• Autor: Fredrik Backman
• Editura: GRUPUL EDITORIAL ART
• Colectie: Musai
• Nr. pagini: 560
• Titlu Original: Vi mot er
• Traducator: Andreea Caleman

“După toate înfrângerile și deziluziile prin care au trecut, locuitorii din Bjornstad primesc o nouă lovitură: clubul de hochei în care toți își pun speranța pentru o viață mai bună va fi în curând desființat. Dar salvarea apare de unde nimeni nu spera. Un politician cu „viziune”, care merge contra curentului, vede în situația dificilă a clubului oportunitatea de a-și asigura scaunul la noile alegeri. Propunerea de salvare pe care i-o face directorului clubului, Peter Andersson, este un joc plin de compromisuri care va dezbina și mai mult comunitatea. Între timp, locuitorii din Bjornstad mai au încă de învățat câteva lecții despre acceptare, căci noul antrenor de hochei este femeie și, pe deasupra, lesbiană, iar căpitanul echipei, unul dintre cei mai admirați tineri din Bjornstad, se dovedește a fi gay.”

‘Noi contra voastră’ este continuarea cărții ‘Scandalul’ (despre care am scris aici) și totodată a treia carte scrisă de Fredrik Backman pe care o citesc. După ce am citit Scandalul, m-a declarat complet îndrăgostită de autor, iar acum nu pot să spun decât că sentimentul s-a intensificat și îmi doresc să citesc absolut tot ce a scris. Dacă nu ați citit încă nicio carte de-a lui, nu știu ce mai așteptați, pentru că este musai s-o faceți! Orice carte ați alege, vă asigur că va fi o alegere incredibil de bună, pentru că Backman este genul de autor care va surprinde de fiecare dată. Eu am primit această carte de la Editura Art, căreia îi mulțumesc din suflet! O puteți găsi și voi aici. De asemenea, dacă îndrăgiți cărțile din colecția musai și vreți să fiți la curent cu cele mai noi apariții, puteți urmări pagina de Facebook Cărți musai!

Mi-era tare dor de Björnstad, orașul urșilor, unde hocheiul este mai mult decât un simplu sport, ci este un mod de viață și o axă în care se învârt toți locuitorii micului oraș uitat de lume. La sfârșitul primului volum, am rămas cu inima cât un purice și muream de curiozitate să aflu ce se va întâmpla cu personajele de care mă atașasem atât de tare. Trebuie să vă spun din nou că Fredrik Backman aduce în scenă un număr impresionant de personaje, jucători de hochei, antrenori, directori ai clubului, familiile acestora, foști jucători, sponsori, suporteri, politicieni…toți locuitorii orașului Björnstad! Acest lucru nu trebuie să vă sperie! Mie mi s-a părut pe departe punctul forte al romanului, pentru că autorul a reușit să construiască fiecare personaj într-un mod unic, complex și foarte convingător, acestea având un rol determinant în desfășurarea acțiunii și fiind atât de diferite unele de altele, încât nu ai cum să le uiți sau să le confunzi între ele. Ele își spun rolul, deschizându-și sufletele în fața noastră, a cititorilor, și făcându-ne să râdem cu lacrimi sau să plângem cu suspine. Sau ambele, în același timp! Ne punem în locul lor, devenim părtași la evenimente, empatizăm cu ele și sentimentele lor devin și ale noaste, fără ca măcar să ne dăm seama!

Autorul are un talent extraordinar în a se juca cu emoțiile și sentimentele cititorilor. Într-un singur capitol, a reușit să îmi schimbe starea de atâtea ori, încât nici nu mai știam ce simt! M-a făcut să simt un dram de speranță, apoi am început să simt ca-mi fuge pământul de sub picioare, apoi simțeam cum mi se formează un zâmbet mic pe buze și imediat mi-a dat o palmă și doi pumni, făcându-mă să simt un nod ciudat în gât și o durere îngrozitoare în piept. Apoi o ia de la capăt, fără pic de milă! Nici măcar nu are nevoie de cuvinte multe și complicate pentru a te da total peste cap, ci o face cu atâta ușurință încât te scoate din minți! Nu am mai întâlnit un alt autor care să mă facă să râd și să plâng în același timp și nici nu cred că există altul așa ca el.

Am fost martoră la prăbușirea unui oraș, dar și la renașterea lui. Am fost martoră la o iubire cum foarte rar mi-a fost dat să văd, o iubire pentru care ești gata să sacrifici totul pentru omul pe care-l iubești, chiar și pe tine însuți. Am fost martoră la o durere care a rupt sufletul din mine și m-a dat cu capul de toți pereții. Am fost martoră la niște nedreptăți care m-au zguduit din temelii și care m-au făcut să mă îndoiesc de existența dreptății și a umanității. Și, totuși, în același timp, am fost martoră și la mici gesturi de iubire, înțelegere, compasiune și solidaritate, care m-au făcut să mă emoționez până la lacrimi. Mi s-a dovedit că în orice om există bunătate, mai ales în cei care par duri și fără suflet. Este un sentiment de nedescris acela pe care l-am simțit atunci când orașul întreg s-a unit pentru a ajuta pe cineva care avea nevoie de sprijin.

‘Noi contra voastră’ este, în esență, despre hochei, despre ceea ce se întâmplă pe gheață, în tribune, în vestiare, dar și despre ceea ce se întâmplă în jurul acestui sport. Backman aduce în discuție, și în acest roman, subiecte de o importanță majoră și de actualitate. Prietenia, dar și testele și greutățile prin care o prietenie este supusă să treacă pentru a crește în intensitate sau pentru a se destrăma. Iubirea părinților față de copii, dar și viceversa. Pierderea unor persoane dragi, peste care nu treci niciodată. Degradarea umanității, dar și renașterea acesteia. Reacțiile oamenilor față de lucrurile pe care nu le înțeleg și nu le pot accepta (cum ar fi o femeie lesbiană ca antrenor de hochei sau un jucător de hochei gay). Jocurile politice și manipularea oamenilor în interese proprii. Căsnicia, cu suișurile și coborâșurile ei. Lupta dintre bine și rău, adevăr și minciună, dragoste și ură, dreptate și nedreptate. Boala și moartea, care ne răpesc persoane dragi. Importanța familiei, aceasta fiind singura care-ți rămâne alături și la bine, și la greu. Rivalitatea și până unde este în stare un om să meargă pentru a deveni cel mai bun. Sacrificiile pe care suntem dispuși să le facem pentru cei pe care-i iubim. Loialitate și respectul, care se câștigă atât de greu și se pierde atât de repede. Abuzul și efectele lui, care nu mor niciodată. Depresia și cum înveți să trăiești cu ea. Viața, cu bune și cu rele!

“Ce înseamnă să fii un părinte bun? Nu mult. Ci totul. Pur şi simplu, totul.”

“Oamenii vor prefera întotdeauna o minciună simplă, în loc de un adevăr complicat, căci minciuna are un avantaj imbatabil: adevărul trebuie să spună tot ce s-a întâmplat, pe când minciuna trebuie să fie doar uşor de crezut.”

“Iubirea nu poate fi măsurată, dar nimic nu ne împiedică să căutăm mereu noi moduri de a încerca. Unul dintre cele mai simple e, poate, spaţiul – cât spaţiu sunt dispus să-ţi dau ţie, aşa cum eşti, pentru a deveni persoana care vrei să fii?”

“Zicem mereu că ‘bucuria împărtăşită este bucurie dublă’, dar ne încăpăţânăm să credem că tristeţea împărtăşită ar fi o povară mai uşoară. Poate că nu-i adevărat. Doi oameni pe cale să se înece, cu greutăţi de plumb legate de picioare, nu se pot salva unul pe altul dacă se ţin de mână. Doar se scufundă de două ori mai repede. În cele din urmă, devine de neîndurat să cari inima frântă a celuilalt.”

“Nu-i uşor când îţi pasă de cineva. De fapt, e epuizant, pentru că empatia e complicată. Ne cere să acceptăm că vieţile altora curg deodată cu ale noastre, tot timpul. N-avem buton de pauză când nu mai facem faţă, nimeni nu are.”

“Unii copii nu scapă niciodată de părinţii lor. Se ghidează după ei ca după o busolă, văd lumea prin ochii lor. Când se întâmplă lucruri îngrozitoare, cei mai mulţi oameni devin valuri. Dar un anumit tip de oameni devin stânci. Vântul aruncă valurile înainte şi înapoi, dar stâncile îndură neclintite şfichiuirile, aşteptând să treacă furtuna.”

”Anxietatea. E atât de ciudată. Aproape orice om a trăit-o, cu toate astea, nimeni nu știe s-o explice. Maya se uită în oglindă și se întreabă cum de nu se vede pe ea. Nici măcar la radiografie nu se vede anxietatea, cum e posibil? Cum se poate ca un sentiment care ne izbește cu atâta furie pe dinăuntru să nu apară în imagini ca cicatrice negre, arse în oasele noastre? Cum de nu se vede în oglindă toată durerea ei? Se pricepe bine.”

”La un moment dat sau altul, orice om face o alegere. Unii dintre noi nici nu băgăm de seamă, dar există întotdeauna un moment când o luăm pe un animit drum, și nu pe altul, iar asta are consecințe asupra întregii noastre vieți. Este pasul care decide ce fel de oameni vom deveni, atât în ochii altora, cât și într-ai noștri. Elisabeth Zackell avea, poate, dreptate, când zicea că acela care se simte responsabil nu e niciodată liber. Căci responsabilitatea e o povară. Libertatea e o plăcere.”

• Autor: Dinah Jefferies
• Editura: NEMIRA
• Colectie: Damen Tango
• Nr. pagini: 440
• Titlu Original: The tea planter’s wife
• Traducator: Monica Serban

“Tânăra Gwendolyn Hooper ajunge în exoticul Ceylon, nerăbdătoare să înceapă o viață nouă ca soție. O întâmpină însă un soț distant, secretos și întotdeauna ocupat. Explorand singură plantația de ceai, Gwendolyn descoperă uși încuiate, rochii vechi și alte semne ale unui trecut necunoscut. Când trebuie să aducă pe lume un copil, trebuie și să-i dezvăluie lui Laurence adevărul.”

‘Soția plantatorului de ceai’ este a doua carte scrisă de Dinah Jefferies pe care o citesc (prima fiind ‘Văduva de safir’, despre care am scris aici) și, fără doar și poate, aceasta mi-a plăcut mult mai mult, povestea fiind mai complexă și mai încărcată de emoție, personajele mai bine conturate și mai convingătoare, povestea de dragoste mai intensă, cu secrete și mistere la fiecare pas. Un singur lucru rămâne neschimbat, și anume modul autoarei de a descrie locurile, făcându-te să simți că ești chiar tu acolo și vezi totul cu proprii ochi, să simți mirosul scorțișoarei, al florilor exotice, al ceaiului și al oceanului, să simți ploaia torențială și soarele arzător pe piele. Deși la prima impresie ar părea o lectură greoaie, stilul de scriere este unul foarte suav și paginile curg de la sine. Nu voiam să se termine, așa tare mă atașasem de personaje, dar aveam nevoie să ajung la final pentru a afla întregul adevăr, cu toate că unele secrete le descoperisem parțial pe parcurs. Acest exemplar l-am primit de la Editura Nemira, căreia îi mulțumesc enorm, iar cartea o puteți găsi pe site aici.

Acțiunea urmărește pe de o parte relația de cuplu proaspăt căsătorit și evoluția acestuia. Dragostea care-i leagă pe Gwen și Laurence este, la început, una la care ar visa orice om, dar pe parcurs apar secrete și greutăți, suișuri și coborâșuri, încercări și sacrificii, prejudecăți și preconcepții, gelozii și neîncrederi. Secretele pe care aceștia le tăinuiesc unul de celălalt sunt unele înfiorătoare, dar într-un cuplu nu ar trebui să existe secrete….nu? Ajung aceștia să își dezvăluie cele mai întunecate secrete? Ce se va întâmpla dacă o vor face? Sau, mai rău, ce se va întâmpla dacă NU o vor face? Sunt întrebările care ne macină pe noi, ca cititori, dar și pe cei doi protagoniști, și nu putem afla decât într-un singur fel: citind! Pe de altă parte, autoarea pune accentul pe discriminare și pe preconcepțiile rasiale. Pe plantația de ceai, lucrează foarte mulți tamili, iar aceștia, din generație în generație, au fost tratați în condiții inumane, ca niște sclavi. De asemenea, nici sinegalezii nu sunt priviți cu ochi buni, iar o căsătorie între un alb și un negru ar isca foarte multe controverse. Vom fi martori la câteva revolte ale acestor oameni, fiind sătui să nu aibă aceleași drepturi ca ceilalți, drepturi pe care orice om ar trebui să le aibă: la un trai decent, la sănătate, la educație, la exprimare liberă, la vot.

Autoarea nu își judecă personajele pentru greșelile lor, doar ne prezintă faptele și ne lasă pe noi să judecăm și să punem eticheta de ‘bine’ sau de ‘rău’, să ne întrebăm ce am fi făcut noi dacă am fi fost în locul personajelor. Am ajuns într-un punct în care m-am gândit că dacă Laurence ar fi fost sincer și deschis de la început cu Gwen, nimic rău nu s-ar fi întâmplat, dar fiecare are secrete pe care le poartă și le ține ascunse de ochii lumii din motive întemeiate, deci cine sunt eu să îmi dau cu părerea? Aș putea să o blamez pe Gwen, pentru că a făcut o alegere greșită și nu a fost cea mai bună mamă, dar iarăși întreb…cine sunt eu să arunc cu pietre în ea?

‘Soția plantatorului de ceai’ este o carte care te prinde încă de la primele pagini, te face să simți un amalgam de emoții și de sentimente, de la fericire la tristețe, de la iubire la ură, de la siguranță la spaimă, neputință și vinovăție, de la speranță la disperare, de la nedreptate la acceptare. Este o carte despre viață, cu bune și cu rele, cu oameni privilegiați și cu oameni săraci lipiți, care trebuie să învețe cum să conviețuiască împreună, lăsând deoparte discriminările rasiale sau cele sociale. Este o carte despre dragoste cu tot ce înseamnă ea!

• Autor: Kim Liggett
• Editura: Litera
• Colectia: Blue Moon
• Nr. pagini: 320 pagini
• Titlu original: The Grace Year
• Traducător: Bianca Paulevici

“Nimeni nu vorbește despre anul de grație. E strict interzis. În ținutul Garner, fetelor li se spune că au puterea să ademenească bărbați în toată firea din paturile lor și să facă femeile să înnebunească de gelozie. Cred că pielea lor emite un afrodiziac puternic, esența potentă a tinereții, a unei fete pe cale să devină femeie. De aceea sunt izgonite, în al șaisprezecelea an al vieții lor, ca să -și elibereze magia în sălbăticie și să se poată întoarce purificate, gata de măritiș. Dar nu toate se întorc în viață. La șaisprezece ani, Tierney James visează la o viață mai bună, la o societate care să nu asmută prietenii asupra prietenilor, femeile asupra altor femei, dar anul de grație se apropie și ea realizează imediat că trebuie să se teamă de mai mult decât de stihiile dezlănțuite. Nici măcar de braconierii din pădure, care abia așteaptă ocazia să apuce o fată ca s -o vândă pe piața neagră. Cel mai tare s -ar putea teme chiar de ele însele.“

‘Anul de grație’ este genul de carte pe care, în mod normal, nu aș citi-o, având o tentă de fantasy (distopie, mai bine spus), iar eu nu mă înțeleg deloc cu acest gen. Am citit până acum doar o trilogie distopică, Jocurile foamei, care mi-a plăcut foarte mult, dar de atunci am tot fugit de genul acesta de cărți, de teamă să nu fiu dezamăgită, cred! Sunt atât de bucuroasă și de recunoscătoare că Editura Litera a ales să-mi trimită acest titlu, pe lângă alte delicatese! Cartea o găsiți aici.

Am fost atrasă, în primul rând, de copertă. Da, da, știu, nu trebuie să alegem cărțile după copertă, dar mai facem și excepții! Nu sunt înnebunită după culoarea roz, dar nuanțele de aici mi-ai încântat privirea, iar fata aceea misterioasă, cu părul blond împletit atât de frumos și cu panglica roșie legată în el….sublim! Mi-a plăcut mult faptul că atât titlul, cât și coperta sunt în concordanță cu conținutul cărții, deci au o semnificație aparte. Anul de grație este reprezentat de cel de-al șaisprezecelea an din viața fetelor, când acestea sunt trimise în sălbăticie pentru a-și elibera magia, magie care constă în emanarea unui afrodiziac puternic, prin care bărbații sunt ademeniți de ele, iar femeile înnebunesc de gelozie. Părul împletit într-un anumit fel și panglica roșie sunt însemnele fetelor din anul de grație.

Încă de la primele pagini, am fost cucerită de stilul de scriere atât de melodios al autoarei, care împletește cu măiestrie fantasticul cu elemente horror și cu elemente din realitatea de zi cu zi, reușind să construiască o poveste crudă despre supraviețuire. De multe ori, aveam impresia că citesc un basm, dar apoi primeam câte o palmă care mă trezea la realitate și care mă făcea să-mi dau seama de actualitatea subiectului. Am fost prinsă în mrejele acestei cărți și nu am putut să o las din mână până nu am aflat cum se termină povestea! Acțiunea este relatată de Tierney, un personaj feminin fermecător prin simplitatea, naturalețea și bunătatea care-l îmbracă. Nu ai cum să nu o îndrăgești pe această fată, care este înzestrată cu putere și curaj cât cuprinde, riscând-și de multe ori viața pentru a le ajuta pe celelalte fete, care culmea, erau întoarse împotriva ei! Aceasta nu are super-puteri, poate chiar nici magie…cel puțin, ea nu crede că are, dar adevărata magie se ascunde în sufletul ei! Curioasă din fire și visătoare, Tierney părăsește tabăra și ajunge în pădure, unde pericolele o pândesc la fiecare pas. A învățat de a tatăl ei tot ce avea nevoie pentru a supraviețui în pustietate, ba chiar și de la mama ei, care îi spunea mereu că deși are ochii larg deschiși, nu vede absolut nimic, și de la surorile ei mai mari, care au fost și ele în anul de grație și au fost nevoite să îndure lucruri îngrozitoare. Tierney va învăța să și vadă, nu doar să țină ochii deschiși, iar când asta se va întâmpla, va trăi cele mai frumoase șin cele mai îngrozitoare lucruri din viața ei, în același timp. Personajele sunt destul de numeroase, fiecare având un rol important în poveste și fiind descrise atât cât trebuie pentru a le observa și a le reține.

În toată această luptă pentru supraviețuire, autoarea a reușit să contureze frumos și două povești de dragoste, ambele foarte puternice și atât de diferite una de cealaltă. Nu vreau să intru prea mult în detalii și să stric farmecul lecturii, deci vă las pe voi să le descoperiți și să vă convingeți care este mai frumoasă! Finalul este unul plin de sacrificiu, acceptare, schimbare, sfidare, iertare și luptă pentru o viață mai bună, și cumva, în sufletul meu, a crescut o speranță pentru o continuare a cărții și tare mult m-aș bucura dacă ar fi așa! Femeile devin mai unite și pornesc o revoltă tăcută împotriva sistemului crud, care nu le-a dat niciodată șansa la o viață normală și la libertate, așa cum au avut bărbații. Diferențele de gen au fost dintotdeauna o problemă pentru femei, dar lucrurile se pot schimba dacă acestea aleg să fie unite și să creadă în forțele proprii, pentru că împreună sunt mult mai multe și mai puternice decât bărbații.

Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre istoria acelui ținut, despre cum a luat naștere societatea respectivă, despre cum a decurs anul de gratie al celorlalte generații de femei, dar chiar și așa, am citit cu sufletul la gură fiecare pagină, iar cartea va avea un loc special în mintea și în inima mea. Încă un lucru extrem de interesant mi s-a părut ideea de la care a pornit cartea. Kim Liggett chiar are imaginație, nu glumă, dacă de la o întâmplare atât de simplă și de normală a reușit să dea naștere unei povești de-a dreptul senzaționale. Lupta pentru supraviețuire, diferențele colosale dintre bărbați și femei, discriminarea, suspansul și răsturnările de situație, elementele fantastice și horror împletite cu realismul, personajele bine conturate și evoluția acestora, revolta tăcută a femeilor, iubirea, speranța, sacrificiile, toate astea au făcut din ‘Anul de grație’ o carte de 5⭐.

“Când eram mică, fiecare gând mi se citea pe față. Am învățat să mă ascund în spatele unui zâmbet plăcut, însă uneori, când mă zăresc în oglindă, văd intensitatea care-mi arde în ochi. Cu cât mă apropii mai tare de anul de grație, cu atât focul acela arde mai puternic. Uneori am impresia că ochii îmi vor ieși prin craniu.”

“Ni se spune sexul mai slab. La biserică, în fiecare duminică, ni se inoculează ideea că totul este din vina Evei pentru că nu și-a izgonit magia când a avut prilejul, dar tot nu înțeleg de ce fetele nu au niciun cuvânt de spus. Bineînțeles, există aranjamente secrete, șoapte în întuneric, dar de ce hotărăsc băieții totul? Din câte îmi dau seama, toți avem inimi. Toți avem creiere. Sunt doar câteva diferențe, din câte văd, și majoritatea bărbaților par să gândească oricum cu partea aia.”

“Tata mi-a zis mereu că o persoană este suma tuturor alegerilor mici pe care le face în viață. Alegerile pe care nu le vede nimeni niciodată.”

“Înainte îmi era groază de luna plină. Mi se părea un loc întunecat și sălbatic în care sălășluiește nebunia. Dar cred că luna plină ne dezvăluie de fapt cine suntem cu adevărat….Cine suntem meniți să fim.”

• Autor: Caroline Kepnes
• Editura: HERG BENET
• Colectie: Passport
• Nr. pagini: 480
• Titlu original: Hidden Bodies
• Traducator: Anca Zaharia

“Să ascundă corpuri nu e ceva nou pentru Joe Goldberg. În ultimii zece ani, acest tânăr de treizeci-și-ceva a ascuns deja patru dintre ele, victime colaterale ale încercării sale de a găsi dragostea autentică. Acum, el se îndreaptă către Los Angeles, orașul noilor speranțe, hotărât să lase trecutul în urma sa.

La Hollywood, Joe se ontegrează perfect în peisaj, alături de ceilalți tineri dornici de noi începuturi. Mănâncă guac, lucrează într-o librărie și flirtează cu o vecină. Însă în timp ce alții par fixați pe propriile imagini în oglindă, Joe nu poate să se abțină să nu se uite peste umăr. Problema cu corpurile ascunse e că nu întotdeauna rămân așa. Ele revin la suprafață, asemenea unor gânduri negre, multiplicandu-se și amenințând să distrugă tocmai ceea ce Joe își dorește cel mai mult: dragostea adevărată. Iar atunci când el o descoperă într-o încăpere întunecată din Soho House, e mai disperat ca oricând în a-și ține îngropate secretele. Nu vrea să își rănească noua lui iubită – vrea ca ei să fie împreună pentru totdeauna. Dar daca ea află ce a fost în stare să facă în trecut, s-ar putea să nu aibă de ales…“

Pe Caroline Kepnes am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Tu’, pe care am savurat-o pe deplin. De fapt, nu am savurat-o, ci, mai bine zis, am devorat-o într-o singură zi, cu sufletul la gură, fascinată și oripilată în același timp de ceea ce îmi era prezentat în fața ochilor. Încă de cum am terminat-o, am fost foarte curioasă ce se mai poate întâmpla în următorul volum, ce ar mai putea să facă personajul nostru psihopat, Joe! Da, ‘Corpuri ascunse’ este continuarea cărții ‘Tu’ și doresc să îi mulțumesc editurii Hergbenet pentru acest exemplar, pe care îl puteți găsi pe site-ul lor aici.

Din păcate, ‘Corpuri ascunse’ nu a reușit să ajungă la nivelul primului volum și am vrut de multe ori să o abandonez, însă ceva, nu știu exact ce anume, m-a determinat să continui lecturarea ei. Cred că este vorba de personajul principal, Joe, unul dintre cele mai nebune personaje cu care am avut de-a face. Acesta reușește cumva să te atragă de partea lui, pentru că, de multe ori, se comportă atât de frumos și de normal, încât aproape că uiți că este un psihopat și un criminal. Aproape! Poate că reușește să ascundă corpurile victimelor, însă nu poate să își ascundă spiritul și maniile.

Joe este cel care ne relatează întâmplările, la fel ca în volumul precedent, limbajul fiind unul destul de simplu și de colorat, dar dacă nu vă deranjează cuvintele cu p și f și câteva înjurături, cred că veți putea parcurge fără probleme cartea. Ba chiar veți râde copios la unele exprimări…cel puțin, așa a fost în cazul meu! Este o experiență interesantă să citești o carte a cărei acțiune este relatată de un psihopat, așadar mi-a plăcut faptul că am încercat să pătrund prin cotloanele acelei minți bolnave, se anticipez acțiuni, să caut justificări, să critic sau să compătimesc personajul. Lejeritatea cu care Joe vorbește despre crimele sale m-a marcat într-un mod inexplicabil, aveam impresia că este ceva normal ceea ce face. Wow, nici nu-mi vine să cred că tocmai am spus asta! Ei bine, aici se cunoaște efectul pe care Joe îl are asupra cititorului! El ucide pentru că i se pare normal să înlăture orice îi stă în cale și îi amenință fericirea și iubirea, ucide pentru că i se pare că acei oameni sunt inutili și nu au niciun sens pe lumea asta!

Totuși, acțiunea acestui volum cam lasă de dorit! După cele întâmplate în primul volum, Joe are o nouă relație cu Amy, o fată care lucrează în librăria lui și totul este numai lapte și miere până într-o zi, când ea alege să îl trădeze, furându-i niște cărți rare și părăsindu-l. Bineînțeles că Joe nu poate accepta o astfel de trădare și decide să o urmărească pe Amy în Los Angeles și să se răzbune. Reușește acesta să se răzbune? Bună întrebare! Ajuns în orașul în care totul este posibil, Joe o întâlnește pe Love (să fie o coincidență numele acesteia, sau chiar a găsit dragostea adevărată?). Aceștia ajung să aibă o relație aparent perfectă, dar curând lucrurile scapă de sub control și Joe lasă în urma lui cadavru după cadavru, înlăturând pe oricine îi amenință iubirea! Părerea mea este că autoarea a complicat acțiunea acestui volum prin aducerea în scenă a prea multe personaje, care nu își aveau rosul, iar prin acest lucru nu a făcut decât să mă enerveze, obosească și plictisească pe alocuri. De asemenea, finalul cărții a fost unul destul de previzibil și de dezamăgitor. Mă așteptam la ceva mai…altfel!

Mi-a plăcut să îl văd din nou în acțiune pe Joe, pentru că este un personaj-narator pe cinste, însă ‘Corpuri ascunse’ nu a reușit să aibă efectul acela năucitor pe care l-a avut primul volum, ‘Tu’, asupra mea. Cu ocazia aceasta, mai ales că în curând apare un nou sezon, cred că voi relua serialul, pe care l-am abandonat după câteva episoade, pentru că mi se părea total diferit de carte și mă zăpăcea de cap, dar sunt curioasă să mai văd acest personaj atât de complex și de interesant în nebunia lui!

• Autor: Chandler Baker
• Editura: NEMIRA
• Colectie: Armada (thriller)
• Nr. pagini: 400
• Titlu Original: Whisper Network
• Traducator: Maria Adam

“Sloane, Ardie, Grace și Rosalita lucrează de ani buni la Truviv Inc. Când directorul companiei moare subit, Ames, șeful lor direct, îi preia locul. Dar el este un personaj complicat, dintotdeauna înconjurat de șoapte, șoapte mereu ignorate de cei cu putere de decizie. Dar lumea s-a schimbat și cele patru femei au decis că e de ajuns. Sloane și colegele ei pun în mișcare un mecanism catastrofic ce va afecta fiecare etaj și departament de la sediul Truviv. Iar viețile lor – de femei, colege, mame, soții, prietene – se vor schimba dramatic pentru totdeauna.”

Am fost tare curioasă de ‘Rețeaua șoaptelor’ încă de când se anunța apariția acesteia la editură, mai ales că începuse deja să se facă mare vâlvă în jurul ei și o vedeai peste tot. Descrierea sună tare captivant, coperta îți încântă privirea, ce să mai…e imposibil să nu ți-o dorești. Drept urmare, a ajuns și la mine în bibliotecă datorită editurii Nemira, căreia doresc să îi mulțumesc foarte mult. Cartea o puteți găsi aici.

Când am început să citesc ‘Rețeaua șoaptelor’, așteptările mele erau la un nivel foarte, foarte înalt, dar, din păcate, aceasta nu a reușit să ajungă atât de sus. Deși abordează subiecte importante și de actualitate, cum ar fi diferețele dintre bărbați și femei, agresiunea sexuală la locul de muncă, discriminarea și bullying-ul, subiecte care au fost evidențiate foarte bine, mă așteptam să găsesc și puțin mai mult thriller…. Cartea se citește destul de ușor, doar că acțiunea este lentă, chiar monotonă aș putea spune. Am avut de foarte multe ori impulsul de a o lăsa deoparte și de a citi altceva, dar m-am încăpățânat să o continui, cu speranța că se va schimba ceva. Și nu pot spune că regret, deoarece chiar au început să se întâmple câteva lucruri interesante. Unul dintre lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult la ea este acela că, printre celelate capitole, autoarea a introdus declarații ale martorilor, dar și interogatoriile celor 4 femei care au intentat proces asupra bărbatului care le agresase sexual. Thriller-ul se resimte cel mai bine în aceste capitole, dar și la final…Finalul a fost o adevărată cireașă de pe tort, chiar dacă mi s-a părut că a fost puțin cam grăbit. L-am savurat și vă spun cu mâna pe inimă că a fost cel care m-a făcut să îi acord cărții 4/5⭐.

Am fost încântată de modul în care autoarea și-a ales personajele principale, dar mi-aș fi dorit ca acestea să fie mai bine construite, mai conturate, cu voci mai răsunătoare. Sloane este personajul care își face simțită prezența cel mai mult, este mamă, soție, prietenă și colegă, lucrează de cel mai mult timp în companie și a fost una dintre victimele agresiunii sexuale la locul de muncă, drept urmare devine foarte posesivă și încearcă să protejeze alte femei de la birou, dar și pe fiica ei, care are probleme cu băieții la școală. Ardie ar fi putut fi unul dintre personajele mele preferate, dacă ar fi fost scoasă mai mult în evidență. Este o mamă singură, o prietenă de nădejde, empatizează și ajută fără să aștepte nimic în schimb. Mi-a plăcut foarte mult legătura care s-a creat între ea și Rosalita, una dintre femeile care se ocupau cu curățenia în firmă. Grace este un un personaj destul de slab, sensibil, o proaspătă mămică care își împarte timpul între acasă și birou și care nu se consideră bună în noul ei rol. Rosalita a fost pe departe personajul cel mai drag sufletului meu, poate din cauză că meseria ei este aceea de a fi invizibilă și de a trece neobservată, dar eu am observat-o. Este o mamă bună, o femeie care muncește din greu și care ar face orice pentru copilul ei. Are și ea o poveste tristă și răsunătoare, a fost și ea o victimă a agresiunii sexuale, ceea ce a determinat-o să ia și ea parte la proces. Nu pot să o trec cu vederea pe Katherine, personaj care mi-a fost antipatic încă de la început și nu am reușit să o văd altfel datorită acțiunilor și minciunilor sale.. Poate doar finalul m-a făcut să simt o urmă de apreciere pentru ea. Poate!

Pe lângă ce am spus mai sus, cartea scoate în evidență și alte subiecte. Ceea ce consideră o femeie agresiune sexuală, pentru bărbați nu înseamnă mare lucru, iar asta m-a scos din sărite, mai ales că femeile sunt considerate ‘la fel”, nebune, mincinoase, ba chiar vinovate pentru că le cad cu tronc unor bărbați. Au fost multe cazuri în care victimele abuzului s-au sinucis, iar ăsta ar trebui să fie un semnal de alarmă! Un alt subiect pe cinste mi s-a părut prietenia dintre aceste femei, legătura care le face să fie unite și să se protejeze reciproc. Bineînțeles, mai sunt și excepții, iar acestea ne-au fost arătate fără niciun pic de reținere.

Mi-a plăcut cartea, nu pot să spun că nu, dar mi-ar fi plăcut să se fi lucrat ceva mai mult la acțiune, la personaje și la suspans.

• Autor: Gillian Flynn
• Editura: TREI
• Nr. pagini: 610
• Titlu Original: Gone Girl
• Traducator: Bogdan Perdivară

“Cine eşti?
Cum am ajuns aici?
Sunt întrebări care îl frământă pe Nick în ziua când sărbătoreşte cinci ani de căsnicie. Şi tocmai acum, soţia sa dispare pe neaşteptate. Primul suspect este Nick. Deşi îşi susţine nevinovăţia, dovezile împotriva lui nu încetează să apară. Sub presiunea mass-mediei, face paradă de cinism şi de minciuni. Iar jurnalul lui Amy, descoperit de poliţie, dezvăluie că mariajul lor era departe de a fi perfect.
Este Nick un ucigaş?
Adevărul îţi dă fiori: este mai întunecat decât ţi-ai fi imaginat.“

Aveam de foarte mult timp în plan s-o citesc pe Gillian Flynn și bineînțeles că mă confruntam cu veșnica mea problemă, nehotărârea. Nu știam cu care dintre cărțile autoarei să încep, însă m-am gândit că ‘Fata dispărută’ ar fi o alegere potrivită, mai ales că văzusem filmul cu un an și ceva în urmă și îmi plăcuse la nebunie. Dacă ar fi să mă întrebe cineva ce aș recomanda dintre film și carte, desigur că aș recomanda cartea, care mi s-a părut de 10 ori mai bună! M-a bucurat enorm faptul că, deși văzusem filmul și știam în mare parte ce urmează să se întâmple, autoarea tot a reușit să mă țină cu sufletul la gură și să mă surprindă. Cu siguranță voi citi și celelalte cărți scrise de ea, pentru că tare mult mi-a plăcut cum scrie, cum își construiește personajele, cum dozează suspansul și ce subiecte abordează.

Unul dintre punctele forte ale acestei cărți este modul în care a fost structurată acțiunea. Avem 2 perspective, cea a lui Nick și cea a lui Amy, ceea ce m-a făcut să descopăr personajele în toată splendoarea lor. În prima parte, o cunoaștem pe Amy prin intermediul jurnalului ei, însă aceasta ni se prezintă exact așa cum dorește să o vedem, ca o soție care se teme de soțul ei, ca o victimă. Nick ne este prezentat ca principalul suspect în dispariția și posibil uciderea soției, și chiar dacă el își susține nevinovăția, există multe indicii care îl pun într-o lumină proastă. Pe parcurs, vom facem cunoștință și cu adevărata Amy, mai exact în partea a doua a cărții, iar de aici toată acțiunea ia o întorsătură total neașteptată și totul devine mai interesant. Cartea are puțin peste 600 de pagini, dar să nu vă speriați, pentru că se citește foarte ușor, având capitole relativ scurte și un mod de scriere fluid, simplist, chiar și umoristic.

‘Fata dispărută’ este un thriller psihologic foarte bine construit, cu personaje realiste și memorabile și suspans foarte bine dozat, care reușește să atingă o serie de subiecte sensibile cu care se confruntă și oamenii din lumea reală, printre care se numără traumele din copilărie și influența familiei asupra dezvoltării individului, nevoia obsesivă de a fi perfecțiunea întruchipată și de a fi pe placul tuturor, relațiile toxice și dependența autodistrugătoare pe care o creează, puterea pe care o exercită mass-media asupra oamenilor și modul în care o știre te poate distruge sau te poate face vedetă, degradarea umanității o dată cu criza economică, nevoia de a deține controlul și de a avea întotdeauna dreptate, felul în care iubirea reușește să scoată tot ce e mai bun din oameni dar și tot ce e mai rău, linia subțire dintre iubire, obsesie și ură, problemele dintr-o căsnicie, monotonia, adulterul, profunzimea și imprevizibilitatea minții umane.

Acest exemplar mi-a fost oferit de anticariatul @targulcartii, căruia doresc să îi mulțumesc pentru ocazia de citi cartea. ‘Fata dispărută’ încă se mai află pe stocul lor și o puteți găsi aici. De asemenea, dacă o să căutați cu atenție și cu răbdare pe site-ul lor, veți găsi o mulțime de titluri interesante, atât apariții mai vechi, cât și mai noi.

“E tulburător să rememorezi o amintire caldă și să te simți în același timp înfrigurat până la oase.”

“Iubirea te face să vrei să fii mai bun – corect, corect. Dar poate că iubirea, cea adevărată, îți dă și permisiunea să fii, pur și simplu, omul care ești.”

“A decupat hălci din mine cu tăieturi blazate: independența, mândria, stima mea de sine. Eu am dat, iar el a luat necontenit. Și, la schimb, m-a dezrădăcinat din existență.”

• Autor: Greer Hendricks, Sarah Pekkanen
• Editura: LITERA
• Colectie: Buzz Books
• Nr. pagini: 480
• Titlu Original: An Anonymous Girl
• Traducator: Dana-Ligia Ilin

“Din dorința de a câștiga ușor niște bani, Jessica Farris se înscrie ca subiect al unui studiu psihologic despre etică și moralitate inițiat de doamna doctor Shields, psihiatru și profesor universitar. Ea crede că tot ce trebuie să facă e să răspundă la câteva întrebări, să încaseze banii și să plece. Dar întrebările devin din ce în ce mai dificile și, pe măsură ce studiul se mută din sala de examinare în lumea reală, linia dintre realitate și experiment se estompează, iar Jess simte că doamna doctor Shields pare să știe nu doar ce gândește ea, ci și ce ascunde. Prin urmare, comportamentul Jessicai va fi nu doar monitorizat, ci și manipulat. Prinsă într-o rețea de atracții, înșelăciuni și gelozie, Jess află rapid că unele obsesii pot fi mortale.”

Am de foarte mult timp pe wishlist ‘Soția dintre noi’, prima carte scrisă de aceste două autoare, însă destinul, sau, mai bine zis colega mea de blog, care mi-a oferit cadou ‘Fata anonimă’, a făcut ca eu să încep cu aceasta, care s-a dovedit a fi un thriller psihologic pe cinste. Deja m-am obișnuit cu cărțile din Colecția Buzz Books de la Editura Litera, știu că sunt toate (sau aproape toate) incredibil de bune, iar titlul de față s-a jucat cu mintea și cu sufletul meu într-un hal fără de hal, am stat tot timpul cu sufletul la gură, chiar dacă acțiunea a fost ușor statică, mi-am pus sute de întrebări și am ajuns, fără să îmi dau seama, să îmi analizez propriul comportament în urma studiului despre etică și moralitate inițiat de doamna doctor Shields.

A fost o experiență extrem de interesantă pentru mine, deoarece nu am mai citit niciodată până acum o carte scrisă de 4 mâini și 2 minți, fapt care m-a determinat în fiecare moment să mă întreb ce a scris Hendricks și ce a scris Pekkanen, iar faptul că avem și 2 perspective, cea a Jessicăi și cea a doamnei doctor Shields, care sunt total diferite, a făcut să crească și mai mult curiozitatea mea! Jessica este o tânără care se ocupă cu make-up-ul la domiciliu, și, având nevoie disperată de bani, ajunge să participe la studiul despre etică și moralitate. Trecutul îi împovărează sufletul și resimte o vinovăție acută pentru o greșeală pe care a făcut-o când era doar o copilă, dar care a schimbat viața întregii familii. Ce greșeală ar fi putut aceasta să facă în trecut, încât să se simtă atât de vinovată și să o împingă să facă lucrurile deloc morale pe care i le cere doamna doctor Shields? De ce nu se retrage din jocul nebun, când observă că devine o marionetă? Despre doamna doctor Shields vă pot spune că este un psihiatru cu un nume răsunător, care te acaparează încă de la primele pagini, având o ținută, un mers, un aer și o personalitate care ar putea face pe oricine să întoarcă capul după ea, să o admire și să o respecte. Dar ce ascunde misterioasa doamnă doctor Shields? De ce face acest studiu despre etică și moralitate, care constă inițial în niște întrebări destul de personale și incomode în fața unui calculator, iar apoi ‘sarcinile’ se mută în viața reală, prin diferite interacțiuni cu alți oameni? Ce o motivează, ce vrea să experimenteze? Sunt întrebări care m-au măcinat încă de la început și la care am aflat răspunsurile cu porția, pe măsură ce avansam în lectură, ceea ce vă determin și pe voi să faceți. Promit că veți fi șocați!

Alternanța dintre vocea Jessicăi și cea a doctorului Shields, secretele pe care acestea le poartă și le dezvăluie pe parcurs, umbrele întunecoase ale trecutului, testele la care este supusă Jessica, legătura dintre cele două personaje, puterea de influență și manipulare a doctorului Shields, jocurile psihologice și detaliile despre comportament, etică, moralitate și limbajul trupului, suspansul în doze mici dar constante, minciunile și acțiunile fără scrupule, incertitudinea dintre ce este real și ce este experiment, jocul de-a șoarecele și pisica între personaje și imprevizibilitatea acestora, răsturnările de situație, acțiunea care curge încet și lin, făcând ca fiecare piesă a puzzle-ului să se așeze ușor la locul ei, toate acestea au făcut din ‘Fata anonimă’ un thriller savuros, pe care l-am dat gata fără probleme într-o singură zi.

Am fost puțin dezamăgită de final, care ar fi putut fi unul de-a dreptul înfiorător și demențial, însă cele două autoare au decis să ne ofere unul mai slab în intensitate, însă destul de imprevizibil. În orice caz, mi-a plăcut la nebunie cum s-au jucat fără milă cu mintea și cu sufletul meu de la început până la sfârșit, rupându-mă de realitate și făcându-mă să mă simt chiar eu în pielea Jessicăi.

“Cu toții avem motive pentru ceea ce facem. Chiar dacă le ascundem de cei care cred că ne cunosc cel mai bine. Chiar dacă motivele sunt îngropate atât de adânc, încât nici măcar noi nu suntem în stare să le recunoaștem.”

“Vinovăția e întotdeauna lucrul cel mai greu pe care îl duc cu mine.”

“Poate fi înspăimântător să ajungi să cunoști părți din tine a căror existență nu-ți place s-o recunoști.”

“În fiecare viață există puncte de răscruce – uneori accidente ale sorții, alteori aparent predestinate – care modelează și, în cele din urmă, cimentează calea. Aceste momente, unice pentru fiecare om, așa cum sunt unice lanțurile de ADN, pot, atunci când sunt cele mai favorabile, să dea senzația de catapultare în licărirea stelelor. La cealaltă extremă, pot să pară o scufundare în nisipuri mișcătoare.”

“Nu toți oamenii au curajul sa-și înfrunte demonii.”

“Adesea, cei pe care-i judecăm cel mai aspru suntem noi înșine. În fiecare zi ne criticăm hotărârile, acțiunile, până și gândurile.”

• Autor: Roxanne Veletzos
• Editura: LITERA
• Colectie: Blue Moon
• Nr. pagini: 304
• Titlu Original: The Girl They Left Behind
• Traducator: Sanda Spiridon

‘Într-o noapte friguroasă din ianuarie 1941, o fetiță evreică este găsită pe treptele unui bloc din București. De vreme ce România s-a aliat recent cu naziștii, populația evreiască este în mare pericol, persecuțiile fiind din ce în ce mai violente. Fetița este plasată într-un orfelinat și adoptată în cele din urmă de un cuplu înstărit, fără copii, care îi pune numele Natalia. Pe măsură ce se obișnuiește cu noua ei viață, fata uită cu totul de părinții care au fost forțați să o părăsească. Se gândește la ei chiar și mai puțin când România intră sub ocupația sovietică. Deși Natalia crește într-o lume sumbră și fără speranță, urme ale identității ei străpung suprafața vieții de zi cu zi, conducând treptat la o descoperire care îi va schimba destinul. Se îndrăgostește în secret de Victor, un tânăr impetuos care devenise prieten de familie cu mult timp în urmă, când era doar un student sărac. Natalia împlinește douăzeci de ani, iar ea și Victor, acum un important funcționar în regimul comunist, se întâlnesc din nou. De data aceasta, au o aventură pasională, în ciuda obstacolelor care îi înconjoară și a secretelor întunecate ale lui Victor. Când Nataliei îi este oferită brusc o șansă unică la libertate, Victor este hotărât să o ajute să scape, chiar dacă asta înseamnă să o piardă. Natalia trebuie să ia o decizie dureroasă: să rămână în București cu părinții săi adoptivi și cu bărbatul pe care a ajuns să-l iubească sau să profite de șansa de a-și trăi în cele din urmă viața și de a se confrunta cu enigma dureroasă a trecutului ei.”

Am citit destul de multe cărți despre cele două războaie mondiale, însă niciuna care să aibă acțiunea în România, drept urmare am fost curioasă de această carte încă de când s-a anunțat apariția acesteia la Editura Litera. Bineînțeles, știam deja că Hitler și Stalin și-au întins brațele dezgustătoare și ucigașe și în țara noastră, am învățat și la orele de istorie despre asta, am auzit și povești de la bunici și străbunici despre realitatea crudă pe care au fost nevoiți să o trăiască atât în timpul războiului, cât și după ce acesta s-a încheiat. Și totuși, o carte de ficțiune istorică care să ne dezvăluie o mică parte din istoria țării noastre a fost mai mult decât binevenită pentru mine!

‘Fetița pe care au lăsat-o în urmă’ este o poveste impresionantă, extrem de dureroasă și de realistă, prezentând o filă din istoria României din perioada celui de-al Doilea Război Mondial și din perioada de după acesta, când se puneau bazele comunismului. Ca orice ficțiune istorică, pornește de la întâmplări reale, și anume de la ‘Programul de la București’ din ianuarie 1941, când mii de evrei au fost scoși din propriile case, umiliți, bătuți, torturați și omorâți cu cruzime. În această perioadă nefastă, un cuplu de tineri evrei este nevoit să-și abandoneze unicul copil pentru a-i acorda șansa de a fi salvat de vreun om inimos. Impresionant este faptul că povestea acestei fetițe abandonate este inspirată din viața reală a autoarei, chiar bunica acesteia a fost abandonată și, mai târziu, adoptată de niște oameni cu suflet bun, Anton și Despina, care păstrează aceleași nume și în carte, fapt care îi conferă mai multă veridicitate și autenticitate.

Am respectat și admirat decizia, curajul și puterea tinerilor părinți de a-și abandona copilul. Sună extrem de crud, știu, dar când trebuie să alegi între a-ți păstra copilul lângă tine într-o fugă spre o moarte aproape sigură și inevitabilă și a-l abandona pentru a îi oferi o șansă la viață, atunci a doua variantă este lesne de înțeles…deși, sinceră să fiu, dacă m-aș fi aflat chiar eu în situația aceea, nu știu dacă aș fi putut să fac așa ceva. Toate persoanele au fost realiste și bine conturate, dar cel mai mult mi-au plăcut fetița (care a primit numele Natalia) și părinții ei adoptivi, Anton și Despina. Legătura care se creează între aceste personaje este una de-a dreptul înduioșătoare, iar gestul pe care Anton și Despina aleg să îl facă la finalul cărții m-a făcut să îmi crească respectul și admirația față de ei. De asemenea, nu poate fi trecut cu vederea nici faptul că părinții naturali ai Nataliei au reușit să supraviețuiască și nu au încetat niciodată să își caute copilul, să încerce să îl aducă lângă ei, să îl ajute și chiar să îi salveze viața, de la mii de kilometri depărtare!

Roxanne Veletzos are un stil de scriere incredibil de frumos, atât de mult suflet am descoperit printre rânduri, încât m-au trecut toți fiorii posibili și imposibili. Poate este datorită originilor ei și a legăturii cu povestea, sau pur și simplu poate așa scrie ea, cert este faptul că am iubit fiecare pagină și îmi doresc cu tot sufletul să mai scrie despre țara noastră, despre țara bunicilor, strabunicilor și strămoșilor ei. Avem mare nevoie de astfel de cărți, care să facă auzite vocile celor care au trăit, au luptat, au suferit, au supraviețuit sau au murit în acele perioade.

La început, mi-a făcut o deosebită plăcere să descopăr un altfel de București, cu altfel de oameni, mai boemi, cu o eleganță, educație și purtare aparte, total diferiți de cei din prezent. M-a apucat în scurt timp nostalgia, apoi durerea, disperarea, neputința. Orașul a început să fie bombardat, inițial de americani, apoi de naziști, când România a schimbat ‘tabăra’, și a început să se transforme într-o ruină, o fantomă a crea ce a fost cândva. Din ruină, s-a transformat în scurt timp într-o închisoare sub stăpânirea crudă a sovieticilor. Am simțit un nod în gât și o durere puternică în piept, când descopeream cum oamenii erau privați de libertate și de drepturi, cum pierdeau oameni dragi care dispăreau peste noapte și nu se mai întorceau în veci, cum li se luau casa și bunurile pe care le-au strâns într-o viață, cum erau umiliți și torturați, cum li se dădea mâncare și căldură cu porția, cum deveneau niște umbre, niște cadavre ambulante, cum li se ucidea sufletul și demnitatea. Dureos…extrem de dureros!

Avem și o poveste de dragoste, care, din păcate, nu a reușit să mă impresioneze și să se ridice la așteptările mele. Mi-aș fi dorit să fie mai intensă, mai autentică, mai de lungă durată, mai….altfel! Mi-ar fi plăcut un altfel de deznodământ pentru cei doi și, în sufletul meu, sper cumva la o continuare a poveștii…pentru că mi se pare că au rămas multe lucruri neîncheiate. Și totuși, a fost o poveste frumoasă, în care el a făcut un sacrificiu suprem pentru ea, ajutând-o să plece dintr-o țară în care nu ar fi avut nicio șansă la o viață așa cum și-ar fi dorit și așa cum ar fi meritat. Vă recomand cu căldură cartea și sper să ajungă să ocupe și în sufletele voastre un loc, așa cum ocupă într-al meu!

“Când bărbatul se ridică și-i duse mâna la nivelul buzelor, își petreci degetele printre ale lui și-l strânse tare. Acolo, în mâna ei era tot ceea ce conta cu adevărat, tot ce era autentic și real, tot ceea ce va fi întotdeauna numai al ei, indiferent ce-i rezerva soarta astăzi.”

“Trei zile de masacre, cu cartiere întregi în flăcări, cu cadavre întinse pe marginea drumului, cu ferestre și suflete zdrobite, cu țipete de femei și miros de carne arsă. Bărbați care dispăreau în noapte, aruncați de la etaj sub amenințarea armelor, răpăitul împușcăturilor în parcul Cișmigiu. Pe străzi aveau loc manifestații cu pancarte pe care scria: ‘Evreul este dușmanul’ sau ‘Rezolvați chestiunea evreiască’.”

“Poporul român, își spuse Despina, fusese întotdeauna ușor de înflăcărat. Pe de altă parte, ceea ce se petrecea acum era alimentat de altceva, ceva ce fusese îmbrățișat chiar de țara pe care o îndrăgise. Ceva dezgustător, care, încetul cu încetul, îi fura sufletul. Mâna lungă a lui Hitler se făcea simțită în Europa Centrală și de Est fără să aibă nevoie, pentru moment, de o prezență fizică. Brațul malefic se întindea metodic, aplicând încet, dar fără milă, gâtlejul poporului român.”

“Câteva secunde, înainte de a se cuibări lângă ea, Natalia îi studie conturul îmblânzit al profilului, părul strâns la ceafă, cu rare fire argintii, panta fragilă, curbată a umerilor. Mama ei era încă frumoasă, dar într-o manieră ce amintea de o păpușă de porțelan care se poate sparge într-un milion de cioburi la cea mai mică adiere de vânt. Această fragilitate pe care n-o mai observase până atunci o șoca. Mama ei păruse întotdeauna colosală, puternică, stâlpul familiei lor, cea care-i ținuse împreună de-a lungul războiului, bolii, incertitudinii și pierderii ființelor dragi. Până atunci nu se gândise că ar exista ceva care ar fi putut s-o transforme.”

“Umplu spațiile albe, le infuzez cu viață, viața mea în culori suficient de vii pentru a da înapoi limbile ceasului. Fetița, adolescenta, femeia în devenire. Cu fiecare triumf și înfrângere, cu fiecare lovitură pe care mi-a administrat-o viața, ridic un arc peste timp, o punte către oamenii a căror dragoste o simt încă atât de puternic.”

• Autor: Jason Matthews
• Editura: METEOR PRESS
• Nr. pagini: 464
• Titlu Original: Red Sparrow
• Traducator: Mihaela Adina Eros

“Frumoasa Dominika Egorova, o fostă speranță a baletului rus, a cărei carieră s-a terminat tragic printr-un accident, ajunge de pe scena artistică, printr-un joc al hazardului, în culisele spionajului internațional condus de SVR, Serviciul de Informații Externe Rus. Ea este împinsă de unchiul său, o persoană cu o poziție importantă în cadrul agenției, să intre în jocurile murdare organizate de spionajul rus, fiind instruită în arta seducției fără scrupule, pentru stoarcerea de informații și eliminarea adversarilor. Într-una dintre misiunile sale ajunge să-l cunoască pe un tânăr ofițer de contrainformații al CIA și din acel moment începe bătălia vieții sale, aceea de a se elibera de un sistem care o folosise, o rănise și o manipulase cu cruzime și de a lupta pentru drepturile sale de om liber, de a iubi, de a face propriile alegeri și de a-și apăra propriile valori.”

“Autorul, fost agent al CIA, este un bun cunoscător al lumii dure a spionajului și al jocurilor sale duble. Povestea imaginată de el caută să înfățișeze latura umană, fragilă, a unor personaje antrenate să nu aibă sentimente, ci doar o inteligență cameleonică pusă în slujba unui stat sau a altuia. Dincolo de activitățile de spionaj, autorul surprinde adevarate drame personale ascunse, sufletele unor oameni care interacționează cu ceilalți în funcție de propriile lor sentimente și nu de programările impuse de un sistem sau altul.”

Foarte rar se întâmplă ca eu și colega mea de blog, Loredana, să ne nimerim să citim o anumită carte în același timp și să avem și aceeași părere despre ea, dar uite că așa s-a întâmplat în cazul cărții ‘Vrabia Roșie’, deci am zis că trebuie să profităm de situație și să scriem încă o recenzie comună! Cartea a apărut la Editura Meteor Press, căreia dorim să îi mulțumim pe această cale pentru exemplarele oferite! Puteți cumpăra Vrabia Roșie de aici.

Ambele am fost atrase, în primul rând, de coperta simplă și misterioasă a cărții, care pare să ascundă atât de multe secrete. Oh…și de ați ști voi câte secrete am descoperit! Dar bineînțeles că nu vi le vom dezvălui, doar am învățat regulile esențiale ale spionajului. Hihihi! Nu vrem să stricăm farmecul lecturii nici măcar un pic. ‘Vrabia Roșie’ este a doua carte despre spionaj pe care am citit-o, prima fiind ‘Rețeaua Alice’, care ne-a deschis apetitul pentru acest gen (puteți citi recenzia aici). Ambele sunt atât de frumoase și atât de diferite una de cealaltă! Nu știam exact la ce să ne așteptăm mai exact, am auzit păreri una și una despre ea, ba chiar am fost avertizate că se citește foarte greu, însă după părerea noastră, nu a fost o lectură grea, deși am avut câteva mici dificultăți în ceea ce privește multitudinea de informații și de descrieri care au fost prezentate, cât și cuvintele în rusă (de apreciat este faptul că majoritatea au fost traduse, însă nu toate), dar am trecut cu brio peste ele.

Este o carte a cărei acțiuni nu stagnează niciodată și nu te lasă să te plictisești nici măcar o secundă. Din momentul în care am pătruns în lumea spionajului, ne-a fost foarte greu să mai lăsăm cartea din mână și să ne scoatem personajele din minte. Eu (Roxana) am citit cartea în 4 zile, Loredana a fost mai rapidă decât mine și chiar se amuza pe seama mea când îi spuneam că seara mă foiam minute întregi înainte să adorm, gândindu-mă oare ce fac acum personajele, care mi-au pătruns în suflet atât de repede. Bineînțeles că nu mi-a spus nimic, nici cel mai mic detaliu, și m-a lăsat să fierb în suc propriu până când am reușit eu să descopăr întreaga poveste. Dominika a fost, fără doar și poate, personajul nostru preferat. Ne-a cucerit încă de la primele pagini, când ne-a fost prezentată o balerină frumoasă, care ar fi putut avea o carieră impresionantă dacă nu ar fi suferit un ‘accident’ groaznic, pus la cale de o rivală a sa. Puterea ei de a trece peste încercările vieții și peste traumele la care a fost supusă ne-a lăsat cu gura căscată, la propriu! Și pe Nate l-am îndrăgit foarte, foarte mult, fiind un adevărat profesionist în ceea ce face, dar, în același timp, fiind și un om supus greșelilor. Conexiunea dintre aceste două persoane este electrizantă și ne-a adus o mulțime de zâmbete pe buze, dar și tot atâtea suspine! Am mai avut câteva personaje dragi, dar și unele personaje dezgustătoare, pe care ne-am fi dorit să le scoatem din peisaj, însă nu am avut cum. Pe acestea vă lăsăm pe voi să le descoperiți!

Am rămas profund impresionate de modul în care este scrisă cartea, experiența de o viață a autorului în cadrul CIA făcându-și simțită prezența în fiecare pagină. Jason Matthews ne dezvăluie cu grație arta spionajului, cu tehnicile și instrumentele de spionaj, riscurile și pericolele la care sunt supuși agenții, viața dublă a acestora, devotamentul lor față de profesia lor, grija și responsabilitatea lor pentru agenții pe care îi recrutează. De asemenea, el ne arată o versiune foarte captivantă a Rusiei din zilele noastre, dar și a Războiului Rece, care, deși s-a încheiat de ceva vreme, încă i se simte respirația. Un alt lucru interesant la această carte ni s-a părut faptul că, la sfârșitul fiecărui capitol, ne este descrisă câte o rețetă a unui preparat pe care îl consumă personajele. Totuși, vă recomandăm să nu citiți cartea pe stomacul gol, dacă nu doriți să începeți să salvați sau să vă chiorăie mațele.

În concluzie, ‘Vrabia Roșie’ este o carte care îți va face inima să bubuie în piept și sângele să curgă mai repede prin vene din cauza suspansului și a adrenalinei, prezentând o combinație irezistibilă între operațiuni secrete de spionaj, povești de dragoste interzise, drame interioare, probleme vechi și conflicte între Rusia și America, patriotism, politică, crime, putere, influență, trădare, manipulare, vieți duble și periculoase, dar și alte subiecte ce merită descoperite!

Cartea face parte dintr-o trilogie și sperăm din tot sufletul ca Editura Meteor Press să aibă în vedere și traducerea celorlalte volume, deoarece am rămas profund îndurerate în fața unui asemenea final și ardem de curiozitate să ne întâlnim din nou cu Dominika și cu Nate. De asemenea, dorim să vizionăm și filmul, despre care am auzit că ar fi unul minunat!

• Autor: Kate Morton
• Editura: HUMANITAS
• Colectie: Raftul Denisei
• Nr. pagini: 520
• Titlu original: The distant hours

“O scrisoare care ajunge la destinatar la câteva zeci de ani după ce fusese trimisă bulversează existența unei familii din Londra: Edie Burchill, editoare pasionată, descoperă astfel un mister surprinzător legat de mama ei, Meredith, care implică un castel plin de secrete – Milderhurst, un autor celebru – Raymond Blythe, și pe cele trei fiice ale acestuia – Percy, Saffy și Juniper. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Meredith este evacuată, alături de alți copii, din Londra, iar ea ajunge la castelul Milderhurst, devenind cea mai bună prietenă a lui Juniper. Dar castelul, deși aparent un loc minunat, înconjurat de o grădină fabuloasă, ascunde multe mistere pe care Meredith doar le intuiește, pentru ca fiica ei, Edie, să le descopere ani mai târziu. Povești despre trădare, întâmplări dramatice, iubiri nefericite alcătuiesc un labirint periculos în care Edie e pe cale să se rătăcească, la fel cum mama ei, Meredith, cu jumătate de secol mai devreme, se pierduse pe coridoarele întunecate și întortocheate ale castelului. Singure zidurile acestuia mai știu însă toate poveștile de demult, și Edie nu trebuie decât să le asculte pentru a le desluși.”

Pe Kate Morton am descoperit-o prin intermediul cărții ‘Casa de lângă lac’ și atunci mi-am dat seama că este genul de autoare care știe cum să-ți ajungă la suflet și să rămână acolo. Drept urmare, mi-am făcut mie însămi o promisiune, și anume aceea de a citi toate cărțile scrise de ea. Foarte greu m-am hotărât care să fie următoarea carte pe care o voi citi de la ea, iar atunci când m-am hotărât, destinul s-a jucat puțin cu mine. Îmi pusesem în minte să citesc ‘Grădina uitată’ (@mihaelamotreanu a spus că este preferata ei), însă atunci când am plasat comanda, am apăsat din greșeală pe cartea ‘Orele îndepărtate’ și habar nu am cum de nu mi-am dat seama de ceea ce am făcut, decât atunci când m-am văzut cu cartea-n mână. Dar nu-i bai! Dacă așa a vrut destinul, înseamă că a știut el ce știe și, ca să fiu sinceră, am adorat fiecare părticică din ea! Mi-era puțin teamă să o încep, pentru că țin minte că am citit destul de greu prima carte, însă pe aceasta am devorat-o în două zile și tare rău mi-a mai părut când mi-am dat seama că trebuie să părăsesc locul acela de poveste și personajele care mi-au devenit atât de dragi.

Autoarea este o adevărată maestră a descrierilor, acestea fiind atât de vii și însuflețite încât ai impresia că ai ajuns chiar tu pe acele meleaguri, pășind timid prin cotloanele întunecate ale castelului, pe potecile înguste din pădurea roșiatică sau pe străzile pustii ale Londrei din acele vechi timpuri. Devii unul dintre personaje! Misterul este foarte bine dozat printre rânduri, iar din momentul în care ai deschis cartea, cu greu o mai închizi. Nu vă speriați de cele 520 de pagini, pentru că la final vă veți dori să mai fie încă pe atât! Acțiunea este împărțită în 5 părți, fiecare dintre acestea fiind la rândul ei împărțită în 2 planuri temporare, trecut (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) și prezent (anii 1990). Cele două planuri se împletesc și se contopesc cu măiestrie, ajutându-ne să descoperim misterele și secretele pe care le păstrează zidurile castelului de secole. Acțiunea din prezent este relatată de personajul-narator, Edie, iar cea din trecut este povestită, pe rând, din perspectiva celorlalte personaje: Meredith (mama lui Edie), cele 3 surori Blythe (gemenele Percy și Saffy și excentrica Juniper), cât și din perspectiva unui personaj misterios.

Personajele sunt de o complexitate extraordinară, atât de vii și de puternice, dar fiecare poartă în spate regrete și secrete care le împovărează sufletele. Le îndrăgești încă din prima clipă în care faci cunoștință cu ele și îți devin și mai dragi pe măsură ce încep să-și arunce măștile și să își dezvăluie trecutul, pas cu pas. Bineînțeles că misterul este menținut până la ultima pagină, oricât de mult ai crede tu că te-ai apropiat de adevăr. Finalul îți dă o ultimă lovitură…sub centură!

Kate Morton este alegerea perfectă dacă sunteți amatori de cărți pline de mister și suspans, secrete de familie păstrate de zeci de ani și dezvăluite la final, alternări între trecut și prezent, legături puternice între membrii familiei, urme lăsate de război asupra oamenilor și a locurilor, atmosferă de epocă, femei puternice și luptătoare, presiunea părinților asupra copiilor, puterea iubirii, efectele iubirii neîmpărtășite sau pierdute și multe alte subiecte pe măsură, pe care vă invit cu drag să le descoperiți!

Cartea o am de la anticariatul @targulcartii, căruia îi mulțumesc din suflet. Pe site-ul lor găsiți atât cărți publicate recent într-o stare foarte, foarte bună, cât și cărți mai vechi, cărți rare sau cărți cu autograf. Cărțile lui Kate Morton s-au vândut ca pâinea caldă, iar din păcate ‘Orele îndepărtate’ nu mai este pe stoc, însă oricând poate reapărea și puteți verifica apăsând aici.

“V-ați întrebat vreodată cum miroase trecerea timpului? Eu n-aș spune că aș fi făcut-o înainte de a ajunge la castelul Milderhurst, dar acum știu. Miroase a mucegai și amoniac, cu un pic de lavandă și un pospai bun de praf, cu iz de hârtie veche măcinată de timp. Și mai e ceva, mai pătrunzător ca orice, ceva ce aduce a putred sau răscopt, fără să fie niciuna dintre ele. Mi-a luat ceva vreme să-mi dau seama a ce miroase, dar cred că acum știu. Miroase a trecut. Gânduri și vise, speranțe și dureri, toate lăsate la dospit, să fermenteze încet în aerul rânced, imposibil să se risipească pe de-a-ntregul.”

“Lipea cartofilor făcea stomacul să chiorăie, dar lipsa frumosului împietrește sufletul.”

“Dragostea, de bună seamă! Asta era ceea ce lipsea poveștii ei! Căci dragostea – acea tresărire minunată a inimii – era ceea ce făcea lumea să se miște.”

“Ah, dar mie îmi place cerul înnorat, e mult mai complex decât cel senin. Dacă ar fi o ființă, sunt sigură că mi-ar plăcea să-mi pierd timpul aflând mai multe despre ea. E mult mai interesant să te întrebi ce o fi sub straturile de nori decât să vezi mereu același albastru, simplu, limpede și fără pată.”