea atât de uşor în online şi mai ales, că nu discuta cu cei din jurul ei despre pasiunea ei, că era superficială şi prefera să ţină doar pentru ea tot ce făcea, într-un fel, condamnându-i pe ceilalţi că nu o înţeleg, dar nici nu le permitea să o înţeleagă… Asemenea poveşti te determină să reflectezi la tot ceea ce deţii, fie în mediul virtual, fie în realitate, să apreciezi ceea ce ai, dar şi cum să împărtăşeşti cu ceilalţi, să înţelegi şi să te faci înţeles, dar mai ales cum să te accepţi pe tine şi să te iubeşti, cu bune şi rele…

„Eliza şi monştrii ei” este o poveste tulburătoare şi emoţionată despre anxietate şi depresie, despre cât de uşor te rupi de realitate şi nu realizezi, despre prietenie şi importanţa familiei în viaţa de zi cu zi, conştientizare şi acceptare, dar mai ales iubire, atât faţă de persoana ta, cât şi faţă de pasiunea ta. Nu ştiu dacă am reuşit să vă conving sau nu să îi acordaţi o şansă, eu vi-o recomand cu dragă inimă, iar aici vă las linkul unde o puteţi găsi pe site-ul celor de la Storia Books.

„Oamenii reali nu au o poveste concisă, cap-coadă.”

„Viaţa înseamnă mai mult decât poveşti, Eliza.”

„Naturii nu îi pasă dacă ne izbim de ea şi ne rupem câteva oase. Naturii nu-i pasă dacă simţim cum o greutate de nedescris ne îngroapă în pământ, incapabili să ne mai ridicăm vreodată. Naturii nu-i pasă cine sunt, dacă sunt online sau offline, şi nu-i pasă dacă simt nevoia să zac aici o vreme.”

„Oamenii distruşi nu se ascund de monştrii lor. Oamenii distruşi se lasă devoraţi.”

„Ca şi în viaţă, ceea ce dă sens unei poveţti e faptul că se termină. Poveştile noastre au o viaţă a lor – şi depinde de noi să le dăm un sens.”

• Titlul original: “Tales of the Peculiar”
• Autor: Ransom Riggs
• Ilustrații de Andrew Davidson
• Editura: Youngart
• An apariţie: 2017
• Număr pagini: 192
• Traducere din limba engleză de Gabriella Eftimie

Canibali bine-crescuți care se înfruptă din membre regenerabile, porumbei piromani, maeștri în arta sabotajului, o lăcustă mare cât un buldog, o fată care încearcă să se împrietenească cu fantome și o alta care îmblânzește coșmarurile, acestea sunt doar câteva dintre personajele pe care le veți întâlni în minunata antologie de față.

Într-o ediție îngrijită și adnotată de protejatul domnișoarei Peregrine, invizibilul Millard Nullings, Poveștile Deosebiților adună cele mai îndrăgite texte din literatura acestora. Transmise din generație în generație, povestirile de față sunt în parte lecție de istorie – veți afla, de pildă, peripețiile primei ymbryne -, în parte mostre ale bogatului folclor al acestei lumi fantastice.

O lectură obligatorie nu doar pentru fanii universului lui Miss Peregrine, cât și pentru orice iubitor de povești nemaipomenite.

La început de lună am primit un colet din partea editurii Youngart, așa drept cadou de mărțișor, și am fost surprinsă să găsesc seria Miss Peregrine, serie ce o aveam pe wishlist de foarte multă vreme şi pe care mi-o doream tot de atâta timp. M-am bucurat enorm și deja îmi faceam strategii cum să o strecor, să o citesc cât mai repede, deși TBR-ul meu amenință să mă sufoce, cu fiecare zi care trece. După câteva cercetări făcute în privinţa seriei, am ales să citesc prima dată “Poveștile deosebiților” (o găsiţi şi voi pe site-ul editurii aici), fiind cartea dinaintea seriei, aparent, aşa m-a informat Goodreads, iar eu am încredere în el, până acum nu m-a indus în eroare.

Volumul cuprinde 10 poveștiri scurte ale deosebiților, fiecare poveste în parte transmiţând un mesaj diferit, pe lângă faptul că te învaţă cum să te accepţi cu diferenţele pe care le ai, să te simţi deosebit pentru că eşti, nu trebuie să ţi-o confirme absolut nimeni. Sunt poveşti încărcate de sensibilitate şi înţelepciune, dar şi de sacrificiu, pierdere, acceptare, în special iubire, fie cea de sine, fie cea a celor din jur… Am reușit să o parcurg în aceeași zi pe toată. Nu este foarte groasă, are sub 200 de pagini, se citeste foarte ușor (nu spun asta doar pentru că eu sunt un cititor rapid), iar poveștile deosebiților sunt cu adevărat…deosebite. N-am simțit că parcurg o carte, ci că fac parte din ea, am fost purtată pe tărâmuri de basm, am întâlnit personaje dintre cele mai deosebite şi am empatizat cu povestea fiecăruia. Ilustrațiile cuprinse în volum sunt de-a dreptul superbe, m-am minunat și le-am admirat atât în timpul lecturii, revenind la ele constant, iar după ce am finalizat volumul, încă o mai răsfoiam și admiram ilustratiile, îmi era greu să mă desprind de ea. Nici detaliile nu sunt de lepădat, ce e drept, alături de ilustraţii crează o carte magică și parcurgând cartea m-am simțit și eu deosebită, sincer, mai ales că am avut oportunitatea de a descoperi povești dintre cele mai fantastice și neobișnuite.

Povestirile mele favoritele din acest volum au fost “Prințesa cu limba despicată”, “Prima ymbrynă”, “Femeia care se împrietenea cu fantome”, “Fata care îmblânzea coșmaruri”, dar și “Băiatul care putea să stăvilească marea”, acestea au fost povestirile care pe mine m-au atins cel mai mult și au mișcat ceva în interiorul meu, însă și din celelalte am tras anumite învățăminte… Acum că am citit “Poveştile deosebiţilor” şi m-am îndrăgostit de scriitură, dar şi de deosebiţii întâlniţi, sunt extrem de nerăbdătoare să întâlnesc şi mai mulţi, să le cunosc poveştile, aşa că pregăteşte-te, Miss Peregrine, în curând mă alătur şi eu copiilor deosebiţi…

• Titlul original: “The City We Became”
• Autor: N.K. Jemisin
• Serie: “Mărețele orașe”
• Volum: I
• Editura: Nemira
• Colecţie: Armada
• An apariţie: 2020
• Număr pagini: 416
• Traducere de Ana-Veronica Mircea

Cinci newyorkezi trebuie să-și unească forțele ca să-și apere orașul.

Pentru că orice oraș este însuflețit. Unele suflete sunt străvechi ca miturile, altele sunt tinere și crude ca niște copii care se joacă. New Yorkul are șase.

Fiecare oraș are, totodată, și o parte întunecată. Un rău vechi, neliniștit zace sub pământ, amenințând să distrugă orașul, iar cei cinci protectori ai săi trebuie să facă echipă și să-l oprească, o dată pentru totdeauna.

Deci, cu mâna pe suflet vă spun că nu ştiu cum să încep această recenzie şi deşi am finalizat cartea în urmă cu câteva ore (până va apărea recenzia va mai dura puţin), nu ştiu exact cum să vă vorbesc despre ea, N.K. Jemisin are calitatea de a mă lăsa fără replică. Probabil ştiţi că am ajuns la această autoare datorită Cătălinei şi sunt foarte încântată că am mers pe mâna ei şi i-am acordat o şansă autoarei. Am realizat că prin stilul de scriere şi poveştile create reuşeşte să-mi facă mintea să explodeze şi asta în sensul bun, nu ştiu de unde îi vin ideile, dar pe mine m-a cucerit de la prima lectură, şi anume seria „Pământul sfărâmat”, publicată la Paladin. Deşi nu mă încântă foarte mult faptul că un autor are cărţile publicate la mai multe edituri, am început să trec peste acest lucru şi să mă bucur, pur şi simplu, de creaţie, chiar dacă mă zăpăceşte de cap…Aşa că, m-am bucurat asemeni unui copil când primeşte ceva nou atunci când am văzut că cei de la Editura Nemira au publicat un nouă carte de-a autoarei, iar circuitele mele deja erau activate şi dorinţa tot mai mare de a obţine şi acest volum. Chiar dacă am spus că nu voi mai începe serii noi pţnă nu închei cu cele deja începute, ei bine, nu pot să mă ţin de acest lucru şi pace, îmi place să mă torturez, se pare…Datorită celor de la Nemira am reuşit să obţin cartea într-un timp foarte scurt şi vreau să le mulţumesc pentru această oportunitate, au făcut un cititor extrem de fericit…

Dar să revin la „Oraşul care ne uneşte” şi să-mi las lamentările deoparte, acum începe partea cu adevărat grea pentru mine. Povestea ne poartă în oraşul New York, însă nu în oraşul din zilele noastre, ci într-un însufleţit, iar New York-ul are şase astfel de suflete. Aşa cum are o parte bună, are şi o parte întunecată, care ameninţă să distrugă oraşul, iar atunci intră în cadru personajele principale, districtele oraşului, în număr de cinci: Manhattan, Bronx, Brooklyn, Qeens şi Staten Island, care au menirea de a proteja oraşul, dar înainte de toate, trebuie să se alăture unul celuilalt pentru a putea avea succes în această sarcină. Lucrurile nu sunt chiar aşa de simple, mai ales că persoanele devenite districte nu se cunosc între ele, iar de aici începe adevărata distracţie…Pătrunde şi tu în această călătorie, permite-i lui Jemisin să-ţi explodeze gândurile, cum a făcut cu mine, volumul îl găseşti pe site-ul editurii Nemira aici.

Nu a fost genul de lectură în care să pătrund cu uşurinţă, din contră, m-a muncit puţin cam mult şi bine, sincer, dar acum că am ajuns la final, mă gândesc că a meritat fiecare pagină. Am fost foarte confuză la început, nu pricepeam mare lucru şi încercam să leg toate informaţii oferite, însă nu reuşeam mare lucru, aşa că mi-am spus că trebuie să am răbdare, că voi fi complet lămurită la momentul potrivit. Ei, dar şi când am fost lămurită, n-am mai lăsat cartea din mână, mintea mi s-a scurtcircuitat şi eram într-o alertă continuă. Povestea a luat o întorsătură la care nu m-am aşteptat şi de acolo înainte, a fost încărcată de neprevăzut, mai ales că şi aşa nu era uşoară misiunea personajelor. Îmi era greu să procesez toate detaliile oferite, să le diger să pot înţelege cât mai bine firul poveştii, dar a meritat fiecare pagină, cititorul rapid din mine s-a transformat în unul extrem de lent şi de analitic, tocmai în ideea de a nu-mi scăpa ceva. Mi-a bubuit mintea când deja se făcuse lumină completă în căpuşorul meu şi am rămas uluită de ce poveste a reuşit autoarea să creeze, pur şi simplu m-a şocat şi m-a lăsat fără cuvinte. După ce am încheiat volumul, a fost nevoie să stau câteva minute bune, să-mi trag sufletul şi să mă liniştesc, mai ales că ultimele 100 de pagini nici nu ştiam când au trecut, la cât de aprinsă le-am citit, atunci se activase cititorul rapid din mine, cred…

Fiecare personaj desemnat unui anumit district a fost creat în aşa fel încât să reprezinte cât mai bine zona atribuită, iar cu cât ajungeam să le cunosc mai bine, cu atât am rămas mai surprinsă. Nu aveau absolut nimic în comun, au fost alese aleatoriu, diferenţele dintre ei erau de la cer la pământ, însă au avut un singur scop comun: să salveze oraşul, iar această misiune le-a oferit alte opţiuni, să le spun aşa. Pe cât de ciudate au fost personajele, până am ajuns să le cunosc aşa cum trebuie, pe atât de mult le-am îndrăgit, au fost înzestrate cu umor şi sarcasm exact în dozele potrivite şi pe gustul meu, dar au avut şi poveşti dintre cele mai emoţionante, dureroase, încărcate de greutăţi, marginalizări şi nu numai…În ciuda tuturor dificultăţilor întâmpinate, au fost puternice şi determinate, nici nu mă aşteptam la altceva de la Jemisin, sincer…

Dacă nu aţi făcut până acum cunoştinţă cu scrierile autoarei, nu ştiu ce aşteptaţi, mai ales dacă sunteţi împătimiţi ai genului fantasy. Lumea creată de Jemisin este dea dreptul impresionantă şi vă va lăsa fără cuvinte, personajele sunt complexe, încărcate de bunătate şi mafelice, deopotrivă, iar povestea…este una nervoasă, dinamică, plină de suspans, dar şi emoţionantă. Nu ştiu cât de bine mi-a ieşit redarea tuturor impresiilor mele cu privire la această carte, am dat tot ce am putut, însă în mintea mea încă e vraişte. De acum, începe o nouă tortură, şi anume, aşteptarea volumul doi din trilogia „Măreţele oraşe” şi sper ca Nemira să nu mă lase să aştept prea mult…

„Nu-i vorba despre a fi în viaţă. (…) E vorba despre a trăi.”

„Marile oraşe sunt la fel ca orice creaturi vii: se nasc, se maturizează, se ofilesc şi mor la rândul lor.”

„Casa ta nu e acolo unde ţi-e inima; e oriunde simţi că vântul suflă aşa cum trebuie.”

„Zeii adevăraţi nu sunt aşa cum îi cred majoritatea dintre voi, creştinii. Zeii sunt oameni. Uneori morţi, alteori încă în viaţă, uneori n-au trăit niciodată (…). îndeplinesc nişte sarcini – aduc bogăţie, au grijă de oameni, se asigură că-n lume merge totul aşa cum trebuie. Se îndrăgostesc. Au copii. Luptă. Mor.”

„Un oraş nu e niciodată singur, nu cu adevărat – iar aceasta pare mult mai puţi solitar decât majoritatea. E mai degrabă ca o familie: alcătuit din mai multe părţi, care adesea se ceartă între ele, dar care la final, în faţa duşmanilor, se unesc şi se protejează reciproc. Trebuie să o facă, dacă nu vor să moară.”

„Lumea poate fi groaznică, dar nu suntem obligaţi să ne placă aşa cum e.”

• Titlul original: “Feel again”
• Autor: Mona Kasten
• Seria: “Again”
• Volum: III
• Editura: Bookzone
• An apariţie: 2021 
• Număr pagini: 416
• Traducere de Iulia Dromereschi

Ceea ce a început ca un pact inocent s-ar putea dovedi a fi cel mai incitant joc al sentimentelor.

Ar fi trebuit să fie doar un proiect, dar inima ei are alte planuri. De la moartea părinților săi, nu a mai permis nimănui să se apropie de sufletul său. Însă totul se schimbă atunci când îl întâlnește pe Isaac Grant.

Sawyer nu s-ar fi uitat niciodată la un băiat precum Isaac. Tocilar, amabil și timid. Deloc genul ei, ba chiar opusul tipilor pe care îi place de obicei. Însă nu poate rămâne indiferentă când vede câteva fete care își bat joc de el. Fără a ezita, îl sărută pasional și pretinde că este iubita lui. Rezultatul? Isaac este luat prin surprindere, însă îi cere ajutorul pentru a scăpa de reputația de tocilar și a deveni un bad boy. Sawyer este de acord, dar doar dacă o lasă să documenteze evoluția lui într-un proiect foto pentru școală.

Cei doi au mai multe lucruri în comun decât pare la prima vedere. Pactul inocent începe să ia amploare, iar Sawyer își dă seama că băieții răi sunt supraapreciați.

Atât de aşteptat a fost acest volum, de nici nu ştiu să vă exprim în cuvinte, deci nu mi-am mai intrat în piele de bucurie când am văzut că s-a lansat şi că cei de la Bookzone mi-au oferit oportunitatea de a-l parcurge atât de repede, ţin să le mulţumesc pentru această şansă. Pe site la ei găsiţi aici toate cele trei volume ale seriei traduse până în prezent, iar dacă mi-aţi citit recenziile primelor două volume, probabil ştiţi cât de mult mi-au plăcut şi cât de îndrăgostită sunt de această serie. În caz contrar, ei bine, o să mă dezlănţui şi de această dată, poate am puterea de a vă convinge să îi acordaţi o şansă…

Dacă-n primele volume am descoperit povestea lui Allie şi Kaden, dar şi a lui Dawn şi Spencer, de această dată mi-a fost oferită povestea lui Sawyer şi Isaac, două persoane cum nu se poate mai diferite, atât în ce le priveşte trecutul, cât şi aparenţele în societate. Sawyer este înconjurată de ziduri şi nu permite nimănui să i le doboare, mai ales după toate suferinţele pe care le-a pătimit în copilărie, începând cu pierderea părinţilor şi continuând cu locuirea ei şi a surorii sale la mătuşa din partea mamei. Deşi lasă impresia că nu-i pasă de ceea ce cred cei din jurul său, nu este deloc aşa, fiind măcinată puţin câte puţin de fiecare jignire care i se aruncă, gândindu-se că nu merită nimic mai bun decât ceea ce are în prezent. Isaac îi iese în cale într-o seară petrecută în club, acesta nu este genul de băiat căreia Sawyer să îi acorde atenţie, însă reuşeşte prin timiditatea sa, să îi atragă atenţia şi să-i stârnească puţin interesul, mai ales când aceasta ia decizia de a-i sări în apărare şi-l sărută cu pasiune în faţa unor studente răutăcioase. De la acel sărut pasional şi până la un pact realizat între ei, pentru a-l transforma pe Isaac într-un magnet de femei, nu este decât un pas, însă când te joci cu focul, rişti să te arzi, deci mare grijă…

Iar acum vine partea cea mai grea pentru mine, să mă descarc de toate cele câte am simţit parcurgând acest volum…Încă de la prima pagină am ştiut că am făcut alegerea potrivită în a începe volumul, m-a prins în mrejele sale de la primele rânduri, chiar m-a determinat să chicotesc şi să-mi ridic sprâncenele de surprindere. Am savurat fiecare rând în parte, fiecare pagină parcursă, fiecare capitol încheiat, prinzând drag tot mai mult de personajele principale, acestea reuşind să-mi ajungă la suflet fără prea mult efort. De foarte multe ori am râs cu lacrimi, dar tot de atâtea ori am şi plâns, nu am fost capabilă să-mi ţin lacrimile pentru mine şi să nu le dau drumul, mai ales când am început să pătrund tot mai mult în poveste şi să descopăr tot mai multe detalii despre viaţa lui Sawyer şi Isaac. Cum spuneam, deşi păreau a fi foarte diferiţi unul de celălalt, aveau şi lucruri în comun…dacă Sawyer avea ziduri în jurul ei, la fel avea şi Isaac, greutăţi au întâmpinat fiecare, sacrificii au fost nevoiţi să facă amândoi, iar ajungând să-i cunosc tot mai bine, sufletul mi-a fost frânt şi m-am topit de duioşie. Am suferit alături de ei, mi-am dorit să le dau palme că, deh, nu se putea altfel, m-am emoţionat toată când realizam de cât de multă iubire sunt capabili, dar nu ştiau exact cum s-o exprime, i-am urmărit cu sufletul la gură şi m-am simţit parte din poveste, de parcă aş fi fost alături de ei la fiecare pas.

„Simte din nou” mi-a frânt inima, ca apoi să mi-o întregească, bucată cu bucată, mi-a trezit speranţe, ca să mi le poată spulbera, mi-a intrat sub piele şi mi-a topit sufletul. Am descoperit două personaje cu poveşti dureroase, emoţionante, dar mai ales două personaje încărcate de iubire, loiale şi puternice.

• Titlul original: “People like us”
• Autor: Louise Fein
• Editura: Nemira
• Colecţia: Damen Tango
• An publicaţie: 2021
• Număr pagini: 496
• Traducere de Emanuela Ignăţoiu-Sora

Cum alegi între loialitatea față de țară și o iubire care te poate distruge?

Leipzig, 1930. Hetty Heinrich este fiica unui înalt ofițer nazist și sora unui pilot Luftwaffe, crescută cu dorința arzătoare de a-și juca rolul în gloriosul Reich de O Mie de Ani. Crede cu ardoare în țara ei și în omul care o conduce. Dar asta până când îl reîntâlnește pe Walter, prietenul ei evreu din copilărie, care îi aruncă în aer toate certitudinile.

Cei doi încep o poveste de dragoste care le pune viața în pericol, odată ce valul de antisemitism devine un tsunami. Ca să-l salveze pe Walter, Hetty va trebui să sacrifice totul – iubirea de țară, legăturile de familie, poate chiar propria viață.

Atenţia asupra cărţii „Fiica Reichului” mi-a fost atrasă anul trecut, tot cam în această perioadă, printr-un mail în care se anunţa un concurs pe un blog străin, unde aveam oportunitatea de a câştiga zece titluri de ficţiuni istorice, cartea mai sus menţionată fiind una dintre ele. Încă de atunci am avut-o notată pe wishlist şi am tot pândit-o să o aduc în biblioteca mea, însă am reuşit să o adaug pe rafturile mele datorită editurii Nemira, care a şi tradus-o anul acesta, mai mare bucuria pe mine, sincer vă spun, astfel am putut să-mi alimentez şi curiozitatea în privinţa ei. Recunosc, nu ştiam mare lucru despre poveste, întrucât nu am citit descrierea, ci ochii mi-au fost furaţi de copertă, dar şi de titlu, în special pentru că am devenit tot mai atrasă de ficţiunile istorice, dar şi poveştile reale desprinse din cutremurătoarele evenimente petrecute pe vremea războiului.

„Fiica Reichului” prezintă povestea lui Hetty, o tânără nemţoaică crescută pentru a-şi aduce contribuţia către ţară şi să devină o fiică respectată a naţiunii. Provine dintr-o familie cu rang destul de mare, tatăl este un înalt ofiţer nazist, mama este o bună gospodină, iar fratele său un pilot Luftwaffe, credinţele familiei sale în puterea şi conducerea lui Hitler sunt puternice, acestea fiindu-i şi lui Hetty insuflate. A crescut având în jurul ei atât germani, cât şi evrei, iar până la vârsta adolescenţei nu a crezut că având un evreu prin preajmă ar fi un lucru chiar atât de rău, mai ales că cel mai bun prieten al fratelui ei, Karl, era un evreu. Când Karl ajunge la vârsta potrivită de a fi acceptat în Tineretul Hitlerist, în Hetty se schimbă ceva, iar credinţa ei devine tot mai puternică, ajungând să-l idolatrizeze pe Hitler şi vorbele sale, respingând ideea de a mai avea prin preajmă evrei, chiar dacă aceştia se aflau şi printre colegii ei de clasă. Reîntâlnirea cu Walter, fostul cel mai bun prieten al fratelui ei, trezeşte mici îndoieli în credinţa lui Hetty, mai ales că la urechile ei ajung tot mai multe zvonuri privind situaţia evreilor şi nu doar atât, ci aceşti tineri se îndrăgostesc şi-şi trăiesc povestea de dragoste în tăcere, ştiind că-şi pun vieţile în pericol. Şi cum nicio poveste de dragoste nu este ferită de necaz, Hetty este pusă la grea încercare, mai ales pentru că este nevoită să facă numeroase sacrificii…

Am pornit destul de optimistă în lecturarea acestei cărţi şi m-am bucurat când am realizat cât de repede merge parcurgerea ei, însă am fost puţin dezamăgită de faptul că acţiunea a fost prea statică pentru gustul meu, cel puţin în prima jumătate a cărţii. Am înţeles că în primele pagini trebuie să ajung să cunosc personajele, să le urmăresc, să le înţeleg acţiunile, însă aşteptam un zvâc, ceva, să mă atingă acolo unde trebuie, dar nu s-a întâmplat, cel puţin până n-am ajuns la ultimele pagini ale cărţii. Posibil să fi avut aşteptări mult prea mari privind cartea, fiind o lectură lejeră pentru mine, am urmărit cu mare atenţie fiecare personaj, dar şi povestea lor. De multe ori am fost încercată de furie şi nu ştiam cum să mi-o descarc, părinţii lui Hetty s-au jucat cu a mea răbdare şi-mi venea, pur şi simplu, să-i iau la pumni, nu alta, rămăsesem stupefiată de cât de puternică era a lor credinţă în Hitler şi în ceea ce făcea el. Până şi unele acţiuni ale lui Hetty m-au iritat, însă am pus totul pe educaţia ce a primit-o şi credinţele insuflate, deşi acestea nu erau neaparat o scuză pentru comportamentul său. În cea de-a doua jumătate a cărţii s-au mai dezmorţit lucrurile şi acţiunea a început să mă prindă şi să mă determine să-mi doresc să aflu cum se va încheia povestea lui Hetty…A început să-mi ofere detaliile de care am avut şi am simţit nevoia, şi-au făcut simţite prezenţa zvâcurile râvnite de mine la început, dar tot am simţit că ceva a lipsit. Pe cât de înceată a fost acţiunea la început, pe atât de repezită mi s-a părut la final, a lipsit acel echilibru care să dozeze acţiunea aşa cum trebuie. E simpla mea părere şi e posibil să mă înşel…

De un aspect de care chiar m-am bucurat a fost perspectiva din care a fost redată acţiunea şi anume, din perspectiva lui Hetty, o perspectivă din interior. Foarte rare au fost cărţile ce au oferit această perspectivă, să pot observa lucrurile şi din interior, nu doar din exterior şi nu doar din perspectiva persoanelor vânate şi condamnate pentru simpla lor origine. Astfel, am avut parte de o uşurinţă în a-i înţelege sentimentele şi acţiunile, poziţia ei în ce priveţte situaţia evreilor, mai ales şi datorită lui Walter, riscurile pe care şi le-a asumat şi sacrificiile făcute. Am şi judecat-o de multe ori, ce e drept, dar apoi am realizat că judecata trebuie lăsată deoparte, deşi unele acţiuni erau complet iresponsabile şi nu realiza realul pericol în care se află, simţind nevoia să îi ard una-două, poate, poate îi bag minţile în cap.

Cu bune, cu rele, cu zvâcuri sau fără zvâcuri, am avut oportunitatea de a descoperi o poveste de dragoste emoţionantă, încărcată de riscuri, dar şi cât de puternică este dragostea, cât de oarbă poate să fie credinţa şi cine-ţi sunt adevăraţii prieteni, cât de împortantă este susţinerea lor şi cum familia ajunge să te condamne ca pe o persoană oarecare, neţinând cont de faptul că eşti sânge din sângele lor…Chiar dacă ale mele aşteptări nu au fost atinse, eu vă îndrum să îi acordaţi o şansă acestei poveşti, părerile cititorilor mereu vor fi diferite, întrucât nici gusturile nu sunt aceleaşi; vă las aici link-ul unde puteţi găsi cartea pe site-ul editurii Nemira.

„Felul în care arată cineva e înşelător, sângele şi mediul nu mint niciodată.”

„Doar prin cruzime se poate câştiga. Orice altceva va duce la înfrângere. Şi un astfel de eşec e de neimaginat.”

„Câteodată umorul e singurul care face ca lucrurile să fie suportabile.”

„Iubirea încălzete inima cum nimic altceva pe lume nu o face.”

„Un dans cu diavolul nu poate duce decât la dezastru.”

„Oamenii văd ce vor. Cu toţii avem de ales. Absolut fiecare dintre noi. Alegem cum ne purtăm unii cu alţii.”

• Titlul original: “Tweet Cute”
• Autor: Emma Lord
• Editura: Storia Books
• Colecţia: Young Adult
• An apariţie: 2021
• Număr pagini. 392
• Traducător: Ionela Chirilă

O comedie romantică irezistibilă, un roman de debut despre riscurile pe care ni le asumăm, drumurile pe care ne duce viața și despre cum dragostea se poate afla în cu totul altă parte decât te-ai fi așteptat.

S-o cunoaștem pe Pepper, căpitanul echipei de natație, o perfecționistă înrăită și suprasolicitată. Poate că familia ei se destramă, dar afacerea lor cu fast-food bubuie – în mare parte datorită lui Pepper, care abia reușește să-și pună ordine în viața reală, în timp ce administrează în taină contul masiv al companiei familiei ei, Big League Burger.

Intră în scenă Jack, clovnul clasei și ghimpele permanent din coasta lui Pepper. Când nu încearcă să scape din umbra geamănului său extrem de popular, este ocupat să lucreze în magazinul de delicatese al familiei. Poate că relația lui cu afacerea de care îi depinde viitorul lui nu e întotdeauna perfectă, dar când Big League Burger îi fură rețeta de sandviș cu brânză la grătar, inventată de bunica lui, ar face orice să-i distrugă, înarmat cu un arsenal de tweeturi.

Când vine vorba de dragoste și brânză, totul e permis – asta până când certurile între Jack și Pepper se transformă într-un război viral pe Twitter. Pe negândite, în vreme ce sunt ocupați să se războiască cu meme sarcastice și contre pe Twitter, se îndrăgostesc unul de celălalt în viața de zi cu zi – discutând pe o aplicație de chat anonimă făcută de Jack.

Încă de când am văzut că cei de la Storia Books au anunţat traducerea şi publicarea cărţii, n-am mai putut de încântare, ştiind că voi avea oportunitatea de a descoperi un nou autor, mai ales că auzisem doar păreri pozitive în ce priveşte acest roman de debut al autoarei Emma Lord şi a mea curiozitate trebuia potolită.

În “Tweet cute” am făcut cunoştinţă cu Pepper şi Jack, doi liceeni ce frecventează aceeaşi şcoală, dar care provin din două familii ce deţin propria afacere, ei fiind desemnaţi să se ocupe de paginile de Twitter ale afacerilor. Deşi Pepper nu şi-a dorit să fie implicată în această “sarcină”, mama ei nu este de aceeaşi părere şi reuşeşte să o implice tot mai mult în gestionarea paginii. Pepper este o perfecţionistă în tot ceea ce îşi propune să facă, se suprasolicită de fiecare dată şi se pare că pune mult suflet în orice, mai ales când vine vorba de a-şi crea propriile deserturi. Jack, de cealaltă parte, este clovnul clasei şi trăieşte în umbra fratelui său geamăn, deşi nici el nu este de lepădat, mai ales că este extrem de inteligent, chiar dacă nu arată acest lucru. Nu pot spune că Pepper şi Jack sunt în cele mai bune relaţii, iar când Jack descoperă că reţeta de sandviş cu brânză la grătar a bunicii sale a fost “furată” de localul rival, lucrurile nu se îmbunătăţesc, din contra, se dezlănţuie un adevărat război pe Twitter, iar schimbul de replici dintre ei de pe reţeaua de socializare este unul destul de…aprins…

Volumul m-a distrat maxim şi m-a prins în poveste de la primele pagini, ca să nu mai spun că mi-a trezit toate poftele, amintindu-mi puţin de Lara Jean din “Tuturor băieţilor pe care i-am iubit”, mereu bucătărind deserturi ce îmi lăsau gura apă. Pepper şi Jack mi-au adus un zâmbet pe buze şi povestea lor mi-a dat o stare de bine, exact ce am avut nevoie la acel moment şi chiar nu am putut pune cartea jos absolut deloc, am devorat-o într-o singură zi, în câteva ore. Mi-a amorţit şi corpul citind-o, întrucât nu m-am mişcat foarte mult, fiind captivată de războiul dintre Jack şi Pepper. A lor poveste poate fi uşor desprinsă din realitate, atât în privinţa rivalităţii, cât şi a efectului pe care-l are reţeaua de socializare.  Vremurile în care trăim sunt tot mai prinse în aceste reţele şi cu greu se pot desprinde, dovada fiind şi aceasta poveste, care prezintă atât lucrurile pozitive, cât şi cele negative. Lăsând deoparte războiul dintre ei, care m-a şi amuzat pe alocuri, am fost şi iritată de anumite acţiuni ale unor personaje, în special de mama lui Pepper. Oricât de mult am încercat să o înţeleg, nu-mi reuşea de niciun fel şi de multe ori am avut impulsul de a o lua de gât şi de a o scutura. Îmi era ciudă pe ea pentru cum se comporta, mai ales în ce o privea pe Pepper, dând dovadă că vedea doar înainte, fără să privească şi în alte părţi. Spre final , mi-am mai schimbat părerea şi am început să o privesc cu alţi ochi, mai ales că aveam unele bănuieli de ce era cum era. În schimb, de mama lui Jack m-am îndrăgostit iremediabil şi am rămas plăcut surprinsă de relaţia cu fii săi, mereu făcând comparaţie între cele două femei.

Revenind la protagoniştii noştrii, povestea lor m-a uns pe suflet, chiar dacă a fost previzibilă şi ştiam de la început că sunt enemies to lovers, dar acest lucru nu m-a deranjat, din contră, m-a binedispus maxim. Young adult-ul este plăcerea mea vinovată şi nu pot să nu mă bucur de acest gen de fiecare data când îmi pica în mâini…A fost amuzantă, drăguţă, comfortabilă, dar şi emoţionantă pe alocuri, însă ce e drept, de la prima până la ultima pagină am avut întins pe chip un zâmbet până la urechi. Personajele sunt uşor de îndrăgit, povestea nu pune niciun fel de pierdică şi curge de la sine, nici nu ştiu când am parcurs toate paginile şi am ajuns la final. Eh, finalul a reuşit să-mi smulgă câteva lacrimi şi m-a emoţionat teribil, mai ales că a reuşit să-mi schimbe anumite idei şi m-am bucurat de acest lucru, aş fi fost tristă dacă acestea nu se schimbau, şi pe cât de mult am râs de-a lungul poveştii, pe atât de multe lacrimi mi-au udat obrajii. Sunt o fire extrem de emotivă şi fiecare gest mai altfel mă atinge, iar finalul lui “Tweet cute” a fost exact ce trebuie pentru mine.

Vă recomand cu dragă inimă această carte, mai ales dacă sunteţi în căutare de o poveste enemies to lovers uşor de citit şi digerat, amuzantă, drăguţă, cu persoanje reale şi un dialog spumos, o carte pe care să îţi doreşti să o strângi la piept şi să te topeşti de drăgăleşenie…o găsiţi pe site-ul celor de la Storia aici.

• Titlul original: “The Fountains of Silence”
• Autor: Ruta Sepetys
• Editura: Epica
• An apariție: 2020
• Număr pagini: 560
• Traducător: Gabriela Stoica

– Madrid, 1957 –

Sub conducerea dictatorială a generalului Francisco Franco, Spania continuă să trăiască, dar redusă la tăcere. Cu toate acestea, vizitatorii și oamenii de afaceri străini sosesc neîntrerupt în țară, ademeniți de vremea însorită și de vinul bun. Printre aceștia se află și Daniel Matheson, un tânăr texan de optsprezece ani, fiul unui magnat al petrolului, care își însoțește părinții la Madrid, sperând să se conecteze cu țara natală a mamei lui prin intermediul obiectivului aparatului de fotografiat. Pasiunea pentru fotografie și destinul i-o scot în cale pe Ana — în familia căreia fatalitățile întrețesute dezvăluie persecuțiile din timpul Războiului Civil Spaniol —, precum și sensuri inedite ale șansei în viață, ale norocului și totodată ale fricii. Plasa tăcerii e deasă. Printre umbrele pericolului, pentru Daniel fotografiile sale ridică o sumă de întrebări incomode și se vede nevoit să ia decizii dificile pentru a-i proteja pe cei pe care îi iubește. Viețile se întrepătrund, iar inimile se caută, totul pe fundalul rău prevestitor al însoritului oraș spaniol.

Include articole din presa vremii, mărturii, fotografii și multe altele.

Îmi era dor de o carte scrisă de Ruta Sepetys, iar când am văzut, în decembrie, că se va traduce un nou roman de-al ei la Epica, nu am mai putut de încântare. Nu mi-a stat fundul deloc până nu am pus mânuţa pe el, anul acesta în februarie, ca să nu mai spun că nu am rezistat să-l amân prea mult, îmi tot făcea cu ochiul din teancul meu de cărţi pregătite pentru a fi citite cât mai curând. Încă este teancul suficient de mare, dar ajung la toate cu paşi mărunţi…

„Fântânile tăcerii” ne dezvăluie o poveste tulburătoare ce se desfăşoară în Spania, în anul 1957, sub conducerea dictatorială a generalului Francisco Franco. Este povestea Anei şi a familiei sale, o familie de republicani ce au suferit cumplit, dar şi a lui Daniel, un tânăr american, pasionat de fotografie, sosit în Spania cu familia sa pentru ca mama sa să se reconecteze cu ţara natală, dar nu numai…Drumurile celor doi se intersectează la hotelul Castellana Hilton, unde Daniel este cazat împreună cu părinţii săi, dar şi unde Ana lucrează ca şi cameristă, fiindu-i atribuite camerele familiei Matheson. Întâlnirea celor doi este una emoţionantă, predominată de frică şi învăluită în secrete, acestea fiind doar o mică parte dintre elementele poveştii…îţi recomand să îi acorzi o şansă, mai ales dacă nu ai citit până-n prezent titluri ce au avut acţiunea desfăşurată în Spania generalului Francisco Franco…

Este prima ficţiune istorică pe care o citesc ce are acţiunea în Spania sub conducerea generalului Francisco Franco şi deşi am crezut că perioada lui Hitler a fost cruntă, ei bine, nici a lui Franco nu a fost mai prejos. M-am simţit extrem de incultă când am realizat că nu aveam habar de acea perioadă, că a fost o noutate pentru mine, având în vedere ce impact puternic a avut Franco asupra istoriei şi cât de multe schimbări a suferit Spania sub conducerea lui, dar şi după ce acesta a decedat. Spania a fost dominată de frică pe toată perioada conducerii lui Franco, aşa cum celelalte ţări au fost de Hitler, n-au fost departe unul de celălalt, ceea ce m-a cutremurat şi m-a întristat deopotrivă.

Pe cât de mult îmi plac ficţiunile istorice, pe atât de mult le simt până-n măduva oaselor şi se pare că luna martie este luna ficţiunilor istorice, mai ales că mai am de gând să parcurg câteva. Povestea Anei şi a lui Daniel m-a emoţionat foarte mult şi prin ochii lor am avut ocazia să văd o Spanie atât din interior, cât şi din exterior, să o înţeleg puţin câte puţin, să mă pun în locul persoanelor ce au trăit în acea vreme şi să sufăr laolată cu ei. Ana era un bebelaş când părinţii i-au fost răpiţi, au fost republicani şi condamnaţi pentru acest lucru, şi lăsată în grija surorii sale mai mari şi a fratelui ei, aceştia ulterior locuind cu sora mamei lor. Trecutul şi prezentul ei este învăluite în secrete cutremurătoare, însă încearcă pe cât posibil să şi le păstreze pentru sine, să nu dezvăluie nimic ce ar putea atrage atenţia. Daniel, de cealaltă parte, este atras şi fascinat de Spania, totul este nou pentru el, îşi doreşte să descopere cât mai multe, este nechibzuit, acţiunile sale având magnet pentru necazuri, scoţând la suprafaţă adevăruri de mult tăinuite şi care au menirea de a cutremura o societate întreagă…

M-am îndrăgostit de această poveste, dar corect ar fi să spun că m-am îndrăgostit de scrierile Rutei, nu am fost dezamăgită de nicio poveste ţesută de ea şi nici de această dată nu am fost dezamăgită, din contră, „Fântânile tăcerii” m-a convins că Ruta are un talent aparte în crearea operelor de ficţiune istorică, mereu reuşind să mă transpună în acele vremeri şi să trezească în mine numeroase sentimente, dintre cele mai tulburătoare. M-am temut pentru personaje, am suferit alături de ele, am empatizat cu fiecare în parte, iar ultimele pagini ale poveştii le-am parcurs cu lacrimi în ochi şi cu sufletul cât un purice. Povestea curpinsă între coperţi este o poveste dominată de frică, cutremurătoare, ce vorbeşte despre pierderi, secrete, teamă, familie, curaj, suferinţe, visuri, dar mai ales iubire, atât faţă de cei apropiaţi, cât şi iubirea faţă de ţara natală. un plus adus acestei poveşti sunt articole din presa vremii, mărturii, fotografii și multe altele…

„Înălţimea nu îl face pe un om nici mare, nici puternic.”

„Unele prietenii se nasc din lucruri pe care le ai în comun tu cu acea persoană. Altele, din faptul că se întâmplă să fiţi sau să locuiţi în acelaşi loc. Şi adeseori cele mai neobişnuite se nasc din efortul de a supravieţui.”

„Uneori adevărul este periculos, Julia. Dar tot ar trebui să îl căutăm, oricum ar fi.”

„Secretul meu (…) este că mă pricep foarte bine să păstrez secretele.”

„Un secret nu rămâne niciodată secret prea mult timp.”

„Da! Dar frica este cea care dă perspectivă vieţilor noastre. Fără frică nu vom descoperi niciodată curajul.”

„Vă simţiţi puternici fiindcă aveţi bani. Cu banii voştri cumpăraţi vinul şi strălucirea soarelui de la noi, dar nu puteţi cumpăra dreptul la istoria noastră.”

„Amintirile sunt flămânde, tesoro. Nu trebuie să le hrăneşti.”

„Când descoperi adevărul, trebuie să-l rosteşti în gura mare şi să-i ajuţi pe ceilalţi să facă la fel, Senor Matheson. Adevărul rupe lanţurile tăcerii.”