“Sotia engleza” de Lauren Willig (recenzie)

De Lore 😊

Titlul original: “The English Wife”

An publicatie: 2019

Editura: Litera

Colectia: Blue Moon

Numar pagini: 411

Traducator: Anca Irina Ionescu

“Annabelle si Bayard Van Duyvil traiesc o viata de vis in New York: el este descendentul unei vechi familii de knickerbockeri, ea a crescut intr-un conac in stil Tudor in Anglia; au avut parte de o poveste de dragoste in Londra, iar el a recreat casa familiei ei pe malul fluviului Hudson si a numit-o Illyria. Da, exista zvonuri ca ea are o aventura cu arhitectul, insa zvonurile sunt zvonuri si oamenii vor barfi intotdeauna. Dar Bayard este gasit mort, cu un pumnal infipt in piept, in noaptea balului <A douasprezecea noapte>, Annabelle dispare si se presupune ca s-a inecat, iar ziarele se dezlantuie. Sora lui Bay, Janie, formeaza o alianta improbabila cu un reporter, pentru a descoperi adevarul, fiind convinsa ca Bay nu si-ar fi ucis niciodata sotia, dar cu cat afla mai multe, cu atat incepe sa se intrebe cine erau, cu adevarat fratele ei si sotia lui…”

A fost prima carte ce am citit-o de la aceasta autoare si mai mare mi-a fost bucuria ca ma incantate enorm de mult.

Desi ma asteptam la un roman de dragoste siropos, cu actiunea in inalta societate, sa-mi clatesc ochii la tinute care mai de care mai rapitoare, sa degust diverse delicatese, nu a fost deloc asa…adica am avut parte de inalta societate, tinute maiestuioase, mancare pe masura, dar deloc siropos…subiectul a fost unul ce m-a tinut in priza constant.

Povestea a fost invaluita intr-un mister romantic, impletit cu foarte multe rasturnari de situatie.

Inceputul cartii m-a ametit putin, actiunea se desfasoara pe doua planuri, la diferenta de cinci ani, treptat ajungandu-se in prezent.

Imi era greu sa fac anumite conexiuni, cartea era bogata in detalii si aveam impresia ca sunt tot mai confuza pe masura ce inaintez cu lectura. Situatia s-a mai clarificat in timp ce avansam si imi lamurisem unele banuieli.

A fost o incantare pentru mine sa ma pierd in New York si Londra, sa descopar Epoca de Aur, dar si un dezgust cand realizam cat de mult contau aparentele la vremea aceea….sa nu ai parte de fericirea deplina si de o viata cat mai buna datorita unei etichete ☹.

Pe cat de frumoasa si de fascinanta imi parea lumea aceea, pe atat de trista era, se punea foarte mult accentual pe bunurile materiale si doar datorita averii erai cineva important. Sa traiesti intr-o lume in care zvonurile sunt la ordinea zilei si totul ce vrea a fi perfect, insa in interior e putred…

“Sotia engleza” a avut o poveste plina de secrete si tradare, dar a prezentat si o casnicie ce se destrama (lucru rusinos in secolul al XVIII – lea, ca sa nu spun inadmisibil…), poveste ce m-a tinut cu sufletul la gura pana la final, nu am putut lasa cartea deloc din mana.

Scriitura are un ritm atat de alert incat nici nu realizam cand treceau paginile, eram captivata de povestea de dragoste, de drama, dar si de misterul ascuns in spatele lor.

In tot misterul lecturii, ce m-au dat pe spate au fost replicile comice si au fost destule, am ras pe infundate, citeam pasaje de doua – trei ori si radeam de una singura ca o nebuna 😊.

Am fost placut impresionata de modul cum au evoluat personajele, mai ales Janie, din acea femeie supusa, ce nu iese niciodata din cuvantul parintelui, a devenit o femeie demna de tot respectful, capabila sa infrunte lumea cu capul sus.

Ma asteptam ca povestea sa se invarte in jurul ei, dar mai mare mi-a fost mirarea cand am descoperit la cine facea referire titlul.

Ma incantate foarte mult faptul ca “Sotia engleza” nu a fost genul de roman de dragoste cliseic, unde protagonistii ajung sa traiasca fericiti pana la adanci batraneti, invaluiti de panselute si roz – bombon peste tot…adica este un final fericit, dar total neprevazut…un final demn de un mare roman gotic.

Imi doresc sa mai descopar si ale romane de-ale autoarei Lauren Willig, mi-a starnit curiozitatea foarte mult romanul de fata si clar ii voi urmari si celelalte opere 😊.

“Adevarul imbraca multe forme.”

“Amintiri, precum licarirea de o clipa a unei aripi de pescarus…”

“Caracterul nu este inscris pe chipul unui barbat.  Sau al unei femei.”

“Si refigiul dumitale care este?

Daca ti-as spune ca dumneata esti, m-ai crede?”

“Simtea cum isi intipareste in memorie detaliile, pastrandu-le ca pe niste flori uscate la pieptul unei fete batrane, amintiri ale unui trecut care ar fi putut sa existe sau ale unui viitor care nu va veni niciodata.”

“Copiii mor in fiecare zi fara sa lase nici o urma, barbatii si femeile dispar. Viata e ieftina si trecatoare.” 

“E foarte bine sa aplici tactica strutului. Dar daca iti ingropi capul in nisip, asta nu inseamna ca lucrurile neplacute nu te vor asalta. Te impiedica insa sa le vezi inainte sa te loveasca.”

“Cand traiesti un cosmar, si umbrele pot avea gheare.”

“ – El s-a indragostit de ea. Barbatii obisnuiesc sa faca asta.

Nu toti…este ca varicela. Eu am devenit imun.

Si atunci, eu ce sunt? Pojar?

Nimic atat de banal. Dumneata, esti ciuma. Absolut incurabila.”

“Unele frumuseti se ofilesc atunci cand ajung la varsta mijlocie; altele capata duritate. Dumneaei facea parte din a doua categorie, frumusetea ei din tinerete se ofilise si se transformase intr-un soi de armura.”

“Nu era nimic romantic si nici afectiune in acest sarut. Il saruta cu disperare, cu toata durerea si suferinta si teama care o cuprinsera. Il saruta in timp ce focul trsnea si pietrele se prabuseau. Dar ea nu se topea, ea ardea, era mistuita in acel sarut si in acea imbratisare; toata durerea si indoiala ardeau in patima atingerii lor, frenetica, animalica, plina de viata.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s