„Transformarea” de Justin Cronin (recenzie)

  • Titlu original: “The Passage”
  • Autor: Justin Cronin
  • Seria: “Transformarea”
  • Volum: I
  • Editura: Nemira
  • Colecția: Nautilus
  • An apariție: 2017
  • Număr pagini: 488 + 560
  • Traducere de Cristina Ghidoveanu, Florescu Andreea, Stefan Ghidoveanu

Povestea lui Amy, fetita parasita de mama ei si sechestrata pentru un experiment apocaliptic, se desfasoara intr-un univers care trece printr-un moment de dramatica schimbare.

Strabatand distante lungi si decenii intregi, destinul ei ne poarta intr-un viitor intunecat, ce sta sub semnul violentei si al disperarii. Și numai Amy poate salva lumea…

 Proiectul NOE, un experiment secret, o ia razna in clipa in care se raspandeste din greseala un virus care transforma fiintele umane in altceva – ceva ucigator, ceva indestructibil.

Amy, o fetita de sase ani, supusa si ea experimentului, e salvata de un agent FBI, impreuna cu care fuge in munti, departe de lume si de urmarile dezastruoase ale Proiectului NOE. “Transformarea” imagineaza o lume credibila, dominata de frica si de nevoia de supravietuire. E foarte posibil ca soarta omenirii sa fie in mainile unei fetite. Mizand pe o viziune ambitioasa si pe un stil puternic, romanul lui Justin Cronin spune o poveste tulburatoare despre catastrofa si supravietuire, despre sacrificiu si speranta.

De ce nu vorbeşte lumea despre seria asta? De ce? De ce? Cătălinooooo, mai terorizează lumea, aşa cum ai făcut şi cu mine, pentru că seria asta merită toată teroarea din lume. Chiar dacă mie mi-a fost recomandată de Cătă, o văzusem pentru prima dată la Elizabeth, ea era super încântată de serie şi vorbise cu aşa mult entuziasm despre ea, încât recomandarea Cătălinei m-a convins, n-am mai stat pe gânduri şi am zis gata, e momentul, chiar dacă volumele sunt destul de stufoase. În ciuda „stufoşeniei”, cele două cărţi ale primului volum din serie le-am citit foarte repede şi mi-a părut rău că le-am terminat cât ai clipi, nu îmi doream să mă despart atât de curând de acel univers post apocaliptic. Am fost absorbită de el şi i-am supravieţuit, pot să spun, deşi nu ştiu ce mă va aştepta în volumele următoare…

Amy este o fetiţă în vârstă de şase ani este părăsită de mama ei la o mănăstire, dar ajunge pe mâna unor demenţi, că altfel nu îi pot numi, pentru a fi supusă unui experiment secret. Acest experiment scapă total de sub control, iar virusul cu care au fost infectaţi Amy, dar şi alte persoane care se aflau în acea unitate, se răspândeşte în lumea întreagă, transformându-i în…vampiri, cred. Amy este salvată de unul dintre răpitorii săi, cel care a adus-o în unitatea experimentală o şi salvează de acolo după ce Proiectul Noe scapă de sub control, cei doi ajungând să locuiască în munţi, izolaţi de omenire, ce a mai rămas din ea, dar feriţi şi de cei pe care virusul i-a atins şi i-a transformat.

Recunosc, începutul a fost puţin confuz pentru mine şi nu prea pricepeam eu cum decurge povestea, dar cu cât avansam mai mult, cu atât eram mai luminată şi prindea contur totul. Dar şi când am ajuns să mă obişnuiesc cu universul, cu personajele, să le pătrund în minte şi să realizez cât sunt de bolnave unele, s-a dezlânţuit iadul… am citit primul volum pe nerăsuflate, nu mai reuşeam să mă desprind de poveste, îmi doream din ce în ce mai mult, nu mai făceam nimic altceva decât să citesc şi să citesc, mă bântuia povestea. S-a si rupt sufletul în mine la un moment dat, se întâmplase ceva ce nu mă aşteptasem, iar de acolo, tristeţea şi-a făcut loc în inima mea, ca apoi, bang…să mă relovească…iar pentru ce a venit, nu am fost absolut deloc pregătită. Nu pentru că aş fi fost pregătită înainte, să fim înţeleşi…

Ajunsesem să fiu atât de captivată de poveste, încât mă treceau diverse gânduri, la un moment dat, tindeam să cred că asemenea lucruri sunt posibile a se întâmpla şi-n realitate, iar acele gânduri, pur şi simplu, au zburlit pielea pe mine, ceva mai înfricoşător nici nu putea să-mi treacă prin minte, că fiinţa umană poate, cât ai pocni din degete, să fie lipsită de umanitate şi transformată în ceva de-a dreptul sângeros. Trist, cutremurător şi cât se poate de aproape de realitate, pentru că-n zilele noastre, aproape totul este posibil, ca să nu spun că totul este posibil. Şi da, nu ştiu cum exact să vorbesc despre acest prim volum al seriei, nu găsesc cuvintele potrivite să vi-l recomand suficient, ca să-i acordaţi atenţia pe care o merită, cu vârf şi îndesat. Chiar dacă sunt stufoase volumele, sunt convinsă că şi celelalte două, la care încă nu am ajuns, se parcurg la fel de repede precum primul. Dacă „Transformarea” mi s-a părut extrem de antrenantă, fără niciun moment de respiro oferit, „Cei doisprezece” şi „Oraşul oglinzilor” sigur mă vor lăsa fără cuvinte, complet.

Lasă-te şi tu absorbit de această lume apocaliptică, învaţă să supravieţuieşti şi luptă în fiecare clipă pentru tine şi pentru ce a mai rămas din omenire…dacă a mai rămas cineva sau ceva… Găseşti primul volum al acestei serii extraordinare pe site-ul celor de la Nemira aici.

“Nimeni nu e doar un nimeni. Există întotdeauna cineva interesat.”

“Un copil nu era doar o idee, aşa cum e dragostea. Un copil era un fapt împlinit. Era o fiinţă cu minte şi spirit şi puteai avea orice sentiment în privinţa lui, însă copilului nu i-ar fi păsat. Doar prin simplul fapt că te făcea să crezi într-un viitor: viitorul în care el avea să meargă de-a buşilea, să facă primii paşi, să trăiască. Un copil era o fărâmă de timp: o promisiune făcută, pe care lumea ţi-o făcea la rândul ei. Un copil era argumentul cel mai vechi pentru a-ţi continua existenţa.”

“Totul era din vina cărţilor acelea stupide! Fiindcă de îndată ce deschisese coperta celei dintâi şi se aşezase pe podea să citească, strângându-şi picioarele sub ea întocmai ca un Micuţ care stătea în cerc, se simţi absorbită înăuntrul ei, ca apa într-un canal de scurgere.”

“Visele ne vorbesc de o mulţime de nelinişti, influenţe, gusturi.”

“Suntem doar nişte oameni. Nu ştiu ce e sus pe munte, dar ştiu un lucru: trăim şi murim. Între astea două, dacă avem noroc, dăm peste cineva care ne ajută să mai reducem din povară.”

2 thoughts on “„Transformarea” de Justin Cronin (recenzie)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s