“Moartea doamnei Westaway” de Ruth Ware (recenzie)

• Titlul original: “The Death of Mrs. Westaway”
• Autor: Ruth Ware
• Editura: Trei
• Colecţie: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2019
• Nr. de pagini: 464
• Traducere de: Tudor Călin Zarojanu

Deşi nu crede în arta divinaţiei, Hal Westaway îşi câştigă traiul ca ghicitoare în tarot. Când găseşte în cutia poştală o scrisoare prin care este anunţată că a primit o moştenire considerabilă de la o anume Hester Mary Westaway, înţelege repede că e o greşeală. Dar ştie şi că poate folosi trucurile din cartomanţie pentru a pune mâna pe bani.
Hal hotărăşte să meargă la înmormântarea femeii, însă, odată ajunsă acolo, îşi dă seama că a nimerit în mijlocul unei situaţii încâlcite şi că toţi cei prezenţi încearcă să pună mâna pe moştenire.
Lucrurile nu sunt deloc atât de simple pe cât păreau la început. Oare ce mister ascunde moartea doamnei Westaway?

Ruth Ware a reuşit să facă o impresie extrem de bună la această primă întâlnire cu ea, nu mă aşteptam absolut deloc să fiu năucită în felul acesta, dar este bine că s-a întâmplat aşa, am încredere să mai citesc şi alte romane de-ale sale, mai ales când am observat cât de mult o laudă Ana-Maria. Toate celelalte titluri ale sale sunt adaugate pe wishli şi sper cât de curând să le adaug pe toate în bibliotecă, dar până atunci vreau să mulţumesc editurii Trei pentru ocazia de a citi unul dintre romanele lui Ruth.

Astfel, am ajuns să o cunosc pe Hal, o tânără orfană, mama sa a murit într-un nefericit accident de circulaţie, iar tatăl este o persoană necunoscută pentru ea, ducându-şi traiul ca şi ghicitoare în tarot. Deşi nu poate spune că a sa credinţă în cărţile de tarot este una foarte puternică, reuşeşte să-şi convingă clienţi şi să le spună ceea ce-şi doresc aceştia să audă. Viaţa sa banală ia o turnură, care poate spune că o scapă de o belea, dar posibil să o bage în alta, întrucât primeşte o scrisoare prin care este anunţată că a primit o moştenire. Aşa că se hotărăşte să ia parte la înmormântarea bâtrânei ce i-a lăsat moştenirea, chiar dacă este ferm convinsă că totul este o greşeală, nimerind în mijlocul unei situaţii neplăcute, dar şi-ntr-o luptă de a pune mâna pe moştenire. Vorba aia, “a dat din lac în puţ”, se pare… şi Hal se vede prinsă într-un mister greu de desluşit, dar care scoate la iveală secrete întunecate…

“Moartea doamnei Westaway” mi-a dat un vibe de “Jocurile moştenirii”, despre care găsiţi mai multe impresii pe blog aici, miza a fost tot moştenirea, însă de această dată nu am avut parte de un joc pentru a intra în posesia ei, ci de un mister ce învăluia moartea doamnei Westaway, dar şi trecutul încărcat de secrete al lui Hal. Cu uşurinţă m-am pierdut printre pagini, povestea a mers relativ repede, mai ales datorită capitolelor scurte care mă îndemnau să citesc mai mult şi mai mult, să-mi fie tot mai aprinsă dorinţa de a desluşi misterul. Mi-ar fi plăcut dacă perpectiva lui Hal ar fi fost redată la persoana întâi şi nu la a treia, cred că aş fi legat mult mai bine o conexiune cu ea, însă nici aşa nu pot spune că n-am legat, dar am avut parte şi o perspectivă a unui personaj necunoscut, ce a reuşit să-mi trezească maxim interesul. Aveam eu o vagă bănuială în privinţa acestuia, care a ajuns să se confirme într-un final, a fost singura, de altfel, dar şi asta abia, abia s-a confirmat pentru că şi de asta mă îndoiam că e cum cred eu…

Nu pot spune că a avut o acţiune alertă tare, dar nici statica, a fost undeva la mijloc, dar pentru mine a fost perfect, chiar şi aşa a reuşit să-mi zăpăcească gândurile şi să-mi desfiinţeze toate bănuielile (în afară de cea menţionată mai sus), nu s-a materializat nimic din ce am suspectat eu şi mă bucur enorm că a fost aşa imprevizibilă. Atmosfera gotică mi-a trezit pielea de găină la viaţă şi mi-a ridicat părul la ceafă, iar ultimele pagini ale cărţii le-am citit pe nerăsuflate, nici nu conştientizam când treceam, mereu fiind ceva de genul: “Stai…ce? Ce tocmai s-a întâmplat?” şi reciteam paginile, fiindu-mi greu să cred că aveau loc atât de multe răsturnări de situaţie… Povestea mi-a transmis fiori prin tot corpul şi am devorat fiecare pagină, o încântare, ce să mai… Am avut mood-ul potrivit pentru thrillere şi s-au nimerit a fi ce trebuie la vremea respectivă.

Şi era să uit de personaje…cum să fac aşa ceva? Deci doamna Warren, bătrâna ce s-a îngrijit de Hester Mary Westaway până la moartea sa, m-a distrat teribil, mereu îmbufnată şi cu replici seci, avea un talent fantastic de a-i pune la punct pe ceilalţi locatari ai casei şi chiar dacă nimeni nu o îndrăgea, ei nu-i păsa, îşi vedea de treabă. Un alt personaj ce mi-a căzut la suflet a fost Mitzi, nora lui Hester, aceasta fiind soţia lui Harding, fiul cel mare al lui Hester, alături de care avea doi copii. Poate şi pentru că era mama, era atât de drăgăstoasă şi ştia să se facă plăcută, era mereu grijulie şi am apreciat-o pentru tot ceea ce făcea. Ezra, mezinul familiei Westaway m-a vrăjit de la prima apariţie, era tânăr şi atrăgător, chiar şi la aproape cei patruzeci de ani ai săi. Acea vrajă a început să dispară în momentul în care am început să avansez cu lectura şi să realizez alte lucruri, atunci lăsând deoparte prima impresie şi fiind tot mai atentă la ce îi bubuie mintea flăcăului ăstuia…

Având în vedere toate acestea, pot spune că “Moartea doamnei Westaway” îşi va ocupa locul de cinste pe rafturile bibliotecii mele, dar vi-o şi recomand cu drag, mai ales dacă sunteţi familiari cu romanele autoare şi nu numai, dacă sunteţi atraşi de genul thriller – crime. A adus puţin şi cu atmosfera din romanele autoarei Agatha Christie, doar că aici atmosfera a fost mult mai întunecată, poate şi datorită coţofanelor… Dacă v-am făcut măcar puţin curioşi în privinţa acestui roman, vă las aici linkul unde îl puteţi găsi pe site-ul editurii, eu consider că merită o şansă, dar totul ţine de voi, dacă i-o veţi acorda sau nu…

“(…) cărţile nu ghicesc viitorul. Tot ceea ce fac este să ne arate cum se poate manifesta o anumită situaţie, pe baza energiilor pe care le aducem în interpretarea lor. O altă zi, altă stare de spirit, un set diferit de energii – şi aceeaşi întrebare ar putea avea un răspuns complet diferit. Avem liberul – arbitru. Răspunsul pe care îl oferă cărţile ne poate schimba drumul. Tot ceea ce trebuie să facem este să înţelegem ce spun ele.”

“Pentru că superstiţia era o capcană (…). Să baţi în lemn, să-ţi încrucişezi degetele, să numeri coţofene – toate erau minciuni. False promisiuni, menite să-ţi dea iluzia controlului şi a sensului, într-o lume în care destinul şi-l face fiecare. Nu poţi ghici viitorul, Hal, îi amintea mereu mama ei. Nu poţi înfluenţa soarta sau schimba ceea ce nu controlezi. Dar poţi alege ce faci tu însuţi cu cărţile pe care le-ai primit.”