”Majoretele” de Kara Thomas (recenzie)

Titlul original: ”The Cheerleaders”
Editura: Leda Edge
An apariție: 2019
Număr pagini: 368
Traducere de DANIEL‑SILVIU BIVOL

Nu mai sunt majorete în orașul Sunnybook. Două dintre fete au murit într-un accident auto. Alte două au fost ucise de vecinul pervers, împușcat mortal de un polițist din cale afară de zelos. A cincea adolescentă și-a luat zilele. După câțiva ani, conducerea liceului unde învățau fetele hotărăște să le aducă un omagiu. Pentru Monica, sora mai mică a majoretei care s-a sinucis, nu e deloc ușor. Ea nu vrea să își amintească, vrea doar să uite. Din păcate, nu are cum. Câteva scrisori anonime descoperite din întâmplare în biroul tatălui vitreg și un telefon mobil ascuns într-un sertar o fac să creadă că între cele cinci fete moarte există o legătură tainică. Nu mai sunt majorete în orașul Sunnybrook, dar asta nu înseamnă că locuitorii sunt în siguranță.

Am primit cartea în dar de la Andre în urma unui concurs organizat de Halloween, a ajuns în biblioteca mea în ianuarie și am citit-o abia acum, pentru că…nu știu, acum a fost momentul ei, cred. Eram curioasă în privința cărții, auzisem că ar fi un thriller bun, plus că mă atrăgea coperta și titlul, așa că nu-mi rămânea decât să o descopăr 😊. Monica Rayburn este sora uneia dintre majoretele ce au murit în urmă cu cinci ani în orașul Sunnybrook, iar comemorarea ce urmează a avea loc pentru cele decedate, îi răscolește prin sentimente și o dă peste cap. Nu vrea să-și mai amintească, ci doar să uite, însă scrisorile găsite în biroul tatălui său vitreg și telefonul lui Jen, sunt de altă părere, iar din acel moment, Monica se activează, devenind un mic detectiv.

Povestea urmărește două planuri narative, prezentul ce ne-o înfățișează pe Monica și este redat la persoana întâi din perspectiva acesteia și trecutul, cel din urmă cu cinci ani, redat la persoana a treia, urmărind-o pe Jen, sora Monicăi. Am reușit să parcurg destul de repede cartea, în câteva ore, și tot ce am simțit în privința ei a fost contradictoriu, mi-a plăcut și nu mi-a plăcut, sincer, mă așteptam la cu totul altceva, nu știu de ce, dar per total a fost o lectura ok-ish. Am avut unele suspiciuni și acțiunea a fost previzibilă, cel puțin pentru mine, începusem să leg toate informațiile și să-I dau de capăt destul de ușor, mai ales că au fost persoane a căror prezentă era suspicioasă. Având în vedere că este un young adult thriller, dar și că a fost nominalizat la Goodreads Choice Award în 2018, chiar a fost semifinalist, nu mi-am dat seama care a fost elemental ce l-a propulsat pe acea poziție, mie cartea nu mi-a transmis mare lucru, din păcate, poate și unul din motive să fie oare faptul că sunt obișnuită cu thrillere mai ”mature”? I don’t know 😐… M-a încântat determinarea Monicăi de a descoperi ce s-a întâmplat, în realitate, cu majoretele, de ce au avut parte de acele destine, dar și de ce a decis sora sa să se sinucidă, însă îmi părea și dubios, în același timp, cum a observat ea anumite detalii ce au scăpat din a fi analizate de anchetatori la vremea respective și cât de repede făcea legăturile, parcă ceva nu-mi pușca.

Dacă sunteți în căutare de un thriller mai ușurel, ca un fel de relaxare, ”Majoretele” s-ar putea să fie potrivită, însă dacă thriller-ul dorit este unul mai alert și intens, nu prea l-aș recomanda, adică eu, personal, m-am așteptat la cu totul altceva și mi-au lipsit fiorii. Este ciudat să spun că-l recomand și nu-l recomand, depinde de gusturile fiecărui citator în parte, iar pentru mine, din păcate, ”Majoretele” nu a fost ce trebuie.

”Verity” de Colleen Hoover (recenzie)

Titlul original: ”Verity”
Data publicării: 2019
Editura: Epica
Colecția: EpicLove
Număr pagini: 336
Traducere de Cristina Buzoianu

”Lowen este o scriitoare debutantă, cu mari dificultăți financiare. De aceea, când Jeremy, soțul celebrei autoare Verity Crawford, îi propune să completeze seria de romane pe care soția lui, grav vătămată într-un accident, nu mai este capabilă s-o ducă la bun sfârșit, Lowen nu poate să refuze oferta. Astfel, ajunge la reședința Crawford, cu intenția de a sta câteva zile — atât cât să caute prin haoticul birou al lui Verity orice notițe și posibile schițe de care ar avea nevoie ca să înceapă să scrie următoarele romane. Dar cu cât petrece mai mult timp împreună cu Jeremy, cu atât mai puțin se grăbește să plece.

În biroul soției, Lowen găsește un manuscris ascuns. O autobiografie conținând mărturii îngrozitoare, inclusiv adevărul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Adevăr care, dacă i-ar ajunge la cunoștință lui Jeremy, l-ar zdrobi complet pe tatăl deja îndurerat. Lowen decide să păstreze secretul despre manuscris, îngăduindu-i lui Jeremy să continue să creadă că Verity este nevinovată. Însă pe măsură ce sentimentele lui Lowen pentru tatăl și soțul devotat se adâncesc, ea începe să se întrebe dacă a nu-i dezvălui și lui ce-a aflat este în interesul ei.”

S-a întrecut pe sine Colleen Hoover cu ”Verity”, zău de nu, așa de tare mi-a plăcut romanul ăsta, mi-a depășit orice așteptare și a demonstrat că este capabilă să se muleze pe orice gen, jos pălăria în fața ei…

Verity Crawford este o autoare de succes, seria sa de romane de suspans a fost foarte bine primită de public, însă în urma unui nefericit accident de mașină, rămâne imobilizată la pat, într-o stare vegetală, și nu-și poate duce la bun sfârșit seria. Soțul ei, Jeremy Crawford, se gândește să-i vină în ajutor și să caute un coautor pentru a încheia seria. Și cine poate fi mai potrivit decât un scriitor debutant? Lowen este perfectă pentru această poziție, mai ales că întâmpină și probleme financiare. Pe lângă propunerea de a continua seria de romane, primește și oferta de a folosi spațiul propriu al autoarei, pentru a o înțelege mai bine și a se familiariza cu modul de scriere al acesteia, dar și în speranța că va găsi schițe creionate în birou pentru a avea un punct de pornire, un mic imbold. Mult râvnitele schițe se pare că sunt de negăsit, în schimb, dă peste un manuscris autobiografic al lui Verity, ce cuprinde dezvăluiri șocante din viața acesteia, dar și adevărul ce a stat la baza dezbinării familiei Crawford. O dată cu descoperirea acestui manuscris, Lowen se vede pusă în fața unei situații extrem de incomode și riscante, învadându-i intimitatea autoarei și cele mai întuncate gânduri, însă în funcție de ce alege să facă în continuare, depinde cum i se va schimba viața…

”Verity” este un roman ce te scutură bine de tot, chiar dacă ești familiarizat/ă cu operele lui Colleen, este total diferit de ce a scris până acum și a făcut o treabă excelentă, părerea mea. Nu știu ce mănâncă femeia asta, probabil am mai spus-o, dar se pare că este foarte bun dacă îi bubuie niște idei mintea aia…wow… Încă de la primele pagini te captivează și-ți transmite că va fi greu să lași cartea din mână, eu, cel puțin, n-am lăsat-o până n-am ajuns la final. M-am bucurat de șansa oferită lui Lowen de a continua seria, aștfel reușind să se facă mai remarcată, chiar și când a primit oferta de a locui în spațiul folosit de Verity, cum altfel să pătrunzi în mintea autorului, dacă nu să te pui în locul lui, să te familiarizezi cu mediul? Dar când o descoperi…te sochează complet. Am rămas efectiv blocată, nu mi-a venit să cred ce-mi citesc ochii și-mi era greu să procesez ceea ce tocmai am aflat. Îmi era imposibil să admit că o persoană ar fi capabilă de asemenea acte de cruzime, să fie atât de inconștientă încât să provoace durere constant doar pentru a nu pierde atenția celui iubit, de a permite unor gânduri înfiorătoare să-i bântuie mintea, dar mai ales, să le pună în practică. Mi-a explodat mintea, nu alta, și-mi venea să distrug cartea, să-i rup paginile, să o izbesc de pereți, s-o arunc la toaletă și să trag apa după ea, numai să nu o mai văd în fața ochilor, îmi venea să îi fac atâtea…m-a terminat psihic, a fost bolnavă…și atât de bună, excepțională.

”Verity” este întunecată, te ține cu sufletul la gură și cu fiecare pagină parcursă te cutremură mai mult și mai mult. Este thriller, este și romance, are și puțin erotism, le combină atât de bine, încât crează dependență. Ce poate fi mai bun de atât? Te surprinde, deși eu am avut o mică bănuială în privința acțiuni, dar chiar și așa, turnura cu care m-a izbit m-a luat complet pe nepregătite. S-a jucat și cu mintea mea, n-am mai reușit la un moment dat să realizez care este adevărul curat, mi-a oferit indicii și am luat parte la evenimentele ce m-au ajutat să-mi fac o idee ce cum se învârt lucrurile, ca apoi…zbang…să-mi fie servită fatala… Iar finalul, băi…un final ce m-a lovit în plin, parcă aș fi fost un sac de box și încasam o furtună de lovituri, nu mai reușeam să le fac față… Un roman ce nu trebuie ratat, mai ales dacă sunteți fani ai autoarei, dar nu numai, sunt convinsă că veți fi surpinși…

„Rămâi cu mine” de Ayobami Adebayo (recenzie)

Titlul original “Stay with Me”
Autor: Ayọ̀bámi Adébáyọ̀
An apariție: 2019
Editura: ART
Colecţie: musai
Număr pagini: 392
Traducere din limba engleză de Iulia Gorzo

”De la începutul relației lor, Yejide și Akin au fost de acord: poligamia nu e pentru ei. Dar după patru ani de căsnicie – și nenumărate vizite la doctori, specialiști în fertilitate și diverși tămăduitori, după leacuri improbabile și combinații ciudate de ierburi –, rodul iubirii celor doi întârzie să apară. Yejide nu-și face probleme – are tot timpul din lume să rămână însărcinată. Însă rudele sale sunt de altă părere: într-o zi, pe nepusă masă, tinerei îi este prezentată cea de-a doua nevastă a soțului ei. Șocată, furioasă și roasă de gelozie, Yejide știe că singura modalitate de a-și salva căsnicia e să rămână însărcinată.

Desfășurându-se pe fundalul revoltelor politice și sociale din Nigeria anilor ʼ80, cartea rezonează cu vocile, culoarea, bucuriile și fricile societății pe care o surprinde. Adébáyò scrie o poveste devastatoare despre fragilitatea iubirii conjugale și distrugerea unui cămin, despre durere și cât de mult poți sacrifica în numele unei familii și, nu în ultimul rând, despre ce înseamnă să fii mamă.”

Ultima oară am văzut cartea „Rămâi cu mine” la Miha (@mihaelamotreanu) şi aşa de frumos a vorbit despre ea, că mi-am spus că numaidecât trebuie să pun şi eu mânuţa pe ea şi s-o citesc, iar cei de la Cartepedia mi-au venit în ajutor şi am reuţit să o obţin şi să o citesc, o găsiţi şi voi aici, este o #cartemusai de citit.

Yelide şi Akin sunt un cuplu de tineri căsătoriţi de mai bune de patru ani, ce-şi doresc un copil pentru a-şi întregi familia. Deşi au făcut diverse vizite la medici, dar şi tămăduitori, aceştia din urmă sugerându-le leacuri băbeşti, cu ierburi ciudate, doar după numele combinaţiilor îţi puteai da seama că nu vor avea niciun rezultat, minunea întârzie să se împlinească. Situaţia le este îngreunată şi datorită presiunilor, mai ales ale soacrei Yelidei, ce insistă la nesfârşit că problema este la noră, că este stearpă şi astfel, îi aduce fiului o nouă mireasă pentru a-i da mult râvnitul nepot. Yelide şi Akin au stabilit de la bun început că poligamia nu este pentru ei, însă soacra este de altă părere, iar Akin cedează presiunilor făcute de aceasta şi-şi încalcă cuvântul dat la începutul relaţiei cu Yelide, iar căsnicia lor se transformă într-una poligamă, Yelide fiind constrânsă să-şi împartă soţul cu altă femeie. Pentru a-şi salva căsnicia, dar şi pentru că gelozia o macină cumplit, Yelide este conştientă că trebuie să rămână însărcinată cât mai curând posibil, dar totodată şi înaintea celei de-a doua soţii a lui Akin.

„Rămâi cu mine” este un roman sensibil, ce surprinde greutăţile cuplului, dar şi lupta tăcută cu reproşurile celor din jur. Într-o societate în care femeia trebuie să nască cât mai mulţi copii, bărbatul are dreptul de a-şi lua câte soţii doreşte, cu cât mai multe are, cu atât moştenitorii sunt mai mulţi, Yelide şi Akin aleg să fie doar ei şi nu acceptă „intruşi” (până la un moment dat…). Este foarte greu să faci faţă presiunilor, să nu cedezi când povara este prea greu de purtat, dar mai ales să ai curajul să lupţi pentru ceea ce e al tău. Atât Yelide, cât şi Akin duc o luptă interioară foarte grea, şi deşi se iubesc foarte mult, ajung în punctul în care nu se mai înţeleg unul pe celălalt, lucrurile se schimbă între ei. Yelide trăieşte în lumea ei o perioadă, Akin ia decizii pripite, ce ajunge apoi să le regrete cumplit, toate acestea demonstrând cât de fragilă este căsnicia atunci când se pierde încrederea şi susţinerea reciprocă nu mai pare a fi soluţia. Au reuit să treacă peste multe încercări, au făcut sacrificii pentru relaţia lor, dar s-au văzut şi eforturile depuse pentru a deveni părinte şi cât de greu este să fi mamă.

Ambiţia Yelidei de a deveni o femeie independentă din punct de vedere financiar m-a determinat să o admir şi mai mult, nu şi-a dorit să depindă de averea bărbatului şi să stea degeaba, ci să-şi obţină venitul necesar făcând ceea ce îi place. Am susţinut-o de pe canapea când a decis să înfrunte realitatea şi am suferit alături de ea când nenorocirile au lovit-o, i-am înţeles slăbiciunile şi m-a durut sufletul când vedeam cu câtă nedreptate este tratată. L-am judecat pe Akin, cel puţin la început, şi mi-a fost ciudă pe el pentru deciziile pripite luate, însă, într-un final, i-am înţeles sacrificiile şi de ce a ales că procedeze în acest fel, dar ce m-a durut cel mai tare a fost lipsa încrederii. Toate acestea s-au putut observa foarte uşor, întrucât acţiunea romanului este redată din dublă perspectivă, a Yelidei şi a lui akin, dar şi pe parcursul anilor, din 1985 până în 2008, le-am pătruns în adâncul sufletului şi sentimentele lor au fost ca o carte deschisă pentru mine. M-a iritat teribil Moomi, mama lui Akin, efectiv îmi venea să o ştrangulez pe femeia aceea şi s-o scot pe uşă afară, nu ştiu, să o fac să dispară de pe faţa pământului, doar să nu o mai văd deloc în cadru. Am şi înţeles-o pe de-o parte, că şi ea este mamă şi-şi doreşte nepoţi cât mai mulţi din partea fiilor săi, dar toate până la un punct: nu te bagi în familia nimănui, nu ai niciun drept, îţi vezi de oalele tale şi atât.

„Rămâi cu mine” este un roman captivant, ce te va izbi cu un val de emoţii, acum vei râde, ca în secunda următoare să-ţi servească o palmă şi să te debusoleze complet, te înduioşează până la lacrimi şi-ţi prezintă o poveste reală, o poveste a cuplurilor din zilele noastre. Surprinde atât de bine fragilitatea iubirii conjugale, cât de repede se poate distruge o căsnicie, încercările şi greutăţile partenerilor, sacrificiile fiecăruia pentru bunăstarea familiei, durerea, dar şi iubirea de mamă. Este o #cartemusai de citit şi nu pot decât să mă bucur pentru că am avut oportunitatea să o descopăr, până în prezent nu am fost deloc dezamăgită de cărţile publicate în colecţia Musai la Editura Art şi sper să nici nu am parte de rateuri…

„Am petrecut cincisprezece ani aici şi, deşi nu-mi arde casa, iau cu mine doar o pungă de aur şi un schimb de haine. Lucrurile care contează sunt înăuntrul meu, zăvorâte în sân ca într-un mormânt, un loc veşnic, un cufăr cu comori ca un coşciug.”

„Dacă e o povară prea grea şi prea îndelungată, pţnă şi iubirea se încovoaie, crapă, ajunge pe punctul de a se rup, şi uneori chiar se rupe. Fdar chiar şi când e pe jos, bucăţi, asta nu înseamnă că nu mai e iubire.”

„Ce s-ar alege din dragoste dacă n-am forţa la maximum adevărul, fără aceste versiuni îmbunătăţite ale noastre pe cale le afişăm ca fiind singurele existente?”

„Bărbatul nu e ceva ce poţi să ţii doar pentru tine; el poate avea multe soţii, pe când un copil poate avea o singură mamă adevărată. Una singură.”

„Motivele pentru care facem ceea ce facem nu sunt întotdeauna cele pe care şi le amintesc ceilalţi. Uneori mă gândesc că facem copii pentru că vrem să lăsăm în urmă pe cineva care să explice lumii, după moartea noastră, cine am fost.”

„Adevărul nu poate fi ascuns niciodată. Aşa cum nimeni nu poate ascunde razele soarelui cu mâinile, nici adevărul nu poate fi ascuns.”