Titlul original: ”The Roses Of May”

Data apariției: 2019

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Număr de pagini: 304

Traducere din limba engleză de Cristina Nemerovschi

”La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori.

Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal, cu ani în urmă. Acum, ea și mama ei își schimbă locuința la câteva luni, căutând un nou început. Când ea se va nimeri în calea criminalului, vânătoarea va deveni inevitabilă, imposibil de amânat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorința ei disperată de a avea o finalitate pentru trauma suferită o va face să-și riște viața?”

M-am apucat de ”Trandafirii de mai” la scurt timp după ce am finalizat ”Grădina cu Fluturi”, mă prinsese febra thrillerelor, dar nici nu mai vroiam să dorm nopțile…glumesc, doar că nu mai avea stare și chiar eram curioasă în privința volumul doi. După ce l-a citit Roxi (recenzia ei o găsiți aici), mi-a țâțâit fundul să-l descopăr și eu, doar nu degeaba m-a bătut la cap cu seria asta 😊.

La câteva luni după explozia din Grădină ce a ajutat Fluturii să evadeze din acel infern, polițiștii Victor, Eddison și Ramirez încă păstrează legătura cu Fluturii și le ajută să se adapteze la libertate. Totodată, cu aceste luni trecute, vine și primăvara, deci crește posibilitatea unui nou caz de crimă a unei fete tinere, al cărei cadavru va fi părăsit într-o biserică, înconjurat de flori. Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal în urmă cu 5 ani, iar acest anotimp este unul dureos atât pentru ea, cât și pentru mama sa, Deshani, le trezește atât de multe amintiri…În acești 5 ani și-au schimbat locuința de câteva ori, căutând un nou început, însă, se pare că trecutul le urmărește. Cum vor face față situației și dacă va fi prins criminalul rămâne să aflați voi 😉, cartea o găsiți pe site-ul aici😊.

Mă așteptam la un nou volum care să mă cutremure precum primul volum al seriei ”Colecșionarul”, însă am rămas uluită de motivile ce stăteau în spatele crimelor. Nu vă pot detalia, că ar fi spoiler și nu vreau, aș strica farmecul total al cărții. M-am bucurat enorm că m-am reîntâlnit cu cei trei polițisti, dar și cu o parte din Fluturi, exact cei care-mi erau mie dragi și mi-au rămas la suflet, dar și plăcut surpinsă de cum a evoluat relația lor și unde era situat locul Priyei.

Priya era doar o fată de 12 ani când s-a întâlnit pentru prima dată cu polițiștii, însă de la acea vârstă a știut să se impună și să spună lucrurilor pe nume, astfel câștigând apecierea celor trei și rămânând în relații strânse. A da, să nu uit să vă vorbesc puțin și de Deshani, mama Priyei…femeia asta este o fiară, vă jur, capabilă să intimideze orice bărbat indiferent de statut, mereu sigură de ea și cu ironia la înaintare, dar și cu replicile tăioase. Chiar dacă și-a pierdut fiica cea mare, nu se transformă într-o mamă posesivă și foarte protectivă, ci îi oferă Priyei libertatea de care are nevoie, ceea ce demonstrează cât de puternică este…așa ca ea vreau să fiu și eu cnd voi deveni mamă, o leoaică, dar nu una extrem de grijulie. Am apreciat-o enorm pe Deshani și am avut foarte multe de băgat la cap din acțiunile ei…durerea chiar dacă te doboară, te face de două ori mai puternic, asta mi-a demonstrat Deshani. Iar Priya a avut un exemplu pe măsură și a devenit cine a trebuit, respectaă și impunătoare, deși este doar o adolescentă.

”Trandafirii de mai” am parcurs-o cu sufletul la gură, dar și cu o furie de nedescris, mai ales când nimeream subcapitolele din perspectiva criminalului, așa-i puteam afla gândurile și realizam cât de nesănătoase erau. Subcapitolele din perspectiva Priyei au fost cele care mi-au adus un zâmbet pe buze, dar și cele relatate la persoana a treia, unde își făceau apariția Eddison, Victor și Ramirez. Nu am dus lipsă de sentimente contradictorii: nervi întinși la maxim, neputință, dar și impulsul de a pocni pe careva, toate acestea combinate cu emoția evenimentelor…și vă spun sincer că am vărsat câteva lacrimi, a fost o lectură intensă și dură. Nici nu mă așteptam la altceva și m-am bucurat din suflet că nu am fost dezamăgită de acest volum, își merită toate laudele această serie. Dacă aceste două volume le-am parcurs într-un timp așa de scurt, cu siguranță la fel le voi parcurge și pe ultimile două. Am avut parte de răsturnări de situație, acte de curaj, dar și de iubire, câteodată duse la extrem, devotament, prietenie, dar și un criminal cu o minte bolnavă de-a dreptul ce se crede justițiar…un thriller excepțional și țin să mulțumesc editurii Herg Benet pentru ocazia de a-l descoperi, atât eu, cât și biblioteca mea suntem mai mult decât bucuroase să găzduim un asemenea exemplar 😊.

”Nu ar trebui să fim obligate să ne reparăm dacă nu vrem asta. Nu ar trebui să ni se ceară să fim puternice, curajoase, pline de speranță și alte căcaturi. Mama a avut dintotdeauna suficientă empatie ca să spună că e în regulă să nu fii bine. Nu suntem datori nimănui să fim bine tot timpul.”

”E liniștitor să constați că poți întoarce spatele în orice clipă și că ei te vor lăsa să îți vezi de drum. La fel de bine e când înțelegi că poți rămâne fiindcă așa vrei. Că ne este permis să avem asta. Ne este permis să fim fericite.”

”De ce un criminal care ucide mai rar este mai greu de prins? Modelul după care ucide se diluează și este mai greu de observat. Piesele – semnătură se pierd. Un criminal care o ia razna și ucide la nimereală, rapid, face mai multe greșeli. Un criminal calculat este mult mai atent. Cineva care ucide o singură dată pe an nu se grăbește, nu e disperat, nu-i predispus să o dea în bară. Un om răbdător nu-și face griji că ar putea fi prins.”

An apariție: 2019

Editura: Crizoteca

Număr pagini: 120

”Emil, un corporatist deziluzionat, eșuat la malul mării în căutare de răspunsuri la întrebări existențiale, este readus la realitate de evenimente ce-i sparg bula traiului fără griji pe care și-o plămădise în jurul oamenilor întâlniți pe plajă.

‘Valuri, nisip, urme’… O poveste despre alegerile făcute în viață, în dragoste și în… amintiri.”

La momentul când autorul mi-a propus să-mi trimită cartea, am fost super încântată de acest lucru, eram foarte entuziasmată de a descoperi un nou autor român, dar și de o nouă poveste, ca apoi să aud doar laude despre această carte, iar eu am devenit tot mai curioasă în privința ei. Deși aveam în plan să citesc alte cărți înainte ei (le setasem în funcție de priorități…așa se întâmplă când vrei să le citești pe toate…), am spus că este subțirică și merge repede, în două ore o dau gata, deci i-am dat întâietate și după două ore chiar a fost gata 😊.

Emil a fost un corporatist, ce și-a dat demisia de la job și a renunțat la viața în conservă de București în favoarea mării, sătul de tot și toate: de rutina jobului, dar și de relația sufocantă cu o femeie ce încearcă să-i dicteze viața, iar evadarea la mare a fost cea mai potrivită: avea toată libertata din lume, bere la discreție, nisip și valuri, dar și nelipsitele cuceriri de-o vară. Își trăiește viața după propriile reguli, nu mai vrea să urmeze tiparele pentru a se încadra în societate, își împune să nu se mai atașeze de nimeni, lucru ce nu-i prea reușește, mai ales când o întâlnește pe Ana, o femeie ce se află în concediu la mare împreună cu colegii de muncă, dar și persoanele cu care are contact zilnic: Marcel, Veteranu’ și doamna Mia. Fără să vrea, ajunge să se implice mai mult decât își dorește. Este mai atașat de străini decât este de propria familie, a preferat să-și evite părinții severi și fixiști, doar pentru a avea liniștea necesară. Povestea lui este redată cu dialoguri savuroase, autoironice, dar și monologuri încărcate cu umor, ceea ce a fost plăcut și mi-a dat o stare de bine. M-a trimis cu gândul la mare, să-mi afund degetele de la picioare în nisip, să aud valurile și să mă răsfăț cu briza mării, să mă deconectez de lume și să mă bucur de simplitate. Este o poveste simplă despre un bărbat simplu ce te determină să reflecți la ceea ce ai și la ceea ce-ți dorești, dacă se potrivesc cele două. Cum spuneam, am citit-o relativ repede, este scurtuță și ok…deși nu știu cum să o descriu, lejeră cred că este cel mai potrivit, iar după thrillerele citite anterior, a fost o relaxare pentru mine.

Având în vedere că citisem foarte multe păreri pozitive privind cartea, am avut așteptări mari, când am observat ce impresie lăsase cititorilor ce-i urmăresc pe Instagram și am fost cam dezamagită când am realizat că pe mine nu m-a impresionat cu nimic. Ca să mă fac înțeleasă, eu trebuie să simt cartea, să leg o conexiune cu povestea, să-mi transmită ceva, iar ”Valuri, nisip, urme” pentru mine a fost doar o altă carte citită, nu a reușit să-mi transmită nimic, să-mi intre pe sub piele. Povestea este simplă și de actualitate, întrucât sunt convinsă că suntem foarte mulți în situația lui Emil, însă nu cred că toți avem curajul său de a renunța la tot pentru un moment de liniște și de redescoperire. Este plăcută, ușoară și vorbește despre nevoia de libertate, redescoperirea sinelui, evadarea din cotidian, diferențele dintre generații și conflictele acestora, dar și despre iubire.

Mi se pare foarte potrivită pentru cei aflați la început de drum, iar aici mă refer la cei ce încă sunt în băncile școlii și nu sunt deciși ce și cum, să-și facă un rost în viață. Cartea te îndrumă și spune povestea noastră, a oamenilor și prezintă realitatea de zi cu zi, te determină să vezi lumea și într-un alt mod, iar pentru mine, deja călită de anii de muncă și ceva experiență în spate, am experimentat și munca de birou, știu ce presupune și de câtă putere este nevoie pentru a face față. Așa că, vi-o recomand, chiar dacă pe mine nu m-a atins cum mi-am dorit eu, însă este o carte actuală și chiar merită să-i aflați povestea lui Emil, o găsiți aici 😊.

Titlul original: ”The Butterfly Garden”

An apariției: 2018

Editura: Herg Benet

Colecție: Passport

Număr de pagini: 304

Traducere din limba engleză de Cristina Nemerovschi

Lângă un conac impresionant se află o grădină.

În această grădină cresc flori luxuriante, arbori seculari și… o colecție de prețioși fluturi: tinere femei care au fost răpite și atent tatuate pentru a semăna cu noile lor nume date. Supraveghetor este Grădinarul, un bărbat aspru, delirant și întunecat, obsedat cu capturarea și păstrarea specimenelor sale atât de prețioase.

Atunci când este descoperită grădina, o supraviețuitoare este adusă pentru interogatoriu. Agenții FBI Victor Hanoverian și Brandon Eddison sunt însărcinați cu descurcarea ițelor unuia dintre cele mai lugubre cazuri din întreaga lor carieră. Însă fata, cunoscută doar sub numele de Maya, este ea însăși un puzzle care trebuie descifrat.

Pe măsură ce povestea ei avansează, aruncând lumină asupra vieții în Grădina cu Fluturi, Maya dezvăluie vechi dușmănii, noi izbăviri și faptele tulburătoare ale unui bărbat care nu pregetă cu nimic în a-și proteja propria sa versiune asupra frumuseții. Iar cu cât mai multe detalii ies la suprafață prin povestea fetei, cu atât mai mult agenții se gândesc la ce încă oare le mai ascunde ea…

Când am pornit cu gândul să încep ”Grădina cu Fluturi” i-am scris Roxanei și i-am spus: ”Băi, o să mă termine de ochi cartea asta, la ce scris mic are…”, la care ea îmi răspunde ”Lasă că o să te prindă și nu mai simți scrisul mic.” Și chiar așa a fost, după ce m-a prins povestea, am uitat de toate, nu am mai simțit niciun scris mic…însă ce am simțit cât am citit cartea, nu știu cum să vă descriu…și nici nu știu cum să încep această recenzie, ce să vă spun…până atunci, țin să le mulțumesc celor de la editura Herg Benet pentru acest exemplar, dar și Roxanei pentru că m-a zăpăcit de cap cu această carte și datorită ei am ajuns să-mi doresc s-o citesc. O găsiți și voi pe site-ul editurii aici 😊.

Fata cunoscută sub numele de Maya este una dintre supraviețuitoarele Grădinii și singura capabilă să ofere măcar un mic detaliu cu privire la aceasta. Este interogată de agenții Victor Hanoverian și Brandon Eddison, însă interogatoriul ei este unul dintre cele mai ciudate și mărturisirile unele dintre cele mai brutale. Ce m-a șocat a fost lejeritatea cu care a relatat evenimentele, chiar dacă acestea nu au fost cursive, ci relatate cum a considerat ea…a fost un adevărat puzzle și o mare provocare de a-l asambla. Grădinarul era un supraveghetor bolnav la cap, că numai sănătos nu era ce făcea el, sincer vă spun și nici nu-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie așa cum trebuie. Răpea fete cu vârste cuprinse între cincisprezece și șaptesprezece ani, le tatua pe spate o specie de fluture, mai exact aripile fluturilor, tatuajele fiind realizate până în cele mai mici detalii, iar odată tatuajul finalizat, le viola, astfel le transforma în proprietatea sa. După ce acest ”ritual” era îndeplinit, revenea la Fluturii lui de fiecare dată când simțea nevoia…dereglat la mansardă, jur. Ce poate să fie sănătos în toate acțiunile lui? Și ce era și mai șocant, era că lui i se părea ceva firesc ce făcea, ca și cum fetele acelea tatuate erau specii pe cale de dispariție și le imortalizezi într-un insectar…mi-a bubuit mintea, nu alta…

M-am cutremurat citind această carte și de multe ori înghițeam noduri, ca să nu mai spun că am și plâns, mai ales ultimile 30 de pagini ale cărți…m-au rupt, efectiv, mult mai mult decât m-a rupt pe parcurs. Am avut pagini care le-am recitit de două – trei ori, întrucât lacrimile nu-mi permiteau să citesc cum trebuie. Chiar și acum că vă scriu aceste rânduri, mă zburlesc toată pe mâini. De mult nu am mai fost încercată de atâtea sentimente în același timp, acum mă minunam la detaliile din mărturisile Mayei, ca în următoarea secundă să mă treacă toți fiorii la ce le supunea Grădinarul, să mă apuce o furie nebună, de-mi venea să dau cu cartea de toți pereții, ca apoi să zâmbesc la unele gesturi și chiar să râd…un amalgam de emoții ce nu pot fi descrise cum trebuie în cuvinte. În urma tuturor celor trăite în interiorul Grădinii, Fluturii au fost extrem de puternice și am fost mai mult decât impresionată de tăria lor, eu, una, cred că înebuneam instant, îmi pierdeam toată rațiunea și aia era…ceau și la gară. Dar nu și ele…deși au fost răpite, tatuate, violate, iar violul nu se întâmpla doar o dată, ci se repeta, rebotezate, astfel erau constrânse să-și uite numele anterior și să trăiască cu noul nume, au fost puternice, chiar și când una din Fluturi era nevoită să părăsească Grădina. Au știut cum să se ajute una pe cealaltă, să se sprijine, să-și facă șederea cât mai plăcută în acel infern, atât cât erau nevoite să trăiască acolo.

”Grădina cu Fluturi” a fost unul dintre cele mai cutremurătoare thrillere citite de mine anul acesta și fără doar și poate se va afla pe lista cu recomandări de la finalul anului. Am parcurs cartea cu genunchi la piept și ochii măriți, cu fiori prin corp și ochi înlăcrimăți, dar și furie și neputință, cu o stare de nestare, nu știu dacă mă înțelegeți. Cert este că mi-a dat daună acest volum și-mi va rămâne imprimat în minte pentru multă vreme de acum încolo…acum curiozitatea mea este stârnită de ”Trandafirii de mai”, dacă mă va da peste cap asemeni cărții ”Grădina cu Fluturi”…

”Ce ești tu nu este un nume, este o poveste, un trecut.”

”Dreptatea e ceva relativ, defectuos în cele mai multe cazuri, și în realitate nu se repară nimic.”

”Nu contează cât de bine te ascunzi, mereu va fi cineva care să te găsească.”

”Fluturii adevărați pot zbura departe, unde să nu fie prinși. Fluturii Grădinarului nu puteau decât să cadă, dar și asta foarte rar.”

”Să nu alegi nimic e tot o alegere. Neutralitatea e un concept, nu un fapt. Nimeni nu reușește să-și ducă viețile așa.”

”Iubirea e mai mult decât plăcere. Iubirea presupune să faci și…lucruri dificile.”

”Lașitatea este o stare naturală, dar în cele din urmă e o alegere.”

Titlul original: ”Just Kiss Me”

An apariție: 2017

Editura: ACT SI POLITON

Număr pagini: 299

Traducător: Alina Grozea

”Pentru Vivien au trecut câțiva ani de când nu îl mai văzuse pe Henry Whitley-Shuler. De pe vremea când era adolescentă și îți câștiga existența lucrând ca menajera. Iar el era fiul unei familii bogate, deloc genul de băiat care i s-ar fi potrivit lui Vivien.

Vivien și-a promis că va pleca din Charleston, va deveni vedetă de cinema și se va revanșa față de toate acele fete care râdeau de ea. A obținut ceea ce își dorea, chiar mai mult decât atât, dar de ce viața ei plină de farmec pare atât de banală?

Si Henry a reușit să cunoască succesul. Și-a creat un drum glorios pe Wall Street, până când un atac de cord l-a obligat să-și reorienteze viața profesională. Nu caută dragoste. Nici măcar aventură. Totuși de ce nu-i poate rezista unei femei ca Vivien?”

Cartea a fost un dar din partea celor de la Act și Politon, alături de o altă bookurie despre care am să vă vorbesc într-un articol viitor, și nu știam absolut nimic despre ea, nici descrierea nu o citisem, am ales să fiu surprinsă de poveste. Și chiar am fost surprinsă într-un mod plăcut…de așa surprize să tot ai parte 😊.

Vivien Leigh Rochet locuia împreună cu mama ei în casa – garaj din spatele unei locuințe în care se ocupau cu menajul ușor. Își dorea să devină vedetă de cinema când va fi mare, să fie faimoasă și să se răzbune pe toți cei care au făcut-o să sufere în copilărie. Dovadă clară stau confesiunile sale notate în jurnal, confesiuni ce pe mine m-au distrat copios și m-au determinat să o îndrăgesc foarte mult. Henry Whitley – Shuler locuia în casa în care Vivien se ocupa cu menajul, alături de mama sa și fratele său Spencer. Nu o putea suferi pe Vivien absolut deloc pentru că mereu își băga nasul unde nu-i fierbea oala și-i invada intimitatea de fiecare dată când el nu era acasă, ceea ce-l enerva maxim, însă lui Vivien îi dădea o satisfacție enormă. Nu aveau nimic în comun, el cu sânge albastru, ea o simplă menajeră, se puteau înghiți unul pe celălalt și drumurile lor se despart pentru o perioadă de timp. Fiecare cunoaște succesul din punct de vedere profesional, însă nu sunt îndepliniți complet , din punct de vedere personal, lucrurile stau diferit. Mâna destinului este jucată în așa fel încât drumurile lui Vivien și Henry se încrucișează după câțiva ani, dar cum va fi situația dintre ei rămâne să aflați voi 😉.

Am parcurs cartea într-o zi, au fost necesare doar câteva ore pentru a o finaliza, s-a citit foarte ușor și m-a distrat maxim. Am avut zâmbetul pe buze de la prima până la ultima pagină, mi-a dat o stare de bine și mi-a bucurat sufletul o așa frumoasă poveste de dragoste. Și cum nu este totul roz, am avut parte și de pasaje emoționante care m-au întristat. M-am pierdut între paginile cărții ”Taci și sărută-mă!” și a fost o reală încântare, mi-a dat o stare de bine și chiar aveam nevoie de o poveste de dragoste amuzantă. Volumul a fost încărcat de dovezi de iubire, replici umoristice, amintiri din copilărie, dar și secrete, toate aceastea au fost împletite foarte bine și mi-au făcut lectura ușoară, caldă și plăcută, iar dacă și vouă v-am trezit puțin interesul în privința ei, o găsiți aici 😊.

”Să încerci să-i urmărești gândurile era deseori ca și cum a-i încerca să privești zborul unui fluture. Un fluture minunat, care zboară din floare în floare.”

”Acel sărut începu delicat, ca o șoaptă de iubire. Era ca o aspirație ușoară și-o ațâțare a dorinței. Era o rază caldă de soare în cea mai neagră zi a vieții sale.”

 ”Era dorință și ardoare, prinse în capcana unei plase de păianjen și mai seducătoare decât tot farmecul, toți banii, și toată puterea din lume. Era seducția ce-i întărea sânii. Care-i smulgea suspine din plămâni și îi înfiora pieptul.”

”Gura lui o găsi pe a ei și o sărută lung și profund, un sărut încărcat cu toate emoțiile pe care le simțea înăuntrul lui. Cu tot ce nu putea spune. Teamă și dor.”

”Îl ura pentru că îi era dor de atingerea mâinilor lui, de fiorii pe care mângâierea lui i-i dădea pe șina spinării. Îl ura pentru căldura pieptului lui lipit de spatele ei în timp ce dormea. Îl ura pentru că în fiecare dimineață când se trezea avea încă inima rănită.”

”Tu ești soarele și mierea mea. Whisky-ul din ceai și tot ce-mi doresc de la viață.”

Titlul original: ”Ash Princess”

An apariție: 2018

Editura: Storia Books

Număr pagini: 448

Traducător: Anca Zaharia

”Theodosia avea 6 ani când țara ei a fost invadată și mama sa, Regina de Foc, a fost ucisă sub ochii ei. În acea zi, Kaiserul i-a luat Theodosiei familia, țara și numele și a încoronat-o drept Prințesa de Cenușă – un titlu rușinos, pe care să-l poarte în noua ei viață de prizonieră.

Timp de zece ani, Theo este captivă în propriul palat. Îndură abuzul neîncetat și batjocura Kaiserului și a curtenilor săi. E lipsită de putere și supraviețuiește în această lume nouă doar îngropând-o adânc în ea pe fetița care a fost odată.

Apoi, într-o seară, Kaiserul o forțează să facă inimaginabilul. Cu mâinile pătate de sânge și cu speranța că își va recăpăta tronul pierdut, ea își dă seama că nu este destul doar să supraviețuiești. Theo are o armă: propria minte, mai ascuțită decât orice sabie. Iar puterea nu se câștigă întotdeauna doar pe câmpul de bătălie.

Timp de zece ani, Prințesa de Cenușă își vede țara prădată și poporul înrobit. Dar totul încetează acum.”

De foarte multă vreme am tânjit la această carte, iar cei de la Storia Books mi-au îndeplinit dorința de a o citi, pe această cale țin să le mulțumesc 😊. Sunt și eu în rând cu cititorii de fantasy, de obicei eu ajung să citesc noile apariții dupa câteva luni bune, poate chiar ani buni, dar se pare că în cazul volumului ”Prințesa de Cenușă” nu au trecut chiar așa mulți ani. O găsiți și voi pe site aici.

Theodosia avea doar șase ani când mama ei a fost ucisă, fiind martoră la crimă, și de zece ani locuiește alături de dușmani și ucigașul mamei sale. Casa pe care o știa și în care a crescut nu mai este ce a fost, poporul ei a fost călcat în picioare și supus sclaviei, ea fiind singura persoană care primește ”tratament preferențial”. Însă acest ”tratament” este unul de-a dreptul crunt: pentru fiecare persoană astrenă sau grup care se răzvrătește și reușește să aducă măcar puțină daună dușmanului, ea este pedepsită de către Kaiser. Individiul ăsta, că nici nu știu cum îl pot numi, este lipsit de sentimente și este cel mai dezagreabil personaj posibil, mă cuprinde repulsia doar când mă gândesc la el și l-aș fi supus unor tratamente atât de neortodoxe, că nici nu le pot menționa, și tot mi s-ar părea că sunt blânde pentru el. O abuzează constant pe Theodosia și o afișează ca pe un trofeu celorlalți curteni, pe lângă batjocura aducă ei numind-o Prințesa de Cenușă. Theo este lipsită de putere și constrânsă să supraviețuiască cât mai mult posibil, să îndure chinuri și jigniri cumplite, să-și uite numele, originea și credința, și să se dea după kalovaxieni, chiar și în privința vestimentației. Este singură și nu poate avea încredere în nimeni, poporul ei a fost redus la tăcere și nimicit în mare parte. Mentalitatea ei se schimbă în momentul în care Kaiserul o obligă să execute un ordin de care nu se credea capabilă, iar din acel moment trecutul ei iese la suprafață și-și reamintește cine este cu adevărat și care este menirea ei. Își găsește puterea de a merge mai departe, de a-și înfrunta dușmanul cu capul ridicat, dar și de a lupta pentru cei rămași din poporul său. Un simplu gest o transformă…

Interesul meu a crescut cu fiecare pagină parcursă și sufletul îmi era tocat mărunt când realizam ce viață nedreptă este obligată să trăiască Theo. Să înduri batjocura cu fruntea sus, tortura, să trăiești printre dușmani ca și cum ar fi ceva firesc, să fii capabil să te prefaci atât de bine încât să fie credibil…toate par greu de dus la bun sfârșit, însă Theo a reușit și mi-a câștigat aprecierea. Deși a fost doar un copil când și-a pierdut mama, a devenit o supraviețuitoare, o adolescentă hotărâtă, ce poate face diferența dintre beneficii și riscuri, își găsește puterea de a lupta pentru ea și poporul ei. Theo este un nou personaj ce ne demonstrează cât de puternice suntem noi, femeile, cât de bine putem face față ororilor și că suntem capabile să luptăm până în pânzele albe pentru ce ne propunem. Îmi era foarte greu să las cartea deoparte, a mea curiozitate trebuia satisfăcută. Cu fiecare pagină parcursă, tensiunea creștea și stăteam ca pe ghimpi până la următoarea acțiune, întrebându-mă oare ce se va întâmpla, cum va decurge povestea. Am avut parte și de răsturnări de situație, nervi întinși la maxim, cred că aș fi decapitat pe careva, sincer vă spun, dar am avut parte și de fragmente care mi-au furat lacrimi.

”Prințesa de Cenușă” este o poveste despre o adolescentă puternică, despre setea de răzbunare, acte de iubire, dar și multe minciuni, ce te va ține cu sufletul la gură și-ți va mai da și câte o palmă din când în când, doar așa, preventiv…M-a determinat să-mi doresc să aflu mai mult și mai mult, iar când am ajuns la final, am cam rămas aninată în pom…trebuie să pun cât mai repede mâna pe volumul următor, sunt nerăbdătoare să aflu cum evoluează povestea, dar și Theodosia. Am eu unele bănuieli, însă aceastea mi le poate confirma doar volumul doi…

”Ochii lui strălucesc. Am văzut privirea asta prea des, îmi bântuie coșmarurile. E un rechin care a dat de o urmă de sânge în apă.”

”Unele lupte nu merită purtate. Pe altele pot doar să le pierd.”

”Gura lui se apropie de a mea. Vreau să-l îndepărtez , dar, în același timp, vreau să îl și trag mai aproape, deși această dorință mă ia prin surprindere. El mă sperie, dar mă face și să mă simt în siguranță.”

”Animalele crescute în captivitate ajung întotdeauna să-și iubească răpitorii, chiar și când le bat.”

”Un râu are cursul lui și în drumul lui lovește o piatră, deși știe că nu o poate muta. Nici nu trebuie. Pentru că pe lângă piatră trec suficienți curenți și în timp, chiar și cea mai masivă cedează. Poate dura o viață sau mai mult, dar apa își urmează cursul, nu se oprește niciodată.”

”Nu suntem definiți de ceea ce facem ca să supravieșuim. Nu ne cerem iertare pentru asta. Poate că te-au frânt în mii de bucăți, dar așa ai devenit o sabie și mai ascuțită. Și e momentul să lovești.”

Titlu original: ”Batman: Nightwalker”

Data apariției:  2019

Editura: Young Art

Pagini: 304

Traducător: Ruxandra Gogu

”Înainte de a fi Batman, a fost Bruce Wayne – un tânăr nesăbuit, pus în fața criminalei Madeleine Wallace la Azilul Arkham. Ce ascunde ea? Care-i sunt legăturile cu Creaturile nopții, banda de infractori care terorizează orașul Gotham? Și de ce e singurul cu care vorbește, după ce detectivii n-au putut scoate nici măcar un cuvânt de la ea? Madeleine e un mister teribil de atrăgător, pe care Bruce trebuie să-l rezolve fără a ceda sentimentelor pe care le dezvoltă pentru ea. Va reuși să devină supereroul de care are nevoie orașul Gotham?”

După ce am finalizat ”Wonder Woman: Fiica Războiului” a lui Liegh Bargudo (despre care am scris aici), muream de nerăbdare să citesc și următorul volum din această serie ce prezintă supereroii. Cred că v-am mai spus că am ajuns să îndrăgesc aceste personaje datorită iubitului meu, el m-a zăpăcit de cap cu Universul DC și Marvel, pentru mine erau unul și același lucru, însă nu e chiar așa, DC este unul și Marvel este altul…m-au lămurit și filmele în acest sens. Cu ajutorul celor de la Cartepedia am reușit să obțin acest exemplar și le mulțumesc pe această cale, iar dacă și voi vă doriți cartea, o găsiți aici 😊.

Bruce Wayne mi-a rămas în minte de pe vremea când eram copil, urmărisem toate filmele și animațiile ce îl aveau drept personaj, până și fratele meu mă teroriza cu el, ajungând să prind drag de personaj și să-l urmăresc cu foarte mare interes. Știam că Bruce Wayne a devenit Batman, însă nu știam exact ce anume la determinat să se transforme într-un supererou, iar povestea construită de Marie Lu m-a lămurit puțin în acest sens, am o vagă idee de ce și cum 😊. Bruce și-a pierdut părinții pe vremea când era copil și a rămas în grija lui Alfred Pennyworth, tutorele său. Este foarte inteligent și a moștenit o avere imensă în urmă decesului părinților săi, iar pe lângă asta mai arăta și super bine, să bălești, nu alta…doar e supererou, trebuie să arate bine…de vină sunt și filmele, sincer vă spun, că l-au făcut pe Bruce Wayne un mascul sexos, plin de muschi și toate cele, doar uitându-se la tine te topești…TV-ul nu este bun deloc… Este și nesăbuit, acțiunile sale sunt mânate de impuls, lucru ce-l poate băga în belele și nu duce lipsă de ele. O astfel de belea îl aduce în fața lui Madeleine Wallace, o criminală închisă la Azilul Arkham, unde Bruce își execută munca în folosul comunității (belele astea, când nu stai departe de ele și te mănâncă…).

Bruce este atras de Madeleine și-l macină curiozitatea de a afla ce legătură are ea cu Creaturile Nopții, infractorii ce terorizează orașul Gotham și care mereu reușesc să scape, dar și de ce el este singura persoană cu care Madeleine a ales să vorbească, refuzând categoric să ofere vreo informație polițiștilor. Firul poveștii dintre cei doi a fost pentru mine un mister, mai ales datorită faptului că personajul lui Madeleine era un personaj necunoscut mie, mister ce nu mi-a dat pace până nu am ajuns la finalul cărții. O dată cu misterul a venit și acțiunea alertă, ce m-a ținut cu sufletul la gură, dar și fragmentele despre hi-tech, ce mă băgau în ceață complet…sunt paralelă cu tot ce ține de tehnologie, folosesc telefonul și laptopul la o capacitate foarte mică, stricul necesar. N-am fost atrasă niciodată de tehnologie, însă dispozitivele hi-tech menționate în carte mi s-au părut foarte futuriste și tind să cred că se vor realiza și în realitate într-un viitor nu foarte îndepărtat.

În toată această luptă și urmărire a infractorilor, am cunoscut și adevărata prietenie, cea pentru care mergi până în pânzele albe și riști totul pentru bunăstarea prietenilor. Acele acțiuni m-au înduioșat și totodată mi-au demonstrat că adevărata prietenie există, indiferent de diferențe dintre persoane, transformându-se într-o familie. Mi-ar fi plăcut să fie și Alfred mai mult inclus în acțiune, clar este și el un personaj important ca și Bruce, dar cine știe…poate va urma un nou volum unde se va dezvolta mai bine evoluția lui Bruce și transformarea sa în Batman, unde să avem parte de acțiune marca Batman, cu Batmobil…clar ar fi un volum de neratat….

”Batman: Creaturile nopții” îți arată cum din bun poți deveni rău și invers, diferența dintre cele două fiind doar la un buton distanță, banii mereu vorbesc și nu aduc nimic bun când sunt în cantități exorbitante, manipularea îți poate aduce beneficii dacă știi cum să o mânuiești, tehnologia  poate face mult bine și ușura munca celorlați, dar te poate pune și-ntr-un pericol imens, merită să lupți pentru adevărata prietenie, indiferent de riscuri, dar te și prinde în acțiunea alertă de la prima până la ultima pagină, vei fi străbătut de diverse emoții, iar la final vei exclama: ”Mamă, dar ce cursă!”.

”În lumea reală nu exista conceptul de a trișa. Așa e viața de fapt.”

”Fiecare muschi din corpul său fusese tensionat de dorință și de teroare. Nu mai fusese cu cineva ca ea până acum, nu mai fusese în brațele unei fete care îl speria cu adevărat. Simțea că e o greșeală, simțea că i se face rău…și cu toate astea, era cel mai frumos sentiment din lume. Nu putea să se îndepărteze.”

”Frica îți face mintea mai clară. Panica ți-o întunecă.”

”Dar privind în depărtare, tot ce putea să vadă era un ocean de lumină, inima sclipitoare a orașului, întinsă la picioarele lui. Nu știa ce îi rezervă viitorul, nu încă, dar știa că, orice ar fi fost, va rămâne acolo. Arăta ca un loc care merita să fie apărat. Arăta ca acasă.”