An publicație: 2014

Editura: Herg Benet

Număr pagini: 368

”La început n-au fost cerul și pământul. La început au fost Dora și Luna.

Aprilie, 2011: Dora – care are 18 ani, cântă într-o trupă rock și se pregătește de bac – o întâlnește într-o noapte pe carismatica și misterioasa Luna. Alter ego, iubită, idol, sau toate la un loc? Povestea lor de dragoste se împarte între aventuri extreme și dorința de a-i face pe cei din jur să le accepte relația, totul sub amenințarea unei profeții vechi de peste zece ani, care s-ar putea adeveri sau nu. O familie cu multe secrete, toate întunecate, și o provocare: Dora va trebui să o iubească pe Luna împotriva tuturor.

August, 2014: O surpriză romantică pentru Luna ia o întorsătură neașteptată și Dora va observa cum lumea pe care o știe, în mijlocul căreia se află iubirea ei, se surpă definitiv.

La început n-au fost cuvântul, Dumnezeu sau întinderea nesfârșită de ape. La început au fost Dora și Luna.

Și totul a pornit de acolo.

Păpușile – o poveste despre iubire și moarte. Despre toate lucrurile care contează.”

Țin minte că în urmă cu 8-9 ani, am împrumutat de la o prietenă volumul ”Sânge satanic” al Cristinei Nererovschi, doar ce se publicase și prietena respectivă îmi tot spunea că e demențială, că trebuie neaparat să o citesc. Coperta mă băgase efectiv în sperieți, dacă nu mă înșeală memoria, era o copertă roșie și avea ilustrată o fetiță brunetă, puțin sadică, părerea mea. Am avut o tentativă să o citesc, însă nu am parcurs foarte mult  din ea și am abandonat-o ☹. Asta a fost relația mea cu Cristina Nemerovschi până acum, la moment când am redescoperit-o alături de ”Păpușile”.

A fost mare vâlvă și cu această carte, laude peste laude, curiozitatea mea fiind stârnită la maxim, mai ales datorită subiectului: iubirea dintre două fete. Este a doua carte pe care o citesc cu subiect LGBT și spre suprinderea mea chiar mă atrage acest gen.

Îmi place enorm de mult coperta cărții, cele două fete sunt întruchiparea pură a iubirii și a prieteniei, doar privindu-le bănuiam că ceva nasol se va întâmpla cu una dintre ele, dacă nu cu amândouă. O lectură ușoară și totuși profundă, ce discută două teme: iubirea și moartea. Am fost atrasă de povestea Dorei și a Lunei, cum s-au întâlnit, cum a evoluat relația dintre ele, ce a simțit Dora pentru Luna, de toată acea nebunie ce le înconjura. Aș fi fost și mai încântată de carte dacă povestea era relatată și din perspectiva Lunei, Luna fiind personajul dezinvolt, căruia nu-i pasă de părerea celor din jur, face ce-l taie capul și își traiește viața la maxim, fără a avea regrete. Dora, liniștită din fire, este complet dată peste cap atunci când in viața ei își face apariție Luna, asemeni unei furtuni de nisip, iar de la acea întâlnire, viața Dorei se schimbă radical. Alături de ele, am descoperit că sentimentul iubirii se poate trăi la intensitate maximă, dar totodată și cel al despărțirii.

Relația dintre Dora și Luna este relația ce o regăsim și în zilele noastre, o iubire între două persoane de același sex, văzută cu diverși ochi. Mulți tind să judece că este anormal așa ceva, că este o boală, că acele persoane sunt disfuncționale, că nu este dat de la Dumnezeu ca femeia să se iubească cu femeia și nici bărbat cu bărbat, doar femeia cu bărbatul, că doar așa e normal…Nu am niciun drept să judec pe nimeni și nici nu vreau pentru că fiecare are dreptul să iubească pe cine dorește, indiferent de sex. Ce este așa anormal într-o iubire dintre două fete sau doi băieți? Este treaba lor ce și cum fac, nu trebuie să ne băgăm noi ca musca-n ciorbă și cel mai bine ar fi să ne vedem de ale noastre, să mai lăsăm prejudecațile deoparte. Dacă o astfel de relație este anormală, cât de normală este o relație în care bărbatul maltratează femeia? (nu știu cât de relevantă este această comparație, dar sper că se întelege ideea…). Sentimentele trăite de Dora și Luna sunt aceleași pe care le trăim și noi, cei normali, așa că de ce să le vedem anormale? Am un sentiment că persoanele implicate în astfel de relații simt mult mai intens decât noi, poate și datorită faptului că sunt mereu judecați și neînteleși.

Per ansamblu, cartea mi-a plăcut, dar parcă a lipsit ceva, nu știu exact ce 😐. Abia spre ultimile pagini am simțit o durere în suflet, m-am înduioșat teribil, în rest, am fost asemeni unui spectator…nu știu dacă e ok să mă numesc așa. Mi-ar fi plăcut tare mult dacă era povestea relatată și din perspectiva Lunei, nu doar a Dorei, pe Luna am cunoscut-o prin ochii Dorei, dar personal, aș fi fost mult mai prinsă de carte dacă întâlneam și relatările Lunei cu privire la Dora și nu numai.

Cert este că mă bucur tare mult de gestul editurii Herg Benet de a-mi oferi acest exemplar și totodată oportunitatea de a descoperi o altfel de poveste de iubire, cu bune și rele. Pe această cale, țin să le mulțumesc din suflet pentru carte, iar voi o găsiți pe site-ul lor aici.

”Iubirea e sălbatică, cretină, imprevizibilă. De asta e mișto. Altfel, am fi dat-o de mult dracului, n-ar mai avea niciun farmec, niciun rost.”

”Mai am pe buze gustul ei, de când am sărutat-o în hol. Avea buzele ușor sărate – nu aveau gust de iarnă, ci mai degrabă de sfârșit de vară, de mare în asfințit, de răcoare pe malul apei, de aventură.”

”Iubirea e, în primul rând, nebunie. Iubirea e sinceritate, dar nu orice fel, ci una dusă la extrem. Iubirea e risc; e saltul în gol de pe un vârf de munte. Iubirea e atunci când vrei să cuprinzi toată lumea în pumn și s-o ascunzi sub pernă. Iubirea e dorința de a trăi fiecare minut, de a lua timpul impersonal pe care-l trăiesc și alții și a-l transforma în ceva al tău, numai al tău. Iubirea e zâmbetul cu care te trezești pe față într-o dimineață de iarnă. Iubirea e o noapte în care se văd bine stelele, și te uiți pe geam, și simți că vrei să iei în brațe siluetele negre ale copacilor din depărtare.”

”Moartea e absurdă și mai mereu ironică. Și e doar o durere surdă, enormă și inutilă – niciodată nu servește la ceva.”

”Iubirea te ridică pe vârfuri și te obligă să privești dincolo de lumea pe care ai construit-o tu, în care te refugiezi plin de teamă. Iubirea îți șterge frica. Te provoacă să cauți ceva nou, ceva care să-ți dea bătăi nebune de inimă, să te facă viu. Iubirea te duce mai departe, un cuceritor fără teamă, plecat în căutarea altor lumi pe care să le lipească de a lui, să și le însușească.”

”Și iubirea și moartea, sunt, până la urmă, absurde, iraționale, imposibil de explicat. Nu știm de ce iubim unii oamenii, și nu pe alții. Nu știm de ce pășim de bunăvoie pe drumuri la capătul cărora murim, când la început nici măcar nu păream tentați să le alegem pe ele.”

Titlul original: ”Don’t you cry”

An publicație: 2019

Editura: Herg Benet

Colecția: Passport

Număr pagini: 352

Traducător: Laura Nureldin

”În centrul orașului Chicago, o tânără pe nume Esther Vaughan dispare fără urmă din apartamentul ei. Printre lucrurile sale este găsită și o scrisoare, dedicată misterios „Dragostei mele“, lăsând-o pe prietena și colega ei de apartament, Quinn Collins, să se întrebe dacă Esther era într-adevăr persoana pe care credea că o știa. Între timp, într-un mic orășel de coastă din Michigan, aflat la o oră distanță de Chicago, o necunoscută apare în cafeneaua unde Alex Gallo, un adolescent de 18 ani, se ocupă de curățenie. Este atras imediat de frumusețea și șarmul fetei, dar ceea ce pornește ca un flirt inocent se transformă brusc în ceva mult mai întunecat și sinistru.

În vreme ce Quinn caută răspunsuri despre Esther, iar Alex e tot mai subjugat de vraja femeii necunoscute, maestra suspansului Mary Kubica își conduce cititorii într-o aventură incredibilă, care va culmina cu un deznodământ șocant ce ne arată că, oricât de departe și de repede am fugi de el, trecutul tot ne va ajunge din urmă.”

Este prima carte ce o citesc de la această autoare, deși auzisem foarte multe păreri împărțite. ”Să nu plângi” mi-a oferită de către editura Herg Benet, cărora țin să le mulțumesc pe această cale pentru exemplarul oferit 😊, face parte din colecția Passport și o găsiți aici 😊.

Să vă spun ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la această carte. Mi-a plăcut foarte mult aspectul coperții, însă nu am reușit să fac legătura între titlu și acțiunea cărții, abia spre final, am dibuit care ar fi legătura. Titlul nu îți transmite absolut nimic 😐.

Acțiunea cărții te bagă direct în pâine, lăsând loc de interpretare, ori e albă, ori e neagră. Mi s-a părut puțin ciudată la început, sincer vă spun, dar ciudată la modul interesant. Chiar dacă a bătut pasul pe loc, mare lucru nu se întâmpla, doar săpături pentru a descoperi misterul dispariției lui Esther, a reușit să ma țină captivată, îmi doream să descopăr mai mult și mai mult. Am avut parte de foarte mult suspans de-a lungul lecturii și am tot încercat să fac unele conexiuni între informațiile ce îmi erau oferite, la ultimile pagini am primit chiar și confirmarea bănuielilor mele, dar care, totuși, au reușit să-mi ridice părul la ceafă.

Povestea se petrece pe două planuri, a lui Quinn, colega de apartament a lui Esther, și Alex, un angajat la o cafenea unde spală vase, ambele în același timp, în decurs de câteva zile, perioadă ce le schimbă total viața. Quinn Collins este genul de fată care trăiește clipa, nepăsându-i de ce se poate întămpla în urma acțiunilor sale, este foarte superficială, total opusă colegii sale de apartament, Esther Vaughan, care este ordonată, responsabilă și matură.  Alex Gallo este un baiat modest, mereu atent la cei din jurul său, vulnerabil, deși nu-și dorește să lase această impresie. Repins de mama sa, a rămas să locuiască alături de tatăl său, un bărbat iresponsabil, ce-și petrece zilele înecându-și mințile în alcool.

În momentul în care Esther dispare, își face apariția o femeie misterioasă la cafeneaua unde Alex lucrează. În timp ce Quinn încearcă să rezolve misterul dispariției colegei sale de apartament, Alex se lasă vrăjit de farmecul femeii necunoscute. Ceva îi leagă pe cei doi, ce anume…rămâne voi să descoperiți 😉.

Cartea este învăluită în foarte mult suspans, te determină să-ți dorești să afli deznodământul. Personajele sunt foarte bine conturate, ajungi să le cunoști foarte bine până spre final, însă acțiunea este statică în mai mult de jumătate de roman (cel puțin așa mi s-a părut mie). Mi-ar fi plăcut să fie mai antrenantă și în primul treisfert de carte, nu doar spre final. Deznodământul a fost total neașteptat, dar cum spuneam mai sus, mi se confirmaseră unele bănuieli, totul s-a petrecut pe repede-înainte, prea dintr-o dată, într-un mod atât de brusc.

Din punctul meu de vedere, cartea nu este de 5 stele, i-am acordat 4 stele și doar datorită faptului că finalul a ridicat-o. Se putea mult mai bine, având în vedere că povestea avea foarte mult potențial și autoarea putea să contureze o poveste mult mai antrenantă și mai captivantă, avea cu ce să lucreze: mult suspans, răsturnări de situație, jocul minții 😐. Chiar și așa, îmi doresc să citesc și celelalte cărți ale autoarei, am convingerea că voi fi placut suprinsă! 😉

Titlul original: ”Begin Again”

An publicație: 2019

Editura: Bookzone

Număr pagini: 400

Traducător: Paula – Denisa I. Babici

”Allie fuge de trecut și de regulile mamei sale. Kaden trăiește în trecut și face regulile care nu permit nimănui să ajungă la inima sa. Allie își dorește un nou început. Kaden este ocupat să construiască ziduri cât mai înalte în jurul sufletului său. Povestea clasică de iubire neîmplinită? Mai degrabă o iubire imposibilă. Poate că vei găsi cartea scrisă de Mona Kasten la categoria de cărți de dragoste, dar povestea va rămâne imprimată pe inima ta după ce o vei citi. Pentru că îți va demonstra cât de ușor este să începi din nou, să vindeci o inimă frântă, să întâlnești dragostea unde nu te aștepți.
Care sunt regulile la care ține atât de mult Kaden?
1. Nu mă deranja cu chestiile tale de fete!
2. Ține-ți gura închisă dacă agăț pe cineva!
3. Nu există nicio șansă ca noi doi să ne cuplăm.
Allie le încalcă pe toate. Nu pentru că își propune asta, dar magnetismul dintre ei este mai puternic decât credea. Așa că regulile devin provocări.”

Pentru început vreau să le mulțumesc celor de la editura Bookzone pentru că m-au bucurat cu acest nou roman tradus și pentru că mi-au oferit ocazia de a-l descoperi 😊 (îl găsiți aici). Sunteți niște oameni minunați, iar ziua în care mi-ați trimis mesaj cu propunerea, a fost de o mie de ori mai bună. Când vine vorba de cărți, inima îmi crește instant și mă bucur asemenea unui copil, poate chiar mai mult. Este prima carte ce o citesc de la această autoare si m-a surpins într-un mod atât de plăcut, spre rușinea mea, până la aceasta carte nu auzisem de autoare, dar clar o voi urmări cu interes maxim.

”Un nou început” este o carte spumoasă, care crează dependență și cu greu vei reuși să o lași din mână, te îndeamnă să o devorezi cu fiecare cuvânt. Este asemenea unei bomboane de-ți pocnește in gura, nu știu cum se numesc acele bomboane, dar senzația este că îți bombardează cerul gurii și îți trezește diverse stări.

Atât Allie, cât și Kaden, mi-au căzut la suflet și m-au făcut să mă îndrăgostesc de ei tot mai mult cu fiecare pagină citită. Îmi erau extrem de dragi, iar cum nu totul este roz, am avut momente când îmi venea să mă transform… Allie provine dintr-o familie înstăritî, în care primează aparențele, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea fericirii singurului copil. Banul și-a spus cuvântul, iar acest lucru a început să distrugă sanatatea mintală a adolescentei. Până la studenție, a trăit o viață controlată de mama sa, la fiecare pas (Doamne, o femeie imposibilă, îmi venea să o desființez, nu alta…). Atunci, a prins curaj și a pornit pe un nou drum, încercând să-și lase trecutul în urmă, cu tot cu neplăcerile lui. Kaden, wanna be bad boy, este noul meu crush (nu cred că mai face față inima mea, sincer…deja sunt prea mulți că îmi dă și mie eroare…), la prima vedere lasă impresia unui arogant, tatuajele ce-i acoperă mâinile alimentându-i statutul de baiat rău, însă când ajungi să-l aprofundezi ca și personaj, este cu totul altfel. Și el a trecut printr-un episod neplăcut în trecut și nu îi face deloc plăcere să și-l amintească, acest lucru determinându-l să se închidă în el și să nu permită nimănui să se apropie de el.

Ambii s-au ascuns în spatele unor măști, ce cu timpul au început să cadă și să dezvăluie adevarata lor identitate: o femeie curajoasă, respectiv un bărbat sensibil. Au învățat să-și alunge împreună demonii trecutului, prin suferință au aflat adevărata fericire. Din acea fată manipulată, Allie s-a transformat într-o femeie puternică, determinată să-și urmeze visul indiferent de ce părere au parinții săi, mai ales când vine vorba de iubire. Kaden a fost acolo pentru ea când a avut nevoie, a spijinit-o, a îndrumat-o, a ascultat-o, însă când roata se întoarce, zidurile se ridică și se declanșează o luptă la care nu-ți dorești să participi. M-am lăsat învaluită în nebunia lor, astfel am ajuns să mă îndrăgostesc de ei, dar să-i și urăsc în aceeași măsură, acum mă făceau să râd, ca în secunda următoare să-mi întindă nervii la maxim.

”Un nou început” prezintă o poveste intensă, deși pare clișeică, îți demonstrează că te înșeli. Te va fermeca de la prima pagină și te va lăsa cu un suflet gol la final, atunci când vei fi nevoit să te desparți de personaje. Este cartea care te învață că trebuie să discuți despre tot ce te apasă, altfel riști să dea pe dinafara, îți demonstrează cât este de ușor să începi din nou, îți vorbeste despre libertate, inimi frânte și vindecare, dragoste și…reguli încălcate 😊.

Editura: Bookzone

An publicație: 2017

Număr pagini: 360

”Vorbește cu mine”, este, într-o oarecare măsură, povestea fiecăruia dintre noi – îți amintește de fiorii primei iubiri, de neînțelegerile cauzate de lipsa de comunicare, de lacrimile amare, dar și de acea fericire care pare eternă.

Ne regăsim în rândurile cărții, dar este povestea lor – povestea dintre Blake, un adolescent decis să nu vorbească deloc cu Bex, fata care este dispusă să suporte momente îndelungate de tăcere doar pentru a fi în compania lui. Asta până când el decide să vorbească. Dar cine știe dacă asta nu cumva complică lucrurile și mai mult.

Cu această carte, oficial m-am îndrăgostit de A. Stephanie, de stilul ei de scriere, de poveștile create, de emoțiile ce a reușit să mi le transmită…de absolut tot 😊. A devenit una dintre autoarele mele favorite și cu mare drag m-aș reîntoarce la romanele sale. Am cunoscut-o prin ”Malakai”, am prins drag de ea datorită lui ”Alekzandre”, iar acum cu Blake am ajuns să o iubesc  😊.

”Vorbește cu mine” deși prezintă o poveste adolescentină, este imposibil să nu te regăsești măcar puțin în ea. Eu, personal, m-am regăsit 100% în povestea lui Blake si Bex, i-am înteles perfect, deși îmi venea câteodată să-i scutur puțin. Mi-am dat seama de ce le era greu să comunice unul cu celălalt, teama de a nu spune ceva greșit și să fie și să fie interpretat exact pe dos, neștiind că, dacă ții totul în tine, înrăutățești mai mult lucrurile.

Lipsa comunicării alimentează și neîncrederea, ceea ce duce la suferință, frământare interioară și lacrimi amare, ce ard sufletul puțin câte puțin, rup inima în bucățele și apoi cu greu, ajungi să o întregești. Așa că, mai bine alegi să vorbești, deși ai sentimentul că nu ar trebui să faci asta. Odată ce ai ales comunicarea, își asumi ce scoți pe gură. Oare Blake si Bex își asumă? Cum se descurcă? Asta rămâne să aflați voi 😉.

Blake, alege să nu mai vorbească deloc, până când este împins de circumstanțe să scoată un cuvânt pe gură. Știe, că dacă va vorbi, este posibil să spună lucruri ce au fost îngropate și așa trebuie să rămână, sau mai rău, să răbufnească și să spună ceea ce nu simte, astfel ajungând să rănească. Bex, se vrea a fi fata dură, rebelă, când de fapt, este total opusul. Și ea are probleme cu comunicarea și preferă să țină în ea majoritatea lucrurilor, neconștientizând că astfel te macini pe interior încet, încet. Când cei doi sunt aduși împreună, se dezlănțuie furtuna. I-am iubit și urât în același timp, mă gândeam: ”Oare cât se vor mai suporta?”, îmi era ciudă pe ei pentru că le era greu să spună ce gândesc, neîncrederea ce domnea între ei îmi dădea dureri de cap. Erau atât de simpatici împreună, nu mai puteam de dragul lor, deși aveau episoade când, efectiv, mă aduceau la disperare. De eram eu în carte, le băgam eu mințile în cap…

Ce simțeau ei, am simțit și eu pe propria piele, nu doar o dată. Strigam la ei să rupă o dată cuvintele, să exprime ce simt, știind că oricum nu mă aud… Povestea lor m-a ținut în priză până la final, frustrările, impulsivitatea, sentimentele contradictorii, neîncrederea nu-mi dădeau pace și mă ațâțau să continui a citi pentru a afla deznodământul. Îmi doream să ajung la final și în același timp nu, deveneam bipolară…

”Vorbește cu mine” mi-a adus un zâmbet pe buze și am citit-o cu sufletul. Este o poveste relaxantă, ce vorbește despre familie, iubire, prieteni adevărați, alegeri, adolescență 😊.

”De data asta chiar o sărut, iar ea își deschide buzele și nu îmi pasă cine o să apară să o strige, pentru că eu nu o să îi dau drumul din brațe. E o chestie ciudată. Un sentiment înfiorător, de parcă fac ceva de-a dreptul greșit.”

”Nu știu dacă asta am încercat să evit toată viața mea, pretinzând că nu sunt atrasă de băieți, dar poate a fost un lucru bun, pentru că sunt sigură că nimeni nu ar fi putut să mă facă să ma simt așa cum o face el în secunda asta. Atingându-mi fiecare terminație nervoasă. Făcând timpul să se oprească și nimic altceva să nu mai conteze. E ceva în legătura cu el – ceva ce nu îmi dau seama pe moment – ceva care mă face să mă simt în siguranță și să păstrez lucrurile care mă țin trează noaptea adânc în cutia cu amintiri. Pentru că ele nu mai contează acum. Nimic nu mai contează.”

”Timpul trece mult prea repede atunci când tu ai nevoie să se oprească. Timpul e o chestie pe care o urăsc din tot sufletul meu. Timpul…nu prea contează acum.”

“The plan was simple. The results are anything but…
I’ve lost too much to even think about opening my heart to anyone again. Grief consumed my life, and all I wanted was to be left alone so I could drown my sorrows while trying to find a sliver of relief at the bottom of a bottle.
But my father saw right through me, throwing me a curveball I never saw coming. Go back to working at our family’s law firm, or take a wife. If I don’t, I can kiss my inheritance goodbye.
Luckily, I have another card up my sleeve—and her name is Macy. She’s shy, sweet, with curves in all the right places. She’s also the perfect solution to my problem if I can convince her that what I’m proposing will end up benefiting us both.
It’s easy. She needs money, and I need a wife. It’s a win-win situation.
The way I see it, it’s just another business transaction. No commitment. No strings. Zero complications.
What could possibly go wrong?”

I was extremely pleased when the author J. Marie offered to send me the book in electronic format to read it and to tell her my honest opinion. When it comes to books in electronic format, I am a little skeptical, because I have the feeling that the story isn’t as intense as when I read a physical book. But this time, I was entirely wrong.

“Second Chance Rescue” managed to make me love it from the first page, and I fell for Macy instantly. A strong woman, determined to become someone, to assert herself, to stand on her own feet, a person who has not been without suffering and who has the best friend in the world, Mia (a madwoman I have loved 😊). When Trevor appeared in the frame, my heart started beating even harder. I was already writting my own scenarios and seeing everything in advance. This man locked in him, who refuses to give his heart, unwilling to experience love. He was not spared from suffering either, and this made him the person he is now. Macy and Trevor seemed to be on the opposite poles, two totally different people … she is warm and sensitive, he is cold and kind of a Grinch, but who loves animals with all of his heart.

But what do you do when you’re facing an ultimatum? You are trying to find the best solution, although everything starts out from a joke … what to think then? Do you still treat it as a joke, or go along with what it implies ? If I think about it for a bit, the most beautiful love stories started out from a joke, little fun has done no harm, but when feelings are involved, things change.

I confess that I was totally captivated by the story of these two and I was enveloped by their experiences. I couldn’t let the Kinde out of my hand until the end, in the last few chapters, because I was falling asleep and the book was getting more intense, I wanted to feel it to its full potential. Being in electronic format, I expected it would be difficult for me to go through it, but I was surprised when I took a look at the chapters and I was getting closer to the end, the writing style is so easy and sometimes very funny, it actually breaks you from reality and determines you to want to find out more and more.

As much as I laughed in the first part of the book, that much I cried in the last chapters. There were passages full of emotions, some of them touched me deeply, they even managed to teleport me into my past and to feel their pain to the maximum capacity, my soul was broken in pieces.

“Second Chance Rescue” presents a story about the second chance at love, it teaches you that although you have suffered, it is worth risking and fighting for what you want, even if you do not have the guarantee of winning, how to become strong, to overcome your fears and to give yourself completely, regardless of the result… how to save yourself 😊.

“Love. It’s a basic want. Something everyone craves in one way or another, even if they never admit it out loud. As humans, we need it. Desire it. Fight it. Hate ourselves for it. Lose it. Consume it. Repeatedly fall for it. The heart wants what it wants and no matter how hard we fight it, love wins every time.”

“ ‘I’m completely fine using my vibrating friend, Mr. Dildo Daggins.” “Wait, hold on. You call your vibrator… Dildo Daggins?” I giggle, “Yes, what do you call yours?” “Which one?” “You have more than one?” “Yep, there’s Enrique, Sebastian, Alonso, Diego, Miguel, Mario, and Lorenzo.” My eyes bulge out of my head. “Why so many?” “I like a different Latin lover every day of the week. Gotta spice it up.” I shake my head and laugh.

“I don’t date. Dating leads to things like love, and I’ve sworn that off. Things like love tend to make people think about things like fate. Fate is not a friend. Fate is an evil bitch.”

“Losing someone changes you. Those little tiny pieces of your heart that were once beating strong and fierce are now just fragments of the pieces left behind from your loss. Never to fully beat as one again. Losing someone close to you is one of the most emotional things that can even happen to a person. I understand the loss, the pain. The agonizing feeling in your gut that feels like your insides have been peeled open and your guts are lying on the floor.”

“Alcohol is such a funny thing. It’s your best friend on your worst days and your enemy on the best days. A pit in my brain opens and downloads truth bites. The horrible dinner, the alcohol, the truths, the feelings, the pain, the memories.”

“Love is kind and patient. Constant. Never ebbing or flowing too much. It’s comfortable sweatpants and messy hair. It’s knowing that you’ve found another imperfect person who’s perfect for you. It’s like the perfect bubble bath. Never scalding or freezing with the right amount of bubbles. But it’s also fierce. You have to love hard. You have to give them the good with the bad. You have to lean on one another. Love makes you a better person. It makes you crave being a better person. You know it’s love when you’re comfortable just being you. Feeling seen and understood. Knowing that the other person holds your deepest, darkest secrets, and accepts them fully without judging you. It’s acceptance. Love isn’t butterflies and weak knees. It’s tough and it takes work. Romances fizzle at the first sign of trouble, but love fights to the fucking death. Love takes a bullet for someone. Love goes to war at the slightest offense from another, knowing the reason is completely justified. Love lasts forever, beyond the grave.”

Titlul original: “Offer utan ansikte”

An publicatie: 2018

Editura: Litera

Colectia: BuzzBooks

Numar pagini: 633

Traducator: Dana – Ligia Ilin

“Inspectorul criminalist Fabian Risk a parasit Stockholmul impreuna cu sotia sa, Sonja, si cei doi copii ai lor, pentru a incepe o viata noua in orasul natal, Helsingborg. Desi si-a planificat o vacanta de sase saptamani inainte de a incepe lucrul la noul loc de munca din cadrul Brigazii Omucideri a politiei, dupa doar cateva ore de la sosire este rugat sa investigheze o crima de o violenta extrema. Corpul lui Jorgen Palsson, unul dintre colegii de clasa ai lui Risk, a fost descoperit cu ambele maini taiate. Curand sunt gasite cadavrele altor colegi, iar Risk se vede angrenat intr-o cursa contracronometru: vor putea prinde criminalul inainte ca acesta sa ucida intreaga clasa?”

Nu stiu daca mai tineti voi minte, dar eu am citit prima data volumul doi al seriei Fabian Risk, si anume “Al noualea mormant” (recenzia o gasiti aici), atunci nerealizand ca este o serie si dupa ceva cercetari am descoperit ca se pot citi si individual. Dupa ce am finalizat volumul doi, am aflat ca de fapt primul volum si cel de-al treilea au ceva legatura, volumul doi petrecandu-se cumva inaintea celui dintai, asa ca un sentiment tare fain m-a trecut in acel moment.

Dar sa va spun cat de mult am asteptat sa citesc volumul intai? Nu va mai spun, ci doar atat, ca ii multumesc Gabrielei ( @asternyx) pentru ca mi-a daruit acest volum, daca nu era ea, nu-l aveam prea curand L. Iar de citit, trebuie sa ii multumesc stresului de Roxi ( @citesc_cu_sufletul) pentru ca m-a disperat o dimineata intreaga sa incep acest volum. Si ea a citit acest volum, iar recenzia ei o gasiti aici, insa nu m-am putut abtine sa nu ma impartasesc cateva ganduri.

Deci, ca si in volumul doi, Stefan Ahnhem nu a ezitat sa ma socheze, ce e drept, mult mai puternic decat in “Al noualea mormant” (cel putin mie, mi s-au parut detalile mult mai bine gandite si mai macabre). Citeam paragrafe cu diverse strambaturi pe chip, ma cruceam de ce-mi parcurg ochii. Doamne, ce minte poate sa aiba autorul, jur…nu stiu de unde ii vin ideile astea. Se observa ca este foarte multa cercetare si totul este asa de bine gandit incat te pierzi in poveste de la prima pagina. Am simtit ca zbor printre randuri, cu asa mare inversunare citeam, eram cu sufletul la gura si aveam o multime de frustrari vazand cum se joaca criminalul cu politistii, asemenea unui papusar cu marionetele sale.

Mi-a crescut inima de cateva ori, cand observam ca mi se confirma unele banuieli, dupa asa calatorie sa aflii ca ai avut putina dreptate, parca este alta viata…M-am si inselat de cateva ori, ce e drept, dar acesta este scopul unui thriller bun, sa te mai induca si in eroare, sa nu-ti dea indiciile pe tava.

L-am indragit pe Fabian Risk foarte mult inca de la prima carte citita, dar cu acest volum, a cam inceput sa ma supere grozav de tare. Ma durea sa vad cat de dedicate este meseriei sale si cat de neglijent este in privinta familiei. Nu contest mintea lui stralucita, atentia la detalii, dar cand este vorba de sentimente, are nevoie de cateva ore…De asemenea, si pe Dunja am indragit-o enorm, datorita faptului ca s-a dovedit a fi o femeie puternica, dornica sa se afirme si cu mintea agera, ce doreste ca dreptatea mereu sa invinga si vinovatii sa fie pedepsiti.

Un alt subiect ce m-a atins profund din acest volum a fost violenta, mai ales ca se petrecea intre elevii de gimnaziu, imi plangea sufletul la anumite detalii si-mi era greu sa cred ca asemenea oameni exista si in viata reala, nu doar in carti. Mai dureros era faptul ca ceilalti vedeau si stiau de acele acte de violenta si nu faceam absolut nimic, intorceau privirea si se faceau ca ploua sau efectiv instigau la mai multa violenta.

V-as putea turui o groaza cu privire la “Victima fara chip”, dar imi este teama ca-mi va scapa vreun spoiler si nu vreau deloc sa se intample asta. Daca pana in prezent nu ati citit nicio carte de la Stefan Ahnhem, nu stiu ce mai asteptati, sincer. Seria Fabian Risk este una exceptionala si desi ne suprinde cu detalii macabre, merita citita de cat mai multe persoane si o recomand cu draga inima.

“Oamenii spun ca a fi mereu ignorat si lasat pe dinafara este una dintre cele mai rele senzatii. Nici macar nu te hartuiesc. Trebuie sa te simti ca si cand n-ai exista.”

“Nici unul n-a zis nimic. Era ca si cum tacerea ar fi fost cel mai pretios lucru care il aveau acum si nu trebuia sa fie rupta in niciun caz. Si totusi, erau atat de multe de spus. Era destul timp. Atat de multe scuze fara rost. Atat de multe explicatii fortate. Promisiuni care nu aveau sa fie indeplinite niciodata.”

Titlul original: “La Disparition de Josef Mengele”

An publicatie: 2019

Editura: Meteor Press

Numar pagini: 176

Traducator: Daniel Voicea

“Lucrarea de fata, distinsa cu premiul cu premiul Renaudot 2017, prezinta goana celui poreclit ‘Ingerul Mortii’, infamul doctor nazist Josef Mengele, care a socat prin atrocitatile lui o lume intreaga. La fel ca si Cain, este blestemat sa rataceasca in lume si sa nu-si gaseasca niciodata linistea, fugind din ascunzatoare in ascunzatoare. Fie ca se afla in Buenos Aires, in Argentina lui Peron, in Paraguay sau Brazilia, vanatoarea de nazisti il inspaimanta mereu, neputand sa mai revina nicicand la o viata normala.

Protejat de bogatia familiei, de fosti nazisti, de dictatori de operetta, reuseste sa se ascunda vreme de treizeci de ani in vazul lumii. Cu toate acestea, este condamnat la o singuratate eterna pentru crimele abominabile comise, chiar fiul sau, Rolf, ajungand sa-l renege in final. O carte – eveniment, menita sa aminteasca ce se intampla cu cei care nu pun pret pe viata semenilor sai.”

Atat eu, cat si Roxi, am vrut de foarte mult timp sa scriem o recenzie impreuna si iata ca s-a ivit ocazia perfecta cu cartea “Disparitia lui Josef Mengele”, carte ce ne-a fost oferita fiecareia de catre Editura Meteor Press. Pe aceasta cale tinem sa multumim editurii pentru exemplarele oferite 😊 (cartea o gasiti aici).

Stiind de ce atrocitati a fost in stare Josef Mengele in lagarele de concentrare de la Auschwitz, am fost tare curioase de cum si-a petrecut viata “Ingerul Mortii” dupa perioada Auschwitz. Am ramas profund ranite cand am realizat ca a dus o viata relative buna, fara lipsuri majore, provenind dintr-o familie buna si instarita, banii nu au fost nicicand o problema. Chiar daca a trait ca un fugar, tot i-a mers bine, pe cand ar fi meritat sa traiasca precum un sobolan. Nu ne venea a crede cat de multe pot schimba banii si cum anumite fapte de-ale sale erau ca fiind facute din dreptate. Adica, ce drept sa ai tu, om de rand, sa comanzi viata altor persoane, sa-ti bati joc de trupurile lor, sa-I torturezi dupa bunul tau plac in numele stiintei, sa-i condamni la moarte pentru ca sunt “defecti”? Nu contestam faptul ca o fi fost foarte destept, dar a avut o minte bolnava 😐.

Inceputul cartii a fost destul de greoi, actiunea este statica si incarcata de detalii. Se observa faptul ca autorul a facut foarte multa cercetare pentru a pune bazele acestei carti, dovada fiind si numeroasele nume ale persoanelor ce au fost suprinse in jurului lui Josef Mengele. Abia de la mijlocul cartii s-au mai schimbat putin lucrurile si lectura merge putin mai bine.

Desi am avut cu totul alte asteptari de la aceasta carte, dupa parerea noastra, cartea a fost mai mult o biografie si ne-a placut 😊, iar daca sunteti pasionati de istorie, dar si de personajul Josef Mengele, vi-o recomandam sa o cititi! (asta daca nu a-ti citit-o deja…)

“Buna dispozitie, mina lui vesela ii mascheaza cruzimea. Sa gasesti atata cinism suprinde, chiar si in lagar…Doctorul Mengele este un nume magic…, persoana de care toata lumea se teme cel mai mult in lagar. Doar sa-l auda, si toata lumea tremura.”

“Umanitatea este o morfologie care nu are mai mult scop si plan ca orhideea si fluturele. Exista o crestere si o imbatranire a popoarelor si limbilor, asa cum exista stejari, pini, flori, tineri si batrani. Toate culturile cunosc niste posibilitati de expresie noi care germineaza, se coc, se ofilesc si dispar fara intoarcere.”