“Oraşul oglinzilor” de Justin Cronin (recenzie)

  • Titlul original: “The City of Mirrors”
  • Autor: Justin Cronin
  • Editura: Nemira
  • Serie: Transformarea
  • Volum: III
  • An apariţie: 2020
  • Număr pagini: 816
  • Traducere de Andreea Florescu

Lumea pe care o știm nu mai este.

Cei Doisprezece au fost distruși, iar teribila lor domnie de o sută de ani s-a încheiat. Supraviețuitorii pot ieși din adăposturi ca să încerce să repună pe picioare civilizația umană, cu speranța unui viitor lipsit de pericole.

Dar undeva departe, într-o metropolă ajunsă acum relicvă, Zero, Tatăl celor Doisprezece stă la pândă. Furia lui clocotește încă, punând pe toată lumea în pericol. Amy, fata de nicăieri, salvatoarea lumii, trebuie să facă o nouă încercare de a schimba soarta omenirii o dată pentru totdeauna.

O ultimă noapte. O ultimă șansă ca lumina să câștige lupta împotriva întunericului.

Şi…am reuşit să mai finalizez o serie anul acesta, deşi nu o începusem de multă vreme şi nu pot fi decâz încântată. Seria „Transformarea” a fost una extraordinară, cu multe pagini şi totuşi insuficiente pentru mine, iar al treilea volum al seriei a fost aşa cum trebuie să fie un ultim volum şi a încheiat trilogia într-un mare fel. Pentru primele două volume ale trilogiei găsiţi aici şi aici recenziile postate pe blog…

Mă bucur că am mers pe mâna Cătălinei şi am acordat o şansă trilogiei, mi-a ajuns la suflet şi deja-mi doresc să o recitesc, chiar dacă ştiu că am multe alte cărţi care mă aşteaptă. „Oraşul Oglinzilor” a reuşit să mă prindă de la primele pagini şi eram ferm convinsă că o dată ce mă voi avânta în poveste, îmi va fi greu să mă desprind. M-a ţinut cu sufletul la gură, am citit paginilie pe repede – înainte, fiind captivată de tot ceea ce descopeream, inima mi-a fost frântă de câteva ori, nu mă aşteptam la unele evenimente, iar când au venit, m-au lovit teribil, m-am temut şi mi-am făcut speranţe, în acelaşi timp, am urmărit personajele cu cea mai mare dedicare. De multe ori mi-am dorit să le pot oferi alinare şi lacrimi mi-au scăpat pe obraz, mi s-au spulberat visele, dar m-am resemnat, într-un final…

Fiecare personaj în parte mi-a cucerit inima, mi-a intrat sub piele şi le-am urmărit evoluţiile şi poveştile cu sufletul cât un purice. Am simţit că sunt o umbră în urma lor, însoţindu-i la fiecare pas. Mi-a fost imposibil să nu mă ataşez de ele, sincer, să nu mă tem pentru ce aveau să mai întâmpine, mai ales când pericolul pândea după colţ. Personajele au fost construite în aşa fel încât să te îndemne să le urmăreşti, să nu te desprinzi de ele nici măcar o clipă, în ciuda locului şi a împrejurărilor în care a avut loc acţiunea.

Seria „Transformarea” este o serie magnifică şi este păcat că nu este atât de cunoscută pentru că merită cu vârf şi îndesat. 5 stele sunt prea puţine pentru a-i oferi, este acel gen de serie despre care îmi este greu să vorbesc, pentru că orice aş spune, mi s-ar părea insuficient. Are de toate pentru toţi cititorii, indiferent de genul agreat: este şi thriller, are suspans cu duiumul, aduce puţin şi cu western-ul, pe alocuri se găseşte şi romance, dar şi fantasy, lumea post-apocaliptică creată poate fi uşor desprinsă din realitate, ţinând cont de ce vremuri trăim, nimic nemaifiind o surpriză…

Dacă până-n prezent nu a-ţi citit-o, faceţi-o, merită toate şansele şi vă garantez că nu veţi regreta. Dacă nu sunteţi convinşi, scrieţi lui Liz, o găsiţi pe Insta aici, sigur vă convinge ea… La mine, ea şi Cătă au fost butoanele declanşatoare şi a meritat din plin, nu am niciun regret şi sunt câştigată pentru că am descoperit o capodoperă. Şi ultimul dacă…nici rândurile de mai sus nu v-au convins, poate o fac citatele de mai jos, iar aici vă las linkul unde puteţi găsi seria completă pe site-ul celor de la editura Nemira, cărora ţin să le mulţumesc, cu această ocazie, pentru oportunitatea oferită ce a citi această trilogie minunată…

„Fuseseră lucruri pe care le pierduse, oameni care muriseră. Toate treceau. Până şi pământul însuşi, cerul, râul şi stelele pe care le iubea aveau, într-o bună zi, să-şi înceteze existenţa. Dar nu era nimic de speriat; aceasta era frumuseţea dulce-amăruie a vieţii.”

„Într-o sută de ani, ajungi să te gândeşti la aproape tot. La toate lucrurile pe care le-ai făcut, la oamenii pe care i-ai cunoscut, la greşelile pe care le-ai comis. La cărţile citite, la cântecele auzite, la cum se simţea soarele, ploaia. Totul e încă acolo, înăuntrul tău. Dar nu e suficient, nu-i aşa? Aici e problema. Trecutul nu e niciodată suficient.”

„Ne naştem plini de credinţă şi temători, când ar trebui să fie exact contrariul; viaţa este cea care ne învaţă câte avem de pierdut.”

„Fiecare dintre noi este personajul propriei poveşti; numai aşa reuşim să dăm sens vieţii.”

„Gândiţi-vă la specia numită om. Minţin, înşelăm, râvnim la lucrul altuia şi îl luăm; ne războim între noi chiar şi din cauza pământului; semănăm vieţi nenumărate. Am ipotecat planeta şi am cheltuit banii pe nimicuri. Poate că am iubit, dar nu destul de bine. Nu ne-am cunoscut niciodată pe noi înşine aşa cum ar trebui am uitat de lume, iar lumea a uitat de noi. Câţi ani vor mai trece până când, geloasă, natura să pună stăpânire pe locul ăsta? Până când va fi ca şi cum noi nici n-am fi existat niciodată? Clădirile se vor face fărâme. Zgârie-norii se vor prăbuşii la pământ. Copacii vor creşte şi îşi vor resfrânge coroanele. Oceanele se vor ridica, ştergând de pe faţa pământului tot ceea ce va mai fi rămas. Se spune că, într-o bună zi, totul va fi acoperit din nou de ape; un ocean nesfârşit va îmbrăca aceasta lume. (…) Toate poveştile se sfârşesc atunci când ajung în punctul de unde au plecat.”

„Era adevărat ce se spunea despre stele. Cu cât te uitai mai îndelung, cu atât vedeai mai multe. Erau o sursă de alinare, prezenţa lor străjuitoare plină de o forţă reconfortantă; şi totuşi, nu fusese aşa dintotdeauna.”

„Viaţa are darul de a ne răpi această senzaţie. Frânturile sublime ale copilăriei ne sunt luate zi după zi. Dragostea şi numai dragostea, fireşte, ne restituie pe noi înşine, aşa că sperăm, însă şi asta ne este luată. Şi ce ne mai rămâne când nu mai e dragoste? O funie şi o piatră.”

„Când te transformi, rămâi cu un singur lucru: o amintire. Cea mai dragă. Din toată viaţa ta, numai una.”

„Copiii sunt cei care ne dau viaţă, se gândi el; fără ei, nu suntem nimic, venim aici, apoi plecăm, ca praful dus de vânt.”

„Omul ăsta e blestemul tău, aşa cum Liz e al meu. Iubirea e cea care ne transformă în sclavi, Amy. Este piesa dinăuntru piesei, scena pe care ne desfăşurăm drama vieţii noastre omeneşti. Asta e lecţia pe care trebuie să ţi-o predau.”

„Toate lucrurile devin de domeniul trecutului, în afară de unul: dragostea.”

„Istoria nu e ce ai mâncat la micul dejun. Acelea sunt informaţii neimportante, luate de vânt. Istoria este cicatricea de pe mâna dumneavoastră. Sunt poveştile care au un impact, trecutul refuză să rămână trecut.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s