De Lore 😊

Titlul original: “On Mystic Lane”

An publicatie: 2017

Editura: Litera

Colectia: Blue Moon

Numar pagini: 334

Traducator: Oana Cristina Butta

“<Sunt indragostit de alta femeie.>

Prin aceste cuvinte simple, Blake Colwater a pus capat unei casnicii de doua decenii. De pe o zi pe alta, si-a parasite domeniul conjugal si s-a mutat la noua lui iubita, deschizand procedura de divort. Annie, sotia lui, este distrusa; a fost tradata tocmai ea, care a sacrificat totul pentru fericirea familiei ei. In lipsa lui Natalie, fiica lor de saptesprezece ani plecata la studii in strainatate, se simte cu totul abandonata, fara nici un reper stabil in noua viata.

In pragul depresiei, Annie se refugiaza la tata lei, in Mystic, oraselul in care a copilarit, unde spera sa poata gasi un nou inceput. Acolo il intalneste pe Nick Delacroix,prima ei dragoste, care, la randul lui, se afla la o rascruce a sortii – ramas vaduv de curand, se simte incapabil sa se apropie de fiica lui profund marcata emotional. Impreuna, Annie si Nick incearca sa dea un nou sens propriilor vieti. Timpul insa nu iarta; la implinirea a patruzeci de ani, Annie ezita: oare mai are dreptul la fericire?”

Cunoscand-o pe Kristin Hannah prin cartile “Un nou inceput”, “Privighetoarea” si “Gradina de iarna” (carti cu un impact emotional imens asupra mea), ma asteptam la mult mai mult de la cartea de fata.

Probabil pentru ca am fost obisnuita cu zbuciumul, durerea intense, emotia coplesitoare, iar de la “A doua sansa” am primit doar emotie si tandrete, ceea ce nu mi-a displacut deloc 😊.

Mereu, cand te simti descumpanit si nu mai stii incotro s-o apuci, ce sa faci cu viata ta dupa o dezamagire ce-ti zdruncina realitatea, “acasa” va fii intotdeauna locul cel mai potrivit pentru a te regasi.

Chiar daca pare greu sa lasi in urma ceea ce a reprezentat totul candva pentru tine, sa abandonezi rutina si sa risti (macar putin), realizezi intr-un final sa inimii trebuie sa-I dai ceea ce cere 😊.

Asta mi-au demonstrate Annie si Nick…

Annie, desi nu a dus lipsa de nimic, s-a trezit dintr-o data singura. Tot ceea ce ea credea, a fost defapt doar in capul ei sau nu a vrut sa le recunoasca, a trait in propria minciuna…

Nick, pe de alta parte, ramas vaduv de curand, nu stie cum sa relationeze cu fiica sa pentru a le fi mai usor amandurora sa treaca peste durere.

Insa, dupa toate greutatile si dezamagirile vietii, ambii isi regasesc puterea sa spere la ceva mai bun, la iubire si fericirea deplina 😊.

Ca femeie, trebuie in primul rand, sa te respecti pe sine si sa te pui pe primul loc, apoi vin restul. Daca nu ai respect pentru tine, nici restul nu te vor respecta, ceea ce este destul de neplacut. Ai demnitatea ta si nu trebuie sa pleci capul in fata nimanui. Ai dreptul sa fii independenta si nu sa depinzi de un barbat, sa fii apoi la cheremul lui (cam asta e gandirea…te intretin, deci este sclava mea…☹). conteaza foarte mult virtutiile ce ti-au fost transmise de la parinti, iar cand iti este insuflat ca trebuie sa-ti gasesti un barbat care sa te intretina, tu trebuie doar sa fii o sotie buna, sa nu iesi din cuvantul barbatului (trista conceptia asta…:( ).

Ca barbat, reprezinti stalpul, sprijinul, puterea, iar cand pierzi acest lucru, in primul rand te pierzi pe tine, apoi ii pierzi si pe ceilalti, care au nevoie de tine sa le fii alaturi si sa-si gaseasca un sprijin in tine, ei fiind vulnerabili.

Oricat de multe greutati intampini in viata si iti pierzi speranta, trebuie sa imbratisezi schimbarea, sa-ti permiti sa evoluezi in cel mai bun tu, dar sa te si regasesti, sa nu uiti cine erai inainte de toate acele evenimente in viata ta…sa-ti dai ocazia de a parte de o “a doua sansa”.

Avand in vedere ca romanul “A doua sansa” a fost publicat pentru prima data in urma cu 20 de ani, povestea lui Annie si Nick este una emotionanta, care-ti scoate in evidenta faptul ca nu conteaza ce varsta ai, ai dreptul la fericire.

Totodata, ma bucur enorm ca am citit aceasta carte, intrucat am reusit sa observ evolutia autoarei, daca ar fi sa ma iau dupa anii cand au aparut romanele citite de mine, cu fiecare carte scrisa a devenit tot mai buna, s-a intrecut pe sine 😊.

Va ramane printre autoarele ce imi va fi mereu drag sa le citesc!

“Tacerea care i se lasase brusc in suflet o ingrozea. Era speriata la gandul ca existau totusi cuvinte care sa o mai poata salva, care sa-I salveze pe amandoi, dar nu le putea gasi.”

“Oamenii dispareau uneori, iar daca ii iubeai prea mult, cu prea multa pasiune, plecarea lor te lasa cu sufletul pustiit.”

“Degetele ii explorara apoi umerii si ii mangaiara spatele gol. Era periculos sa-l atinga, era un lucru interzis, o taina, insa tocmai asta ii starnea dorinta.”

“Stii ca e mult mai distractiv sa-ti imparti jucariile cu un prieten decat sa te joci singura? Uneori e la fel si cu tristetea. Uneori, daca o imparti cu cineva, te lasa in pace.”

“Cum viata trece pe langa tine cand astepti la coada la magazin sa platesti o jumatate de litru de lapte…cum timpul trece si ia cu el totul – tinerete, visuri, sperante. Visurile…sunt cele pe care le pierzi cel mai repede.”

“Iubirea poate sa depasasca orice tragedie si sa te conduca inapoi acasa.”

“Erau ca doi fluturi prinsi de o parte si de alta a unei ferestre. Fiecare incerca cu disperare sa treaca prin sticla, dar degeaba.”

“Iubirea disparuse pur si simplu, se stinsese ca o lumanare al carei miros acru de fum era singurul lucru care dovedea ca flacara fusese aprinsa vreodata.”

“O viata traita sub lumina soarelui nu va cunoaste niciodata un curcubeu.”

“Iubirea inseamna soarele, luna si stelele dintr-o lume care era rece si intunecata fara ele.”

De Lore 😊

Tilul original: “Den nionde graven”

An publicatie: 2019

Editura: Litera

Colectia: Buzz Books

Numar pagini: 631

Traducator: Dana – Ligia Ilin

“In cea mai friguroasa zi a anului, ministrul suedez al justitiei dispare fara urma pe drumul dintre parlament si propria masina. In aceeasi noapte, o vedeta daneza gaseste un strain care se ascunde in casa ei de la nord de Copenhaga. Cadavrul sau este descoperit nu dupa mult timp.

Curand sunt gasiti alti morti, tuturor cadavrelor lipsindu-le diferite parti ale corpului. Pe masura ce inspectorul criminalist Fabian Risk si omologul sau danez Dunja Hougaard incearca sa puna cap la cap informatiile existente, sunt tarati intr-o conspiratie mai teribila decat si-ar fi putut imagina.”

Nici nu stiu cu ce sa incep, jur…

Asa carte nu am mai citit in viata mea si sper sa nu fie ultima. A avut un subiect atat de cutremurator, de nici nu stiu cand o sa-mi revin, probabil ma va bantui multa vreme.

A fost cartea care m-a zdruncinat maxim, am citit-o cu parul ridicat pe maini si ceafa, oripilata de unele detalii, furioasa la culme cateodata…pffff…m-a terminat in toate felurile.

Cum sa o descriu? Am impresia ca nici cuvinte nu exista sa pot descrie cartea “Al noualea mormant”.

Inca de la primele pagini, lectura m-a bagat in priza si banuisem eu ceva, ce s-a dovedit a fi cat de cat real la final, dar asta fiind o mica parte, iar pe cat avansam cu lectura, apareau alte cadre si alte personaje, nu mai reuseam sa pun nimic cap la cap.

Asta ma dispera cel mai tare, dar ma si captiva. Fierbeam toata citind, nu puteam sa las deloc cartea din mana. Ca sa nu mai spun ca deja ma lua cu tremurici seara, cand era prea intuneric, ma gandeam ca te miri de unde sare cineva si ma sperii…sunt cu capul, ce sa mai…

Cartea “Al noualea mormant” trateaza si un subiect cat de cat real sau cel putin eu asa am ales sa-l vad, iar cand credeam ca nu mai are ce sa ma socheze, supriza…un soc mai mare.

Primeam ceva detalii, dar nu la ce doream eu, iar acele detalii…vai de sufletul meu…

Au fost pasaje ce ma oripilau in ultimul hal si ajungeam sa ma gandesc ca doar o minte bolnava poate fi in spatele acestor fapte teribile.

Ma durea sufletul cand ma gandeam la unele persoanje, ce simteau ele in acele momente si imi era extrem de greu, se intamplau lucruri ce imi depaseau imaginatia si capacitatea de a le intelege.

Am avut momente cand imi doream sa intru in carte sa-i iau de gat pe unii, mama mea…ma disperau la culme si-mi era asa ciuda pe ei, de nu va pot explica…

Autorul s-a jucat cu mine exact cum a vrut, imi oferea o bomboana, ma lasa sa ma bucur de ea, apoi hopa…mi-o lua fara nici un avertisment :(.

Asa a fost cartea asta…iti servea putin cate putin, un mic detaliu aici, unul dincolo, dar nu ceva care sa-ti aprinda beculetele si cand credeai ca faci legatura cu o situatie…bang, teapa maxima.

Pe parcursul lecturii incercam sa fac legatura cu titlul si asa de tare ma ofticam atunci cand vedeam ca nu imi reuseste deloc.

A avut suspans cu duiumul, sustinut pe toata durata intregii carti, nu mi-a oferit absolut niciun detaliu ca sa-mi pot da seama cine ar fi in spatele faptelor, ceea ce ma macina cumplit. Sa nu reusesc nicicum sa ghicesc, ciuciu indicii…

Iar finalul…vai de viata mea…nimic din ce prevedeam eu…m-a surprins cel mai mult. M-am bucurat ca nu a fost previzibil, clasicul final, dar nici la cel din carte nu ma asteptam.

Chiar daca a fost un thriller, am cautat si iubirea (romantica din mine avea nevoie si de asta 😊), iar cand am gasit-o…deloc sanatoasa…

Desi este suficient de voluminoasa, nici nu realizezi cat de repede se citeste, este un real page turner. Ce e drept, denumirile in suedeza si daneza ale unor locuri mi-au dat de furca, mi se impleticea limba in gura 😊, dar mai dadeam skip si a fost bine.

Este unul dintre cele mai bune carti citite de mine pana in prezent sic lar unul dintre thrillerele ce nu trebuie sa lipseasca de pe wishlistul vostru.

Fara doar si poate, Stefan Ahnhem este noul meu autor favorit si am nevoie sa mai citesc romane de-ale lui, imi cere inima…

Cum a spus Roxi a mea, mi-a dat fatala cartea asta…

“Faptul ca ai putere asupra vietii altcuiva este o senzatie care depaseste aproape orice, chiar si faptul ca vezi spaima din ochii lor cand isi dau seama ca sunt cu totul in puterea ta.”

“Ori iubesti pe cineva, ori nu. Nu trebuie sa fie cu nimic mai complicat. Sigur, flacara poate sa fie mica, insa atunci e vremea sa-ti sufleci manecile si sa incepi sa muncesti la asta. Daca s-a stins de-a binelea, s-a sfarsit.”

“Ultima picatura din toata acea intunecime se scursese afara din ea si nu mai simtea decat iubire. O iubire atat de profunda si de calda, incat nu-i era deloc frig, cu toata raceala noptii.”