• A doua carte din seria Stillhouse Lake
• Autor: Rachel Caine
• Editura: HERG BENET
• Colecție: Passport
• Nr pagini: 384
• Traducător: Cristina Nemerovschi

“Gwen Proctor a câștigat bătălia de a-și salva copiii din calea fostului ei soț, criminalul în serie Melvin Royal, și a complicilor lui psihopați. Dar războiul nu s-a sfârșit. Mai ales că Melvin a evadat din închisoare… Mai ales că ea a primit acum un mesaj terifiant. Nu esti in siguranta nicaieri. Refugiul ei de la Stillhouse Lake a devenit o capcană. Gwen își lasă copiii în grija unui vecin înarmat, care și-a făcut din propria casă o fortăreață. Cu ajutorul lui Sam Cade, fratele uneia dintre victimele lui Melvin, Gwen pleacă să vâneze criminalul. A învățat cum s-o facă de la cel mai pervers asasin aflat încă în viață. Dar lucrurile cu care se confruntă sunt mai presus de toate temerile ei – o minte sofisticată și bolnavă a plănuit atent să o distrugă. Pe măsură ce încrederea în cei din jur începe să se risipească, Gwen rămâne doar cu furie și dorință de răzbunare, în timp ce se apropie de propria-i pradă. Și e limpede ca lumina zilei că unul dintre ei – vânător sau țintă – va sfârși mort.”

Coșmarul de la Killman Creek este cel de-al doilea volum din seria Stillhouse Lake (despre primul volum am scris aici), publicat la Editura Herg Benet, căreia îi mulțumesc din suflet și pentru acest exemplar minunat!

Când am ajuns la finalul acestui volum, am simțit că el m-a terminat pe mine și nu invers. Spre deosebire de primul, pe care l-am devorat într-o singură zi, Coșmarul l-am digerat ceva mai greu, și anume în 3 zile, însă a avut un impact mult mai puternic și devastator asupra minții și a sufletului meu! Am înțeles de ce titlul este ‘Coșmarul de la Killman Creek’. Nu este pus doar așa, pentru a fi, ci este un adevăr coșmar. Coșmarul lui Gwen, coșmarul lui Sam, coșmarul copiilor, coșmarul zecilor de victime și al familiilor acestora.

Un punct forte al acestui volum este acela că autoarea s-a hotărât să relateze acțiunea prin prisma a patru personaje: Gwen, personajul principal feminin, Coonnor și Lenny, cei doi copii ai acesteia, și Sam, fratele cu una dintre victimele lui Melvin. Acest lucru m-a bucurat nespus de mult, pentru că am avut posibilitatea să cunosc mai bine personajele și să înțeleg traumele prin care trece fiecare în parte. Capitolele din perspectiva celor doi copii au fost atât de profunde, mi-au rupt sufletul în bucățele. În același timp, suspansul crește în intensitate și ajungi mereu să citești ceva mai mult decât ți-ai propus inițial. Autoarea știe să se joace atât de frumos cu suspansul și cu mințile cititorilor! Trebuie să recunosc faptul că mi-ar fi plăcut teribil de mult să fie introduse și capitole din perspectiva criminalului, chiar dacă sunt convinsă că mintea lui diabolică ar fi fost de neînțeles și m-ar fi speriat de moarte.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să observ cât de frumos a evoluat autoarea în cel de-al doilea volum. Acțiunea este de zece ori mai palpitantă, suspansul e atât de puternic încât simți cum îți sare inima din piept, răsturnările de situație sunt atât de puternice încât te fac să ai suspiciuni în toate privințele și să nu mai știi ce este real și ce nu. Manipularea, perversitatea și violența lui Melvin ating cote maxime. Am avut nevoie de mici pauze între capitole, pentru că am fost dată total peste cap. Și mi-a plăcut la nebunie acest lucru! Evoluția se resimte și asupra personajelor. Gwen, dacă înainte era timidă și temătoare și fugea din loc în loc de fiecare dată când primea amenințări, de data această nu numai că nu mai fuge, dar chiar decide să se ducă ea să-i vâneze și să-i anihileze pe cei răi, începând cu soțul ei. Încă o dată ne arată de ce este în stare o mamă pentru a-și apăra copiii. Și este în stare de orice, chiar și să se sacrifice! Sam se luptă mereu cu sentimentele lui contradictorii și îl înțeleg perfect, este frate cu una dintre victime și începe să aibă sentimente pentru Gwen, soția celui care i-a măcelărit sora. El se dovedește a fi mai mult decât un bun partener de ‘vânătoare’, ci este și un prieten de nădejde, chiar dacă uneori mai are dubii în ceea ce privește nevinovăția lui Gwen. Dintre toți, copiii sunt cei care suferă cel mai mult, chiar dacă de multe ori nu o arată. Ei își iubeau tatăl și îi cunosc doar masca frumoasă de părinte iubitor, chiar dacă uneori era absent. Micile momente petrecute cu el însemnau totul pentru ei, mai ales pentru băiat. Au trăit ani de zile văzându-i doar partea aceasta bună, iar într-o zi s-au trezit că tatăl lor este numit monstru. Este ceva foarte greu de înțeles și de acceptat pentru niște copii, dar cu trecerea timpului, ajung să se maturizeze cu mult înainte de vreme. Traumele prin care au trecut nu vor lăsa niciodată rănile din sufletele lor să se vindece, mereu vor rămâne cicatrici urâte. Și asta este atât de dureros!

Cu toate astea, nu știu sincer cine este mai rău….Melvin, care își violează, maltratează, mutilează și ucide cu o brutalitate de nedescris victimele, sau armata de psihopați din online, care ar fi în stare să plătească sume exorbitante pentru a viziona în direct aceste atrocități. Vom descoperi și cine este ‘liderul’ acestei armate de psihopați care amenință și chiar ajung să facă rău unor oameni nevinovați, o descoperire care pe mine m-a lăsat cu gura căscată! Încă o dată ni se arată partea urâtă a umanității, deși este total greșit să folosesc acest cuvânt, pentru că nu există pic de umanitate în acele bestii. Banii, puterea, distracția și amuzamentul…merită să ucizi sau să fii complice la crimă pentru așa ceva? Vă invit să descoperiți singuri, citind și al doilea volum din seria Stillhouse Lake! Promit că nu veți fi dezamăgiți!

“Fratele meu mai mic, Connor, e mult prea tăcut. De abia a scos o vorbă toată ziua și umblă mereu cu capul în pământ. De ascunde în spatele zidurilor pe care le-a ridicat, și eu vreau să le dărâm, să-l trag de acolo. Să-l fac să țipe, să dea cu pumnii în perete, să aibă o reacție.”

“Știu că Sam vrea să-i tragă un glonț în cap lui taică-miu. Poate chiar mai multe. Și înțeleg. Pricep că tata e un monstru care trebuie omorât. Dar tata este în același timp și o amintire pentru mine. O figură puternică și caldă, care mă învelea înainte de culcare și mă săruta pe frunte. Un bărbat care râdea și mă ridica spre soare. Un tată care îmi pupa degetul lovit și durerea dispărea. O umbră gigantică, care mă ridica de pe covorul pastel și mă ținea în brațele lui puternice și protectoare. Mă uit pe geam și nu o contrazic pe mama. Când gândesc la tata și-l văd în același timp ca pe un monstru și ca pe un om, mi se face rău, mi se taie respirația. Nu am idee cum ar trebui să mă simt.”

“Trecutul nu rămâne niciodată cu adevărat în urmă. E în fiecare celulă din corpul nostru, în fiecare respirație, în fiecare clipă. Acum știu asta.”

• Prima carte din seria Stillhouse Lake
• Autor: Rachel Caine
• Editura: HERG BENET
• Colectie: Passport
• Nr. pagini: 336

“Gina Royal este aparent definiția banalității: o gospodină timidă din Midwest, cu o căsnicie fericită și doi copii adorabili. Dar când un accident de mașină dezvăluie viața secretă de criminal în serie a soțului ei, este nevoită să se reinventeze ca Gwen Proctor, mama luptătoare care ar face orice pentru a-și apăra copiii. Cu fostul soț acum în închisoare, Gwen și-a găsit într-un final refugiu într-o casă nouă din îndepărtatul Stillhouse Lake. Deși mai este încă o țintă pentru hărțuitorii de pe internet, care sunt convinși că a avut un amestec în crimele soțului, ea îndrăznește să creadă că și-ar putea crește fiul și fiica în liniște și siguranță. Dar chiar pe când începe să se simtă bine în pielea noii ei identități, un cadavru apare plutind pe apele lacului și Gwen începe să primească scrisori de la o adresă pe care o cunoaște foarte bine. Gwen Proctor va trebui să-și adune prietenii cât mai aproape și să-și țină dușmanii sub control, pentru a evita ca identitatea ei reală să fie dezvăluită – altfel, își va vedea copiii devenind victimele unui criminal sadic care găsește plăcere în a o chinui. Un lucru însă e sigur: a învățat cum să se lupte cu răul. Și nu se va da în lături de la nimic.“

Știți deja despre mine că sunt o mare devoratoare de thrillere și nu m-aș putea sătura niciodată de ele, drept urmare, când cei de la Editura Herg Benet m-au întrebat ce titluri îmi doresc, nu am stat pe gânduri și am ales negreșit cărți din acest gen. Mulțumesc pentru ocazia de a citi această carte! (cartea o gasiti aici)

De la Rachel Caine nu am mai citit nimic până acum, însă cu siguranță voi mai citi, pentru că mi-a plăcut la nebunie ce am descoperit. Autoarea construiește o poveste care te prinde strâns în mrejele ei și nu îți mai dă drumul, îți stârnește interesul și curiozitatea cu fiecare pagină citită, te face să simți teamă și teroare la fiecare pas, la fiecare respirație. Te apucă paranoia și începi să te uiți peste umăr, îți face pulsul să crească din ce în ce mai tare, rupe fără milă bucăți din sufletul tău, ca mai apoi să îl panseze ușor, cu grijă. Acțiunea are un ritm destul de alert, este plină de suspans și de răsturnări de situație năucitoare. Eu, personal, nu am putut lăsa cartea din mână până nu am ajuns la final. Și ce final! Am observat multe persoane care au criticat finalul, acesta fiind unul deschis, care te lasă ‘în aer’, având nevoie neapărat de următorul volum. Dar asta nu e ceva nou, este ceva specific seriilor și eu chiar apreciez asta, chiar dacă așteptarea după celelalte volume este de-a dreptul copleșitoare.

Mi-a plăcut foarte mult că acest thriller nu a urmărit ‘rețeta clasică’, și anume descoperirea fiecărui cadavru în parte, goana după un criminal în serie monstruos, ancheta poliției. În acest volum, nu avem așa ceva! Criminalul a fost descoperit și pedepsit încă de la început, pentru ca mai apoi să ne fie arătată partea cealaltă a baricadei, ce se întâmplă cu familia acestuia după ce viața tuturor este dată peste cap. Bineînțeles, am fost puși și față în față cu acest criminal sadic și ne-au fost prezentate detalii oripilante ale crimelor, detalii care pe mine m-au făcut să am coșmaruri.

Este incredibil cum Melvin, criminalul în serie, a reușit să ducă o viață dublă și să se prefacă atât de bine ca fiind soțul și tatăl iubitor și protector, omul normal…. A reușit să ascundă monstrul dinăuntrul lui de ochii familiei și ai întregii lumi, dar totul până într-o zi! Aparențele sunt atât de înșelătoare… Ăsta este primul lucru pe care mi-a transmis cartea asta! Dacă un om îți zâmbește și este prietenos cu tine, nu înseamnă neapărat că este un om bun. De asemenea, nici dacă un om poartă o uniformă care ar trebui să inspire încredere și siguranță, nu înseamnă că este de încredere! Viața Ginei s-a spulberat într-o clipită… Vă dați seama ce șoc trebuie să fi avut când s-a trezit într-o zi cât se poate de normală și a descoperit că întreaga ei căsnicie este o minciună, că a împărțit patul ani de zile cu un criminal în serie. Ea și copiii ei puteau fi victime… Mi se înfioară tot corpul numai când mă gândesc!

Personajele au fost foarte bine construite și cât de poate de reale, am empatizat cu ele și chiar am reușit să intru în pielea lor, ceea ce pentru mine este cel mai important la o carte! Gwen (inițial Gina) este o femeie simplă, timidă, slabă, încrezătoare în soțul ei, dar după toate cele întâmplate, devine o adevărată luptătoare pentru supraviețuirea, liniștea și siguranța copiilor ei. Da, încă are o mulțime de defecte, dar nu ar lăsa nicicum să li se întâmple ceva rău copiilor. Ar fi în stare să lupte până la ultima suflare pentru a-i apăra de orice primejdie, mai ales de tatăl lor și de cei de pe internet, o adevărată armată de psihopați care sunt porniți împotriva ei și a copiilor ei. Răutatea acestor oameni nu are limite, ei consideră că Melvin, criminalul în serie, nu are dreptul la o familie, deci astfel încearcă să o distrugă. Vor ca Gwen și copiii să moară în chinuri, la fel ca victimele sadicului criminal. Poate că mulți dintre noi am spune că sunt doar vorbe, doar oameni care nu au o viață a lor și se ascund în spatele unui monitor pentru a amenința și pentru a împrăștia răutate în jur, dar…..lucrurile nu stau deloc așa! Sunt oameni care ar face orice pentru distracție, pentru bani, pentru răzbunare….chiar dacă asta înseamnă să facă rău unor persoane nevinovate și neputincioase.

Încă un lucru care mi-a plăcut foarte mult este locul ales pentru desfășurarea acțiunii, un adevărat refugiu, cum spune și titlul, însă niciun refugiu nu este sigur când soțul tău este un criminal în serie, iar o armată de psihopați periculoși se află pe urmele tale! Dacă sunteți curioși să aflați până unde este în stare o mamă să meargă pentru a-și proteja copiii, dacă vreți să simțiți fiori reci pe spate și teamă la fiecare pas, atunci citiți Refugiul de la Stillhouse Lake, recomand!

“Ura nu cunoaște limite. Plutește liberă și toxică, îmbracă uneori forma ipocrită a moralității maselor, a unei indignări ce pare sinceră. Nu îi pasă pe cine rănește.”

• Autor: Wendy Walker
• Editura: Corint
• Colecția: LEDA EDGE
• Nr. pagini: 336
• Titlu Original: The Night Before
• Traducator: Loredana Fratila-Cristescu

“Laura Lochner nu a avut niciodată noroc în dragoste. Devastată acum de eșecul celei mai recente relații, renunță la slujbă și la apartament și se refugiază acasă la sora sa, în orășelul din Connecticut în care copilăriseră. Deși se simte încă bântuită de evenimentele tragice care i-au marcat viața, Laura este hotărâtă să își mai dea ultima șansă la dragoste alături de un bărbat întâlnit pe internet. Rosie Ferro și-a petrecut toată viața făcându-și griji pentru sora ei veșnic tulburată emoțional. Neînfricată, dar fragilă, Laura a riscat mereu totul în viața sentimentală, însă Rosie a fost întotdeauna pregătită să o salveze. Întoarcerea Laurei, petrecută din motive necunoscute familiei, îi întunecă lui Rosie viața liniștită alături de soțul și de băiatul ei, iar tensiunea nu face decât să se adâncească odată ce Laura pleacă la misterioasa întâlnire. Atunci când Laura nu se întoarce acasă nici în dimineața următoare, Rosie se teme că ceva îngrozitor trebuie să se fi întâmplat cu o noapte înainte. Sora ei nu răspunde nici la apeluri, nici la mesaje, iar informații despre bărbatul cu care urma să iasă nu a lăsat. Pe măsură ce Rosie pornește într-o căutare disperată a surorii ei, îngrijorării că acest bărbat necunoscut ar fi putut să îi facă rău i se adaugă o nouă temere – nu cumva Laura este cea care i-a făcut lui rău?”

‘Cu o noapte înainte’, deși nu este un thriller complex, cu vreo intrigă ieșită din comun, totuși reușește să te prindă în mreje lui încă de la primele pagini și să te țină strâns până la final. Stilul de scriere este unul atât de fluid, încât curge pagină după pagină fără ca măcar să îți dai seama. L-am citit într-o singură zi, pe nerăsuflate, pentru că efectiv nu am putut să îl mai las jos din mână până nu am descoperit ce s-a întâmplat cu Laura cu o noapte înainte! Și când am aflat, m-au trecut mii de fiori…

Mi-a plăcut că suspansul a fost dozat așa cum trebuie, puțin câte puțin, aproape insesizabil cu ochiul liber, dar vizibil pe măsură ce înaintezi în lectură. Și în această carte, prezentul se întrepătrunde cu trecutul foarte frumos, făcându-te să îți pui fel și fel de întrebări, să fii suspicios în privința fiecărui personaj și să nu ai pace până nu reușești să pui lucrurile cap la cap. Avem capitole din perspectiva Laurei, care ne ține la curent cu întâmplările traumatizante din copilăria ei, apoi cu ce s-a întâmplat cu o noapte înainte. De asemenea, avem capitole și din perspectiva lui Rosie, sora Laurei, care începe să o caute disperată din momentul în care își dă seama că nu s-a întors acasă. Printre acestea, sunt și câteva capitole din trecut, cu dialoguri din timpul ședințelor la psiholog ale Laurei. Modul acesta de a structura acțiunea este unul foarte bine gândit, pentru că astfel reușește să stârnească curiozitatea cititorilor.

Cartea asta îți arată cât de distrugătoare pot fi traumele din copilărie și dă cu tine de toți pereții. Laura a fost mereu altfel, chiar mama ei spusese la un moment dat că este fetița cu pumni în loc de brațe, pentru că obișnuia de multe ori să dea cu pumnii ei micuți în pereți. Dar se întreba oare…de ce? Era mereu furioasă, gata să explodeze, se considera greu, sau chiar imposibil de iubit, pentru că tatăl ei nici măcar nu o observa, iar mama se făcea că nu o observă. Dorința ei de a se autodistruge s-a născut de la o vârstă fragedă și mi-a făcut sufletul să se zbată de durere. Singura persoană pentru care conta cu adevărat era sora ei, Rosie. Aceasta ar fi făcut orice pentru a-și proteja surioara mai mică, deși trebuie să fim conștienți că nu putem proteja pe cineva care consideră că nu are nevoie de protecție. Oricât ne-am strădui. Laura a fost mereu o fire rebelă, greu de îmblânzit, în comparație cu sora ei. Relația dintre cele două surori este una înduioșătoare și am considerat-o, pe drept, unul dintre punctele cele mai importante ale cărții. Pe lângă asta, încă un lucru important mi s-a părut linia extrem de subțire dintre prietenie, iubire și obsesie bolnavă.

Per total, ‘Cu o noapte înainte’ este un thriller numai bun de citit într-un weekend, cu suspans în doze mici, dar împrăștiate exact unde trebuie pentru a stârni interesul cititorului. Subiectele abordate sunt dure, fiind vorba despre traumele și abuzurile din copilărie și de efectele pe care acestea le au asupra unei persoane, chiar și după ce trec ani și ani. Neapărat trebuie să afli ce s-a întâmplat….Cu o noapte înainte!

Cartea a fost publicată la @ledaedge și o puteți găsi aici. Eu le mulțumesc celor de la editură pentru acest exemplar!

“Nici nu se făcuse bine septembrie, că mirosul caracteristic plutea deja în aer, schimbarea anotimpurilor, focurile care ardeau, răscolirea amintirilor care n-aveau să-și găsească niciodată un loc al lor și care, odată ieșite din cotloanele minții, se derulau până la capăt.”

“Să fii părinte e o mare responsabilitate. Să știi ce să spui și ce să nu spui. Copiii sunt ca niște tăblițe goale și tot ce desenăm pe ele rămâne acolo pentru totdeauna.”

• Autor: Stefan Ahnhem
• Editura: Litera
• Colecția: Buzz Books
• Nr pagini: 608
• Titlu original: Arton grader minus

“O urmărire în mare viteză cu mașinile se încheie cu o tragedie, în timp ce una dintre mașini plonjează de pe cheiul din portul Helsingborg. Pe scaunul șoferului se afla unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri din domeniul IT din Suedia. Primele indicii duc cu gândul la un accident, dar o examinare mai atentă a cadavrului arată că acesta a fost înghețat. Mai ciudată însă este data morții: cu două luni înainte de accidentul din port.

Au trecut doi ani de la evenimentele din Victimă fără chip. Fabian Risk a profitat de liniștea de la serviciu pentru a se concentra asupra familiei, în timp ce, peste strâmtoare, în Danemarca, Dunja Hougaard a îmbrăcat încă o dată uniforma, de această dată ca polițist. Când o persoană fără adăpost este omorâtă în mod brutal în bătaie, Dunja nu se poate abține și începe o anchetă proprie. Curând, indiciile o poartă în Suedia și la Helsingborg, unde Risk investighează cazul bizar al milionarului înghețat.“

Am revenit cu o nouă recenzie comună, chiar dacă eu (Roxana) am citit cartea cu ceva timp în urmă, iar colega mea, Loredana, abia a terminat-o zilele trecute (și asta la insistențele mele, hihi). Cert este că Stefan Ahnhem ne-a lăsat încă o dată cu gura căscată, deși credeam că ne-am familiarizat deja, după ce am citit Victimă fără chip și Al nouălea mormânt, cu stilul lui de a scrie și de a crea povești macabre. Dar nici pe departe, oricât de multe cărți ar scrie, tot ne-ar șoca! Cartea este publicată în colecția Buzz Books a editurii Litera, căreia îi mulțumim pentru exemplarele oferite!

“Minus Optsprezece Grade” este un thriller extrem de captivant, cu o intrigă care îți dă fiori reci pe șira spinării (cum poate un om mort de 2 luni să comită un accident de circulație?!), cu întorsături năucitoare de situație, personaje la fel de interesante, complexe și defecte ca în celelalte volume, care fac greșeli cu duiumul, criminali sadici și două anchete desfășurate în paralel, una în Suedia și una în Danemarca. În Suedia ne confruntăm cu un criminal care fură identitățile victimelor destul de înstărite, maestru în a se deghiza, a juca roluri și a trece neobservat. De asemenea, este pus accentul pe consecințele nefaste pe care le pot avea abuzurile fizice sau psihice sau de orice fel din copilărie asupra dezvoltării caracterului unui om. În schimb, în Danemarca, o gașcă de adolescenți teribiliști practică ‘happy slapping‘, o formă de bullying extrem de gravă, care, din păcate, există și în realitate, și constă în snopirea în bătaie și chiar uciderea unor oameni la întâmplare, în special oameni ai străzii, în timp ce agresorii sunt îmbrăcați în galben, cu o mască pe față cu emoticonul smile, își filmează ‘spectacolul’ și îl încarcă pe darknet pentru distracție. Două cazuri extrem de diferite, unul mai grav decât celălalt, aparent fără nicio legătură între ele, însă autorul are grijă ca piesele din acest puzzle să se așeze fiecare la locul ei și să își lase cititorii fără cuvinte și fără răsuflare.

Deși cartea începe în forță, ambele am avut o mică problemă cu prima parte, care ni s-a părut că a bătut pasul pe loc și nu a avansat în niciun fel, dar apoi acțiunea a început să fie alertă și să ne țină cu sufletul la gură până la final. Aceasta este împărțită pe mai mute fire narative, jonglând informațiile despre desfășurarea anchetelor cu cele despre viața personală a detectivilor și cu cele despre trecutul criminalului, ceea ce a făcut ca suspansul să ajungă la cote maxime și noi am început să dăm pagină după pagină fără a mai simți noțiunea timpului.

Încă un lucru care trebuie luat în seamă este degradarea cuplului Fabian și Sonja, neglijența, absența și greșelile acestora făcând ca întreaga familie să aibă se suferit. În toate cele 3 volumele au avut o relație cu probleme, însă în volumul de față, lucrurile o iau razna de tot. Fabian se ocupă mai mult de alergatul după criminali sadici decât de soție și de copii, însă nici Sonja nu e mai prejos, câteodată a dat impresia că îi pasă doar de ea și vrea să se joace cu Fabian jocul ‘Hai să vedem cine face mai multe greșeli’. Și cine are de suferit cel mai mult din cauza asta? Cei doi copii, bineînțeles!

De asemenea, nu am putut să nu remarcăm personajul nostru drag, Dunja, care, deși a fost umilită și lăsată fără slujbă, încă continuă să îți facă meseria cu însuflețire și dedicație (chiar dacă acum are doar insignă de polițist), așa cum nu sunt în stare s-o facă mulți! Tare mult ne-ar plăcea ca într-un viitor volum, Stefan Ahnhem să o aducă pe Dunja în echipa lui Fabian și să lucreze împreună, într-un mediu în care să își poată face treaba și să fie apreciată la adevărata ei valoare. Deci, dacă nu ați citit încă nimic scris de acest autor, ar fi cazul să o faceți! Nu știm ce mai așteptați!

“Dar, dacă era să dai crezare statisticilor, nu prea încăpea îndoială. Locul în care ești în cea mai mare primejdie de a fi atacat este, în mod destul de ironic, acela în care te simți cel mai la adăpost. La tine acasă. Acasă este locul în care un om este cel mai vulnerabil și mai singur, și se poate întâmpla aproape orice fără să observe nimeni. Spre deosebire de ceea ce cred cei mai mulți dintre oameni, vecinii sunt rareori de ajutor. În cazurile în care zgomotele violenței și abuzului răzbat prin pereți, vecinul tipic preferă să pună zăvorul și să tragă draperiile, nu să sune la ușă ca să vadă dacă e vreo problemă.”

“- Exact așa m-am simțit de îndată ce am renunțat la speranță. Vorbele i se îmbulzeau pe buze. Era ca și cum toată frica se scursese din mine. Ca și cum mă descotorosisem de tot ce era greu și puteam să zac acolo și să savurez. A tăcut, oftând, și și-a scuturat capul. Știu că e ceva rău, dar nu mă pot împiedica să văd viața ca pe afurisitul ăsta de rucsac greu pe care trebuie să-l cari după tine, cu toate că e tot mai greu cu fiecare pas pe care îl faci.”

“Munca noastră este, de fapt, doar un joc pasionant. O enigmă din ziar cu o problemă care pare imposibil de rezolvat, dar care trebuie să fie rezolvată cu orice preț. E simplu.”

• Autor: Adrian McKinty
• Editura: LITERA
• Colectie: Buzz Books
• Nr. pagini: 416
• Titlu Original: The Chain
• Traducator: Sanda Spiridon

“Îți sună telefonul. Un străin ți-a răpit copilul. Ca să-i eliberezi, trebuie să răpești copilul altcuiva. Copilul tău va fi eliberat când părinții victimei tale răpesc un alt copil. Dacă oricare dintre aceste Iucruri nu se întâmplă, copilul tău va fi ucis. Acum faci parte din lanț.”

După ce citești o astfel de descriere, inevitabil inima începe să ți-o ia la galop, iar creierul se întreabă oare ce minte bolnavă și diabolică ar putea crea un lanț care obligă oameni nevinovați să facă lucruri atât de oribile… Oare chiar poate exista așa ceva în viața reală? Tare mi-e teamă că da! Chiar autorul susține că s-a inspirat pentru această carte din 2 astfel de ‘evenimente’, și anume răpirile de copii din anul 2012 în Ciudad de Mexico, puse la cale de traficanți locali, în care un alt membru al familiei se putea oferi drept ostatic pentru eliberarea copilului. Cea de-a doua sursă de inspirație a autorului este un lanț de scrisori ‘otrăvite’ practicat în Irlanda la sfârșitul anilor ’70, pe care oamenii îl duceau mai departe pe motiv că erau foarte superstițioși. Ideea lanțului este una nebună, bolnavă, sadică…

Personajele au fost alese și construite foarte atent, fiindu-le scoase în evidență atât calitățile, dar mai ales slăbiciunile, iar acestea din urmă sunt exploatate cel mai mult. Accentul cade pe iubirea părintească și de lucrurile pe care un om este capabil să le facă pentru a-și salva copilul…chiar și să răpească alt copil și să oblige alți oameni să facă același lucru, chiar și să omoare dacă una dintre reguli este încălcată. Un lucru care nu mi-a plăcut la personaje este rigiditatea lor și faptul că nu am reușit să intru prea mult în pielea lor. Nu știu să vă zic de ce nu am reușit, pentru că de obicei trăiesc în același timp cu personajele, dar de data asta m-am simțit ca un spectator, am urmărit întreaga poveste din exterior. Pentru mine, acest lucru a fost un minus și m-a determinat să scad o steluță din punctajul maxim de pe Goodreads. De asemenea, au fost momente când mi s-a părut că unele personaje au acționat robotic, fără să transmită nimic. Dar, trecând peste acest lucru, am apreciat enorm ideea lanțului și ceea ce mi-a transmis!

Mi-a plăcut că autorul a dat ușor, ușor indicii despre cine este în spatele acestui lanț monstruos și, mai ales, despre motivul pentru care a fost creat. Doar cineva care a avut o copilărie traumatizantă ar fi putut fi în spatele Lanțului, asta mi-am zis încă de la primele ‘semne’. Și totuși, e incredibil cum cineva ar putea fi în stare de așa ceva. Și pentru ce? Pentru bani? Vezi să nu. Au și banii rolul lor, dar nu unul primordial. Distracția, nevoia de a deține controlul absolut, puterea…acestea sunt adevăratele motive! Lanțul transformă oamenii în victime și în călăi, în același timp. Nu există cale de mijloc. Din Lanț nu ai cum să scapi…chiar dacă îndeplinești toate regulile și victima ta la fel, viața de după Lanț nu va mai fi niciodată la fel. Începi să ai coșmaruri chiar și atunci când nu dormi, trăiești mereu cu spaima-n piept, căci poți fi contactat oricând de o verigă din Lanț. Din momentul în care intri în Lanț, nu mai ieși niciodată…

Suntem generația internetului, postăm pe Facebook, Instagram și alte rețele de socializare absolut toate informațiile despre viețile noastre. Cu un simplu ‘click’, oricine poate vedea unde locuim, unde călătorim, care sunt membrii familiei și prietenii, care ne sunt pasiunile și slăbiciunile. Adrian McKinty ne arată cât de nociv și de periculos poate fi mediul online pentru noi. Fără să ne dăm seama, putem deveni victime sigure…pentru Lanț.

Am citit câteva recenzii în care cititorii au fost nemulțumiți de stilul de scriere. Într-adevăr, stilul de scriere nu este unul wow, care să te dea pe spate, dar după părerea mea nu este nici unul de blamat. Este unul ușor, fluid, cu suspansul dozat în porții optime și cu câteva exprimări metaforice care mie chiar mi-au plăcut. Nu m-a oripilat autostrada care visa și fredona sau ce Dumnezeu mai făcea ea. Nu m-a deranjat nici faptul că personajul feminin pricipal se uita la un moment dat pe fereastră și constata că este o zi frumoasă. În momentele acelea, oricine ar încerca să găsească un dram de speranță…Pentru mine, o zi frumoasă înseamnă o rază de speranță.

Finalul…chiar m-a dat pe spate! Am intuit o mică parte din el, însă nu m-aș fi așteptat ca lucrurile să ia o întorsătură atât de nebună. Am stat cu sufletul la gură și am trăit fiecare moment din acel final, rugându-mă ca totul să se termine cu bine, să nu pățească nimeni nimic. Dar…cu Lanțul nu te joci! Nu am citate pentru a împărtăși cu voi, dar nu-i bai. Lanțul te ademenește oricum!

Cartea este publicată la Editura Litera, căreia îi mulțumesc enorm pentru acest exemplar!

• Autor: J.P. Delaney
• Editura: LITERA
• Colectie: Buzz Books
• Nr. pagini: 416

“Claire Wright e disperată. Englezoaică, studentă la actorie în New York și fără viză de rezident, acceptă singura slujbă pe care o poate obține: să lucreze pentru o firmă de avocați care se ocupă de divorțuri și să agațe soți infideli prin barurile hotelurilor. Însă la un moment dat jocul se schimbă. Când unul dintre bărbații pe care-i agățate devine suspect în anchetarea unei crime, poliția îi cere lui Claire să-și folosească talentele de actriță pentru a-l face să mărturisească. De la început, ea pune la îndoială rolul pe care i se cere să-l joace: Este Patrick Fogler un criminal? Sau există în tot acest aranjament lucruri care nu i se spun? Claire își va da seama curând că joacă cel mai periculos rol al vieții ei.”

Voiam de foarte mult timp să îl citesc pe Delaney cu ‘Fata dinainte’ (ajung eu și la ea, nu-i bai), dar se pare că soarta a vrut să încep cu ‘Crede-mă când mint’. Nici nu știu cum să încep această recenzie, pentru că am sentimente contradictorii în ceea ce privește această carte. Au fost părți care mi-au plăcut la nebunie și părți care m-au enervat maxim și mi-au lăsat un gust amar. Dar hai să începem cu începutul. Un prim lucru care mi-a plăcut a fost ideea de la care a plecat cartea, și anume implicarea unei actrițe, Claire, în rezolvarea cazului. Și acum vine și primul lucru care nu mi-a plăcut, mai exact cum a fost pusă în aplicare această idee nebunească. Pe alocuri, acțiunea mi s-a părut forțată, au fost niște răsturnări de situație care pe mine doar m-au enervat și m-au făcut să nu mai înțeleg nimic. Cumva nu le-am văzut rostul. Nu mai spun că fiecare capitol se termină ‘în aer’, dar autorul nu oferă acea doză de suspans care să te facă să vrei să mai citești un capitol. Mi s-a părut doar o irosire a paginilor și se putea foarte bine ca acțiunea să nu mai fie structurată pe capitole. Se putea lucra mult mai bine și ar fi ieșit o carte excepțională, însă, din păcate, pentru mine este doar o carte bună.

Trecând peste acest aspect, o să vă spun și ceva ce m-a captivat și uluit de-a dreptul! Ce ziceți de un criminal care își alege victimele și le ucide în moduri ‘inspirate’ din poeziile lui Baudelaire? Florile Răului, Venus cea Albă și Venus cea Neagră. Nu știu voi, dar eu sunt sigură că nu am mai întâlnit acest aspect la o altă carte, fapt care m-a determinat să cred că este o idee originală a lui Delaney. Crimele sunt macabre și te fac să ți se zbârlească părul pe tine! Ce psihopat este în stare de așa ceva? Ce îl motivează? Ce vrea să dovedească? Îți pui o mulțime de întrebări, iar autorul nu îți oferă răspunsurile după care tânjești atât de mult. Se joacă cu mintea ta, te face să crezi că ai dreptate când ai o ipoteză, pentru ca mai apoi să îți dea peste nas și să îți arate cât de mult te-ai înșelat.

Povestea a fost foarte interesantă, mi-a dat impresia că urmăresc o adevărată piesă de teatru cu diverse cadre și scenarii. Personajele…și cu ele am avut o problemă. Acestea aveau foarte mare potențial, însă nu mi s-a părut că au fost puse în evidență la capacitatea lor maximă. Mai ales Claire. Înțeleg că este actriță și nu numai că a intrat în pielea personajului pe care trebuia să îl joace, ci s-a transformat total în acel personaj, însă am simțit că nu pot avea o conexiune cu ea. Nu am reușit să o cunosc, să o înțeleg în totalitate, să intru și eu în pielea ei. Acționa de multe ori haotic și mă enerva la culme, pentru că îmi dădea toate ideile peste cap. A fost pusă într-o situație foarte periculoasă, însă ea a luat totul ca pe o joacă. Am considerat-o puțin cam imatură pentru importanță pe care o avea în acest ‘joc’.

‘Crede-mă când mint’ a fost o lectură antrenantă, reușind să mă țină în priză și să mă șocheze prin crimele inspirate din poeziile lui Baudelaire. Deși nu a fost o carte excepțională așa cum mi-aș fi dorit, am apreciat povestea cu bune și cu rele și sper din suflet ca cealaltă carte a lui Delaney să fie cel puțin la fel de bună ca și aceasta! Mii de mulțumiri editurii Litera pentru acest exemplar!

“A juca un rol nu înseamnă să te prefaci. Cheia este în cuvânt. A juca un rol înseamnă a face. A fi. A deveni.”

“E un sentiment cu care ajungi să te obișnuiești când rămâi orfan, adaugă el. E ca și cum ai înota în ocean noaptea și dintr-o dată începi să te întrebi ce e sub tine. Și îți dai seama că, dacă nu te miști mai departe, o să te îneci…pentru că nu există nimic care să te țină la suprafață. Doar întuneric și apă adâncă. Ești singur, cu totul singur. Ei sunt toți, dar tu nu ești decât unul.”

“Să te încrezi în alt om în privința celor mai rele lucruri care-ți trec prin cap – nu există salt în întuneric mai înspăimântător.”

• Autor: Kate Quinn
• Editura: Litera
• Colecția: Blue Moon
• Nr. pagini: 480
• Titlu Original: The Alice Network
• Traducator: Adina Ratiu, Gabriel Ratiu

“1947. În haosul de după al Doilea Război Mondial, Charlie St. Clair, o studentă americană însărcinată, necăsătorită și pe punctul de a fi alungată de propria familie, nutrește speranța disperată că verișoara ei iubită, Rose, care a dispărut în Franța ocupată de naziști în timpul războiului, ar putea să fie încă în viață. Prin urmare, când părinții o trimit în Europa ca să-și rezolve „mica problemă“, Charlie fuge și se îndreaptă spre Londra, hotărâtă să afle ce s-a întâmplat cu verișoara ei.

1915. La un an de la începutul Marelui Razboi, Eve Gardiner arde de nerăbdare să se alăture luptei împotriva germanilor și primește această șansă atunci când este recrutată să lucreze ca spioană. Trimisă în Franța ocupată de inamic, ea se alătură fascinantei Lili, „regina spionilor“, conducătoarea unei vaste rețele de agenți secreți chiar sub nasul inamicului. Treizeci de ani mai târziu, bântuită de trădarea care, în cele din urmă, a destrămat Rețeaua Alice, Eve își petrece zilele izolată în casa ei din Londra, înecându-și amintirile în alcool. Până când o tânără americancă dă buzna pronunțând un nume pe care Eve nu l-a mai auzit de zeci de ani și pornesc împreună într-o misiune al cărei scop este acela de a descoperi adevărul… indiferent care ar fi acesta.”

Încep prin a-i mulțumi Editurii Litera pentru această carte minunată! Eu sunt o mare devoratoare de ficțiune istorică și, trebuie să recunosc, trecuse destul de mult timp de când nu mai citisem una care să-mi rupă sufletul în mii de bucățele, dar în același timp să-mi fie și pansament pentru el! Oricât de multe cărți de ficțiune istorică aș citi, niciodată nu încetez să fiu șocată și impresionată de ororile războiului, de curajul și puterea celor care au luptat împotriva răului până la ultima suflare, de rănile (în special sufletești) ale celor care au supraviețuit infernului.

Revenind la ‘Rețeaua Alice’, primul lucru pe care l-am apreciat este faptul că autoarea a creat această poveste bazându-se pe întâmplări reale. Rețeaua Alice chiar a existat, fiind cea mai mare rețea de spionaj din Franța, la fel și Alice Dubois, conducătoarea acestei rețele. Kate Quinn a știut ce face atunci când a construit personajele, acestea fiind atât de umane și de realiste încât simți o familiaritate față de ele. Multe dintre personaje sunt inspirate din persoane reale, cu toate că poate au alte nume. Trebuie să recunosc că, deși am îndrăgit enorm de mult personajele și am simțit că trăiesc în același timp cu ele, mi-ar fi plăcut ca Alice Dubois să fie personajul principal din acest roman, să aflu mai multe despre ea, despre curajul și puterea ei nemărginite, despre lucrurile oribile prin care a fost nevoită să treacă pentru a afla informații de la inamic.

După cum ați observat din descriere, acțiunea se desfășoară pe două planuri temporale, mai exact anul 1915, în timpul Primului Război Mondial, și anul 1945, la puțin timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Autoarea trece de la un plan la altul cu multă grație, dându-ți senzația că citești două cărți diferite în același timp, până când cele două planuri ajung ușor, ușor să se contopească, aducând personajele din trecut în prezent și punându-se accent pe răzbunare, puterea și voința de a merge mai departe, iertare, vindecare, iubire, speranță, dar și pe prietenie.

Pe lângă cele enunțate mai sus, accentul mai cade și pe feminism, pe curajul și puterea femeilor, pe nevoia lor de a se face utile pe vreme de război, chiar dacă asta înseamnă să își riște viața la fel de mult precum soldații de pe front. O poveste copleșitoare, dar care ne dovedește că femeile sunt adevărate luptătoare, adevărate eroine. Merită citită și descoperită!

„Viața nu e o ecuație matematică, Charlotte, mi-a replicat mama. Dacă era, eu m-aș fi descurcat mult mai bine. De multe ori regretam că nu reușesc să îi înțeleg pe oameni la fel de ușor pe cât înțeleg aritmetica: să-i aduc pe toți la un numitor comun și să rezolv problema. Cifrele nu mint; există întotdeauna o soluție, iar soluția este corectă sau greșită. Simplu. În viață însă, nimic nu e simplu, iar răspunsul nu poate fi descoperit prin calcule.”

„Sunt două tipuri de flori, când vine vorba de femei, a zis Eve. Cele care stau cuminți, protejate într-o vază frumoasă, și cele care supraviețuiesc în orice condiții…chiar și în ghearele răului.”

• Autor: Ashley Elston
• Editura: Corint
• Colecția: Leda Edge
• Nr. pagini: 336
• Traducator: Ionel Ghiragosiam

“Nimeni nu știe ce s-a întâmplat de fapt în acea dimineață la River Point. Cinci tineri au plecat la vânătoare. Doar patru s-au întors. Nici unul nu vrea să spună cine a tras glonțul care l-a ucis pe prietenul lor, Grant. Kate Marino, elevă în ultimul an de liceu, face practică la birourile procuraturii. Prim-procurorul districtului îi dă șefului ei, domnul Stone, cel mai important caz care a existat în orășelul lor. În ciuda faptului că probele îi incriminează pe cei patru, prim-procurorul face presiuni să fie clasat cazul. Motivată de scopuri personale pentru a ajuta să se facă dreptate, Kate încearcă să afle care sunt secretele băieților, fara să îl dezvăluie însă pe al ei. Pe măsură ce investighează cazul alături de domnul Stone, pentru tânără devine tot mai limpede că accidentul din dimineața aceea nu a fost o întâmplare și că, dacă nu descoperă adevăratul criminal, viețile mai multor oameni vor fi  în pericol, inclusiv a ei.”

Prima și prima oară am fost atrasă și chiar captivată de copertă. Fundalul albastru, una dintre culorile mele preferate, capul acela sumbru de cerb și umbrele misterioase ale celor 5 prieteni. O copertă atât de simplistă și, totuși, atât de reprezentativă pentru povestea ce se ascunde sub ea. Mai departe, descrierea cărții m-a uluit și m-a dus cu gândul la o altă carte pe care am citit-o acum câteva luni, și anume ‘Unul dintre noi minte’. Dacă ar fi să fac o comparație între cele două, atunci clar ‘Asta e povestea noastră’ mi-a plăcut mult mai mult!

La această carte, cel mai mult mi-a plăcut cum a fost structurată acțiunea. Avem capitole scrise din perspectiva ucigașului, acesta reușind să rămână pentru mine un mister până aproape de final. Avem capitole scrise din perspectiva lui Kate, care încep cu câteva SMS-uri între ea și prietena ei sau între ea și Grant, înainte de a fi ucis. Printre aceste capitole, sunt strecurate și câteva stenograme ale interogatoriilor celor 4 prieteni, cât și ale altor persoane care ar putea oferi informații pentru rezolvarea misterului. Aceste stenograme conțin și comentarii privind limbajul trupului, lucru pe care eu nu l-am mai întâlnit la altă carte și care mi s-a părut extrem de interesant!

De la prietenie la dușmănie este un singur pas…De la ‘toți pentru unul și unul pentru toți’ la ‘toți contra unul’ se află doar dorința celui vinovat de a scăpa basma curată și de a găsi un țap ispășitor. Corupția, trădarea și răzbunarea, acestea fac legea în micul orășel. Dar noroc că mai există oameni precum Kate, mama acesteia și domnul Stone, care vor cu orice preț să se facă dreptate și cel sau cei vinovați să plătească, fie că a fost doar un accident sau o crimă cu premeditare!

Fiind un thriller romantic, nu am putut să trec cu vederea povestea de dragoste adolescentină. Atât de repede te poți îndrăgosti de omul potrivit, dar în cel mai nepotrivit moment. Este greu pentru Kate să aleagă între ceea ce trebuie să facă și ceea ce simte, de aceea ajunge de multe ori să se pună în pericol și să compromită și ancheta. Nu pot să o judec pentru asta, însă pot să o admir pentru curajul ei nebunesc, pentru puterea de a merge mai departe, de a se lupta cu un întreg sistem corupt și pentru determinarea de a face dreptate cu orice preț.

‘Asta e povestea noastră’ este un thriller excepțional de bine scris și structurat, cu o intrigă captivantă, care reușește să te rupă de realitate timp de câteva ore (eu nu am putut să las cartea din mână până nu am aflat cine-i vinovatul). Prietenie, petreceri, alcool, droguri, farse de prost gust, violență, crimă, mister, minciuni, o anchetă plină de peripeții, o mulțime de ipoteze, o iubire ce pare interzisă, o moarte ce trebuie răzbunată. O carte ce trebuie devorată!

Cartea este publicată la @ledaedge, cărora le mulțumesc din suflet pentru acest exemplar!

• Autor: Dinah Jefferies
• Editura: NEMIRA
• Nr. pagini: 424
• Titlu Original: The Saphire Widow
• Traducator: Edith Negulici

“Ceylon, 1935. Louisa Reeve, fiica unui negustor de bijuterii britanic, și soțul ei, Elliot, un afacerist șarmant și aventuros, par să fie cuplul perfect. Doar că le lipsește ceea ce își doresc, de fapt, cel mai mult: un copil. Louisa e din ce în ce mai deprimată, Elliot devine tot mai absent, petrecând tot mai mult timp pe plantația de scorțișoară din apropiere. Apoi el moare în mod misterios, iar ea e singura preocupată de aflarea adevărului. Așa că merge la plantație și este fermecată peste puterea ei de înțelegere de dealurile nesfârșite și parfumate. Însă nimic nu e ceea ce pare, iar pe Louisa o așteaptă vești care-i vor schimba viața.”

Plănuiam de foarte mult timp să citesc ceva scris de Dinah Jefferies, mai ales că draga mea prietenă, Alina (@shereads__books), a citit ‘Soția plantatorului de ceai’ și mi-a zis că i-a plăcut foarte, foarte mult, iar eu am încredere deplină în recomandările ei! Soarta a făcut să încep cu ultima carte a autoarei, Văduva de safir, care a fost exact ceea ce aveam nevoie după o perioadă în care am citit numai thrillere macabre! Mii de mulțumiri editurii Nemira pentru acest exemplar!

Primul lucru pe care l-am remarcat și apreciat la Dinah Jefferies a fost stilul de scriere fluid, lejer, elegant, descriptiv. Are ceva aparte. Descrierile create de ea m-au trecut prin toate stările posibile și mi-au trezit toate simțurile, am avut senzația pe tot parcursul lecturii că mă aflu și eu printre personaje, în acele locuri exotice care îmi tăiau răsuflarea! Aproape că îmi puteam imagina și mirosurile deosebite…mai ales mirosul parfumat al scorțișoarei sau cel sărat al Oceanului Indian! O adevărată plăcere s-o citești pe Dinah, o adevărată senzație să te pierzi pe străzile din Galle, pe malurile oceanului sau pe plantația de scorțișoară!

După cum spuneam mai sus, cartea aceasta a fost exact ce aveam nevoie după o perioadă în care am mâncat thrillere pe pâine. Îmi era dor de o carte de dragoste, cu mici doze de suspans și de mister, care să se citească ușor și care să mă rupă de realitate timp de câteva ore. Personajele sunt destul de realiste, fiindu-le evidențiată personalitatea încă de la început. Unele sunt blânde, sufletiste, bune, îndurerate și, totuși, optimiste, pe acestea ajungând să le îndrăgesc cel mai tare. Altele sunt egoiste, rele, mincinoase, dezgustătoare prin comportamentul lor, iar pe acestea îmi venea să le scot din peisaj. Până și Elliot, soțul Louisei, atât de tare m-a enervat, încât l-aș fi omorât cu mâna mea dacă nu ar fi fost deja mort! Louisa este de o răbdare și bunătate de nedescris și nu știu cine ar fi făcut în viața reală lucrurile pe care le-a făcut ea, însă cumva am simțit că o înțeleg. I-am înțeles durerea din suflet și nevoie de a face bine. Un alt personaj care mi-a fost drag este Leo, proprietarul plantației de scorțișoară, un bărbat singuratic, muncitor și cu un suflet mare. De asemenea, fiecare personaj este prezentat cu modul lui de viață, prejudecățile, mentalitatea, valorile, temerile, limitele și credințele lui.

Încă un lucru interesant legat de personaje (din păcate, nu au apărut decât în câteva capitole) mi s-a părut faptul că autoarea a adus în peisaj cuplul Gwen și Laurance, din cartea ‘Soția plantatorului de ceai’. Tare curioasă-s să-i descopăr și pe aceștia, în viitorul apropiat!

Per total, ‘Văduva de safir’ a fost o carte bună, cu o poveste frumoasă, ușor clișeică, dar și misterioasă. Deși nu este o carte incredibilă, are farmecul ei și reușește să te prindă în mreje, te face să simți, să miroși, să trăiești ceea ce trăiesc și personajele. Lectura este un adevărat răsfăț al simțurilor pe care vă îndemn să-l descoperiți!

“Cred ca toti ar trebui sa acceptam sansa care ni se ofera pentru a fi fericiti.”

“Necunoscand indeajuns de bine lacul, Louisa se hotari sa ramana la mal si in timp ce se balacea, se bucura de un sentiment minunat de exaltare. Se simtea din ce in ce mai usoara, cand corpul ei plutea la suprafata apei si parea sa se reconecteze cu sine intr-un anumit fel: bucurandu-se de o placere simpla, dar vitala. Asta inseamna sa continui sa-ti traiesti viata. Nu doar sa te lupti sa supravietuiesti de pe-o zi pe alta, ci sa si experimentezi din plin ceea ce inseamna sa fii viu. Louisa tanjise dupa sentimentul asta mai mult decat isi dadea seama.”

“Toti am avut incredere in cineva care nu merita. Dar nu poti lasa o singura tradare sa iti domine viata, pentru ca altfel nu vei mai putea trai niciodata cu adevarat.”

“Louisa nu vorbi si despre faptul ca simtea ceva special in legatura cu ploile, cu rapaitul lor, ca sunetele de toba, care i-ar putea spala cumva tristetea si indoiala care o mistuiau. In copilarie, ii placea sa se strecoare noaptea in gradina, doar in pijama, si sa ridice bratele ca sa prinda picaturile de ploaie.”

“Asta faceau oamenii, intotdeauna incercau sa preia vina asupra lor, cautand sa se agate de mici detalii care ar fi insemnat ca lucrurile ar fi fost posibil sa evolueze diferit. Intrebandu-se cum ar fi fost daca…”

• Autor: Fredrik Backman
• Editura: GRUPUL EDITORIAL ART
• Colecția: Musai
• Nr. pagini: 518
• Titlu Original: Björnstad
• Traducator: Andreea Caleman

“Situat în inima pădurii, Bjornstad-ul pare un oraș mort. Singura șansă ca economia să reînvie este ca echipa de juniori să câștige finala campionatului de hochei. Dar pentru unii dintre tinerii hocheiști de șaptesprezece ani, educați în spiritul „doar victoria contează”, presiunea devine prea mare, iar importanța pe care o dau victoriei transcende dimensiunea morală a vieții lor în comunitate. Și atunci când interesele – fie ele financiare, fie legate de glorie – devin mai importante decât oamenii, victimele devin vinovați, iar cei diferiți devin paria. Backman aduce în discuție doua subiecte de actualitate: agresiunea sexuală și discriminarea etnică și de gen. Fără să arate cu degetul, fără să fie părtinitor sau să găsească vinovați, el pune pe tapet faptele, neomițând contextul, și-i lasă pe cititori să judece singuri.”

Pe Fredrik Backman l-am ‘întâlnit’ prima oară prin intermediul lui Ove, iar atunci am fost cucerită de stilul lui aparte de scriere, simplist, fără cuvinte de prisos, dar în același timp profund, reușind să creeze povești extrem de emoționante și de copleșitoare. Acum, citind și Scandalul, pot spune că m-am îndrăgostit cu adevărat de autor și l-am pus pe lista celor favoriți, musai de citit într-o viață! Le mulțumesc celor de la anticariatul targul cărții pentru această carte, care a ajuns la mine într-o stare impecabilă și într-un timp foarte scurt. Din păcate, nici Scandalul, nici altă carte scrisă de acest autor nu mai este momentan disponibilă pe site, însă puteți găsi o mulțime de titluri interesante aici.

Citind descrierea cărții, ești tentat să spui “Ah, hochei…nu mă interesează acest sport, deci nu are rost să cumpăr/să citesc această carte.”. Știu, pentru că asta a fost și prima mea reacție, dar, după ce a citit-o și draga mea coleguță, Loredana, și mi-a spus cât de mult i-a plăcut și cât de mult a plâns la ea, nu am putut să nu mi-o doresc și eu cu ardoare! Recenzia ei o puteți citi aici. ‘Scandalul’ este mai mult decât hochei! Ne este prezentat Björnstad-ul, orașul în care hocheiul este rege, ne este prezentată echipa atât pe gheață, cât și în afara ei, punându-se un mai mare accent pe ceea ce se întâmplă în afară. Mie nu îmi place sportul absolut deloc, sunt o persoană foarte comodă, cel mai mare efort fiind acela de a mă ridica din pat, deci vă dați seama cât de mult am putut eu să iubesc o carte despre sport! Incredibil, dar am iubit până și detaliile despre hochei!

Un lucru care mi-a plăcut la nebunie, deși la început m-a speriat, a fost numărul imens de personaje, care constă în jucători de hochei, arbitri, președinți și directori ai clubului de hochei, familiile acestora, foști jucători de hochei, toți locuitorii orașului Björnstad. Nu vă lăsați speriați de acest aspect! Backman ne face cunoștință, pe rând, cu fiecare personaj în parte, pătrunde în mintea lor și ne arată atât părțile lor bune, dar mai ales părțile rele, slăbiciunile, temerile lor. Personajele sunt bine conturate, complexe, cu temperamente atât de diferite încât nu le poți confunda între ele. Autorul este mereu prezent undeva, unde poate vedea toate personajele, știind cu exactitate ce urmează să se întâmple și încercând să ne avertizeze. El nu judecă acțiunile personajelor, doar ni le pune nouă pe tavă, lăsându-ne pe noi să hotărâm și să judecăm singuri cine a greșit și cine a procedat corect, să iubim și să urâm, să blestemăm soarta și destinul, să ne luăm la pumni cu viața, să ne certăm cu Dumnezeu că a lăsat să se întâmple anumite lucruri, să ne rupem părul din cap și să ne vărsăm sufletul, să plângem dar și să râdem în cele mai nepotrivite și neașteptate momente. Se joacă cu sentimentele și emoțiile cititorului în cel mai frumos și urât mod posibil, în același timp. Știu, este un paradox, dar cine l-a citit pe Backman înțelege perfect ceea ce vreau să spun. Iar cine nu l-a citit, nu știu sincer ce mai așteaptă!

Deși cartea asta a rupt sufletul din mine, nu pot să neg faptul că tocmai din acest motiv mi-a plăcut atât de mult! Adolescența, agresiunea sexuală, moartea, homosexualitatea, discriminarea, hărțuirea, pierderea unor persoane dragi, politica, prieteniile legate în copilărie, comunitatea, corupția și corectitudinea, bogăția și sărăcia, depresia, lupta pentru supraviețuire, nedreptatea…toate acestea, dar și altele, sunt subiecte pe care autorul le aprofundează în ‘Scandalul’.

“Mama îi șoptește adesea: ‘Să n-ai încredere în oamenii care nu iubesc ceva la nebunie!’.”

“Orice adult are zile când se simte complet secătuit. Când nu mai știm pentru ce ne luptăm așa amarnic tot timpul, când realitatea și viața de zi cu zi ne copleșesc și ne gândim cât o să ne mai țină puterile. Partea bună e că putem să îndurăm starea asta mai multe zile în șir decât credem că am fi în stare. Partea proastă e că nu știm niciodată exact cât de multe.”

“Un adevăr simplu, de multe ori repetat și de la fel de multe ori ignorat, este că, dacă-i spui unui copil că poate face orice sau că nu e în stare de nimic, îți va demonstra că ai avut dreptate.”

“Bănuiește că orice om se gândește, când și când, la o altă viață, cea pe care ar fi putut-o avea în locul celei pe care o trăiește. Cât de des o faci depinde, pesemne, de cât de fericit ești.”

“Se spune uneori că tristețea e psihică, iar dorul e fizic. Alteori, că tristețea e ca și cum ai avea o rană, iar dorul ca și cum ți s-ar amputa un braț. O frunză ofilită față de o tulpină ruptă. Tot ce crește suficient de aproape de ceea ce iubește ajunge, inevitabil, să aibă aceleași rădăcini. Putem vorbi despre pierdere, o putem procesa în timp, dar biologia ne forțează să trăim după anumite reguli: plantele spintecate pe mijloc mor, nu se vindecă.”

“E atât de ușor să ne convingem unii pe alții să nu mai privim un om ca pe un om. Și, când suficient de mulți tac, o mână de voci pot da impresia că toată lumea urlă.”

“Și vine o zi. Întotdeauna vine. Timpul merge în același ritm, doar sentimentele au viteze diferite. Fiecare zi poate fi o viață întreagă sau o bătaie de inimă, depinde cu cine o petreci.”