• Autor: Stefan Ahnhem
• Editura: LITERA
• Colecția: Buzz Books
• Nr. pagini: 640
• Titlu Original: Den nionde graven
• Traducator: Dana Ligia-Ilin

“În cea mai friguroasă zi a anului, ministrul suedez al justiției dispare fără urmă pe drumul dintre parlament și propria mașină. În aceeași noapte, o celebritate daneză găsește un străin care se ascunde în casa ei de la nord de Copenhaga. Cadavrul său este descoperit nu după mult timp. Curând sunt găsiți alți morți, tuturor cadavrelor lipsindu-le diferite părți ale corpului. Pe măsură ce inspectorul criminalist Fabian Risk și omologul său danez Dunja Hougaard încearcă să pună cap la cap informațiile existente, sunt târâți într-o conspirație mai teribilă decât și-ar fi putut imagina.”

‘Al nouălea mormânt’ este al doilea volum din seria Fabian Risk, scrisă de Stefan Ahnhem, autor pe care l-am descoperit de curând, dar pe care deja l-am pus pe lista autorilor mei preferați. Mii de mulțumiri editurii Litera pentru acest exemplar! De asemenea, îi mulțumesc și scumpei mele colege de blog, Loredana, pentru că mi-a recomandat cartea! A scris și ea o recenzie a cărții, pe care o puteți citi aici, însă nu am putut să nu scriu și eu câteva rânduri despre ea. O carte care te bântuie mult timp după ce o citești!

Despre primul volum al seriei, Victimă fără chip, am vorbit într-o recenzie anterioară, pe care o puteți citi aici. Deși am citit mai greu al doilea volum, impactul pe care l-a avut asupra mea este unul de nedescris. M-am trezit la sfârșitul cărții cu lacrimi în ochi și, sincer, nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă emoționeze un thriller în halul ăsta. M-a și îngrozit, dezgustat, terifiat, enervat, iritat, întristat. M-a trecut prin toate stările posibile și imposibile. Încă de la primele pagini, am simțit cum mă ia paranoia și mă uitam tot timpul peste umăr, la geam, la ușă, aprindeam becurile peste tot seara, încuiam ușile. Nu râdeți de mine! Am citit o parte din ea când eram singură acasă și a fost de ajuns să mă ia cu tremurat. Acum îmi vine să râd și eu de mine, dar atunci eram prea prinsă în poveste pentru a mai gândi limpede. :))

Trebuie să vă menționez din nou faptul că ador modul de scriere al lui Stefan Ahnhem, cum s-a jucat cu mintea mea, dându-mi informații cu porția, uneori eronate, pentru a mă face să cred că știu ce se întâmplă, cine e criminalul și de ce își torturează, mutilează și ucide victimele în moduri atât de brutale și dezgustătoare. Are imaginație autorul, nu glumă! Personajele pe care le creează, în special cele negative, sunt incredibile. Și, într-un fel sunt reale, umane, cumva simți că poți să înțelegi de ce aleg să ucidă atâția oameni și chiar să speri că își vor putea duce întregul plan la sfârșit! Atât de bine planificată este fiecare crimă în parte, criminalul nu acționează din instinct și nu vânează niciodată la întâmplare. Motivația din spatele acestor crime te lasă efectiv fără cuvinte…iar motivația criminalului nostru este iubirea, sau mai bine zis răzbunarea morții omului iubit, care se află în cel de-al nouălea mormânt, doar că acesta nu mai este întreg! Aș spune mai multe, însă nu vreau să-mi scape vreun spoiler, ci vreau să citiți cartea și să fiți la fel de șocați cum am fost și eu!

Acțiunea este structurată în capitole destul de scurte, care se termină cu atât de mult suspans, încât nu te mai poți opri din citit, îți vine să dai întruna pagină după pagină! Să nu vă speriați de numărul mare de pagini, la final chiar vă veți dori să mai aibă câteva! Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, trecut și prezent, dar și în mai multe locații, printre care Suedia și Danemarca. La început am fost puțin bulversată de numărul destul de mare de personaje și de mutarea acțiunii de la un plan la altul, dar după ce am prins firul, nu am mai avut nicio problemă!

Și în acest volum, autorul m-a făcut să cred că știu exact cine este criminalul, ca mai apoi să mă uimească iarăși! Niciodată nu aș fi ghicit cine este în spatele acelor crime odioase, la fel cum nici Fabian Risk și celelalte personaje care s-au ocupat de investigație nu au reușit să afle, decât atunci când au fost față în față cu acesta! De asemenea, mi s-a reamintit faptul că inspectorul criminalist Fabian Risk și celelalte persoane din departament nu sunt niște super eroi, ci sunt doar niște oameni obișnuiți, supuși greșelilor.

În concluzie, ‘Al nouălea mormânt’ este un thriller scris incredibil de bine, cu suspans cât cuprinde, cu o intrigă care te incită, o desfășurare a acțiunii care îți pune mintea la treabă și un final care te lasă mut de uimire. Sunt tratate subiecte precum: polițiști dedicați și polițiști corupți, răzbunare, fanatism, vânzare ilegală de organe, viol, politicieni corupți, dragoste și ură, credință, nebunie și multe altele pe care vă invit să le descoperiți singuri, citind această carte!

• Autor: Stefan Ahnhem
• Editura: Litera
• Colectie: Buzz Books
• Numar de pagini: 640
• Titlu original: Victim Without a Face

“Inspectorul criminalist Fabian Risk a părăsit Stockholmul împreună cu soţia sa, Sonja, şi cei doi copii ai lor, pentru a începe o viaţă nouă în oraşul natal, Helsingborg. Deşi şi-a planificat o vacanţă de şase săptămâni înainte de a începe lucrul la noul loc de muncă din cadrul Brigăzii Omucideri a poliţiei, după doar câteva ore de la sosire este rugat să investigheze o crimă de o violenţă extremă. Corpul lui Jörgen Pålsson, unul dintre colegii de clasă ai lui Risk, a fost descoperit cu ambele mâini tăiate. Curând sunt găsite cadavrele altor colegi, iar Risk se vede angrenat într-o cursă contracronometru: vor putea prinde criminalul înainte ca acesta să ucidă întreaga clasă?”

‘Victimă fără chip’ este o carte care m-a atras încă de când a apărut, în primul rând prin coperta frumoasă și misterioasă, apoi prin părerile incredibil de bune ale cititorilor (în special părerile unor persoane dragi, shereads_books și martipaan). Probabil că ar mai fi durat ceva timp până aș fi pus mâna pe această carte, însă Editura Litera m-a fericit atât cu primul și al doilea volum din seria Fabian Risk, cât și cu alte bunătăți care abia așteaptă să fie citite! Mulțumesc din suflet! Pe cei de la Editura Litera îi puteți găsi pe site-ul lor aici, pe Facebook aici și pe instagram aici!

Trebuie să recunosc că nu citisem descrierea cărții înainte să mă apuc s-o citesc, dar am fost curioasă s-o fac abia după ce am citit câteva capitole, pentru a îmi face o idee despre ceea ce mă așteaptă. O mare prostie din partea mea să cred că îmi pot face vreo idee, pentru că Stefan Ahnhem este genul de autor care se joacă cu mintea ta fără ca măcar să îți dai seama și fără să poți face nimic pentru a împiedica asta. A pus pe hârtie o serie de crime înspăimântătoare și îngrozitoare, menite să șocheze orice cititor atât prin violența cu care au fost săvârșite, cât și prin motivațiile din spatele acestora. ‘Victimă fără chip’ este doar cartea de debut a autorului, însă nu am simțit nici măcar o secundă că aș citi ceva de la un debutant, ci de la un adevărat profesionist.

Personajul nostru principal, Fabian Risk, este inspector criminalist, soț și tată a 2 copii. Deși la început mi s-a părut antipatic și nu reușeam să rezonez cu el, pe parcursul lecturii am ajuns să înțeleg că este doar…uman. Nu știu de ce mă așteptam să descopăr vreun super-polițist, un super soț și un super-tată, care să reușească să își împartă perfect timpul între serviciu și familie, care să știe ce este de făcut în orice situație, care să nu facă greșeli, care să nu fie luat prin surprindere de criminal, care să acționeze mereu așa cum trebuie și să se consulte mereu cu echipa. Nu, Fabian Risk nu este nici pe departe acest personaj, ci este un personaj cât se poate de real, uman, complex și imperfect. Este exact așa cum trebuie să fie. Așa imperfect cum este, acesta îți rămâne în suflet. Mie, cel puțin, mi-a rămas și abia aștept să descopăr mai multe despre viața și personalitatea lui, pentru că este genul de personaj care nu se descrie întru totul de la început și nu încetează să te surprindă.

Accentul acțiunii cade, în mare măsură, pe o problemă foarte gravă în rândul copiilor (și nu numai), anume bullying-ul. Ne sunt prezentate atât persoanele care agresează, cât și cele care sunt agresate, consecințele acestor acțiuni asupra ambelor părți, consecințe care sunt pe termen lung, chiar pentru toată viața. Este trist, atât de trist și de dureros prin ce trec unii copii…și mai trist este faptul că toți întorceau capul în altă parte și se prefăceau că nu se întâmplă nimic! Dorința de răzbunare a celui maltratat este una foarte mare și ai impresia că știi cine este în spatele crimelor, autorul chiar asta vrea să te facă să crezi, pentru ca mai apoi să îți dovedească cât de mult te-ai înșelat. Ba chiar sunt introduse scurte capitole cu ‘file de jurnal’, ale unui copil traumatizat și torturat în fiecare zi la școală, făcându-te să crezi că știi al cui este jurnalul. Haha, nu ai idee cât de mult te înșeli, habar nu ai al cui este acest jurnal. Și nici cine este criminalul, dar clar este ultima persoană la care se aștepta cineva!

Crimele sunt de o brutalitate de nedescris, ți se strânge stomacul și ți se face greață citindu-le, fiecare victimă fiind ‘pedepsită’ pentru un lucru pe care l-a făcut în copilărie (de exemplu, tăierea mâinilor celui care folosea pumnii pentru a lovi). Fiecare crimă în parte a fost gândită și planificată cu meticulozitate de foarte mult timp, criminalul nu lasă urme, nu face greșeli, transformă fiecare impediment într-o nouă oportunitate și își readaptează planul din mers. Nu știi cine e, nu știi la ce să te aștepți de la el, știi doar că viitoarea Victimă este cineva din acea clasă. Nu știi când se va opri, dacă se va opri. Nu știi dacă vrea să șteargă de pe fața pământului toată clasa sau doar pe cei ‘răi’. Nu știi nimic, dar afli și rămâi cu gura deschisă!

Acțiunea este mereu fluidă, nu stagnează niciodată, nici măcar atunci când ajungi în punctul în care crezi că știi perfect cine este criminalul și că urmează să se termine totul curând. Cu fiecare capitol ce trece, acțiunea ia altă direcție, apare o nouă pistă, un nou indiciu, un nou cadavru. Criminalul este mereu cu un pas în fața tuturor, deși nimănui nu îi place să o recunoască. Oare până când? Cât o să mai dureze până se va termina totul?

Tot timpul am simțit că vizionez un foarte bun serial polițist, nicidecum că citesc o carte. Chiar nu m-aș supăra dacă s-ar face un serial după ‘Victimă fără chip’. Nu sunt eu un mare fan al serialelor, însă cele polițiste sunt mica mea plăcere nevinovată. Mă uitam la ele încă de când eram copil, împreună cu mama, chiar dacă la secvențele în care erau prezentate cadavrele ne puneam ambele mâinile la ochi. Acum, în schimb, tânjesc după cât mai multe descrieri detaliate ale crimelor și ale cadavrelor și ador când acestea îmi sunt oferite! E ceva de nedescris!

Dacă nu ați citit această carte, nu știu ce mai așteptați! Mare atenție, însă: provoacă dependență! Are 633 de pagini și am citit-o în două zile, pe nerăsuflate! Din momentul în care ai luat-o în mână și ai deschis-o, cu greu o mai închizi. Încă ceva, este posibil să faci febră musculară la mâna la cât de grea este, dar promit că merită efortul. Stefan Ahnhem a devenit unul dintre autorii mei preferați, iar ‘Victimă fără chip’ a ajuns în vârful topului cu cele mai bune thrillere citite!

• Autor: Cristina Zarioiu
• Editura: EIKON
• Nr. pagini: 296

“Life has no price, Cristina, mi-a spus un localnic de 28 de ani din insula Goree și mi-a oferit brățara lui din cupru. Mie mi-a luat trei decenii să ajung la concluzia asta: că fiecare moment din viață este un dar. Și că trebuie să fiu recunoscătoare pentru ce am. Când am împlinit 30 de ani, am plecat în căutarea fericirii. Am luat harta lumii și am îndoit-o la jumătate, fix de-a lungul Oceanului Atlantic. Și au rezultat două părți diametral opuse: America și Africa. Dacă acum câteva secole legătura dintre ele o făcea insula Goree, prin comerțul cu sclavi, în cazul meu a făcut-o diagnosticul care mi-a confirmat prezența unei tumori maligne. Este o călătorie pe care am făcut-o pe parcursul unui an de zile. O călătorie care a implicat două continente, dar care, mai ales, a presupus un amalgam de emoții, decizii și revelații. Cartea este simetrică. Fiecărei experiențe din State îi corespunde în oglindă alta din Africa. Dacă în State locurile sunt cele care m-au marcat, în Africa sunt oamenii pe care i-am întâlnit și care mi-au oferit cele mai importante lecții de viață. Și pentru că am vrut să redau cu o acuratețe cât mai mare cele întâmplate, personajele din capitolul Africa păstrează numele reale ale localnicilor întâlniți. Le-am cerut acordul și le sunt recunoscătoare. Dar să începem cu începutul. Cu primul zbor transatlantic. Cu visul american.”

Am văzut cartea aceasta foarte mult pe bookstagram în ultima perioadă și, primele lucruri care m-au atras la ea, au fost titlul și coperta! Simplitate și, în același timp, frumusețe. Trebuie să îi mulțumesc Cristinei Zarioiu pentru că și-a pus sufletul pe hârtie și a scris o poveste atât de frumoasă și de emoționantă, dar și pentru că mi-a trimis un exemplar al cărții ei! Vă spun cu mâna pe inimă că am simțit o conexiune intensă și ciudată cu cartea, cum nu am mai simțit până acum. Știam sigur că va fi o lectură de recomandat mai departe, chiar înainte să o citesc! Și mă bucur enorm că intuiția nu m-a înșelat!

Cum să nu te atragă visul american? Cum să nu te înduioșeze coșmarul african? Două lumi total diferite, una impresionează prin locurile luxuriante, alta prin oamenii primitori și experiențele lor de viață. Autoarea scrie într-un mod exact pe sufletul meu, cu multă emoție și pasiune. Reușește să îți dea senzația că ești chiar tu cel care trăiește acele lucruri și vizitează locurile frumoase și mai puțin frumoase din America și Africa. Citind-o, îți deschizi ochii și sufletul, conștientizezi cât de mult te stresezi pentru lucruri prea puțin importante, cât de mici sunt problemele tale, cât de puțin apreciezi ceea ce ai și cât de mult tânjești după ce n-ai! Îți dai seama că viața trebuie trăită la intensitate maximă, nu trebuie să aștepți ocazii speciale!

Am trăit visul american împreună cu Cristina și cu prietenii ei, am rămas cu gura căscată la descrierile locurilor de acolo, mai ales când a venit vorba de Marele Canion, eu având o mică obsesie pentru el încă de când eram copil și citisem despre el într-o revistă Scooby Doo! Chiar am simțit că mă aflu și eu acolo, în acea pasarelă de deasupra canionului, luându-mă amețeala când mă uitam la hăul de sub mine! Asta da senzație! Deși America a fost o experiență care nu m-a lăsat indiferentă, cel și cel mai tare am fost impresionată de Africa, cu frumusețea ei naturală și sălbatică, cu oamenii mereu veseli și fără griji, cu istoria ei dureroasă cu privire la comerțul cu sclavi, cu diferențele enorme dintre cei înstăriți și cei săraci lipiți. Și totuși, e incredibil cât de fericiți sunt oamenii aceia pentru că totuși au ceva: au familia aproape, au ce pune pe masă (chiar dacă de multe ori mâncarea este sărăcăcioasă), au un acoperiș deasupra capului și o cameră sau două pe care să le împartă cu numeroasa familie! E trist faptul că mulți nici măcar nu își permit să viseze la o viață mai bună, pentru că ei nu știu ce înseamnă asta! Și nici nu vor să știe, fiindcă sunt mulțumiți și fericiți cu viața lor! Mi s-a părut un lucru incredibil! Noi, ceilalți, care avem atâtea lucruri de-a gata, ne plângem mereu că nu avem ceva, vrem mereu mai mult și mai mult, uitând astfel să apreciem ceea ce deja avem, nu ne gândim că în secunda doi am putea să rămânem fără nimic!

Am îndrăgit personajele din Africa, atât de reale și de autentice, atât de complexe; am îndrăgit enorm și protagonista, care este chiar Cristina, autoarea cărții. Cu cât mă apropiam spre finalul cărții, cu atât lacrimile mi se scăldau mai tare în ochi și simțeam un gol în suflet, pentru că va trebui să mă despart de aceste personaje, atât de dragi îmi deveniseră! Ahhhh, Cristina, și dacă ai fi scris 1000 de pagini, tot nu mi-ar fi ajuns!

Cartea aceasta este o adevărată lecție de viață! O citești cu sufletul, pentru că altfel nu se poate! Emoțiile pe care le simți pe parcursul lecturării ei sunt de nedescris în cuvinte! ‘Astăzi a fost o zi bună’ nu îți va face doar ziua în care o citești mai bună, ci întreaga viață, pentru că lecțiile pe care ți le dau acești oameni sunt unele care nu se uită! Îți rămân întipărite în suflet și îți revin mereu și mereu în minte!

“Merg apăsat. Vreau să simt cât mai bine nisipul. Simt nevoia să fiu doar eu cu gândurile mele. Unu, doi, trei. Pași neauziți de nimeni. Nisipul nu face zgomot. Îți amintește că drumul este întotdeauna doar înainte. Numai atunci când întâlnești o scoică îți dai seama că a apărut o poticnire. Că viața nu este în linie dreaptă.”

“Ploaia poate fi puternică, poate fi blândă, poate fi necruțătoare. Există ploi în care te pierzi, ploi în care te arunci ca să uiți și mai există și un altfel de ploaie, ploaia ochilor, care te face să o iei de la capăt de fiecare dată.”

“Iar viața rămâne un mister pe care-l experimentez în fiecare clipă.”

“Noi, occidentalii, ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutam aici, pe pământ. Cine suntem. Ce vrem de fapt. Grija de a avea suprimă grija de a fi. Uităm că avem valoare prin simplul fapt că existăm. Nu prin titulatura de manager sau doctor pe care o obținem.”

“Încă asimilez experiențele avute, le accept și le creez propriul lor spațiu în interiorul meu. Sunt încă la început. La începutul unei transformări. Învăț să fiu fericită. Nu dețin rețeta fericirii și nici măcar toate ingredientele. Dar am înțeles cu ce începe ea: cu prețuirea fiecărei secunde. A fiecărui răsărit. A fiecărei experiențe.”

• Autor: Octavian Soviany
• Categoria: Literatura Română
• Editura: HYPERLITERATURA
• Nr. pagini: 266

“Într-o seară de Sfântul Andrei, profesorul Faustin invită la o masă îmbelșugată în casa sa veche de pe Strada Sirenelor doisprezece cunoscuți. Firi contrastante, indivizi cu preocupări total diferite, aceștia încep să-și depene amintiri inexplicabile din trecutul lor, pornind de la articolul din presă al unuia dintre invitați, care aborda decizia Bisericii Ortodoxe de a refuza înmormântarea creștinească pentru cei ce aleg să fie incinerați. Urmează o noapte înțesată de istorisiri care îți dau fiori, pline de esoterism sau spiritism, la limita dintre mister și horror, vieți anterioare, prezențe spectrale, sindromul Lazăr și alte întâmplări ieșite din comun, în care ceva cu toul neașteptat se petrece cu unul dintre personaje, punând sub semnul întrebării întregul scop al serii, aparent obișnuite.”

În primul rând, aș vrea să le mulțumesc celor de la Hyperliteratura pentru că mi-au trimis această carte (și încă 2 care urmează a fi citite), oferindu-mi ocazia să descopăr un alt autor român contemporan pe care să-l îndrăgesc!

Am pornit la drum cu această carte cu foarte mari emoții, descrierea mi-a dat fiori, însă nu știam exact la ce să mă aștept. Am citit-o într-o zi rece și ploioasă, astfel am simțit cumva că intru mai repede în atmosfera din carte! Fiind prima mea întâlnire cu acest autor, nu mă așteptam să fiu atât de captivată de această carte, însă m-a ținut cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină. Cu siguranță nu va fi ultima carte pe care o citesc de la Soviany! M-a cucerit cu felul lui incomparabil de a scrie, prin modul lui de a povesti cu foc și patimă!

Spre uimirea (dar și fericirea) mea, poveștile relatate nu au fost chiar atât de horror încât să mă facă să vreau o pauză de la lectură și s-o iau la sănătoasa! Din contră, m-au prins în mrejele lor și nu m-au lăsat până nu am citit tot, tot, tot. Poveștile au fost, totuși, suficient de stranii încât să îmi dea palpitații puternice și să-mi facă părul să se zbârlească pe mine. Suspansul și misterul sunt la ele acasă în Casa din Strada Sirenelor, își fac de cap cum vor și ne fac pe noi, cititorii, să simțim că facem parte din poveste și să înaintăm lectura cu mari emoții. Am adorat asta!

Soviany este atent la detalii și uimește prin felul în care își construiește fiecare personaj în parte, dar în special pe profesorul Faustin, care are un nume la fel de extravagant precum înfățișarea, ținuta și personalitatea sa. Acest personaj impresionează încă de la început prin misterul pe care îl emană, prin modul în care organizează cina, prin alegerea celor 12 invitați în funcție de zodiac, prin alegerea nopții de Sfântul Andrei, care este cunoscută pentru spirite care umblă libere și nestingherite! Cireașa de pe tort este personajul care apare neașteptat la cină, cu scopul de a îngropa un mort, schimbând astfel numărul mesenilor. Acest ultim personaj este atât de straniu, încât te face să stai cu inima cât un purice și să te întrebi încontinuu oare cine va fi cel care va da ortul popii în acea seară. O să păstrez misterul și vă las pe voi să aflați cine, cum și de ce! Acesta este un alt lucru pe care l-am apreciat la carte: deși este anunțată moartea unuia dintre meseni chiar înainte de a începe lectura, autorul nu lasă acțiunea să își piardă imprevizibilul!

În concluzie, mi-a plăcut titlul, mi-a plăcut coperta, descrierea a fost prima care mi-a dat fiori. M-a cucerit modul de scriere al autorului, pur românesc. Mi-au plăcut personajele și întâmplările stranii pe care le-au povestit. Mi-au plăcut suspansul, misterul, neobișnuitul, care au fost prezente la fiecare pas. Chiar nu îmi vine în minte niciun lucru care să nu îmi fi plăcut, poate doar faptul că a fost prea scurtă! Glumesc, are mărimea potrivită pentru a fi citit-o într-o seară sau două!

Recomand cartea celor pasionați de mituri, superstiții, întâmplări ciudate și paranormale, spiritism, povești din folclorul românesc, dar și celor care nu au mai citit despre astfel de subiecte (așa ca mine), însă care își doresc să descopere ceva nou și să iasă din zona de confort! Din păcate, nu am reușit să salvez niciun citat pe care să îl pot împărtăși cu voi, însă luați-o ca pe un semn bun: am fost prea captivată de acțiune pentru a mai pune mâna pe telefon și a fotografia câteva pasaje!

• Autor: John Verdon
• Editura: PALADIN
• Colectie: Crime Masters
• Nr. pagini: 519
• Titlu original: Think of a number
• Traducator: Diana Marin Caea

”Cum ai reacționa dacă într-o zi ai primi o scrisoare în versuri prin care un necunoscut îți mărturisește că îți cunoaște cele mai adânci secrete și îți cere să te gândești la un număr? Și ce ai face dacă necunoscutul ar ghici numărul la care te-ai gândit? Deși inițial sceptic, detectivul Dave Gurney se lasă atras în rezolvarea enigmei. Povestea se complică însă atunci când este ucis destinatarul scrisorilor, un prieten din facultate al detectivului, și apoi se produc alte trei crime cu același mod de operare. Cine este criminalul și de ce se joacă cu mințile victimelor? Verdon, un fin psiholog al relațiilor interumane, construiește cu multă abilitate labirintul la capătul căruia vei afla răspunsul.”

• 

Vreau să încep prin a-i mulțumi Mihaelei Motreanu (care este o devoratoare de cărți polițiste) pentru că mi-a recomandat această carte și pentru că a vorbit de fiecare dată atât de frumos și de însuflețit despre John Verdon, încât m-a convins să îi dau o sanșă. Și sunt atât de bucuroasă că am făcut-o! M-a atras și titlul, ”Gândește-te la un număr”, nu știu de ce, pentru că în viața mea nu mi-a plăcut niciodată să aleg un număr la întâmplare din orișicare motiv, însă acum am fost foarte intrigată de acest joc de cuvinte. Și coperta mi-a plăcut, fiind cât se poate de simplă și conținând doar niște numere, ceea ce sugerează și titlul (mi-ar fi plăcut totuși să fie un galben nu atât de aprins și de intens, însă nu trebuie să judecăm o carte după copertă). Apoi, a venit momentul descrierii să mă prindă în mrejele ei, descriere pe care ați citit-o și voi puțin mai sus. Dar asta nu e tot: ”Dacă cineva ţi-ar spune să te gândeşti la un număr, ştiu la ce număr te-ai gândi. Nu mă crezi! O să-ţi demonstrez. Gândeşte-te la orice număr până la o mie – primul număr care îţi vine în minte. Imaginează-ţi-l. Şi acum observă cât de bine îţi cunosc secretele. Deschide plicul mic.”

Abia acum, înainte să scriu această recenzie, am aflat că ”Gândește-te la un număr” este cartea de debut a autorului, iar acest lucru nu face decât să mă bucure și să mă incite, pentru că, Dumnezeule, dacă debutul este atâââââââââât de bun, atunci următoarele cărți trebuie să fie din ce în ce mai bune (și mi-a șoptit o păsărică cum că exact așa ar fi). Volumul doi, ”Închide ochii strâns”, este deja apărut la Editura Paladin și abia aștept să pun mâna pe el!

Imediat după ce am citit primul capitol, mi-am spus că îmi va fi al naibii de greu să mai las cartea asta din mână și chiar așa a și fost. Am lăsat-o doar pentru câteva momente, pentru că am mai avut și treburi, însă sunt bucuroasă că am avut o zi destul de ușoară și am putut să revin mereu la ea și să o dau gata până seara. Pur și simplu iubesc genul acesta de cărți, care te prind în mrejele lor încă de la început, care îți pun mintea la treabă și te fac să pleci în căutarea criminalului în serie, împreună cu detectivii…Care te fac să trăiești și să simți suspansul, adrenalina, teama, groaza, uimirea, furia și toate cele. Criminalul s-a jucat cu mintea mea, cu mintea victimelor, cu mintea polițiștilor și detectivilor, stând ascuns la vedere și râzând de toți. Modul lui de acțiune este unul șocant, de-a dreptul șocant…nu numai modul în care și-a ales victimele, dar și modul în care s-a jucat cu ele, modul în care le-a ucis, modul în care a lăsat urme și indicii care, aparent, nu duceau nicăieri. O minte bolnavă, perversă, care are, în schimb, o motivație puternică pentru a face aceste lucruri.

Personajele, în special detectivul Dave Gurney și soția sa, Madeleine, m-au cucerit prin felul lor de a fi, prin emoțiile și trăirile lor, chiar și prin neînțelegerile lor, prin durerile și temerile lor ascunse. Este de înțeles faptul că, atunci când ești un detectiv renumit și te duci până în pânzele albe în căutarea criminalior în serie, relația cu familia are de suferit. Teama, vinovăția, neputința sunt prezente la fiecare pas. Chiar și așa, cele două personaje reușesc să facă față și să treacă peste aceste obstacole, lucru care mi-a adus bucurie în suflet.

Recomand cu mare drag ”Gândește-te la un număr”, atât devoratorilor de cărți polișiste, crime și mister, cât și cititorilor care abia descoperă genul, pentru că este o carte cu de toate, de care nu te vei putea plictisi nici măcar o secundă. Cartea oferă crime macabre, jocuri (de cuvinte, dar și fapte) care te îngrozesc și te pun serios pe gânduri, psihologia crimei (și nu numai), suspans și mister cât cuprinde, răsturnări de situație inteligente, dar și fragmente din viața de zi cu zi, trăiri pe care le au și ”oamenii obișnuiți”, care te fac să îți dai seama cât de umane și de reale sunt personajele. Recomand, recomand, recomand! Și nu am exagerat deloc când am spus că este cea mai bună carte polițistă pe care am citit-o până în prezent! Citiți-o și convingeți-vă!

”Îndreaptă-ți atenția asupra locului înspre care mergi, asupra motivului pentru care te duci acolo.”

”Prima piedică în calea căutării noastre va fi presupunerea că deja ne cunoaștem pe noi înșine, că ne înțelegem motivațiile, că știm de ce avem anumite sentimente în legătură cu anumite situații și anumiți oameni din jurul nostru. Pentru a progresa, trebuie să fim mai deschiși la minte.”

”La început, ea nu zise nimic, dar pe chipui ei, Gurney văzu – văzu, citi, simți, nu știa pe ce cale ajunseseră la el emoțiile ei – un amestec de îngăduință și dragoste. Îngăduință, dragoste și o profundă ușurare că se întorsese acasă viu.”

”Poate că schimbările, dacă se petrec suficient de lent, de gradual, nu sunt sesizate întotdeauna de creier, până în momentul în care ating un punct critic.”

”El îi cercetă chipul. N-avea cuvinte să descrie ce vedea. Era de parcă toată strălucirea peisajului acoperit cu zăpadă se reflecta în expresia ei, iar toată strălucirea expresiei ei se reflecta în peisaj.”

”Ființele omenești sunt pline de conflicte interioare. Ele ne modelează relațiile, ne creează frustrările, ne distrug viețile. Cel mai simplu conflict este acela dintre felul în care ne percepem pe noi înșine și felul în care ne percep ceilalți.”

”Fantezia sa legată de control include și faptul că el este cel care ia toate hotărârile – că el este cel atotputernic și că nimeni nu are putere asupra lui. Cea mai bună cale de a destabiliza o minte de felul ăsta este să-i sugerezi că e posibil să acționeze exact cum ți-ai dorit tu. Înfruntă-l, și te va ucide, imploră-l să-ți cruțe viața, și te va ucide. Dar dacă-i spui că vrei să facă exact ceea ce e pe cale să facă, totul sare în aer.”

• Autor: Terri Blackstock
• Editura: ACT SI POLITON
• Nr. pagini: 334
• Titlu original: If I Run
• Traducator: Grozea Alina

Brent Pace, treizeci de ani, a fost găsit ucis în propria casă. Surse din cadrul departamentului de poliție din Shreveport susțin că bărbatul a fost înjunghiat de șase ori și că era mort de câteva ore când a fost găsit. Poliția o caută pe Casey Cox,  prietenă cu Brent, care ar putea avea informații despre acest caz. Casey știe adevărul, dar adevărul nu o va elibera de fantomele trecutului. Iar acum, toate indiciile o leagă de crimă. Trebuie să dispară înainte de a fi arestată… sau mai rau decât atât. Adevărul oricum nu mai contează.  Dar care este adevărul? Această întrebare îl macină pe Dylan Roberts, veteran de război din Divizia Armata de Investigații Criminalistice, angajat acum să o gasească pe Casey. Sindromul de stres posttraumatic l-a afectat după întoarcerea din Afghanistan, dar găsirea și aducerea lui Casey înapoi îl poate reabilita. Pe măsură ce investighează crima și se află pe urmele principalei suspecte, își dă seama că lucrurile nu se leagă. Dar dacă ea nu este vinovată, atunci de ce a fugit?  Cercetarea trecutului ei și găsirea unei probe care să o incrimineze vor scoate la iveală lucruri interesante si surprinzătoare.

• 

Primul lucru care m-a atras la cartea asta a fost coperta (nu se vede în poză, însă se vede semnul de carte, identic cu coperta). Iubesc ploaia, în special ploaia de vară, iubesc să fac poze la geamuri cu picături de apă, dar și la cer. Apoi, a urmat ca titlul să îmi facă cu ochiul…”Dacă fug”…ce se va întâmpla dacă fug? Și de ce să fug? Și așa am ajuns să citesc și descrierea, pe care ați citit-o și voi puțin mai sus. Le mulțumesc celor de la Act și Politon pentru generozitatea de a-mi oferi această carte (și alte două cărți, ”Fata de la Savoy” și ”Trei cuvinte magice”, pe care abia aștept să le citesc). Pe site-ul lor găsiți o mare varietate de cărți, de la dezvoltare personală/profesională, la thrillere și cărți de dragoste, atât în format fizic, cât și audiobook-uri.

Când am început să citesc, primul capitol mi-a stârnit și mai tare curiozitatea, acesta începând cu crima…sau, mai bine zis, cu fuga de la locul crimei. Un prim lucru care mi-a plăcut a fost faptul că s-a pus accentul foarte mult pe sentimentele personajelor și pe personalitatea lor. Am îndrăgit-o pe Casey încă de la prima pagină, cu toate că a fost pusă într-o lumină proastă atunci când a fugit de la locul crimei. O fată care a suferit încă din copilărie și care nu a putut trece peste moartea unei persoane dragi, o fată care nu mai crede în oamenii legii, o fată căreia îi place mai mult să asculte, decât să vorbească, o fată pe care toți prietenii o îndrăgeau. O fată care este capabilă să își pună propria viață în pericol pentru a ajuta alte persoane. L-am îndrăgit și pe Dylan, cu toate că el fusese angajat să o găsească pe Casey și să o predea poliției. Un fost soldat care nu poate trece peste moartea camarazilor, un băiat care are coșmaruri în fiecare noapte și care încearcă să își ia cumva viața de la capăt. Două personaje total diferite, care nu s-au cunoscut niciodată, însă care au multe lucruri în comun. Care sunt aceste lucruri? Puneți mâna pe care și veți fi plăcut surprinși, vă garantez!

Structura acțiunii este un alt lucru care mi-a plăcut la această carte. Mai exact, acțiunea este împărțită pe capitole, unul din perspectiva lui Casey și unul din perspectiva lui Dylan. Și la sfârșitul fiecărui capitol, se află doza aia mică de suspans, care te face să vrei să mai citești un capitol, și încă unul, și încă unul, până când te trezești că ai ajuns la final! Și ce final…

Am stat cu sufletul la gură de la început până la sfârșit, am trăit și simțit traumele și fricile personajelor, am căutat dreptatea și m-am înfuriat, am sperat ca cei vinovați să plătească pentru faptele lor și să nu scape basma curată, am vrut să omor câteva personaje, am râs pe alocuri, am plâns, am simțit noduri în gât și goluri în stomac…Și acum simt. Și voi mai simți, până când voi afla cum se termină povestea lui Casey și Dylan, întrucât ”Dacă fug” a fost doar primul volum dintr-o serie de thrillere foarte captivantă. De asemenea, autoarea atinge subiectul credinței în Dumnezeu, lucru care m-a făcut să îmi recapăt speranța. Recomand cartea atât iubitorilor de thrillere sau de cărți polițiste, cât și celor care doresc să iasă din zona de confort și să descopere o poveste care îi va marca.

”Merită să-ți iei astfel piatra de pe inimă? Nu, nu merită. Prefer să port eu suferința, decât să-i las pe ei s-o facă.”

„La miezul nopții, când viața pare atât de lipsită de speranță, eu aleg speranța. Am reușit să dorm apoi toată noaptea.”

”Și acum zâmbesc, și buzele mi se mișcă în ritmul unei melodii tăcute, ca și cum mintea mea ar fi mulțumită și preocupată. Nimeni nu pare să observe falsitatea expresiei mele faciale sau tornada de gânduri furioase din capul meu. Nimeni nu mă vede cu adevărat.”

„Asta e povestea vieții mele de militar. Te trimit în locuri în care bombele explodează la fiecare pas, făcându-ți prietenii bucăți sub ochii tăi. Apoi te pedepsesc pentru că nu-ți poți scoate din minte chestia asta.”

”Domnul ne aduce câteodată necazuri în viață, ca să ne facă mai profunzi, spune Miss Lucy. E unul din aceste momente.”

„O să stau cu fruntea plecată până când o să am curaj să ridic capul.”

• Autor: Johana Gustawsson
• Editura: TRITONIC
• Nr. pagini: 332
• Traducator: Claudia Dionise

„Falkenberg, Suedia. Comisarul Bergström descoperă cadavrul unei femei mutilat oribil. Londra. Profilerul Emily Roy investighează o serie de crime ale unor copii, care prezintă aceleași leziuni ca victima suedeză: traheea secționată, ochii enucleați și un misterios Y gravat pe braț. În Suedia, Emily se întâlnește cu o veche cunoștință: Alexis Castells, un scriitor fermecător, specializat în criminali în serie. Împreună, aceste două personalități discordante, se îmbarcă într-o vânătoare care îi va conduce spre atrocitățile lagărului Buchenwald din 1944.”

• 

O carte cu o descriere scurtă, însă foarte convingătoare, care mi-a atras atenția încă de când am văzut că se tot vorbea despre ea pe #bookstagram. Vreau să le mulțumesc celor de la Tritonic, în primul rând pentru că au tradus această carte și, în al doilea rând, pentru că mi-au oferit un exemplar pentru a-l citi. Din câte am înțelesc, este primul volum din seria ”Emily Roy și Alexis Castells”, dar și cartea de debut a autoarei. Este un debut mai mult decât îndrăzneț și aștept cu nerăbdare ca seria să continue.

Când am început să citesc cartea, după primele capitole, mi-am spus că este prea mult pentru o singură carte să conțină 2 subiecte atât de dureroase: crimele îngrozitoare și terifiante care erau investigate în prezent și ororile din lagărul nazist de concentrare care erau descrise atât de amănunțit. Totuși, aceste subiecte mă fascinează foarte mult și nu știu cum am ajuns la jumătatea cărții, cert este că nu o mai puteam lăsa din mână. Voiam să aflu care este legătura dintre cele două planuri, de ce a adus Johana vorba de experimentele din lagăr, de ce criminalul alege doar un anumit tip de victime (una singură fiind diferită) și de ce le omoară în modul acela și, mai ales, de ce le ”însemnează”. După ce am avansat cu lectura, am bănuit unele lucruri, însă nu mi le puteam explica. Am rămas de-a dreptul șocată când am aflat!

Mi-a plăcut foarte mult faptul că s-au ocupat de anchetă, pe lângă alți polițiști și detectivi, două femei puternice și curajoase, Emily Roy, un profiler de la Canadian Mounted Police, și Alexis Castells, o scriitoare franceză care scrie cărți inspirate din crime care au avut loc, încercând astfel să spună povestea victimelor. Un alt lucru care mi-a plăcut și care m-a impresionat este acela că Johana s-a inspirat din viața bunicului ei, care a fost prizonier în lagărul nazist Buchenwald și care a fost un erou, deoarece a ajutat la eliberarea lagărului.

Am o plăcere nebună de a citi cărți în care crimele sunt explicate până la cel mai mic detaliu, chiar dacă asta mă face să mă înfior din cap până în picioare. Iar ”Block 46” conține din plin astfel de detalii. Pe lângă asta, îmi place să aflu care este motivul din spatele crimelor, cum gândește criminalul, cum își alege victimele, de ce alege să le toruteze și mutileze într-un anumit fel. Am simțit o foarte mare satisfacție atunci când am descoperit toate aceste detalii, pentru mine asta înseamnă un thriller bun. Doza de suspans pe care autoarea a adăugat-o la sfârșitul fiecărui capitol m-a făcut să nu o mai pot lăsa jos din mână…și dacă totuși am lăsat-o, nu mi-am putut lua gândul de la ea până nu ajungeam iar să o deschid și să o continui!

Nu știu ce să vă mai spun despre această carte. Ar fi atât de multe de spus, însă cuvintele sunt atât de puține. Să vă spun și ce nu mi-a plăcut la ea? Faptul că frazele din limba suedeză și din limba germană nu au fost traduse prin note de subsol, fiind astfel nevoită să tot caut traducerea acestora. Este un lucru minor totuși, pe care l-am trecut cu vederea atunci când i-am acordat nota (5 steluțe, bineînțeles). Povestea în sine a fost mult prea frumoasă pentru a mă mai gândi la acele cuvinte pe care nu le înțelegeam.

Recomand cartea oricărui iubitor de crime, acțiune, suspans, psihologia crimei, istorie, nazism, investigații polițiste și nu numai. Cartea asta le conține pe toate și le împletește într-un mod fermecător, care te cucerește fără să-ți dai seama!

• Titlu original: The Haunting of Hill House
• Autor: Shirley Jackson
• Editura: LITERA
• Nr. pagini: 256
• Traducator: Marius Michal Klimowicz

”Patru persoane au sosit la Hill House: doctorul Montague, un savant care caută dovezi solide legate de manifestările supranaturale; Theodora, asistenta sa drăguță și sensibilă; Luke, un aventurier și viitorul moștenitor al Hill House; și Eleanor, o tânără singuratică, fragilă, cu un trecut întunecat. Dar ceea ce la început pare să fie un experiment nevinovat, o întâlnire misterioasă cu niște fenomene inexplicabile, se dovedește rapid a fi o călătorie în cele mai cumplite coșmaruri ale celor patru și o investigație căreia mulți dintre ei s-ar putea să nu-i supraviețuiască.”

• 

După cum am spus și în titlul acestui articol, ”Casa bântuită” este o carte care te va bântui până o vei citi, dar și după ce ai citit-o. Pe mine mă bântuie acum să scriu despre ea, dar sunt sigură că îmi va rămâne întipărită în minte chiar și după ce-mi voi așterne gândurile pe ”hârtie”. Am început cartea cu pași mici și temători, fiind prima mea experiență cu o carte care abordează ca subiect principal fenomenele supranaturale. În primul rând, am fost atrasă de copertă, iar după ce am citit descrierea, mi-am spus că e ceva nou și trebuie s-o încerc. Din momentul în care am început-o, nu mi-a dat pace până nu am terminat-o.

În această carte găsești câte puțin din toate (amuzament, ironie, gânduri, trecuturi tulburi, căutarea drumului către sine, vise, iluzii, speranță, temeri, lipsuri), nu numai întâmplări paranormale care îți fac inima să bubuie, iar lucrul acesta mi-a plăcut foarte mult. Încă de cum citești descrierea amănunțită a casei, îți dai seama că este ceva ciudat la ea, că este ”bolnavă, dementă”, cum o descrie unul dintre personaje. Este atât de mare și atât de ciudat construită, încât te rătăcești în ea chiar dacă ai avea o hartă-n mână și indicatoare la fiecare pas! Totuși, în toată această nebunie, există o explicație logică: casa este astfel construită încât să te dezorienteze. Doctorul Montague descrie într-un mod amănunțit planul casei, dar nu o să vă plictisesc aici cu aceste detalii, ci vă las pe voi să le descoperiți.

Cele 4 personaje sunt complexe și foarte bine construite, acțiunile, trăirile, emoțiile și gândurile acestora fiind urmărite îndeaproape încă dinainte să ajungă la Hill House. Deși sunt foarte diferite, au totuși un lucru în comun: întâmplările paranormale prin care au trecut…și cele prin care vor trece împreună în casa bântuită. Deși se întâmplă aceste lucruri paranormale în repetate rânduri, autoarea nu îți oferă totul pe tavă, ci te lasă cu inima bubuindu-ți în piept și cu mintea vraiște, întrebându-te ”ce naiba tocmai s-a întâmplat?”. Și citești în continuare, curios și temător, vrând să afli cine e, de unde vine, ce vrea, de ce nu te lasă în pace, de ce a ales un anumit personaj… Se joacă cu mintea ta și tu nu ai ce să faci! Suspansul și groaza sunt la ei acasă în Hill House!

Sunt o mulțime de detalii pe care aș vrea să vi le spun, dar nu vreau să stric plăcerea de a lectura o asemenea carte! Un singur lucru mai adaug: finalul este unul la care nu m-aș fi așteptat niciodată! O recomand persoanelor interesate de supranatural, dar și personalor curioase și dornice să încerce lucruri noi, așa cum am fost eu! Cu siguranță nu va fi singura carte de acest gen pe care o voi citi. Țin să le mulțumesc celor de la Editura Litera pentru această carte, câștigată la un concurs pe pagina lor de instagram!

• 

”Era o casă fără bunătate, fără intenția de a fi locuită, un loc neadecvat pentru oameni sau pentru iubire sau pentru speranță.”

”Frica este abandonarea logicii, abandonarea voită a tiparelor raționale, spuse Montague. Îi cedăm sau ne luptăm cu ea, dar nu putem găsi o cale de mijloc.”

„Hill House se vedea în coasta dealului, cuprinzând atâta întuneric în interior; fusese așa timp de 80 de ani și putea foarte bine să rămână astfel încă 80”.

• Autor: Leila Slimani
• Colectie: Literary Fiction
• Editura: PANDORA
• Nr. pagini: 174
• Titlu Original: Chanson douce
• Traducator: Nadine Vladescu

”Când Myriam, mama a doi copii mici, se hotărăște, în ciuda reticenței soțului ei, să-și reia activitatea, cuplul începe să caute o bonă. După o serie de interviuri, o angajează pe Louise, care cucerește rapid afecțiunea copiilor și ajunge să ocupe un loc central în căminul familiei. Treptat însă, cercul dependenței reciproce se închide, ducând la producerea unei tragedii. Dincolo de descrierea minuțioasă a tânărului cuplu și a personajului fascinant și misterios al bonei, se intrevede tabloul epocii în care trăim, cu concepțiile sale despre dragoste și educație, raportul dintre dominație și bani, prejudecăți de clasă ori culturale.”

Prima oară când am văzut această carte la Andreea Chiuaru, mi-am spus că trebuie să pun și eu mână pe ea, știind că face recomandări faine și care coincid cu gusturile mele în materie de lectură. După ce m-am văzut cu cartea-n mână, am aflat faptul că Leila Slimani s-a inspirat pentru această carte dintr-o tragedie reală, petrecută în New York, în care doi copii sunt găsiți morți în baie, de către mama lor, aceștia având plăgi căpătate prin înjunghiere. De asemenea, bona este găsită lângă copii, cu răni grave, autoprovocate. Pare o carte cu un subiect dur, de fapt, nu pare, chiar este. Începe cu o palmă puternică peste față, autoarea prezentând pe prima pagină chiar finalul cărții: cei doi copii găsiți morți și bona în stare gravă. Începi să te întrebi dacă autoarea este nebună, spunând acest lucru chiar de la început și speriind cititorii, dar nu… În acestă carte este vorba de mai mult decât de uciderea celor doi copii și nu poți afla decât citind.

Mi-am luat inima în dinți și am continuat lectura, deși simțeam o durere îngrozitoare în piept după ce am aflat câteva detalii ale tragediei. Nu puteam să mă gândesc decât la neputința și la durerea părinților, care tocmai au pierdut tot ceea ce aveau mai scump pe lume. Am intrat timid în poveste, curioasă să aflu ce anume a făcut-o pe acea bonă să comită o faptă atât de îngrozitoare. Unul dintre lucrurile cele mai de apreciat la această carte este faptul că autoarea nu îți oferă răspunsurile frumos, pe o tavă de argint. Trebuie să cauți tu răspunsurile în fiecare acțiune, în fiecare vorbă, în fiecare gest, în fiecare tăcere, în fiecare respirație. Trebuie să fii atent la detalii, cu alte cuvinte!

Citind și tot citind, am descoperit o bonă perfectă, o bonă pe care toți părinții ar vrea-o pentru copiii lor. Dar perfecțiunea este ceva ireal…prea frumos să fie adevărat. Eram atentă la fiecare acțiune, încercând să descopăr ceva ce i-a scăpat, ceva care să o dea de gol, dar se comporta atât de frumos cu copiii, făcea atât de multe lucruri utile prin casă, chiar și fără să fie angajată pentru așa ceva, încât părinții au considerat-o chiar un înger. Și eu la fel am considerat-o, doar că eu, spre deosebire de părinți, știam și așteptam momentul când îi vor crește coarnele și își va arăta adevărata față. De la normalitate la nebunie e un singur pas…și am observat mometul în care bona Louise a început să își arate demonii.

Și, pentru că am spus că acțiunea nu se axează doar în jurul acelei crime, trebuie să vă spun ce mai găsiți în carte: descrierea vieții de cuplu, descrierea bonei cu trecutul și prezentul ei tulbure, dorința femeii de a fi o mamă și o soție responsabilă dar și un om de succes, alegeri și consecințe ale alegerilor, obsesii, prejudecăți, societate și diferențe sociale și multe altele.

Deși este o carte scurtă, doar de 174 de pagini, nu este o lectură ușor de digereat și nu o pot recomanda oricui. Dacă totuși vă faceți curaj să o citiți, atunci pregătiți-vă, pentru că veți descoperi o poveste care o să vă rămână întipărită în suflet și în gând pentru mult, mult, mult timp!

”Bona este asemenea acelor siluete care, la teatru, mişcă pe întuneric decorul de pe scenă. Ele ridică un divan, împing cu o mână o coloană de carton, un panou dintr-un perete. Louise se agită în culise, discretă şi puternică. Ea este cea care ţine firele transparente fără de care magia nu poate să se întâmple.”

„Încetul cu încetul, Louise îmblânzeşte copilul. Zi după zi, îi spune poveşti în care apar mereu aceleaşi personaje. Orfani, fetiţe pierdute, prinţese prizoniere şi castele pe care căpcăuni îngrozitori le lasă în paragină. O faună ciudată, compusă din păsări cu nasul strâmb, din urşi cu un singur picior şi unicorni melancolici, populează peisajele lui Louise. Fetiţa tace. Rămâne lângă ea, atentă, nerăbdătoare. Cere întoarcerea personajelor. De unde vin poveştile astea? Vin din ea, în flux continuu, fără să facă nici cel mai mic efort de memorie şi imaginaţie. Dar în ce lac negru, în ce pădure adâncă s-a dus ea să pescuiască aceste basme crude în care cei blânzi mor la sfârşit, nu fără să fi salvat lumea?”

”… ea nu e decât cioburi, sufletul ei este îngreunat de pietre.”

Titlu Original: The Great Alone
Editura: LITERA,
Colectie: Blue Moon
Nr. pagini: 464
Traducator: Valentina Georgescu

”Pentru o familie aflată în criză, este proba de supraviețuire supremă. Leni, fiica adolescentă a soților Ernt si Cora Allbright, prinsă în relația pasională și furtunoasă dintre părinții ei, îndrăznește să spere că un nou cămin în Alaska va aduce cu sine un viitor mai bun pentru familia sa. Mama ei va face orice pentru bărbatul pe care îl iubește, chiar dacă asta înseamnă să-l urmeze în necunoscut. La inceput, Alaska pare să fie răspunsul la problemele lor. Zilele lungi, însorite și generozitatea localnicilor suplinesc lipsa de experiență și de resurse a familiei. Dar, pe măsură ce se apropie iarna și întunericul coboară peste Alaska, familia începe să se destrame. Leni îl întâlnește însă pe Matthew, iar acesta – grijuliu, bun, curajos – o face să creadă în posibilitatea unei vieți mai bune…
Un nou inceput este o poveste îndrăzneață și emoționantă despre dragoste și pierdere, despre lupta pentru supraviețuire și sălbăticia care sălăsluiește nu doar în natură, ci și în ființa umană.”

Încă o carte scrisă de Kristin Hannah care mă surprinde! Prima carte pe care am citit-o de la această autoare este ”Privighetoarea”, care mi-a plăcut la nebunie și pe care o recomand cu tot dragul! Colega mea de blog, Lori, a citit ”Un nou început” înaintea mea și, de asemenea, i-a plăcut mult și mi-a recomandat-o. Am înțeles că această carte a câștigat și un premiu pe Goodreads în 2018 (Goodreads Choice Award, categoria ”historical fiction”). Pentru mine nu contează foarte multe acest aspect, dacă o carte îmi place, îmi place și atât…poate să aibă 10 premii sau niciunul!

Trebuie să recunosc că am început această carte mai mult datorită faptului că
am văzut că e ”historical fiction”, unul dintre genurile mele preferate,
dar am descoperit că este mai mult de atât. În această carte găsești de toate: război, dar mai ales viața după război, relația de familie, în special relația mamă-fiică, relația de iubire (una toxică, din păcate), violență, sălbăticie, primejdie, comunitate, supraviețuire, alegeri, viața de după alegeri, Alaska. Frumoasa, dar necruțătoarea Alaska.

M-a impresionat profund puterea mamei, dar mai ales puterea fetiței. Au avut o viață atât de frumoasă înainte de război, dar tatăl ei s-a întors zdrobit psihic. Era cu totul o altă persoană. O altă persoană, dar pe care fetița și mama ei o iubeau la fel de mult, cu fiecare coșmar, cu fiecare țipăt, cu fiecare mutare din loc în loc, cu fiecare palmă, cu fiecare moment de tulburare și de gelozie. Viața în Alaska pare refugiul perfect pentru ei, chiar dacă asta înseamnă să lase în urmă absolut tot. Speranța unei vieți mai bune și iubirea pentru acest bărbat le-a făcut pe Leni și pe Cora să accepte mai ușor mutarea. Au plecat totuși pe un drum pe care nu știe niciunul dintre ei ce îi așteaptă. Viața în Alaska se dovedește a fi total diferită față de cum și-au imaginat-o și sunt nevoiți să treacă prin multe lucruri îngrozitoare, lucruri pe care nu credeau că le vor face vreodată.

Este o poveste care îți prezintă sălbăticia din natură, dar și sălbăticia din sufletele oamenilor. Și, ca în orice sălbăticie, nu poți pătrunde în ea fără să fii rănit. Deși iubești un om care cândva a fost bun, nu poți să treci cu vederea unele lucruri. Da, poți trece cu vederea multe când vine vorba de propria persoană, dar când vine vorba de copilul tău, nu mai ierți. Cora ia decizii pe moment, decizii care o implică și pe fiica ei și acestea vor trebui să trăiască cu consecințele faptelor lor toată viața. Cartea ne arată cum le sunt influențate viețile după ce iau acele decizii, care țin de viață și de moarte. În sălbăticie, trebuie să te sălbăticești și tu pentru a supraviețui.

Cu toate că este vorba de o poveste de viață dură, de aici nu lipsește iubirea și speranța. Uneori, acestea sunt singurele de care ai nevoie pentru a supraviețui într-o lume atât de crudă. Când Leni îl întâlnește pe Matthew, viața ei se schimbă radical. Aceasta nu mai trăiește doar pentru părinții ei, pe care îi leagă o iubire toxică și abuzivă. Leni învață să trăiască pentru ea, să spere, să viseze cu ochii deschiși la o viață în care nu este nevoie să îți măsori cuvintele și gesturile de frică să nu explodeze cel de lângă tine, așa cum se întâmplă cu tatăl ei. Darrrr…la fiecare capitol, este câte o răsturnare de situație care dă toată povestea peste cap. Și te face atât de curios să afli ce se va întâmpla în continuare, încât nici nu îți dai seama cum zboară paginile.

Această carte m-a trecut prin toate stările posibile și imposibile: fericire, tristețe, furie, speranță, spaimă, frică, durere, liniște și multe altele. Mi-a rupt sufletul în bucățele, pentru ca mai apoi să mi-l lipească la loc. Nu, nu exagerez. Kristin Hannah știe exact ce să scrie pentru a ajunge la sufletul cititorului și pentru a-l face să simtă. A construit personajele atât de complexe, încât te face să intri în pielea lor fără să îți dai seama. Finalul a fost unul înduioșător, la care nu ai cum să nu scapi câteva lacrimi…sau mai multe (asta depinde de cât de multe lacrimi ai vărsat pe parcursul lecturii, dar la final vor fi lacrimi de fericire). Așa cum v-am obișnuit, o să vă las și câteva citate care sper să vă ajungă la suflet și să vă convingă să îi dați o șansă acestei cărți, care, pentru mine, a însemnat o adevărată lecție de viață.

”Tatăl ei ridică privirea, atât cât pentru un contact vizual. Arăta devastat, istovit, dar prezent; în ochii lui, ea văzu mai multă dragoste și tristețe decât ar fi trebuit să existe într-o ființă umană. Ceva îl sfâșia pe dinăuntru, chiar și acum. Era celălalt bărbat, bărbatul cel rău, cel care trăia în interiorul lui și încerca să se dezlănțuie în întuneric.”

”Ea știa cât de rău îi părea. Vedea asta pe chipul lui. Când era mai mică, se întreba uneori la ce bun toate acele regrete dacă nu se schimbă nimic niciodată, dar mama îi explicase cum stăteau lucrurile. Războiul și prizonieratul făcuseră să se rupă ceva în el. „E ca și cum ar avea coloana fracturată”, spusese mama, și nu încetezi să iubești pe cineva când este bolnav. Devii tu mai puternic „pentru a-i fi sprijin celuilalt. El are nevoie de mine. De noi.”

”Nu-și putea închipui nimic mai groaznic decât să-ți pierzi mama. Simplul gând îi provoca greață lui Leni. Mama era ca sfoara unui zmeu. Fără legătura ei puternică, stabilă, nu făceai decât să plutești în derivă, să te pierzi undeva, în nori.”

”Uneori, trebuia să te întorci cu fața spre trecut ca să poți merge mai departe.”

”Mama s-a înșelat cu privire la multe lucruri, dar nu s-a înșelat niciodată cu privire la trăinicia iubirii. Ea rămâne. În ciuda tuturor greutăților, înfruntând ura; rămâne acolo.”