• Anul apariției: 2019
• Editura: Bloomsbury
• Număr pagini: 830

”An enthralling, epic fantasy about a world on the brink of war with dragons – and the women who must lead the fight to save it.
The House of Berethnet has ruled Inys for a thousand years. Still unwed, Queen Sabran the Ninth must conceive a daughter to protect her realm from destruction – but assassins are getting closer to her door.
Ead Duryan is an outsider at court. Though she has risen to the position of lady-in-waiting, she is loyal to a hidden society of mages. Ead keeps a watchful eye on Sabran, secretly protecting her with forbidden magic.
Across the dark sea, Tané has trained to be a dragonrider since she was a child, but is forced to make a choice that could see her life unravel.
Meanwhile, the divided East and West refuse to parley, and forces of chaos are rising from their sleep.”

O scurtă istorie a relației mele cu ”The Priory of the Orange Tree”…prima dată am văzut-o la story-ul Juliei (@cărticucolti – mereu recomandă cele mai faine cărți și vă îndrum s-o urmăriți pe Instagram, dacă nu o faceți deja) și am rămas fascinată de copertă. Dragonul ilustrat ce impunea putere, poziția și culoarea sa, albastru intens, dar și culoarea coperții, portocaliul, mergeau mână în mână și m-au hipnotizat, nu alta, un contrast puternic asemenea cărții, iar de atunci mi-a rămas imprimată în minte. Ce să mai spun de titlu, că așa de tare mi-a stârnit curiozitatea, de am și trecut-o pe wishlist cu semne de exclamare, dar mi-a făcut și o poftă de portocale, mda…sunt foarte pofticioasă…A ajuns în biblioteca mea cu ajutorul Andreei anul trecut în vară (pe Insta o găsiți în spatele contului @booksstopia , are niște poze super faine, so give her a follow 😉), a fost un dar și spre rușinea mea am tot amânat-o așteptând momentul potrivit să mă apuc de ea, dar Cătă (@catethereader – follow her, este o persoană super caldă și drăguță și mi-e dragă din suflet) s-a ținut de capul meu, m-a tot cicălit să mă apuc de ea că e prea faină și o să-mi placă așa de mult…și chiar mi-a plăcut, am devorat 830 de pagini în trei zile, o campioană, ce să mai…Nu știu dacă-mi voi găsi cuvintele potrivite pentru a vorbi despre așa o carte, nu doar un munte de carte, dar este și foarte complexă, sper să nu întâmpin dificultăți, dacă o iau pe ulei, îmi cer scuze de acum… Având în vedece că am citit-o în engleză, sper să nu pocesc traducerile, anul acesta va apărea la editura Leda Edge și chiar este o carte ce merită citită, are de toate pentru toți, dar vă povestesc eu imediat cum a fost călătoria mea alături de ”The Priory of the Orange Tree”.

Regina Sabran the Ninth face parte din Casa Berethnet, care a domnit peste Inys vreme de 100 de ani. Este necăsătorită, însă va fi nevoită să dea naștere unei fiice pentru a-și proteja poporul și de a opti întoarcerea dușmanului, The Nameless One. Această sarcină este foarte greu de dus la îndeplinire și are parte de multe obstacole, având în vedere că nu a luat în calcul, niciodată, opțiunea de a avea un soț, iar fără această căsătorie, poziția sa pe tron este amenințată. Ead Duryan, pe numele său adevărat Eazad du Zala uq-Nara, este un mag din Sud și discipol al Mănăstirii Portocalului, trimisă la curtea reginei Sabran pentru a o proteja pe Înălțimea Sa, însă fără a-și divulga adevărata identitate. Este constrânsă să trăiască în minciună vreme de aproape un deceniu, misiune foarte dificilă, ținând cont de credințele și formarea sa. Tane este o orfană din Vest ce s-a pregătit toată viața sa pentru a deveni călăreț de dragon și nu se vede făcând altceva, însă visul ei se poate realiza sau nărui în funcție de alegerile pe care le face. Care este legătura între cele trei femei, cum se vor împleti drumurile reginei, a magului, dar și al orfanei visătoare rămâne să descoperiți voi…

Unul din motivele pentru care am tot amânat ”The Priory of the Orange Tree” a fost dimensiunea cărții, este imensă, sincer și cumva mă cam temeam de ea, iar când am început s-o parcurg, m-am lovit de o altă piedică: un limbaj mai puțin familiar, cum mai întâlnisem doar în ”The Lord of the Rings”, însă după câteva pagini mi s-a părut floare la ureche, nu mai era așa spooky. Numărul personajelor este, de asemenea, unul foarte mare și mi-a cam pus bețe în roate, dar le-am făcut față și am reușit să țin minte care cum cine e și ce treabă are în povestea asta. Trecând peste aceste hopuri, am pătruns într-o lume de-a dreptul hipnotizantă, am avut parte de viața la curte, mereu înconjurată de slujitoare să mă servească, străjeri viteji, dar și dragoni, buni sau răi, copaci cu fructe magice (mamă, ce aș fi vrut și eu un fruct din ală să-mi dea o putere de a citit toate cărțile necitite din bibliotecă…), pirați temuți, iubiri interzise, pasiuni și dorințe ascunse, femei neînfricate și dedicate, ce luptă cu toate forțele pentru a-și îndeplini scopul, cu riscul de a-și pune viața în pericol, trădări, criminali avizi pentru putere, invidii, toate îmbinate cu numeroase răsturnări de situație ce te țin cu sufletul la gură. Acțiunea este una foarte alertă și nu ai vreme să te plictisești, ajungi să-ți dorești o clipă de răgaz să-ți poți trage sufletul, dar mai visează, că n-ai să ai parte de așa ceva, doar abia la final… Povestea este una excepțională, întrucât autoarea a creat o întreagă lume, pornind chiar de la crearea unei întregi istorii a tărâmului și a personajelor, de unde a pornit totul, care au fost alianțele, lupta aprigă ce s-a dat împotriva dușmanului…să-ți explodeze mintea, nu alta…toate apele au curs pe mine parcurgând cartea. Pe cât de multă acțiune a fost cuprinsă în pagini cărții, pe atât de frumoasă a fost povestea de dragoste, îmi readuce un zâmbet pe buze doar gând mă gândesc…

”The Priory of the Orange Tree” este o carte complexă și profundă, o adevărată provocare pentru împătimiții genului fantasy, ce necesită foarte multă răbdare, dar merită din plin, eu mă bucur că am parcurs-o cu brio și mi-am permis să mă pierd în acea lume fantastică. Autoarea s-a întrecut pe sine cu asemenea carte și îmi dau jos pălăria în fața ei, merită tot respectul, dar și toate laudele. Iar dacă și tu ești fan ”Harry Potter”, ”The Lord of the Rings” și ”Game of Thrones”, această carte clar îți va fi pe plac, dă-i o șanșă ”portocalei” să te îndulcească…

 “I see through your mask. I see what’s in your heart. It’s the same as what’s in mine. Ambition. The difference is what I am, and what you are.”

“What I know is less important than what the world sees. Allow me to indulge in a little allegory. Art. Art is not one great act of creation, but many small ones. When you read one of my poems, you fail to see the weeks of careful work it took me to build it – the thinking, the scratched – out words, the pages I burned in disgust. All you see, in the end, is what I want you to see. Such is politics.”

“She har risked everyting for a dream that was not hers. That sort of friendship was something not found more than once in a lifetime. Some might not find it at all.”

“Childing is not always easy. It seems to me that this is the best-kept secret in all the world. We speak of it as though there were nothing sweeter, but the truth is more complex. No one talks openly about the difficulties. The discomfort. The uncertainty. So now you feel the weight of your condition, you believe yourself alone in it. And you have turned the blame upon yourself. Your fear is natural. Let no one convince you otherwise.”

“Love and fear do strange things to our soul. The dreams they bring, those dreams that leave us drenched in salt water and gasping for breath as if we might die – those, we call unquiet dreams. And only the scent of a rose can avert them.”

• Titlul original: ”Queen of Nothing”
• An apariție: 2020
• Editura: Storia Books
• Colecția: Young Adult
• Număr pagini: 344
• Traducere de Bogdan Voiculescu și Ruxandra Tudor

Puterea este mult mai ușor de dobândit decât de păstrat – iată o lecție pe care Jude a învățat-o când a renunțat la controlul asupra regelui malefic, Cardan, în schimbul unei puteri nemăsurate. Acum, când este Regina muritoare și exilată a Tărâmului Zânelor, Jude e lipsită de putere și devastată de trădarea lui Cardan. Așteaptă răbdătoare momentul în care să-i ceară înapoi tot ce a luat de la ea. Iar oportunitatea se ivește în persoana înșelătoarei sale surori, a cărei viață de muritoare este în primejdie. Ca să o salveze, Jude trebuie să se aventureze în periculoasa Curte a Zânelor și să dea piept cu sentimentele pe care le are de ceva vreme pentru Cardan. Dar Regatul Elfhame nu mai este așa cum l-a lăsat.  Un război e pe cale să izbucnească și Jude este prinsă în intrigile sângeroase ale acestui conflict. Iar când un blestem vechi și puternic se dezlănțuie, răspândind panica în tot regatul, Jude este nevoită să aleagă între ambiție și umanitate…

Am început ”Regina fără regat” imediat cum am terminat ”Regele malefic” (despre care am scris pe blog aici), nu am vrut să treacă prea mult timp între ele, dar și pentru că mi-a stârnit foarte tare curiozitatea în privința a ceea ce urmează să se întâmple. Acest volum nu s-a lăsat mai prejos decât cel de-al doilea, a fost la fel de plini de intrigi și m-a ținut într-o alertă continuă, nu am știut în cine să mai am încredere, dacă să am încredere și pe cine să accept alături.

Jude a fost trădată de Cardan și exilată, după ce a fost numită Regina nemuritoare a Tărâmului Zânelor, ceea ce a fost și pentru mine o surpriză, nu știu ce să spun despre ea, clar nu se aștepta la asemenea lovitură sub centură, dar trebuia să nu lase garda jos, având în vedere istoricul ei cu ”nemilosul” de Cardan, dar ce să mai, degeaba ai putere dacă nu știi să o păstrezi…mda…așa că, muritoarea noastră s-a întors în lumea ei, însă nu pentru mult timp, iar la întoarcere descoperă că Regatul Elfhame nu mai este același ca la exilarea ai, foarte multe schimbări au avut loc și lupta pentru Coroana Însângerată este mult mai aprigă, ea fiind pusă în fața unor alegeri ce-i vor transforma viața complet.

Acest volum o scoate foarte mult în evidență pe Jude, evoluția ei de la început și până în prezent, cum dintr-o fată dominată de frică, dornică de a fi acceptată de Zâne și respectată, devine o femeie puternică, deși la fel de nechibzuită ca la început, mai matură, aș putea spune că și neînfricată având în vedere că l-a avut drept îndrumător pe tatăl său vitreg Madoc, Marele General al Înaltei Curți. Nu se mai teme să-și asume riscuri, chiar dacă este posibil să nu aibă câștig de cauză și să-și pună viața în pericol, luptă și mai înfocată pentru familia sa, acceptă să se si sacrifice pentru bunăstarea surorilor și a fratelui său, dând dovadă de o iubire nemărginită în ceea ce îi privește pe Vivi, Taryn și Oak. Nici Cardan nu este lăsat mai prejos, parcă am început să-l văd cu alți ochi în acest volum, nu a renunțat la aroganță, ce e drept, însă este mai cumpătat puțin în ceea ce-i privește deciziile, parte din ele lansate sub forma unor ghicitori, dacă le dai de cap ai câștig de cauză, dacă nu…îți storci creierii până te ia cu rău…Am ajuns să-l cunosc mult mai bine, s-a deschis asemenea unei flori și am putut să pătrund până în esența lui. L-am înțeles de a dus viața care a dus-o, de ce s-a comportat în acel fel și de ce trata lumea în cel mai nepotrivit mod posibil (asta ca să nu folosesc alte cuvinte…), din pruncie a fost nevoit să se descurce singur, ceea ce e tare trist…

”Regina fără regat” a fost un volum sângeros, sincer vă spun, și chiar mi-a adus aminte de ”Urzeala Tronurilor”, numai acolo se luptau ăia așa porniți pentru un tron și pentru puterea supremă, de parcă ar fi la fel de prețios ca aerul pe care îl respirau, vărsau sânge ca și cum ar fi fost apă și se călcau în picioare asemeni unei turme de bovine speriate ce calcă pământul în goana lor nebună. Am fost surprinsă de numeroase răsturnări de situație, nu am mai știut ce să cred la un moment dat, până și ce credeam se dovedea a fi eronat și mă apucau frustrările, dădeam pagină după pagină în speranța că se va concretiza ceva, dar supriză…se mai lansa o bombă și o luam de la capăt. A fost încărcat de trădări din partea celor dragi, care s-ar presupune că-ți sunt alături și te sprijină în orice moment, minciuni peste minciuni doar pentru a ajunge la putere, dar și acte de iubire pură, ce presupuneau sacrificii…ce fel de sacrificii, eh…dureroase, zic eu, nu cred să fi fost până acum vreun sacrificiu plăcut…

Acestea fiind spuse, seria ”Făpturile Văzduhului” mi-a plăcut, m-a convins acest ultimul volum al trilogiei, nu m-a dat complet pe spate cum mă așteptam, având în vedere laudele aduse, dar mi-a plăcut, m-a ținut captivată și m-a determinat să-i urmăresc extrem de atentă atât pe Jude, cât și pe Cardan, dar să mai arunc un ochi și în direcția celorlalte personaje, să nu fiu prea suprinsă de acțiunile lor pe viitor. Este o serie ruptă dintr-un basm și te pierzi ușor în lumea Zânelor (plus de asta, se citește foarte repede seria, eu am citit-o în mai puțin de 24 de ore cumulat…), te vrăjește cu frumusețea ei și te cutremură cu urâțenia sa, deși lumea Zânelor se presupune a fi una feerică, ei bine, nu este și Zânele sunt foarte rele, sunt ele frumoase, dar sunt tare răutăcioase. Chiar și așa fantastică, atinge subiecte din realitatea noastră și pot să spun să mă bucur de ocazia oferită de Storia Books de a descoperi această serie și le mulțumesc pe acestă cale.

”Am coșmaruri. Despre locul ăla. Tărâmul Zânelor. Nu pot să dorm. Mă uit la oamenii de pe stradă și mă întreb dacă nu cumva sunt fermecați. Lumea asta are oricum destui monștri, destui oameni care caută să profite de mine sau să mă rănească sau să-mi fure drepturile. Nu am nevoie să știu că mai există o altă lume întreagă plină de monștri.”

”Oamenii sunt ciudați. Trupurile noastre sunt ciudate. Poate că nu mă pot împotrivi atracției pe care o simt față de ea la fel cum muștele nu pot să nu fie atrase de plantele carnivore.”

”Pielea aceasta catifelată se va zbârci și se va păta. Va deveni subțire ca pânza de păianjen. Sânii aceștia se vor lăsa. Părul tău își va pierde luciul și se va subția. Dinții tăi se vor îngălbeni. Și toate care îți aparțin, toată ființa ta va putrezi și va dispărea în nimic. Nu vei mai fi nimic. Ești un nimic. Vii din nimic și în nimic te vei întoarce.”

”Înțelepciunea e pentru cei slabi. Și rareori îi ajută atât de mult pe cât își închipuie ei.”

”Mi-am călit instinctele în luptă. Uneori, instinctele acelea rămân chiar și atunci când nu sunt războaie.”

”Când scufunzi o sabie încinsă în ulei, orice defect mic se va preface în fisură. Însă scufundate în sânge, așa cum ați fost voi, niciuna nu s-a frânt. Doar v-ați întărit.”

”Întotdeauna mi-a fost teamă de tine. Mi-ai dat toate motivele să mă tem de capriciile și de cruzimea ta. Mi-a fost teamă de tine chiar și când zăceai legat de scaunul acela. Mi-a fost teamă de tine când ți-am pus un cuțit la gât. Și mi-e teamă de tine acum.”

”Eu pe tine te iubesc. Mi-am petrecut mare parte din viață protejându-mi inima. Am făcut atât de bine lucrul acesta, că ajunsesem să mă port ca și când nici nu aș fi avut una. Chiar și acum este un lucru meschin, ros de viermi, scabros. Dar îți aparține.”

”Asta înseamnă să fii muritor. Să mori. Să fii o stea căzătoare, să ai o viață scurtă, dar strălucitoare.”

• Titlul original: ”The Cruel Prince”
• An apariție: 2019
• Editura: Storia Books
• Colecția: Young Adult
• Număr pagini: 432
• Traducere de Bogdan Voiculescu

După ce și-a trădat familia și l-a păcălit pe Cardan să devină regele ei marionetă peste regatul Elfhame, Jude descoperă că este mult mai ușor să câștigi puterea decât să o păstrezi. Politica de la curtea zânelor, cu alianțele ei mereu schimbătoare, este foarte complicată, iar Cardan se dovedește a fi mult mai greu de controlat decât și-a imaginat Jude. Mai ales că face tot ce îi stă în putere ca să o umilească și să-i submineze planurile, chiar dacă fascinația lui pentru ea rămâne neștirbită. Când devine limpede că un apropiat are de gând să o trădeze, punând în pericol viața ei și a celor pe care îi iubește, Jude trebuie să găsească trădătorul și să-și înfrunte propriile sentimente complicate pentru Cardan, pentru a-și menține puterea, ca muritoare într-o lume a zânelor.

Având în vedere că primul volum nu m-a surprins așa de tare, mă așteptam și nu mă așteptam să fiu surprinsă de al doilea volum al seriei ”Făpturile Văzduhului”, cu gândul că poate-mi fac speranțe deșarte și sunt mult mai dezamăgită apoi. Însă ”Regele malefic” chiar m-a suprins într-un mod plăcut, am observat diferențe față de ”Prințul nemilos”, a cărui recenzie o găsiți pe blog aici, și nu pot decât să mă bucur de acest lucru.

Acțiunea din acest volum se petrece în viitor, la cinci luni după încoronarea lui Cardan și transformarea lui Jude în seneșalul său, deși Cardan nu este un rege obișnuit, ci o marionetă…vorba aia, în spatele oricărui bărbat puternic, se află o femeie și mai puternică… ”Minunații” ăștia doi, că nu știu cum să-i numesc altcumva, deocamdată, mi-au oferit o poveste fermecătoate de data aceasta, plină de intrigi, trădări, promisiuni, mister, minciuni, iubire…ce să mai, un fantasy captivant. S-a observat evoluția personajelor, în special la Jude și Cardan, cum era și normal, dar și la celelalte. Jude mi-a rămas la fel de dragă, deși a avut episoade când m-a iritat cu aroganța ei, că era pornită pe o anumită chestie și doar în stilul ei dorea să se procedeze, nepermițand altora să se implice sau să le asculte sfaturile, de teamă să nu i se subestimeze puterea, chiar dacă ceea ce spuneau ceilalți, era mult mai înțelept…fato, ai să te cam frigi, părerea mea…Dar chiar și așa, răzvrătită mereu, tot mi-a rămas la suflet, s-a maturizat și a devenit o femeie puternică și curajoasă, ce-și asumă riscuri, deși cunoaște că nu sunt mereu șanse de câștig, a fost nechibzuită pe alocuri și a acordat prea multă încredere celor ce au rănit-o de la bun început. Nici în privința lui Cardan nu mi s-a schimbat foarte mult părerea, deși a reușit la un moment dat să mă îmbrobodească cu farmecele lui, dar l-am simțit pe ”nemilos” că nu e sincer în toate gândurile sale, așa aș fi dat cu el puțin de podea, poate puțin mai mult, ce e drept…Am ajuns să-l cunosc puțin mai bine, să-i descopăr frânturi din trecut și astfel, să-mi dau seama ce l-a determinat să devină cine este, ce l-a influențat și cum s-a format, iar când am văzut cum stă treaba, nu mi-a plăcut deloc, am relizat că a avut parte de multe nedreptăți, dar chiar și așa, nu avea niciun drept să se comporte cum s-a comportat. Era asemenea unui șarpe, alunecos în orice situație, mereu la pândă, aștepta momentul oportun pentru a-și scoate colții și te ataca când nici nu te așteptai…

Deci da, dacă ai putere trebuie să o și controlezi ca s-o poți păstra, dar când puterea este prea mare, oare îi poți face față? ”Regele malefic” a fost un volum mai puternic, a venit în forță, cu un ritm mult mai alert ce m-a determinat să întorc pagină după pagină, să aflu ce se va mai întâmpla în continuare, ce răsturnare de situație mă va mai zdruncina și chiar am avut parte de răsturnări de situație din plin, împletite cu trădări, minciuni și nu numai, până și din partea celor apropiați și pe care nu-i credeam în stare de a face rău. Acea lume fantastică în care s-au perindat Zâne și muritori mincinoși și trădători nu e foarte diferită de lumea noastră, a muritorilor, ci sunt exact la fel, diferența fiind doar nemurirea, în rest, atât Zânele, cât și muritorii, au fost prefăcuți, capabili să te înjunghie pe la spate când nici nu te aștepți, iar când ești cu garda jos, îți servesc lovitura de grație. Cum spuneam în recenzia de la ”Prințul nemilos”, pe cât de răpitoare erau Zânele cu aspectul lor, pe atât erau de perfide.

Ce e drept, ”Regele malefic” mi-a plăcut mult mai mult decât ”Prințul nemilos”, dar încă nu vreau să mă pronunț în privința seriei până nu citesc și ultimul volum al trilogiei, sper doar să nu dea cu bățu-n baltă și să fie la fel de captivant ca acest al doilea volum. Cartea o puteți găsi pe site-ul editurii aici.

”Puterea este abilitatea de a obține ce vrei. Puterea este abilitatea de a deveni cel care ia deciziile.”

”Poți să iei un lucru când nu te vede nimeni. Dar să-l păstrezi, chiar și atunci când toate avantajele sunt de partea ta, nu e deloc ușor.”

”Dacă tu ești boala, bănuiesc că nu poți fi și leacul.”

”Îmi trece prin minte că poate calea de a scăpa de dorință nu e să te lași pradă ei. Poate că seamănă în anumite privințe cu mitridatismul; poate că am luat o doză fatală, când de fapt ar fi trebui să mă otrăvesc încet, cu câte un sărut.”

”Voi toți aveți aceeași soluție pentru orice problem. Crima. Nicio cheie nu se potrivește în toate broaștele.”

”E dulce răzbunarea, dar și mai dulce e înghețata.”

• Titlul original: ”The Cruel Prince”
• An apariție: 2018
• Editura: Storia Books
• Colecția: Young Adult
• Număr pagini: 432
• Traducere de Bogdan Voiculescu

Jude avea șapte ani când părinții ei au fost uciși iar ea și cele două surori ale ei au fost răpite și duse să trăiască în înșelătoarea Înaltă Curte a Tărâmului zânelor. Au trecut zece ani și acum Jude își dorește mai mult decât orice să-și găsească locul aici, în ciuda condiției sale de muritoare. Însă multe dintre zâne detestă oamenii. Mai ales Prințul Cardan, fiul cel mai mic și mai nemilos al Înaltului Rege. Ca să-și câștige locul la Curte, Jude este nevoită să-l sfideze și să suporte consecințele.

Am visat la această serie de nici nu mai știu când, o tot vedeam pe bookstagram și toată lumea o lăuda, că vai Jude, că vai Cardan și eu îmi rodeam unghile că nu știam despre ce vorbeau toți acei cititori. Cu ajutorul celor de la Storia Books, am reușit să obțin și eu seria ”Făpturile Văzduhului” și, într-un final, să citesc primul volum, să pătrund pe Tărâmul Zânelor și să aflu de ce este atât de lăudată, care e treaba cu Jude și Cardan ăsta…

Jude avea doar șapte ani când părinții i-au fost uciși în fața ochilor și apoi răpită, dusă pe Tărâmul Zânelor pentru a trăi acolo, alături de sora sa geamănă, Taryn, și sora ei mai mare, Vivienne, la Înalta Curte. Fiind muritoare, îi este foarte greu să fie acceptată de către Zâne, să locuiască printre acestea, deși au trecut zece ani de când se află pe Tărâm și-și dorește să se adapteze la această lume cât mai bine posibil. Zânele nu s-au dovenit atât de drăguțe pe cât le credeam eu, erau niște răutăciose, capabile de lucruri crude și manipulatoare. Pe cât de fermecătoare erau din punct de vedere al aspectului, pe atât de putrede le era interiorul, tratau muritorii cu repulsie și îi priveau ca pe niște slugi, iar Prințul Cardan se pare că nutrea aceleași sentimente față de muritori. Pentru a-și găsi locul în această lume, Jude este nevoită să se răzvrătească, dar trebuie să suporte și consecințele răzvrătirii ei, deși este sfătuită să stea potolită și să accepte jignirire aduse la persoana ei. Cum va fi viața ei după ce alege să sfideze Zânele va trebui să aflați voi pentru că eu nu vă spun…cartea o puteți găsi pe site-ul editurii aici.

Am avut sentimentele contradictorii în ceea ce privește acest volum și nu eram sigură dacă place sau nu, pentru că au fost și momente când îmi venea să las cartea deoparte sau să dau cu ea de toți pereții, așa de tare mă irita. Ce mi-a plăcut foarte mult a fost lumea Zânelor, tărâmul lor fermecător, ce te hipnotiza, nu alta, și te determina să te pierzi privindu-l, descrierile peisajelor și ale personajelor, acea frumsețe ce-ți transmitea o stare de beatitudine. Dar pe cât de frumoasă era acea lume creată și Zânele ei, pe atât era de crudă, unele acte de-ale zânelor m-au înfuriat complet și-mi venea să le iau de o aripă și să le zvârl cât colo, numai să nu le mai zăresc în fața ochilor, erau pline de aroganță și se credeau net superioare muritorilor, iar de aici, dădeau în efectul de bullying…în cazul de față, fantastic, al putea spune. Nu mă așteptam să întâlnesc acest efect, sincer vă spun, și m-a bulversat puțin, pentru că era dus la extrem de multe ori și neputința ce-o simțeam mă măcina cumplit, să văd că nu se remediază nimic, că este încurajat chiar…muritorii nu sunt cu mult mai diferiți decât Zânele, deși cele din urmă tind să trăiască cu impresia asta. Un alt aspect ce mi-a plăcut tare mult a fost relația lui Jude cu surorile sale, în special cea cu Vivi, fiind sora mai mare, era văzută ca un exemplu și se completa foarte bine cu Jude, aveau caractere asemănătoare, doar că Jude era mult mai explozivă, dar și relația pe care o avea cu Taryn, sora sa geamănă, mi-a plăcut, până-ntr-un punct, când mi-a venit s-o iau de gât, nu alta. Cele două, deși erau gemene, erau foarte diferite una de cealaltă: Jude era impulsivă, sălbatică chiar, nu putea fii controlată, nu suporta să primească ordine și nici să facă ce-i spunea altcineva, pe când Taryn era liniștită, ascultătoare, pacifistă chiar, evita pe cât posibil conflictele și nu își dorea să iese în evidență. Și tot vorbind de personaje, cele care m-au călcat pe nervi au fost, în primul rând, Prințul Cardan, urmat de grupul lui de prieteni: Nicasia, Locke și Valerian. Prințul Cardan era un îngâmfat și jumătate, credea că totul i se cuvine doar pentru că are atribuit un titlu, că poate călca pe oricine în picioare, fie muritor, fie Zâna și era temut de ceilalți doar pentru că era fiul cel mai mic al Înaltului Rege al Tărâmului Zânelor. Am tot încercat să fac legătura cu ”nemilosul”, cum era numit de către ceilalți locuitori al tărâmului (dar și de cititorii la care am văzut seria recomandată), însă am rămas cu impresia că ”nemilos” este cu totul și cu totul altcineva, mai ales că el făcea foarte puțin și prietenii lui erau alături de el pentru a-l distra (înțelegi voi ce vreau să spun prin această ”distracție”).

Acțiunea a fost destul de statică, cel puțin în prima parte a volumului, și asta m-a determinat să fiu așa sceptică în privința seriei, nu s-a întâmplat mai nimic, însă în cea de-a doua parte, ritmul s-a mai schimbat puțin, a devenit mai alert și a început să se dezmorțească acțiunea. Abia spre final a devenit fantasy-ul la care eu m-am așteptat și asta m-a dezamăgit puțin. Mi-a plăcut foarte mult de Jude, întrucât nu s-a lăsat doborâtă, deși era marginalizată și privită ca un outsider a avut tăria de a merge cu capul sus printre Zâne, de a le înfrunta atunci când a fost nevoie, și nu doar pe ele, ci și familia din care făcea parte…era o adevărată rebelă, o eroină în devenire. Acestea fiind spuse, sunt tare curioasă de ”Regele Malefic”, dacă mă va surprinde sau nu, având în vedere cât de mult oscilez în privința ”Prințului Nemilos”.

„Firește că vreau să fiu ca ei. Sunt frumoși ca niște săbii făurite într-un foc divin. Vor trăi veșnic. Iar Cardan e chiar mai frumos decât ceilalți. Pe el îl urăsc cel mai mult. Îl urăsc atât de mult, încât uneori, când mă uit la el, abia mai pot să respir.”

”Dorințele sunt lucruri ciudate. Imediat ce sunt îndeplinite, se preschimbă. Dacă primim firul de aur, ne dorim și acul de aur.”

”Numai viețile noastre ne aparțin cu adevărat, sunt singura noastră monedă. Avem dreptul să cumpărăm ce vrem cu ea.”

”Teribilitatea îți oferă un fel de siguranță.”

”Vreau să te mai văd. Pentru că ești ca o poveste care încă nu s-a desfășurat. Pentru că vreau să văd ce vei face. Vreau să fac parte din desfășurarea poveștii.”

”În basme nu se întâmplă lucruri frumoase. Sau când chiar se întâmplă, înseamnă că urmează să se întâmple ceva rău.”

”Tărâmul Zânelor o fi frumos, dar frumusețea lui e ca leșul unui cerb auriu, sub pielea căruia mișună viermii, care sunt gata să scoată capul în orice clipă.”

”Prizonierii sunt ca prunele gogonețe. În cele din urmă se strică.”

”Iubirea nu se dezvoltă bine dacă e hrănită cu suferință.”

”Unii se pricep la flaute sau la pictură. Alții sunt înzestrați pentru dragoste. Talentul meu e pentru război. Singurul lucru care mi-a tulburat vreodată somnul a fost încercarea mea de a nega acest lucru.”

”Mă aplec asupra lui, suficient de aproape cât pentru un sărut. Face ochii mari. Expresia de pe chipul lui e un amestec de panică și dorință. E o senzație amețitoare să ai puterea asupra cuiva. Asupra lui, care nu am crezut niciodată că ar putea simți vreo emoție.”

• Titlul original: ”Sinner”
• An apariție: 2020
• Editura: Bookzone
• Număr pagini: 384
• Traducere de Iulia Dromereschi

”Există cuvinte care descriu bărbații ca mine: playboy, afemeiat, vânător de fuste. Fratele meu a fost cândva preot și mă descrie într-un singur cuvânt. Păcătos.

O dragoste flămândă la granița dintre doi zei. Un bărbat posedat de dorință. O tânără cu suflet pur. Gustul păcatului completează cea mai iubită și controversată serie, Confesiunea unui preot, și te cucerește cu o poveste de sine stătătoare în care dorințele dansează în desfrâu, noi emoții misterioase stau să izbucnească, iar două suflete spear să rămână nevătămate. Sean nu a gustat niciodată din fructul iubirii. Până când apare ea, Zenny, o tânără însetată de viață, dar care e pe cale să devină călugăriță. Însă nu înainte de a ști ce lucruri minunate poate simți și face un trup. Iar lumea lui se mistuie, o dorește nebunește, aproape dureros.

Cu o senzualitate magnifică, Gustul păcatului devzăluie cele mai intense simțiri învăluite într-o mărturisire de-o frumusețe aparte despre credință, dragoste, dorință, familie și sacrificiu.”

M-am îndrăgostit de această serie și chiar pot să spun că volumul ”Gustul păcatului” este preferatul meu, mi-a ajuns la suflet și mi s-a părut mult mai bun decât ”Confesiunea unui preot”, despre care am scris aici, în cazul în care ați ratat recenzia. Am îndrăgit familia Bell în primul volum și mă bucur tare mult că autoarea a ales să-l scoată în evidenșă și pe Sean Bell, povestea sa a fost foarte savuroasă. Nu știu de ce mă așteptam să-i întâlnesc pe Tyler și Poppy puțin mai mult în acest volum, dar lipsa lor nu m-a deranjat chiar așa tare, aș putea spune deloc. Dar să vă vorbesc puțin și despre personaje, apoi revin la ale mele povești…

Sean Bell este unul dintre frații lui Tyler, protagonistul din ”Confesiunea unui preot”, un bărbat înzestrat atât din punct de vedere fizic, cât și financiar. Este chipeș, știe cum să își impună prezența, să profite de atuurile sale, dar și cum să pătrundă între picioarele femeilor, să ajungă unde tânjește. Chiar și așa, nu a simțit niciodată fiorii iubirii adevărate. Zburând din floare-n floare, și-a luat doar ce a avut nevoie pe moment și nu s-a mai uitat în urmă, iar la cei 36 de ani ai săi, are un ”dosar” voluminous. Zenny este o tânără postulată, pe cale să depună jurămintele pentru a deveni călugăriță și să-și dedice întreaga viață lui Dumnezeu. Nu poate spune că până acum, la vârsta de 21 de ani, a gustat viața așa cum trebuie, având în vedere că este atât de tânără. Ce au cei doi în comun, un păcătos, om fără credință în Dumnezeu, și o viitoare călugăriță? Eh, aflați voi dacă doriți, cartea o puteți găsi aici 😊.

Așa că, să revenim…începând cu coperta, ce te duce cu gândul la păcat doar privind-o și până la conținutul cărții, absolut tot mi-a plăcut. Sean, deși este un bărbat plin de sex-appeal și îți lasă impresia că este un arrogant și jumătate, că nu-I ajungi nici cu prăjina la nas, este un bărbat sensibil, familist și plin de iubire. Este dedicat atât muncii sale, cât și familiei din care provine, însă dintre cele două, cea mai important este familia, chiar dacă încearcă să nu-mi neglijească munca, să le îmbine cât mai bine posibil. Este puternic, iar dacă veți citi cartea vă veți da seama de ce spun asta… L-am înțeles foarte bine și m-am identificat cu el de foarte multe ori, m-am emoționat alături de el, dar și sufletul mi-a suferit odată cu al său. Zenny m-a făcut și ea să simt una, alta, argumentele sale privind decizia de a deveni călugăriță au fost bine intemeiate, mereu sub papucul celorlalți, simte nevoia să facă ceva doar pentru ea, pentru sufletul ei, pentru a trăi viața ce și-o dorește. Însă, atât viața ei, cât și a lui Sean au parte de zdruncinări atunci când drumurile lor se intersectează…și ce întâlnire…

”Gustul păcatului” nu a fost lipsită de scenele erotice, însă acestea au fost împletite cu senzualitatea, emiția și dorința, determinându-mă să devorez cartea. Nu au lipsit nici fiorii de pe șina spinării, dar nici broboadele de transpirație, au fost prezente la datorie atunci când a fost nevoie. A fost o lectură intensă, atât din punct de vedere al erotismului, cât și a dorinței, dar și a familiei, legăturile mamă – fiu, acea conexiune minunată, nelipsitul sacrificiu, căci fără el nu prea putem obține tot ce ne dorim. Chiar dacă mă repet, ”Gustul păcatului” a devnit volumul meu favorit, m-a uns pe suflet și nu numai…mulțumesc, Bookzone, pentru șansa de a pătrunde în lumea lui Sean Bell și de a-I descoperi povestea 😊.

”Nu există o agenda pentru viață, nu există itinerariu, nu există un plan strategic. Totul poate merge de minune…până când nu mai merge, iar noi nu putem face nimic.”

”Îi privesc mâna subțire, întunecată, terminată cu unghii aurii, ciobite. Este mâna unei femei care încă învață despre ea, uitucă, alteori visătoare, și alteori plictisită. Mâna unei femei care trebuie sărutată, mângâiată și iubită atât de profund, încât să nu uite niciodată să-și aprecieze propriul corp și senzațiile pe care i le poate oferi, până la moarte.”

”Să fii om înseamnă să fii sexual, și asta nu înseamnă neaparat să faci sex sau să ai dorințe carnale, ci înseamnă să fii complet prezent cu corpul tău. Înseamnă să recunoști că nu există nimic mai puțin sfânt la trupul tău decât la sufletul tău, și că, dacă trupul tău este tratat cu consimțământ, respect și afecțiune – câtă vreme tratezi corpurile altora cu aceeași afecțiune – nu există nimic inerent păcătos la carnea ta. La dorințele tale sau la lipsa lor. La ceea ce face sau nu face. Nu poți să o întinezi pe ea, și nici ăe tine. Ea nu va fi mai mult sau mai puțin sfântă dacă face sex, la fel și dacă nu face.”

”Mi-e dor de ea. Mi-e dor de cum studiază. De implicarea ei. De plictiseala ei adorabilă. Mi-e dor să mă apropii din spatele ei, în timp ce lucrează, și să o sărut pe gât. Mi-e dor să o dezbrac și să îii desenez hărți și fresce pe spate, cu markerele ei. Mi-e dor să facem sex, să o sărut, să o țin în brațe. Mi-e dor, ca o durere fizică. Dorul de ea este un cancer, care îmi înghite celulele și îmi rupe oasele. Mă mănâncă de viu.”

”Viața nu se măsoară în zile. Se măsoară în momente.”

• Titlul original: ”Sieben Jahre in Tibet”
• An apariție: 2013
• Editura: Polirom
• Colecție: HEXAGON 
• Număr pagini: 384
• Traducere de Sanda Munteanu

”Cunoscut alpinist, austriacul Heinrich Harrer este invitat în 1939 să participe la o expediție germană de identificare a unei noi căi de acces pe muntele Nanga Parbat din India. Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial îi împiedică însă pe membrii expediției să se întoarcă în Europa. Transferați dintr-un lagăr în altul, ei plănuiesc să evadeze și să meargă în Tibet. Dintre toți, doar Heinrich Harrer și prietenul sau Peter Aufschnaiter reușesc, după o călătorie lungă și epuizantă, să ajungă în Lhasa, capitala Tibetului, „orașul interzis” în care nici un european nu fusese primit până atunci. În cei șapte ani petrecuți în Tibet, au învățat limba și au fost definitiv cuceriți de această țară și de locuitorii ei. Heinrich Harrer a devenit chiar prietenul și învățătorul lui Dalai Lama, pe care l-a însotit în India atunci când Tibetul a fost invadat de China. Fascinantele povești despre evadările din lagar și traversarea plină de peripeții a masivului Himalaya, despre viața de zi cu zi în Lhasa și despre oamenii pe care i-a cunoscut se regăsesc în cartea sa, care a devenit încă de la apariție un bestseller, fiind tradusă în peste cincizeci de limbi.”

Am văzut filmul de nenumărate ori, este unul dintre favoritele mele și n-aș putea să mă satur vizualizându-l, iar de fiecare dată când îl terminam de văzut, îmi spuneam că trebuie să pun mâna și pe carte. Foarte rare sunt cazurile în care rămân impresionată atât de carte, cât și de film, de multe ori rămânând cu una din ele: fie film văzut, fie carte citittă. Spre bucuria mea, am ajuns să pun mânuța pe carte cu ajutorul celor de la Târgul Cărții și țin să le mulțumesc pentru această bucurie, iar dacă și voi vă doriți cartea, o găsiți aici 😊.

Heinrich Harrer este un alpinist austriac, ce este invitat alături de alți alpiniști, într-o expediție de identificare a unei noi căi de acces pe muntele Nanga Parbat din India. Nefericirea a fost că atunci a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial și alpiniștii au întâmpinat dificultăți în a se întoarce în Europa. Sunt prinși și ”Cazați” în lagăre, însă nu pentru foarte mult timp, întrucât pun la cale planuri pentru a evada și a se refugia în Tibet. După câteva încercări și eșuări, doar Heinrich și Peter Aufschnaiter, prietenul său, reușesc, după o lungă călătorie încărcată de peripeții, refuzuri și izgoniri, dar și primiri binevoitoare, să ajungă în Lhasa, capitala Tibetului. Până să ajungă în ”orașul interzis” s-au deprins, cât de cât, cu obiceiurile locului, au luat parte la bucurii, dar și la necaz, una dintre scenele ce pe mine m-au cutremurat cumplit, a fost scena înmormântării, un ritual extrem de brutal, dar determinat de motive profund religioase. Am fost răsfățată cu frumusețea peisajului, descrierile au fost un deliciu, la un moment dat am avut impresia că sunt și eu parte din poveste și îi însoțesc pe Heinrich și Peter în ale lor excursii. Însă ce-l determină pe Heinrich să rămână vreme de șapte ani în Tibet și cum decurge viața sa odată ajuns în Lhasa, va trebui să descoperiți voi…

Ce e drept, am avansat destul de greu cu lectura, paginile erau încărcate de detalii și foarte puțin dialog, însă aceste detalii m-au determinat să savurez fiecare pagină și să mă bucur la maxim de această carte, lecturarea ei a fost ca o vizită pe acel tărâm mai puțin cunoscut. Am acumulat atât de multe informații despre Tibet, atât în ceea ce privește fauna și flora țării, cât și a obiceiurilor, a vieții tibetanilor. O lume străină, încărcată de frumusețe și simplitate, dar și de credință. Un alt aspect ce m-a determinat să îndrăgesc această carte, a fost frumoasa prietenie ce s-a dezvoltat între Heinrich și Dalai Lama, la vremea aceea fiind doar un băiat în vârstă de doar 14 ani, diferența de vârstă dintre cei doi nefiind un impediment. Au învățat foarte multe unul de la celălalt, s-au susținut și prin a lor strânsă prietenie, ne-au transmis și nouă această frumusețe. Nu s-au abandonat nici în momente de cumpănă, au rămas unul lângă celălalt, la bine și la greu.

”Șapte ani în Tibet” este una dintre cele mai complexe cărți scrise, cuprinde și evenimente istorice ce și-au pus amprenta asupra Tibetului, dar și foarte multe informații în ceea ce privește locurile țării, și prezintă o memorabilă relație de prietenie, ce nu ține cont de vârstă, cetățenie sau statut. A fost o reală încântare să descopăr și cartea ce stă în spatele filmului ce-l are în rolul principal pe Brad Pitt, acesta interpretându-l pe Heinrich Harrer (oare el este vinovatul pentru care filmul a ajuns să fie unul dintre favoritele mele, un film de care nu m-aș putea sătura niciodată?).

• Titlul original: „One Memory of Flora Banks”
• An publicaţie: 2018
• Editura: Epica
• Număr pagini: 272
• Traducere de Irina Stoica

“Cum să ai încredere în cineva, dacă nici în tine nu poți avea?

Flora suferă de amnezie. Are memorie doar pe termen scurt, iar mintea ei se resetează de mai multe ori pe zi. Nu-și amintește glumele pe care le-a făcut prietena ei, instrucțiunile pe care i le-au dat părinții ei sau câți ani are. Apoi sărută un băiat pe care n-ar fi trebuit să-l sărute, dar acest lucru îi rămâne întipărit în minte. Este prima oară de când avea zece ani când își aduce aminte de un fapt petrecut. Dar băiatul a plecat, iar ea crede că s-a mutat în zona Cercului Polar Arctic. Își va aduce aminte totul dacă va merge după el? Este oare aceasta soluția? În cine poate avea încredere?”

Am câştigat “Singura amintire a Florei Banks” în urma unui concurs organizat de Ela (@life.behind.books) pe Instagram şi am fost extrem de bucuroasă, cartea se afla de ceva vreme pe wishlistul meu, o văzusem foarte des pe bookstagram, majoritatea conturilor o recomandau şi am devenit foarte curioasă în privinţa ei. Având în vedere că nu ştiam mare lucru despre ea (nu citisem descrierea cărţii), fiind atrasă mai mult de copertă şi de titlu, am rămas plăcut surprinsă de poveste şi m-a captivat de la prima până la ultima pagină, nu am putut pune cartea jos, iar după şase ore (cu pauze) am dat-o gata.

Flora Banks suferă de amnezie anterogradă şi îi este destul de greu să reţină informaţii pe termen lung. Memoria i se resetează chiar şi de câteva ori pe zi, la intervale de ore, şi doar cu ajutorul noţilelor de pe braţele sale reuşeşte să se comporte cât de cât normal şi să ştie ce se întâmplă cu ea într-un anumit moment. Însă, un singur sărut îi schimbă total viaţa, întrucât acest sărut este singura amintire ce nu i se şterge din minte, este prezentă ca şi cum s-ar fi întâmplat exact în acel moment. Ce poate fi mai frumos decât un prim sărut memorabil, ce-ţi rămâne imprimat în inimă şi-n gând? Dar ce faci când băiatul este nevoit să plece? Rămâi doar cu amintirea acelui sărut sau porneşti pe urmele lui? Reprezintă el „tratamentul” potrivit pentru ca memoria Florei să revină la normal? Va trebui să aflaţi voi, eu nu am să vă dezvălui mai mult de atât…

Flora m-a surprins tare mult, atât prin determinarea sa, cât şi prin curajul ce l-a avut de a lua atitudine şi de a face ceva pentru binele ei. Deşi are probleme cu memoria, nu este un impediment pentru a-şi pune în aplicare planurile, iar meticulozitatea cu care a gândit totul pentru a fi bine, m-a impresionat. La vârsta de 17 ani, cu a sa amnezie, a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, curaj de care eu, nu aş fi fost capabilă la acea vârstă, probabil rămâneam blocată într-o bulă protectoare şi aia era, aveam timp să devin curajoasă. Dar acum, că am descoperit povestea Florei, mi s-a aprins un beculeţ, să nu mai fiu atât de laşă uneori şi să mă încumet să risc, cine ştie, poate chiar am câştig de cauză, dacă nu, măcar am avut parte de o nouă experienţă. Să fim serioşi, noi când uităm o anumită chestie, oricât de neînsemnată, nu ne loveşte frustrarea? Pe mine sigur mă loveşte şi atâta mă frământ până îmi amintesc, ce să mai spun de Flora, care uită lucruri mult mai importante? Chiar şi aşa, a făcut faţă şi s-a descurcat excepţional. Mi-a fost ciudă pe Paige, prietena din copilărie a Florei, pentru unele hotărâri ce le-a luat şi-mi venea să o scutur puţin, dar spre final am îndrăgit-o, a fost fără doar şi poate o prietenă de nădejde. Pe părinţii Florei i-am criticat şi judecat, şi chiar dacă nu i-am înţeles la început şi-i consideram inconştienţi, mi-am dat seama de ce au reacţionat aşa, dar am şi înţeles alegerile făcute. Iar Drake…am simţit eu ceva putred în privinţa lui şi mamă…ce i-as fi ars două, să-l potolesc puţin…urât mi-a fost de el, de caracterul lui, de tot, mai ales că am cunoscut personal oameni de genul său, cele mai dezagreabile persoane, ca să nu folosesc alte cuvinte mai puţin politicoase.

“Singura amintire a Florei Banks” mi-a atins sufletul, m-a emoţionat şi mi-a dat speranţă, că nimic nu este chiar aşa de greu dacă avem curaj, cum să prindem încredere în noi şi în cine să avem încredere, dar m-a dat peste cap şi cu secrete, ce m-au făcut să mă îndoiesc de ce citisem la început şi de ideile făcute, mi-au fost servite minciuni pe tavă care au rănit şi care puteau fi evitate dacă era aleasă sinceritatea. O poveste emoţionantă despre o fată curajoasă, care în ciuda problemelor sale, alege să rişte pentru a-şi recupera memoria, dar şi ambiţioasă.

“Timpul e un lucru aleator. E lucrul care ne face să îmbătrânim. Oamenii îl folosesc ca să organizeze lumea, au inventat un sistem prin care să facă ordine în haos. Ceilalţi oameni, toţi în afară de mine, îşi numără vieţile în ore şi minute şi zile şi secunde, dar asta nu înseamnă nimic. Universal ar râde de încercările noastre de a-l organiza, dar nici măcar nu se oboseşte să ne bage în seamă. Timpul e lucrul care ne face trupurile să se degradeze şi să se ofilească. De-asta se tem de el. Pe mine nu mă afectează, ştiu că nu o să îmbătrânesc niciodată. Eu nu sunt ca restul.”

• Titlu original: ”Where the Crawdads Sing”
• Anul apariției: 2019
• Editura: Pandora M
• Număr de pagini: 384
• Traducere de: Bogdan Perdivară

Zvonurile despre Fata Mlaștinii au circulat mulți ani în Barkley Cove, un orășel liniștit de pe coasta Carolinei de Nord. Așa că, în 1969, când chipeșul Chase Andrews este găsit mort, localnicii bănuiesc imediat că a fost ucis de Kya Clark, adevăratul nume al Fetei Mlaștinii.
Însă Kya nu este nici pe departe sălbăticiunea pe care și-o închipuie lumea. Sensibilă și inteligentă, a supraviețuit singură în ținuturile luxuriante de pe malul oceanului, împrietenindu-se cu pescărușii, descoperind bogăția nesfârșită a pădurilor brăzdate de canale și învățând lecții de viață accesibile doar celor care trăiesc în natură.
Într-o bună zi, Kya simte înfiripându-se în sufletul ei dorința de a fi iubită, iar când doi tineri din oraș sunt atrași de frumusețea ei neobișnuită, viața i se schimbă complet, căpătând un alt sens.
Dar, nu după mult timp, ceva cu totul neprevăzut îi sfărâmă noua existență.
”Acolo unde cânta racii” îmbină cu un talent extraordinar povestea tulburătoare a maturizării unei fete părăsite de familie, un superb omagiu adus naturii, o emoționantă poveste de iubire și misterul unei crime.

”Acolo unde cântă racii” a făcut vâlvă la book club-ul lui Reese Witherspoon anul trecut și de pe atunci tot mi-am zis că voi pune mâna pe ea. Minunea s-a înfăptuit cu o mică comandă online, unde am luat un exemplar pentru mine și unul pentru Roxi, nu se putea altfel. Ea fiind mai harnică, a citit cartea înaintea mea în urmă cu câteva luni și de atunci m-a tot zăpăcit de cap s-o citesc…da’ s-o citesc o dată, că nu știu ce pierd. Și chiar așa a fost…dacă nu se ținea de capul meu și nu mă vedeam că promit să citesc ”Acolo unde cântă racii” , nu cred că ajungeam la ea curând, deși mi-am dorit atât de mult să o am. Cum altfel să dai startul primăverii dacă nu alături de o carte pe măsură?

Kya Clark locuia în mlaștină cu familia sa, până nu de mult, când mămica a ales să-i părăsească și să nu mai privească în urmă. La scurt timp, au plecat alți trei membri ai familiei, ea rămânând cu tăticu’ și cu Jodie, fratele ei. Însă nici Jodie nu a mai stat mult alături de ei și a ales să părăsească mlaștina pentru a-și face un rost în viață. Astfel, Kya a rămas cu tăticu’, un părinte alcoolic, ce-și pierdea majoritatea timpului la jocurile de noroc. Fetița s-a văzut nevoită să se descurce singură, încercând să facă totul bine pentru a fi băgată în seamă de tăticu’, de a-i face pe plac acestuia, să fie bine, sperând că dacă se comportă cuviincios, mămica se va întoarce. Nu s-a întors însă, iar într-o zi și tăticu’ a plecat…La o vârstă fragedă, Kya a fost părăsită de familie și uitată în mlaștină.  Dar chiar și așa, copilă fiind, a reușit să se descurce pentru a se întreține, să-și asigure cele necesare pentru a supraviețui și a făcut o treabă excepțională…mlaștina era casa ei, pescărușii îi erau cei mai apropiați prieteni, uneori și confidenți. Devenind adolescentă, Kya a început să simtă nevoia unei apropieri, atâta izolare și singurătate nu este sănătoasă, iar o singură alegere îi transformă viața complet și îi face cunoștință cu neprevăzutul…

Sincer vă mărturisesc că această carte mi-a rupt inima-n mii de bucățele și cu greu am reușit s-o întregesc. Chiar de la începutul poveștii am avut inima frântă, Kya a avut parte de atâta durere, nedreaptă sincer, pentru că niciun copil nu merită să sufere cum a suferit ea. Trăind într-o familie abuzivă, apoi părăsită de cei dragi, ajungă să construiască un zid în jurul ei, să se izoleze de lume de teamă să nu fie din nou părăsită. A devenit o sălbatică doar pentru că a ales că trăiască în singurătate și a fost numită Fata Mlaștinii. Însă sub toate acele dureri și suferințe, Kya este o fată isteață, descurcăreață, cu o inimă bună, ce devine o femeie demnă de toată admirația, dornică de iubire, atât să ofere, cât să și primească, având în vedere că mereu a fost părăsită și această frică nu a părăsit-o nicicând….este o altfel de eroină, pe care ajungi s-o îndrăgești cu toată inima.

Am pus mult suflet citind ”Acolo unde cântă racii”, am avut lacrimi în ochi, m-a durut inima când vedeam de cât de multă tristețe are Kya parte în a sa viață, urmăream o mică fărâmă de speranță. L-aș fi luat pe tăticu’ de-o aripă și i-aș fi tras câteva bucăți, așa o ciudă am avut pe omul ăla, de nu vă pot explica, doar gândindu-mă la el, mă apucă nebuniile…Am trăit un amalgam de sentimente, ce n-am știut cum să le mai gestionez la un moment dat. Pe cât de tristă a fost povestea Kyei, pe atât a fost de puternică, îmi era greu să las cartea din mână, când dădeam peste un fragment ce-mi alimenta speranța, eram cea mai bucuroasă. ”Acolo unde cântă racii” a fost un roller – coster de emoții și m-a surprins cu o poveste emoționantă și tulburătoare, dar și cu un final ce m-a lovit în plin…m-a sucit cum a vrut el, dar și când mi-a dat lovitura, mi-a dat fatala, nu alta, mi-a explodat mintea și mi-a fost greu să cred asemenea deznodământ. M-a răsfățat cu detaliile naturii, dar și ale animalelor, acele descrieri au transformat această carte într-o capodoperă. Este de-a dreptul superbă și complexă și sper că v-am stârnit măcar puțin curiozitatea în privința ei.

”Să nu crezi că poezia-i numai pentru pâmpălai. Există poezie dulceagă de dragoste, da’ există și poezie amuzantă, multe chestii despre natură ori chiar despre război. Toată chestia-i să te facă să simți ceva.”

”Nimeni n-a ajuns vreodată să-și umple creierul cu totul. Cu toții suntem ca niște girafe care nu-și folosesc gâturile ca să ajungă la frunzele cele mai de sus.”

”Nu poți fugi de fiecare data când nu-ți convine. Uneori trebuie să discuți lucruri. Să le înfrunți.”

”Trecu un an. Singurătatea deveni tot mai cuprinzătoare decât putea îndura. Tânjea după vocea cuiva, după o prezență, după o atingere, dar și mai mult voia să-și apere inima. Lunile se scurseră, încă un an trecut. Și încă unul.”

”Dăduse o șansă iubirii; acum nu mai voia decât să umple spațiile goale. Să-și domolească singurătatea și să-și ușureze inima.”

”De multe ori, iubirea nu merge șnur. Dar și când dă greș, tot te conectează cu alții și, până la urmă, asta-i tot ce ai, legătura.”

”Femelele de licurici atrag masculii cu semnale mincinoase și-i mânâncă; femelele călugăriță își devorează propria parteneri. Insectele femele știu cum să se descurce cu iubiții.”

• Titlul original: ”Graffiti Girl (Graff Coeur)”
• An publicație: 2018
• Editura: Act și Politon
• Număr pagini: 288
• Traducere de Teodora Olenici

”Lena are douăzeci și trei de ani. Singura ei pasiune este graffiti-ul și a realizat deja fresce murale demne de atenție, sub pseudonimul LicuRici. Dar printre petreceri cu alcool și aventuri e o noapte, Lena nu mai suportă viața pe care o duce. Dintr-un impuls de moment, după ce renunță la studiile la Belle-Arte, pleacă pe urmele lui Caden, cel cu care avusese o relație pasională și pe care nu reușește să-l uite. Acesta plecase la Londra în urmă cu patru ani și nu îi explicase niciodată motivul plecării sale precipitate și nici nu o mai căutase de atunci. Acolo, Lena este întâmpinată de Anna, o veche prietenă, și de Ellen, sora geamănă a lui Caden. Când îl revede pe acesta din urmă, el nu mai seamănă deloc cu băiatul de care își amintea ea. Rebelul care o fascinase s-a transformat într-un bărbat de afaceri rece și distant, logodit cu o femeie cu maniere perfecte și care pare să trăiască într-o realitate numai de ea știută. Dar Lena nu intenționează să se dea bătută și va face tot ce-i stă în putere să-l recucerească…

Fanny Andre ne antrenează într-o poveste de dragoste în care două lumi se întâlnesc, se ciocnesc, se bulversează, se atrag și se resping.”

Nici nu știu cu ce să încep sau cum, dar cred că cel mai potrivit ar fi să vă spun că m-am îndrăgostit iremediabil de coperta cărții, o explozie de culori, iar titlul mi-a trezit interesul foarte mult. Mereu am fost fascinată de graffiti, aceste desene realizate de artiștii stradali reușeau să mă lase fără cuvinte, să transmită atât de multe printr-o artă mai puțin cunoscută și ilegală, se pare. Chiar și-n orașul unde locuiesc, atunci când se întâmplă să le întâlnesc, mă minunez minute-n șir, deși le consideram de multe ori acte de vandalism având în vedere că nu sunt permise. Pentru mine, care maximul în materie de desen sunt copacii, norii, soarele, V-ul reprezentând păsări, inimioare și steluțe, aceste graffiti sunt artă curată și toată stima pentru cei ce le realizează.

Lena, graffitista noastră, ne-a explicat în povestea sa, cum se realizează un astfel de desen, de ce este nevoie, cum trebuie să fie spray-urile, pulverizatoarele tuburilor de vopsea și multe altele, dar ne-a și vorbit despre povestea sa de dragoste ce s-a terminat brusc la vârsta de 19 ani. După patru ani de la finalizarea relației, Lena își propune să meargă la Londra să-l recucerească pe Caden, bad boy-ul cu suflet de poet, care i-a frânt inima în adolescență și pe care nu a reușit să-l uite după atâția ani. Însă lucrurile nu se întâmplă chiar așa cum a visat ea și este surprinsă de schimbări care-i pun bețe-n roate, dar îi dau și de gândit cu privire la decizia luată. Dacă va reuși să-l recucerească pe Caden și cum decurge viața ei la Londra, rămâne să aflați voi, cartea o găsiți pe site-ul editurii Act și Politon aici 😊.

”Graffitista” este o poveste încărcată de culoare, emoții, fiori, frustrări, trădări, minciuni, secrete, dovezi de prietenie, legături de familie, vise, dar și scene erotice…toate acestea cuprinse în mai puțin de 300 de pagini și împletite între planul prezent și trecut. Lena își deschide sufletul în fața noastră și ne prinde în povestea ei fără să ne dăm seama, pe alocuri, este imposibil să nu te regăsești în personajul ei. Pornind de la povestea de dragoste adolescentină, ce-ți rămâne în gând și-n suflet, acea reală primă iubire ce-ți marchează viața, și până la realizarea visului mult râvnit, să devină o graffitistă de renume, iar arta ei să nu mai fie considerată un act de vandalism, ci o artă reală, care este realizată cu aceeași pasiune ca un tablou pictat de un artist de renume. Ne face cunoștință cu Anna, colega sa de apartament bisexuală, și Dane, colegul de apartament gay, cei trei formând unul dintre cele mai ciudate și amuzante triouri întâlnite de mine, cărora li se alătură și Ellen, sora geamănă a lui Caden, un fotomodel ce face parte dintr-o cu totul altă lume decât ”cei trei muschetari”, fiind învățată cu finețuri, nu cu simplitate, și deși face parte dintr-o lume diferită de a Lenei, este cea mai bună prietenă a ei. Toate bune și frumoase până aici cu prezentările, însă când apare Caden în peisaj, atunci apar și turbulențele…

Cred că v-am dezvăluit suficient, iar dacă v-am trezit măcar puțin interesul, m-aș bucura să citiți cartea. Este o poveste frumoasă ce împletește foarte bine atât de multe trăiri, indiferent de momentul când s-au petrecut evenimentele, poveste ce eu am descoperit-o cu un zâmbet tâmp pe față de la prima până la ultima pagină. Mulțumesc mult de tot, Act și Politon, pentru acest exemplar, a fost o reală bucurie să pot pătrunde puțin în lumea graffitiștilor, dar și să descopăr povestea Lenei 😊.

”Tocmai asta îmi plăcea mie la graffiti: mișcarea, evoluția constantă, concurența pe care o surescita. Talentul celorlalți te inspiră și te face să-ți dorești să te autodepășești, să trântești pe perete niște culori atât de vii încât orice s-ar opti să le admire. Viața stă-n loc pentru un scurt moment.”

”Te rog să nu te căsătorești cu mine. Te rog să nu mă iubești din tot sufletul, așa cum o fac eu, tot mai mult cu fiecare bătaie a inimii.”

”Indiferent de ce aș fi făcut, pieptul lui lipit de al meu mi-a oferit o alinare pe care nu mi-o doream. Persoana care-mi făcea rău nu putea fi și cea care-mi făcea bine, nu părea să aibă nicio logică. Oricum, cu el, nimic nu avea logică.”

”Mi-am amintit că nu mă ajută cu nimic să o urăsc. Nu-i reproșezi unei lebede că are mai mult farmec decât o rață, ci o ierți.”