Asta e povestea noastră, de Ashley Elston

Autor: Ashley Elston
Editura: Corint
Colecția: Leda Edge
Nr. pagini: 336
Traducator: Ionel Ghiragosiam

“Nimeni nu știe ce s-a întâmplat de fapt în acea dimineață la River Point. Cinci tineri au plecat la vânătoare. Doar patru s-au întors. Nici unul nu vrea să spună cine a tras glonțul care l-a ucis pe prietenul lor, Grant. Kate Marino, elevă în ultimul an de liceu, face practică la birourile procuraturii. Prim-procurorul districtului îi dă șefului ei, domnul Stone, cel mai important caz care a existat în orășelul lor. În ciuda faptului că probele îi incriminează pe cei patru, prim-procurorul face presiuni să fie clasat cazul. Motivată de scopuri personale pentru a ajuta să se facă dreptate, Kate încearcă să afle care sunt secretele băieților, fara să îl dezvăluie însă pe al ei. Pe măsură ce investighează cazul alături de domnul Stone, pentru tânără devine tot mai limpede că accidentul din dimineața aceea nu a fost o întâmplare și că, dacă nu descoperă adevăratul criminal, viețile mai multor oameni vor fi în pericol, inclusiv a ei.”

Prima și prima oară am fost atrasă și chiar captivată de copertă. Fundalul albastru, una dintre culorile mele preferate, capul acela sumbru de cerb și umbrele misterioase ale celor 5 prieteni. O copertă atât de simplistă și, totuși, atât de reprezentativă pentru povestea ce se ascunde sub ea. Mai departe, descrierea cărții m-a uluit și m-a dus cu gândul la o altă carte pe care am citit-o acum câteva luni, și anume ‘Unul dintre noi minte’. Dacă ar fi să fac o comparație între cele două, atunci clar ‘Asta e povestea noastră’ mi-a plăcut mult mai mult!

La această carte, cel mai mult mi-a plăcut cum a fost structurată acțiunea. Avem capitole scrise din perspectiva ucigașului, acesta reușind să rămână pentru mine un mister până aproape de final. Avem capitole scrise din perspectiva lui Kate, care încep cu câteva SMS-uri între ea și prietena ei sau între ea și Grant, înainte de a fi ucis. Printre aceste capitole, sunt strecurate și câteva stenograme ale interogatoriilor celor 4 prieteni, cât și ale altor persoane care ar putea oferi informații pentru rezolvarea misterului. Aceste stenograme conțin și comentarii privind limbajul trupului, lucru pe care eu nu l-am mai întâlnit la altă carte și care mi s-a părut extrem de interesant!

De la prietenie la dușmănie este un singur pas…De la ‘toți pentru unul și unul pentru toți’ la ‘toți contra unul’ se află doar dorința celui vinovat de a scăpa basma curată și de a găsi un țap ispășitor. Corupția, trădarea și răzbunarea, acestea fac legea în micul orășel. Dar noroc că mai există oameni precum Kate, mama acesteia și domnul Stone, care vor cu orice preț să se facă dreptate și cel sau cei vinovați să plătească, fie că a fost doar un accident sau o crimă cu premeditare!

Fiind un thriller romantic, nu am putut să trec cu vederea povestea de dragoste adolescentină. Atât de repede te poți îndrăgosti de omul potrivit, dar în cel mai nepotrivit moment. Este greu pentru Kate să aleagă între ceea ce trebuie să facă și ceea ce simte, de aceea ajunge de multe ori să se pună în pericol și să compromită și ancheta. Nu pot să o judec pentru asta, însă pot să o admir pentru curajul ei nebunesc, pentru puterea de a merge mai departe, de a se lupta cu un întreg sistem corupt și pentru determinarea de a face dreptate cu orice preț.

‘Asta e povestea noastră’ este un thriller excepțional de bine scris și structurat, cu o intrigă captivantă, care reușește să te rupă de realitate timp de câteva ore (eu nu am putut să las cartea din mână până nu am aflat cine-i vinovatul). Prietenie, petreceri, alcool, droguri, farse de prost gust, violență, crimă, mister, minciuni, o anchetă plină de peripeții, o mulțime de ipoteze, o iubire ce pare interzisă, o moarte ce trebuie răzbunată. O carte ce trebuie devorată!

Cartea este publicată la @ledaedge, cărora le mulțumesc din suflet pentru acest exemplar!

Văduva de safir, de Dinah Jefferies

Autor: Dinah Jefferies
Editura: NEMIRA
Nr. pagini: 424
Titlu Original: The Saphire Widow
Traducator: Edith Negulici

“Ceylon, 1935. Louisa Reeve, fiica unui negustor de bijuterii britanic, și soțul ei, Elliot, un afacerist șarmant și aventuros, par să fie cuplul perfect. Doar că le lipsește ceea ce își doresc, de fapt, cel mai mult: un copil. Louisa e din ce în ce mai deprimată, Elliot devine tot mai absent, petrecând tot mai mult timp pe plantația de scorțișoară din apropiere. Apoi el moare în mod misterios, iar ea e singura preocupată de aflarea adevărului. Așa că merge la plantație și este fermecată peste puterea ei de înțelegere de dealurile nesfârșite și parfumate. Însă nimic nu e ceea ce pare, iar pe Louisa o așteaptă vești care-i vor schimba viața.”

Plănuiam de foarte mult timp să citesc ceva scris de Dinah Jefferies, mai ales că draga mea prietenă, Alina (@shereads__books), a citit ‘Soția plantatorului de ceai’ și mi-a zis că i-a plăcut foarte, foarte mult, iar eu am încredere deplină în recomandările ei! Soarta a făcut să încep cu ultima carte a autoarei, Văduva de safir, care a fost exact ceea ce aveam nevoie după o perioadă în care am citit numai thrillere macabre! Mii de mulțumiri editurii Nemira pentru acest exemplar!

Primul lucru pe care l-am remarcat și apreciat la Dinah Jefferies a fost stilul de scriere fluid, lejer, elegant, descriptiv. Are ceva aparte. Descrierile create de ea m-au trecut prin toate stările posibile și mi-au trezit toate simțurile, am avut senzația pe tot parcursul lecturii că mă aflu și eu printre personaje, în acele locuri exotice care îmi tăiau răsuflarea! Aproape că îmi puteam imagina și mirosurile deosebite…mai ales mirosul parfumat al scorțișoarei sau cel sărat al Oceanului Indian! O adevărată plăcere s-o citești pe Dinah, o adevărată senzație să te pierzi pe străzile din Galle, pe malurile oceanului sau pe plantația de scorțișoară!

După cum spuneam mai sus, cartea aceasta a fost exact ce aveam nevoie după o perioadă în care am mâncat thrillere pe pâine. Îmi era dor de o carte de dragoste, cu mici doze de suspans și de mister, care să se citească ușor și care să mă rupă de realitate timp de câteva ore. Personajele sunt destul de realiste, fiindu-le evidențiată personalitatea încă de la început. Unele sunt blânde, sufletiste, bune, îndurerate și, totuși, optimiste, pe acestea ajungând să le îndrăgesc cel mai tare. Altele sunt egoiste, rele, mincinoase, dezgustătoare prin comportamentul lor, iar pe acestea îmi venea să le scot din peisaj. Până și Elliot, soțul Louisei, atât de tare m-a enervat, încât l-aș fi omorât cu mâna mea dacă nu ar fi fost deja mort! Louisa este de o răbdare și bunătate de nedescris și nu știu cine ar fi făcut în viața reală lucrurile pe care le-a făcut ea, însă cumva am simțit că o înțeleg. I-am înțeles durerea din suflet și nevoie de a face bine. Un alt personaj care mi-a fost drag este Leo, proprietarul plantației de scorțișoară, un bărbat singuratic, muncitor și cu un suflet mare. De asemenea, fiecare personaj este prezentat cu modul lui de viață, prejudecățile, mentalitatea, valorile, temerile, limitele și credințele lui.

Încă un lucru interesant legat de personaje (din păcate, nu au apărut decât în câteva capitole) mi s-a părut faptul că autoarea a adus în peisaj cuplul Gwen și Laurance, din cartea ‘Soția plantatorului de ceai’. Tare curioasă-s să-i descopăr și pe aceștia, în viitorul apropiat!

Per total, ‘Văduva de safir’ a fost o carte bună, cu o poveste frumoasă, ușor clișeică, dar și misterioasă. Deși nu este o carte incredibilă, are farmecul ei și reușește să te prindă în mreje, te face să simți, să miroși, să trăiești ceea ce trăiesc și personajele. Lectura este un adevărat răsfăț al simțurilor pe care vă îndemn să-l descoperiți!

“Cred ca toti ar trebui sa acceptam sansa care ni se ofera pentru a fi fericiti.”

“Necunoscand indeajuns de bine lacul, Louisa se hotari sa ramana la mal si in timp ce se balacea, se bucura de un sentiment minunat de exaltare. Se simtea din ce in ce mai usoara, cand corpul ei plutea la suprafata apei si parea sa se reconecteze cu sine intr-un anumit fel: bucurandu-se de o placere simpla, dar vitala. Asta inseamna sa continui sa-ti traiesti viata. Nu doar sa te lupti sa supravietuiesti de pe-o zi pe alta, ci sa si experimentezi din plin ceea ce inseamna sa fii viu. Louisa tanjise dupa sentimentul asta mai mult decat isi dadea seama.”

“Toti am avut incredere in cineva care nu merita. Dar nu poti lasa o singura tradare sa iti domine viata, pentru ca altfel nu vei mai putea trai niciodata cu adevarat.”

“Louisa nu vorbi si despre faptul ca simtea ceva special in legatura cu ploile, cu rapaitul lor, ca sunetele de toba, care i-ar putea spala cumva tristetea si indoiala care o mistuiau. In copilarie, ii placea sa se strecoare noaptea in gradina, doar in pijama, si sa ridice bratele ca sa prinda picaturile de ploaie.”

“Asta faceau oamenii, intotdeauna incercau sa preia vina asupra lor, cautand sa se agate de mici detalii care ar fi insemnat ca lucrurile ar fi fost posibil sa evolueze diferit. Intrebandu-se cum ar fi fost daca…”

“Fraiero – vol. 1” de Ciprian Pop (recenzie)

An publicatie: 2018

Editura: Quantum Publisher

Numar pagini: 296

“Stii genul acela de persoana care se indragosteste in adolescenta de fata visurilor lui, pe care pana si parintii ei il plac?

Cuminte si care nu pierde noptile prin cluburi?

El si ea sunt cuplul model, isi fac planuri de viitor, pe care, incet, incet, le pun in practica. Se casatoresc, fac copii, trec si de nunta de argint, au nepoti si traiesc fericiti toata viata pana la adanci batraneti…

OK! Daca asta cauti, n-o sa gasesti in aceasta carte.

Zanele, unicornii si rozul sunt pentru povestile clasice de dragoste, iar aceasta nu este o poveste de dragoste, dar contine dragoste. Ce-i drept, altfel.

Daca razi cu prietenii cand iti amintesti de nazbatiile din adolescenta, daca iti amintesti cu emotie de prima iubire care ti-a dat lumea peste cap, cartea asta este pentru tine.

Contine o poveste adevarata, destainuita cu umor savuros chiar de catre cel care a trait-o.”

Pentru inceput vreau sa-i multumesc lui Cipri pentru ca a fost un dragut si mi-a trimis cartea, de asemenea si pentru dedicatia de la inceputul volumului 😊. Iti multumesc din suflet, Ciprian Pop, ai reusit sa imi aduci un zambet pe buze pana la urechi! 😊

Desi nu-l cunosc personal, am ajuns sa aflu cate putin despre persoana lui din aceasta carte si mi-am dat seama ca a avut parte de o viata plina de peripetii. M-am bucurat tare mult cand am descoperit ca prezinta intamplari din viata reala a autorului si aveam impresia ca ii citesc jurnalul, ma simteam ca fiind cea mai buna prietena a lui si mi se destainuia cu tot ceea ce il apasa pe suflet, dar si cu toate boacanele lui.

M-am amuzat teribil citind acest volum, radeam ca turbata, iubitul ma certa ca ma aud vecinii razand cu asa pofta, imi tot spunea ca raman fara aer de la ras. Dar tot el era cel care se distra alaturi de mine pentru ca ma indemna sa iau cartea in mana ca sa-i mai citesc si lui fragmente din carte 😊.

Au fost pasaje unde si eu m-am identificat cu Cipri, in multe aspecte il intelegeam atat de bine, aveam impresia ca retraiesc momente din trecutul meu. Sincer va spun ca imi era greu sa las cartea din mana, aventurile lui Cipri creasera dependenta si mereu cand ma apucam de citit, ma gandeam: “Oare ce o sa-i mai bubuie mintea de data asta?”.

Cipri, draga, m-am distrat copios aflandu-ti povestea, stiam eu ca asa va fii. Iti da asa o stare de bine, te face sa uiti de toate necazurile si sa zambesti vrei nu vrei, ca sa nu mai spun ca iti provoaca dureri de burta si obraji de la atata ras (eu radeam cu lacrimi si ramaneam fara aer, la propriu…). Desi pe final ai fost un nemernic (scuze, dar a fost urat ce ai facut), si nu ma refer la cum ai incheiat cartea 😐.

Nu mi-a venit sa cred cum m-ai lasat in aer, am mai cautat pagini, dar ciuciu…teapa…chiar de doua ori m-am uitat sa fiu sigura, eram convinsa ca sunt paginile prinse intre ele…

Sa pun eu mana pe urmatorul volum, sa aflu cum se termina povestea…sau te gandesti si la un volum trei?

Cartea “Fraiero” o gasiti pe site-ul editurii Quantum Publisher aici.

Scandalul, de Fredrik Backman

Autor: Fredrik Backman
Editura: GRUPUL EDITORIAL ART
Colecția: Musai
Nr. pagini: 518
Titlu Original: Björnstad
Traducator: Andreea Caleman

“Situat în inima pădurii, Bjornstad-ul pare un oraș mort. Singura șansă ca economia să reînvie este ca echipa de juniori să câștige finala campionatului de hochei. Dar pentru unii dintre tinerii hocheiști de șaptesprezece ani, educați în spiritul „doar victoria contează”, presiunea devine prea mare, iar importanța pe care o dau victoriei transcende dimensiunea morală a vieții lor în comunitate. Și atunci când interesele – fie ele financiare, fie legate de glorie – devin mai importante decât oamenii, victimele devin vinovați, iar cei diferiți devin paria. Backman aduce în discuție doua subiecte de actualitate: agresiunea sexuală și discriminarea etnică și de gen. Fără să arate cu degetul, fără să fie părtinitor sau să găsească vinovați, el pune pe tapet faptele, neomițând contextul, și-i lasă pe cititori să judece singuri.”

Pe Fredrik Backman l-am ‘întâlnit’ prima oară prin intermediul lui Ove, iar atunci am fost cucerită de stilul lui aparte de scriere, simplist, fără cuvinte de prisos, dar în același timp profund, reușind să creeze povești extrem de emoționante și de copleșitoare. Acum, citind și Scandalul, pot spune că m-am îndrăgostit cu adevărat de autor și l-am pus pe lista celor favoriți, musai de citit într-o viață! Le mulțumesc celor de la anticariatul targul cărții pentru această carte, care a ajuns la mine într-o stare impecabilă și într-un timp foarte scurt. Din păcate, nici Scandalul, nici altă carte scrisă de acest autor nu mai este momentan disponibilă pe site, însă puteți găsi o mulțime de titluri interesante aici.

Citind descrierea cărții, ești tentat să spui “Ah, hochei…nu mă interesează acest sport, deci nu are rost să cumpăr/să citesc această carte.”. Știu, pentru că asta a fost și prima mea reacție, dar, după ce a citit-o și draga mea coleguță, Loredana, și mi-a spus cât de mult i-a plăcut și cât de mult a plâns la ea, nu am putut să nu mi-o doresc și eu cu ardoare! Recenzia ei o puteți citi aici. ‘Scandalul’ este mai mult decât hochei! Ne este prezentat Björnstad-ul, orașul în care hocheiul este rege, ne este prezentată echipa atât pe gheață, cât și în afara ei, punându-se un mai mare accent pe ceea ce se întâmplă în afară. Mie nu îmi place sportul absolut deloc, sunt o persoană foarte comodă, cel mai mare efort fiind acela de a mă ridica din pat, deci vă dați seama cât de mult am putut eu să iubesc o carte despre sport! Incredibil, dar am iubit până și detaliile despre hochei!

Un lucru care mi-a plăcut la nebunie, deși la început m-a speriat, a fost numărul imens de personaje, care constă în jucători de hochei, arbitri, președinți și directori ai clubului de hochei, familiile acestora, foști jucători de hochei, toți locuitorii orașului Björnstad. Nu vă lăsați speriați de acest aspect! Backman ne face cunoștință, pe rând, cu fiecare personaj în parte, pătrunde în mintea lor și ne arată atât părțile lor bune, dar mai ales părțile rele, slăbiciunile, temerile lor. Personajele sunt bine conturate, complexe, cu temperamente atât de diferite încât nu le poți confunda între ele. Autorul este mereu prezent undeva, unde poate vedea toate personajele, știind cu exactitate ce urmează să se întâmple și încercând să ne avertizeze. El nu judecă acțiunile personajelor, doar ni le pune nouă pe tavă, lăsându-ne pe noi să hotărâm și să judecăm singuri cine a greșit și cine a procedat corect, să iubim și să urâm, să blestemăm soarta și destinul, să ne luăm la pumni cu viața, să ne certăm cu Dumnezeu că a lăsat să se întâmple anumite lucruri, să ne rupem părul din cap și să ne vărsăm sufletul, să plângem dar și să râdem în cele mai nepotrivite și neașteptate momente. Se joacă cu sentimentele și emoțiile cititorului în cel mai frumos și urât mod posibil, în același timp. Știu, este un paradox, dar cine l-a citit pe Backman înțelege perfect ceea ce vreau să spun. Iar cine nu l-a citit, nu știu sincer ce mai așteaptă!

Deși cartea asta a rupt sufletul din mine, nu pot să neg faptul că tocmai din acest motiv mi-a plăcut atât de mult! Adolescența, agresiunea sexuală, moartea, homosexualitatea, discriminarea, hărțuirea, pierderea unor persoane dragi, politica, prieteniile legate în copilărie, comunitatea, corupția și corectitudinea, bogăția și sărăcia, depresia, lupta pentru supraviețuire, nedreptatea…toate acestea, dar și altele, sunt subiecte pe care autorul le aprofundează în ‘Scandalul’.

“Mama îi șoptește adesea: ‘Să n-ai încredere în oamenii care nu iubesc ceva la nebunie!’.”

“Orice adult are zile când se simte complet secătuit. Când nu mai știm pentru ce ne luptăm așa amarnic tot timpul, când realitatea și viața de zi cu zi ne copleșesc și ne gândim cât o să ne mai țină puterile. Partea bună e că putem să îndurăm starea asta mai multe zile în șir decât credem că am fi în stare. Partea proastă e că nu știm niciodată exact cât de multe.”

“Un adevăr simplu, de multe ori repetat și de la fel de multe ori ignorat, este că, dacă-i spui unui copil că poate face orice sau că nu e în stare de nimic, îți va demonstra că ai avut dreptate.”

“Bănuiește că orice om se gândește, când și când, la o altă viață, cea pe care ar fi putut-o avea în locul celei pe care o trăiește. Cât de des o faci depinde, pesemne, de cât de fericit ești.”

“Se spune uneori că tristețea e psihică, iar dorul e fizic. Alteori, că tristețea e ca și cum ai avea o rană, iar dorul ca și cum ți s-ar amputa un braț. O frunză ofilită față de o tulpină ruptă. Tot ce crește suficient de aproape de ceea ce iubește ajunge, inevitabil, să aibă aceleași rădăcini. Putem vorbi despre pierdere, o putem procesa în timp, dar biologia ne forțează să trăim după anumite reguli: plantele spintecate pe mijloc mor, nu se vindecă.”

“E atât de ușor să ne convingem unii pe alții să nu mai privim un om ca pe un om. Și, când suficient de mulți tac, o mână de voci pot da impresia că toată lumea urlă.”

“Și vine o zi. Întotdeauna vine. Timpul merge în același ritm, doar sentimentele au viteze diferite. Fiecare zi poate fi o viață întreagă sau o bătaie de inimă, depinde cu cine o petreci.”

“Confesiunea unui preot” de Sierra Simone (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Priest”

An publicatie 2019

Editura: Bookzone

Numar pagini: 349

Traducator: Adina Stephanie

“Exista multe reguli pe care un preot nu le poate incalca. Un preot nu se poate casatori. Un preot nu isi poate abandona enoriasii. Un preot nu poate incalca increderea sacra pe care parohia si-a pus-o in el. Mereu am fost bun la urmat reguli. Pana cand a aparut ea.

Scanteia unei iubire interzise se aprinde in intunericul din confesional. El, un preot catolic care incearca sa se impace cu trecutul dureros. Ea, o tanara rebela care cauta iertare pentru prezentul pacatos. Va rezista el in fata ispitei sau se va dezbraca de sutana si de legamintele fata de Dumnezeu, lasandu-se prada celor mai nerusinate fantezii?

<Confesiunea unui preot> duce tabuul la un nou nivel si nu se fereste sa depaseasca limitele. Cei piosi vor inchide zgomotos cartea si vor deschide Biblia. Iar cei fara prejudecati vor gusta lacom din fructul interzis, savurand stilul atat de incitant si traind trup si suflet povestea inedita de iubire.”

Pana si titlul iti marturiseste pacatele sau cel putin te duce cu gandul la ele…si ce pacate…Tyler, imi cam pare rau de tine, dar daca ai vrut preotie, suporta…sau nu?

“Confesiunea unui preot” este o noutate editoriala aparuta la Bookzone si m-am bucurat foarte tare cand editura mi-a propus cartea si mi-a oferit-o alaturi de alte carti. Va multumesc din suflet, datorita voua, biblioteca mea a mai crescut putin, iar eu am descoperit povesti noi 😊.

Nu m-am pregatit nicicum pentru aceasta lectura, incepusem sa vad cartea tot mai des pe bookstagram si eram curioasa ce poveste ascunde intre paginile ei si surpriza…am aflat…si inca ce poveste…

V-am mai spus eu ca sunt un cover hunter, nu? Nah, pai si coperta asta mi-a atras tare mult atentia, desi nu are nimic special, probabil m-a atras prin simplitatea ei, femeia ce se sprijina de umarul preotului, ca si cum s-ar descarca, iar preotul este serios, sta batos, de parca acest gest nu-l tulbura deloc, mai ales cand se apropie de el o femeie (banuiesc eu ca este foarte atragatoare), pur si simplu ii ofera consolare.

Eh, si sa revin la Tyler…sau sa-l numesc parintele Bell? Inca nu m-am hotarat, parca mai mult imi place sa-l pomenesc pe numele mic 😊.

Tyler, desi este preot, este si barbat, iar fiecare barbat, precum si femeile au ganduri pacatoase. Sa nu fim ipocriti si sa zicem ca nu e asa, pe umarul fiecaruia din noi locuieste un dracusor care ne ispiteste, iar pe Tyler se pare ca l-a jucat asa cum a vrut el…dracusorul asta…

Am ramas surprinsa atunci cand am aflat adevaratul motivul pentru care a luat decizia de a se face preot, parca ceva nu se potrivea…dar pana la urma cine sunt eu sa judec sau sa-mi dau cu parerea? L-am simpatizat de la prima pagina si am simtit ca ma voi distra pe seama lui, dar si ca ma voi imbujora la gandurile sale, doar mi se va confesa, nu?

Niciodata nu am inteles de ce la catolici nu este permis ca preotul sa se casatoreasca, sa-si intemeieze o familie, fiind “condamnat” la a ramane celibatar. Adica, preotii ortodocsi de ce au voie si cei catolici nu, religia nu e aceeasi pentru toti, nu sunt aceleasi reguli? Asta ma intrebam eu, oricum nu am primit raspuns, e intrebarea mea retorica. Nu o sa intru in alte detalii legate de religie pentru ca nu sunt in masura sa discut prea multe….

Povestea lui Tyler si Poppy mi-a placut tare mult si mi-a demonstrat ca desi convingerile tale sunt foarte puternice, atunci cand apare persoana care trebuie, iti darama tot ceea ce tu ai construit si tii mortis sa nu le dai pierdute.

Imi urca temperatura cand intram in gandurile lui Tyler, era imposibil sa nu fiu trecuta de un fior sau sa fiu strabatuta de o broboada de transpiratie pe sina spinarii. Nu sunt straina de genul erotic, am mai citit cateva carti din acest gen, insa am descoperit ca este un gen foarte picant, iar cum gusturile mele in materie de citit sunt mai light, sa spun asa, putina picanterie nu strica 😉.

Tyler a fost pus intre ciocan si nicovala…cam nasol pentru el, sincer…dar cand o cauti cu lumanarea, te mai si arzi, iar cand am observat ce fel de persoana este Tyler, ei bine…lumanarea te frige rau de tot. Ca sa nu mai spun cum a fost construit …barbatul bine sculptat, cu un corp perfect, toate acolo unde trebuie si cat trebuie, parca te determina sa-ti para rau ca isi iroseste bunatate de trup fiind preot. Eu cel putin, imi doream sa profite de trupul ala, sa nu-l abandoneze asa…au inima mea…Tyler, Tyler…(aici vorbeste dracusorul de care va spuneam mai devreme, am si eu unul…nu cred ca pot scapa de el…).

“Confesiunea unui preot” este altceva, este acea carte care, desi nu am vrea sa credem, cred ca descrie putin si din viata reala. Nu sunt usa de biserica si nici nu ma dau a fi sau ca as fi cea mai pudica persoana, insa au fost detalii care m-au surprins total, nu ma asteptam la ele si inroseam instant cand ma adanceam in ele. Parca nu-mi venea a crede ca erau gandurile unui preot…adica, se presupune ca a ales sa se lipseasca de placerea trupeasca…

Daca te gandesti sa o citesti si nu ai inca 18 ani, fa bine si mai asteapta, nu te grabeste nimeni, plus de asta, cartea va fi mereu acolo si dupa ce atingi pragul, nu forta! 😉

“Confesiunea unui preot” este o carte ce vorbeste despre iubire, sacrificiu si chiar religie, desi la prima vedere pare a fi doar o carte erotica fara poveste. 😊

Cand simti ca iti este frig, pune mana pe “Confesiunea unui preot” si imediat te vei incalzi, garantat! 😉 (cred ca este cea mai potrivita de a fi citita iarna, sa nu mai fie nevoie de centrala…glumesc 😊)

Cartea “Confesiunea unui preot” o gasiti pe site-ul editurii Bookzone aici 😊.

“Chiar inainte de fericire” de Agnes Ledig (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Juste avant le bonheur”

An publicatie: 2017

Editura: Act si Politon

Numar pagini: 333

Traducator: Teodora Olenici

“Julie a renuntat de mult sa mai creada in povesti, in bunatate si in toate aceste minciuni. La varsta de 20 de ani este caserita la un supermarket. Se confrunta cu hartuirile repetate din partea sefului si cu teama de a-si pierde slujba. Dar nu isi permite acest lucru. Are nevoie de locul ei de munca. Trebuie sa se intretina singura, caci familia s-a indepartat de ea in momentul in care a ramas insarcinata cu micutul Lulu, acum in varsta de trei ani.

Intr-o zi, afland povestea ei, Paul, client al supermarketului in care lucre Julie, o invita pe aceasta si pe baietelul ei sa petreaca cateva zile pe coasta Bretaniei cu el si fiul sau, Jerome. Prudenta la inceput, Julie accepta totusi invitatia, fara sa stie ca acea calatorie ii va schimba viata pentru totdeauna. O calatorie a uitarii si o serie de evenimente neasteptate ii vor arata lui Julie partea trista, dar prietenoasa a vietii. O poveste plina de vitalitate si speranta care ne ajuta sa ne impacam cu propria viata.”

“Chiar inainte de fericire” ma astepta inca de luna trecuta in biblioteca, mi-am dorit-o foarte mult, insa am simtit ca nu este momentul ei la vremea respectiva si am amanat-o pana acum cateva zile si foarte bine am facut. Am descoperit o noua poveste induiosatoare, sensibila si plina de sinceritate, exact ce aveam nevoie.

Julie, personajul principal feminin, mi-a demonstrat ca desi viata este crunta cu tine uneori, inca iti mai gasesti putere sa treci peste greutati, sa zambesti si de ce nu, sa iubesti.

O singura clipa iti poate schimba viata, o alegere iti demonstreaza ca poti sa fii fericit si cu putin, iar sa risti iti da ocazia sa descoperi oameni de suflet.

As vrea sa va vorbesc mai multe despre personaje, sa intru in esenta lor, insa nu pot sa fac asta pentru ca ar trebui sa va dau spoiler, iar eu chiar imi doresc sa cititi si voi aceasta carte, asa ca va ramane sa le descoperiti ! 😉

Ce m-a induiosat foarte tare a fost faptul ca autoarea a scris romanul dupa decesul fiului sau si am simtit cat de mult suflet a pus in aceasta poveste.

Pierderea unei persoane iubite genereaza o durere de nedescris si cartea a reusit sa-mi franga sufletul. Insa, pana sa ma cuprinda plansul citind, am ras pe infundate, sincer va spun. Julie are un simt al umorului foarte dezvoltat, dar nici celelalte personaje nu se lasau mai prejos.

“Chiar inainte de fericire” mi-a dat o stare de bine, chiar daca acea stare a fost tulburata de durere, tristete si suferinta. Au fost pagini ce le-am citit cu lacrimi pe obraz, alte lacrimi erau incarcate deja in ochi si amenintau sa dea navala, simteam ca mi se rupe inima asemeni personajelor. Traiam si eu durerea lor si nu stiam ce sa le spun ca sa le pot consola ☹.

Si totusi, dupa toata uratenia ce ti-o arata viata, sa mai ai inca speranta, sa ai putere sa treci peste greutati desi esti rupt in bucati. Peste durere treci mult mai usor atunci cand ai cu cine sa o impartasesti, cand persoanele cele mai apropiate iti sunt alaturi, iar Julie a avut alaturi prieteni de milioane 😊.

“Chiar inainte de fericire” este o carte de vorbeste despre o mama singura care-si gaseste puterea de a merge mai departe cand viata o pune la grea incercare, despre speranta si curaj, prietenie si iubire, familie si…viata 😊.

“Viata e usoara ca un fulg atunci cand adierea care o poarta este insufletita de dragoste si tandrete.”

“Odata de tristetea dispare, ea lasa un pic de loc pentru alte lucruri.”

“Poti sa intinzi mana cuiva, dar nu poti sa-l scoti din groapa in care se afunda daca nu se tine de mana pe care i-o intinzi. Asta in cazul in care nu cazi si tu cu el, ceea ce nu rezolva lucrurile. In cazul asta, sunt doi oameni impreuna in groapa, dar tot in groapa se cheama ca sunt.”

“Viata in sine nu e frumoasa, ci felul in care noi o vedem o face sa fie mai frumoasa sau mai putin frumoasa. Nu incercati sa fiti pe deplin fericita, ci bucurati-va de lucrurile mic pe care viata vi le ofera si care, adunate la un loc, va ajuta sa va fie bine pe termen lung.”

“Atunci cand ai credinta, poti muta muntii din loc, dar uneori nu este indeajuns. Muntii se prabuesc peste tine.”

“Tacerea are acest merit de a lasa privirea – oglinda sufletului – sa vorbeasca. Intelegem mai bine profunzimile sufletului atunci cand suntem tacuti.”

“Viata este mai putin dureroasa atunci cand te joci ca si cum ai fi in curtea scolii, cand te agati de lucrurile simple care iti aduc alinare.”

“Malakai” de A. Stephanie (recenzie)

De Lore 😊

An publicatie: 2019

Editura: Bookzone

Numar pagini: 256 + 222

“Nimeni nu stie exact de ce Malakai se indreapta spre pierzanie, dand cu piciorul sansei de avea un viitor stralucit. Iar Hannah nici macar nu e curioasa.

Unii ar spune ca a fost un miracol, dar ea i-ar contrazice. A fost pura coincidenta si nimic mai mult. O coincidenta care avea sa-i dea viata peste cap.

O dimineata ca oricare alta. Un accident. O viata salvata.

<Malakai> nu este doar o poveste de dragoste. Este o poveste despre coincidente, supravietuire, despre prietenie, responsabilitati, sacrificii si speranta. Si despre cum uneori partea cea mai grea nu e sa salvezi viata altei persoane, ci sa o tii in viata.”

“Hannah nu intentiona sa isi complice viata, insa i se frange inima de fiecare data cand il priveste pe Malakai. Isi da seama ca desi e in viata, Malakai vrea sa dispara si isi promite ca nu va permite asta. Asa ca face tot posibilul sa-l scoata din universul lui intunecat.

Convins ca toata lumea il paraseste la un moment dat, Malakai face tot posibilul sa o tina pe Hannah la distanta. Insa insistenta ei reuseste sa ii darame zidurile, iar secretele ies la iveala.

Instabil e cuvantul pe care Hannah ajunge in scurt timp sa il deteste. Malakai e instabil, iar cand isi da seama de asta, simte ca deja e prea tarziu si nu mai poate face nimic sa-si protejeze inima.”

A fost o perioada cand a inebunit bookstagramul cu “Malakai”, toata lumea o lauda si eu eram foarte curioasa daca este chiar asa de buna de provoaca isterie printre cititori. Asa ca, Bookzone, va multumesc din suflet ca m-ati oferit sansa de a-l descoperi pe Malakai 😊.

De cum am dat prima pagina si am vazut playlistul de la inceputul volumului, m-am dus cu gandul la cartile lui Penelope Douglas si mi-am promis ca urmatoarea zi voi cauta melodiile si le voi asculta. Devenisem prea prinsa de carte, incat sa ma mai preocup cu melodiile 😐.

Desi, aparent povestea incepe lejer, nu e chiar asa sau cel putin eu am simtit-o diferit, m-a bagat direct in paine. Eram intr-un suspans continuu, nu puteam intui in niciun fel urmatoarea miscare si nici nu mai stiam ce sa cred. Si apoi am inceput sa ii cunosc pe Malakai si Hannah 😊…ta na na…

Sincer va spun, ca initial am avut impresia ca voi da peste un nou roman gen After (daca ati citit articolul, stiti la ce ma refer, daca nu, il gasiti aici…), insa nu a fost asa. I-am indragit tare mult, mai ales tachinarea dintre ei, nu am vrut sa cred ca toate actiunile lui Malakai erau intentionate. Toti am fost adolescenti si stim cum este sa fii impulsiv si sa faci multe lucruri fara sa le gandesti prea mult (adica eu, inca mai fac asa si maine – poimaine trec la lvl 3.0 😊).

In alta ordine de idei, cartea m-a surprins. Nu ma asteptam sa-mi placa atat de mult si nici sa creeze dependenta. Foarte greu imi era sa o las deoparte, chiar si pentru a-mi odihni putin ochii, dar am tras tare si am finalizat volumele in cateva ore (daca ar fi sa cumulez orele, nu cred ca depasesc 12 ore 😊).

Ma bucur si mai mult ca am avut posibilitatea sa continui cu lectura, intrucat am avut si volumul doi; primul m-a lasat cu un mare semn de intrebare si daca nu aveam urmatorul volum, cred ca inebuneam. Este o tortura maxima pentru mine sa finalizez un volum si sa-mi lipseasca continuarea, am senzatia ca ma deconectez complet de poveste si apoi imi ia ceva timp pana ma reconectez.

Volumul doi m-a lasat fara cuvinte…wow wow wow… Imi vine sa ma descarc complet, sa ma dau spoiler dupa spoiler, dar stiu ca ar fi foarte urat din partea mea…ce pot sa va spun este ca nu ma asteptam la atatea secrete, sa intru in profunzimea lui Malakai si sa o apreciez pe Hannah tot mai mult, cu fiecare pagina parcursa.

Desi am avut momente in care imi venea sa tip la ea, sa-i spun sa o lase balta cu sansele, cu toate incercarile, ca se va distruge pe sine, nu am facut-o. Pe Malakai imi venea sa-l strang de gat, sa-i trag o serie de palme, sa-l #$%#…dar nici asta nu am facut-o. Apoi aveam impulsul de-al strange in brate, de a-l pupaci pana l-as zapacii…n-am avut posibilitatea sa o fac 😐.

In schimb, am stat cumintica pe canapea si am citit, am urmarit cum se va finaliza povestea si m-am socat. Banuiam eu ca Malakai are ceva probleme la mansarda, insa nu constientizam gravitatea lor si chiar daca am incercat sa-l inteleg, sa-i caut scuze, nu am reusit sa o scot la capat…Hannah, draga mea, jos palaria in fata ta, esti o eroina…

Am citit volumul doi cu sufletul la gura si nici nu stiu cand am ajuns la finalul lui, final ce m-a dat complet peste cap, chiar nu ma asteptam la asemenea deznodamant, dupa toata aceea cursa in rollercosterul emotiilor. Cred ca am citit de vreo trei ori ultimile pagini, intrucat nu-mi venea sa cred…clar nu a fost finalul ce eu l-as fi prevazut.

Subiectul cartii este unul cat se poate de real, acea realitate pe care noi, ceilalti, incercam sa o evitam sau nu ii dam importanta necesara, iar modul in care a fost conturata povestea in jurul subiectului…remarcabil. Malakai este un personaj foarte complex, invaluit intr-o aura de mister, insa nici Hannah nu este lasata mai prejos.

“Malakai” este acea carte care te sfasie in bucati si cand crezi ca reusesti sa te aduni, mai rupe o bucatica din tine. Isi merita toate laudele observate de mine pe retelele de socializare. Jos palaria, Adina Stephanie, pentru aceasta poveste profunda! 😊

“Pentru o scurta perioada, m-a lasat sa cred ca am reusit. Mi-a dat impresia ca s-a mutat in universul meu. Acum imi dau seama ca o parte din Malakai a ramas mereu pierduta in acel univers al lui si ca n-am avut nicio sansa sa-l aduc inapoi. Nu cand a tot continuat sa piarda bucati din el sis a le mute, incetul cu incetul, dincolo.”

“Esti singura persoana de care am nevoie. Pentru ca in tot haosul din mintea mea, nu mai vad pe nimeni altcineva. Dar te vad pe tine. Si te iubesc atat de mult, incat uneori ma sperie gandul ca intr-o zi o sa dispari si o sa ramana din nou doar haosul.”

“Nu mi-am dorit niciodata sa ma indragostesc, sa devin vulnerabila si sa am pumnul unei alte persoane inclestat in jurul inimii mele.”

“Portocale verzi” de Vitali Cipileaga (recenzie)

De Lore 😊

Editura: Bestseller

An aparitie: 2018

Numar pagini: 254

“Ne consideram stapanii naturii si ai pamantului, dar ce putem face atunci cand natura decide sa se razbune pe noi?

La numai 26 de ani, Adriana are o multime de intrebari la care nu a gasit inca raspunsuri. De ce mama si bunica ei au impartasit acelasi destin tragic la varsta de 27 de ani? Este o pura coincidenta sau un blestem de familie?

In cautarea hipnotica dintre viata si moarte, dintre trecut si prezent, ea descopera un tulburator secret de familie. Intre provocare si adevar, viata Adrianei se scurge ca firele de nisip intr-o clepsidra.

Un roman despre incredibila forta vindecatoare a dragostei si legatura puternica dintre om si natura.”

Vreau sa ii multumesc Editurii Bestseller pentru ca mi-a daruit aceasta carte 😊. Imi doream sa o citesc inca de cand am aflat ca se va lansa, pe autorul Vitali Cipileaga l-am descoperit prin intermediul cartilor “De vorba cu Emma” si “In umbra pasilor tai”, carti ce m-au emotionat cumplit. La fel am patit si cu “Portocale verzi”.

Coperta a fost cea care mi-a atras atentia de prima data cand am vazut-o pe retelele de socializare: florile de portocal, fructul, contrastul dintre verde si portocaliu, parca ar exprima viata insasi. Insa ce m-a derutat putin a fost sarpele din jurul gatului femeii reprezentate pe coperta, ceea ce imi starnea intesesul putin mai mult, simteam ca se ascunde o poveste frumoasa intre paginile cartii, dar sarpele e cel care incearca sa strice treburile, sa ispiteasca la rau.

Am reusit sa citesc cartea in cateva ore, s-a citit foarte usor si destul de repede, are un limbaj atat de lejer, capitole scurte si cu esenta, ce te determina sa mai dai o pagina, sa afli care va fi urmatoarea miscare.

Am ramas impresionata de anumite locuri descrise in carte, locuri ce visez si eu sa le vizitez intr-o zi, si descoperindu-le printre paginile cartii, m-am simtit ca si cum as fi prezenta acolo si ma plimb pe strazi, ma minunez la peisaje si ma bucur de tot ce ma inconjoara.

Cum va spuneam, “Portocale verzi” m-a emotionat mult de tot, in special finalul. Cand am dat ultima pagina, aveam lacrimi in ochi, povestea a fost incarcata de emotii spre sfarsit.

Inceputul a fost dificil putin, metaforic chiar si incercam sa-mi dau seama care, cum, ce reprezinta, dar cu cat avansam, prindeau contur si ideile mele.

Desi am avut episoade cand ma enervam pe Adriana si-mi venea sa o scutur putin, nu o intelegeam de ce facea anumite lucruri, la fel am patit si cu tatal ei, Benjamin. Ma suparau atatea secrete si ocolisuri dupa visin, dar pe final am inteles de ce s-a procedat asa, care a fost scopul.

M-am bucurat tare mult de momentul cand Adriana l-a intalnit pe EL, chiar daca a fost intr-un cadru care o dezavantaja si aveam marea curiozitate de a afla ce se va intampla pe parcurs, cum vor evolua lucrurile.

Insa ce ma macina rau de tot era legatura povestii cu portocalele, incercam sa fac conexiunea cu titlul, nu-mi puteam da seama de unde pana unde, dar si cand am descoperit…Evrika!

Interesant modul in care autorul a creat o poveste in jurul portocalelor, cum aceste fructe reprezinta salvarea personajului principal…ce fel de salvare, ramane voi sa descoperiti! 😉

Lasand deoparte supararile mele pe Adriana, o si admiram pentru taria de care a dat dovada, a reusit sa ramana puternica pana la final, nu s-a pus niciodata pe primul loc si si-a permis sa descopere iubirea, de asemenea, sa o dezvolte in cel mai frumos mod posibil, in ciuda secretului ei.

“Portocale verzi” este o poveste despre natura, relatia dintre om si natura, dar mai ales despre iubire. Este acea carte care te trezeste la realitate si-ti aminteste, inca o data, ca nu esti stapan peste natura si ca aceasta nu-ti datoreaza absolut nimic.

Citeste-o si vei intelege la ce ma refer! 😉

Cartea o puteti gasi pe siteul Editurii Bestseller – pentru Romania aici si pentru Moldova aici :).

“Oamenii sunt mai vicleni ca serpii. Ei ingroapa secretele in pamant, dar niciodata prea adanc in propria constiinta. Cu cat mai adanc au sapat ca sa le ascunda, cu atat mai mult acestea rabufnesc pe suprafata sufletului. Cunoasterea e unica eliberare. Adevarul e unica arma prin care iti poti face dreptate.”

“Viata trebuie pretuita. Si nu e usor, e o alegere la care trebuie sa lucrezi zilnic, in fiecare clipa. Fericirea in sine e o alegere.”

“Noi, oamenii, ne aruncam in jocuri pe care nu le controlam. Dar ne hazardam in speranta ca vor ramane doar placere de moment, fugare si lipsite de impact. Si uitam ca din momente si decizii mici se distruge o viata, asa cum, la fel de adevarat e ca din momente si decizii mici ea se construieste.”

“Vocea lui Archer” de Mia Sheridan (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Archer’s Voice”

An pblicatie: 2017

Editura: Epica

Numar pagini: 413

Traducator: Adina Pintea

“Bree Prescot soseste intr-o mica localitate de provincie cu speranta ca aici va fi locul unde isi va gasi linistea sufleteasca pe care o cauta cu disperare, dupa un moment traumatizant petrecut intr-o noapte cumplita, cand tatal ei a fost ucis. In timp ce se instaleaza in noua ei locuinta, soarta i-l scoate in cale pe Archer Hale, un tanar singuratic si misterios, care ascunde in sufletul sau o suferinta profunda. Este un om fara voce si discret, care, pentru toti locuitori orasului, in afara de Bree, trece neobservat.

<Vocea lui Archer> este despre intalnirea dintre o fata blocata in amintirea unei nopti terifiante si a unui barbat pentru care iubirea reprezinta cheia vindecarii si libertatii lui. Este povestea unui tanar care traieste cu o rana ingrozitoare si a unei fete care il va ajuta sa-si gaseasca <vocea>. E un roman emotionant si captivant despre suferinta, destin si puterea tamaduitoare a dragostei.”

Oh, Archer…ce mi-ai facut tu mie…inima si sufletul imi sunt praf…

Vreau in primul si-n primul rand sa-i multumesc Roxanei pentru ca mi-a daruit aceasta carte, nu credeam ca ma voi indragosti atat de tare de personaje.

A fost si inca este mega laudata, o tot vedeam pe bookstagram, insa nu ma asteptam sa-si puna chiar asa amprenta pe sufletul meu.

“Vocea lui Archer” este prima carte ce am citit-o de la autoarea Mia Sheridan, insa o vrabiuta mi-a soptit ca voi mai primi si cealalta carte “Te-am ales pe tine” 😊. Sper sa fie la fel de buna ca Archer…

Iar in al doilea rand, sa revenim la Archer 😊.

V-am spus ca l-am adorat? Ca m-am indragostit de el de la prima descriere, desi parea a fi un salbatic? Ei bine, da…acea salbaticie a lui mi-a pus capac, iar felul in care era descris de celelalte personaje feminine…mama, mama, nu va mai spun, ca inghit in sec 😊 (sa nu ma auda iubitul sau mai rau, sa citeasca recenzia, ca iese scandal…oricum, am ochi doar pentru el, Archer este fictiv ☹).

As fi ipocrita sa nu recunosc ca-mi curg ochii la detalii picante privind personajele masculine, iar cum a fost construit Archer, un deliciu pentru ochisorii mei…perfectiunea intruchipata 😊.

Dar sa-l mai las deoparte putin ca sughite saracul printre paginile cartii, prea l-am ridicat in slavi…(dar si merita…).

Povestea cartii este una emotionanta, dar si captivanta. Odata prinsa in povestea lui Bree si a lui Archer, cu greu am mai putut sa ies. Ambii sunt nevoiti sa-si infrunte temerile, sa depaseasca toate suferintele ce-i macina pentru a putea fi fericiti.

Muream de drag cand aveam parte de o scena in care erau cei doi, au devenit unul dintre cuplurile mele preferate si sunt un model de urmat. De la ele am invatat ca indiferent de defectele pe care le ai si peste care crezi ca nu vei putea trece sau nu le vei accepta vreodata, ai dreptul la iubire, atat sa o primesti, cat sa o si oferi 😊, iar iubirea lor…fluturi in stomac si plutiri deasupra norilor pufosi 😊.

Alaturi de personaje am ras, foarte mult ce e drept, am si suspinat, doar nu se putea altfel, am avut momente cand am stat cu inima in pioneze, nestiind la ce sa ma mai astept, am avut si episoade in care simteam ca turbez de furie si-mi venea sa dau cu cineva de pamant, dar neputinta, faptul ca nu eram prezenta in carte sa ma pot descarca, ma inebunea complet ☹.

Am suferit, m-a durut sufletul si am simtit de multe ori durerile lor, as fi vrut sa am un burete si sa le sterg toate necazurile, sa fie plin de lumina si zambete in viata lor, insa nu era posibil.

Lectura a reusit sa ma prinda atat de tare, incat imi parea rau seara cand trebuia sa ma despart de Archer ☹, dar si urmatoarea zi, cand ma intorceam la el, imi rasarea un zambet tamp pe chip…eram indragostita 😊.

Dependenta curata “Vocea lui Archer” , sincer va spun…

Imi facusem diverse scenarii de cum va decurge povestea, incercam sa intuiesc anumite actiuni, pe alocuri s-au indeplinit, insa finalul…sau mai bine spus ultimile pagini au fost…foarte intense.

Am trait un soc, nevenindu-mi sa cred de ce este in stare o persoana pentru a obtine puterea suprema, sa fii ultimul om si sa-i calci pe toti in picioare, sa provoci atata suferinta, doar ca sa ai tu un beneficiu. Pe langa soc, imi era si greata, intrucat realizam ca asemenea persoane exista si in viata reala, persoane lipsite de caracter si josnice pana in panzele albe.

Daca autoarea m-a rasfatat cu scene de iubire si tandreturi de-a lungul cartii, m-a tinut in priza, ei bine, pe final eram la 380v…strabatuta de un curent si de o agitatie, ma pierdeam cu firea, nu mai aveam stare.

De mult timp nu am mai citit un romance asa de bun si daca as avea posibilitatea de a da mai mult de 5 stele, i le-as da pe toate 😊.

Archer, ma bucur enorm de mult ca te-am cunoscut si sa stii ca te voi pastra mereu in inima mea, ai locul tau special! 😊

“M-am gandit la cat de diferiti eram…si totusi cat de mult semanam unul cu celalalt. Ea ducea in suflet povara vinei ca nu se luptase atunci cand credea ca ar fi trebuit sa o faca, in timp cee u eram marcat de urmele a ceea ce se intampla atunci cand te lupti. Amandoi reactionasem diferit intr-un moment teribil si totusi amandoi sufeream inca. Poate ca, atunci cand vine vorba despre durere si despre cum se invinovateste fiecare, lucrurile nu pot fi private in bine sau rau, alb si negru, ci in nenumarate nuante de gri.”

“Daca ar trebuit sa-mi urmez instinctele, m-as fi ridicat in picioare si as fi lipit-o de perete. M-as fi apasat de corpul ei in incercarea de a ma elibera putin de durerea arzatoare dintre picioare. Mai intai i-as fi gustat gura, apoi toata fiinta ei. Mi-as fi trecut mainile peste trupul ei, pe sub haine, ca sa simt atingerea carnii ei dezgolite sub palmele mele. Mi-as fi dorit sa scriu cu degetele pe pielea ei toate gandurile mele, sa descriu toate felurile in care mi-o doream.”

“Se apropie de mine, cu buzele usor intredeschise, privindu-ma cu un amestec de nesiguranta si senzualitate ostentativa. Nu voi uita niciodata acea privire…nu voi uita cat voi trai frumusetea desavarsita a expresiei de pe fata lui. Data viitoare nu mai avea sa fie la fel. Odata ce ma sarutase, odata cu primul sarut, nu avea sa mai fie la fel, stiam asta. L-am sorbit din priviri, l-am memorat, l-am facut o parte din mine. Apoi buzele lui le gasira pe ale mele si am gamut, un sunet potolit, venit pe neasteptate din gatul meu.”

“Zambetul cu care ma intampina in fiecare zi, cand alergam in bratele lui, ma facea sa ma simt venerata si simteam in inima mea ca, in sfarsit, eram acasa.

Si nu era vorba de loc, ci de bratele lui, in bratele lui eram acasa, singurul loc in care voiam sa fiu, locul in care ma simteam in siguranta. Locul in care ma simteam iubita.”

“Lucrurile rele nu li se intampla oamenilor pentru ca le merita. Lucrurile nu functioneaza asa. Asa e…viata. Si nu conteaza cine suntem, noi trebuie sa acceptam lucrurile, asa mizerabile cum or fi ele sis a incercam sa trecem mai departe orice ar fi, sa iubim oricum ar fi sis a continuam sa speram…sa avem incredere ca exista un scop al calatoriei noastre.”

“Dintre toate cuvintele pe care le rostim cel mai tare sunt cele pe care le traim.”

Al nouălea mormânt, de Stefan Ahnhem

Autor: Stefan Ahnhem
Editura: LITERA
Colecția: Buzz Books
Nr. pagini: 640
Titlu Original: Den nionde graven
Traducator: Dana Ligia-Ilin

“În cea mai friguroasă zi a anului, ministrul suedez al justiției dispare fără urmă pe drumul dintre parlament și propria mașină. În aceeași noapte, o celebritate daneză găsește un străin care se ascunde în casa ei de la nord de Copenhaga. Cadavrul său este descoperit nu după mult timp. Curând sunt găsiți alți morți, tuturor cadavrelor lipsindu-le diferite părți ale corpului. Pe măsură ce inspectorul criminalist Fabian Risk și omologul său danez Dunja Hougaard încearcă să pună cap la cap informațiile existente, sunt târâți într-o conspirație mai teribilă decât și-ar fi putut imagina.”

‘Al nouălea mormânt’ este al doilea volum din seria Fabian Risk, scrisă de Stefan Ahnhem, autor pe care l-am descoperit de curând, dar pe care deja l-am pus pe lista autorilor mei preferați. Mii de mulțumiri editurii Litera pentru acest exemplar! De asemenea, îi mulțumesc și scumpei mele colege de blog, Loredana, pentru că mi-a recomandat cartea! A scris și ea o recenzie a cărții, pe care o puteți citi aici, însă nu am putut să nu scriu și eu câteva rânduri despre ea. O carte care te bântuie mult timp după ce o citești!

Despre primul volum al seriei, Victimă fără chip, am vorbit într-o recenzie anterioară, pe care o puteți citi aici. Deși am citit mai greu al doilea volum, impactul pe care l-a avut asupra mea este unul de nedescris. M-am trezit la sfârșitul cărții cu lacrimi în ochi și, sincer, nu mi s-a mai întâmplat până acum să mă emoționeze un thriller în halul ăsta. M-a și îngrozit, dezgustat, terifiat, enervat, iritat, întristat. M-a trecut prin toate stările posibile și imposibile. Încă de la primele pagini, am simțit cum mă ia paranoia și mă uitam tot timpul peste umăr, la geam, la ușă, aprindeam becurile peste tot seara, încuiam ușile. Nu râdeți de mine! Am citit o parte din ea când eram singură acasă și a fost de ajuns să mă ia cu tremurat. Acum îmi vine să râd și eu de mine, dar atunci eram prea prinsă în poveste pentru a mai gândi limpede. :))

Trebuie să vă menționez din nou faptul că ador modul de scriere al lui Stefan Ahnhem, cum s-a jucat cu mintea mea, dându-mi informații cu porția, uneori eronate, pentru a mă face să cred că știu ce se întâmplă, cine e criminalul și de ce își torturează, mutilează și ucide victimele în moduri atât de brutale și dezgustătoare. Are imaginație autorul, nu glumă! Personajele pe care le creează, în special cele negative, sunt incredibile. Și, într-un fel sunt reale, umane, cumva simți că poți să înțelegi de ce aleg să ucidă atâția oameni și chiar să speri că își vor putea duce întregul plan la sfârșit! Atât de bine planificată este fiecare crimă în parte, criminalul nu acționează din instinct și nu vânează niciodată la întâmplare. Motivația din spatele acestor crime te lasă efectiv fără cuvinte…iar motivația criminalului nostru este iubirea, sau mai bine zis răzbunarea morții omului iubit, care se află în cel de-al nouălea mormânt, doar că acesta nu mai este întreg! Aș spune mai multe, însă nu vreau să-mi scape vreun spoiler, ci vreau să citiți cartea și să fiți la fel de șocați cum am fost și eu!

Acțiunea este structurată în capitole destul de scurte, care se termină cu atât de mult suspans, încât nu te mai poți opri din citit, îți vine să dai întruna pagină după pagină! Să nu vă speriați de numărul mare de pagini, la final chiar vă veți dori să mai aibă câteva! Acțiunea se desfășoară pe mai multe planuri, trecut și prezent, dar și în mai multe locații, printre care Suedia și Danemarca. La început am fost puțin bulversată de numărul destul de mare de personaje și de mutarea acțiunii de la un plan la altul, dar după ce am prins firul, nu am mai avut nicio problemă!

Și în acest volum, autorul m-a făcut să cred că știu exact cine este criminalul, ca mai apoi să mă uimească iarăși! Niciodată nu aș fi ghicit cine este în spatele acelor crime odioase, la fel cum nici Fabian Risk și celelalte personaje care s-au ocupat de investigație nu au reușit să afle, decât atunci când au fost față în față cu acesta! De asemenea, mi s-a reamintit faptul că inspectorul criminalist Fabian Risk și celelalte persoane din departament nu sunt niște super eroi, ci sunt doar niște oameni obișnuiți, supuși greșelilor.

În concluzie, ‘Al nouălea mormânt’ este un thriller scris incredibil de bine, cu suspans cât cuprinde, cu o intrigă care te incită, o desfășurare a acțiunii care îți pune mintea la treabă și un final care te lasă mut de uimire. Sunt tratate subiecte precum: polițiști dedicați și polițiști corupți, răzbunare, fanatism, vânzare ilegală de organe, viol, politicieni corupți, dragoste și ură, credință, nebunie și multe altele pe care vă invit să le descoperiți singuri, citind această carte!