- Titlu original: The Chronicles of Narnia. The Horse and His Boy
- Autor: Clive Staples Lewis
- Ilustrator: Pauline Baynes
- Editura: Arthur
- Colecții/Serii: Arthur GOLD
- Serie: Cronicile din Narnia
- Volum: III
- An apariție: 2020
- Număr pagini: 200
- Traducător: Irina Oprea, Radu Paraschivescu
În noaptea în care Shasta află că nu e fiul pescarului Arsheesh şi că acesta vrea să-l vândă ca sclav, se hotărăşte să fugă din Calormen împreună cu Bree, Calul Vorbitor. În drum spre miazănoapte, spre Narnia, se întovărăşesc cu Aravis şi cu Hwin, fugare şi ele.
Când trec prin cetatea Tashbaan, cei patru prieteni află de complotul pus la cale de calormeni împotriva narnienilor şi pornesc într-un suflet spre Narnia, sperând că o să ajungă la timp ca să-i avertizeze de pericolul care-i paşte.

Am rămas fascinată de tărâmul Narniei şi de poveştile ce a reuşit C.S. Lewis să le ţese în primele două volume, despre care găsiţi mai multe detalii în recenziile postate pe blog, şi eram extrem de nerăbdătoare să descopăr şi povestea din „Calul şi băiatul”, volumul trei al seriei. A trebuit să aştept puţin după el, dar a meritat aşteptarea, deşi lectura a fost una anevoioasă, mai mult ca sigur din cauza mea şi nu a titlului, dar să le iau pe rând…
Shasta este un băiat, fiu de pescar, care într-o seară află un adevăr ce-i zdruncină viaţa: nu este fiul tatălui său şi atunci decide să fugă din Calormen alături de Bree, un Cal Vorbitor, despre care cred eu că l-am mai întâlnit în primul volum al seriei sau este posibil să-l confund, sunt 50-50 cu ideea… În fuga lor spre miazănoapte, le ies în drum o fată şi al ei cal, tot vorbitor, se pare. Aravis fuge de un măritiş stabilit de tatăl ei şi cum nu doreşte să devină mireasă, fuge de acasă şi-şi ia destinul în propriile mâini. În drumul lor, cei patru află de un complot pus la cale de calormeni împotriva narnienilor, aşa că pornesc într-un suflet spre Narnia, pentru a da de ştire locuitorilor ţinutului despre pericolul care urmează a se abate asupra lor.
Cum spuneam mai sus, am avut parte de o lectură anevoioasă cu acest volum şi nu ştiam exact motivul, povestea mi-a plăcut, Shasta m-a convins să-l urmăresc cu sufletul la gură în aventura sa spre Narnia, de Avaris mi-a părut ru că era obligată să se mărite, dar m-am bucurat când a luat frâiele destinului pentru a le mânui după cum îi era voia, ca să nu mai spun de Caii Vorbitori, Bree şi Hwin, care mi-au demonstrat cât de empatice şi iubitoare pot fi animalele. M-am lăsat, încă o dată, fermecată de Narnia şi eram în extaz când i-am reîntâlnit pe cei patru eroi din primul volumul, de data aceasta mult mai maturi. Sunt curioasă dacă şi-n volumul patru îi voi reîntâlni, dar mai e puţin până atunci…
Am dus dorul ilustraţiilor, ce e drept, au fost mai puţine ca-n celelalte volume, dar şi povestea a fost mai lungă, iar când m-am văzut ajunsă la final, mi-a părut rău că s-a încheiat atât de repede aventura. Cu fiecare volum parcurs, îmi este tot mai greu să mă despart de această lume feerică şi nu pot pricepe de ce nu vorbeşte lumea despre această serie, este aşa o serie de frumoasă şi merită descoperită, indiferent că eşti copil sau adult. Te învaţă cum să fii empatic, ce reprezintă sacrificiul, să-ţi asumi riscuri, deşi nu ştii ce şanse de câştig sunt, dar cel mai important este cum să îţi legi prietenii. Este o serie fermecătoare şi vi-o recomand cu dragă inimă, găsiţi volumele pe site-ul Cartepediei aici.