“Scandalul” de Fredrik Backman (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “Bjornstad”

An publicatie: 2018

Editura: Art

Colectie: Musai

Numar pagini: 515

Traducator: Andreea Caleman

“Situat in inima padurii, Bjornstad-ul pare un oras mort. Singura sansa ca economia sa reinvie este ca echipa de junior sa castige finala campionatului de hochei. Dar pentru unii dintre tinerii hocheisti de saptesprezece ani, educati in spiritul <doar victoria conteaza> presiunea devine prea mare, iar importanta pe care o dau victoriei transcende dimensiunea morala a vietii lor in comunitate. Si atunci cand interesele – fie ele financiare, fie legate de glorie – devin mai importante decat oamenii, victimele devin vinovati, iar cei diferiti devin paria.

Backman aduce in discutie doua subiecte de actualitate: agresiunea sexuala si discriminarea etnica si de gen. Fara sa arate cu degetul, fara sa fie partinitor sau sa gaseasca vinovati, el pune pe tapet faptele, neomitand contextual, si-i lasa pe cititori sa judece singuri.”

La momentul cand m-am hotarat sa citesc un nou roman de-al lui Fredrik Backman, nu ma gandeam ca voi avea din nou parte de o carte la care voi rade pana voi simti durere in obraji, dar voi si plange ca Magdalena 😊. Si chiar daca asa a fost, cartea a mai avut si un plus: un subiect total diferit de ce ma obisnuisem sa citesc de la Backman.

Iar “Scandalul” este genul de carte ce simti nevoia sa o recomanzi peste tot, sa o citeasca cat mai multa lume, la fel ca si “Un barbat pe nume Ove”, dar si “Bunica mi-a zis sa-ti spun ca-i pare rau”.

I-am iubit celelalte doua romane, dar si ce-l de fata este unul de-a dreptul exceptional. Backman are un stil aparte de a-si spune povestile, iar cu fiecare poveste ma determina sa-l indragesc si mai mult.

“Scandalul” este romanul pe care ori il iubesti, ori il urasti, nu exista cale de mijloc, iar eu i-am iubit fiecare pagina. Ma asteptam sa gasesc franchetea autorului si in romanul de fata, insa pe langa aceasta, am avut parte si de teme pe masura: agresiunea sexuala, homosexualitatea, discriminarea, hartuirea, independenta femeilor.

Cu ce sa incep? Ce sa va spun?

Ca este un roman ce nu trebui sa-l ratezi, absolut deloc, altfel iti va parea maxim de rau…

Da, are foarte multe personaje si este voluminous, dar fiecare personaj este bine construit, cu bune si rele, iar cu fiecare pagina citita ajungi sa le cunosti putin mai bine. Voluminozitatea nu ar trebui sa te speri, intrucat romanul se citeste foarte usor, limbajul este lejer, paginile se dau de la sine 😊.

Da, Backman pune degetul pe rana si-ti face dovada ca nu este cale de mijloc, ori este bine, ori este rau, adevar sau minciuna, cu el sau impotriva lui…

Backman se gaseste undeva deasupra orasului Bjornstad, de unde poate observa actiunea fiecarui personaj, este omnipresent si desi in cadrul capitolelor trece de la un personaj la altul, nu este deloc derutant (eu, cel putin, eram macinata de curiozitate sa aflu ce vor urma sa faca si celelalte personaje 😊).

Parcurgand romanul am fost incercata de toate sentimentele in acelasi simt: manie, ura, tristate, groaza, emotie, neputinta. M-am regasit cate putin in fiecare personaj, ca si cum as fi fost rupta in bucatele si incercam sa ma intregesc.

Pe cat de mult umor am gasit in unele replici, pe atat de multa durere s-a regasit in altele. Este un roman complex, ce prezinta o realitate atat de dureroasa, incat nici nu mai stii ce sa crezi.

Desi, initial am avut impresia ca va fi o carte ce-mi va prezenta hocheiul in toata esenta lui (eu cum sunt “inebunita” dupa sporturi, va dati seama…), am avut o mare surpriza cand am realizat ca nu hocheiul este vedeta, ci ceea ce se intampla in spatele acestui sport.

“Scandalul” este o carte musai. Musai de citit. Musai de iubit. Musai de pastrat in suflet. Musai. Si atat.

Asa ca, pregateste-ti sticla de whisky, cauta-ti un loc confortabil de citit, ia cartea in mana si da-I bataie! 😊

“Talentul? E ca atunci cand dai drumul la doua baloane: interesant nu-I care se ridica mai repede, ci care are sfoara mai lunga.”

“Si nu exista invingatori fara invinsi. Nu se nasc staruri fara ca altii din colectiv sa fie sacrificati.”

“Tot ce ne da sportul sunt clipe. Dar la urma urmelor, ce dracu-i viata, daca nu un sir de clipe?”

“Sa fii parinte inseamna sa te simti tot timpul ca o patura prea mica. Oricat ai incerca sa- acoperi pe toti, cineva tot ingheata.”

“N-a fost niciodata o iubire ce a crescut in timp, ci a lovit-o ca un fulger. E o permanenta stare de urgenta.”

“Se spune uneori ca tristetea e psihica, iar dorul e fizic. Alteori ca tristetea e ca si cum ai avea o rana, iar dorul ca si cum ti s-ar amputa un brat. O frunza ofilita fata de o tulpina rupta. Tot ce creste suficient de aproape de ceea ce iubeste ajunge, inevitabil, sa aiba aceleasi radacini. Putem vorbi despre pierdere, o putem procesa in timp, dar biologia ne forteaza sa traim dupa anumite reguli: plantele spintecate pe mijloc mor, nu se vindeca.”

“Amaraciunea poate fi coroziva, iti poate distruge amintirile – e ca si cum ai face curatenie la locul unei crime si, pana la urma, nu-ti mai amintesti decat ceea ce-ti convine.”

“ – Vezi sa nu te-afumi pana incepi sa vezi iar pitici cu cutite si alte cacaturi prin padure, OK? Ca n-am chef sa vin sa te caut, in timp ce tu stai prin vreun futut de copac si urli si te smiorcai.

–Asta s-a intamplat O DATA. Si atunci nu eram pe iarba.

–Ti-aduci aminte ca m-ai sunat urland <AM UITAT CUM SE CLIPESTE!>?

–Nu glumi! A fost ca dracu’!”

 “Omenirea are multe defecte, dar niciunul nu-i mai puternic decat mandria.”

“Ura poate fi un sentiment foarte incitant. Lumea e mai usor de inteles si mai putin infricosatoare, daca e impartita in prieteni si dusmani, noi si ei, bine si rau. Cel mai simplu mod de a uni un grup nu e iubirea, caci iubirea e greu de dus, cere sacrificii. Ura e simpla.”

“Cand un copil invata sa vaneze, i se spune ca in padure sunt doua feluri de animale: pradatoare si prada. Pradatoarele au ochii apropiati, orientate inainte, pentru ca n-au nevoie sa se oncentreze decat pe vanat. Prada, pe de alta parte, are ochii departati, unul de fiecare parte a capului, pentru ca singura sansa sa supravietuiasca este sa vada pradatorii care vin din spate.”

“Dragostea parinteasca e ciudata. Iubirea fata de toti ceilalti oameni are un inceput, dar cea pentru copii, nu. Pe ei ii iubim brusc, dinainte sa existe. Indiferent cat de mult se pregatesc viitori parinti, cu totii traiesc o prima clipa de soc cand avalanasa sentimentelor ii izbeste din plin, facandu-i sa-si piarda echilibru. E de neinteles pentru ca nu se poate compara cu nimic. E ca si cum ai incerca sa descrii senzatia de nisip intre degete sau de fulgi de nea pe limba cuiva care a trait toata viata intr-o camera intunecata. E o senzatie de zbor.”