”Prințesa de Cenusă” de Laura Sebastian (recenzie)

Titlul original: ”Ash Princess”

An apariție: 2018

Editura: Storia Books

Număr pagini: 448

Traducător: Anca Zaharia

”Theodosia avea 6 ani când țara ei a fost invadată și mama sa, Regina de Foc, a fost ucisă sub ochii ei. În acea zi, Kaiserul i-a luat Theodosiei familia, țara și numele și a încoronat-o drept Prințesa de Cenușă – un titlu rușinos, pe care să-l poarte în noua ei viață de prizonieră.

Timp de zece ani, Theo este captivă în propriul palat. Îndură abuzul neîncetat și batjocura Kaiserului și a curtenilor săi. E lipsită de putere și supraviețuiește în această lume nouă doar îngropând-o adânc în ea pe fetița care a fost odată.

Apoi, într-o seară, Kaiserul o forțează să facă inimaginabilul. Cu mâinile pătate de sânge și cu speranța că își va recăpăta tronul pierdut, ea își dă seama că nu este destul doar să supraviețuiești. Theo are o armă: propria minte, mai ascuțită decât orice sabie. Iar puterea nu se câștigă întotdeauna doar pe câmpul de bătălie.

Timp de zece ani, Prințesa de Cenușă își vede țara prădată și poporul înrobit. Dar totul încetează acum.”

De foarte multă vreme am tânjit la această carte, iar cei de la Storia Books mi-au îndeplinit dorința de a o citi, pe această cale țin să le mulțumesc 😊. Sunt și eu în rând cu cititorii de fantasy, de obicei eu ajung să citesc noile apariții dupa câteva luni bune, poate chiar ani buni, dar se pare că în cazul volumului ”Prințesa de Cenușă” nu au trecut chiar așa mulți ani. O găsiți și voi pe site aici.

Theodosia avea doar șase ani când mama ei a fost ucisă, fiind martoră la crimă, și de zece ani locuiește alături de dușmani și ucigașul mamei sale. Casa pe care o știa și în care a crescut nu mai este ce a fost, poporul ei a fost călcat în picioare și supus sclaviei, ea fiind singura persoană care primește ”tratament preferențial”. Însă acest ”tratament” este unul de-a dreptul crunt: pentru fiecare persoană astrenă sau grup care se răzvrătește și reușește să aducă măcar puțină daună dușmanului, ea este pedepsită de către Kaiser. Individiul ăsta, că nici nu știu cum îl pot numi, este lipsit de sentimente și este cel mai dezagreabil personaj posibil, mă cuprinde repulsia doar când mă gândesc la el și l-aș fi supus unor tratamente atât de neortodoxe, că nici nu le pot menționa, și tot mi s-ar părea că sunt blânde pentru el. O abuzează constant pe Theodosia și o afișează ca pe un trofeu celorlalți curteni, pe lângă batjocura aducă ei numind-o Prințesa de Cenușă. Theo este lipsită de putere și constrânsă să supraviețuiască cât mai mult posibil, să îndure chinuri și jigniri cumplite, să-și uite numele, originea și credința, și să se dea după kalovaxieni, chiar și în privința vestimentației. Este singură și nu poate avea încredere în nimeni, poporul ei a fost redus la tăcere și nimicit în mare parte. Mentalitatea ei se schimbă în momentul în care Kaiserul o obligă să execute un ordin de care nu se credea capabilă, iar din acel moment trecutul ei iese la suprafață și-și reamintește cine este cu adevărat și care este menirea ei. Își găsește puterea de a merge mai departe, de a-și înfrunta dușmanul cu capul ridicat, dar și de a lupta pentru cei rămași din poporul său. Un simplu gest o transformă…

Interesul meu a crescut cu fiecare pagină parcursă și sufletul îmi era tocat mărunt când realizam ce viață nedreptă este obligată să trăiască Theo. Să înduri batjocura cu fruntea sus, tortura, să trăiești printre dușmani ca și cum ar fi ceva firesc, să fii capabil să te prefaci atât de bine încât să fie credibil…toate par greu de dus la bun sfârșit, însă Theo a reușit și mi-a câștigat aprecierea. Deși a fost doar un copil când și-a pierdut mama, a devenit o supraviețuitoare, o adolescentă hotărâtă, ce poate face diferența dintre beneficii și riscuri, își găsește puterea de a lupta pentru ea și poporul ei. Theo este un nou personaj ce ne demonstrează cât de puternice suntem noi, femeile, cât de bine putem face față ororilor și că suntem capabile să luptăm până în pânzele albe pentru ce ne propunem. Îmi era foarte greu să las cartea deoparte, a mea curiozitate trebuia satisfăcută. Cu fiecare pagină parcursă, tensiunea creștea și stăteam ca pe ghimpi până la următoarea acțiune, întrebându-mă oare ce se va întâmpla, cum va decurge povestea. Am avut parte și de răsturnări de situație, nervi întinși la maxim, cred că aș fi decapitat pe careva, sincer vă spun, dar am avut parte și de fragmente care mi-au furat lacrimi.

”Prințesa de Cenușă” este o poveste despre o adolescentă puternică, despre setea de răzbunare, acte de iubire, dar și multe minciuni, ce te va ține cu sufletul la gură și-ți va mai da și câte o palmă din când în când, doar așa, preventiv…M-a determinat să-mi doresc să aflu mai mult și mai mult, iar când am ajuns la final, am cam rămas aninată în pom…trebuie să pun cât mai repede mâna pe volumul următor, sunt nerăbdătoare să aflu cum evoluează povestea, dar și Theodosia. Am eu unele bănuieli, însă aceastea mi le poate confirma doar volumul doi…

”Ochii lui strălucesc. Am văzut privirea asta prea des, îmi bântuie coșmarurile. E un rechin care a dat de o urmă de sânge în apă.”

”Unele lupte nu merită purtate. Pe altele pot doar să le pierd.”

”Gura lui se apropie de a mea. Vreau să-l îndepărtez , dar, în același timp, vreau să îl și trag mai aproape, deși această dorință mă ia prin surprindere. El mă sperie, dar mă face și să mă simt în siguranță.”

”Animalele crescute în captivitate ajung întotdeauna să-și iubească răpitorii, chiar și când le bat.”

”Un râu are cursul lui și în drumul lui lovește o piatră, deși știe că nu o poate muta. Nici nu trebuie. Pentru că pe lângă piatră trec suficienți curenți și în timp, chiar și cea mai masivă cedează. Poate dura o viață sau mai mult, dar apa își urmează cursul, nu se oprește niciodată.”

”Nu suntem definiți de ceea ce facem ca să supravieșuim. Nu ne cerem iertare pentru asta. Poate că te-au frânt în mii de bucăți, dar așa ai devenit o sabie și mai ascuțită. Și e momentul să lovești.”

”Batman: Creaturile nopții” de Marie Lu (recenzie)

Titlu original: ”Batman: Nightwalker”

Data apariției: 2019

Editura: Young Art

Pagini: 304

Traducător: Ruxandra Gogu

”Înainte de a fi Batman, a fost Bruce Wayne – un tânăr nesăbuit, pus în fața criminalei Madeleine Wallace la Azilul Arkham. Ce ascunde ea? Care-i sunt legăturile cu Creaturile nopții, banda de infractori care terorizează orașul Gotham? Și de ce e singurul cu care vorbește, după ce detectivii n-au putut scoate nici măcar un cuvânt de la ea? Madeleine e un mister teribil de atrăgător, pe care Bruce trebuie să-l rezolve fără a ceda sentimentelor pe care le dezvoltă pentru ea. Va reuși să devină supereroul de care are nevoie orașul Gotham?”

După ce am finalizat ”Wonder Woman: Fiica Războiului” a lui Liegh Bargudo (despre care am scris aici), muream de nerăbdare să citesc și următorul volum din această serie ce prezintă supereroii. Cred că v-am mai spus că am ajuns să îndrăgesc aceste personaje datorită iubitului meu, el m-a zăpăcit de cap cu Universul DC și Marvel, pentru mine erau unul și același lucru, însă nu e chiar așa, DC este unul și Marvel este altul…m-au lămurit și filmele în acest sens. Cu ajutorul celor de la Cartepedia am reușit să obțin acest exemplar și le mulțumesc pe această cale, iar dacă și voi vă doriți cartea, o găsiți aici 😊.

Bruce Wayne mi-a rămas în minte de pe vremea când eram copil, urmărisem toate filmele și animațiile ce îl aveau drept personaj, până și fratele meu mă teroriza cu el, ajungând să prind drag de personaj și să-l urmăresc cu foarte mare interes. Știam că Bruce Wayne a devenit Batman, însă nu știam exact ce anume la determinat să se transforme într-un supererou, iar povestea construită de Marie Lu m-a lămurit puțin în acest sens, am o vagă idee de ce și cum 😊. Bruce și-a pierdut părinții pe vremea când era copil și a rămas în grija lui Alfred Pennyworth, tutorele său. Este foarte inteligent și a moștenit o avere imensă în urmă decesului părinților săi, iar pe lângă asta mai arăta și super bine, să bălești, nu alta…doar e supererou, trebuie să arate bine…de vină sunt și filmele, sincer vă spun, că l-au făcut pe Bruce Wayne un mascul sexos, plin de muschi și toate cele, doar uitându-se la tine te topești…TV-ul nu este bun deloc… Este și nesăbuit, acțiunile sale sunt mânate de impuls, lucru ce-l poate băga în belele și nu duce lipsă de ele. O astfel de belea îl aduce în fața lui Madeleine Wallace, o criminală închisă la Azilul Arkham, unde Bruce își execută munca în folosul comunității (belele astea, când nu stai departe de ele și te mănâncă…).

Bruce este atras de Madeleine și-l macină curiozitatea de a afla ce legătură are ea cu Creaturile Nopții, infractorii ce terorizează orașul Gotham și care mereu reușesc să scape, dar și de ce el este singura persoană cu care Madeleine a ales să vorbească, refuzând categoric să ofere vreo informație polițiștilor. Firul poveștii dintre cei doi a fost pentru mine un mister, mai ales datorită faptului că personajul lui Madeleine era un personaj necunoscut mie, mister ce nu mi-a dat pace până nu am ajuns la finalul cărții. O dată cu misterul a venit și acțiunea alertă, ce m-a ținut cu sufletul la gură, dar și fragmentele despre hi-tech, ce mă băgau în ceață complet…sunt paralelă cu tot ce ține de tehnologie, folosesc telefonul și laptopul la o capacitate foarte mică, stricul necesar. N-am fost atrasă niciodată de tehnologie, însă dispozitivele hi-tech menționate în carte mi s-au părut foarte futuriste și tind să cred că se vor realiza și în realitate într-un viitor nu foarte îndepărtat.

În toată această luptă și urmărire a infractorilor, am cunoscut și adevărata prietenie, cea pentru care mergi până în pânzele albe și riști totul pentru bunăstarea prietenilor. Acele acțiuni m-au înduioșat și totodată mi-au demonstrat că adevărata prietenie există, indiferent de diferențe dintre persoane, transformându-se într-o familie. Mi-ar fi plăcut să fie și Alfred mai mult inclus în acțiune, clar este și el un personaj important ca și Bruce, dar cine știe…poate va urma un nou volum unde se va dezvolta mai bine evoluția lui Bruce și transformarea sa în Batman, unde să avem parte de acțiune marca Batman, cu Batmobil…clar ar fi un volum de neratat….

”Batman: Creaturile nopții” îți arată cum din bun poți deveni rău și invers, diferența dintre cele două fiind doar la un buton distanță, banii mereu vorbesc și nu aduc nimic bun când sunt în cantități exorbitante, manipularea îți poate aduce beneficii dacă știi cum să o mânuiești, tehnologia poate face mult bine și ușura munca celorlați, dar te poate pune și-ntr-un pericol imens, merită să lupți pentru adevărata prietenie, indiferent de riscuri, dar te și prinde în acțiunea alertă de la prima până la ultima pagină, vei fi străbătut de diverse emoții, iar la final vei exclama: ”Mamă, dar ce cursă!”.

”În lumea reală nu exista conceptul de a trișa. Așa e viața de fapt.”

”Fiecare muschi din corpul său fusese tensionat de dorință și de teroare. Nu mai fusese cu cineva ca ea până acum, nu mai fusese în brațele unei fete care îl speria cu adevărat. Simțea că e o greșeală, simțea că i se face rău…și cu toate astea, era cel mai frumos sentiment din lume. Nu putea să se îndepărteze.”

”Frica îți face mintea mai clară. Panica ți-o întunecă.”

”Dar privind în depărtare, tot ce putea să vadă era un ocean de lumină, inima sclipitoare a orașului, întinsă la picioarele lui. Nu știa ce îi rezervă viitorul, nu încă, dar știa că, orice ar fi fost, va rămâne acolo. Arăta ca un loc care merita să fie apărat. Arăta ca acasă.”

”Trandafirii de mai”, de Dot Hutchison (recenzie)

Titlul original: ”The Roses Of May”
Data apariției: 2019
Editura: Herg Benet
Colecție: Passport
Număr de pagini: 304
Traducere din limba engleză de Cristina Nemerovschi

”La patru luni după explozia care a avut loc în Grădină, un loc unde tinere cunoscute ca Fluturi erau ținute prizoniere, polițiștii Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez încă se mai confruntă cu urmările cazului terifiant: le ajută pe supraviețuitoare să-și reia viețile, afară, în libertate. Cu iarna aflată pe sfârșite, Fluturii au în față zile mai lungi și calde în care să încerce să se vindece. Dar, pentru polițiști, schimbarea anotimpurilor înseamnă un singur lucru înfricoșător: siguranța că undeva, prin țară, o altă tânără va fi găsită moartă în biserică, cu gâtul tăiat, cu cadavrul înconjurat de flori.

Sora Priyei Sravasti a fost victima aceluiași criminal, cu ani în urmă. Acum, ea și mama ei își schimbă locuința la câteva luni, căutând un nou început. Când ea se va nimeri în calea criminalului, vânătoarea va deveni inevitabilă, imposibil de amânat. Criminalul va putea fi descoperit doar cu ajutorul Priyei – oare dorința ei disperată de a avea o finalitate pentru trauma suferită o va face să-și riște viața?”

”Trandafirii de mai” este continuarea cărții ”Grădina cu fluturi” (unul dintre cele mai macabre thrillere pe care le-am citit), continuare după care am așteptat cu sufletul la gură un an de zile, dar pot spune că a meritat așteptarea. Vreau să le mulțumesc celor de la Editura Herg Benet pentru acest exemplar (cartea o găsiți aici) și sper din suflet că vor traduce cât de curând și celelalte volume din seria ”Colecționarul” (chiar dacă sunt investigate cazuri diferite în fiecare volum). ”Trandafirii de mai” are o foarte mică legătură cu volumul precedent, deci dacă doriți să le citiți, vă recomand să începeți cu ”Grădina cu fluturi” pentru a înțelege mai bine desfășurarea acțiunii și pentru a cunoaște o parte din personajele care sunt prezentate în ambele volume, precum și legătura dintre acestea.

Personajul în jurul căruia se învârte toată acțiunea este Priya Sravasti, o adolescentă de 17 ani, care se luptă cu depresia și cu alte traume cauzate de descoperirea cadavrului surorii sale mai mari, Chavi, în urmă cu mulți ani, în interiorul unei biserici. Însă Chavi nu a fost prima victimă a unui criminal în serie sadic și nici ultima. Criminalul are o obsesie pentru fetele foarte tinere, pe care le urmărește o bună perioadă de timp, apoi le ucide. Pe unele le ucide în chinuri groaznice, iar pe altele rapid și cu cât mai puțină durere, însă locul în care lasă cadavrele este întotdeauna reprezentat de o biserică, iar acestea sunt dezbrăcate și înconjurate de flori (câte o floare diferită pentru fiecare fată ucisă). De asemenea, criminalul ucide doar în lunile de primăvară. Cum iși alege victimele? De ce pe unele le ucide în chinuri și pe altele cât mai rapid? Ce îl motivează? Cine este el? Răaspunsurile la toate aceste întrebări vă invit să le aflați lecturând ”Trandafirii de mai”. Nu veți regreta!

Mi-a plăcut foarte mult cum a fost structurată acțiunea, având capitole scrise din perpectiva Priyei, cât și din perspectiva unuia dintre detectivii care s-au ocupat de caz. De asemenea, ”cireașa de pe tort” a fost reprezentată de capitolele scrise din perspectiva criminalului, acesta făcându-ne cunoștință cu fiecare victimă în parte și prezentându-ne și motivul fiecărei crime. Mi s-a zburlit tot părul pe mine când citeam acele capitole, dar tot mi-ar fi plăcut să aflu mult mai multe informații despre acest crimnal, la fel cum am avut parte în primul volum, care mi s-a părut mult mai închegat, mai macabru și mai bine scris.

Recomand, în primul rând, să citiți ”Grădina cu fluturi”, o carte care mi-a înghețat sângele-n vene și pentru care am făcut noapte albă pentru a o citi și apoi recomand ”Trandafirii de mai”, o carte un pic mai slabă în intensitate decât prima, însă destul de captivantă, atât pentru a afla ce s-a întâmplat cu fetele care au evadat din Grădină și cu Grădinarul, cât și pentru a descoperi un nou criminal, aproape la fel de psihopat ca primul.

”Nu ar trebui să fim obligate să ne reparăm dacă nu vrem asta. Nu ar trebui să ni se ceară să fim puternice, curajoase, pline de speranță și alte căcaturi. Mama a avut dintotdeauna suficientă empatie ca să spună că e în regulă să nu fii bine. Nu suntem datori nimănui să fim bine tot timpul.”

Cărţi de care s-au îndrăgostit copilaşii de la Kids :)

De mult timp nu v-am mai prezentat cărticele îndrăgite de cei mici de la Kids, iar în articolul de astăzi vă las o frântură din minunăţiile de la Editura Vlad şi Cartea cu Genius :). Ştiu că a trecut perioada Crăciunului, însă am ales să vă menţionez şi cărticele cu tematică de Crăciun, ca să vă pregătiţi pentru cel ce va urma :). Acestea fiind spuse, cărticele sunt:

Copilaşii de la Kids U sunt mare fani ai cărţilor lui Dr. Seuss, mai ales datorită poveştilor cu rime, dar când au auzit de „Cum a furat Grinch Crăciunul” s-au îngrijorat puţin. Oare chiar vor rămâne fără Crăciun? Au fost foarte atenţi pe tot parcursul lecturii, curioşi de ce năzdrăvănie va pune la care Grinch pentru a-i lăsa fără Crăciun pe locuitorii din Cineşti, s-au întristat când au văzut că a adunat toate cadourile din case, astfel copii vor fi tare necăjiţi, însă totul ia o întorsătură neaşteptată şi vor afla, asemeni lui Grinch, că nu doar cadourile aduc fericirea de sărbători şi bucuria vine de unde te aştepţi mai puţin.

Ce părere ai de o călătorie spre Polul Nord să-l vezi pe Moș Crăciun? Dar să fii norocosul care primește primul cadoul?
Ne-am alăturat și noi copiilor deja urcați în “Expresul Polar”, întrucât ideea de a-l vedea pe Moș Crăciun ne-a bucurat tare mult. O călătorie magică, ce i-a fascinat pe copii de la mic la mare, începând cu prima pagină și până la ultima.

„Călătorie” este cartea ce ne-a pus imaginaţia la lucru într-un mod intens. Datorită faptului că este doar ilustrată şi nu prezintă o poveste cu ajutorul cuvintelor am avut posibilitatea să ne dăm frâu liber imaginaţiei şi să creăm propria poveste. Fetiţa ne-a arătat cum putem evada din multe situaţii neplăcute doar cu ajutorul imaginaţiei şi totodată, ne-a demonstat cât de puternică este imaginaţia. Copilaţilor le-a plăcut foarte mult, mai ales că au avut posibilitatea să-şi creeze propria poveste.

Oare câte animale încap într-o mănuşă? Noi am fost de părere că niciuna, însă cartea „Mănuşa” ne-a demonstat contrariul. Pentru că Nicuşor este neatent, şi-a pierdut mănuşa în zăpadă, iar când aceasta este găsită, rând pe rând de animalele pădurii, acestea aleg să locuiască în ea, fiind cald şi bine. Cei mici s-au minunat când au aflat câte animale au loc într-o mănuşă mică, dar au fost şi foarte încântaţi de poveste, fiind relatată cu ajutorul unor cuvinte cât mai simple şi ilustraţii captivante. Însă vă recomandâm un lucru: nu încercaţi să vedeţi câte animale întră în mănuşă, e suficient că aflaţi datorită mănuşii lui Nicuşor!

Alături de „Doctorul de Soto” am aflat că să fii dentist este o meserie cu riscuri, mai ales când te vezi pus în situatia de a trata un vulpoi, dacă te mănâncă? Vulpoi sunt şireţi şi te pot păcăli, dar noi am descoperit că Doctorul de Soto are soluţii pentru tot. Copilaşii ne-au mărturisit că şi ei au făcut vizite la dentist şi au fost curajoşi, chiar avem copii ai căror părinţi „repară dinţii altor copii”, dar şi adulţilor. O carte amuzantă şi frumoasă, ce copilaşilor le-a plăcut de la prima lectură!

”Un pupic pentru tătic” a fost un dar din partea editurii Art și le mulțumesc pe această cale 😊. Copiii au fost foarte încântați de poveste, și nu numai ei, atât de ilustrații, cât și de povestea pupicului pentru tătic. A fost extrem de solicitată la programul de somn, mai ales datorită pupicilor, ai noștri prichindei sunt niște pupăcioși incurabili 😊, dar noi deja știm că nu funcționează siretlicurile lor și nani este nani, însă nani este mult mai plăcut atunci când este însoțit de pupicul pentru somn. Cartea o găsiți pe site-ul editurii Vlad și Cartea cu Genius aici.

”Noapte bună, noapte bună, șantier sub clar de lună” este una dintre cărticelele ce copilașilor le este foarte dragă și le place să le-o citim la somn mai ales băiețeilor. Cu rime care te îmbie la somn, chiar și pe tine, cititorule, o zi pe șantier pare ca o zi la grădi, încărcată de foarte multă activitate, iar când vine ora de somn, pe bună dreptate te fură somn instant 😊.

O poveste frumoasă, cu un limbaj simplu şi un mesaj foarte puternic: că nu trebuie să râdem niciodată de numele cuiva pentru că roata se întoarce. Asta au reţinut prichindeii de la Kids după ce am citit cartea „Crizantema”. Le-a plăcut povestea tare mult şi au fost atenţi până la final, chiar s-au bucurat că şoricica Crizantema şi-a acceptat numele şi nu a mai fost tristă pentru ca nu încăpea numele pe ecuson.

”Sylvester și pietricica fermecată” ne-a învățat că trebuie să fim foarte conștiincioși atunci când ne dorim ceva, mai ales dacă avem și un obiect magic, întrucât dorințele noatre se pot îndeplini pe loc, iar noi să nu fim mulțumiți de rezultat. Fiind mai lungă, povestea este printre preferatele copiilor mai mari, au mai multă răbdare și sunt mai atenți, dar și pentru a nu face precum Sylvester. Ne-au mărturisit că ei vor avea mereu grijă ce-și doresc…

”George cel Curios” – prichindeii au descoperit că se poate ca a ta curiozitate să te bage în bucluc, nu doar să te învețe lucruri bune. Alături de simpaticul maimuțoi George am pornit într-o aventură în căutarea unei noi case la grădina zoologică, dar am dat și de necaz, năzdrăvan tare George cel Curios… Cum a ieșit George din bucluc, rămâne să aflați voi 😊.

Ce folos să fii cel mai frumos pește din ocean dacă nu ești deloc fericit? Află alături de ”Peștele – curcubeu” ce trebuie să faci pentru a fi fericit, copilașii noștrii au aflat și au fost foarte încântați de poveste, chiar au reținut ce a fost mai important din ea. Au fost captivați și de ilustrații, ”Peștele – curcubeu” fiind printre preferatele celor mici, ce e drept, solzii peștelui sunt tare interesanți.

Sper că se vor găsi printre cărţile prezentate măcar o carte pe gustul vostru, dar şi al celor mici, iar dacă aţi descoperit vreo cărticică din cele prezentate, vă aştept părerea în comentarii, sunt curioasă de părerea voastră :).

”Și-a căutat-o” de Louise O’Neill (recenzie)

Titlul original: ”Asking for it”

An apariție: 2018

Editura: Storia Books

Număr pagini: 272

Traducător: Maria Mirabela Soare

”Într-un orășel în care toți locuitorii se cunosc între ei, Emma O’Donovan este diferită. Ea este cea specială – frumoasă, celebră, puternică. Și face tot ce este posibil pentru ca lucrurile să rămână așa. Până într-o seară…

Acum, Emma simte doar rușine. Acum este doar o târfă. Acum nu mai este nimic. Iar pozele acelea – văzute de toată lumea – o fac să nu poată să uite vreodată.”

Emma O’Donovan avea totul și se pare că nu era de ajuns, ar mai fi vrut: avea grupul de prietene în care mereu era în centrul atenției, era invidiată de celelalte fete pentru frumusețea ei și nu numai, fura privirile tuturor și era dorită de foarte mulți băieți. Mergea la o școală unde ținuta era obligatorie, așa nu-și putea afișa formele, însă în afara instituției, ținuta ei era provocatoare și era imposibil să nu te treacă gândurile necurate. Chiar dacă avea totul, era veșnic nemulțumită: ba în privința mamei ei, că nu era așa cum ar fi vrut ea, ba era invidioasă pe fericirea prietenelor ei, dacă observa că nu mai este în centrul atenției trebuia să facă un gest sau să spună ceva pentru a capta din nou atenția, suferea de băgare de seamă. Toate acestea m-au determinat să nu o mai suport la un moment dat, să mă irite atitudinea ei și simțeam că se va întâmpla ceva nasol în ceea ce o privește…și chiar s-a întâmplat. Adolescența vine la pachet cu petrecerile nebune, unde curge cu alcool, muzica de destrăbălare și acțiuni pe care ajungi să le regreți a doua zi, iar când încerci să atragi atenția doar asupra ta, ești dispus să faci orice, să-ți depășești limitele doar pentru a demonstra contrariul, iar din fata cuminte, cum era văzută de majoritatea, Emma s-a transformat într-o panaramă 😐.

Dacă în primele 100 de pagini îmi venea să o iau de gât, mă exaspera cu atitudinea ei și mă enerva la culme, nu pot să spun că celelalte pagini până la final au schimbat foarte mult aceste sentimente, însă începusem să-mi pară rău pentru ceea ce a pățit, dar și să cred că și-a căutat-o, exact cum spune titlul cărții. Acel nefericit eveniment putea foarte bine să fie evitat, dar când mintea îți este învăluită de aburii alcoolului și nu mai ești conștientă de acțiunile tale, trebuie să știi să spui stop, nu să îi dai înainte cu nebunia. Dar când îți pui în minte ceva, se pare că nu te lași până nu-l duci la bun sfârșit, problema este că nu a ieșit cum te-ai așteptat…cam asta a fost situația Emmei.

”Și-a căutat-o” este una dintre cele mai brutale cărți posibile și prezintă o realitate atât de crudă, că nici nu știam ce părere să mai am, sentimentele mele au fost mereu în contradicție. O și compătimeam pe Emma, dar eram de acord și cu titlul cărții…cine căută, găsește…iar ea chiar a căutat-o și mi-a fost o ciudă pe ea, de nu vă pot explica. Cartea asta a fost ca o palmă, a cărei atingere te doboară, nu alta, și te trezește la realitate cum nu te aștepti. Citind-o, mă gândeam la fetele din zilele de astăzi, la echipamentele lor de ieșit în oraș sau la petreceri, pozele postate pe rețelele de socializare și am ajuns la concluzia că de cele mai multe ori, decența este lăsată acasă…Deja am o vârstă și reamintindu-mi anii adolecenței mele, realizez că nu eram deloc așa, nu-mi plăcea să mă dau în spectacol și nici să-mi arăt ”bunăciunile” celor din jur, consideram că este de prost gust să ți se vadă una, alta și mi se părea de-a dreptul vulgar când vedeam că alte fete arată mai multă piele de cât e normal, chiar ajungeam să cred că și le caută…

Ce mi se pare foarte trist și dureros este că asta e realitatea din ziua de azi, fetele se grăbesc să crească pentru a deveni altceva, vor să arate cât sunt ele de sexi și că au cu ce, neștiind că astfel de dorințe trezesc și dorințele băieților și nu prea cred că se potrivesc dorințele astea… Este trist când vezi pe stradă o fată mai mult goală decât îmbrăcată, ca să nu mai spun de ținuta din școală, că parcă ar merge la discotecă, nu să învețe. Știu că a sunat ca vorbele unei bătrâne și o frustrată, însă e dureros să vezi asemenea chestii și este și mai dureros că sunt lăsate de capul lor. Când ieși pe ușă, mai aruncă o privire la tine și analizează-te, arată doar minimul, nu trebuie să dezvălui tot, poți să fii foarte sexi și când ești îmbrăcată. Vrei să fii sexi, să atragi atenția masculilor, dar când o capeți și realizezi că nu iese cum vrei tu, îți pare rău…deși e prea târziu.

”Și-a căutat-o” e un duș cu apă rece și consider că ar trebui citită de toate fetele peste 16 ani, este destul de dură, dar prezintă o poveste din zilele noastre. Poate așa își mai deschid și ele ochii și mai stau pe treaba lor…își mai trăiesc copilăriile, că timp pentru băieți și alte cele este suficient…nu forța lucrurile că este posibil să fii surpinsă, iar rezultatul să nu-ți placă absolut deloc. Cartea o găsiți pe site-ul editurii Storia aici 😊.

”Cuvinte în albastru intens” de Cath Crowley (recenzie)

Titlul original: ”Words in Deep Blue”

An apariție: 2018

Editura: Storia Books

Număr pagini: 304

Traducător: Irina Stoica

Anticariatele sunt pline de mister. Aceasta este o poveste de dragoste. Este povestea Cărților Urlătoare, unde cititorii lasă scrisori străinilor, îndrăgostiților, poeților, cuvintelor. E povestea lui Henry Jones și a lui Rachel Sweetie. Cu ani în urmă, Rachel era îndrăgostită de Henry. În ziua de dinainte să se mute, i-a strecurat o scrisoare de dragoste în cartea lui preferată, din anticariatul familiei. A așteptat. Dar răspunsul lui nu a sosit niciodată. Acum Rachel s-a întors în oraș—și la anticariat—ca să lucreze alături de băiatul pe care ar fi preferat să nu-l mai vadă niciodată. Are nevoie de ceva care să-i distragă atenția, pentru că fratele ei s-a înecat în urmă cu câteva luni, iar ea nu mai poate să simtă nimic.

Pe măsură ce Henry și Rachel lucrează împreună—înconjurați de cărți, privind poveștile de dragoste care prind viață în fața lor, lăsându-și scrisori între pagini—găsesc speranța unul în celălalt. Pentru că viața poate fi de necontrolat, uneori chiar și de nesuportat. Dar se poate ca dragostea, cuvintele și o a doua șansă să fie de ajuns.

De foarte multă vreme mi-am dorit să citesc această carte, m-a atras foarte mult coperta, dar și titlul, mereu mă întrebam la ce oare face referire titlul ”Cuvinte în albastru intens”. Cum nu obișnuiesc să citesc descrierile cărților înainte să le citesc, fie că le cumpăr sau le primesc, și mă las ghidată de furatul ochilor, povestea cuprinsă între paginile cărții a fost pentru mine o surpriză extrem de plăcută, citind și descrierea la finalul lecturii. Cei de la Storia Books mi-ai îndeplinit dorința de a avea această carte și de a o citi și le mulțumesc pe această cale, iar dacă și voi vi-o doriți, o găsiți aici 😊.

Henry Jones locuiește într-un anticariat, de fapt într-un apartament situat deasupra unui anticariat, împreună cu tatăl și sora sa. Toată viața a fost înconjurat de cărți și a trăit cu ele, ceea ce mi s-a părut absolut de vis…ce mi-ar fi plăcut și mie așa o locuință. Și ce este și mai tare la acest anticariat, este că are o secțiune de-a dreptul superbă numită Biblioteca Scrisorilor, unde oamenii își lasă scrisori în cărțile preferate sau marchează citate ce le-au plăcut, își notează ideile pe marginile paginilor sau încercuiesc cuvinte ce le-au transmis ceva. Nu sunt adepta ”torturării” cărților prin sublinieri sau dog-ears, prefer bilețelele lipicoase, însă ideea mi s-a părut foarte interesantă și unică. Și, revenind la Henry…cea mai bună prietenă a sa este Rachel Sweetie (până și numele îți transmite că este o dulceață de fată). Sunt cei mai buni prieteni de mai bine de zece ani, iar când Rachel trebuie să se mute din localitate, îi lasă lui Henry o scrisoare în cartea sa preferată. În timpul în care Rachel a fost plecată, foarte multe lucruri se schimbă, inclusiv ea, iar pierderea fratelui ei o doboară complet și este împinsă de circumstanțe să se întoarcă în orașul de unde a plecat în urmă cu trei ani și să dea ochii cu Henry și nu numai, să lucreze alături de el în anticariat.

Să-i urmăresc pe cei doi a fost o reală încântare pentru mine, deși Henry m-a supărat de câteva ori și îmi venea să-l iau de gât și să-i trag o serie de palme, Rachel mi-a căzut la suflet și i-am înțeles durerea atât de bine, să fie nevoită să trăiască cu pierderea unei persoane iubite este cumplit, dar nu avem de ales decât să ne trăim viața mai departe și să ne obișnuim cu lipsa și cu durerea din suflet. Mi-a plăcut tare mult ideea scrisorilor lăsate în cărți și mă bucuram când ajungeam să citesc un nou schimb de scrisori, să aflu și gândurile altor persoane, să le descopăr puțin, ce le place, ce nu, o mică parte din sentimentele lor. Povestea lui Henry și Rachel este redată din dublă perspectivă și mi-a fost mult mai ușor să le urmăresc acțiunile, să-mi dau seama de gândurile lor și să le înțeleg sentimentele și frustrările. Cuvintele nu te vindecă, însă te ajută să te eliberezi, să exprimi tot ce te apasă și ce simți, sunt o ușurare.

”Cuvinte în albastru intens” nu este doar o poveste de dragoste, este o poveste a cuvintelor, a suferinței și a maturizării, este despre a doua șansă, bucuria de a trăi din nou și adevărata prietenie, indiferent de timpul care a trecut. Este una dintre cele mai romantice și frumoase cărți descoperite în această primă lună din an și cu siguranță a devenit una dintre favoritele mele, mereu se va regăsi în recomandări 😊…și cu ce am mai rămas totodată, sunt câteva noi titluri trecute pe wishlist, dar și cu un refresh al romanelor clasice cărora ar trebui să le acord mai multă atenție.

”Nimeni nu are de ce să se scoale. Viața nu are niciun sens, dar oameni tot se scoală. Așa funcționează omenirea.”

”Nu poți să repari ceva atunci când oamenii uită de tine. Mereu o să te întrebi dacă nu cumva o să te uite din nou. Mereu o să știi că ei o să se descurce perfect fără tine, dar tu nu o să te descurci perfect fără ei.”

”Dragostea neîmpărtășită e de tot rahatul dimineața cum e și noaptea. Poate și mai de rahat, că ai o zi întreagă în față.”

”Cuvintele nu vindecă oamenii de cancer, nici nu îi pot aduce înapoi din morți. Nici romanele. Nu au un scop practic.”

”Moartea e ceva de care încercăm să fugim, mai puțin în literatură sau televiziune, când o privim drept în față.”

”Cărțile sunt importante. Cuvintele sunt importante. De fapt, cuvintele contează. Nu sunt fără rost. Dacă ar fi fără rost, nu ar putea da naștere la revoluții și nu ar schimba istoria. Dacă ar fi niște simple cuvinte, nu am scrie cântece și nu le-am mai asculta. Nu am mai implora să ni se citească atunci când suntem mici. Dacă ar fi niște simple cuvinte, nu am mai fi fost înconjurași de povești de dinainte să începem să scriem. Nu am fi învățat să scriem. Dacă ar fi niște simple cuvinte, oamenii nu s-ar mai îndrăgosti datorită lor, nu s-ar mai simți prost din cauza lor, nu ar mai suferi din cauza lor și nu s-ar mai vindeca datorită lor.”

”Moartea cuiva drag ar trebui să ne schimbe pentru totdeauna. Două morți nu ar trebui să fie niciodată la fel.”

”O lume fără timp e un lucru îngrozitor. Nu există nicio certitudine. Zilele ar putea să se miște mai repede sau mai încet sau chiar deloc. Legile universului s-au schimbat, iar tu pedalezi în gol. Nu ai de ce să te agiți într-o lume ca asta. Și te cuprinde un soi de nebunie.”

”O să fie bine, dar în același timp nu o să fie bine. O să fie groaznic și liniștitor. Trecutul e cu mine: viitorul nu a fost încă trasat și poate fi schimbat. Putem să ni-l imaginăm, se deschide în fața noastră. Stratul inundat de lumina soarelui, adâncul și întunericul.”