“Vremea vrăjitoarei” de Chris Bohjalian (recenzie)

• Titlu original: “The Hour of the Witch”

• Autor: Chris Bohjalian

• Editură: Rao

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 480

• Traducere de Andra-Elena Agafiței și Maria Adam

Chris Bohjalian aduce, odată cu Vremea vrăjitoarei, un roman terifiant, plin de încărcătură emoțională, despre clasica vânătoare de vrăjitoare americană și despre brutalitatea transpusă în optica socială a secolului al XVII-lea.

Mary Deerfield are douăzeci și patru de ani. Are pielea de porțelan, ochii albaștri, iar în Anglia ar fi putut avea mulți pretendenți. Dar aici, în Lumea Nouă, în mijlocul acestei comunități de sfinți, Mary este a doua soție a lui Thomas Deerfield, un bărbat pe cât de crud, pe atât de puternic. Când Thomas, un bețiv furios, îi înfige o furculiță în mână lui Mary, ea hotărăște că trebuie să divorțeze de el pentru a-și salva viața.

“Bărbații le fac proaste pe femeile deștepte când sunt amenințați.”

Iar acest lucru mi s-a confirmat de mai multe ori de-a lungul lecturii titlului “Vremea vrăjitoarei”, care mi-a prezentat-o pe Mary Deerfield, o tânără de 19 ani, mutată din Anglia în Boston, unde s-a căsătorit cu un bărbat mult mai în vârstă decât ea. Este cea de-a doua soție a lui Thomas și, deși acesta lasă impresia că este un bărbat iubitor, nu este chiar așa. Trec câțiva ani până Mary prinde curaj și cere divorțul de Thomas, ceea ce-n anul 1662 nu mai este așa de străin, întrucât multe cupluri au ales să divorțeze când au apărut diverse probleme, însă pentru Mary nu este tocmai ușor. Este acuzată de diverse, iar Mary este nevoită nu doar să scape dintr-o căsnicie violentă, ci și de spânzurătoare, fiind acuzată de vrăjitorie.

De la primele pagini am știut că voi fi încercată de nervi și de frustrare, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut povestea, ci pentru cum se desfășoară povestea și “accidentele” de care avea parte Mary. Mă frustra să realizez ce gândire încuiată aveau oamenii în anii 1600, unii dintre ei, că se mai găseau și alții “răsăriți”, dar totuși, nu știu cum ar fi fost să trăiesc în acele vremuri, cred că m-ar fi luat cu capul.

Femeia era văzută ca o persoană obedientă, mereu supusă bărbatului, să nu cumva să iasă din cuvântul lui, că altfel se lăsa cu probleme și nu se dorea așa ceva. O simplă cerere de divorț necesita o anchetă amănunțită înainte de a fi aprobabă și un proces lung pentru a vedea dacă se acordă sau nu, practic îți spălai rufele în public, vorba aia, și intimitatea ta nu mai era intimă, ci trebuia să răspunzi în fața altora de ce nu ai făcut x sau y lucru.

Cartea este împărțită în două părți, urmărind-o pe Mary în lupta sa de a primi divorțul, dar și cum se luptă pentru viața sa, când este acuzată de vrăjitorie și este amenințată cu spânzurătoarea. Deși viața sa este una supusă unor grele încercări și veșnic condamnată de diverse, Mary mi-a câștigat aprecierea, era o femeie isteață și mereu găsea alternative la ce-și propunea, chiar dacă nu reușea să scape de abuzurile soțului. Așa i-aș fi băgat două degete în ochi, nu l-am putut deloc suferi pe Thomas, mi se părea un bărbat manipulator și parșiv, știa să-și ascundă foarte bine adevăratul caracter și să afișeze o imagine total diferită de cum era în intimitatea casei.

“Vremea vrăjitoarei” este o poveste care împletește credința cu lucrul Diavolului, cum un anumit gest sau lucru poate fi considerat bun sau rău și poate atrage judecata celor din jur (autorul a făcut o treabă excelentă și a redat perfect anumite “fanatisme), dar este și o poveste care vorbește despre speranță, dorință, trădare și iubire, printre violența domestică, abuzurile, ochiul critic. Este o ficțiune istorică, care cuprinde și elemente de thriller psihologic, dar și romance. Are puțin din toate și sunt așa armonios completate, captivând cititorul și îndemnându-l să nu lase cartea deoparte până nu ajunge la final.

O recomand cu drag, se găsește aici pe site-ul celor de la Cartepedia, cărora eu le mulțumesc pentru exemplarul oferit.

“Toll” de Neal Shusterman (recenzie)

• Titlul original: “The Toll”

• Autor: Neal Shusterman

• Serie: “Scythe”

• Volum: III

• Editura: Art

• Imprint: Youngart

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 626

• Traducere de Dan Doboș

Scufundarea Endurei aduce cu sine cea mai de temut consecință pentru omenire: tăcerea Tunetului. Cu excepția lui Toll, acesta îi declară necurați pe toți, lăsându-i astfel fără scop și călăuzire directă. Devenit unica legătură cu Tunetul, tânărul va fi unul dintre instrumentele principale cu ajutorul cărora omenirea va face următorii paşi spre evoluție. Însă planurile Tunetului întâlnesc multe obstacole, de la autoproclamatul Tăiș Suprem Goddard şi sectele de tonişti care scapă de sub control, până la revelații surprinzătoare, probleme de filosofie și principii care le vor dicta un nou parcurs. Între timp, Citra şi Rowan se trezesc regenerați într-o lume care se străduieşte să-şi găsească sensul, în vreme ce ei încearcă să se regăsească pe sine.

Și iaca, la fix trei ani de la lecturarea volumului “Secera”, am reușit să citesc și ultimul volum din trilogie, “Toll”. Nici dacă planificam, nu se nimerea chiar așa… Mi-a fost puțin greu să repătrund în univers, mai ales că am uitat anumite detalii din “Tunetul”, și acela citit tot în urmă cu trei ani, doar că spre finalul anului 2020. Motivul pentru care nu-mi place să fac așa pauză mare între volume este că uit și pierd esența poveștii, apoi mi-e ciudă pentru că durează până ceva să mă luminez…

Parcă pătrunsesem într-o poveste nouă și totul îmi era străin, nu mai recunoșteam nimic și primele 100 de pagini am fost într-o ceață atât de deasă, crezând că nu am să ies din ea prea curând. Multe personaje noi, ori mi se păreau a fi noi întrucât nu le țineam minte din volumele anterioare, personajele după care eu râvneam și eram curioasă cu greu și-au făcut apariția, dar o dată ce au intrat în cadru, parcă s-au mai schimbat puțin lucrurile. Nu cu mult, ce e drept, acțiunea tot mi se părea că bate pasul pe loc, se învârtea in jurul cozii și abia după jumătatea cărții au început să se întâmple una, alta, să se dezmorțească acțiunea. M-a dezamăgit puțin acest aspect, ținând cont cu ce așteptări am pornit, poate asta a și fost problema, așteptările mele mult prea ridicate și nerăbdarea mea privind volumul.

Mi-a plăcut enorm de Rowan, exact ca și la început, m-a cucerit de la prima apariție și l-am urmărit cu jind, nonșalanța sa și replicile direct la țintă au fost pe gustul meu. Înfipt, nu se lasă călcat în picioare, ca și cum nu ar mai avea nimic de pierdut, riscă absolut tot, iar pentru acestea l-am apreciat tot mai mult. La fel și Citra, a rămas cum o știam, și mi-aș fi dorit să fie mai prezenți decât au fost, e doar o dorință personală.

Volumul a abundat de personaje, multe episodice, unora dintre ele ele nici n-am reușit să le rețin numele, sincer vă spun, iar acest lucru m-a debusolat, întrucât mă așteptam la mult mai mult de la acest ultimul volum al trilogiei. Ajunsesem într-un punct, la un moment dat, când devenisem atât de indiferentă față de poveste, că nu mai acordam atâta atenție și-mi doream doar să o duc la capăt, să aflu ce se întâmplă cu personajele mele favorite, care le va fi destinul, iar o dată ajunsă la final, am realizat că trei sfert de carte nu s-a petrecut nimic extraordinar, iar în ultimele 100-150 de pagini, a fost totul “înghesuit”.

Comparând cu celelalte volume din serie, “Toll” mi se pare cel mai slab, poate e doar impresia mea, datorită așteptărilor imense pe care le-am avut și nu au fost atinse. Oricum ar fi, cu tot cu supărările mele, mă bucur că am mai încheiat o serie începută de câțiva ani, iar acest lucru a foat posibil cu ajutorul celor de la Cartepedia, cărora le mulțumesc pentru exemplarul oferit. Vă recomand să citiți și voi seria, dacă nu ați făcut-o, o găsiți pe site aici.

“Începuturi fără sfârșit” de Rebecca Yarros (recenzie)

• Titlul original: “The Things We Leave Unfinished”

• Autor: Rebecca Yarros

• Editura: Litera

• Colecție: Blue Moon

• An apariție: 2023

• Număr pagini: 516

• Traducere de Dana Purgaru

După un divorț brutal, Georgia Stanton trebuie să lase în urmă aproape totul – viața din New York, prietenii, mândria. Întoarsă la casa copilăriei din Colorado, îl cunoaște din întâmplare pe Noah Harrison, un celebru autor de romane de dragoste, extrem de chipeș, dar și extrem de arogant. Iar lucrurile se complică atunci când se dovedește că Noah este cel ales să termine ultimul roman pe care străbunica Georgiei, și ea o foarte cunoscută scriitoare, nu a mai apucat să îl încheie.

Noah se află la apogeul carierei, dar nu poate refuza să contribuie la ceea ce ar putea fi cea mai bună carte a secolului – cea pe care idolul său, Scarlett Stanton, a lăsat-o neîncheiată. Să aducă un final care să se ridice la standardele legendarei autoare este dificil, însă și mai dificil pare să se înțeleagă cu superba, dar încăpățânata ei strănepoată.

Pe măsură ce Noah și Georgia citesc manuscrisul, dar și scrisorile legate de acesta, încep să înțeleagă motivul pentru care Scarlett nu a terminat niciodată cartea – este bazată pe povestea de dragoste pe care ea a trăit -o în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, iar finalul nu este unul fericit. Georgia știe prea bine că dragostea aduce numai durere și lasă în urmă răni adânci; și deși atracția dintre ea și Noah este de netăgăduit, este hotărâtă să învețe din greșelile trecutului – chiar dacă asta înseamnă să distrugă cariera lui Noah și speranța unui nou început.

“Începuturi fără sfârșit” mi-a atras atenția după ce am văzut-o pe Ale citind-o, însă aveam în plan să caut și alte titluri de-ale autoarei după ce am citit “A patra aripă”. Pot să spun că, cu acest roman, autoarea a reușit să mă cucerească și mai mult, dar și să mă convingă să-i citesc toate titlurile, dacă este posibil.

Nu am să intru în detalii privind acțiunea cărții, se oferă destule info în descrierea ei, ci mă raportez strict la experiența și sentimentele mele față de roman, căci a fost o experiență minunată, alături de un carusel de emoții. Mi-aș fi dorit să am mai mult timp liber, să nu mă lungesc atât de mult cu lectura, însă mi-a fost imposibil, jobul de mămică este 24/24, iar noțiunea de timp liber există doar când se doarme, poate nici atunci. Dar să închid paranteza și să revin, chiar a fost o carte exact cum îmi place mie.

Multiple perspective, a lui Noah și Georgia, dar și Scarlett cu Jameson, pentru primii doi la persoana întâi, pe când la ceilalți doi la persoana a treia, cumva se simțea ca e vorba de ei la timpul trecut și se făcea bine delimitarea între planurile temporale. Plus că am adorat maxim micile scrisori de la începutul capitolelor, astfel descopeream câte puțin din povestea de dragoste a lui Scarlett și Jameson. Atât împreună, cât și separat, fiecare personaj și-a avut povestea, iar în ciuda temerilor, și-au asumat riscuri, fără a avea vreo garanție că finalul va fi unul fericit. Dacă atunci când îi urmăream pe Georgia și Noah râdeam cu gura până la urechi și mă distram urmărindu-le tachinările, în cazul lui Scarlett și Jameson aveam inima cât un purice și mă temeam la orice pas, însă în ambele cazuri am chicotit de bucurie și micile dovezi de iubire mi-au încălzit inima. Întâlnirile lor au decurs atât de natural și firesc, cele dintre Georgia și Noah erau, ce e drept, ca o bombă cu ceas, ținând cont de circumstanțele în care s-au întâlnit, dar tot au fost savuroase, pe când întâlnirea dintre Scarlett și Jameson a fost pasiune pură, se simțea focul pasiunii cu fiecare pagină dedicată lor.

Am parcurs cartea străbătută de numeroase sentimente și pot spune că m-am simțit ca făcând parte din poveste, că am fost martoră la fiecare interacțiune, priveam personajele în timp real, ajungând să am impresia că citesc despre personaje adevărate și nu fictive. “Începuturi fără sfârșit” mi-a dezvăluit o poveste cu multe suferințe și pierdere, distrugerea încrederii, redescoperire, familii dezbinate, dar și extrem de unite, relații fraterne minunate și puternice, dar a fost și despre cum să nu te dai bătut când îți dorești ceva cu ardoare, cum să lupți pentru visele tale, în special a fost despre iubire, multă iubire, în toate formele ei. A fost o carte care m-a mângâiat și m-a copleșit în același timp, iar văzându-mă dând ultima pagină, m-a lăsat cu un gol în suflet și ochi înlăcrimați, mai ales că ultimele 100 de pagini, lacrimile au tot amenințat să-mi inunde ochii și să evadeze.

Un titlu romance așa cum trebuie și pe care vi-l recomand cu dragă inimă, îl găsiți aici pe site-ul celor de la Cartepedia, cărora le mulțumesc pentru exemplarul oferit.

“Luna și pădurea magică“ de Usch Luhn (recenzie)

• Titlul original: “Luna Wunderwald”

• Autor: Usch Luhn

• Ilustrator: Lisa Brenner

• Serie: “Luna și pădurea magică”

• Volume: I, II, III

• Editura: Didactica Publishing House

• An apariție: 2022, 2023, 2023

• Număr pagini: 186, 194, 194

• Traducere de Ioana Elisabeta Ursu

Luna, din Pădurea Magică, fiica noului pădurar, găsește un flaut fermecat și poate vorbi cu animalele din Pădure.

O fetiță curajoasă, care iubește natura, se alătură animalelor pădurii, dar, în același timp, și oamenilor, în lupta lor de a-i împiedica pe braconieri să mai facă rău pădurii.

Luna știe că trebuie să păstreze secretul flautului magic doar pentru ea. Însă, când pisica sălbatică Mia este în mare pericol, Luna are nevoie disperată de un prieten în care să aibă încredere.

Întâmplător sau nu, atunci când o familie din ratoni năzdrăvani extrem de lacomi se mută în pădure provoacă haos, flautul magic al Lunei dispare fără urmă. Fata este disperată. Cine a furat prețiosul instrument muzical? Luna suspectează o persoană la care ține foarte mult.

Zilele acestea am cunoscut-o pe Luna, o fetiță care se mută împreună cu familia ei într-o cabană din pădure. Tatăl ei este pădurar și primește pădurea în grijă. Însă Luna nu știe că pădurea este una magică, dar curând va afla acest lucru. În camera sa de la mansardă descoperă o încăpere secretă, unde găsește ascuns un flaut, alături de alte lucruri. Instrumentul este fermecat, iar cu ajutorul lui poate vorbi cu animalele pădurii…Și astfel, vacanța de vară nu mai este chiar așa…obișnuită.

Este o serie foarte frumoasă, aceste prime trei volume m-au convins să o îndrăgesc tare, cuprinde multe învățăminte pentru copiii și este o serie middle grade care merită atenție. Plină de aventură, fiecare zi este diferită, iar abilitatea de a vorbi cu animalele sigur este una dorită de mulți dintre noi, eu clar mi-aș dori un flaut fermecat să aflu ce-i trece prin căpușor Nalei, cățelușei mele, și nu numai.

Luna reușește să ajute animăluțele pădurii să rezolve fiecare mister și să le scoată din bucluc, totodată păstrând secretul flautului fermecat, de teamă să nu-i fie furat sau să nu fie considerată mincinoasă. Că doar cine ar putea să creadă că există un astfel de flaut și mai ales, să te ajute să vorbești cu animalele? Pe lângă prieteniile legate cu ființele pădurii, Luna face cunoștință și cu Dănuț, un viitor coleg de clasă, dar și vecinul ei, însă și cu Melania, nepoata profesorului ei de muzică, de la care ia ore de flaut.

Multe nu vă pot dezvălui, însă vă încurajez să citiți volumele sau să le oferiți în dar, sunt potrivite pentru cititorii la început de drum, scrisul este relativ mare, iar poveștile sunt împărțite pe capitole, pot fi parcurse în orice fel de ritm, plus de asta, vin însoțite de numeroase ilustrații care vrăjesc ochii și țin captiv cititorul cu fiecare capitol parcurs. O serie plină de peripeții, prietenii frumoase și neobișnuite, care sunt puse la încercare, o mare iubire față de necuvântătoare și o lecție despre cum le putem proteja și ajuta mai bine. Aștept cu nerăbdare traducerea următoarelor volume de către cei de la editura DPH, iar voi găsiți titlurile aici pe site-ul celor de la Cartepedia.