- Titlul original: “Dracula”
- Autor: Bram Stoker
- Editura: ART
- Colecția: Clasici ilustrați
- Ilustrații de Fernando Vicente
- An publicaţie: 2018
- Număr pagini: 528
- Traducere şi note de Ileana Verzea şi Barbu Cioculescu
Când Jonathan Harker primeşte o scrisoare de la Contele Dracula, în care e invitat la castelul acestuia din inima Carpaţilor, tânărul avocat englez se pregăteşte numaidecât de călătorie, ignorând semnele şi superstiţiile pe care le tot şoptesc localnicii. Prizonier în inima pădurii, bărbatul se va găsi înconjurat de mistere şi demoni străvechi, cu chip de femeie, care dispar odată cu răsăritul. Sau, poate, doar şi le-a imaginat?…

Am citit, pentru prima dată, „Dracula” în octombrie anul trecut alături de fetele de la @redescoperaunclasic , tot atunci fiind şi mai dornică de a descoperi, dar şi a deţine varianta ilustrată a clasicului lui Bram Stoker publicat în ediţie de lux la editura Art. A ajuns în mânuţele mele la scurt timp după ce l-am citit alături de fete, iar de atunci şi până nu de mult, l-am răsfoit lună de lună, până luna trecută când mi-am făcut curaj şi l-am recitit, chiar dacă acţiunea încă era proaspătă în mintea mea. Nu se compară experienţa avută la prima lectură cu cea de acum, sincer, ilustraţiile şi-au spus cuvântul şi au reuşit să mă farmece, la propriu, aşa cum contele Dracula fermeca femeile. Ilustraţiile sunt încărcate de erotism şi nu doar o dată mi-am „clătit” ochii la ele, ci de fiecare dată când mai parcurgeam un nou capitol. Le pândeam şi-n paginile ce urmau, abia le apucam şi am realizat că, datorită lor, am reuşit să mă pierd în poveste mult mai repede, dar să o citesc şi cu uşurinţă.
Deşi am văzut numeroase ecranizări după romanul clasic, niciuna nu s-a putut compara cu recitirea volumului, şi asta pentru că, ilustraţiile mi-au oferit o cu totul altă perspectivă asupra poveştii, mi-a şi părut rău că la prima lecturare am avut volumul simplu, din ediţia de la Adevărul, dar am savurat volumul de data aceasta, în mod corespunzător. Mi-a plăcut cum a ales Bram Stoker să redea acţiunea romanului, şi anume sub forma unui jurnal, urmărind mai multe fire narative, astfel reuşind să capteze şi mare parte din sentimentele personajelor. A reuşit să bage spaima-n mine, nu doar în personaje, să mă transpună în acel decor gotic şi să mă determine să mă tem de venirea nopţii, pentru că nu ştiam ce va aduce.

Dintre personaje, Mina, logodnica lui Jonathan Harker, a fost cea care a avut toată atenţia mea, de la prima apariţie în cadru şi până la final, iar modul în care autorul a construit-o a fost excepţional, a ieşit în evidenţă, părerea mea, estompând toate celelalte personaje, a creat-o puternică, cu capul pe umeri şi determinată în a se sacrifica pentru cei dragi, în schimb, Jonathan, mi s-a părut şters şi haotic, mult prea îngrozit de ce se petrecea la castel şi prea puţin prezent în poveste, noroc de Mina care-l mai ridica la suprafaţă. Dacă stau bine să mă gândesc, chiar şi groaza aceea a lui Jonathan a fost redată foarte bine, tot acel haos a dat o veridicitate poveştii.
Ţinând cont de perioada în care a fost scris romanul, dar şi de tendinţa mea de a citi romanele clasice, adică aproape spre 0, „Dracula” m-a cucerit şi recucerit, suprinzându-mă în cel mai plăcut mod chiar dacă pe alocuri m-a înfricoşat şi m-a determinat să-l consider dement pe Conte, să mă tem pentru personajele ce le avea în preajmă. Nefiind o mare devoratoare de clasici, pot spune că „Dracula” se situează alături de „Jane Eyre” şi „Pe aripile vântului” printre preferatele mele.
Că sunteţi fani clasici sau nu prea, aşa ca mine, de vă temeţi de romanul lui Stoker, aşa cum m-am temut şi eu la început, vă îndrum să lăsaţi fricile deoparte şi să vă pierdeţi printre paginile ediţiei de lux publicată la Art, veţi avea o experienţă nemaipomenită şi cu siguranţă va merita fiecare pagină. Calitate la cote înainte şi merită cu vârf şi îndesat să ocupe un loc în biblioteca voastră, atât datorită poveştii, dar şi datorită modului în care editura a ales să o prezinte. O puteţi găsi pe site-ul editurii aici.
