- Titlul original: “Muse of Nightmares”
- Autor: Laini Taylor
- Editura: Epica
- Colecţia: EpicWave
- An apariție: 2021
- Număr pagini: 528
- Traducător: Iulia Dromereschi
În zorii tragediei, nici Lazlo, nici Sarai nu mai erau cei de dinainte. Unul zeu, celălalt fantomă, amândoi luptă să depășească hotarele din adâncul sinelui lor, în timp ce macabra Minya îi ține ostatici, ca să se răzbune pe cetatea Plângerea.
Lazlo e pus să aleagă între ce nu se poate alege — să o salveze pe femeia pe care o iubește sau pe toți ceilalți? —, pe când Sarai se simte mai neajutorată ca niciodată. Dar este ea? Uneori, numai cea mai disperată nevoie ne poate arăta ce sunt propriile abisuri, iar Sarai, muza coșmarurilor, încă nu știe de ce este în stare. Oamenii și odraslele zeilor sunt năuciți din cauza căderii aproape iminente a cetății, un dușman nou le distruge orice urmă de speranță, iar misterele Mezartimilor trebuie din nou deslușite: de unde vin zeii, și cu ce scop? Ce s-a întâmplat cu miile de copii născuți în creșele din cetate? Și, lucrul cel mai important dintre toate, fiindcă, odată ce porțile uitate au fost deschise, s-au arătat lumi noi: e întotdeauna nevoie ca eroii să masacreze monștri, ori, din contră, e cu putință să îi salveze?
Iubire și ură, răzbunare și împăcare, distrugere și salvare.
Şi…la un an şi o lună de când am finalizat de citit “Visul îşi alege visătorul”, am reuşit să citesc şi mult aşteptata continuare a duologiei. Aveam impresia că nu se va mai traduce şi că nici nu va mai apărea anul acesta, însă minunea s-a întâmplat şi sunt extrem de încântată, “Muza coşmarurilor” a fost una dintre cele mai aşteptate cărţi ale anului 2021, pentru mine. Cu ajutorul celor de la Cartepedia am reuşit să o aduc pe raftul bibliotecii mele, alături de primul volum al duologiei, şi vreau sa le mulţumesc din inimă pentru această şansă, iar astăzi am să vă împărtăşesc impresiile mele privind cartea.
Deşi a trecut ceva timp şi mare parte din acţiunea primului volum s-a cam şters din mintea mea, finalul în schimb nu, m-a marcat teribil, iar odată începând volumul doi, m-au lovit sentimentele de tristeţe, dar şi acţiunea a început să revină în flash-uri, să mă reconectez cu povestea, să se facă puţină lumină şi-n gândurile mele, să am impresia că n-a trecut chiar atât de mult timp între citirea celor două volume, ceea ce m-a surprins. Pot spune că mi-a fost dor de personaje, mai ales la cât de dorit a fost volumul şi am fost tare curioasă să aflu cum va evolua povestea, ce se va întâmpla cu Sarai şi Lazlo, dar şi cu celelalte personaje, chiar dacă pe unele dintre ele le cam uitasem şi nu mai ştiam ce rol au… În schimb, au apărut şi personaje noi ce au reuşit să mă cucerească şi să îşi facă loc spre inima mea, alături de celelalte.
Dar să o iau pe rând: mi-am amintit de ce nu am putut să o sufăr pe Minya, de ce de fiecare dată când apărea în cadru îmi venea să îi scot ochii şi recunosc, că o parte bună din carte nu am avut ochi să o văd, ca ulterior, să îmi schimb părerea, am aflat anumite detalii ce m-au determinat să o văd cu totul altfel, chiar să îi înţeleg acţiunile, deşi la început nu le puteam concepe… Am adorat-o pe Ruby şi am râs de multe ori datorită ei, mai ales când vedea cât de mult suferă că nu se poate răsfăţa cu ceva dulce, Feral m-a distrat cu năucirea sa, săracul, îmi era şi milă de el că toate se spărgeau în capul lui, Sparrow a reuşit să mă surprindă, nu ştiu de ce aveam eu impresia că a stat mult prea mult timp în umbră şi sigur trebuie să se remarce prin ceva, şi chiar s-a remarcat, iar în ce-I priveşte pe Sarai şi Lazlo, m-am topit, la propriu şi la figurat, urmărindu-i. Afecţiunea pe care şi-o purtau unul altuia mă îndemna să mă strâng în braţe, să mă îmbujorez şi să-I îndrăgesc tot mai mult cu fiecare pagină parcursă. Cum ziceam, am cunoscut şi personaje noi, mi s-a rupt inima pentru ele şi am fost cuprinsă de multă furie când realizam de cât de multă nedreptate au parte…
Volumul acesta m-a trecut prin numeroase stări şi mi-a trezit sentimente dintre cele mai neplăcute, chiar dacă m-am şi înduioşat de multe ori. Am suferit când conştienţizam că rolul oamenilor era doar de a fi marionete, că vieţile le erau distruse doar cât ai pocni din degete, dacă asta se dorea, dar şi că, odraslele zeilor sufereau la fel de mult precum oamenii, toţi erau nevinovaţi, dar aveau cel mai mult de pătimit. Am citit volumul pe nerăsuflate, adormeam cu gândul la el şi mă trezeam cu gândul la el, abia aşteptam să termin programul de lucru, să ajung acasă, să mă plantez pe canapea şi să mă pierd în universal creat de Laini Taylor. Nu mă aşteptam să mă îndrăgostesc atât de tare de această lume, să fiu aşa fascinată, să descopăr o lume magică, creată din vise, deşi ea însăşi era un vis, cel puţin pentru mine.
“Muza coșmarurilor” a venit cu alte întrebări la cele pe care deja le aveam, dar şi cu o mulţime de răspunsuri, chiar şi la multe evenimente din primul volum al duologiei, iar dacă ziceam că finalul de la “Visul îşi alege visătorul” m-a şocat, ei bine, finalul din acest volum m-a blocat, efectiv. Nu prevedeam absolut nimic, niciun hint de-a lungul lecturii şi finalul a avut efectul dorit: de a mă lăsa înmărmurită. Duologia este de-a dreptul superbă şi cu ajutorul elementelor fantastice, autoarea reuşeşte să atingă subiecte dintre cele mai delicate, printre care abuzul fizic, moartea, suferinţa, sacrificiul, iar în ce mă priveşte, pot spune că am fost cucerită complet de “Visul îşi alege visătorul” şi “Muza coșmarurilor” şi nu pot decât să vi-o recomant cu cel mai mare drag. Din păcate, “Visul îşi alege visătorul” nu ştiu dacă îl mai găsiţi disponibil, iar dacă aveaţi dubii dacă să citiţi sau nu “Muza coșmarurilor”, vă spun eu să lăsaţi îndoielile deoparte, găsiţi volumul disponibil aici, pe site-ul celor de la Cartepedia.
“Dar lanţul de miracole şi de orori nu se oprise la moartea ei. Nu era lumea, (…), din afara cărţilor sale de poveşti. Era un loc în care moliile erau magie, iar zei, realitate, şi unde îngerii arseseră demonii pe un rug de mărimea unei luni. Aici, moartea nu era finalul.”
“Stafiile pot face orice fac cei în viaţă (…). Câtă vreme cred asta.”
“Multe alegeri se fac chiar aşa: pretinzând că s-ar contura singure. Şi multe destine sunt hotărâte de cei care nu pot hotărî.”
“Mintea se pricepe la ascuns lucruri, dar un lucru nu poate face: nu poate şterge. Poate doar ascunde, iar lucrurile ascunse nu dispar. Putrezesc. Coc şi supurează otravă. Dor şi duhnesc. Sâsâie ca şerpii în iarba înaltă.”
“Femeile din Plângerea se luptau, toată viaţa lor, cu senzaţia că nu erau decât pe jumătate oameni, că erau resturi de la masa zeilor. Că o parte din ei rămăsese în urmă, în citadelă, sau fusese ucisă, devorată.”
“Dorinţele nu se îndeplinesc, pur şi simplu. Sunt doar ţinta pe care o desenezi în jurul a ceea ce vrei. Trebuie să nimereşti singură.”
Bookworm in a cozy corner 