”Era și timpul să aprind iar stelele” de Virginie Grimaldi (recenzie)

• Titlul original: ”Il est grant temps de rallumer les etoiles”
• Autor: Virginie Grimaldi
• Editura: Univers
• Colecție: Ficțiune
• An apariție: 2019
• Număr pagini: 320
• Traducere de Alex Vlad

Ana, o mamă care crește singură o fiică adolescentă și una de doisprezece ani, epuizată de muncă și probleme financiare, simte că a pierdut legătura cu ființele pe care le iubește cel mai mult pe lume. Știe că numai de ea depinde să salveze situația, așa că face un gest nebunesc: pleacă împreună cu cele două fete, într-o rulotă, într-o călătorie în țările scandinave! Pe drum își fac confesiuni, se ceartă și se împacă, află secrete una despre alta, se scaldă într-un fiord norvegian și privesc împreună lumina stelelor. Era și timpul: la sfârșitul călătoriei, nimic nu mai este ca înainte.

Chiar dacă am avut “Era și timpul să aprind iar stelele” de câteva luni în TBR, o primisem din partea celor de la editura Univers, nu știu de ce am ocolit-o, poate și pentru că era un autor nou pentru mine și mă speria puțin, poate pentru că nu era momentul ei, nu știu, cert este că regret că n-am citit-o mai devreme, dar mă bucur că am citit-o acum… Așa povești să tot citesc, îmi încălzesc inima și-mi aduc numeroase zâmbete pe chip.

Am pătruns în familia Annei, o mamă singură cu două fiice, o adolescentă în vârstă de 17 ani și una de 12 ani, cât se poate de diferite una de cealaltă. Este mult prea concentrată pe muncă, simți du-se mereu epuizată, ajungând să-și neglijeze fiicele, așa că depinde doar de ea să-și salveze familia și o trăsnește o idee: să meargă cu rulota tatălui ei într-o călătorie în țările scandinave alături de Chloe și Lily, fiicele sale… Călătoria este menită pentru a le aduce mai aproape una de cealaltă, dar scoate la iveală și alte secrete, se fac diverse confesiuni, iar viața pe care o știau nu va mai fi ca înainte…

Am adorat povestea de la început până la sfârșit, m-am conectat imediat cu fiecare personaj în parte și m-am bucurat că am avut parte de perspective multiple. Astfel am putut să pătrund în gândurile Annei, să-i observ comportamentul, să-i aflu gândurile și frustrările, grijile pentru fiicele sale, dar și lupta ce o purta cu sine pentru a fi o mamă cât mai bună. Am avut ocazia de a o descoperi și pe Chloe, de a-i citi dezvăluirile, pe care le consemna în articole postate pe blog, dar și pe Lily care se destăinuia lui Marcel, jurnalul și prietenul ei cel mai bun. Să le urmăresc pe fiecare a fost o provocare, dar și o încântare, trei personaje feminine la vârste diferite, una matură care se zbate cu viața de adult, o adolescentă neînțeleasă și o copilă în drum spre adolescență care încearcă să-și păstreze inocența cât mai mult, să nu fie nevoie să se maturizeze înainte de vreme. Anna, Chloe și Lily m-au cucerit de la primele apariții și le-am urmarit povestea cu drag, un zâmbet imens întins pe chip, știind că mult prea multe râsete vor aduce și ceva dureros după ele. Cum e vorba aia “dupa râs, urmează plșns”…ei, cam așa a fost…nu s-a lăsat chiar cu lacrimi, ceea ce e bine, dar m-am emoționat și înduioșat teribil, lacrimile venind abia la final și au fost de bucurie.

Pot spune că am simțit povestea ca pe o mărturie a unor prietene și nu ca una venită din partea unor personaje fictive, probabil și datorita modului în care a fost redată acțiunea, toate cele trei perspective fiind la persoana întâi, șimțindu-le personale, ca și cum aș fi fost alături de ele ascultându-le ofurile și bucuriile. Am râs foarte mult alături de Anna, Chloe și Lily, m-a durut burta de râs de parcă aș fi făcut o sesiune de abdomene, dar am râs din suflet, ceea ce mi-a prins tare bine, totodată dorindu-mi să-mi dau și două palme că n-am citit cartea până acum și o lăsasem să mă aștepte în TBR…

“Era și vremea să aprind iar stelele” este o poveste despre familie, relația mama – fiică, regăsire, înțelegere, sinceritate, conexiune, savurarea lucrurilor mărunte, dar este și despre teama, respingere, neîntelegere, pierdere, adolescență și belele care vin cu aceasta, inocență, dar mai ales este despre a doua șansă și iubire, de toate formele… Este o poveste relaxantă, nostalgică și emoționantă, îți atinge inima în aceeași măsură în care te amuza, dar îți și pătrunde sub piele, determinându-te să-ți dorești să fi fost și tu alături de cele trei în a lor calatorie, să iei parte la asemenea aventură…Dacă ți-am atras atenția, să știi că titlul în găsești pe site-ul editurii aici, merită o șansă, iar dacă te decizi, te aștept să împărtășim păreri.

”Toată viața am avut fobia morții. N-a dispărut, dar de-acum înainte, să trăiesc fără soția mea mă sperie și mai mult decât să mor.”

”Fiecare acțiune, chiar și cea mai nesemnificativă în aparență, are repercusiuni. Părinții sunt niște echilibriști. Mergem pe un fir întins între prea mult și insufficient, cu un pachet prea fragil în brațe.”

”Era dureroasă trecerea de la copilărie la adolescență, când iluziile se fac țândări și visele se sparg, ciocnindu-se de realitate. Regret candoarea confortabilă, lumea sigură în care necazurile își iau zborul când faci nani. Regret viața în care nu știam, bula aceea plină de blândețe ai căror paznici erau tata și mama. Înaintez spre maturitate lăsând în urmă pietricele de inocență. Nu vreau să le pierd pe toate. Nu mai vreau să cresc.”

”Nu mă mai doare. N-aș putea spune de când mă alină amintirea ei.  Durerea a plecat în vârful picioarelor. Ne obișnuim atât de bine cu prezența ei, încât n-o mai remarcăm, devine parte integrantă din noi. Și pe urmă, într-o bună zi, îți dai seama că a dispărut, cedând locul câtorva cicatrici și tuturor amintirilor frumoase.”

”Copiii noștri nu ne aparțin, suntem ca niște araci care ajută plantele să crească. Un copil care-și ia zborul este o răsplată.”

”Toată viața judecăm ce ni se întâmplă, ne bucurăm, ne plângem. Totuși, n-o să știm decât în ultimul moment dacă era cazul să ne bucurăm sau să ne plângem. Nimic nu-i bătut în cuie, totul evoluează. Nu fi tristă azi, căci cee ace și se întâmplă poate este o mare bucurie.”

”(…) noi, oamenii, am fi în mare încurcătură dacă n-am fi înzestrați cu puterea de a râde. Am fi obligați mereu să ne dăm pe față emoțiile adevărate.”

”Poți iubi fără să ceri reciprocitate.”

”Râsul este cel mai bun înlocuitor al lacrimilor.”

”Îmi place începutul relațiilor. Să întâlnesc oameni, să învăț să-i descopăr, să mă dezvălui. Nu-mi place sfârșitul relațiilor. Să ne luăm rămas – bun, să nu ne mai vedem după ce am făcut un drum împreună.”