An publicatie: 2019

Editura: Bookzone

Numar pagini: 352 + 272

“Alek obisnuia sa zambeasca, acum aproape ca nu-si descreteste niciodata fruntea. Zhavia zambeste in stanga si in dreapta pan ate scoate din sarite, refuzand sa se incrunte. Alek obisnuia sa lupte, acum prefera sa fie un simplu spectator. Zhavia lupta in fiecare zi, chiar si atunci cand nu mai are pentru ce. Alek si-a consumat toata dragostea, iar acum i-a ramas doar ura. Zhavia iubeste – rasaritul, orele tarzii, ciocolata, copiii -, sau asa lasa impresia. Alek a avut inima franta si, atunci cand a lipit-o la loc, a incurcat bucatile. Zhavia nu a scapat nici ea de o inima franta, dar a manevrat cu grija bucatile atunci cand le-a adunat.

Si cu toate acestea, cand sunt unul in preajma celuilalt, masca lui Alek cade, iar Zhavia isi da seama cat de multe fisuri i-au scapat neobservate.

Niciunul dintre ei nu vrea sa fie vazut asa cum e cu adevarat, dar Alek spune lucruri care o fac pe Zhavia sa se incrunte, iar Zhavia spune lucruri care-l fac pe Alek sa zambeasca si poate ca drumul de la cine naiba esti pana la te iubesc nu e chiar atat de lung, dar cu siguranta e…denivelat.”

“Poate ca drumul de la cine naiba esti si pana la te iubesc nu e chiar atat de lung, dar Alek si Zhavia au pornit de fiecare data cu stangul. Oricat de mult si-au dorit pana acum sa depuna armele unul in fata celuilalt, niciodata nu au facut-o in acelasi timp.

Si, cu toate astea, cand sunt unul in preajma celuilalt, Zhaviei nu ii mai pasa de siguranta inimii sale si uita sa o mai protezeje, iar Alek realizeaza ca ura nu e singurul sentiment care-I curge prin vene.

Zhavia ii aminteste lui Alek de persoana care era inainte sa aiba inima franta. Alek isi da seama ca fata cu vestile rele s-ar putea, de fapt, sa fie miracolul la care a incetat sa mai spere. Zhavia decide sa nu mai lupte impotriva singuruui om care o face sa se indoiasca de toate credintele si principiile sale. Alek isi da seama ca poate si-a consumat toata ura, iar acum nu i-a mai ramas decat dragostea si ca, daca incearca, ar putea sa se impace cu trecutul.

E nevoie de o inima franta ca sa recunoasca o alta si poate ca tot asa se si vindeca, facand schimb de bucati pana cand cioburile uneia se potrivesc in cealalta. Alek si Zhavia decid sa depuna armele. Si, daca o fac in acelasi timp, poate ca ar putea fi fericiti.”

L-am adorat pe Alek inca din “Malakai”, as putea sa spun chiar ca mai mult decat pe Malakai si ma bucur tare mult ca autoarea a scris aceste volume avandu-l protagonist pe Alek. Este o bombonica de baiat si-mi parea rau sa nu mai stiu nimic de el. Ii multumesc din suflet editurii Bookzone pentru aceste volume, astfel am avut oportunitatea de a le citi si de a ma reindragosti de Alek 😊 (cartile le gasiti aici).

Dupa finalul din “Malakai”, ce mi-a frant inima, am realizat ca si personajele au ramas marcate, atat Alek, cat si Malakai, fiindu-le greu sa-si controleze emotiile, preferand sa se in ei, dar totusi sa creada ca fiecare e vinovat pentru ce s-a intamplat. Este greu ca o asemenea vina sa-ti apese pe umeri si esti pus in situatia de a nu stii cum sa mai reactionezi.

Eh, iar Zhavia…ca trebuie sa va vorbesc putin si despre ea…mi-a cazut la suflet de la prima pagina si, in locul ei de as fi fost, l-as fi pocnit pe Cooper, pardon, Carter cu carja, doar asa de “drag” (cei care ati citit “Alekzandre” stiti la ce ma refer, ceilalti…ramane sa descoperiti 😉). Si ea a suferit o pierdere a cuiva drag, insa a reusit cat de cat sa treaca peste, sa-si revina, desi mai are sentimente contradictorii si ganduri ce nu-i dau pace de fel.

Alek si Zhavia pareau asa de diferiti unul de celalalt, el mereu incruntat, ea cu zambetul pe buze, insa in profunzimi erau atat de asemanatori. Ambii incearca sa-si ascunda adevarata personalitate, dar cand sunt impreuna, cad mastile si se lasa cu scantei…mereu are loc un foc de artificii tare frumos de urmarit 😊. M-au distrat foarte tare replicile dintre ei, acele “sageti” aruncate, “sageti” incarcate de atat de mult adevar si ei nu erau capabili sa-l accepte. Erau incapatanati si impulsivi, si totodata un deliciu sa-I urmaresc de-a lungul celor doua volume.

Pe cat de mult i-am indragit, pe atat de multi mi venea cateodata sa le dau cu ceva in cap, jur. Ma ofticau maxim unele gesture de-ale lor si-mi era asa de ciuda pe ei, de nu va pot explica. Ce e drept, este greu cu increderea, iar atunci cand aceasta nu exista, este foarte dificil sa gestionezi o anumita situatie, dar mai ales o relatie intre doi oameni nebuni.

Alek este foarte cerebral, iar aceasta trasatura am observat-o inca din volumele “Malakai” si nici in aceste volume nu s-a schimbat, probabil de aceea l-am apreciat mult mai mult pe Alek ca si personaj. Asa cerebral cum era, tot m-a necajit uneori si incercam sa-l inteleg pe cat mai mult posibil. Zhavia, cu inima ei franta, se temea sa-si mai puna sufletul pe tava, daca va pati tot ca data trecuta? Acea teama este invinsa pana la urma si isi asuma niste riscuri de care nici ea nu se credea capabila.

Am fost incercata de toate sentimentele de-a lungul celor doua volume, am ras cu lacrimi, am plans cu suspine, am turbat de furie, am tremurat de emotii…am fost o umbra a celor doi si i-am urmarit cu sufletul la gura. Nu am putut absolut deloc sa renunt la lectura, sufletul imi cerea sa continui, a creat dependenta 😊, am citit ca o salbatica…nu am avut liniste pana cand nu am ajuns la final, iar salbatica din mine a putut respira usurata.

“Alekzandre” te invata cum sa faci pace cu trecutul, sa accepti adevarul, sa-ti asumi anumite riscuri ca sa-ti fie bine. Te indeamna sa infrunti realitatea, chiar daca nu vrei, sa nu te invalui in minciuni, ci sa fi sincer in tot ee ace simti si gandesti, sa fii tu, cu bune si rele, iar cine te iubeste, te va iubi exact asa cum esti, cu trecutul tumultos si prezentul nebun. Cand ai persoana potrivita alaturi, toate zidurile se darama si cu greu reusesti sa le mai consolidezi, poti trece peste tot ce te impiedica sa visezi la un viitor fericit atunci cand inveti sa ierti, incepand cu fantomele trecutului si lasi ura la o parte cand constientizezi ca ti-a consumat o bucata buna din viata.

“Alekzandre” ne vorbeste despre familie, prietenie, tradare, iubire, ura, suferinta, negare, riscuri, teama, sinceritate, incercari, trecut, prezent si viitor. Este cartea ce nu trebuie sa iti scape si cu mana pe inima va spun ca nu veti regreta daca alegeti sa o cititi! 😉

“Nu stiu cine e si ce s-a intamplat cu ea, dar am impresia ca i-a distrus pe amandoi si poate ca ar avea o sansa sa fie salvati daca ar lasa pe cineva sa se apropie de ei. Insa stiu mai bine decat oricine altcineva cum e sa pierzi o bucata din suflet, cum cateodata tot ce poti sa faci e sa respire sis a te agati cu speanta de ideea ca poate, intr-o buna zi, nu o sa mai doara. Doar ca nu inceteaza…Niciodata! Cand pierzi pe cineva, te bantuie toata viata.”

“I-am spus asta ca sa stie ca inteleg ca unele povesti, pur si simplu, nu au parte de un final fericit si nu poti sa faci nimic ca sa schimbi asta. Poti sa suferi. Poti sa te inchizi in tine. Poti sa te invinovatesti. Dar nu il poti schimba si vreau sa stie ca poti sa traiesti cu asta.”

“Timpul nu vindeca ranile. Nu cu adevarat. Doar le estompeaza. Le cicatrizeaza. Dar ceva ramane alterat pentru totdeauna. Raman fisuri in suflet. Dar tot pe acolo, in timp, intra lumina.”

“Fiecare cearta, fiecare pas inapoi si fiecare lacrima pe care am varsat-o pentru el ne-a adus aici. Nu am realizat pana acum ca tocmai imperfectiunile sale il fac atat de perfect pentru mine.”

“Te aleg pe tine! O sa te aleg in fiecare zi. Si nu pentru ca mi-ai salvat viata fara sa stii. Nu pentru ca ai reintregit bucati despre care nici macar nu stiam ca erau sfaramate. Ci pentru ca esti tu.”

“N-am visat niciodata la rai. Oamenii ca mine nu-si fac sperante desarte. Dar in secunda asta sunt mai aproape de rai decat as putea fi vreodata si imi dau seama ca a meritat sat rec prin iad. Daca o sa ajung din nou aici, cu ea, m-as intoarce acolo daca ar fi nevoie.”

Titlul original: “The Hating Game”

An publicatie: 2018

Editura: Herg Benet

Colectie: Passport

Numar pagini: 381

Traducator: Ioana Duda

“Nemesis (substantiv):

Un oponent sau un rival pe care nu-l poti depasi sau invinge;

Punctul vulnerabil al cuiva;

Joshua Templeman.

Lucy Hutton si Joshua Templeman se urasc unul pe celalalt. Nu doar se displac sau se razboiesc. Chiar se urasc. Si nu au nicio problema in a-si face cunoscute sentimentele pintr-o serie de ritualuri pasiv – agresive, in timp ce stau unul vizavi de celalalt, asistenti executive ai celor doi CEO ai unei edituri. Lucy nu poate intelege felul incorsetat, meticulos si lipsit de bucurie in care Joshua se comporta la munca. Joshua e descumpanit de hainele prea colorate ale lui Lucy si de optimismul ei desantat.

Cand ajung sa se lupte pentru acelasi post in companie, razboiul psihologic pe care cei doi il poarta atinge punctul culminant, iar Lucy refuza sa faca un pas in spate in clipa in care jocul lor ar putea sa o coste jobul ei de vis…Cand tensiunea dintre ei mai are putin si da in clocot, Lucy descopera ca poate de fapt nu il uraste pe Joshua.

Si poate ca nici el n-o uraste.

Sau, poate, e doar un alt joc de-al lor.”

Asa o stare de bine mi-a dat aceasta carte, de nici nu aveti idee. M-am distrat copios citind-o, jocul de-a soarecele si pisica dintre Lucy si Joshua a fost tare amuzant, doi adulti ce pareau ca nu au trecut de pragul copilariei. Desi prevazusem cum se va finaliza romanul, tot mi-a placut 😊.

Am citit atat positive, cat si negative, si ajunsesem sa ma gandesc, la un moment dat, ce lipsuri au fost si eu sa nu le fi observat. Sincer, e posibil sa fi fost, insa eu nu le-am simtit, am fost prea prinsa de relatia dintre Lucy si Joshua; am adorat pur si simplu aceasta carte si as reciti-o la nesfarsit. Gusturile difera, la urma urmei…

Stangacia lui Lucy iesea la suprafata in cele mai nepotrivite momente, atunci realizam ca, de fapt, asa se intampla si in realitate, cand iti propui sa impresionezi, o cam dai in bara… Joshua, el tot asa perfect, tras la patru ace, a fost un simpatic, desi am avut episoade cand l-as fi “rasfatat” cu o serie de palme; cert este ca i-am adorat pe cei doi, dar si sagetile ce si le aruncau unul catre celalalt.

Romanul l-am devorat in cateva ore, s-a citit super usor in ciuda scrisului marunt, si ce e drept, pe mine m-a atras de la prima pagina, a fost lectura perfecta in acel moment (inainte de ea, citisem o carte horror si am ramas putin cu paranoia 😐).

Lectura m-a dus cu gandul de telenovelele de pe postul Acasa, ce le urmaream cu mami in copilarie, corporatii imense, cu multi asistenti manageri, unul mai rapitor ca altul, care fac tot ce le sta in putinta pentru a ajunge cat mai sus in firma.

“Te urasc, te iubesc” este cartea care te destreseaza, te rupe de tot ce e neplacut si prezinta un subiect real, cu un umor fantastic. Eu o recomand din tot sufletul si pe aceasta cale vreau sa-i multumesc si editurii Herg Benet pentru exemplarul oferit 😊. Mi-am dorit-o foarte mult si in sfarsit am reusit sa o citesc datorita lor 😊.

Cartea o gasiti pe site-ul editurii aici.

“E rapitor cand zambeste. Inima imi bate tare si frenetic. Pe jumatate constienta, incerc sa imi imprim imaginea in creier, sa nu o uit niciodata.”

“Reusesc sa iau o gura de aer si alunecarea noastra inceata, sexy, se transforma intr-o serie de saruturi sfasiate. Ne miscam delicat. Incearca, timid. Ma simt de parca mi se spune un secret. E o fragilitate in secretul asta, la care nu m-as fi asteptat vreodata.”

Titlul original: “12 Years a Slave”

An publicatie: 2014

Editura: Meteor Publishing

Numar pagini: 224

Traducator: Mihai – Dan Pavelescu

“ ’12 ani de sclavie’ este poate cea mai importanta relatare despre sclavie scrisa vreodata, readusa in atentia publicului prin filmul omonim, regizat de Steve McQueen si castigator a numeroase premii.

Solomon Northup a fost un om liber, nascut in statul New York, unde a fost educat si a devenit un violonist iscusit. Atras in Washington cu promisiunea angajarii ca muzicant intr-un spectacol, el a fost drogat si s-a trezit intr-un tarc pentru sclavi, de unde a fost vandut in Sud si a trait 12 ani ca sclav. Evenimentele relatate de el sunt coplesitoare: cumpararea sclavilor, biciuirile, vanatoarea cu caini a fugarilor, siluirea femeilor care atrageau ochii stapanilor si truda necontenita.

Povestea lui Solomon este de suferinta si disperare intense; el exprima foarte elocvent tot ce a vazut si a simtit pe pielea lui si tot ce nu mai putea sa uite vreodata, oricat de mult si-ar fi dorit.”

Am vazut filmul “12 ani de sclavie” in urma cu sase ani si de atunci mi-am dorit sa citesc cartea. Am ramas impresionata de film, dar auzind ca este produs dupa o carte rupta din realitate, nici nu au mai ramas dubii in dorinta mea de a avea cartea. Pe aceasta cale, doresc sa-I multumesc anticariatului Targul Cartii pentru aceasta carte (o gasiti aici), datorita lor mi s-a indeplinit dorinta de a citi “12 ani de sclavie”.

Stiam ce ma asteapta atunci cand am hotarat sa citesc cartea, intrucat vazusem filmu, dar tot am avut sufletul cat un purice afland povestea lui Solomon. M-a durut inima cand am fost martora la toate nenoricirile de care a avut parte, cum a fost rupt in sanul familiei, desi era un om liber, si oblidat sa fie sclavul unor strainii, unii dintre ei oameni fara suflet ☹.

Am fost incercata de multa durere atunci cand am descoperit pasajele in care “negroteii” (asa cum erai numiti de stapanii lor) erau biciuiti pentru ca nu isi respectau indatoririle, iar dupa toate acele tratamente, sa mai aiba puterea de a munci. Nu-mi venea sa cred cata cruzime poate zace intr-un om si eram atat de oripilata, simteam o furie cumplita in tot corpul, as fi vrut sa le aplic aceleasi tratamente ca sa vada si eu cum este, ce simte acel suflet nevinonat atunci cand tu iei decizia de a-ti descarca frustratea pe el…mama, ce i-as fi biciuti pe “eroi” aceia, si nu numai…

Desi a fost obligat sa-si ia gandul de la libertate, Solomon si-a pastrat credinta in Dumnezeu si speranta ca va redeveni liber intr-o zi, aceastea i-au dat putere sa infrunte fiecare zi sis a-si duca la indeplinire toate indatoririle ce-i erau atribuite. Mi s-a facut dovada ca existau si stapani cu suflet si tratau sclavii ca niste persoane normale, nu doar forta de munca si nici nu-si execitau dreptul de proprietate asupra lor intr-un mod necuviincios, erau lipsiti de cruzime si incarcati de bunatate. Tot asa, am descoperit ca sunt si stapani inumani, care se cred buricul pamantului si ca au dreptul sa faca ce le taie capul, erau niste brute care nu dadeau doi bani pe viata omului, care credeau ca “negroteii” nu sunt oameni, deci nu au dreptul la libertate, ce sa mai spunem de educatie…Daca ar fi fost descoperiti cu vreo carte, ar fi fost pedepsiti crud pentru simplu fapt ca au indraznit sa posede asemenea obiect…

Mi-a plans sufletul la fragmentele in care erau descrise biciurile, acea pedeapsa oribila…nici nu vreau sa ma gandesc ce simtea acel suflet…cum a suportat atata durere si inca sa-ti mai gasesti taria de a continua sa muncesti, stiind ca esti rupt in bucati si tot ce iti doresti este sa iti dai duhul ☹…am trait alaturi de Solomon foarte multe astfel de momente, am simtit durerea lui, dar si bunatatea sa, desi a fost silit si el la un moment dat sa biciuiasca un semen de-al sau…eu cred ca in acel moment, ma intorceam catre stapan si ii aratam ce inseamna sa fii biciuit, asa o stare vulcanica trezise in mine, de nici nu o pot explica, chiar daca stiam ca este inadmisibil asemenea fapt. Daca cumva iti trecea prin minte ideea de a te revolta fata de stapanul tau, erai crud pedepsit, si totusi Solomon a fost pus in situatia de a face asemenea gest pentru a-si salva viata.

Am simtit o bucurie imensa atunci cand Solomon s-a reunit cu familia sa, aveam lacrimi in ochi si imi radea inima. Dupa toate cele a patimit, despartirea de familie, tratamentele ce i-au fost aplicate, alimentatia saraca cu care a fost obligat sa traiasca zi de zi timp de 12 ani, munca multa, cateodata pana la epuizare, sa ai dreptul doar la trei zile libere pe an in care sa te bucuri doar de sarbatoarea Craciunului, celelalte 362 de zile fiind zile de oboseala, teama, suferinta si truda permanenta. Acela a fost singurul moment frumos de care a avut parte in toti anii cat a fost sclav, acele zile erau imbratisate cu veselie, mancare buna si din belsug, dansuri si voie buna…un motiv de bucurie 😊.

“12 ani de sclavie” vorbeste despre suferinta si disperare, speranta si credinta, bunatate si cruzime dusa la extrem…vorbeste despre viata unor suflete ce nu au gresit cu nimic pentru a fi supuse la asemenea tratamente.

“In viata mea nefericita existasera ceasuri, si nu putine, in care fusese de-a dreptul placut sa contemplu moartea ca un sfarsit al nefericirilor pamantesti si mormantul ca pe un loc de odihna pentru trupul oboist si uzat. Viata este scumpa pentru orice faptura vie; pana si viermele care se taraste in pamant se va lupta pentru ea. Iar in clipa aceea, viata era scumpa pentru mine, asa inrobit si maltratat cum eram.”

“In mintea ei, fericirea insemna absenta biciurilor, a trudei, a cruzimii stapanilor si supraveghetorilor. Ideea ei despre fericire cereasca se rezuma la odihna.”

“Negrii sunt si ei oameni. Daca ei nu stiu la fel de multe ca stapanii lor, cui ii apartine vina? Ni li se permite sa stie nimic. Sclavii nu au privilegii. Ei sunt tinuti in robie, generatie dupa generatie, lipsiti de educatie si atunci cine se asteapta sa aiba multe cunostinte?”

Titlu original: “Most of All You”

An publicatie: 2018

Editura: Epica

Colectie: EpicLove

Numar pagini: 382

Traducator: Adina Pintea

“O tanara distrusa…

Crystal a invatat de mult ca dragostea nu adduce decat suferinta. Sa nu simti nimic e mult mai bine decat sa fii din nou ranit. Ea isi apara inima zdrobita ascunsa sub o cochilie dura si pastreaza in suflet o adanca neincredere in barbate, care, in experienta ei, n-au facut niciodata decat sa se foloseasca de ea.

Un tanar care are nevoie de ajutor…

Si atunci Gabriel Dalton intra in viata ei. In pofida ingrozitoarelor tenebre din trecutul sau, si-a salvat puritatea sufletului si speranta in bine. Iar Crystal, cu toate ca stie costurile, se trezeste atrasa de Gabriel. Staruinta lui nesovaitoare ii slabeste zidurile de aparare, iar rabdarea lui delicata o face sa se infoiasca de tot ce credea ca stie.

Crystal si Gabriel nu si-au inchipuit niciodata ca soarta, care le-a rapit totul, le-ar putea darui o dragoste atat de profunda. Numai ca soarta capricioasa nu le zambeste prea mult timp, iar ei se vad nevoiti sa aleaga: fie sa-si impietreasca inimile inca o data, fie sa gaseasca in ei curajul de a-si marturisi trecutul.”

Mi-am dorit foarte mult sa fiu impresionata si de aceasta carte, asa cum am fost si de “Vocea lui Archer” (recenzia cartii o gasiti aici 😊)…nu am fost dezamagita absolut deloc. Multumesc mult de tot, Roxi, pentru aceste minunatii, daca nu erai tu, nu stiu cand ajungeam sa le citesc, sincer…probabil intr-o zi tare indepartata…

Chiar de la primul capitol am simtit ca lectura ma va purta pe diferite culmi, incarcata cu durere, suferinta, nesiguranta. I-am indragit tare mult atat pe Crystal, cat si pe Gabriel, iar cand le-am aflat povestile, ce se ascunde in trecuturile lor, inima mea a fost devastate. Sa fii copil si sa induri atat de multe nedreptati, sa-ti fie furata copilaria si distrusa cu atata cruzime, era de neconceput pentru mine. Sufletul lor a fost calcat in picioare, insa, dupa toate cele cate au patimit, au avut speranta ca se pot vindeca. Pareau atat de diferiti, la prima vedere, dar, odata ce intri in profunzimile lor, realizezi cat sunt de asemanatori.

Sa dai dovada de putere atunci cand alegi sa-ti accepti trecutul, sa concluzionezi ca asa a fost dat pentru ca tu sa devii cel din prezent…

Am simtit enorm de multa durere citind aceasta carte, am fost rupta in bucati, apoi intregita putin cate putin, am avut momente cand m-a lovit asa un dezgust si o stare de greata, nu-mi puteam imagina cum o persoana poate fi atat de imorala, incat sa fie capabila sa franga un suflet doar pentru a se razbuna 😐.

Alaturi de Crystal si Gabriel am ras, dar am si plans, am simtit fiorii iubirii, dar si dezamagire, m-am vindecat, am sperat la mai bine si, nu in ultimul rand, am iertat.

“Te-am ales pe tine” ne loveste cu o poveste profunda si ne demonstreaza ca, desi trecutul a fost nedrept cu tine si ti-a distrus sufletul, nu inseamna ca si viitorul va fi la fel; ne invata sa speram si sa nu ne fie teama sa acordam o a doua sansa 😊.

 “Atunci cand mori, zbori la Rai ca o pasare. Raiul este cel mai incantator loc pe care si l-ar putea imagina vreodata cineva, cu strazi pavate cu aur si cu flori in culori care nici macar nu exista aici, pe pamant.”

“Am clipit o data, apoi privirea mi se lipi de a lui. Intensitatea conexiunii noastre ma soca, era ca si cum ar fi intins mana si m-ar fi atins intr-un fel pe care nu-l intelegeam si, cu siguranta, cum nu mi se mai intamplase pana atunci. Privirea lui nu ma slabi. Stia ca plecasem cu mintea altundeva. Stia. Sentimentul acela de disperare pe care-l simtisem in pantec imi urca in piept, in gat si-mi taie respiratia, facandu-ma sa icnesc si sa intrerup, in sfarsit, contactul vizual.”

 “-Nu ma poti repara, stii?

Uitandu-ma acum la ea, mi-am dat seama ca nici nu fusese asta intentia mea. Voisem doar sa se faca bine si sperasem ca as putea contribui si eu la asta. Insa nimeni nu poate repara pe altcineva. Nu ne putem repara decat pe noi insine.

-Nu, ai dreptate, nu te pot repara.

Pot doar sa te iubesc. Si vreau cu adevarat sa incerc…”

“Recunostinta nu este un leucoplast. Inca trebuie sa-ti traiesti emotiile, ca sa poti sa le intelegi. Recunostinta te ajuta sa le suporti. Cateodata, recunostinta te ajuta sa traiesti de la o zi la alta, alteori de la un moment la altul. Atata tot.”

“Nu ajungi sa regret lucrurile pe care le-ai facut din dragoste si cu buna intentie. Lucrurile pe care ai vrea, dar nu le faci sunt cele care n-o sa-ti dea pace cat traiesti.”

“Asta era ceea ce trebuia sa-ti faca dragostea, sa-ti cojeasca strat dupa strat, sa-ti expuna toate partile cu carne vie, ca sa se poata vindeca.”

Titlul original: “We hunt the flame”

An publicatie: 2019

Editura: Storia Books

Numar pagini: 589

Traducator: Oana Dusmanescu

“Zafira este Vânătorul, deghizată în bărbat când se aventurează în blestemata pădure a ținutului Arz pentru a-și hrăni poporul.

Nasir este Prințul Morții și îi asasinează pe cei suficient de nebuni ca să-l înfrunte pe autoritarul său tată, sultanul. Dacă oamenii vor descoperi că Zafira e o fată, toate realizările ei vor fi respinse; dacă Nasir va da dovadă de compasiune, tatăl lui îl va pedepsi în cele mai brutale moduri cu putință. Și Zafira, și Nasir sunt adevărate legende în regatul Arawiyei ― dar niciunul dintre ei nu-și dorește asta.

Războiul stă să izbucnească și ținutul Arz înaintează în fiecare zi, cucerind pământul și absorbindu-l în umbră. Când Zafira pornește în căutarea unui artefact pierdut care să redea magia lumii ei suferinde și să oprească Arzul, Nasir e trimis de sultan într-o misiune asemănătoare: să recupereze artefactul și să-l ucidă pe Vânător. Dar un rău străvechi se trezește la viață în timpul călătoriei lor, iar obiectul pe care ei îl caută ar putea deveni o amenințare mai mare decât își pot imagina.

Inspirată de vechea Arabie, cartea lui Hafsah Faizal ― prima din seria Nisipurile din Arawiya ― este un debut palpitant despre revelații, iubire, onoare, învingerea temerilor și despre asumarea propriei identități.”

Prima data am vazut aceasta carte pe contul de bookstagram al Gabrielei si m-am lasat captivata de coperta 😊. A fost primul element ce mi-a atras atentia si am ramas cu gandul la carte zile bune, eram setata daca se va traduce si la noi sau nu, altfel o luam in engleza si aia era…desi habar nu aveam despre ce era vorba, eu trebuia sa o am…😊.

Cum s-a facut ca s-a realizat minunea, ca asa mult dorita carte sa ajunga si la mine datorita celor de la Storia Books, carora le multumesc enorm de mult pentru acest exemplar. Nu va pot explica ce am simtit in momentul in care am luat cartea in maini 😊.

M-a vrajit de la prima pagina, aspectul cartii m-a lasat fara cuvinte, iar cand am descoperit harta…parca ajunsesem in Paradis 😊…ma pregateam pentru o noua aventura. Fara doar si poate, este una din cartile detinute de mine cu cea mai superba coperta, sunt indragostita pana peste cap…

A trecut ceva timp de cand nu am mai citit un fantasy bun, iar “Pe urmele flacarii” a fost mai mult decat buna…a fost magica 😊. Inca de la primul capitol m-a convins ca va fi o lectura greu de lasat din mana si chiar asa a fost. Am fost captivate de aventura ce se anunta, alaturi de Zafira si Nasir.

Zafira este o fata de 17 ani, obligata de ideologia poporului de a se deghiza in barbat pentru a-i fi recunoscute meritele. Acesta a fost unul dintre lucrurile ce m-a durut foarte tare, faptul ca femeile nu sunt apreciate la adevarata lor valoare, de a fi considerate egale barbatului, desi au fost situatii in care femeia s-a dovedit a fi mai puternica si mai curajoasa decat barbatul.

Nasir este un baiat de 20 de ani, Printul Mortii, cel ce nu iese din cuvantul tatalui sau, sultanul. A avut o copilarie nefericita, a uitat cum este sa zambesti sau sa razi, armele fiindu-i cele mai apropiate. Nu si-a mai permis sa iubeasca, intrucat stie ca daca arata compasiune, ceilalti vor avea de suferit. Ca vrea sau nu vrea, trebuie sa se transforme intr-o persoana nemiloasa…un ucigas…un trup fara suflet.

Atat pe Zafira, cat si pe Nasir, ii leaga un singur element…intunericul. Cum?…Ramane sa descoperiti voi! 😊

“Pe urmele flacarii” creeaza o lume fermecata, cu personaje neinfricate, mereu la un pas de a se intalni cu pericolul. Te invaluie in mrejele sale si-ti aduce in fata ochilor peisaje rapitoare, fantastice, ce nu le poti descrie in cuvinte, dar iti da si putina speranta pentru cee ace va urma. Te va tine cu sufletul la gura sit e va lovi cu numeroase rasturnari de situatie, te va pune sa recunosti dusmanul de prieten, adevarul de minciuna, curajul de lasitate…iubirea de ura.

Avand in vedere volumul cartii, am citit-o foarte repede…ce e drept, am devorat cartea ca o salbatica, altfel nu am cum sa ma numesc. Mi-a placut foarte mult ca pe acoluri au fost folosite cuvinte in limba araba, m-a dus putin cu gandul la serialul “Clona”, dar ce vreau sa punctez este faptul ca mi-am amintit de ce mi se parea asa exotica limba araba 😊. “Pe urmele flacarii” a fost dependenta curata, nu am putut renunta deloc la citit, m-a prins in toata acea poveste magica, m-a destainuit o multime de secrete si m-a invaluit in umbre, ca apoi…sa-mi dea lovitura de gratie 😐. Deci a avut un final, de-mi venea sa-mi trag palme singura, am mai cautat pagini, nu-mi venea sa cred ce tocmai se intamplase, era de necrezut…asa ca, nu stiu ce voi face pana in luna mai a anului viitor cand se va lansa volumul al doilea “We free the Stars”, insa va mai dura pana se va traduce si la noi ☹. Atat de multe as vrea sa va vorbesc despre aceasta carte, cred ca la nesfarsit…m-a rapit din lumea mea si m-a dus intr-o lume incantatoare 😊.

Daca a mea recenzie nu v-a convins sa cititi cartea, sper ca citatele ce le-am ales pentru voi sa va convinga 😊…am extras foarte multe citate, insa ce farmec ar mai avea cartea daca vi le-as scrie eu pe toate? Asa ca, daca sunteti impatimiti ai genului fantasy, faceti bine si puneti manuta pe carte 😊. O gasiti pe site-ul editurii Storia Books aici 😊.

“El nu traia. El exista. Si nimeni nu pricepea diferenta dintre cele doua stari pana cand nu-nceta din viata.”

“Sunt lucruri pe care un om le cunoaste. Stiu ca e undeva acolo, omul acesta. Probabil la fel de morocanos ca tine. Se va uita in ochii tai de gheata si te va face sa rosesti si sa-ti doresti sa o iei din nou de la capat.”

“Atunci cand esti legat de cineva, te schimbi. Atat pentru fericirea celui pe care-l iubesti, cat si pentru propria fericire, te schimbi fara sa-ti dai seama.”

“Frica naste moarte. Increderea naste libertate.”

“O mie de leghe si o mie de nisipuri. Pentru tine, de o mie de ori as infrunta soarele.”

“Ochii lui. Erau de un gri tumultuous. Precum cenusa stinsa a unui foc, risipita de un vant rece.”

“Suntem toti facuti din carne si oase, suflet si inima. Capabili de rautate, dar si de fapte bune. O fapta rea nu te face malefic.”

“Tu si cu mine suntem straine. Dar in acest moment suntem doua suflete abandonate sub razele lunii, infometate si in singuratate, plutind intr-o directie pe care n-o intelegem. Imi reamintesti ca speranta nu e pierduta.”

“Nu e nimic rau sa iti doresti iubire, iubirea e o forta, dar si un blestem.”

“Ne grabim sa spunem ca sentimentele apartin celor slabi, dar inimile bat pentru iubire. O viata fara un scop poate ca nu e viata, dar o viata fara iubire nu inseamna nimic.”

“Intunericul vorbeste celor care-l asculta. Cei care il asculta sunt cei care au acceptat intunericul.”

“ ‘Bine’ e cand sangerezi negru, dar nu e la fel de rau cand sangerezi de-adevaratelea, rosu. Cand lumea se prabuseste, dart u nu esti singur in timpul asta. Cand intunericul e absolut, dart u vanezi cea mai mica flacara si o indupleci sa devina mai stralucitoare. Cand gasesti binele din orice fapta rea si consideri asta un triumf.”

Titlu original: “Im Fruhling Sterben”

An publicatie: 2017

Editura: Art

Colectie: Musai

Numar pagini: 273

Traducator: Alexandru Al. Sahighian

“Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand e clar pana si pentru cei mai fanatici germani ca infrangerea e aproape, trupele SS inca mai colinda provinciile tarii cautand tineri, de multe ori minori, pe care sa-i trimita in lupta, la moarte sigura. Walter si Friedrich, doi mulgatori la o ferma de vaci din nordul Germaniei, sunt printre cei trimisi in ultimul an al razboiului pe frontal din Est, sa fie martori ai ultimelor atrocitati disperate ale unei armate in retragere, dar si ai carnagiilor la care soldatii ei sunt supusi fara mila.

Cartea lui Rothmann nu melodramatizeaza, cum se intampla des in relatarile despre razboi, nu se grabeste cu judecatile istorice, nu arunca vina. Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni romancieri germani, scriitura este lucrata in detaliu, cu rabdare, ca un liric si bogat raport verbal al lucrurilor din istorie cel mai greu de verbalizat.”

Atunci cand am vazut pentru prima oara cartea pe site-ul celor de la Cartepedia (o gasiti aici 😊), atentia mi-a cazut asupra copertii, acei adolescenti in uniforma unor soldati nazisti, mi-am spus: “Clar vreau sa citesc aceasta carte, e cu razboi, iar suferinta, sigur lacrimogena…vreau, vreau, vreau…”, ca apoi sa-mi ramana intiparit in minte si titlul cartii. Dar cand am observat ca face parte din colectia Musai, nu a mai ramas loc pentru discutii si am “adoptat-o.”

A fost putin derutanta pentru mine lectura acestei carti, ca sa fiu sincera, total diferita de ce ma asteptam eu. Ramasesem cu impresia ca voi intra in pielea personajelor, ca le voi simti trairile, ca voi fi zdruncinata, ceva acolo…insa nu a fost chiar asa. Mi s-a parut o lectura rece, nu pot sa spun ca a fost lipsita de emotie, intrucat am intalnit doua – trei pasaje mai diferite, dar asta a fost tot 😐.

Sunt constienta ca este extrem de dureros ca un copil de 17 ani sa fie recrutat si trimis in lupta, cand tot ce stie sa faca este cum sa fie cel mai bun vicar. Este cumplit sa fi obligat sa asisti la crime atunci cand tot ce iti doresti este sa fii acasa, sa-ti traiesti viata asa cum crezi tu de cuviinta si ce m-a intristat a fost faptul ca in aceasta situatie au fost mii de adolescent.

Ma inarmasem cu tot ce trebuie pentru acesta lectura, insa am avut parte de foarte multe detalii care, pe mine personal, m-au obosit si mi-au ingreunat foarte tare lectura, nu m-au atins deloc si sunt complet dezamagita, mai ales ca este o carte ce vorbeste despre finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand inca erau vremuri crunte.

Ma doare ca nu am simtit nicio conexiune, insa, imi propun ca dupa ceva timp sa revin la ea, s-o recites, poate am fost eu prinsa intr-un moment nepotrivit…sau poate nu inteleg eu scriitura acestui autor?

“S-aduci ceva pe lume – asta-i munca cea mai dura. Sa distruga si sa omoare poate orice idiot.”

“Cand ai spaima de moarte in tine, vrei sa mai fi trait o data totul.”

“Pana acum am crezut mereu ca tot ce-i mai rau pe front e sa mori. Dar nu-i asa, nu-i deloc asa. Daca ai noroc, moartea vine ca si cum ai pocni din deste. Dar e cu mult mai ingrozitor cand nu poti sa dormi si sa nu stii niciodata daca aprovizionarea va functiona. Gandul ca vei fi masacrat cu burta goala e aproape de neindurat. Vrei sa mai mananci o data pe nesaturate inainte sa crapi pentru nimic si iar nimic.”

“In razboi nu intereseaza defel ce doreste, simte sau gandeste vreunul, in razboi tot ce conteaza  este cum actioneaza cineva.”

“In corpul nostru exista o memorie a celulelor, deci si a spermatozoizilor si ovulelor, si ca asta se mosteneste. O rana sufleteasca sau fizica are efect asupra urmasilor. Jignirile, bataile sau gloantele incasate ii ranesc si pe copiii tai inca nenascuti, cum ar veni. Iar mai tarziu, oricat ar creste ei ocrotiti cu dragoste, se vor teme mereu cumplit sa nu fie jigniti, batuti sau loviti de-un glont. Oricum in subcontinent, in vise.”

An publicatie: 2019

Editura: Libris Editorial

Numar pagini: 359

“Un roman delicios, presarat cu picanterii sexuale si dialoguri pline de ironie care l-ar face pe J.D. Salinger insusi sa intoarca pagina.. dupa pagina… dupa pagina curios de ceea ce va urma. O tornada de evenimente care in ochiul furtunii il are pe Stancu, un tanar cu veleitati de autor. Dorinta intrinseca a oricarui adolescent de a se desprinde din cuibul parintesc este dusa la extrem de catre personajul nostru care paraseste casa mamei sale intr-o incercare de a-si castiga independenta, dar si libertatea de a deveni scriitorul care se viseaza. Scrisul este, pentru el, doar cortina in spatele careia isi traieste viata inecata in alcool si aventuri pasagere cu diverse femei care mai de care mai colorate. Inca din primele pagini ale romanului ne dam seama ca Stancu nu se va lasa prins in hatisul manipulativ al unei existente conventionale, ceea ce nu face decat sa adauge la farmecul acestei carti. Un must-read pentru iubitorii de whisky si lecturi inedite.”

Cartea a fost un dar din partea autorului Stefan Traian Iancu si tin sa-i multumesc pe aceasta cale, datorita lui am avut ocazia de a-l descoperi pe Stancu si totodata, am adaugat in biblioteca personala prima carte de la Libris Editorial 😊 (sper sa nu fie si ultima…).

 Cu parere de rau, admit ca nu am reusit sa duc cartea la bun sfarsit, am citit doar 117 de pagini si atat mi-a fost, nu a mai mers. Si am sa va spun de ce…

Cum l-am vazut eu pe Stancu: un tip de 21 de ani, de viseaza sa devina scriitor. Putin cam alcoolic, ce e drept, iar cand avea ceva la bord se credea Croitorasul cel viteaz. Sigur stiti cine era Croitorasul cel viteaz, nu? In alta ordine de idei, Stancu al nostru taie si spinteca atunci cand mintea ii este invaluita in aburii alcoolului (asa probabil patim toti cand suntem tulburi…), cand el de fapt, este un prapadit…sau mai bine spun, un paduche (daca ar fi sa citez unul din personaje).

Chiar am fost atrasa la inceput si eram mega entuziasmata, Stancu parea a fi genul de om ce-l durea-n pix (si s-a dovedit ca asa era), trata totul cu nonsalanta, chiar ma ditrau peripetiile lui.

L-am apreciat pentru faptul ca a avut taria sa se rupa din sanul familiei si sa incerce sa se puna singur pe picioare; Stancule, nu prea ti-a iesit, nu? A intrat in diverse conflicte, s-a inconjurat de femei usoare si de aici incolo, s-a pierdut si interesul meu in privinta cartii 😐.

A devenit monotona si aveam impresia ca nu se va mai petrece nimic iesit din comun, asa ca am abandonat-o 😐. A fost un singur moment in care Stancu a reusit sa ma impresioneze (desi nu-l credeam in stare de asa ceva, sincer…): mi-a dovedit ca poate fi si un om sensibil, acela a fost unicul moment cand mi-a cazut la suflet.

In rest, pentru mine cartea a fost un haos total si cam prevedeam finalul. Poate nu a fost de mine aceasta carte si imi pare sincer rau ☹. Descrierea cartii chiar mi-a atras atentia, de aceea mi-am si dorit sa o citesc, insa am fost dezamagita. Inceputul fusese promitator, insa la un moment dat a luat-o pe ulei 😐 si e pacat…

Daca voi ati citit-o, fiti buni si spune-ti-mi cum vi s-a parut, poate a fost o problema la mine 😐.

An publicatie: 2018

Editura: Bookzone

Numar pagini: 208

“And then your body aches,

The world is heavy on your shoulders,

The smoke is heavy on your eyes,

The thoughts are heavy on your heart

And it’s only minutes to midnight.”

Scriu aceste randuri ascultand melodiile trupei Linkin Park, mai exact am pe repeat melodia “One more light” si am ochii in lacrimi ☹. A fost si inca este una dintre trupele mele de suflet, am descoperit-o la varsta de 12 ani si m-am indragostit pe loc, i-am terorizat pe ai mei cu volumul la maxim, ma mir ca au facut fata boxele…M-a durut sufletul cand am aflat de decesul lui Chester, solistul trupei Linkin Park, chiar si acum ca ma gandesc, parca ma inteapa ceva 😐. Pana la finalul cartii nu am facut legatura cu citatul de la inceput, mi-a dat un fel de hint si nu am bagat de seama…

“Minute pana la miezul noptii” este o carte sensibila, nu am observat lucrul acesta de la inceput. Desi am ras foarte mult citind-o, cel putin in prima jumatate, au fost pasaje care mi-au ajuns la sulfet, au atins coarda sensibila si mi se adunau lacrimi in ochi. Nu stiam ce sa astept de la aceasta carte, o vazusem foarte mult pe bookstagram si mi-a stranit foarte mult curiozitatea 😊.

Dar si cand mi-am satisfacut curiozitatea…mi-a rupt inima in doua ☹. Credeam ca va fii o carte amuzanta si usoara, dupa cat umor si sarcascm gasisem in paginile ei, insa am avut parte de o supriza. As fi ipocrita daca nu as recunoaste ca ma asteptam la un final fericit, insa nu a fost chiar asa 😐…finalul m-a dat complet peste cap, desi avusesem parte de indicia de-a lungul lecturii, indicia carora eu nu le-am acordat atentia necesara.

Nici nu-mi gasesc cuvintele sa va spun ce simt in acest moment…este greu sa iti dai seama ce este in gandul unei persoane, ce frustari are, ce nu-i da pare, de ce nu doarme noptile, ce vise o tulbura, insa cand esti tu acea persoana care se confrunta cu toate acestea, este si mai haotic, nu mai stii nici ce reactive sa ai 😐. Cei din jur te vad ca pe o persoana normala, chiar daca in tine se dezlantuie Al Treilea Razboi Mondial.

Desi cartea va poate pacali cu numarul relativ mic de pagini, incarcatura cu care vine este mult mai mare. Eu m-am lasat pacalita de numarul de pagini si ma asteptam la o lectura usoara atunci cand am hotarat ca este momentul sa o citesc.

“Minute pana la miezul noptii” vorbeste despre depresie si incearca sa ne deschida mintea si sufletul catre cei depresivi, sa ii intelegem, sa le oferim sprijin, fara a-i cataloga despre “dementi”. As putea sa va vorbesc despre ce se intampla in carte, insa trebuie sa o cititi voi ca sa simtiti emotiile…acelea nu pot fi exprimate prin cuvinte…

Ma bucur enorm de mult ca am descoperit aceasta carte si va recomand din tot sufletul sa o cititi, va fi o lectura ce va atinge la Corazon si nu veti regreta…“Minute pana la miezul noptii” este o carte sensibila tratata cu un mic zambet pe buze…

Felicitari, Remina Radu, pentru aceasta carte, jos palaria! 😊 Si abia astept sa descopar si cealalta poveste scrisa de tine!

O gasiti pe site-ul editurii Bookzone aici 😊.

“Supararea tine de orgoliu. Dezamagirea tine de suflet.”

“Cel mai sigur lucru este ca vei muri. Cel mai nesigur lucru este cand. Stii cum imi imaginez eu viata si moartea? Ca doi colectionari capriciosi care beau Absinthe si mizeaza irational, iar noi suntem doar o moneda de schimb intre ei doi.”

“Un tip complicat trebuie sa te faca sa iti doresti sa te complici si tu. Trebuie sa fie o provocare. Provocarea de a te autodepasi, de a-l depasi, de a deveni ceva ce ceilalti ar intelege cu greu. Tocmai faptul de a fi complicat straneste mister. Oamenii misteriori emana atractie. Oamenii usor de inteles sunt lasati deoparte ca un rebus dezlegat.”

“Intr-o relatie, nu pot iubi amandoi in aceeasi masura. Intotdeauna unul va investi mai mult.”

“Tot ce ne dorim se plateste cu timp, iar noi ne dorim multe.”