• Titlul original: “Konan við 1000°”
• An publicație: 2019
• Editura: Art
• Colecţie: musai
• Număr pagini: 552
• Traducător: Ioana Miruna Voiculescu

”Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, ‘permiteți-mi să-mi povestesc viața.’

Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional.

Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil.”

”Femeia la 1000°C” este o carte care atrage atât prin titlu, cât și prin copertă, iar după ce-i citești descrierea, știi sigur că e #musai s-o citești. Acțiunea este construită în jurul unui personaj fascinant, Herra  Björnsson, inspirată din povestea nepoatei primului președinte al Islandei, cu care autorul a avut o convorbire telefonică ce l-a inspirat să contureze o poveste fictivă în jurul ei. Herra este o femeie aprigă și puternică, este bătrână și bolvană și-și trăiește viața într-un garaj, așteptându-și sfârșitul.  Înainte să-și încheie socotelile cu viața, ea vrea să-și spună povestea…și are atât de multe de povestit! Acest exemplar mi-a fost oferit de către editura Art, cărora țin să le mulțumesc enorm pentru șansa de a descoperi povestea Herrei. Cartea o găsiți pe site-ul editurii aici.

Desi a trecut ceva timp de când am citit-o, trebuie să recunosc că mi-a fost și încă îmi este foarte greu să vorbesc despre ea. Am scris, am șters, am rescris, am șters din nou și tot așa, simțind că toate cuvintele mele nu pot descrie această carte așa cum merită. Probabil nu voi găsi niciodată cuvintele potrivite, însă nu am încotro…Trebuie să aflați și voi cât de mult mi-a plăcut și de ce o recomand.

Unul din lucrurile care mi-a plăcut cel mai mult la ”Femeia la 1000°C” este stilul de scriere… brutal, profund, direct, fără ocolișuri și cu o groază de umor negru. Mi-a amintit puțin de Backman, ambii autori având talentul și plăcerea de a-și face cititorii să râdă cu lacrimi și, în următorul moment, să plângă cu suspine. Încă de la primele pagini, Hallgrimur Helgasson reușește să-ți acapareze atenția asupra poveștii și a personajului său inedit. Deși este o ”cărămidă” de vreo 550 de pagini, acest lucru nu trebuie să vă sperie. Se citește extrem de ușor și cu greu o mai poți lăsa din mână.

Viața Herrei a fost o adevărată luptă încă de când s-a născut. Pas cu pas, autorul ne prezintă evoluția personajului său, dar și decăderea acestuia. Herra își trăiește viața așa cum poate și așa cum știe, iubește intens până se plictisește, poartă în suflet povara războiului care i-a marcat existența. Nu știe cum să fie mama, deși are trei copii și a pierdut unul. A trecut prin multe violuri, a văzut moartea cu ochii, a fost numită târfă prezidențială, sufletul îi e bolnav din cauza a tot ce a trăit. A fost nevoită să facă alegeri, uneori corecte, alteori greșite, și să suporte consecințele acestora. Orice lucru oribil ar spune că a făcut, nu poți să o judeci, pentru că are un fel de a fi care te face să o îndrăgești și să o compătimești. Doamne, ce viață a trăit femeia asta! Nu vreau să vă povestesc acțiunea că aș strica tot farmecul lecturii, dar cert este că trebuie să o citiți și voi!

”Femeia la 1000°C” ne prezintă o poveste despre maturizare, evoluție, dar și despre decădere. O poveste despre război și despre efectele lui asupra oamenilor. O poveste despre alegerile pe care un om le ia de-a lungul vieții și despre consecințele nefaste ale acestora. O poveste despre o femeie complexă, puternică, memorabilă!

”Cu cât mă gândesc mai bine, cu atât îmi surâde ideea celor o mie de grade. Flăcările purgatoriului n-ar putea fi mai fierbinți, și poate așa se vor șterge o parte din petele de pe sufletul meu nenorocit, pete pe care singură n-am reuțit să le șterg.”

”Oricât ar fi de dureros să fii trădat, e și mai rău să trădezi. Când se rupe o legătură bazată pe încredere, întâi simți o durere acută, apoi o senzație de libertate. Cel care rupe legătura însă rămâne cu lanțul în jurul gâtului, se crede liber până în momentul în care simte strânsoarea. Încet – încet. Atâta lucru știu.”

”Uneori norocul îți oferă o singură șansă și vai de cel care-și bate joc de ea.”

”Cel care se pierde în pădure încearcă să afle cărarea, dar celui care se pierde pe sine nu-i mai folosește nicio cărare.”

”Fericirea e lucrul cel mai periculos. Căci cu cât te urcă mai sus, cu atât căderea va fi mai dură.”

”Eu, pasărea condamnată să zacă la pat, afirm: zilele devin tot mai diluate pe măsură ce înaintezi în viață. La început, existența ni se pare enormă, iar noi ne părem insignifianți: o sorbim cu nesaț. Ne petrecem viața lipăind-o lacomi până când ne dăm seama că nu a rămas nimic de stors din ea și realizăm că noi înșine suntem mult mai importanți decât zilele, decât timpul și toate lucrurile pe care le numim realitate, fenomen pe care bărbații îl venerează de secole, dar care pălește devenind insignificant în comparație cu irealitatea.”

”Ființele umane au tot timpul nevoie de dezastre. Dacă nu ni le oferă natura, ni le facem noi.”

”Deșteptăciunea n-are nimic de-a face cu dragostea. Iar dragostea n-are nimic de-a face cu deșteptăciunea. Când vine vorba de dragoste, toți suntem la fel de proști.”

”Brusc, cum stau întinsă în acest garaj, la capătul existenței mele de un succes răsunător, mi se pare că istoria umanității nu e altceva decât un șarpe cu clopoței care-și mușcă coada, un ciclu nesfârșit de evenimente absurde care n-au practic nimic de-a face cu viața, un monument colosal închinat nebuniei bărbătești, pe care femeile din toate epocile au fost nevoite să o îndure.”

”E nevoie de o viață întreagă pentru a înțelege viața.”

”Omul preferă să fie pasagerul roții destinului în loc să-i decidă el traiectoria.”

• Autor: Karen M. McManus
• Editura: HERG BENET
• Colectie: Passport
• Nr. pagini: 336
• Titlu Original: Two Can Keep A Secret
• Traducator: Cristina Nemerovschi

“Echo Ridge este un orășel modest și obișnuit din America. Ellery nu l-a vizitat niciodată, dar a auzit tot ce era de știut. În acel oraș, mătușa ei a dispărut pe când avea șaptesprezece ani. Și doar cu cinci ani în urmă, o regină a balului din liceu a făcut să se audă în întreaga lume de Echo Ridge atunci când a fost omorâtă. Acum, Ellery trebuie să se mute acolo, pentru a locui cu o bunică pe care de abia o cunoaște. Orașul e ca un tablou idilic, dar ascunde secrete. Și chiar înainte ca anul școlar să înceapă, cineva le amenință pe cele mai populare fete din liceu, promițând că va face ca jocul să devină și mai periculos decât în urmă cu cinci ani. Apoi, ca pentru a dovedi că amenințarea este reală, o altă fată dispare.”

‘Doi pot ține un secret’ este a doua carte pe care o citesc de la Karen M. McManus, prima fiind ‘Unul dintre noi minte’, care m-a surprins foarte tare și pe care nu am putut s-o las din mână până nu am aflat cine este mincinosul. Autoarea m-a surprins și de data aceasta, oferindu-mi o poveste plină de incertitudine, mister, suspans și răsturnări de situație imprevizibile. Voiam să dezgrop trecutul și să aflu secrete, să citesc cât mai repede și să ajung la final pentru a descoperi cine este vinovat, dar în același timp nu voiam să termin cartea! Am avut o mică problemă cu începutul cărții, acțiunea începând destul de greu, iar acest lucru m-a făcut să abandonez cartea câteva zile, dar am reluat-o și mă bucur că am făcut-o!

Acțiunea începe cu gemenii Ellery și Ezra, doi adolescenți de 16 ani, crescuți doar de mama lor, Sadie, care duce o luptă crâncenă cu propriile traume, dar și cu drogurile. Aceștia sunt trimiți în orășelul Echo Ridge, la bunica lor, pe care o cunoșteau doar din poze și apeluri video. Când Sadie avea doar 17 ani, sora ei geamănă, Sarah, a dispărut fără urmă și nu s-a aflat niciodată ce s-a întâmplat cu ea. Dar în acest orășel misterios, nu este singurul caz rămas neelucidat, căci în urmă cu 5 ani, o tânără care participase la titlul de regină a balului este găsită moartă, însă nimeni nu a fost pedepsit din lipsa dovezilor. Ellery, iubitoare de romane polițiste, dorește să dezgroape secretele din trecut și să afle ce s-a întâmplat cu adevărat cu cele 2 fete. Ea, împreună cu alte 2 fete, Katrin și Brooke, candidează pentru locul de regină a balului și deodată încep să primească mesaje de amenințare care trezesc fiori reci pe șira spinării. Tot orașul o ia razna când una dintre fete dispare, iar principalul suspect este fratele iubitului lui Lacey, fata ucisă cu 5 ani în urmă. Ies la iveală tot felul de indicii și de piste care răstoarnă situație după situație. Autoarea se joacă cu mintea ta, te lasă să îți faci o mulțime de scenarii și să suspectezi fiecare personaj în parte, ca mai apoi să râdă în hohote de tine când ajungi la final și descoperi că nimic nu a fost așa cum ai crezut. Nu pot să zic decât ‘jos pălăria’ în fața autoarei!

Totuși, fiind un thriller young adult, un gen pe care îl citesc destul de rar, am fost puțin amețită de numărul mare de personaje și a durat ceva timp până m-am familiarizat cu ele. Relația dintre gemeni mi s-a părut cea mai sinceră, autentică și puternică. Două firi complet diferite, dar care se completează perfect unul pe celălalt. Modul în care își înțelegeau trăirile, cum își completau frazele, cum își citeau unul altuia gândurile, dragostea puternică care îi leagă, modul în care se sprijină unul pe celălalt și rămân împreună în ciuda circumstanțelor….toate astea nu fac decât să îți umple sufletul de bucurie! În schimb, cu mama lor nu am putut empatiza, cu toate că mi-a părut foarte rău de ceea ce i s-a întâmplat. Când știi că de tine depinde viața copiilor tăi, lupți pentru a rămâne pe linia de plutire și pentru a le oferi o viață cât poți tu de bună. Pentru copiii tăi lupți cu tot ce îți stă în cale, inclusiv cu demonii din mintea și din sufletul tău. Bunica gemenilor mi s-a părut un personaj foarte plăcut și interesant și am apreciat modul în care a reușit să construiască o relație frumoasă cu nepoții pe care abia îi cunoștea.

‘Doi pot ține un secret’ este un thriller captivant, cu o atmosferă sumbră și cu personaje care inspiră și expiră secrete, unele mai înspăimântătoare ca altele. Autoarea pune accentul pe subiecte precum importanța familiei, legătura dintre frați, influența trecutului asupra prezentului și a viitorului, prietenia, iubirea, maturizarea, schimbarea, acomodarea, lupta cu drogurile/alcoolul, discrepanțele care apar într-o familie disfuncțională, încrederea și comunicarea (sau lipsa acestora) și, desigur, secrete înspăimântătoare și distrugătoare. Cartea este publicată la Editura Herg Benet și îi mulțumesc enorm pentru acest exemplar, pe care îl puteți găsi aici.

• Titlul original: „The Tattooist of Auschwitz”
• Editura : Humanitas Fiction
• Colecţie: Raftul Denisei
• Anul apariţiei: 2019
• Număr de pagini: 312
• Traducător: Luana Schidu

“ ‘Tatuatorul de la Auschwitz’ se bazează pe povestea din spatele unuia dintre cele mai puternice simboluri ale Holocaustului: numerele verzi-albăstrui tatuate pe brațele prizonierilor, femei și bărbați deopotrivă. Când lui Lale i se oferă ocazia de a fi Tätowierer la Auschwitz, tânărul evreu slovac înțelege că aceasta poate fi șansa lui să supraviețuiască, deși trebuie să-și înțepe până la sânge semenii, act pe care îl resimte ca pe o dureroasă profanare. De la masa la care lucrează, nici nu i se permite să ridice capul spre cei al căror destin îl pecetluiește astfel. Dar într-o zi reușește să surprindă privirea unei tinere al cărei nume îl află în cele din urmă: Gita.

„Tatuatorul de la Auschwitz” este o carte cutremurătoare, prezentându-ne povestea reală a lui Lale şi a Gitei, doi oameni obişnuiţi care au avut curajul şi puterea să se îndrăgostească şi să se iubească într-o perioadă crâncenă din istorie şi într-un loc în care moartea pândea la fiecare pas. Nu mai aveau nume, singura lor identitate era dată de numerele tatuate pe braţele lor. Nu mai aveau libertate şi nici certitudinea zilei de mâine, însă iubirea le-a oferit lucrul după care tânjeau atât de mult, şi anume speranţa. Speranţa că vor trăi, speranţa că vor ieşi cândva din acel lagăr, speranţa că vor avea un vitor împreună! Îmi doream să citesc această carte încâ de când a apărut, dar dintr-un motiv sau altul, am tot amânat-o. Mare mi-a fost bucuria când am zărit-o pe site-ul anticariatului Târgul Cărţii, cărora le mulţumesc din suflet pentru acest exemplar. Din păcate cartea nu mai este pe stoc, însâ găsiţi varianta în limba engleză aici.

Am citit câteva recenzii ale acestei cărţi şi am observat că multe persoane au fost deranjate de stilul de scriere al autoarei. Nu o să vă mint nici eu, stilul de scriere nu excelează deloc, este unul foarte simplu şi detaşat. Ne sunt prezentate faptele aşa cum au fost, scurt şi la subiect, fără prea multe detalii sau înfloriri. Şi totuşi, pe mine nu m-a deranjat absolut deloc. Am considerat cartea o mărturie a lui Lale, numit şi Tatuatorul de la Auschwitz, care a trăit ani buni în lagăr şi a reuşit să supravieţuiască. Am considerat cartea o mărturie a unui om simplu, copleşit de vină şi de remuşcare, deoarece a acceptat să îşi înţepe semenii până la sânge pentru propria-i supravieţuire. Am simţiti o mulţime de emoţii citind-o şi nu de puţine ori mi s-a întâmplat să îmi vină să plâng…de durere, de groază, de nedreptate, dar şi de bucurie. Am fost martoră la gesturi de umanitate şi de bunătate care m-au înduioşat teribil. Oamenii au reuşit să iubescă şi să lege prietenii într-un loc îngrozitor. Şi-au ajutat şi salvat semenii de la moarte, chiar dacă asta ar fi putut însemna o condamnare la propria moarte.

Lale a fost un om curajos încă dinainte să ajungă la Auschwitz – Birkenau, deoarece acesta s-a oferit voluntar să vină, salvându-i pe alţi membrii ai familiei (pentru scurt timp, din păcate, însă el nu avea de unde să ştie asta). Şi-a promis că va face tot ce îi stă în putere pentru a supravieţui şi a reuşit, chiar dacă a fost nevoit să facă atrocităţi pentru asta. A fost şi norocos, reuşind să înfrunte moartea şi să o învingă de multe ori. Ba chiar a fost singurul evreu care a intrat într-o cameră de gazare şi a iesit viu de acolo, însă ceea ce a văzut i-a marcat întreaga existenţă. În ciuda „sarcinii” pe care o avea în lagăr, acesta şi-a păstrat în suflet umanitatea şi a ajutat mulţi oameni de fiecare dată când a avut ocazia, fără să stea pe gânduri. Este un paradox, însă cartea ne arată tot ce e mai rău din oameni, dar şi tpt ce e mai bun, deopotrivă.

„Tatuatorul de la Auschiwitz” este o lecţie de viaţă, în primul rând, şi abia apoi o lecţie de istorie. O recomand cu tot sufletul, fiind genul de carte care te emoţionează de la început până la sfârşit şi pe care o porţi în suflet mult timp.

„Trenul se opreşte din nou. E beznă; norii acoperă complet luna şi stelele. Este oare întunericul o prevestire a viitorului lor? Lucrurile sunt cum sunt. Ceea ce pot să văd, să simt, să aud şi să miros în momentul ăsta. Vede doar bărbaţi ca el, tineri, într-o călătorie spre necunoscut. Aude chiorăit de stomacuri goale şi şuierat de trahei uscate. Simte miros de urină şi scârnă, de trupuri prea îndelung nespălate. Oamenii profită de faptul că nu mai sunt aruncaţi dintr-o parte într-alta pentru a se odihni, fără a fi nevoiţi să se îmbrâncească şi să se înghiontească pentru un petic de loc. Nu numai un cap se odihneşte acum pe umerii lui Lale.”

„În noaptea aceea Lale încearcă să-şi spele sângele uscat de pe cămaşă cu apă dintr-o băltoacă. Reuşeşte parţial, dar apoi îşi spune că pata va fi un memento bun al zilei când l-a cunoscut pe Mengele. Un medic, bănuieşte el, care va provoca mai multă durere decât va alina, a cărui simplă existenţă e nefastă în moduri pe care nici nu îndrăzneşte să şi le imagineze. Da, trebuie să rămână o pată care să-i amintească lui Lale de cel mai recent pericol apărut în viaţa lui. Trebuie să se ferească mereu de acest om al cărui suflet e mai rece decât bisturiul.”

„-Ba da! O să existe un mâine pentru noi. În noaptea în care am ajuns aici am jurat că o să supravieţuiesc acestui infern. O să supravieţuim şi o să ne facem o viaţă în care vom fi liberi să ne sărutăm când vrem, să facem dragoste când vrem.”

„-Şi asta o face o eroină. Şi tu eşti o eroină, draga mea. Faptul că aţi ales să trăiţi este un tip de opoziţiefaţă de nenorociţii ăştia de nazişti. Să alegi să trăieşti este un act de sfidare, o formă de eroism.”

„Lale n-are nevoie să-i amintească gitei numărul de oameni care au trecut prin lagăre. Le-a marcat el însuşi pielea. Se uită la ea; Gita stă cu privirea în pământ. Îşi dă seama că, în vreme ce pentru el ei erau nişte numere, pentru Gita erau nume. Munca ei face ca ea să ştie mai multe despre oameni aceştia decât el. Le ştie numele şi vârstele, şi el îşi dă seama că o vor bântui pentru totdeauna.”

„Când termină, îi ţine braţul o clipă mai mult decât e necesar, privind-o în ochi. Zâmbeşte slab, chinuit. Ea îi răspunde cu un zâmbet şi mai slab. Ochii ei dansează însă în faţa lui. Privindu-i, inima lui pare că se opreşte şi totodată începe să bată pentru prima dată, bubuind, aproape ameninţând să-i sară din piept. Se uită în jos şi pământul i se clatină sub picioare.”

• Titlul original: “Girl in the Blue Coat”
• An publicaţie: 2018
• Editura: Youngart
• Număr pagini: 296
• Traducere: Virgil Stanciu

“Amsterdam, 1943. Hanneke procură și livrează mărfuri de pe piața neagră, le ascunde părinților îngrijorați adevărata natură a ocupației sale și-n fiecare clipă e cu gândul la iubitul ei ucis pe front când nemții au invadat țara.

După o livrare obișnuită, o clientă îi cere ajutorul. Așteptându-se ca doamna Janssen s-o roage să obțină carne sau cafea veritabilă, Hanneke este șocată să audă că i se cere să găsească o adolescentă evreică evaporată ca prin farmec din cămăruța unde bătrâna doamnă o ascundea. Inițial, Hanneke nu vrea să se implice într-o misiune atât de periculoasă, dar este atrasă curând într-un păienjeniș de mistere și de descoperiri uimitoare care o conduc în interiorul Rezistenței, îi deschid ochii în fața mașinăriei de război naziste și o obligă să acționeze.”

„Fata cu paltonul albastru” se afla pe wishlistul meu de foarte mult timp, fiindu-mi recomandată de multe persoane din comunitatea mea de bookstagram. Mare mi-a fost bucuria când am primit-o de la prietenii de la Youngart si Editura Art, cărora le mulţumesc din suflet. Cartea o găsiţi pe site-ul lor aici. Deşi se încadrează în categoria young adult, eu o recomand cu drag şi celor care au depăşit perioada adolescenţei şi sunt pasionaţi de ficţiune istorică. Autoarea ne prezintă o poveste captivantă şi emoţionantă pornind de la fapte istorice reale, în jurul cărora a ţesut ficţiune, reuşind astfel să imprime veridicitate şi autenticitate romanului ei. Trebuie să vă menţionez că această carte crează dependenţă…eu am citit-o într-o singură zi, nereuşind să o mai las din mână. Are şi avantajul de a se citi extrem de uşor, deoarece limbajul folosit este unul simplu şi fluid, ceea ce face ca paginile să curgă de la sine.

În Amsterdamul ocupat de nazişti, facem cunoştinţă cu Hanneke, o tânără olandeză care îşi riscă zi de zi viaţa pentru a asigura traiul ei şi al familiei, lucrând pe piaţa neagră şi vânzând lucruri greu de găsit celor care au suficienţi bani pentru a cumpăra. Şi totuşi, cel mai mare risc pe care şi-l asumă vine în ziua în care o clientă o angajează să găsescă o fată care a dispărut ca prin minune din pivniţă. O fată evreică, o fată cu palton albastru, o fată pe nume Mirjam…cam aici se rezumă informaţiile pe care Hanneke le are despre cea pe care trebuie să o găsească. Această misiune o face pe Hanneke să ajungă în miezul Rezistenţei, unde cunoaşte alţi tineri curajoşi, care îşi asumă, zi de zi, riscuri imense pentru a se întâlni şi a planifica operaţiuni de salvare a evreilor, în special a copiilor, care sunt daţi în secret spre adopţie. Dacă va reuşi Hanneke să o găsească pe misterioasa fată cu palton albastru, vă învit să citiţi şi să descoperiţi.

Mare mi-a fost uimirea când am aflat că acea organizaţie de studenţi chiar a existat. Am aflat din nota autoarei că a purtat numele de ASG (grupul de studenţi din Amsterdam), iar prin intermediul acestuia, o mulţime de copii evrei aflaţi în creşa de peste drum de Schouwburg (unul dintre locurile unde ajungeau evrei înainte de a fi deportaţi) au fost daţi spre adopţie unor familii „normale”. Alt lucru curajos pe care acest grup de studenţi îl făcea, consta în folosirea cartelelor pentru alimente ale celor decedaţi, ajutându-i astfel pe cei care nu-şi puteau procura hrana. De asemenea, mi-a fost adusă la cunoştinţă şi existenţa „Camerei subterane din 1944”, formată din fotografi profesionişti care şi-au riscat vieţile pentru a face pe ascuns fotografii care să surpindă ororile care au avut loc sub ocupaţie nazistă. Documentarea pe care Monica Hesse a făcut-o se resimte în toate paginile acestei cărţi şi nu pot decât să o respect şi să o felicit pentru munca depusă.

„Fata cu palton albastru” este o poveste foarte bine scrisă şi documentată, cu personaje puternice şi curajoase, care îşi riscă viaţa zi de zi. O poveste despre lupta pentru supravieţuire, despre păstrarea umanităţii pe vreme de război, despre curaj, iubire pierdută, prietenie, dar şi despre trădare.

„Războiul ăsta este ca un concurs între ei şi noi: câţi oameni putem salva înainte să-i înhaţe naziştii.”

„Suferinţa ei este calmă şi demnă, ceea ce înrăutăţeşte întrucâtva situaţia. Cred c-ar fi fost mai uşor dacă şi-ar fi dat drumul complet, ca mine aseară, când Ollie a trebuit să mă târască acasă, fiindcă nici nu eram în stare să gândesc. Dar doamna Janssen jeleşte ca un om cu experienţă în astfel de lucruri, ca cineva obişnuit să piardă oameni.”

„Însă uneori ignor adevărul adevărat, pentru că e mai uşor să pretind că iau deciziile din motive raţionale. E mai uşor să mă prefac că am de ales.”

„Aşa am aflat că a fi curajos este uneori lucrul cel mai periculos, ca o înşiruire de folosit cu zgârcenie.”

„Câte scenarii n-am născocit ca să mă conving că Bas n-a murit singur! Dar când soseşte clipa, fiecare moare singur.”

„Iată cum stau lucrurile cu suferinţa mea psihică: e ca o cameră în dezordine dintr-o casă aflată în pană de curent. Durerea legată de Bas este întunericul. E lucrul din casă pe care-l percepi imediat ca fiind malefic. Pe care-l observi instantaneu. El acoperă totul. Dar, dacă-ai putea aprinde lumina, ai constata că multe alte lucruri sunt în neregulă în încăpere. Farfuriile sunt murdare. În chiuvetă e mucegai. Covoraşul stă strâmb.”

• Titlu original: ”The Givers of Stars”
• An apariție: 2019
• Editura: Litera
• Colecție: Blue Moon
• Număr pagini: 400

”Anglia, la sfârșitul anilor ’30. Alice Wright – neliniștită, sufocată de conveniențe – ia hotărârea impulsivă de a se căsători cu bogatul american Bennett van Cleve și de a-și lăsa casa și familia în urmă. Dar Baileyville, Kentucky, este un oraș insipid în care lumea îi dezaprobă purtarea, soțul ei preferă munca în locul soției sale și este dominat de tatăl lui, așa că viața aici nu-i oferă aventura – sau scăparea – de care spera să aibă parte. Asta, până când o întâlnește pe Margery O’Hare – fiica unui infractor celebru și a unei femei nonconformiste, pe care orașul dorește să o uite. Margery are misiunea de a împărtăși miracolul lecturii către cei săraci și pierduți și are nevoie de ajutorul lui Alice. Străbătând singure potecile pe sub cerul liber, prin păduri, în sălbăticia muntelui, Alice, Margery si colegele lor descoperă libertatea, prietenia și un mod de viață care li se potrivește. Dar când Baileyville se va întoarce împotriva lor, va fi suficientă încrederea lor una în cealaltă – și puterea cuvântului scris – pentru a le salva?”

După ce am citit trilogia ”Me before you” și ”Ultima scrisoare de dragoste”, Jojo Moyes a devenit una dintre autoarele mele preferate în materie de romance, având un stil de scriere ce te unge pe suflet. I-am cumpărat ulterior, aproape toate cărțile care au apărut la noi, lipsindu-mi doar două sau trei, dar voi remedia eu și problema aceasta. ”Darul stelelor”, cea mai nouă apariție a autoarei, mi-a fost oferită de editura Litera, căreia îi mulțumesc din suflet.

De data asta, Jojo Moyes vine cu un subiect aparte, punând accent pe femeile puternice, pe prietenia care se leagă între ele și pe puterea cuvântului scris. Acțiunea are la bază un proiect care a existat în anii 1935 și 1943 în estul Kentuky-ului, când 100.000 de locuitori din zonele rurale au avut acces la cărți prin intermediul bibliotecilor mobile. Proiectul a fost unul de-a dreptul minunat, dar, din păcate, s-a încheiat mult prea repede și nici nu a mai existat ceva asemănător de atunci.

Cum am spus și mai sus, autoarea are un stil de scriere ce te unge pe suflet, suav și melodios, cu o doză de dramatism și una de optimism, făcându-te când să râzi, când să plângi. Pe lângă subiectul principal al cărții – biblioteca mobilă – Moyes scoate în evidență și alte subicet prin care conturază întreaga poveste și o face mai veridică, cum ar fi iubirea, relația dintre un bărbat și o femeie, familia, influența alcoolului și a abuzului fizic asupra dezvoltării copiilor, diferențele rasiale și sociale, exploatarea muncitorilor până la epuizare și în condiții periculoase de muncă, dezastre ale naturii produse din cauza omului.

Personajele sunt foarte bine conturate și credibile, femei puternice care nu au habar de câtă putere se ascunde în sufletul lor, legate de dragostea pentru cărți, de nevoia de a ajuta și de nevoia de tovărășie. Alicia a fost, fără doar și poate, preferata mea…străină pe acele meleaguri, venind tocmai din Londra pentru a se căsători cu Bennet. O fire dificilă și vulcanică, visează la o viață frumoasă alături de soțul ei, dar ajunge să se simtă captivă într-o colivie, singură și nefericită. Când o întâlnește pe Margery, este fascinată de inițiativa acesteia de a pune pe picioare biblioteca mobilă și se oferă voluntar, chiar dacă nu cunoaște traseele din munți, iar oamenii o consideră o străină. Margery este genul de persoană aparent dură, dar cu un suflet cum rar am mai văzut. Poartă în spate reputația proastă a tatălui ei, dar aceasta nu dă doi bani pe ceea ce spune lumea. Celor două li se mai alătură și alte femei: Beth, o prezență foarte amuzantă, care destinde atmosfera, Izzy, o tânără cu probleme de sănătate, care nu vrea să fie acolo, însă este împinsă de la spate de mama ei și va ajunge, într-un final, să nu mai dorească să se despartă de prezența acestor femei, Sophia, o femeie de culoare cu o inimă de aur, foarte muncitoare și mereu cu o vorbă bună în buzunar. Cele cinci femei duc în fiecare zi o luptă crâncenă, atât cu oboseala care le cuprinde, cât și cu oamenii influenți care nu văd cu ochi buni activitatea lor și ar face orice pentru a vedea biblioteca închisă. Vor reuși ele să învingă în această luptă? Va reuși biblioteca mobilă să continue să aline sufletele oamenilor? Vă invit să citiți și să aflați.

”Viața-i complicată. Ăsta e motivul pentru care găsești un strop de bucurie atunci când poți este foarte important.”

”Alice se gândi la cuvintele lui Magery, cuvinte care îi răsunau în urechi de câteva zile: ‘Întotdeauna există o ieșire dintr-o situație. Indiferent cât de oribilă ar fi. Indiferent dacă ai senzația că ți-a fugit pământul de sub picioare. Întotdeauna există o soluție.’ ”