Titlu original: “Im Fruhling Sterben”
An publicatie: 2017
Editura: Art
Colectie: Musai
Numar pagini: 273
Traducator: Alexandru Al. Sahighian
“Spre sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand e clar pana si pentru cei mai fanatici germani ca infrangerea e aproape, trupele SS inca mai colinda provinciile tarii cautand tineri, de multe ori minori, pe care sa-i trimita in lupta, la moarte sigura. Walter si Friedrich, doi mulgatori la o ferma de vaci din nordul Germaniei, sunt printre cei trimisi in ultimul an al razboiului pe frontal din Est, sa fie martori ai ultimelor atrocitati disperate ale unei armate in retragere, dar si ai carnagiilor la care soldatii ei sunt supusi fara mila.
Cartea lui Rothmann nu melodramatizeaza, cum se intampla des in relatarile despre razboi, nu se grabeste cu judecatile istorice, nu arunca vina. Recunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni romancieri germani, scriitura este lucrata in detaliu, cu rabdare, ca un liric si bogat raport verbal al lucrurilor din istorie cel mai greu de verbalizat.”
Atunci cand am vazut pentru prima oara cartea pe site-ul celor de la Cartepedia (o gasiti aici 😊), atentia mi-a cazut asupra copertii, acei adolescenti in uniforma unor soldati nazisti, mi-am spus: “Clar vreau sa citesc aceasta carte, e cu razboi, iar suferinta, sigur lacrimogena…vreau, vreau, vreau…”, ca apoi sa-mi ramana intiparit in minte si titlul cartii. Dar cand am observat ca face parte din colectia Musai, nu a mai ramas loc pentru discutii si am “adoptat-o.”
A fost putin derutanta pentru mine lectura acestei carti, ca sa fiu sincera, total diferita de ce ma asteptam eu. Ramasesem cu impresia ca voi intra in pielea personajelor, ca le voi simti trairile, ca voi fi zdruncinata, ceva acolo…insa nu a fost chiar asa. Mi s-a parut o lectura rece, nu pot sa spun ca a fost lipsita de emotie, intrucat am intalnit doua – trei pasaje mai diferite, dar asta a fost tot 😐.
Sunt constienta ca este extrem de dureros ca un copil de 17 ani sa fie recrutat si trimis in lupta, cand tot ce stie sa faca este cum sa fie cel mai bun vicar. Este cumplit sa fi obligat sa asisti la crime atunci cand tot ce iti doresti este sa fii acasa, sa-ti traiesti viata asa cum crezi tu de cuviinta si ce m-a intristat a fost faptul ca in aceasta situatie au fost mii de adolescent.
Ma inarmasem cu tot ce trebuie pentru acesta lectura, insa am avut parte de foarte multe detalii care, pe mine personal, m-au obosit si mi-au ingreunat foarte tare lectura, nu m-au atins deloc si sunt complet dezamagita, mai ales ca este o carte ce vorbeste despre finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand inca erau vremuri crunte.
Ma doare ca nu am simtit nicio conexiune, insa, imi propun ca dupa ceva timp sa revin la ea, s-o recites, poate am fost eu prinsa intr-un moment nepotrivit…sau poate nu inteleg eu scriitura acestui autor?
“S-aduci ceva pe lume – asta-i munca cea mai dura. Sa distruga si sa omoare poate orice idiot.”
“Cand ai spaima de moarte in tine, vrei sa mai fi trait o data totul.”
“Pana acum am crezut mereu ca tot ce-i mai rau pe front e sa mori. Dar nu-i asa, nu-i deloc asa. Daca ai noroc, moartea vine ca si cum ai pocni din deste. Dar e cu mult mai ingrozitor cand nu poti sa dormi si sa nu stii niciodata daca aprovizionarea va functiona. Gandul ca vei fi masacrat cu burta goala e aproape de neindurat. Vrei sa mai mananci o data pe nesaturate inainte sa crapi pentru nimic si iar nimic.”
“In razboi nu intereseaza defel ce doreste, simte sau gandeste vreunul, in razboi tot ce conteaza este cum actioneaza cineva.”
“In corpul nostru exista o memorie a celulelor, deci si a spermatozoizilor si ovulelor, si ca asta se mosteneste. O rana sufleteasca sau fizica are efect asupra urmasilor. Jignirile, bataile sau gloantele incasate ii ranesc si pe copiii tai inca nenascuti, cum ar veni. Iar mai tarziu, oricat ar creste ei ocrotiti cu dragoste, se vor teme mereu cumplit sa nu fie jigniti, batuti sau loviti de-un glont. Oricum in subcontinent, in vise.”
Bookworm in a cozy corner 