”Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne (recenzie)

• Titlu original: ”The Boy in the Striped Pyjamas”
• An apariție: 2013
• Editura: Rao
• Număr pagini: 224
• Traducere de Lucia Ostafi – Iliescu

Pentru Bruno, un băiețel în vârstă de nouă ani, Holocaustul și ”problema evreiască” nu înseamnă nimic și nici nu are habar ce atrocități se petrec dincolo de sârma ghimpată a lagărului pe care îl conduce tatăl său. Tot ce știe este că se plictisește groaznic. Asta, până în ziua în care îl cunoaște pe Shmuel, un băiețel trist, condamnat să poarte, asemenea altor mii de oameni, niște ciudate pijamale în dungi. O poveste cutremurătoare despre prietenie, în care cele două personaje principale vor trece de la dulcea ignoranță a copilăriei la maturizare înainte de vreme.

Mi-am dorit această carte de foarte mult timp, și pentru că are ca subiect Auschwitz-ul, dar și pentru că auzisem foarte multe despre ea, a fost și ecranizată, însă nu am vizionat filmul, mi-am dorit să parcurg prima dată cartea. Cu ajutorul celor de la Rao, am reușit să o obțin și pe această cale vreau să le mulțumesc 😊.

Bruno, un băiețel de doar nouă ani, care locuia în Berlin, este nevoit să se mute împreună cu mama sa și Gretel, sora lui de 12 ani, ce este ”un caz fără speranță”, la Out-With (corect Auschwitz) pentru că tatăl său a fost desemnat să-și execute serviciul acolo, un post mult mai bun decât cel de la Berlin. Însă nu-i place absolut deloc să locuiască aici, este plictisitor și prin casă mereu se perindă soldați de parcă ar fi și casa lor, nu doar a familiei sale. Obișnuit să fie în continuă mișcare, Bruno nu are foarte multe posibilități de a se distra la Out-With, iar în copii de după gard, pe care îi zărește de la fereastra camerei sale, nu are încredere, sunt mereu murdari și umblă doar în pijamale zdrențăroase, nu sunt deloc pe placul lui și nici nu seamănă cu prietenii săi de la Berlin, celor al căror nume începe să le uite. Singura activitate pe care o poate face este să exploreze și explorarea sa se dovedește a fi una productivă într-una din zile, când îl cunoaște pe Shmuel, unul dintre băiețeii din spatele gardului. Deși cei doi sunt foarte diferiți, atât din punct de vedere al cetăteniei, cât și al statutului, unul liber și celălalt condamnat să trăiască îngrădit, leagă una dintre cele mai frumoase și sincere prietenii…ce bine ar fi dacă și prieteniile din adolescență ar fi la fel de sincere și frumoase, iar cele care chiar sunt, sunt extrem de rare…

”Băiatul cu pijamale în dungi” este o carte cu un puternic impact emoțional, ce transmite un mesaj pe măsură prin intermediul lui Bruno. Viziunea, dar și acțiunile sale sunt încărcate de umanitate, nu ține cont de diferențele rasiale, greu de crezut chiar și pentru Shmuel, știind că Bruno este fiu de nazist și văzând diferențele dintre băiețel și Comandantul lagărului, parcă n-ar fi tată și fiu. Nu ne naștem răi, ci devenim, în funcție de ce exemplu urmăm în viață, în funcție de acțiunile noastre, dar și de gândire, toate acestea ne formează și ne transformă în cine suntem în ziua de azi. Finalul este unul cutremurător și încărcat de curaj, având în vedere că sunt doar doi băieți înocenți, în vârstă de nouă ani, ce n-au greșit cu nimic în viață. Are un limbaj lejer, am parcurs cartea în aproximativ trei ore, nu am putut să mă desprind de povestea lui Bruno, deși eram foarte furioasă pe unele personaje și-mi venea să-i pedepsesc exact cum făceau ei cu ceilalți. ”Băiatul cu pijamale în dungi” este o poveste simplă ce prezintă lumea a doi copii, de o parte și de alta a gardului de sârmă ghimpată, o lume încărcată de durere și suferință, dar și neputință…câtă forță poate avea un băiețel de doar nouă ani? Câte schimbări poate produce el într-o lume crudă?