Văduva de safir, de Dinah Jefferies

• Autor: Dinah Jefferies
• Editura: NEMIRA
• Nr. pagini: 424
• Titlu Original: The Saphire Widow
• Traducator: Edith Negulici

“Ceylon, 1935. Louisa Reeve, fiica unui negustor de bijuterii britanic, și soțul ei, Elliot, un afacerist șarmant și aventuros, par să fie cuplul perfect. Doar că le lipsește ceea ce își doresc, de fapt, cel mai mult: un copil. Louisa e din ce în ce mai deprimată, Elliot devine tot mai absent, petrecând tot mai mult timp pe plantația de scorțișoară din apropiere. Apoi el moare în mod misterios, iar ea e singura preocupată de aflarea adevărului. Așa că merge la plantație și este fermecată peste puterea ei de înțelegere de dealurile nesfârșite și parfumate. Însă nimic nu e ceea ce pare, iar pe Louisa o așteaptă vești care-i vor schimba viața.”

Plănuiam de foarte mult timp să citesc ceva scris de Dinah Jefferies, mai ales că draga mea prietenă, Alina (@shereads__books), a citit ‘Soția plantatorului de ceai’ și mi-a zis că i-a plăcut foarte, foarte mult, iar eu am încredere deplină în recomandările ei! Soarta a făcut să încep cu ultima carte a autoarei, Văduva de safir, care a fost exact ceea ce aveam nevoie după o perioadă în care am citit numai thrillere macabre! Mii de mulțumiri editurii Nemira pentru acest exemplar!

Primul lucru pe care l-am remarcat și apreciat la Dinah Jefferies a fost stilul de scriere fluid, lejer, elegant, descriptiv. Are ceva aparte. Descrierile create de ea m-au trecut prin toate stările posibile și mi-au trezit toate simțurile, am avut senzația pe tot parcursul lecturii că mă aflu și eu printre personaje, în acele locuri exotice care îmi tăiau răsuflarea! Aproape că îmi puteam imagina și mirosurile deosebite…mai ales mirosul parfumat al scorțișoarei sau cel sărat al Oceanului Indian! O adevărată plăcere s-o citești pe Dinah, o adevărată senzație să te pierzi pe străzile din Galle, pe malurile oceanului sau pe plantația de scorțișoară!

După cum spuneam mai sus, cartea aceasta a fost exact ce aveam nevoie după o perioadă în care am mâncat thrillere pe pâine. Îmi era dor de o carte de dragoste, cu mici doze de suspans și de mister, care să se citească ușor și care să mă rupă de realitate timp de câteva ore. Personajele sunt destul de realiste, fiindu-le evidențiată personalitatea încă de la început. Unele sunt blânde, sufletiste, bune, îndurerate și, totuși, optimiste, pe acestea ajungând să le îndrăgesc cel mai tare. Altele sunt egoiste, rele, mincinoase, dezgustătoare prin comportamentul lor, iar pe acestea îmi venea să le scot din peisaj. Până și Elliot, soțul Louisei, atât de tare m-a enervat, încât l-aș fi omorât cu mâna mea dacă nu ar fi fost deja mort! Louisa este de o răbdare și bunătate de nedescris și nu știu cine ar fi făcut în viața reală lucrurile pe care le-a făcut ea, însă cumva am simțit că o înțeleg. I-am înțeles durerea din suflet și nevoie de a face bine. Un alt personaj care mi-a fost drag este Leo, proprietarul plantației de scorțișoară, un bărbat singuratic, muncitor și cu un suflet mare. De asemenea, fiecare personaj este prezentat cu modul lui de viață, prejudecățile, mentalitatea, valorile, temerile, limitele și credințele lui.

Încă un lucru interesant legat de personaje (din păcate, nu au apărut decât în câteva capitole) mi s-a părut faptul că autoarea a adus în peisaj cuplul Gwen și Laurance, din cartea ‘Soția plantatorului de ceai’. Tare curioasă-s să-i descopăr și pe aceștia, în viitorul apropiat!

Per total, ‘Văduva de safir’ a fost o carte bună, cu o poveste frumoasă, ușor clișeică, dar și misterioasă. Deși nu este o carte incredibilă, are farmecul ei și reușește să te prindă în mreje, te face să simți, să miroși, să trăiești ceea ce trăiesc și personajele. Lectura este un adevărat răsfăț al simțurilor pe care vă îndemn să-l descoperiți!

“Cred ca toti ar trebui sa acceptam sansa care ni se ofera pentru a fi fericiti.”

“Necunoscand indeajuns de bine lacul, Louisa se hotari sa ramana la mal si in timp ce se balacea, se bucura de un sentiment minunat de exaltare. Se simtea din ce in ce mai usoara, cand corpul ei plutea la suprafata apei si parea sa se reconecteze cu sine intr-un anumit fel: bucurandu-se de o placere simpla, dar vitala. Asta inseamna sa continui sa-ti traiesti viata. Nu doar sa te lupti sa supravietuiesti de pe-o zi pe alta, ci sa si experimentezi din plin ceea ce inseamna sa fii viu. Louisa tanjise dupa sentimentul asta mai mult decat isi dadea seama.”

“Toti am avut incredere in cineva care nu merita. Dar nu poti lasa o singura tradare sa iti domine viata, pentru ca altfel nu vei mai putea trai niciodata cu adevarat.”

“Louisa nu vorbi si despre faptul ca simtea ceva special in legatura cu ploile, cu rapaitul lor, ca sunetele de toba, care i-ar putea spala cumva tristetea si indoiala care o mistuiau. In copilarie, ii placea sa se strecoare noaptea in gradina, doar in pijama, si sa ridice bratele ca sa prinda picaturile de ploaie.”

“Asta faceau oamenii, intotdeauna incercau sa preia vina asupra lor, cautand sa se agate de mici detalii care ar fi insemnat ca lucrurile ar fi fost posibil sa evolueze diferit. Intrebandu-se cum ar fi fost daca…”