”Labirintul lui Pan: Labirintul faunului” de Cornelia Funke și Guillermo del Toro (recenzie)

• Titlu original: Pan’s Labyrinth
• Autor: Cornelia Funke, Guillermo del Toro
• Ilustrator: Allen Williams
• Editura: Arthur
• Colecția: Orange Fantasy 
• An apariție: 2021
• Număr pagini: 288
• Traducător: Ciprian Şiulea

Guillermo del Toro și Cornelia Funke și-au unit forțele pentru Labirintul faunului, un fantasy grandios cu ilustrații pe măsură, care ne atrage într-o lume întunecată, magică și sfâșiată de război, populată cu fauni vicleni, soldați ucigași, rebeli viteji și o prințesă de mult pierdută ce speră să-și regăsească familia.

Spania, 1944. Ofelia e doar o copilă când mama ei, care este însărcinată, hotărăște să se mute într-o veche moară din munți unde tatăl ei vitreg, capitán Vidal, luptă cu rebelii care se opun regimului franchist. Aici, se refugiază în poveștile ei mult iubite și în pădurea veche, vrăjită care înconjoară casa. Doar ele mai îmblânzesc teroarea și durerea care îi amărăsc viața.

Călăuzită de o Zână, într-o zi pătrunde într-un labirint care o conduce în Regatul Subteran. Ofelia nu știe cine este Faunul care o așteaptă acolo, dar el o cunoaște de multă vreme. Așa începe intrarea Ofeliei în propria ei poveste, în care magia pare să fie cel puțin la fel de întunecată și terifiantă ca realitatea lumii din Regatul de Sus, sfâșiată de un război atroce.

Am citit ”Labirintul lui Pan: Labirintul Faunului” la recomandarea iubitului meu, el văzuse filmul și mă tot tachina pentru că eu nu l-am văzut, iar pentru că sunt ambițioasă, am vrut să citesc întâi cartea. Și peste ce poveste am dat, nici nu mă mir că filmul se află printre preferatele lui și de ce mă tot dispera să mă uit la el. Ei bine, acum că mi-am făcut ”damblaua”, urmează să vizionez și filmul, să nu mai spună iubitul că nu țin cont de recomandările lui.

”Labirintul lui Pan: Labirintul Faunului” m-a purtat în Spania anului 1944, când se afla Franco la putere și lumea era împărțită, cei care trăiau de pe o zi pe alta cu puținul ce-l dețineau, rebelii care luptau contra militarilor ce credeau că aveau drepturi depline asupra tuturor bunurilor, dar și persoanelor. În această lume am avut posibilitatea de a o cunoaște pe Ofelia, o fetiță care încă crede în basme și-și găsește refugiul în ele de fiecare dată când nu-și găsește locul în această lume haotică. Este nevoită să se mute cu mama sa într-o moară veche, unde își are tatăl ei stabilită locația, ceea ce nu poate spune că îi face vreo plăcere, mai ales că nu-l are la suflet pe Vidal, căpitanul și tatăl ei vitreg. Moara este înconjurată de o pădure vrăjită și doar Ofelia știa asta, astfel ajunge să cunoască o Zână care o îndeamnă printr-un labirint ce duce la Regatul Subteran. Cunoaște un personaj misterios care știe totul despre ea și așa începe povestea Ofeliei, unde magia poate reveni un refugiu, dar și o lume mai puțin crudă decât cea din realitate…

Nu am citit descrierea înainte să ma apuc de titlu, nu am avut niciun fel de detaliu de la iubitul meu cu privire la personaje sau acțiune, am vrut să mă surprind total. Și ce m-am surprins… Nu mă așteptam să fiu prinsă de la primele pagini, să-mi pară rău că nu pot citi la nesfârșit paginile, că trebuie să mă rup de poveste pentru a reveni la realitate, mă simțeam ca și cum aș fi fost și eu parte din poveste alături de Ofelia, descoperind noua ei poveste, ce se desfășoară diferit cu fiecare zi care trecea. În acea realitate cruntă, măcinată de război, Ofelia își găsea mici alinări datorită basmelor, dar și datorită magiei ce o înconjura. Mă bucurasem pentru ea când reușea să se desprindă de realitate, dar mă și temeam de ce avea să dea în aventurile sale, ca să nu mai spun că mă durea sufletul când revenea la realitate, lovindu-se de răutate, condamnare și respingere. Ilustrațiile mi-au venit în ajutor pentru a-mi forma o idee mult mai bună și amplă privind personajele, petreceam câteva clipe asupra lor, le analizam și mă vizualizam în acele locații, având-o pe curajoasa Ofelia alături. Mi-a căzut la suflet și Mercedes, o servitoare de la moară, admirând-o de la prima apariție și până la ultima, înțelegându-i suferințele și sacrificiile, ceea ce nu pot spune de mama Ofeliei. Mi s-a părut că s-a comportat asemeni unui părinte, era mult mai preocupată de a-și mulțumi soțul decât de a se îngriji de fiica ei.

Povestea a fost una extrem de captivantă, atât datorită magiei și misterului ce o învăluia, dar și datorită realității în care se desfășura. Acea trecere de la real la fantastic mi se părea fermecătoare, iar modul în care erau împletite mă încânta teribil. Ar fi așa ușor dacă ar fi posibilă trecerea asta și-n realitatea mea, măcar din când în când, dar cred că asta e misiunea cărților: să ne rupă de realitate și să ne poarte pe meleaguri cât mai îndepărtate, pline de peripeții… Un alt plus deținut de câtre volum au fost scurtele povești inserate, privind amumite personaje care își găseau rolul și-n realitatea Ofeliei, nu doar în fantastic, și abia așteptam să mai descopăr una, să văd ce personaj mi se mai dezvăluie. Nota autoarei a fost o completare care m-a năucit, mi-a dezvăluit un detaliu neașteptat și mi-a întărit tot mai tare ideea de a viziona și filmul cât de curând, altfel iar se leagă iubitul de mine…

Acum că am terminat cartea, îmi vine să-mi trag palme de ciudă că n-am citit-o mai devreme, dar nu cred că a fost târziu nici acum. Le mulțumesc celor de la Cartepedia pentru oportunitatea de a o citi, o găsiți și voi aici dacă până-n prezent nu ați citit-o, iar a mea recenzie v-a stârnit curiozitatea, așa haotică, că nu am cum să fiu coerentă la cât de tare m-a năucit povestea, lăsându-mă fără cuvinte…

”Rareori ia răul formă imediat. De multe ori, la început e doar o șoaptă. O privire. O trădare. Dar apoi crește și încă invizibil și neobservat, prinde rădăcini. Doar basmele dau răului o formă precisă. Lupii mari și răi, regii malefici, demonii și diavolii…”

”Secrete. Acestea sporeau întunericul lumii, dar, de asemenea, te făceau să-ți dorești să afli mai multe…”

”Cărțile ar fi putut să-i spună atât de multe despre lumea aceasta și despre unele locuri îndepărtate, despre animale și plante, despre stele! Puteau fi ferestre și uși, aripi de hârtie care să o ajute să plece în zbor.”

”Uneori, obiectele care ne sunt dragi lasă să se vadă cine suntem încă și mai mult decât oamenii pe care îi iubim.”

”Cele mai rele temeri sunt întotdeauna dedesuptul nostru, ascunse, cutremurând pământul pe care ni l-am dori ferm și sigur.”

”Când suntem tineri ne simțim nemuritori. Sau poate că încă nu ne pasă atât de mult de moarte?”

”Moartea era o amantă de care trebuia să te temi și exista o singură modalitate de a depăși acea frică – devenind călăul ei.”

”Iubirea e o capcană teribil de eficientă, iar cel mai crud adevăr despre război e acela că face din iubire un risc mortal.”