„O familie aproape normală” de Mattias Edvardsson (recenzie)

• Titlul original: “En helt vanlig familj”
• Autor: Mattias Edvardsson
• Editura: Trei
• Colecţie: Fiction Connection
• Anul apariţiei: 2019
• Număr de pagini: 512
• Traducere din limba suedeză de Iulia Dromereschi

Credința unui tată.
Loialitatea unei fiice.
Moralitatea unei mame.

În această poveste complicată despre dragoste și crimă, un eveniment înfiorător îi face pe membrii unei familii aproape normale să pună la îndoială tot ceea ce credeau că știu despre viaţa lor – și unul despre celălalt.
Stella Sandell, o adolescentă de 19 ani, este acuzată că a ucis cu brutalitate un bărbat. Fata provine dintr-o familie respectabilă – ce motive ar fi avut să cunoască un om de afaceri dubios, darămite să-l omoare?
Tatăl Stellei – preot și mama ei – avocat specializat în drept penal descoperă că standardele morale le sunt puse la încercare în timp ce își apără fiica, străduindu-se să înţeleagă de ce poliţia o suspectează.
Construit pe trei voci narative, romanul lui Mattias Edvardsson aduce în discuţie subiecte dificile: Cât de bine îţi cunoști copiii? Cât de departe ai merge ca să-i protejezi?

“O familie aproape normală” iti demonstrează că nicio familie nu este normală, cel putin în intimitatea casei şi nu în exterior, la ceea ce lasă să se vadă în afară…

Romanul dezvăluie povestea Stellei, o adolescentă în vârsta de 19 ani, fiica unui preot şi a unei avocate, care ajunge sa fie acuzată de crimă. Însă, ca părinte, de ce anume eşti în stare ca să îţi protejezi propriul copil? De minciună? De manipulare? De a acorda încredere oarbă în ceea ce se susţine asupra faptului împlinit? Îţi crezi copilul sau pe ceilalţi? Poate îndoiala să prindă rădăcini în sufletul unui părinte? Dacă vrei să afli, te îndrum să te pierzi printre paginile acestui thriller cutremurător care atinge subiecte precum familia, prietenia, abuzul fizic, manipularea psihologică, anturajul nepotrivit, dar şi crima. Care este limita pentru toate acestea, pentru a considera că este suficient şi este necesară o cale de ieşire, numaidecât?

Acţiunea romanului este redată cu ajutorul a trei fire narative:

– al tatălui, ce prezintă acţiunea până la momentul crimei şi puţin după aceasta, dar cuprinde şi mici frânturi din trecutul familiei văzute din perspectiva acestuia, îndoielile cu care s-a luptat în trecut, temerile pe care le-a avut, dar şi relaţia pe care o are cu fiica sa,

– al Stellei, adolescenta acuzată de crimă, care ne dezvăluie ce se întâmplă în prezent, evenimente ce se împletesc şi cu trecutul, făcând lumină, cât de cât, în jurul evenimentelelor, dar totodată scoate la suprafaţă întâmplări cutremuratoare din trecutul acesteia şi

– al mamei, care redă acţiunea din prezent, de asemenea cu mici trimiteri la amintiri din trecut, frustrările cu care s-a luptat, neîncrederea pe care a avut-o în sine şi teama de a nu fi o mamă bună.

Fie că eşti părinte sau fiică, de ce esti capabil pentru a-i proteja pe cei iubiţi? Citeşte “O familie aproape normala” şi vei afla…

Pe mine povestea m-a prins de la primele pagini şi datorită celor trei fire narative, am putut să-mi fac o idee în privinţa fiecărui personaj în parte, să le înţeleg mai bine acţiunile, recunosc, i-am şi judecat, dar pe final, am ajuns să le dau dreptate, să realizez de ce au ales să acţioneze în acel mod şi nu altfel. Am observat numeroasele temeri cu care se confruntă un părinte, dar şi o fiică, principala team fiind cea de a nu dezamăgi, de a-ţi dori să fii perfect sau aproape de perfecţiune în tot ceea ce faci, să tinzi spre un ideal. Aparte de relaţia părinte-copil pe care o abordează povestea, mai regăsim şi abuzul fizic, manipularea psihologică, anturajul nepotrivit, dar şi adevăratele dovezi de prietenie. Mie, personal, mi-a aprins nişte beculeţe cartea, iar povestea a reuşit să-mi transmit fiori. Am avut unele suspiciuni, care spre final s-au confirmat şi m-au durut când am realizat că cele întâmplate sunt cât se poate de reale, nu a fost vorba doar despre a citi o operă de ficţiune, un thriller, ci ar fi putut fi, lejer, povestea unei familii, cu bune şi rele… Eu, personal, am ales titlul la plesneală, m-am lăsat cucerită de titlu, nu am citit descrierea şi nici n-am căutat păreri, am vrut să mă surprind şi m-am surprins într-un mod foarte plăcut. Am devorat 500 de pagini în 2 zile şi mă bucur că nu am dat rateu cu ea, astfel vi-o pot recomanda din suflet, o găsiţi pe site-ul editurii aici.

“Durează să îţi contruieşti o viaţă, însă e de ajuns o clipă ca să o distrugă. Durează ani, chiar decenii, poate o viaţă să devii cine eşti. Căile sunt aproape mereu întortocheate şi cred că există un motiv pentru care viaţa se contruieşte din trial and error. Ne formăm prin încercările noastre.”

“Minciuna este o artă pe care puţini o stăpânesc pe deplin.”

“Iubirea este cea mai dificilă misiune omenească.”

“Vârsta e doar un număr. Pentru majoritatea oamenilor, e precum caloriile goale. Anii se adaugă, dar dezvoltarea stagnează.”

“Un părinte e capabil de cele mai cumplite lucruri ca să îşi salveze copilul.”

“Poate că, uneori, e suficient să fii apreciat şi lăudat, ca să te consideri îndrăgostit. Să fii văzut drept ceea ce eşti, plăcut pentru tine, şi nu pentru acţiunile tale.”

“Nu există dreptate. Tot ce există este ceea ce creăm împreună.